Dincolo de Ego

Dupa ce am scris cu simpatie despre Regele Mihai I am fost întrebat de unii prieteni contrariaţi dacă sunt cumva monarhist. Nu mi-a venit să cred, chiar atât să fi evoluat confuzia morală şi degringolada percepţiilor noastre încât nu mai înţelegem nimic?

Dragi prieteni, sunt republican și o să rămân așa. Din raţiuni de origine, de educaţie și chiar din raţiuni pragmatice. Dar dacă eu sunt republican, ar trebui să-i urăsc pe cei care au o alta opţiune? Ar trebui să îmi respect doar propriile pasiuni, să mă iubesc doar pe mine?

Să analizam un pic. Ca fiinţe sociale suntem confruntați cu o realitate diversă, aparţinem unor grupuri sociale diferite, unor grupuri de fani sau unor contraculturi sau grupuri aflate în competiţie sau conflict. Evident, ne manifestăm cu pasiune, avem preferinţe mai puternice sau mai slabe. Multe dintre certitudinile noastre sunt plămădite emoţional și acest lucru este tolerat şi tolerabil. Deşi nu este obligatoriu, o atitudine normală, mai ales pentru un intelectual, este să caute să privescă lucrurile și de pe o poziţie obiectivă, realistă, cât mai îndepărtată de subiectivitate. Ar fi necesară o asemenea poziţionare pentru ca să putem să ne exersăm cu imparţialitate anumite  funcţionalităţi sociale. Să putem să fim toleranţi, să putem înţelege şi aplica egalitatea de şanse sau chiar discriminarea pozitivă. Dacă ne raportăm numai la interesele noastre, dacă nu vom vedea decât ce ne place şi dacă nu acceptăm ca egali şi cu cei care nu sunt de acord cu noi, atunci putem face multe greşeli şi multe nedreptăţi ca urmare a acestor deformări de percepţie şi judecată.

Devenim mult mai umani atunci când reuşim să depăşim graniţele propriului EGO, când reuşim să trecem peste limita interesului nostru. Am ajuns să respect pe mulţi oameni care nu erau din partidul meu sau care nu erau din etnia mea sau cu care nu aveam aceleaşi atitudini sau opinii. Ştiu că umanitatea şi frumuseţea, spiritualitatea sau talentele sunt răspândite peste tot şi nu după algoritmi ai segregării sociale. Nu mai sunt membru al vreunui partid sau alt grup  şi am libertatea de a fi loial doar valorilor în care cred, chiar dacă știu că sunt supus erorii ca fiecare dintre noi.

Dar atitudinea contrară, în care credem că  merită să îi respectam doar pe cei care sunt ca noi sau corespund perfect proiectelor noastre personale,  este o forma de intoleranţă, începutul talibanismului.  Talibanismul are şi forme uşoare, nu doar cele cu centura de explozibil. Nu sunt monarhist, dar nu-mi vine să scot pistolul când vad pe cineva care crede în iluzia salvării prin monarhie. Mai degrabă, mă dezgustă cei care s-au trezit peste noapte iubitori ai coroanei doar pentru că aşa te aliniezi unei categorii autoestimate ca superioară masei,  născute pentru câteva zile, foarte probabil.