29 noiembrie, 2014

Maladiile stângii românești



În efervescența recentelor discuții despre ideologie, postez un text pe care l-am scris în anul 2005.  Spre aducere aminte pentru cei care au uitat discuțiile ideologice din PSD de la începutul anilor 2000 și care au durat ani buni. 



Stânga are probleme de proiect, de personal, de organizare şi de electorat. Dar bolile stângii sunt bolile politicii romanesti, iar frământarile celor pe care politica i-a aruncat în afara cercului puterii de a face poluri, arată că politicienii români caută remediul mereu în alta parte, în loc să se uite cu realism la viața și societate, continuă să se mintă cu grație şi să caute soluţii utopice. Mitologia că există altceva la stânga PSD, că sunt partide sau grupuri importante cu identitate sau viziune de stânga, este o minciună sau o iluzie a perdanţilor. De ce nu obţine atunci partiduleţul lui Petre Roman nici macăr 0,1%, sau Alianța socialistă, sau toate acestea la un loc, de ce nu contabilizează nici macar 1% din opțiunile electorale?
Unirea stângii poate fi o soluţie, dar nu o soluţie în sine, însă pentru a face unire trebuie entități existente, nu imaginare. Dincolo de imperativul unirii, stânga trebuie să se reinventeze şi aceasta sarcină îi revine PSD condus de Mircea Geoană. Încercarea generației pierdute a stângii de a dilua PSD într-o ciorbă de pol social nu va duce la nimic, poate doar la distrugerea definitivă a stângii. Primul lucru pentru reinventarea stângii este o privire lucidă asupra principalelor ei maladii post-decembriste.

1. Stânga româneasca nu a avut curaj în ultimii 15 ani.
Nu a avut curaj să-şi asume transformarea radicală, a ezitat să se angajeze în restituirea proprietăţilor, a făcut timid o privatizare cu spaima de a nu ne cumpăra strainătatea si întârzierile ne-au adus în situația de pierde bruma de eficienţă si de a ajunge acum, de fapt, în situaţia de care se temea cel mai tare. Nu am spus oamenilor că trebuie să muncească mai mult, că trebuie să se școlarizeze ca să nu-şi piardă locurile de muncă. Nu a avut curajul de a ne rupe de trecut şi nici curajul de a păstra ceea ce însemnau avantajele concurențiale ale societăţii româneşti socialiste, atâtea câte erau. Acum vedem cum o serie de actori politici declară că vor sa facă o nouă stângă dar nu au curajul de a se lansa în acest proiect decât agăţaţi de PSD, nu au curajul să înfrunte electoratul şi apoi să vină cu propunere de alianţe.

2. Amneziile stângii.
Tăcerile stângii au făcut foarte rău politicii noastre. Stânga nu a vorbit despre responsabilitățile din perioada totalitară. Nu cred că exagerez, dar aș putea spune că stânga a tăcut paralizată de frică. În 1990 a refuzat dezbaterea despre trecut. Sacrificarea lui Nicolae Ceaușescu nu a fost suficientă însa pentru cei 50 de ani de drame. Nu am căutat vinovați, dar asta a însemnat să fim de acord cu următoarea aberatie: comunismul i-a atins pe toti românii în mod egal, fără excepţie, ca o boală incurabilă. Dezbaterea moștenirii odiose nu am rezolvat-o nici pâna astăzi şi orice tabu social crează tot felul de sechele.

3. Boala camuflării, ascunderii.
Desele unificări sau absorbții, schimbarea siglelor, folosirea culorii albastre și nu roșu, culoarea internațională a stângii, sunt alte simptome a le fricii. La fiecare alegeri generale PSD de astăzi a participat sub altă sigla și alt nume. A inventat coalitii cu partide care nu intrau în Parlament doar pentru a nu fi singur. Acum cei care visează la un pol social se folosesc de aceeași logică. Să faci alianţe electorale numai pentru ca oponentii sunt o alianţă, dovedește o gândire strategică de amator, din moment ce PSD a înglobat toate partidele din spectrul de stânga, cele mai importante fiind PSM și PSDR.

4. Cochetarea cu populismul.
Căderea în populism și ștergerea unor limite dintre partide sau programe, a unor granițe și delimitări politice necesare, are darul de a crea o mare confuzie pe scena politică. Am ajuns ca astăzi, primul guvern de dreapta autentic, cum se autodenumește, să dea bani de Paşte pensionarilor, în loc sa facă un program de pensii decente sau de medicație corectă și gratuită a bătrânilor. Dar trebuie să recunoastem, nici stînga nu a scăpat de populism. Populismul este tendința unora de a crede ca politica se reduce la programe de cheltuire a banului public. Poate că doar ultimul premier al stângii (n.a. Adrian Năstase) a fost conștient că înainte de a cheltui pentru protecție socială trebuie să faci planuri pentru a produce cât mai mulți bani, cei care vorbesc acum despre noua stângă se gândesc doar la moduri de a cheltui. Acum avem un triumf al populismului de dreapta, ucigător pentru societatea noastră, dar am văzut la dezbaterile stângii o frenezie a unora de a crede că scăparea săracilor de sărăcie ţine doar de voința unor politicieni de a deschide visteria.

5. Izolarea unei elite și transformarea ei în subiect politic autonom.
Stânga ce a luat puterea prin alegerile din 1990 a generat, fără voie, o elită însingurată, izolată, care a ajuns să se înroleze politic, să lupte uneori cu disperare împotriva stângii. Mineriadele au trasat o bariera între masele speriate de viitor şi elita intelectualilor plasaţi fără voia lor în altă tabără. Este o fractură majoră, această elită a lucrat mereu la delegitimarea stângii, la păstrarea fricii de comunism, la lăţirea unei vinovatii colective. Dacă stânga ar fi atacat probleme grele ca: responsabilitățile din perioada comunistă, adevărul Revoluției, problemele restituirii rapide a proprietăţilor, azi ar fi stinse mai multe focare de conflict politic. Nefăcând aceste lucruri, elita producătoare de mesaje a fost mereu de partea cealaltă, degeaba unii politicieni se mint organizând forumuri ale culturii sau ale intelectualității de stânga.

6. Alergia la critică.
Politicienii și partidele de stânga nu au asigurat dezvoltarea unei gândiri critice, de stânga. Unanimitatea este și boala stângii ca și boala întregii politici româneşti. A funcționat credința falsă ca unitatea sta în unanimitate. Dupa pierderi de alegeri nu se fac analize și nimeni nu este vinovat. Când se fac, ori când au loc alegeri – oamenii acceptă cu greu verdictul, cei învinși pleacă de cele mai multe ori, fac partide sau trec la alte partide. Fără mai multe centre de gândire și curente, este greu ca stânga să se adapteze la o viață socială de o mare complexitate. Şi nici înnoirea nu este posibilă fără a tolera puncte de vedere care valorizează alternative la drumul principal.

7. Agorafobia.
Politica româneasca se ascunde prin birouri și după geamuri fumurii, nu vrea să dea ochii cu viaţa. Desi stânga a condus 10 ani din 15 România se află acum într-o stare de subdezvoltare durabilă. Exista o explicație? Este moștenirea comunismului o explicație? Este toata istoria ultimilor 150 de ani? Trebuie să vorbim despre toate acestea, trebuie să dezbatem, să căutam solutii, dincolo de certuri interminabile și vinovății inventate de cei care trebuie să dea seama pentru ce au făcut. Nu am dezvoltat o reflecție sistematică asupra societății, iar cei care au condus mai bine de un deceniu vin şi acum şi ne spun ca au soluția miraculoasă. Societatea nu interesează pe nimeni, politicienii comandă sondaje pentru a se uita în ele ca într-o oglinda, restul nu contează.

8. Ideofobia - alergia la programe şi proiecte politice.
Este justificată ca o alergie la ideologie sau la teorie în general, dar este de fapt o alergie la planuri și strategie. Se spune mereu că trebuie să vorbești simplu pe înțelesul oamenilor și e corect. Dar nu este adevărat că oamenii vor să audă numai de bani, pensii, cupoane sau salarii. Cultura de stânga se bazează și pe valori. În cultura noastră, ideile nu au forţă asupra vieţii. Oamenii politici sunt interesati mai mult de monopolul resurselor politice sau gestiunea lor. Din nefericire, prezența la televiziune este piatra unghiulara a politicii. Avem nevoie de o stânga mai inteligentă. Nu de oameni inteligenţi ducem lipsă, ci de încurajare pentru cei care pot propune programe şi proiecte politice. Nimeni nu citeşte programele partidelor, nimeni nu se oboseste să-i adune pe specialiștii din universități pentru a croi proiecte pentru societatea romanească. Politicienii de toate culorile au o gândire suficientă sieşi.

9. Autismul politic.
Stânga nu a avut adversar în acești ani, dar nici dialog substanțial cu cei de dreapta. Nu a avut capitaliști cu care să se lupte. A trebuit sa-şi inventeze dușmani, așa cum a făcut și așa zisa dreaptă. Am folosit cuvântul tranziție pentru a vorbi despre nimic! Iar strategia de parcugere a tranziției a fost, vorba unui sociolog polonez: cum să faci să nu fii împușcat de cei care au arme sau înfometat de cei care au resursele productive. Politica nu a produs un câmp de dezbatere publică, doar câmpuri de bătălie în care adversarii se împroșcau cu noroi. Închisă în sine, stânga nu a reuşit să creeze o cultură politică care să educe masele.

10. Complexul lui Oedip.
Statul este părintele stangii, dar stânga nu și-a asumat explicit și programatic modernizarea statului, ca o premisă pentru eficiențta socială, mai degrabă l-a ucis. A preferat un stat ascuns, invizibil. Îmi aduc aminte ca Premierul Năstase a încercat câteva luni să afle de la Octav Cozmâncă numarul exact al funcţionarilor publici. Nu s-a reușit timp câteva luni, tergivergindu-se pe discuția legata de servicii publice, daca profesorii ori medicii sunt sau nu funcționari publici. Până la urmă a primit o cifră, dar nu credea nimeni că este corectă. Nu ministrul era de vină, pur si simplu, sistemul refuza să producă de frica schimbarilor și pierderii locurilor de muncă. Sistemul păstra o ambiguitate de statut care sa permită replieri continue și șmecherii balcanice. Suntem o societate fără stat! Vedem cum se gestionează crizele inundațiilor, gripa aviară și alte forme de amenințare socială. În 28 noiembrie 2004 nu am putut număra voturile, verifica liste și prezența la vot, iar Înalta Curte de Casatie și Justiție nu a putut sa dea explicații corecte și rapide dacă au fost sau nu fraudate alegerilor. Stânga nu doar că nu am avut curajul modernizării rapide a statului, dar i-a lăsat și îi lasa, incontinuare, pe cei de dreapta să facă praf și ceea ce a mai rămas din statul român.
Sunt convins că pentru a moderniza statul trebuie să modernizam mai întâi stânga romanească. În 1990 aveam alternativa revoluție sau reformă, iar noi am ales revoluția, poate pentru că ne era frică de reformă. Acum este ceasul al doisprezecelea si ne-a rămas doar reforma, ca alternativă la distrugerea completă a societăţii și condamnarea ei la subdezvoltare perpetuă. Fără o stânga modernă, europeană nu este posibilă o schimbare a politicii româneşti. Nu avem nevoie de o stânga nostalgică, nici de una sud-americană şi nici de o nouă etichetă ecologică pentru produse politice refuzate la vot. Istoria nu face pași înapoi și stânga are nevoie de oameni tineri, de specialiști și oameni curajoşi. Nu teama de niște procente amarâte care le-ar putea pierde dacă cineva se enervează şi pleacă ar trebui să zguduie PSD, ci spaima de a trăi într-o viitoare societate a subdezvoltării durabile.

Noua stângă nu se poate face cu politicieni second hand si nici cu declaraţii de intenţie. Partidul Social Democrat este dator să facă o rupere de trecut şi să aducă pe scena politică stângă modernă, fără de care România politică nu poate merge decât schiopătând.




27 noiembrie, 2014

GENERAȚIA FACEBOOK ȘI CONVERGENȚA MEDIA AU DUS LA VICTORIA LUI KLAUS IOHANNIS

(STUDIU POST-ELECTORAL PRIVIND MOTIVAȚIILE ALEGĂTORILOR ÎN TURUL AL DOILEA AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE) 


Cercetările realizate de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES pentru a explica mecanismele sociale ale votului din turul al doilea al alegerilor prezidențiale au confirmat unele concluzii ale celor care au făcut observații empirice, dar nesistematice: convergența între Facebook, televiziune și telefonie mobilă a fost rețeta care a dus la marea mobilizare la vot în turul al doilea.
Elementul declanșator a fost modul de organizare de către Guvern a secțiilor din diaspora și reacția instituțională guvernamentală. Spațiul public devine prin rețele de socializare un spațiu emoțional. Noul spațiu emoțional înlocuiește spațiul public și asistăm, în consecință, la o dramatizare a experienței politice,  la o mondializare sentimentală prin psihologizare, mai ales a elementelor de conflict. Modul în care diaspora românească a comunicat cu țara între cele două tururi demonstrează foarte bine acestă teză descrisă de studiile contemporane de sociologia comunicării, ceea ce  a transformat mediul emoțional în comunități de indignare. Această mondializare sentimentală a fost vizibilă în cadrul primăverilor arabe, dar și în alte fenomene recente deoarece în societatea emoțiilor nu există granițe, dispar distanțele, chiar dacă emoțiile foarte intense sunt de scurtă durată.
Un lucru care explică posibilitatea creșterii rapide a unei emoții este fenomenul convergenței media (Mc Chesney, R. W., Corporate Media and the Threath to Democracy, New York, 1997), mediile se amplifică una pe alta, televiziunea poate deveni cutie de rezonanță pentru Facebook sau invers. Credem că pentru revolta de la urne dintre turul I și II al alegerilor prezidențiale, Facebook, fără televiziune și telefonie mobilă, ar fi avut o mult mai redusă contribuție la inflamarea afectivă contra candidatului Victor Ponta, responsabil pentru administrarea defectuoasă a alegerilor, lucru interpretat ca fiind o blocare a exercitării unui drept. Cele trei canale amintite formează astăzi o transmedia, generează o cultură hibridă de convergență, de fapt, o adevărată fabrică de contestare (jamming culture) ce poartă împotriva politicii clasice o adevărată guerilla semiotică.
Cercetările recente arată că solidaritatea electronică este rapidă, dar nu are efecte pe termen lung asupra politicii, lucru foarte evident dacă studiem primăverile arabe. Curentele emoționale, dacă nu sunt captate și articulate instituțional, se pierd foarte repede, iar marile angajamente din aceste mărețe vârfuri de emoție sunt repede uitate de către participanți. 
Media are un rol important aici deoarece, așa cum constata și Paulo Virilio, sentimentul de frică este amplificat de media, întrucât milioane de oameni pot trăi sincronic aceeași emoție. ”Bomba informatică” este mai puternică decât cea nucleară deoarece propagă emoție la scară globală și poate crea panică, o comunitate suferindă a emoției. Trecem astfel de la o democrație a opiniei la una a emoției, acest lucru poate că explică foarte bine valurile de intoleranță și violență atitudinală și verbală care a cuprins rețelele în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România.


Entuziasmul popular crește direcția bună în care merge țara

54% dintre respondenți consideră că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună (proporție semnificativ mai ridicată decât în mod obișnuit) și doar 33% menționează că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită. 12% nu răspund, iar 2% dintre intervievați nu știu să o aprecieze.
Dintre persoanele intervievate, 93% declară că au fost la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, iar restul de 7% declară că nu s-au prezentat la urne. O supra-raportare deja obișnuită pentru România și foarte frecventa și în UE.

Un sfert dintre votanți s-au hotărât între tururi, dar 32% spun că au fost influențați direct de incidentele din diaspora

Cei mai mulți respondenți s-au hotărât cu cine vor vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale înainte de derularea campaniei pentru turul 1 al alegerilor (69%), 24% s-au hotărât cu privire la acest aspect în perioada dintre turul 1 și turul 2, iar 6% dintre respondenți s-au decis în timpul campaniei pentru turul 1. 2% dintre cei intervievați nu știu sau nu răspund la această întrebare.
65% dintre persoanele chestionate menționează că modul în care s-a desfășurat votul în turul 1 în diaspora nu le-a influențat decizia de a merge la vot, iar 32% declară că acesta le-a influențat decizia. 3% dintre respondenți nu știu sau nu răspund la această întrebare.
42% dintre respondenți menționează că au avut un membru al familiei în străinătate pe perioada votului, iar 58% spun că nu au avut.

Sfaturile rudelor sau ale prietenilor din diaspora au fost decisive. Televiziunile care au transmis protestele din străinătate au fost cel mai important catalizator

Mai mult de jumătate (53%) dintre cei 42% care au avut un membru al familiei în străinătate pe perioada votului au discutat cu aceștia despre vot, iar 47% dintre ei, nu au discutat acest aspect cu membrii familiei aflați în străinătate.
88% dintre cei chestionați declară că nu au fost sfătuiți să voteze cu un anume candidat, iar 12% declară că au fost sfătuiți în acest sens.
Dintre cei 12% care menționează că au fost sfătuiți să voteze cu un anume candidat, 28% precizează că au urmat sfatul în cauză, iar 72% declară că nu au urmat respectivul sfat.
Doar 6% dintre respondenți susțin că nu au văzut la televizor protestele românilor care nu au putut să voteze în câteva capitale europene, dar 94% dintre cei intervievați au văzut aceste proteste.
Posturile de televiziune pe care cei chestionați le-au urmărit între turul 1 și turul 2 al alegerilor prezidențiale sunt: Realitatea TV (25% dintre respondenți), Antena 3 și ProTV (câte 16%), B1 TV (8%), România TV (7%), Digi24 (6%), TVR 1 și Antena 1 (câte 5%), Kanal D (1%), alt post (2%), toate canalele (1%). 4% dintre respondenți menționează că nu au urmărit niciun canal de televiziune, iar 6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Internetul – un mediu important de catalizare a protestului și de contagiune

54% dintre intervievați utilizează internetul, restul de 46% nu îl utilizează.
Dintre cei 54% respondenți care utilizează internetul, 46% au urmărit mesajele candidaților la președinție sau campania acestora, iar 54% nu le-au urmărit pe acestea pe internet.
Dintre cei 54% intervievați care utilizează internetul, 42% nu au un cont pe o rețea de socializare, iar 58% - au un cont pe o astfel de rețea.
Cel mai frecvent menționate rețele de socializare ale persoanelor intervievate (58% din cei care au astfel de conturi, dintre cei 54% care declară că folosesc internetul) sunt: Facebook (93%, prima mențiune, 1% a doua mențiune), Twitter (1% prima mențiune, 5% a doua mențiune), Yahoo (2% prima mențiune, 3% a doua mențiune), Google Plus și Skype (câte 1% prima mențiune, 1% a doua mențiune). Alte rețele de socializare amintite (a doua mențiune au fost): Hi5, Instagram, WhatsApp și LinkedIn.
Dintre cei 54% care declară că folosesc internetul, 58% menționează că au urmărit campania electorală dinaintea scrutinelor, iar 42% spun că nu au urmărit-o.
70% dintre cei care utilizează internetul consideră că internetul și rețelele de socializare au influențat participarea la vot, 24% consideră că nu au influențat, iar 6% nu știu dacă acestea au avut vreo influență asupra participării la vot.
Doar 13% dintre respondenții care au declarat că folosesc internetul au trimis sau redirecționat mesaje electorale sau de campanie pe internet, iar 87% susțin că nu au făcut acest lucru.
De asemenea, 24% dintre cei 54% care utilizează internetul au dat „like” unor pagini sau mesaje ale candidaților la alegerile prezidențiale, iar restul de 76% nu au realizat această acțiune.

”Motivele” prezenței masive de la vot în turul a lI lea. Peste 1 milion de voturi negative (vot împotriva)

Cei mai mulți dintre respondenții care au mers la vot, au făcut acest lucru pentru a vota un anumit candidat (66%), 11% au mers pentru a vota împotriva unui candidat, 6% ca să voteze pentru binele țării sau binele personal, 4% pentru a vota în favoarea schimbării, iar 3% datorită simțului civic, pentru a-și exercita un drept cetățenesc. 6% dintre cei chestionați nu știu sau nu răspund la această întrebare.
6 din 10 intervievați au mers la vot însoțiți, iar 4 din 10 – au mers la vot singuri.
Dintre cei 60% care declară că au fost însoțiți la vot, 55% menționează că au fost însoțiți de soț sau soție, 25% - de familie, 6% - de copii, alți 6% - de prieteni, 2% - de părinți, 2% - de vecini și 1% de frați sau surori.

Emoțiile pozitive și negative ale victoriei

Sentimentele pe care le-au avut respondenții la aflarea veștii că președintele ales este Klaus Iohannis au fost de: bucurie (55%), tristețe (14%), dezamăgire (2%), speranță (1%), mâine/frustrare (0.7%), surprindere/uimire (0.5%), liniște (0.4%), respectiv ușurare (0.3%). 19% dintre respondenți declară că nu au avut nici un sentiment, iar 6% nu știu sau nu răspund întrebării.
67% dintre cei chestionați consideră că Iohannis a meritat să câștige, 18% - că nu a meritat, iar 15% nu știu sau nu răspund.
46% dintre respondenți consideră că declarațiile lui Traian Băsescu nu au contribuit la victoria lui Klaus Iohannis, 31% cred că acestea au contribuit la victoria președintelui ales, iar 22% dintre respondenți nu știu.

Peste 15% dintre votanții lui Ponta trec în tabăra învingătorului, când sunt chestionati despre turul I

68% dintre cei chestionați declară că au votat cu Klaus Iohannis, iar 32% declară că au votat cu Victor Ponta.
Dintre respondenții care declară că au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale, 49.9% susțin că l-au votat pe Klaus Iohannis, 31.6% - pe Victor Ponta, 5.2% - pe Călin Popescu Tăriceanu, 4.4% - pe Monica Macovei, 2.8% - pe Elena Udrea, 2.3% - pe Corneliu Vadim Tudor, 0.8% - pe Teodor Meleșcanu, 0.4% - pe Dan Diaconescu, 0.3% - pe William Brînză și 0.1% - pe Zsolt Szilagyi.
Partidele pentru care respondenții declară că au o simpatie sunt: PSD (9%), PNL (5%), ACL (2%), PDL (2%), UDMR (0.8%), PNȚCD (0.3%), USL (0.3%). 74% dintre respondenți menționează că nu au nicio simpatie pentru vreun partid politic.

Impactul campaniei electorale

Dintre activitățile electorale menționate, respondenții precizează că au întâlnit: afișarea semnelor sau afișelor electorale în zona în care ei locuiesc (79%), reclame electorale la TV sau radio (61%), vizitarea la domiciliu pentru prezentarea de informații despre candidatul pe care respectivii susținători îl sprijineau (11%). Câte 1% dintre respondenți menționează că le-au fost (lor sau unui membru al familiei) oferite bani, alimente sau bunuri mai scumpe cu scopul de a fi determinați să voteze pentru candidatul pe care susținătorii îl sprijineau, respectiv că au fost amenințați (ei sau un membru al familiei) cu scopul de a fi determinați să voteze pentru candidatul pe care susținătorii în cauză îl sprijineau.

Votul din diaspora și reacția neadecvată a Guvernului – explicația pentru victoria lui Klaus Iohannis

Respondenții din Transilvania și Banat declară că modul în care s-a desfășurat votul în ultimul tur din diaspora a avut o influență asupra deciziei lor de vot în proporție mai ridicată decât respondenții din Moldova sau din Sudul țării.
Votanții lui Klaus Iohannis, de asemenea, declară în proporție aproape dublă (40,4%) comparativ cu votanții lui Victor Ponta (22,6%) cum că desfășurarea votului din diaspora a avut o influență asupra propriei decizii de vot.
Femeile declară în proporție mai ridicată decât bărbații cum că au discutat despre vot cu o persoană din familie care să fie plecată în străinătate în perioada organizării celui de-al doilea tur de scrutin; de asemenea, respondenții de 50 de ani și peste spun acest lucru în proporție mai ridicată decât cei sub 50 de ani. Mai mult, cu cât sunt mai educați, cu atât respondenții care au avut pe cineva din familie în străinătate pe perioada votului declară că au abordat acest subiect în discuțiile pe care le-au avut cu acele persoane. Participanții la studiu din Transilvania și Banat declară că au discutat aceste lucruri cu persoanele din familie plecate în străinătate în proporție mai ridicată decât rezidenții din alte regiuni ale României.

Bunicii au ascultat de nepoți și fii

Respondenții sub 35 de ani declară în proporție semnificativ mai ridicată decât cei trecuți de această vârstă cum că au primit pe timpul alegerilor un sfat de a vota cu un anumit candidat. De asemenea, cu cât sunt mai educați, cu atât respondenții declară în proporție mai ridicată că au primit asemenea sfaturi. Rezidenții din Transilvania și Banat, comparativ cu cei din Moldova sau cu cei din Sudul țării, de asemenea, declară că au primit sfaturi privind opțiunea lor de vot pe perioada alegerilor pentru funcția de Președinte al României.
Dintre cei care au primit un asemenea sfat, respondenții cu vârsta de 65 de ani și peste au tins să îl urmeze în proporție semnificativ mai ridicată decât în rândul celorlalte categorii de vârste, conform propriilor declarații (55,6%). Persoanele între 35 și 64 de ani au făcut acest lucru în măsură mai redusă comparativ cu cele sub sau peste acest interval de vârste.
Respondenții cu studii superioare care au primit un sfat privind opțiunea lor de vot au ales să țină cont de acesta în proporție foarte redusă – 2%, comparativ cu persoanele cu studii elementare sau medii, care au făcut acest lucru în proporție de 60%, respectiv 33%.
Respondenții care au rezidența în mediul rural, de asemenea, au tins să țină cont de aceste sfaturi în proporție mai ridicată decât aceia cu rezidența în mediul urban, la fel și cei din Transilvania și Banat, comparativ cu respondenții din Sudul țării sau cei din Moldova.

Votanții lui Iohannis mai internauți și mai determinați pentru vot negativ

Votanții lui Klaus Iohannis declară că au ținut cont de aceste îndemnuri în proporție dublă comparativ cu votanții lui Victor Ponta (31,9% vs. 14,8%).
Votanții lui Klaus Iohannis declară că folosesc internetul în proporție de 58,3%, în timp ce proporția votanților lui Victor Ponta care fac acest lucru este cu aproximativ 16% mai redusă. Mai mult, internauții care l-au votat pe Klaus Iohannis au urmărit mesajele de pe internet și campania candidaților din mediul online în proporție semnificativ mai ridicată comparativ cu proporția internauților care l-au votat pe Victor Ponta.
Proporția din rândul votanților lui Victor Ponta care declară că principala motivație pentru a-și exercita dreptul de vot în favoarea unui anumit candidat este mai ridicată decât a celor din rândul votanților lui Klaus Iohannis (71,6% vs. 66,1%), care declară, în același timp, în măsură mai ridicată cum că principala lor motivație a fost să voteze împotriva celuilalt candidat (16% vs. 5,2%).

Victoria – bucuria celor tineri și mai ales a ardelenilor și bănățenilor

Cu cât sunt mai tineri, cu atât respondenții declară în proporție mai ridicată că sentimentul avut la aflarea veștii victoriei lui Klaus Iohannis a fost unul de bucurie (60,9% în rândul categoriei 18-34 de ani, comparativ cu 44,9% în rândul categoriei 65+ ani). După cum este de așteptat, distribuirea respondenților care declară că au avut un sentiment de tristețe la aflarea acestei vești este inversă (9,3% în rândul categoriei 18-35 ani vs. 22,4% în rândul persoanelor de 65 de ani și peste. Respondenții cu studii medii sau superioare au avut un sentiment de bucurie atunci când au văzut că alegerile au fost câștigate de Klaus Iohannis în proporție mai ridicată decât cele cu studii elementare. Cel mai puțin s-au bucurat de victoria acestuia respondenții din Sudul țării (49,3%), iar cel mai mult, așa cum era de așteptat, respondenții din Transilvania și Banat (61,8%).
Respondenții de sex masculin consideră în proporție mai ridicată decât cei de sex feminin cum că Iohannis a meritat să câștige aceste alegeri prezidențiale.  Mai mult, cu cât persoanele intervievate sunt mai tinere, cu atât acestea declară acest lucru în proporție mai ridicată: 79,1% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, comparativ cu 55,1% dintre respondenții cu vârsta de 65 de ani și peste. Și în acest caz se observă o diferență în funcție de nivelul de educație al intervievaților, persoanele cu studii medii și cele cu studii superioare considerând că Iohannis a meritat victoria în proporție semnificativ mai ridicată decât cele cu studii elementare.



Metodologia studiului:
Volumul eșantionului: 1.271 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,9%
Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI (interviuri telefonice)
Perioada anchetei: 18-24 noiembrie 2014

Mai multe detalii găsiți în raportul de cercetare.