jurnal
In aceste zile, prietenii mi-au trimis zeci de articole despre mine si Grupul de la Cluj, cunoscând probabil obiceiul meu de a nu citi presa în situatii in care sunt pus pe masă pentru lectia de anatomie. Unii din prieteni le trimit pe cele pozitive sau neutre, altii pe cele analitice - cum iti plac tie, zice un amic. Am si prieteni care le selectionează doar pe cele mai dure, pentru că i-am obisnuit eu cu acesta, candva mai demult.
M-am obisnuit să nu fac spume când mă injură cineva in presă, doar eu am ales să ies in faţă. Notorietatea se plăteşte mai scump decât prostia, ea iţi ia linistea şi îti poate devia mersul spre lucruri de care nu ai nevoie.
Am colectionat trei articole negative care m-au surprins (pentru că sunt incă destul de naiv) prin virulenta atacurilor sau prin rationamentele încâlcite ori prin faptul că veneau din partea unor jurnalisti pe care am ajuns sa-i respect sau îi citesc constant din diferite motive. Unul din motive era si faptul că sunt jurnalisti de dreapta, cu limitele definirii dreptei noastre, adică jurnalisti care apără, de regulă, cauza lui Traian Băsescu si sunt antipesedisti cu state vechi. Am reusit să am un dialog decent cu ei, de cate ori ne intalneam pe la emisiuni de radio si TV, chiar dacă intotdeauna am avut senzatia că vor de la mine un discurs scris de ei la care pot, eventual, să dau doar din cap a aprobare. Dar, mereu, am avut controverse in care ei au făcut sinteza, la final, tinând cont de ceea ce am spus eu, indiferent de parerea lor si asta m-a făcut să-i respect.
Am privit intotdeauna cavalereste înfruntarea noastră cu dreapta. Mi-am dorit chiar o dreaptă puternică pentru a ne putea defini si noi, cei de stanga, prea tributari trecutului. Am ajuns sa mă imprietenesc (nu să fac afaceri) cu unii intelectuali sau politicieni care se revendică de la acest curent politic. Nu cred nici azi că trebuie să ducem competitia politică dincolo de sfera publică. Nu cred că trebuie să ne dăm viata pentru partid, cred doar că trebuie să fim consecventi doar, să fim ceea ce ne dorim cu adevărat si să respectăm propriul proiect.
Cele trei articole cu iz de analize critice caută să construiască teorii incoerente despre mine si dinamica PSD. Principala critică este că ziarele sunt pline de mine, că de două saptamâni fac rating. Ceea ce mi se imputa nu tine de vointa si nici actiunii mele si eu m-am săturat de asta, fiind unul din motivele pentru care ne-am dat demisia. Am ales să răpund doar la trei interviuri pentru Paul Grigoriu, revista 22 si Catavencu, ca motiv fiind seriozitatea celor care mi-au pus intrebări si pentru că nu cereau nimic de la mine, decat detasare de subiect. Nici eu nu mai suport hărmălaia cu titlul “Scandal in PSD”, mi-am inchis telefonul, nu am apărut pe la televiziuni, am vrut să vorbească doar gestul.
Am vrut si eu să rup un cerc vicios care nu producea rezultate, am vrut să scap de această dezbatere pentru că nu mai vreau nici să-l critic pe Iliescu, nici pe baroni, nici pe Geoană fiindcă nu intrevăd nici un rezultat. In plus, imi repugnă scandalul, de cele mai multe ori am răspuns, nu mă bucur să sar la gâtul nimănui, nu îmi face plăcere să dau cu pietre în geamurile bisericutelor construite in curtea partidului. Fraţilor, nu mai scrieti despre mine, nu merit, nu mai sunt important, lasati-mă in pace! Nu sunt narcisist, doamnă, cum ar zice Oprescu, de o saptamană nu ma uit la televizor, nu citesc ziare. Să te cerţi cu unii din colegii tăi este o suferinţă, o înfringere. Refuz a mai face spectacol din suferinta mea. Scriu cîteva randuri pe blog, din cand in când, fără pretentii, fara a respecta stilistica si retorica declaratiilor politice. Doar pentru prieteni, adică prietenii dinafara politicii: fostii mei studenti, colegi, amici, cititorii de pe vremea cand scriam in presă. Blogul meu nu vă invadează viata personală, nu intraţi pe el!
Am observat apoi că logica aritmeticii voturilor a fost usor asimilată de acesti analisti. Au dreptate doar cei care au mai multe voturi, ca la fotbal, spun ei. Preluarea acestei logici contrazice insă melodia vesnică ce ne-au tot cantat-o, a faptului că PSD trebuie reformat din temelii. Când îi aplaudă pe baroni pentru marile lor performante de culegatori de voturi, analistii dreptei nu fac decat să se contrazică in justificarea respingerii PSD ca partid nereformat. Dar nu doar atât, cred că unii fac si calcule pragmatice acum. Baronii pot fi buni acum, poate sunt indispensabili, au niste voturi prin care dreapta poate ramâne la putere. Pe ei îi poate anexa uşor, ei nu sunt greu de asimilat ideologic, vor doar bani de la guvern. Posibila coalitie va fi, evident, una pentru interesele României, scumpa noastră ţărişoară, si când este să-ţi servesti tara nimic nu este imoral.
Am inregistrat din articolele analistilor de dreapta, uneori printre randuri, satisfactia că Ion Iliescu a invins. Chiar nedisimulată, spusă direct, chiar cu corolarul că PSD nu merită nimic, că PSD este un cadavru care nu poate fi reanimat. Unii m-au criticat pentru că polemizez cu Iliescu. Am inteles in aceste zile că Ion Iliescu este necesar ca aerul si pentru detractorii săi din presă. Este un bun national. Nea Nelu, cum il alintă unii, este pentru multi analisti de dreapta necesar pentru ca daca ar dispărea ei nu mai stiu va fi greu să mai inţeleagă lumea noastră. Este si un mod prin care işi explică propria lor neputinţă. Vor să-l vadă mereu tare, o explicatie pentru contraperformantele lor personale si ale dreptei.
In bună traditie interbelică a afacerilor cu statul, dreapta noastră nu reuseste să se institutionalizeze. Citesc textele interesante ale lui Valeriu Stoica, dar nu cred că cei care se autodefinesc de dreapta si scriu in consecintă sau că militantii lor fac acest lucru. Valeriu Stoica este un ideolog pentru discutii rare la televizor, nu cred că alergatorii după profit din dreapta au crăcănat vreodată, macar din curiozitate, cartile sale. Dreapta noastră s-a remarcat prin borduri, baieti destepti ce ne vand curent si utilităti scumpe, mită electorală, continuă framentare în lupta pentru resurse, abandonul cetăţenilor plecati in pribegie prin lume, inventarea unei gripe aviare cu aspect de pandemie. Si le ei, cei cativa ideologi, liberali mai ales, pe care îi respect, n-o să se intâlnească prea curând cu trupele.
Unii m-au injurat pentru că am creat seazatia că PSD este reformabil. Eu chiar am crezut in asta, mi-am pus pielea la bătaie pentru asta. Am avut si aparenta unor rezultate, cel putin la Congresele in care l-am invins pe Iliescu si Oprescu, am scris un statut nou, am creat forme care ar putea primi si fond. Au fost si momente in care am crezut ca PSD nu se poate moderniza. Acum, ca să fiu cinstit, nici eu nu stiu. Stiu doar că mi-ar plăcea să se intample asta, si sper că nu am pierdut degeaba cativa ani. Am acum o singură certitudine: cea mai proastă veste ar fi pentru adulatorii dreptei este cea că PSD ar fi reformabil.
Dar cum să se modernizeze PSD, dacă celelalte partide sunt in situatii asemănătoare? Au un singur candidat la alegeri interne, isi dau afara pe cei incomozi care ar putea ajunge la putere. Isi desfiintează filiale nestatutar sau fac tansferuri de candidati fara jenă, de la alte partide. Te uiti pe siteurile lor de internet si vezi imagini doar cu presedintele si doar informări despre vizitele presedintelui, declaratiile presedintelui. L-am văzut o tară intragă pe Flutur distribuind bani la o biserică iar deontologii nu au sărit să-l linseze, pentru că acesta este in garda Presedintelui. Văd că justitia stă multumită sub umbrela dreptei, jumatate din guvern e cercetat, dar se intâmplă ceva? Ce spun deontologii despre asta? Tac mâlc, pentru că ea este patronată simbolic, alături de DNA, de Presedintele României.
O doamnă, pe care o respectam până ieri, scrie că desi suntem populari, lumea trebuie să afle că este nonsens să crezi că există pesedist decent. Adică din cei 500 000 de pesedisti nu gasiti niciunul care să fie om normal, om decent? Am citit câteva pasaje de zeci de ori si nu-mi venea să cred. Pot incasa cu decenţă posete in cap din partea unor doamne care se apara de proprii gărgăuni, dar parcă acest mod de a eticheta grupuri sună a rasism, intolerantă, extremism. Asa a fost si judecata faţă de evrei, unguri, tigani. Când spui niciunul si te referi la sute de mii, va fi mereu posibilitate să existe măcar un individ pe care nu-l cunosti destul de bine.
Am inregistrat si mustrarea că am stat alături de colegii nostri pesedisti in multe momente nepotrivite. Cu sigurantă că nu am umblat tot timpul cu cutitul în dinţi să ucidem baroni pe care ni-i indică presa. Am crezut si noi in reguli si proceduri, in evolutie, in statut, ca si Constitutie a partidului. Am avut momente de solidaritate selectivă sau totală cu tovarăşii de drum. Este prima conditie a asocierii. Dar am încercat să ne păstrăm demnitatea şi in multe momente am căutat variante sau am criticat. Am făcut-o şi pentru faptul că în PSD s-a putut face asta în ultimii ani, alte partide te exclud la prima crâcnire. Si s-a putut pentru că noi am convins in 2005 că este acesta un lucru indispensabil. Dar cei care ar vrea să vorbească despre laşităţile noastre ar trebui să tacă, atunci când ei înşişi nu ai avut vreun moment de demnitate, nu ar fi moral sa judece laşităţile altora.
O doamnă scrie că nu am făcut nici un proiect, că de fapt nu am făcut nimic. O să mă gândesc ca altădată să-mi fac un CV politic si să-l pun pe blog, deşi ştiu că asta nu contează. Am făcut cîte ceva, de zece ori mai puţin decât mi-am propus. Am făcut ceea ce poate să facă un om, doi, trei, intr-un sistem politic ca al nostru. Ne-am zbătut să nu ne facem de râs, să ne impunem ideile pe care le consideram raţionale şi decente, să ne păstram verticalitatea. Am vorbit in numele celor de acasă, am răbdat, am muncit ca la galere pentru obiectivele României. Unii ne-au criticat că nu vrem să luăm puterea la Bucuresti in PSD, altii că ne-am luptat pentru putere. Dar cred că am făcut ceea ce puteau face niste oameni cu mainile goale si cu ceva minte. Fără să fi privatizat fabrici, uzine sau conducte cu petrol, fără armate de agenti (ai schimbarii), fără dorinte de revansă sau mosteniri colosale de recuperat. Am folosit doar energia pe care viata a inmagazinat-o in trei copii de ţăran, ajunşi fără de pile profesori universitari si adusi in politică de un lider care a incercat să scape de sistem. Nimic mai mult.
Si chiar aşa, prietene de pe terasă, dacă crezi intr-un proiect, pleci de langa copiii tăi aproape zece ani si până la urmă conjunctura te invinge sau nu e momentul astral pentru realizare, sau nu-l poti duce până la capăt, ce să faci? Să-ţi faci harakiri? Te retragi si cauţi o altă cale, dacă esti obsedat de idee sau alte mijloace dacă încă mai crezi in acea luptă. Ce să facem, să mergem in tabără inamicului, să ne transformăm in trădători buni de scuipat si de aratat că PSD are doar lichele, chiar si printre cei care păreau normali? Ne infrângem gustul amar si mergem mai departe.
Ce inseamnă asta? Că nu vom face parte dintre lasi si golani, nici dintre oportunistii care tac şi înghit in aşteptarea vreunui os de ros. Că nu ne vom schimba si vom putea fi de găsit pe aceleaşi baricade şi la aceleaşi numere de telefon. Pentru că, dragi analisti de mână dreaptă, cu tot respectul vă spun că nu am făcut nimic pentru ca să ne slăviţi voi. Absolut nimic. Ba chiar e destul de trist când te laudă adversarii si nu te poti intelege cu colegii. Putinul pe care ne-am invrednicit sa-l facem in politică a fost consecinţa unei stări de conştiinţă. Am vrut să nu-i dezamagesc pe fostii si actualii mei studenti, pe bătrânii de la PSD Cluj care, intr-o seara din decembrie 2004, după ce a fost gratiat Miron Cosma, m-au implorat să fac ceva pentru că le este rusine pentru faptele unuia din generatia lor. Dacă voi mai face politică o să fac pentru tata si pentru copiii mei, pentru unii din fostii mei colegi de la masa BPN care tac si rabdă, pentru miile de ardeleni care ne-au trimis mesaje de incurajare in aceste zile, pentru Gabi Dima din Vrancea, pentru Fane Babanu din Bucuresti si pentru că sunt convins că nu este normal să lasăm să se intindă lasitatea si frica, ca niste buruieni rezistente la formele de eroism individual. Ca orice om, aş vrea poate şi eu să demonstrez că am avut dreptate deşi nu cred că aş putea să mă mai bucur. Nu ne mai cântati prohodul.
O să vedeţi, încă nu am murit!
In aceste zile, prietenii mi-au trimis zeci de articole despre mine si Grupul de la Cluj, cunoscând probabil obiceiul meu de a nu citi presa în situatii in care sunt pus pe masă pentru lectia de anatomie. Unii din prieteni le trimit pe cele pozitive sau neutre, altii pe cele analitice - cum iti plac tie, zice un amic. Am si prieteni care le selectionează doar pe cele mai dure, pentru că i-am obisnuit eu cu acesta, candva mai demult.
M-am obisnuit să nu fac spume când mă injură cineva in presă, doar eu am ales să ies in faţă. Notorietatea se plăteşte mai scump decât prostia, ea iţi ia linistea şi îti poate devia mersul spre lucruri de care nu ai nevoie.
Am colectionat trei articole negative care m-au surprins (pentru că sunt incă destul de naiv) prin virulenta atacurilor sau prin rationamentele încâlcite ori prin faptul că veneau din partea unor jurnalisti pe care am ajuns sa-i respect sau îi citesc constant din diferite motive. Unul din motive era si faptul că sunt jurnalisti de dreapta, cu limitele definirii dreptei noastre, adică jurnalisti care apără, de regulă, cauza lui Traian Băsescu si sunt antipesedisti cu state vechi. Am reusit să am un dialog decent cu ei, de cate ori ne intalneam pe la emisiuni de radio si TV, chiar dacă intotdeauna am avut senzatia că vor de la mine un discurs scris de ei la care pot, eventual, să dau doar din cap a aprobare. Dar, mereu, am avut controverse in care ei au făcut sinteza, la final, tinând cont de ceea ce am spus eu, indiferent de parerea lor si asta m-a făcut să-i respect.
Am privit intotdeauna cavalereste înfruntarea noastră cu dreapta. Mi-am dorit chiar o dreaptă puternică pentru a ne putea defini si noi, cei de stanga, prea tributari trecutului. Am ajuns sa mă imprietenesc (nu să fac afaceri) cu unii intelectuali sau politicieni care se revendică de la acest curent politic. Nu cred nici azi că trebuie să ducem competitia politică dincolo de sfera publică. Nu cred că trebuie să ne dăm viata pentru partid, cred doar că trebuie să fim consecventi doar, să fim ceea ce ne dorim cu adevărat si să respectăm propriul proiect.
Cele trei articole cu iz de analize critice caută să construiască teorii incoerente despre mine si dinamica PSD. Principala critică este că ziarele sunt pline de mine, că de două saptamâni fac rating. Ceea ce mi se imputa nu tine de vointa si nici actiunii mele si eu m-am săturat de asta, fiind unul din motivele pentru care ne-am dat demisia. Am ales să răpund doar la trei interviuri pentru Paul Grigoriu, revista 22 si Catavencu, ca motiv fiind seriozitatea celor care mi-au pus intrebări si pentru că nu cereau nimic de la mine, decat detasare de subiect. Nici eu nu mai suport hărmălaia cu titlul “Scandal in PSD”, mi-am inchis telefonul, nu am apărut pe la televiziuni, am vrut să vorbească doar gestul.
Am vrut si eu să rup un cerc vicios care nu producea rezultate, am vrut să scap de această dezbatere pentru că nu mai vreau nici să-l critic pe Iliescu, nici pe baroni, nici pe Geoană fiindcă nu intrevăd nici un rezultat. In plus, imi repugnă scandalul, de cele mai multe ori am răspuns, nu mă bucur să sar la gâtul nimănui, nu îmi face plăcere să dau cu pietre în geamurile bisericutelor construite in curtea partidului. Fraţilor, nu mai scrieti despre mine, nu merit, nu mai sunt important, lasati-mă in pace! Nu sunt narcisist, doamnă, cum ar zice Oprescu, de o saptamană nu ma uit la televizor, nu citesc ziare. Să te cerţi cu unii din colegii tăi este o suferinţă, o înfringere. Refuz a mai face spectacol din suferinta mea. Scriu cîteva randuri pe blog, din cand in când, fără pretentii, fara a respecta stilistica si retorica declaratiilor politice. Doar pentru prieteni, adică prietenii dinafara politicii: fostii mei studenti, colegi, amici, cititorii de pe vremea cand scriam in presă. Blogul meu nu vă invadează viata personală, nu intraţi pe el!
Am observat apoi că logica aritmeticii voturilor a fost usor asimilată de acesti analisti. Au dreptate doar cei care au mai multe voturi, ca la fotbal, spun ei. Preluarea acestei logici contrazice insă melodia vesnică ce ne-au tot cantat-o, a faptului că PSD trebuie reformat din temelii. Când îi aplaudă pe baroni pentru marile lor performante de culegatori de voturi, analistii dreptei nu fac decat să se contrazică in justificarea respingerii PSD ca partid nereformat. Dar nu doar atât, cred că unii fac si calcule pragmatice acum. Baronii pot fi buni acum, poate sunt indispensabili, au niste voturi prin care dreapta poate ramâne la putere. Pe ei îi poate anexa uşor, ei nu sunt greu de asimilat ideologic, vor doar bani de la guvern. Posibila coalitie va fi, evident, una pentru interesele României, scumpa noastră ţărişoară, si când este să-ţi servesti tara nimic nu este imoral.
Am inregistrat din articolele analistilor de dreapta, uneori printre randuri, satisfactia că Ion Iliescu a invins. Chiar nedisimulată, spusă direct, chiar cu corolarul că PSD nu merită nimic, că PSD este un cadavru care nu poate fi reanimat. Unii m-au criticat pentru că polemizez cu Iliescu. Am inteles in aceste zile că Ion Iliescu este necesar ca aerul si pentru detractorii săi din presă. Este un bun national. Nea Nelu, cum il alintă unii, este pentru multi analisti de dreapta necesar pentru ca daca ar dispărea ei nu mai stiu va fi greu să mai inţeleagă lumea noastră. Este si un mod prin care işi explică propria lor neputinţă. Vor să-l vadă mereu tare, o explicatie pentru contraperformantele lor personale si ale dreptei.
In bună traditie interbelică a afacerilor cu statul, dreapta noastră nu reuseste să se institutionalizeze. Citesc textele interesante ale lui Valeriu Stoica, dar nu cred că cei care se autodefinesc de dreapta si scriu in consecintă sau că militantii lor fac acest lucru. Valeriu Stoica este un ideolog pentru discutii rare la televizor, nu cred că alergatorii după profit din dreapta au crăcănat vreodată, macar din curiozitate, cartile sale. Dreapta noastră s-a remarcat prin borduri, baieti destepti ce ne vand curent si utilităti scumpe, mită electorală, continuă framentare în lupta pentru resurse, abandonul cetăţenilor plecati in pribegie prin lume, inventarea unei gripe aviare cu aspect de pandemie. Si le ei, cei cativa ideologi, liberali mai ales, pe care îi respect, n-o să se intâlnească prea curând cu trupele.
Unii m-au injurat pentru că am creat seazatia că PSD este reformabil. Eu chiar am crezut in asta, mi-am pus pielea la bătaie pentru asta. Am avut si aparenta unor rezultate, cel putin la Congresele in care l-am invins pe Iliescu si Oprescu, am scris un statut nou, am creat forme care ar putea primi si fond. Au fost si momente in care am crezut ca PSD nu se poate moderniza. Acum, ca să fiu cinstit, nici eu nu stiu. Stiu doar că mi-ar plăcea să se intample asta, si sper că nu am pierdut degeaba cativa ani. Am acum o singură certitudine: cea mai proastă veste ar fi pentru adulatorii dreptei este cea că PSD ar fi reformabil.
Dar cum să se modernizeze PSD, dacă celelalte partide sunt in situatii asemănătoare? Au un singur candidat la alegeri interne, isi dau afara pe cei incomozi care ar putea ajunge la putere. Isi desfiintează filiale nestatutar sau fac tansferuri de candidati fara jenă, de la alte partide. Te uiti pe siteurile lor de internet si vezi imagini doar cu presedintele si doar informări despre vizitele presedintelui, declaratiile presedintelui. L-am văzut o tară intragă pe Flutur distribuind bani la o biserică iar deontologii nu au sărit să-l linseze, pentru că acesta este in garda Presedintelui. Văd că justitia stă multumită sub umbrela dreptei, jumatate din guvern e cercetat, dar se intâmplă ceva? Ce spun deontologii despre asta? Tac mâlc, pentru că ea este patronată simbolic, alături de DNA, de Presedintele României.
O doamnă, pe care o respectam până ieri, scrie că desi suntem populari, lumea trebuie să afle că este nonsens să crezi că există pesedist decent. Adică din cei 500 000 de pesedisti nu gasiti niciunul care să fie om normal, om decent? Am citit câteva pasaje de zeci de ori si nu-mi venea să cred. Pot incasa cu decenţă posete in cap din partea unor doamne care se apara de proprii gărgăuni, dar parcă acest mod de a eticheta grupuri sună a rasism, intolerantă, extremism. Asa a fost si judecata faţă de evrei, unguri, tigani. Când spui niciunul si te referi la sute de mii, va fi mereu posibilitate să existe măcar un individ pe care nu-l cunosti destul de bine.
Am inregistrat si mustrarea că am stat alături de colegii nostri pesedisti in multe momente nepotrivite. Cu sigurantă că nu am umblat tot timpul cu cutitul în dinţi să ucidem baroni pe care ni-i indică presa. Am crezut si noi in reguli si proceduri, in evolutie, in statut, ca si Constitutie a partidului. Am avut momente de solidaritate selectivă sau totală cu tovarăşii de drum. Este prima conditie a asocierii. Dar am încercat să ne păstrăm demnitatea şi in multe momente am căutat variante sau am criticat. Am făcut-o şi pentru faptul că în PSD s-a putut face asta în ultimii ani, alte partide te exclud la prima crâcnire. Si s-a putut pentru că noi am convins in 2005 că este acesta un lucru indispensabil. Dar cei care ar vrea să vorbească despre laşităţile noastre ar trebui să tacă, atunci când ei înşişi nu ai avut vreun moment de demnitate, nu ar fi moral sa judece laşităţile altora.
O doamnă scrie că nu am făcut nici un proiect, că de fapt nu am făcut nimic. O să mă gândesc ca altădată să-mi fac un CV politic si să-l pun pe blog, deşi ştiu că asta nu contează. Am făcut cîte ceva, de zece ori mai puţin decât mi-am propus. Am făcut ceea ce poate să facă un om, doi, trei, intr-un sistem politic ca al nostru. Ne-am zbătut să nu ne facem de râs, să ne impunem ideile pe care le consideram raţionale şi decente, să ne păstram verticalitatea. Am vorbit in numele celor de acasă, am răbdat, am muncit ca la galere pentru obiectivele României. Unii ne-au criticat că nu vrem să luăm puterea la Bucuresti in PSD, altii că ne-am luptat pentru putere. Dar cred că am făcut ceea ce puteau face niste oameni cu mainile goale si cu ceva minte. Fără să fi privatizat fabrici, uzine sau conducte cu petrol, fără armate de agenti (ai schimbarii), fără dorinte de revansă sau mosteniri colosale de recuperat. Am folosit doar energia pe care viata a inmagazinat-o in trei copii de ţăran, ajunşi fără de pile profesori universitari si adusi in politică de un lider care a incercat să scape de sistem. Nimic mai mult.
Si chiar aşa, prietene de pe terasă, dacă crezi intr-un proiect, pleci de langa copiii tăi aproape zece ani si până la urmă conjunctura te invinge sau nu e momentul astral pentru realizare, sau nu-l poti duce până la capăt, ce să faci? Să-ţi faci harakiri? Te retragi si cauţi o altă cale, dacă esti obsedat de idee sau alte mijloace dacă încă mai crezi in acea luptă. Ce să facem, să mergem in tabără inamicului, să ne transformăm in trădători buni de scuipat si de aratat că PSD are doar lichele, chiar si printre cei care păreau normali? Ne infrângem gustul amar si mergem mai departe.
Ce inseamnă asta? Că nu vom face parte dintre lasi si golani, nici dintre oportunistii care tac şi înghit in aşteptarea vreunui os de ros. Că nu ne vom schimba si vom putea fi de găsit pe aceleaşi baricade şi la aceleaşi numere de telefon. Pentru că, dragi analisti de mână dreaptă, cu tot respectul vă spun că nu am făcut nimic pentru ca să ne slăviţi voi. Absolut nimic. Ba chiar e destul de trist când te laudă adversarii si nu te poti intelege cu colegii. Putinul pe care ne-am invrednicit sa-l facem in politică a fost consecinţa unei stări de conştiinţă. Am vrut să nu-i dezamagesc pe fostii si actualii mei studenti, pe bătrânii de la PSD Cluj care, intr-o seara din decembrie 2004, după ce a fost gratiat Miron Cosma, m-au implorat să fac ceva pentru că le este rusine pentru faptele unuia din generatia lor. Dacă voi mai face politică o să fac pentru tata si pentru copiii mei, pentru unii din fostii mei colegi de la masa BPN care tac si rabdă, pentru miile de ardeleni care ne-au trimis mesaje de incurajare in aceste zile, pentru Gabi Dima din Vrancea, pentru Fane Babanu din Bucuresti si pentru că sunt convins că nu este normal să lasăm să se intindă lasitatea si frica, ca niste buruieni rezistente la formele de eroism individual. Ca orice om, aş vrea poate şi eu să demonstrez că am avut dreptate deşi nu cred că aş putea să mă mai bucur. Nu ne mai cântati prohodul.
O să vedeţi, încă nu am murit!
PS. Acest text nu face parte din vreo polemică. Nu vreau, cel putin pentru moment să mai discut aceste lucruri, nu vreau să mai fac polemici. Scriu pe blog doar pentru prieteni si textele nu sunt declaraţii politice. Cine le foloseste pentru a scrie articole, ar putea să ceară voie, mai ales dacă articolul contine peste cinzeci la suta din textul meu, cu sau fara ghilimele. Cei care le folosesc liber, s-o facă, dar măcar să nu mă critice pe mine că îmi fac publicitate.
