22 ianuarie, 2010

Dâncu: Iliescu este o relicvă şi un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD

Interviu Mediafax / Vasile Magradean
Politic CLUJ-NAPOCA, (astăzi, 16:04)



Vasile Dâncu, lider al "grupului de la Cluj", consideră că Ion Iliescu a devenit în acest moment "un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD", comparându-l cu "o relicvă" şi cu "un obiect arheologic din istoria României".

PoliticMarian Sârbu: Funcţia onorifică şi autoritatea lui Iliescu ne-au adus deservicii 17:14 Ambasada SUA, despre decizia CSAT pentru Afganistan: Suntem recunoscători poporului român 16:24 Năstase: Mitrea a vorbit, în premieră, de "pericolul Traian Băsescu" 16:18 Mitrea: Am spus că intenţionez să candidez, nu mi-am anunţat oficial candidatura 16:12 Dâncu: Iliescu este o relicvă şi un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD 16:04 Dâncu: Iliescu este o relicvă şi un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Dâncu a declarat, vineri, că nu este surprins de atitudinea lui Ion Iliescu faţă de "grupul de la Cluj", ci doar de faptul că vârsta nu îl face mai tolerant.

"Nu mă surprinde atitudinea lui Ion Iliescu, mă surprinde că nici vârsta frumoasă la care a ajuns nu reuşeşte să îl facă mai tolerant. Cu ura cu care se referă mereu la grupul de la Cluj încearcă să blocheze chiar şi acum, când este un moment al schimbării, libera exprimare în partid. Aceasta este o marcă indubitabilă a comunismului sau a post-comunismului", a afirmat Dâncu.

În opinia acestuia, ar trebui să nu mai conteze ce spune Iliescu, în condiţiile în care foloseşte acelaşi limbaj de dinainte de 1989.

"Dacă ne uităm la limbajul lui Ion Iliescu, vom vedea că ar trebui ca, după 20 de ani, să nu mai conteze. Când nu îi convine ceea ce spunem noi, vorbeşte despre deviaţionism, despre trădători, dacă unii spun adevărul, vorbeşte despre lipsa de rezultate în munca organizatorică, iar aceasta este o realitate politică de dinainte de 1989. Nu ar trebui să ne mai uităm la ceea ce spune Ion Iliescu", a spus Dâncu.

El a adăugat că nu a mai auzit în ultima perioadă alte idei din partea preşedintelui de onoare al PSD în afara celor despre "deviaţionişti sau că alţii sunt trădători".

"Cred că ar trebui să ne intereseze mai puţin ce spune, iar faptul că are două obsesii, Traian Băsescu şi Grupul de la Cluj, este probabil semnul vârstei. Ion Iliescu este o relicvă, un obiect arheologic din istoria României. Nu înţeleg de ce se învârtoşează să ţină partidul la nivelul ideologic şi de limbaj, la nivelul programului FSN. În România s-a schimbat demult electoratul, s-a schimbat ţara de atunci şi nici datele realităţii pe care o ştie Ion Iliescu nu mai funcţionează", a spus Dâncu.

Acesta l-a acuzat pe preşedintele de onoare al PSD că este la fel de vinovat de deciziile greşite ale partidului ca şi ceilalţi membri ai Biroului Permanent Naţional (BPN).

"Cred că Ion Iliescu a devenit, în acest moment, un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD, din cauza rolului pe care îl are în partid. Deşi a pierdut două congrese, cel din 2005, pe care l-a pierdut direct, şi cel din 2006, Ion Iliescu a rămas în BPN. A fost ca un fel de bolovan care se află în curtea partidului şi pe care cei din BPN, din conducere, nu au reuşit să-l ocolească, ci mereu s-au împiedicat de el. Ion Iliescu ar trebui să nu mai vorbească despre congres şi schimbare, pentru că este responsabil, alături de echipa din BPN, de deciziile din ultima vreme", a menţionat Vasile Dâncu.

Potrivit acestuia, Ion Iliescu a fost în BPN, a votat, nu s-a comportat ca un preşedinte de onoare şi nu s-a opus deciziilor greşite.

"Cel mai grav este că Iliescu a inspirat cele mai multe din deciziile greşite ale PSD din ultima vreme, deci nu a fost un neutru, un guru, care să-şi permită să stea deasupra partidului. Prin spaimele lui, Ion Iliescu a inspirat foarte multe decizii în ultima vreme, de la cea privind crearea unei alianţe privind suspendarea lui Traian Băsescu, până la alianţele, transparente sau mai puţin, cu dreapta, din ultima perioadă", a mai afirmat Dâncu.

Acesta a adăugat că îşi explică de ce Iliescu nu vrea să se vorbească despre partid şi despre ce s-a întâmplat pentru că, de fapt, se vorbeşte despre propria sa acţiune.

"Iliescu a fost la partid, în ultima vreme, ceea ce trebuia să fie Adrian Năstase, dar nu Năstase a avut influenţă, ci Iliescu. Ar trebui ca, în analiza care se va face, să vedem inclusiv rolul lui, pentru că un preşedinte de onoare ar trebui să fie o instituţie şi el a acţionat ca un preşedinte executiv şi va trebui să răspundă chiar dacă nu îi place", a spus Vasile Dâncu.

Reprezentantul Grupului de la Cluj l-a mai acuzat pe Ion Iliescu că încearcă să distrugă naşterea unor alte personalităţi în partid, după ce a formulat diverse catalogări la adresa lui Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

"Iliescu a spus că PSD nu mai are factor de tractare, că a fost doar el şi Traian Băsescu în toată istoria României. Se iluzionează şi încearcă să distrugă naşterea unei personalităţi, a unei autorităţi, alta decât a lui. Pe Năstase l-a etichetat ca arogant, pe Geoană l-a făcut prostănac, iar în acele momente Ion Iliescu a produs o mare stricăciune partidului, pentru că aceste expresii au fost preluate de presă, iar PSD a pierdut ca forţă în spaţiul public din această cauză", a subliniat Vasile Dâncu.

Vasile Dâncu a prezentat şi trei soluţii pentru Ion Iliescu, sugerându-i acestuia să candideze, personal, la funcţia de preşedinte al partidului la viitorul Congres al PSD.

"Prima soluţie ar fi să se înscrie în partidul lui Octav Cozmâncă, unde s-ar regăsi ideologic şi ar putea să îşi recupereze o parte din visele tinereţii, de control social, de inginerie socială. Cred că în acel partid nu sunt cârcotaşi de la Cluj, acolo toată lumea ascultă, iar referinţa este comună. Cea de-a doua ar fi să scrie o moţiune la Congres şi să ceară votul pe ideea domniei sale despre schimbarea partidului, despre schimbarea sau rolul stângii, să o pună la vot, şi pariez că va ieşi pe ultimul loc. Cea de-a treia soluţie ar fi să candideze chiar domnia sa la funcţia de preşedinte al PSD. A pierdut în 2005, a pierdut în 2006, să mai încerce o dată sau să lase partidul să se dezvolte", a conchis Vasile Dâncu.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a criticat, vineri, pe Ioan Rus şi pe Vasile Dâncu, despre care a afirmat că "sunt cârcotaşi mărginaşi", el apreciind că PSD nu are nevoie de un "teoretician ca Dâncu" sau "un arogant ca Rus".

3 comentarii:

  1. Grupul de la Cluj (social democrat) nu este performant politic. De ce sustin acest lucru?
    Pentru ca oameni slabi din PD si PUNR i-au surclasat fara dicutii de fiecare data. Nu-i posibil !!
    Despre Iliescu, inafara de ce sustineti, cu care sunt absolut de acord, trebuia imputat faptele penale comise la Revolutie. Numai prin omisiune, sau poate complicitate, mortii dupa 22 dec. ii sunt imputabili.
    Daca dv. sunteti social-democrati de valoare, si sunteti, cel putin individual, nu e posibil sa "va bata" niste outseideri submediocri = Boc si Funar.
    Gasiti formula si castigati la Cluj si nimeni nu va va contesta !
    Eu cred ca solutia utila ar fi impacarea cu Nastase.

    RăspundețiȘtergere
  2. Inainte de 89, mastile erau 2 - el si ea. In spatele lor, erau masca langa masca (una mai perfida decat alta si alta mai delationista decat una, or, si una si alta, predispusa la tortionari), dar nu se vedeau decat selectiv, fara insa a avea cumva curajul sa le infrunte pe cele 2, el si ea.

    Cine avea curajul sa iasa din gregaritate mascala? Era clar ca existau la o adica suficiente masti caricaturale, slugi ale primilor masti ale tarii, care sa condamne demascarea si sa duca la “re”edumascarea chipurilor care in momente de luciditate isi aflasera asemanarea.

    Amu, dupa 89, cele 2 masti, el si ea, au ajuns sa fie luate in desertul "democratiei" si mastile ce mai ieri erau fie in umbra, fie in penumbra sau adumbra celor 2 masti, au iesit la iveala (dupa ce si au luat bine portia de exemplificare antinationala a tiraniei, nesimtirii, urii si persiflarii, ticalosiei) si se expun in aroganta celei mai josnice dedublari, tocmai spre amagirea unui popor cu ereditate in ceea ce priveste mastile rosii si cu predispozitie in ceea ce priveste mastile cenusii.

    Treaba este ca mastile urmase au invatat ceva din lectia celor 2 masti, adica rocada de masti sau traseismul si negotul votului. Toate acestea au fost spre a conserva spectacolul celei mai grotesti tragedii a sistemului ticalosit incuibat tarisoarei si spre a reinventa amagirea cea mai chinuitoare a dramei de a alege mereu intre analogia celor 2 masti; astfel ca din 2 alegem una, nu mai avem parte de 2 ci de 1, cam asta a adus nou "democratia". Putem injura mastile, o faceam si inainte, chiar daca in soapte care pana la urma au innabusit prin momentul 89 cele 2 masti, INSA nu le a sufocat si pe cele conexe; iar acum cele din urma sunt putin cam diverse si mult prea perverse spre a fi dezvelite in hidosenia lor;

    Si poate ca daca nu erau arse dosare si poate daca DNA ul nu s ar mai misca selectiv si poate daca intr o buna zi s ar hotara natiunea sa si termine ce a initiat in 89, adica sa si duca la indeplinire Proclamatia de la Timisoara, nu doar punctul 8, atunci am avea poate sansa de a rupe mastile si a putea avea inaintea ochilor goliciunea pustiului unui chip care de foarte multa vreme si a pierdut nu doar uzul asemanarii ci si ratiunea unui chip care a luat cinic forma mastilor sau a mastii.

    RăspundețiȘtergere
  3. DAR, iata ca mastile au avut grija sa induca starea de indiferenta, starea de inertie in criza, starea de aservire, starea de utopie (adica de imposibila iesire din cacat), tirania nesimtirii si tupeul vanitatii care umileste si striveste constiinta, tocmai spre a putea sa isi bata joc de o tara intreaga in cel mai caricatural chip posibil pozand oficial, fireste, intr o masca preocupata de tara si problemele ei, dar nefiind altceva decat ticalosicratia in cel mai mizer mod cu putinta, adica cealalta masca.

    In fapt, cred ca JOS COMUNISMUL insemana JOS CU MASTILE, nu doar cele 2 ci si cele care le au urmat peste ani;

    Din nefericire nationala, au cazut doar cele 2 si poate inca vreo cateva, restul au trecut la reinventare, si clumea ca au atata imaginatie ca le merge si le va merge in continuare;

    asta pana cand aceia care in 89 la Timisoara, apoi in tara, au iesit cu chipul luminat de asemanare si au fost amagiti prin caderea celor 2 masti, plus un bonus firav al altora; astazi, sub masca europenitatii, sub masca tendintelor globalizarii, sub masca ticalosicratiei sunt aceiasi germeni ai plagii care a adus pe chipul Romaniei o masca ce aminteste de toate stigmatele care s au abatut inainte vreme peste locurile de unde candva a descalecat Sfantul Andrei si unde au suportat si suferit acei fara de masca suferinta si bataile mastilor uraciunii;

    In general acei care nu sunt predispusi la masca au cam sfarsit dramatic, rar tragic, niciodata hilar (asta doar pentru masti, fiinca doar ele pot sa acopere prin ras pe cei cu chip spre asemanare) Ar fi destui pentru a I aminti aici, dar doar cine cauta destine facile precum cele ale mastilor nu I poate nici vedea si nici nu le poate auzi strigatul in pustie… care nu si au vandut nici chipul pentru o camasa si nici asemanarea pentru 30 de arginti

    Mastile merg pentru ca au exercitiul vremurilor iar natiunea intr o majoritate si a asumat masca prin ereditate fie pavloviana fie prin masca ierarhica (cele mai multe avand tentatia vindicativa)…

    In rest, ferice de acei ce inca mai au macar momente de luciditate ale chipului intru asemanare, fiindca fara ei, de multa vreme tarisoara si globul s ar fi prapastuit infinitului din univers…

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...