30 noiembrie, 2016

La multi ani, Românie posibilă!


Societatea noastră pare avea un anumit tip de impersonalitate, o înstrăinare de ea însăși, o neparticipare la propriul destin. Avem un potențial pe care nu-l actualizăm, nu-l scoatem la suprafață. Totul este posibil, se poate întâmpla, poate fi gândit, dar societatea nu se mobilizează pentru ca această virtualitate să devină fapt. Astfel că putem vorbi despre o Românie absentă, o Românie probabilă. Ai senzația că românii se uită la propria viață ca la o piesă de teatru pe care ei înșiși o consideră proastă.
 
Totul s-a degradat în ultimul deceniu, politica noastră nu mai cunoaște starea de pace, adică starea de normalitate. Performanța noastră socială este afectată de asta, în timp de război se fac doar politici ale urgenței și intervenții pompieristice. Trăim o dramă a conflictului permanent în care au fost aduse în spațiul politic instrumente nepermise, mijloace care nu au ce căuta acolo unde conflictul și confruntarea au mijloace constituționale de rezolvare. Dispare încrederea în politicieni, în stat, în România chiar, dar și în soluția democratica. Este o factură grea pe care o lăsăm urmașilor noștri. Istoria ne va stigmatiza pentru asta în deceniile care vor veni, dacă țara va rămâne, dacă națiunea va rezista și statul nu va eșua în timp ce noi ducem războaie absurde sau zornăim cătușe spre adversarii politici.
 
De 1 decembrie să ne hotarâm că trebuie să reînvățăm să trăim împreună, chiar dacă nu este simplu să-i accepți pe ceilalți, învățând astfel diferența, dar și faptul că fiecare este unic și, deci, poate fi fascinantă această cunoaștere. Când te asociezi cu alții poate dispărea sentimentul neputinței, acela care te face să crezi că nu ai niciun mijloc pentru a schimba lumea, de unde și pierderea de sens a angajamentului social. Nu ar trebui să ne bulverseze nici pierderea de sens a datoriei pentru că ea este doar un efect pervers al neîncrederii în viitor și al lipsei de proiect colectiv. Politically incorrect, această atitudine poate fi o cale de început. Prea mult se fardează politica, de prea mult timp se creează o realitate de laborator. Oamenilor li se spune peste tot să aibă ciocul mic și sunt împinși spre o majoritate tăcută. Oamenilor li se spune ce să gândească, cum să vorbească despre temele vieții lor și, mai ales, că trebuie să creadă orbește în partide sau ideologii, chiar dacă unele sunt moarte de mult. Oamenii vor să se întâlnească cu imaginile lumii lor, cu cuvintele pe care ei le rostesc despre lume, vor să vadă că politicienii sunt preocupați de spaimele și de visurile lor, sunt tot mai puțin dispuși să accepte expresii și imagini prefabricate.
 
Dar, de cele mai multe ori, coborârea la oameni este un delict, este politically incorrect. Da, atitudinea politically incorrect poate fi o soluție, o primă etapă pentru resetarea sistemului.
România invizibilă pentru străini sau cea care este patria noastră invizibilă, de care ne este uneori rușine, poate ieși la suprafață într-o societate posibilă, din cioburile unui vis pe care îl purtăm cu toții în suflet, dincolo de nivelul de cultură, de bogăție sau pasiuni politice. Trebuie doar un strop de solidaritate, un pic de curaj și o minimă încredere în forța noastră colectivă. Dacă nu vom reuși asta, vom vedea că încă 100 de ani, dincolo și dincoace de Colectiv, înainte și după Revoluția din 1989, peste România se va întinde aceeași mare neputință, ticăloșie și mizerie umană.
 
La multi ani, Românie posibilă!