11 martie, 2008

Societatea tuturor disfunctionalitatilor

Saptămânna trecută prestigioasa publicatie Financial Times ne dedica un dosar special de prezentare a situatiei economice sociale si politice. Am experienţa lecturii presei internsationale din perspectiva lobbyului economic sau politic international si pot să detectez eventualele derapaje. Nu este cazul acestui numar, cel putin datorită unui lucru simplu: acele lucruri le spunem in Senatul Romanie, de multe ori cu o precizie mai mare sau cu insutite argumente.

Verdictul este necrutator:”Unul din cuvintele care descriu probabil cel mai bine procesul politic din Romania, la ceva mai bine de un an de la aderarea tarii la Uniunea Europeana, este disfunctionalitatea”, notează Financial Times.Imaginea ţării care se proiectează in acel dosar Romania nu este generată doar de Guvernul Romaniei. Să fim cinstiti şi să recunoastem că fiecare dintre noi, cei aflaţi la vârful piramidei sociale, avem ceva contributie la tabloul imaginii Romaniei.

Un fragment dintr-unul din articole argumentează diagnosticul: “Un guvern minoritar este obligat sa compileze un buget extravagant cu sprijinul instabil al oponentilor declarati. Un parlament venal voteaza pentru protejarea membrilor sai de investigatie si coruptie. Partidele politice refuza sa se supuna ordinelor liderilor lor politici alesi. Un presedinte populist blocheaza deciziile si numirile premierului, dar este lipsit de puterea de a-l demite. Insasi birocratia este paralizata de teama de a lua vreo initiativa si de frica de a nu fi acuzata de gradul inalt de coruptie pe care sefii sai politici refuza sa o recunoasca. Totul pare sa conspire pentru a submina orice speranta de luare a deciziilor coerenta”.

Totusi, in mai multe articole din Dosar apare o aberatie: functionari de la diferite nivele vorbesc de frica de coruptie, prin care explică lipsa de decizii coerente. Cea mai mare problemă o reprezinta lipsa de experienta in realizarea proiectelor si management, complicata de aversiunea la nivel de birocratie in ce priveste luarea de initiative, partial din teama de a nu fi acuzat de coruptie. 'Functionarii civili sunt personal raspunzatori de orice decizie pe care o aproba privind cheltuielile. Acest lucru poate suna ca o masura anti-coruptie, dar inseamna ca nimeni nu ia o decizie.

O ironie a sortii, suntem criticati pe bună dreptate, pentru lipsa de metodă in planificarea dezvoltarii, de după ce am venit dintr-o societate a controlului si planificării si ne-am chinuit sa scapăm de trecut atat de hotarât încât am pierdut si lucrurile bune: “Totodata, nu exista o traditie a planificarii anticipate. UE lucreaza cu programe pe trei ani, insa la nivelul ministerului roman de finante nu exista capacitatea de a realiza un proiect multianual de buget, scrie ziarul britanic”.
De la microfonul tribunei Senatului am vorbit cu totii despre insuficienta fondurilor pentru infrastructură sau despre un sistem de justitie aflat in suferinta si confruntat cu o coruptie larg raspandit. Din păcate, de cate ori vorbesc specialistii din tara despe deficitul de cont curent ne uitam cu napăsare ca si cum nu ar fi vorba despre noi. Actualul deficit de cont curent s-a majorat de la 5% din PIB in 2002 la 14,2% in 2007. Si ar fi fost chiar de 20% daca nu ar fi fost banii trimisi acasa de romanii din strainatate. Actualul deficit de cont curent este tot mai mult finantat de datoriile private, care s-au triplat in ultimii trei ani.

Mai aflam din articole invocate ca aproximativ 40% din recentele influxuri de investitii straine sunt, de fapt, imprumuturi in interiorul aceleiasi companii - care ar putea contribui, mai degraba, la indatorare. Majoritatea investitiilor straine din ultimii ani s-au indreptat catre retail, imobiliare si banci - sectoare care stimuleaza consumul. Dar cel mai ingrijorator este faptul ca Romania si-a pierdut simtul directiei pe care il avea in procesul de aderare. Ne spune analiza un lucru pe care il inteleg acum chiar si naivii: Cota unica este un proiect esuat! La capitolul venituri, revenirea la o cota progresiva de impozitare, combinata cu reduceri mari de impozite pentru servicii precum educatia si sanatatea, ar redirectiona consumul.

Citind paginile pe care le-am invocat aici am simţit un sentiment de frustrare generat de multe stări de lucruri.

In primul rând, ceea ce scriu ziaristii străini nu este deloc nou pentru noi. Aud nenumarati colegi senatori spunând aceste lucruri de mai multe ori pe zi. Evident, nu este vorba de colegii care sustin, cu tot mai mare stanjeaneală, ce-i drept, guvernul, ci de majoritatea care, in democratia noastră originală, se află in opozitie. Din păcate, nu avem o organizare eficientă a Senatului Romaniei care să ne permită ca dincolo de participarea la fabricarea de legi să putem oferi expertiza reală societătii Romanesti. Trebuie să căutăm resurse pentru a transforma Senatul in Camera Superioară in sensul că oferă expertiză competentă tuturor institutiilor. Senatul francez are un sistem de rapoarte privind starea diferitelor domenii pe care le face prin intermediul senatorilor, al expertilor dar si prin colaborare cu experti platiti, firme de consultanta, Academie sau universitati. Trebuie să investim mai mult in expertiză, decat in masini sau birouri. Din păcate, noi nu avem nici macar reflexul de a ne folosi de expertii nostri angajati, nu avem luciditatea de a le recunoaste specializarea lor si de multe ori îi folosim ca soferi sau secretare.

In al doilea rand, cred ca trebuie sa avem mai mult curaj pentru a ne adapta regulamentul la cerintele tot complexe legate de munca noastră. Nu cred ca suntem un PARLAMENT VENAL, insă din păcate asa se vede dinafara, iar in viata politica percepţiile sunt echivalente cu realitatea. De aceea, cred că ar trebuie să luăm exemplul Parlamentului european si să aducem anumite modificări Regulamentul Senatului pentru a introduce un program de lucru similar celui din Parlamentul European, structurat pe săptămâni de plen, săptămâni de comisii, saptamani de grup politic şi săptămâni de circumscripţii electorale şi pe care să-l putem stabili cu mult timp înainte. Am putea sa ne structuram un program mult mai serios mai ales pentru munca in comisii de specialitate, dar si in cea de teren.

In al treilea rand, cred că tabloul facut de Financial Times este real si noi ne uităm cum se extinde marea de disfunctionalităţi fără să facem nimic. Unii spun că asa e democratia, altii ca trebuie lasati guvernantii să arate ce pot. Cinicii pot spune că trebuie sa-i lăsam sau să-i impingem chiar să-şi rupă gâtul. Să luam un exemplu, am promovat un proiect de lege privind pensiile private obligatoriu care peste câtiva ani va putea exploda ca un nou Caritas sau FNI. De ce sa nu reactionam de acum eventual promovand un amendament privind introducerii unui randament minim anual garantat al pensiilor din pilonul II, egal cu rata anuala a inflatiei. Grupul de Economie Aplicata (GEA)a lansat un document public in acest sens si o petitie pe care personal am semnat-o si va invit si pe cei dintre dumneavoastră care sunteti convinsi ca trebuie sa scpăm de metafora difunctionalitatii să faceti la fel. Acoperirea acestei garantii trebuie sa cada in sarcina administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii, pentru ca ei sunt cei care gestioneaza aceste sume si implicit ei trebuie sa isi asume riscurile acestei activitati. In prezent, romanii contribuie in mod fortat la aceste fonduri si tot ei sunt cei care suporta riscurile unei proaste gestionari a banilor, sau riscurile unei piete financiare instabile.

Societatea tuturor disfunctionalitatilor este un verdict incă suportabil. Dacă nu vom face nimic , raportul din 2009 va gasi o alta metafora pentru situatia din Romania: o societate a haosului.

Un comentariu: