Akedia rimează cu România

Am lipsit o vreme de pe blog  pentru că am fost copleși de unele munci, dar adevărul curat este nici nu am putut să aștern ceva pe hârtie. Ca să fiu sincer,  am căutat tonul de a scrie, sufletul care înalță ideea și cuvintele care pot aduce comunicarea instantanee. Nu am reușit, am început zeci de subiecte (am umplut aproape un caiet întreg), dar nu am avut tăria de a duce vreunul la capăt.  Am hoinărit prin și printre cărți, dar am simțit ceea ce teologii creștini numesc  akedia, un sentiment al lehamite și descurajare față de scris, o stingere a luminii interioare. Pentru teologii creștini akedia este boala sufletească, cea mai grea si cel mai mare pericol pentru creștini, călugări, pentru preoți și ceilalti oameni care fac asceză extramundană.  Cuvânt greu de tradus, dar care cuprinde părți din lâncezeală, amorțeală, lehamite, silă și urât, akedia este o boală a sufletului în care mintea nu se poate opri la un lucru, ci hoinărește oarbă peste lucruri, oameni și idei. Cum scriau Sfinții Părinți, akedia îl împinge pe om spre întâlnirea cu ceilalti, într-o fugă de sine, dar este o întâlnire stearpă, deșartă și fără de rost.

Demonul akediei, numit și ”demonul de amiază”, este o lâncezeală care se face stăpână peste toate puterile sufletului, cum spunea Maxim Mărturisitorul, un fel de moarte a tuturor virtuților.  Nu se știe cauza, ea vine de niciunde, dar poate că în cazul meu a fost un rezultat al modului în care visele noastre se lovesc de geamul de sticlă prin care ne uităm la viitorul României. În fiecare an întâlnesc generații tot mai slabe de studenți sau de tineri care nu mai visează la viitor și se multumesc să mestece iluzia că vor putea trăi mai bine in străinătate, fără să știe ce vor putea face acolo. Copiii mor în spitale după ce și-au luxat un picior și nepăsarea față de oameni atinge niște culmi ale indolenței în cele mai multe profesii. Politicienii împart, împart și iar împart bucăți din cadavrul unei țari care odată avea vise și locuitorii ei chiar putea să iasă în stradă sfidând moartea. Occidentul ne umilește și toți ne uităm pasivi sau satisfăcuți, cu toate că este vorba aici de noi toți. Lumea noastră a devenit inertă, o mlaștină puturoasă și verde. Mergem înainte doar datorită iluziei optice, pentru că totul curge invers. Istoria asta,”nenorocită și perversă”, cum spunea Părintele Bartolomeu înainte de a muri, ne-a abandonat așa cum o cățea turbată își abandonează puii. Noi, copii bastarzi ai comunismului, am crescut mari și umblăm hăbăuci prin lume căutând sensuri, poate urme ale unei direcției, urme ale unei treceri pe acolo, dar le găsim doar pe cele ale mersului în cerc. O meserie altădată dătătoare de sens și conștiință, cea de jurnalist, a ajuns într-un grad de descompunere cum nu mi-aș fi putut vreodată închipui. Manelisme, curve și șmenari, anomalii ale starizării și politicieni amestecati cu balele, voma și scârba acestei lumi defilează prin lumea de cuvinte și imagini. Tabloidizare și violența, atacul golănesc și în haită, nimic nu mai păstrează urmele vreunei civilizații. Totul amestecat cu lacrimi pentru scumpa noastră țărișoară. De fapt simti cum deșertul se întinde, ocupă tot mai mult spațiul dintre noi. Dacă nu ar divorța vreo divă de carton și latex, dacă nu ar muri vreun actor ai nostalgiei trecutului, ar înnebuni realizatorii de talk-showuri de seara și noapte tarzie.

OTV a fost închis și, culmea ipocriziei, cei mai mulți români au declarat la un sondaj național că se bucură. Nu-ți vine să crezi, doar ei, adică cei mulți, erau personajele acelei lumi grotești, arătată de Dan Diaconescu. OTV era măcar o televiziune sinceră, nu încerca să pară ”quality”, era o voce a mahalalei și nu poza în doamnă parfumată cu Chanel 5. Era o curvă de centură care se farda mai strindent pentru a se deosebi de suratele ei neautentice. In starea asta, simt cateodată absenta OTV, nu doar pentru ca era un obiect de studiu pentru mine, dar mai ales pentrucă noaptea, târziu, dupa ce treceam peste talk-showrile politicienilor penibili și poposeam cateva minute în bordelul roz al lui Dan Capatos, mă opream pe OTV pentru a vedea cât de jos se mai poate coborî. Vedeam acolo mahalaua care își exhiba fără nici un fel de jenă chiloții murdari și găuriți. Era o naivitate a mesajelor care mă ajuta să înțeleg, îndepărtând jegul, tulburările iluzionale ale mulțimilor noastre. Cred că am învătat câte ceva despre noi și societatea noastră de la acesti actori improvizati și reality-showurile lor de noapte duhnind a  miasmele bombelor de la margine de București. Acum le-am închis televiziunea, este bine, nu o mai suportam, eram, nu-i așa, o societate de doamne fine, ce pana mea, vorba bancului.

Avem însă vreun proiect comun, un telos, cum spuneau grecii? Un proiect pe care să-l putem povesti copiilor la școală sau studentilor la cursuri. O minciună frumoasă care să poată deveni realitate, doar pentru că niște nebuni sau o cohorte de naivi au putut crede în ea. Da, Profesore Lucian Boia, la baza istoriei stau mituri eroice și minciuni, dar ce să punem în locul lăsat gol. Scoatem miturile și în locul memoriei noastre comune rămâne un mormânt …gol. Adevarul? L-am pune dar care este adevarul acela ce poate străluci și care poate să dea un sens, o emoție sau măcar o cutremurare. Poate adevărul să fie o reprezentare a scopului, un telos pentru cei mulți și obișnuiți să mergă ca și oile după măgar? Oamenii se uită după liderii de la televizor și vor să devină ca ei, ei sunt reușita, ei ar trebui să încarneze visul lor de a scăpa de mahala și sărăcie. Ei nu știu că televizorul este un acvariu cu cobai urât mirositori sau un cort de circ în care iluzia apare doar după ce se stinge lumina. Ei nu știu că totul este șoc, șocant, breaking news, news alert, din cauză că este de fapt vorba de un nimic parfumat și gol ca o tobă de tinichea.

Nu pledez pentru minciună, dar aș vrea ca adevărul să fie un tras de inainte de locomotiva unui telos. Adică aș vrea ca să punem adevărul în slujba unui vis comun, a unui proiect de viitor. El trebuie să fie o construcție intelectuală, nu-l putem lăsa pe mâna politicienilor. De fapt, nici România nu trebuie lăsată doar la mâna lor. Ei vor face încă 1000 de ani a politică pavloviană care caută să aprindă doar becul care va face ca masele să saliveze.

România se depopulează și doar un proiect colectiv ar putea revrăji lumea noastră. Pentru cei mai mulți dintre noi patria este o iluzie pe care o locuim cu o mai mică sau mare inconștientă, o iluzie pe care o hrănim cu disperarea statului de părinți sau bunici. Dacă spui, dacă strigi, dacă scrii, simți că strigătul tău disperat se lovește  de pereți și cade pe podea ca o pasăre bleagă, care se zdrobește de plasa coliviei.

Dar marea disperare este că nu mai ști ce să faci cu amintirea (să fi fost doar iluzie?) unei Românii cenușii pe dinafară, sufocate de dictatură, dar unde, dincolo de ușa caselor ferecate, sărăcăcioase sau friguroase, oamenii visau la o altă lume, erau vii și întregi. Citeau cărți, ascultau ecourile Occidentului și se concentrau pe trăire și pe rezonanțele fine ale sufletului la bucurie sau la tristețe. Se adunau împreună când era frig, să se încălzească unii de la altii și aduceau fiecare ce găseau acasă ca să organizeze o mică sarbătoare. Așteptau și credeau într-o minune care va veni într-o zi, dar pe care o așteptau fără să fie credibil că va veni vreodată. Politicienii de atunci erau zeii unei lumi pe care nici nu o mai băgau in seamă, era prea departe de ei, prea nelumească. Era un singur dușman și acesta era undeva sus, departa, ca o soartă de care nu ai cum să te ascunzi. Acum lumile s-au amestecat și oamenilor le-a dispărut speranța poate pentrucă, după cum scrie Lucian Blaga, prin împlinire s-a pierdut ceva din minunea posibilă.

Akedia, vedeți, rimează cu România!

 

PREDICȚII PENTRU ANUL POLITIC 2013

Ce așteptă românii de la politică în acest acest an

După un an 2012 foarte încărcat de evenimente politice și sociale, 2013 se prefigurează a fi și el un an în care evenimentele de pe scena politică suscită un interes ridicat pentru cetățeni.

Aceasta este una din concluziile cercetării realizate, la începutul lunii ianuarie, de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES cu privire la așteptările românilor de la anul politic 2013. Vă prezentăm mai jos câteva din rezultatele acestui studiu comparativ cu o cercetare similară realizată la finele anului 2011.

Românii se consideră interesați și bine informați cu privire la politică

Interesul pentru politică atinge cote ridicate – peste 70% dintre respondenți sunt interesați mulți și puțin de politică, doar un sfert se declară neinteresați de acest domeniu.

Peste 60% dintre români se consideră informați cu privire la politică, procent în creștere față de anul 2011. Principala sursă de informare cu privire la politică rămân posturile de televiziune (81%), urmate la mare distanță de internet (7%) și ziare (4%).

Preferințe politice

O treime dintre respondenți declară că au un  partid politic preferat, cu 5% mai mulți decât la sfârșitul anului 2011. 37% dintre participanții la studiu susțin că au și un om politic preferat, cu 9% mai mulți decât la cercetarea similară din 2011.

Unul din patru români recunoaște că, în ultimii 10 ani, a votat cu mai multe partide. Dintre aceștia, 53% au votat cu 2 partide, 30% cu 3 partide, 6% au votat cu 4 partide, iar 6% cu mai mult de 4 partide.

Predicții electorale ale românilor

Românii sunt consumatori ai datelor furnizate de sondajele de opinie, proporția lor crescând cu 10 procente până în ianuarie 2013, ajungând la 72%.

Estimările populației pentru PDL sunt semnificativ mai rezervate, în timp ce estimările populației pentru USL, așa cum este de așteptat, sunt semnificativ mai optimiste.

Peste 60% dintre români NU ar vota cu un partid nou înființat. Cei care sunt mai nehotărâți privind acest aspect spun că determinant în luarea deciziei ar fi membrii care alcătuiesc organizația și platforma/strategia politică a acestui, aici înregistrându-se o răsturnare de criterii față de anul 2011.

Așteptările privind evoluția partidelor în sondaje

Majoritatea românilor sunt de părere că PDL va scădea în sondaje – 50% (2011) și 40% (2013).

În general, despre UDMR, PRM, UNPR și PNȚCD, oamenii tind mai degrabă să afirme că acestea vor rămâne la fel în ceea ce privește preferințele reflectate în sondaje.

În ceea ce privește evoluția Uniunii Social Liberale în sondaje, cele două studii nu indică tendințe de schimbare foarte pronunțate.Procente relativ apropiate preconizează creșterea acestei alianțe în sondaje (33%), menținerea la același nivel (29%) sau scăderea în sondaje (29%).

Partidul înființat de patronul OTV, Dan Diaconescu, are, în continuare, șanse de a evolua pozitiv în statisticile preferinței de vot. 29% îi dau șanse să crească în sondaje, în 2013, același procent consideră că va scădea, iar 28% cred că va rămâne la fel.

Un alt președinte?

Peste jumătate dintre români (51%) cred că liderul USL, Crin Antonescu, are șanse să devină Președintele României.

Dacă în 2012, 70% dintre respondenți considerau că USL nu va reuși să îl suspende pe Traian Băsescu, la începutul lui 2013, doar 52% sunt convinși de acest lucru.

Opinii cu privire la principalele teme de dezbatere pe scena politică

Peste jumătate dintre români cred că numărul parlamentarilor nu va fi redus

68% dintre respondenți cred că Parlamentul va continua să funcționeze cu două Camere

Majoritatea românilor (52%) nu crec că, în 2013, se va realiza împărțirea pe regiuni a României, dar, comparative cu 2011, crește proporția celor care cred că acest lucru se va produce

Românii sunt optimiști

Optimismul populației a evoluat semnificativ (70% - 2013 față de 60% în 2012). Optimismul în creștere se reflectă și în modul în care oamenii se raportează la propria viață. Dacă în 2012, doar 32% dintre respondenți afirmau că pentru ei lucrurile vor evolua în bine, o astfel de convingere se manifestă mult mai pronunțat la începutul anului 2013 – 46%.

Intenții de vot

În ianuarie 2013, USL cunoaște o creștere semnificativă a intenției de vot, 62% față de 45% în 2011. În consecință, fostul partid de guvernământ – PDL – a scăzut cu zece procente - de la 27% în 2011 la 17% în 2013.

Previziuni privind principalele evenimente politice anunțate pentru 2013

74% dintre români sunt de părere că în anul 2013 se vor aduce modificări Constituției, iar 56% dintre aceștia sunt încrezători că alianța USL nu se va rupe.

65% dintre respondent cred că anul acesta se va adopta noua lege a sănătății.

51% dintre participanții la studiu cred că USL nu va reuși să crească nivelul de trai și să relanseze economia în 2013.

Jumătate dintre români nu cred că va funcționa coabitarea dintre Președinte și Premier.

Mai mult de jumătate dintre respondenți nu cred în obiectivul Guvernului de a readuce TVA la 19%

Românii sunt optimiști cu privire la reușita unui referendum de modificare a Constituției (53%), dar și în ceea ce privește rezistența țării în fața plății datoriei externe și altor obligații financiare ale statului (56%).

  Caracteristicile cercetării:

Volumul eșantionului: 1.411 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,6%

Perioada anchetei: 10 ianuarie 2013

Mai multe informații găsiți în raportul de cercetare și în analiza datelor.

Cum au perceput românii anul politic 2012 ?

Unul dintre cei mai agitați ani din punct de vedere politic din ultimul deceniu, anul 2012 a fost marcat de schimbarea a trei guverne, de 3 scrutine electorale în mai puțin de 6 luni, dar și de mișcări sociale de amploare sau de scandaluri cu privire la integritatea unor miniștri sau a unor persoane propuse pentru funcții de înaltă demnitate publică.

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a realizat o cercetare cu privire la modul în care cetățenii au perceput evenimentele majore de pe scena politică în anul 2012.

În opinia respondenților participanți la studiul menționat, principalul eveniment politic al anului 2012 a fost referendumul pentru suspendarea Președintelui Traian Băsescu (35%).Următoarele evenimente cotate de respondenți drept marcante pentru scena politică în anul care a trecut au fost: învestirea noului guvern după alegeri (19%), de alegerile parlamentare (18%) și de schimbarea guvernului Ungureanu (13%).

Responsabilitatea pentru felul în care au mers lucrurile în România anului 2012 revine, potrivit respondenților participanți la acest studiu: autorităților române (la modul general) - 48%, poporului (18%), FMI (11%), dar și UniuniiEuropene (9%). 

Traian Băsescu este indicat de jumătate dintre respondenți drept vinovat, dintre oamenii politici, pentru ce a mers prost în anul 2012, urmat fiind de Victor Ponta – 13%, Emil Boc – 11% și Crin Antonescu – 6%.

Respondenții notează activitatea Guvernului Ungureanu cu note care ajung la o medie de 4,86, în timp ce notele pentru activitatea guvernării Ponta ating o medie de 6,15. 

Din perspectiva stării de spirit a populației, datele analizate de prezentul studiu arată că în 2012 evenimentele cheie care au marcat anul politic – alegerile locale și alegerile parlamentare – cresc proporția respondenților care apreciază pozitiv direcția în care merge țara. Totuși, optimismul general al românilor cu privire la viitor nu cunoaște variații semnificative în 2012 – media celor care se declară optimiști fiind de 47%. 

Totuși, când vine vorba despre predicțiile privind propriul nivel de trai de peste un an, 32% dintre persoanele intervievate consideră că peste un an vor trăi mai bine comparativ cu 20% câți spuneau acest lucru în decembrie 2011 cu privire la anul 2012.  În același timp, crește și aprecierea respondenților privind felul în care a fost anul încheiat pentru România: 21% dintre respondenți consideră că, în comparație cu 2011, anul 2012 a fost unul mai bun, în timp ce în 2011 doar 13% dădeau același răspuns când făceau o comparație cu anul precedent. Procentul românilor care consideră că anul care urmează va fi mai bun decât cel care se încheie se dublează în 2012 comparativ cu 2011, ajungând la 36%. 

Dincolo de optimism, românii continuă să fie nemulțumiți de modul în care trăiesc: 72% dintre ei afirmând că sunt mai degrabă nemulțumiți față de doar 28% care spun că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți. 

Și în anul 2012, precum în 2011, îngrijorările împărtășite de cei mai mulți români au fost legate de pierderea sau nesiguranța locului de muncă, cu toate că se remarcă o ușoară atenuare a acestei îngrijorări pe parcursul anului scurs între realizarea celor două studii. O îngrijorare care se acutizează în 2012, în schimb, este cea privind starea politicii din România, care este văzută ca fiind în criză de către 17% dintre cei intervievați, această îngrijorare neapărând într-o proporție semnificativă în anul precedent.

În acest context, încrederea în instituțiile statului este una fluctuantă pe parcursul anului. Partidele politice câștigă, la nivelul încrederii, 13 procente din ianuarie până în decembrie. Instituțiile cu rol în siguranța cetățenilor sau a țării beneficiază de cote relative constant de încredere, pe parcursul anului 2012. În timp ce Armata pierde 3 procente la nivelul încrederii, în decembrie față de ianuarie 2012, Poliția și SRI câștigă fiecare câte 7 procente.

58% dintre persoanele intervievate susțin că prioritatea Guvernului USL în anul 2013 ar trebui să fie crearea locurilor de muncă. 16% consideră că prioritară este realizarea de investiții, în timp ce 10% consideră că guvernul ar trebui să își concentreze atenția asupra stării agriculturii. Cât privește politica externă, Guvernul USL ar trebui să se concentreze pe consolidarea relației cu Republica Federală Germania – 38%, în timp ce 20% dintre respondenți consideră că România ar trebui să aibă o relație mai bună cu Statele Unite ale Americii. Relațiile cu Rusia sunt considerate prioritare de 7% dintre cei intervievați.

În luna decembrie, opțiunile de vot ale cetățenilor sunt îndreptate spre: USL – 64%, PDL – 15%, PPDD – 9%, UDMR – 4%, PRM – 4% sau alt partid 4%.

Caracteristicile cercetării:

Volumul eșantionului: 1.383 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,7%

Perioada anchetei: 19-21 Decembrie 2012

Mai multe informații găsiți în raportulde cercetare și în analiza datelor.

2013.

A înțelege sau a schimba România?

 

Scriu de câțiva ani din viață, nu din cărți. Încerc să înțeleg ce se întâmplă cu noi și,  dacă se poate, să-i ajut și pe alții să înțeleagă. Uneori această muncă de hermeneut îți poate aduce satisfacții, prieteni, întâmplări minunate. Găsești oameni cu care rezonezi, oameni care se bucură că altcineva le confirmă o spaimă, o neliniște sau o emoție. Chiar și a descoperi că nu ești singur când gândești ceva este o mare, infinită bucurie. Uneori îi ajuți pe unii să iasă din singurătate și să se alăture unui grup, alteori trebuie să suporți dezamăgirea unora care nu suportă adevărul ori poate adevărul Tău și care ar vrea să minți (să Te minți) doar pentru că minciuna respectivă este un slogan politic bun sau un adevăr politic convenabil și călduț, un adevăr care poate fi tras ca o plasă de camuflaj peste o realitate care arată rău. 

 

Dacă încerci să cauți punctele de echilibru se poate întâmpla să sară cu topoarele pe tine extremiștii din ambele părți. La televizor, logica mioritică este să înjuri și să te deplasezi în direcția în care merge haita, nimeni nu mai dorește echilibru sau căutarea locului neutru unde ar putea să înflorească un gând, o idee. În noaptea de Revelion, prietenul meu Toni, un intelectual cu șapte decenii de viață trăite cu ochii deschiși, mă întreba cum se poate că emoția creează grupuri sau măcar mulțimi spontane, iar inteligența nu poate face lumea mai bună. Inteligența ar trebui să fie mai tare, ar trebui să reușescă niste construcții mai durabile, îmi mai spunea, plin de tristețe în glas, bătrânul profesor. Trăim într-o mare de superficialitate, într-un dezmăț al inconștienței și lipsei de responsabilitate pentru propriul destin istoric. Ne scăldăm în vulgaritate cu voluptatea cu care ar trebui să căutăm lumina pentru a ieși dintr-un tunel al întunericului orbitor. Nu ne cutremurăm de spaimă când nu găsim ieșirea sau în jurul nostru se moare absurd și inutil. Nici măcar nu tresărim când vedem că piața publică este inundată de un ocean de vorbea goale. Ne prefacem în fiecare zi, lăsând România să trăiască tot mai mult doar în amintirea celor deveniti deja bătrâni.  Personal, nu l-am crezut niciodată  pe filosoful care a spus că ”Filosofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri, important este însă a o schimba”, dar trăiesc această parte din viață care mă face să cred tot mai mult că există perioade nefaste din viață când obsevi că viața se desface de reflecție, sau poate invers, și oamenii pot trăi vegetal, fără a se simți singuri fără lumina gândului și culturii, când prostia nu doare, din contră, devine tot mai exuberantă, dă poftă de viață și se urcă sus, tot mai sus, în ierarhia socială.

 

Frumos proiectul adoptat de câțiva prieteni jurnaliști la câteva televiziuni de știri ”Oameni care schimbă România”. Dar nu ajunge s-o spui, nici să amesteci oameni veritabili cu clovi, maneliști și prostituate. Ei, prietenii mei jurnaliști, au la o apăsare de buton posibilitatea de a nu mai promova căderea și decăderea României. Ei pot să nu mai promoveze urâtul și ar fi contribuția lor cea mai tare la o schimbare de mentalitate.

 

Poate voi continua să scriu, poate o să mă opresc într-o zi, dar dincolo de acestea, azi, în prima zi a lui 2013 m-am trezit cu un gând, gând pe care altădată l-aș fi considerat o barbarie. Îl spun, azi,  tuturor așa cum mi-a venit in minte: Să nu ne mai chinuim să înțelegem România, cred că trebuie să încercăm s-o schimbăm.

 

Anul 2013 ar putea fi un an al începutului schimbării adevărate pentru România.  La mulți ani!

2013

LA MULTI ANI, DRAGII MEI PRIETENI!
SĂ VĂ DEA DOMNUL UN LIKE IN 2013!

Parlamentul – o Românie în miniatură

 

Când un jurnalist te întreabă direct și simplu, cine este de vină pentru acest Parlament ciudat, ce poți să răspunzi? Mai adaugă jurnalistul: Dumneavoastră sunteți sociolog și sigur aveți o explicație. Prima tentație este să spui că electoratul este vinovatul de serviciu. În fond, toată lumea știe că fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită. La fel de rapid unii vor spune că sunt de vină responsabilii din politică, doar ei au pus oamenii pe listă și electoratul a lucrat cu materialul clientului. Am putea da vina și pe moștenirea comunistă, ea ne-a contorsionat viețile, valorile și spiritul, dar nu cred că asta ar fi prea cinstit după peste două decenii de libertate și experiență pluralistă. Atunci cum să abordăm această chestiune, fără aceste explicații directe și facile? E bună întrebarea sau este greșit pusă? Întrebarea e bună, dar este prea complexă pentru ca să poți găsi un răspuns simplu și un țap ispășitor perfect.

Sociologic vorbind, trebuie să deviem un pic discuția într-o altă direcție explicativă. Nu voi cauta un vinovat, ci vom căuta să explicăm cum s-a ajuns aici, să găsim alte fapte sociale care ar putea explica această realitate.

Iată câteva direcții în care putem porni spre un răspuns.

1.    Niciodată nu a fost altfel! Nu vă enervați, dragi cititori, dar poveștile despre democrația interbelică sunt absolut false, mituri sinistre. Sper că minunții mei prieteni de la Antena 3, păzitori ai moralității absolute,  nu vor sări pe mine cu bâtele, nu am spus că e bine așa, nici că trebuie să rămâna așa. Pur și simplu, așa a fost dintotdeauna în România. După elaborarea Constituției din 1863 alegerile au fost tot timpul terenul unor nereguli strigătoare la cer. Încă de atunci, democrația noastră era originală, regele numea un premier care organiza alegeri pe care le câștiga cu toate mijloacele pe care le avea la dispoziție: bani, bătăi și alte mijloace. Linșajul de televiziune încă nu era, dar se foloseau mijloace la fel de eficiente.

 2.    Nu avem o cultură a respectului regulilor sau legalității. De un secol și jumătate alegerile sunt o luptă surdă între câteva găști politice care se organizează pentru a căpușa timp de patru ani fondurile publice. Nu există nici acum vreo urmă de respect pentru libera opțiune sau pentru democrație, infractorii anunță la ieșirea din arestul poliției sau de la DNA că intră în politică și majoritatea chiar reușesc să-și cumpere diferite forme de imunitate. Ai senzația că românii nu înțeleg sensul expresiei interes colectiv. Alegerea răului cel mai mic sau votul negativ, de frondă, fără o reflecție legată de alternative este o metodă sigură de a alege prost. Cum poți să-ți explici faptul că peste jumătate dintr-o comunitate crede că un politician este corupt și o declară în sondaje de opinie, dar majoritatea acestor oameni îl aleg totuși pe acel candidat pe principiul că alții nu se bagă, deci ”pe aștia îi avem, cu ăștia defilăm”?

3.    Cultura noastră civică este într-un stadiu premodern, tradițional, la nivel cultural suntem într-un stadiu de ”rurbanitate”, concept prin care profesorul meu de sociologie, regretatul Ioan Aluaș, numea metisajul de de țărani și orășeni care au invadat orașele prin urbanizare forțată. O societate premodernă nu înțelege rolul și făgăduințele politicii, cum ar spune Hanah Arendt. Încă sunt peste 50% dintre români cred că un singur partid și un lider puternic ar face o politică mult mai eficientă pentru români. E adevarat că politica noastră a produs subdezvoltare timp de două decenii, dar dacă nu știm cu ce se ocupă politica și nu le cerem politicienilor mai mult, atunci ei vor scădea nivelul continuu.

4.    Politica este cel mai bun mod de producție în țara noastră. Politica este pentru activiștii ei un mod de a găsi o slujbă mai bună decât ai reușit professional, dar și o modalitatea de a face economie. Peste 90% dintre politicieni devin oameni de afaceri sau își consolidează afacerile prin influiență politică. Unii fac salturi uriașe, un fost minsitru fără portofoliu și-a dublat averea în doar șase luni, deși avea și înainte o declarație de avere cu câteva zeci de milioane de euro. Nu avem instictul interesului colectiv, suntem o populație de individualiști căreia comunismul i-a accentuat lipsa de respect pentru interesul colectiv și proprietatea comună. De aici lipsa conștiinței că trebuie să facem ceva împreună pentru bunăstarea colectivă, iar votul și alegerea demnitarilor este un gest de responsabilitate.

5.    Din această cauză selecția pe care partidele o fac la intrarea indivizilor în politică este foarte dură. Nu se acceptă decât noii veniți pe principiul loialității, nu cel al competenței. Trăim într-o societate în care dominația comunistă a fost înlocuită de o alta formă de dominație a unei elite moștenitoare: foțti securiști, nonclaturiști și noii baroni locali. Înlocuită, nu eliminată. Societatea noastră nu a trecut printr-un process de diferențiere. Într-o societate nediferențiată, politica devine principalul instrument de competiție. O societatea a rudeniilor și promovării membrilor clanurilor influențează și politica. În România încă nu s-a terminat lupta pentru împarțirea moștenirii comunismului. Da, mai este destul de furat chiar din ceea ce a lăsat comunismul: întreprinderi, foste IAS-uri, resurse din domeniul public. Ultima tendință este relevantă si depășește nepotismul străvechi: politicienii își trimit copiii, nevestele și secretarele în Parlament. Să mai privim un aspect relevant: politicienii sunt într-o fază primitivă a acumulării de capital, adună case, imobile. Dacă vom căuta în CV-urile parlamentarilor sau miniștrilor vom vedea că ”policianul patru case” este deja un ins slab, învins de istorie. Ieșiti din blocurile comuniste, politicienii au rămas la nivelul de investiție în case din lipsa unei culturi capitaliste veritabile, de tezaurizare a altui tip de capital. În bătălia pentru diferențiere pe scara socială,  casele sunt un capital vizibil, cuantificabil, un capital simbolic care face diferența față de amărăștenii care stau într-un apartament de bloc.

 6.    Toate acestea crează o cultură și un mediu social și politic care conduce la acest rezultat, ceea ce sociologii numesc o cultură politică parohială.  Gândirea parohială afectează orice formă de exprimare sau de construcție instituțională. Aici relaţiile politice nu sunt instituţionalizate, iar cetățenii sunt cetățeni doar cu numele. Ei nu pot influența deciziile și nici măcar nu știu că acest lucru este necesar și că este esential pentru democrație. Oamenii simt o distanță mare față de putere și nu înțeleg politica. Românii suportă politica, o sabotează cum pot, se folosesc de ea, dar nu o înțeleg. Importanța votului nu este percepută ca fundamentală pentru  bunul mers al comunității sau societății. De aceea votul este vândut sau oamenii nu merg la vot. Acolo unde votul se vinde pe zahăr și ulei, bere sau cizme de cauciuc și tigăi, acolo avem încă societate tradițională, o socitate care mimează modernitatea. La noi încă relațiile sociale sunt puțin instituționalizate, informalul domină totul. Recentul acord dintre Traian Băsescu și Victor Ponta arată că legile sau Constituția nu au nici o valoare, dacă este nevoie de înțelegeri suplimentare pentru a se conviețui civilizat.

Chiar dacă nu ne place, Parlamentul României este o Românie în miniatură. Arată foarte bine nivelul la care am ajuns ca și cultură și civilizație. Atâta putem în acest moment și trebuie să fim conștienți că este nevoie de un proiect de societate care să includă și strategii pentru dezvoltarea democrației și a culturii politice. Alegerile libere și votul dau doar aparența de democrație dacă sunt suprapuse peste o cultură parohială, o modernitate neterminată și un stat slab, aproape eșuat. Dacă am accepta să ne uităm în oglindă mai des ca societate, am vedea că avem exact Parlamentul pe care-l merităm.

  Un articol pentru www.ziare.com

(rapuns la un interviu de Camelia Badea)