În
seara asta, destul de târziu, m-a sunat un profesor pensionar din Târgoviște
care mi-a pus o întrebare, ca și cum l-ar întreba pe fiul lui, plecat undeva prin
America, dacă mai avem o șansă ca Romania să se facă bine. Nu am putut să dau
un răspuns prea optimist, dar mi s-a făcut și rușine pentru pesimismul meu. Nu
știam precis dacă omul acela care îmi citește articolele și cărțile vrea un răspuns
sau o lumină de speranță. Cred că m-am bâlbâit îngrozitor căutând niște cuvinte
normale, căutând vorbe simple pentru a înjgheba de doi lei speranță, o speranță
care cred că nu mă mai încălzește nici
măcar în nopțile de reverie. După aproape o jumătate de oră de discuție ultima
întrebare a dascălului pensionar a fost: totuși,
ce credeți că le lipsește politicienilor de astăzi?
I-am
spus ”totul” și apoi ne-am luat rămas bun. Dar am rămas cu telefonul la ureche
încă multă vreme uimit de întrebare omului. Am făcut multe analize despre
bolile politicii, despre lipsurile și trădările ei, dar nu m-am gândit prea des
la politician ca personalitate, poate am analizat prea mult politicienii ca
tipologie, ca grup sau ca hoardă, fără să mă gândesc prea mult la politicianul
ca personalitate individuală.
Calități?
M-am gândit de multe ori la moralitate, altădată la inteligență sau cultură, la
empatia față de semeni, la milă și iubire pentru cei săraci. Dar unde le găsim pe toate acestea, unde să le
căutăm, cum să le cultivăm în cazul celor tineri, cum se validează?
Greu de știut, scriu
tot mai rar, Domnule Profesor, pentru că tot mai mult cred că ar trebui
inventat un alt limbaj pentru ca să ne înțelegem cu cei care vin după noi. Nu știu
dacă acesta s-a inventat, nu știm dacă vom mai putea restabili încrederea între
noi și răbdarea de a ne mai asculta unii pe alții. Ce cred
și sper este faptul că emoția poate transmite pentru tinerii mei studenți și
foștii Dvs. elevi mai mult decât eseul pe care m-ați rugat să-l scriu. V-am
promis, dar astăzi, când un prieten jurnalist m-a întrebat la un interviu dacă
este valabil ce am scris mai demult, adică faptul că politicienii sunt morți de
frică, mi-am adus aminte de un politician care a depășit frica și toate celelalte
forme de slăbiciune.
Ascultați cântecul uitat
al lui Valeriu Sterian și minunați-vă la faptul că versurile sunt scrise de un
politician. La finalul clipului o să găsiți numele lui. Închipuiți-vă care politician
de azi ar putea scrie sau trăi asta?
PS. Și un palid text al meu scris, cu emoție, acum 10 ani:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu