09 octombrie, 2014

Despre realitatea de dincolo de măști și ritualuri

Dragi prieteni, textul de mai jos este o invitaţie. O invitaţie la lectura uneia dintre cele mai realiste cărţi despre România. M-am bucurat să pot fi primul care o citeşte şi m-am simţit onorat să scriu prefaţa volumului. Pe cititorii mei care sunt din Cluj sau se află zilele acestea în oraş îi invit la lansarea volumului - sâmbătă, 11 octombrie 2014, Piaţa Unirii, în cadrul festivalului Internaţional de Carte Transilvania. 



Citind cartea tânărului sociolog Dan Jurcan, primul lucru care te izbește, încă de la primele pagini, este unghiul de vedere sociologic, dar pus în slujba analizei unei cotidianități care lasă să se vadă, dincolo de hărmălaia de la televizor, scheletul unei veritabile agende publice a ultimilor ani. Ca unul care îl cunosc de douăzeci de ani, pot spune că orice face, orice scrie sau iscodește cu mintea, autorul caută un mod specific și original de viețuire sociologică.
Cu siguranță, sunt mai multe moduri de a face sociologie, așa cum putem alege și diferite maniere de a trăi propria viață. Se poate face sociologie de birou, analizând cifre și date din statistici oficiale, căutând modalități de a optimiza activitatea dintr-o firmă sau o instituție a statului. Poți ajuta conducerea care te plătește să optimizezi procesul de muncă sau să se reducă potențialul de conflict. Poți face sociologie și la catedră, căutând să acumulezi cât mai multe puncte ISI, învățându-i pe tineri teorii sau metode și căutând să răspunzi la mulțimea de call for papers care îți invadează e-mailul. Poți fi fericit făcând turism academic și specializându-te pe o temă la care te referi mereu și alții se referă la tine. În articole ai chiar și șansa să te autocitezi cât mai des și atunci îți crește punctajul, deoarece nu toate softurile elimină această mică și nevinovată șmecherie. Poți fi și distins profesor care nu s-a mai întâlnit de douăzeci de ani cu vreun subiect, dar autoritatea ta nu are nimic de pierdut, deoarece poți fi considerat o somitate, chiar dacă multe din cărțile și articolele tale sunt scrise în colaborare cu doctoranzii pe care-i conduci sau făcând sinteze pe temele de curs din tratate. În sine, fiecare modalitate de asumare a profesiei poate fi făcută cu bună sau cu rea credință, cu pasiune, corect și birocratic, câștigând o pâine. Sunt toate acestea modalități de existență pentru sociologia de birou, cea mai frecventă astăzi. Nu poți să-i învinovățești pe sociologi pentru asta, chiar dacă și comoditatea are un rol important aici. Uneori, sociologul nu are de ales. În România sunt puțini bani pentru cercetare și, uneori, chiar dacă te zbați, nu poți face mare lucru pentru identificarea surselor de realizare a proiectelor tale.
Dar mai este o modalitate, mult mai grea, mai complicată și mai greu de practicat. Este cea a sociologului de teren, a sociologului implicat, a sociologului care militează pentru schimbarea stării de lucruri. Sociologul angajat înțelege că are misiunea să transmită un mesaj comunității sale profesionale, puterii politice și administrative, dar chiar și subiecților. Este sociologul care trece frontiera artificială a neutralității absolute, învățată încă din anul I de facultate, când profesorii lui nu i-au interpretat bine conceptul de neutralism axiologic, spunându-i că trebuie să caute să se plaseze undeva în exterior pentru a vedea cu un ochi rece ceea se întâmplă în acvariul societății. Când profesorii le-au spus că faptele nu trebuie amestecate cu valorile, unii studenți au înțeles că trebuie să devină un supraom, rece ca un sfinx, pentru că astfel datele lui vor avea aura unui adevăr de necontestat.
Ce au uitat, poate, să le spună profesorii studenților lor este că viața nu se reduce la cercetare empirică și că ei vor fi intelectuali care trebuie să lucreze pentru comunitatea, societatea sau patria lor. Ce faci cu datele, ce faci după ce SPSS-ul ți-a trimis spre imprimantă ultimele tabele? Ce spui tu lumii, ce mesaj aduci tu și profesia ta în societate? Pentru ce să aibă oamenii încredere în tine, pentru care fapte meriți să te bucuri de prestigiul unui om care este împins în față de ordinary people când ești la nuntă, la biserică sau în alte ocazii publice?
Dacă accepți să răspunzi la aceste întrebări înseamnă că ai făcut primul pas spre condiția de intelectual, este primul semn să-ți asumi misiunea de luptător pentru o idee sau pentru ca societatea ta să meargă mai bine. Datele tale te pot sprijini pentru a vedea mai bine dincolo de știrile de la televizor sau dincolo de declarațiile politicienilor. Și ai datoria să spui asta unei elite care din patru în patru ani vine la putere. Dacă ești sociolog dedicat, nu poți să stai fără nicio reacție atunci când mulți oameni își pierd direcția, fug spre alte societăți, cu familii cu tot, fără să înțeleagă măcar ce se întâmplă cu România. Trebuie să spui prin toate mijloacele când lucrurile o iau razna și falșii profeți scot în față paradisurile promise, iar masele merg după ei spre țarcul unde vor fi închiși și transformați în sclavi. Cea mai importantă funcție a sociologului intelectual este să avertizeze asupra pericolelor și derivelor.
Pentru asta sociologul trebuie să treacă strada, uneori printre mașini, pentru că nu sunt treceri pentru pietoni semaforizate. De partea cealaltă a străzii sunt oamenii, iar pe partea de unde pleacă sunt birourile și saloanele puterii. Dincolo sunt oamenii și problemele lor. Dincolo nu miroase a parfum, ci a urină și a mizerie, nu se bea whisky și nu se organizează cocktailuri, se bea poșircă și este multă violență. Acolo, în societatea cea reală, oamenii și-au pierdut încrederea în stat, în ceilalți, dar și în ei înșiși. Duminica merg la biserică doar ca să ceară ceva sau poate din frică, pentru că dincolo este miros de sudoare acră iar frica stăpânește reacțiile tuturor: Frica de viitorul copiilor, frica pentru găsirea unui loc de muncă, frica de boală sau de un viitor care a murit!
De altfel, Dan Jurcan notează, într-o mărturisire emoționantă, un fel de profesiune de credință:
„Dincolo de influenţa familiei, a şcolii, a cărţilor pe care le-am citit, a efortului şi a determinării personale în urmarea aspiraţiilor proprii, cel mai mult au contat oamenii pe care i-am întâlnit. Dacă există persoane care te pot trage în zona întunecată a destinului, la fel de adevărat e că pot exista unele care te pot salva sau îţi pot arăta calea în momentele-cheie ale vieţii. Eu, unul, am avut şansa de a întâlni astfel de oameni.”
Sociolog critic, Dan Jurcan a ajuns poate să-și pună întrebarea: oare ce faci cu subiecții tăi după ce i-ai întrebat cu cine votează, ce cred despre unguri sau despre direcția în care merge țara? Te bucuri că ți-au deschis ușa sau ți-au răspuns la telefon și pleci repede să nu îți dispară buna dispoziție din cauza îngrijorărilor lor. Poți să-i lași în lumea lor, fără să încerci măcar să-i trezești la un alt nivel de conștiință? Răspunsul pe care-l dă autorul este Nu. Nu poți rămâne inert, neutru, rece la dramele oamenilor. Poți măcar să le spui că nu trebuie să-și vândă votul pentru o sticlă de ulei și un kil de zahăr, că decât să aleagă corupți pentru funcții, doar pe principiul răului cel mai mic, mai bine ar căuta un candidat tânăr sau pe cineva care ar putea să aducă cel puțin un suflu nou. Și, mai ales, trebuie să le spui oamenilor un lucru pe care ei nu-l știu, pentru că sunt mereu prostiți cu imaginea marilor majorități construite artificial: fiecare individ are o forță importantă dacă este conștient de ea. Nu-i adevărat că suntem neputincioși în fața sistemului, cum cred două treimi dintre români. În momentul în care se trezesc câteva milioane de conștiințe se poate naște un val care aduce schimbarea.
Ceea ce este însă cel mai important, este faptul că își asumă o critică dură și tăioasă. Sociologul devine o voce și acest lucru este important într-o mare de consens artificial și absurd, într-o lașitate și tăcere intelectuală suspecte din România zilelor noastre. Devenind o voce distinctă, Dan Jurcan, prin textele sale, găsește un ecou și nu este obligat să recurgă la compromisuri pentru a atrage atenția. Discursul lui critic este egal cu sine și merge pe un portativ care este ritmat doar de gravitatea unor evenimente dintr-o istorie care i se întâmplă României, o istorie pe care generațiile mai noi, dar și cele mai vechi, de lideri nu reușesc s-o determine sau s-o controleze.
Văzut în integralitatea sa, discursul autorului folosește un procedeu interesant, un fel de socio-psihanaliză a societății în care se ia un fapt social și i se analizează devenirea și multiplele-i înfățișări, de la discurs mediatic, la reacția corului antic al opiniei publice, finalizând cu analiza intelectuală lucidă care pune și diagnosticul și, în multe situații, prescrie și medicamentul. Din toate acestea se desprinde o diagnoză generală: suntem într-un impas generalizat, avem o clasă politică orbită de bătăliile ei mici și, pe zi ce trece, alunecăm spre subdezvoltare, o elită care, cu ticăloșie sau prostie, a distrus orice capital social, și astfel România are șanse tot mai mici să iasă dintr-o fundătură a istoriei.
Autorul acestui volum face o radiografie a marilor teme de pe agenda publică, analize de profunzime în care se folosește de tot arsenalul metodologic, conceptual și interpretativ cu care este deosebit de înzestrat din studiile de sociologie, dar mai ales din sutele de proiecte de cercetare empirică la care a participat sau le-a condus. Construiește cadre sociologice complexe pentru analiza unor fapte sociale atunci când scrie despre organizarea Guvernului, despre izolare socială, corupție sau viața în comunitățile rurale. Redefinește concepte și categorii sociologice când pune o nouă lumină asupra patriotismului, relațiilor interetnice, discriminării, alegerilor și absenteismului, solidarității sau responsabilității sociale. Realizând ceea ce numește o „polisemie a realității”, sociologul pune existența sa ca și dovadă sau miză, aducând povești exemplare într-un storytelling subtil, menit să explice, dar și să motiveze, orientat spre transmiterea unei ideologii a schimbării.
Textul este alert și temele se succed rapid într-o secvențializare care merge de la impresii și false credințe colective, spre comportamentul instituțiilor și ajungând la comportamentul elitei puterii. Astfel, ai senzația că destinatarul textului se schimbă mereu, în realitate este vorba de o lectură multinivelară care caută să dea o perspectivă completă, într-un fel de 3D al interpretării. Când scrie despre rolul nefast al televiziunii, care potențează și regizează violența socială, sau când analizează marile campanii de dezinformare, Dan Jurcan este un intelectual lucid care își justifică poziția, scriind fără complexe și inhibiții, și își asumă totul cu orgoliul unui critic social care știe bine care este importanța atitudinii în lungul drum al ideilor schimbării spre realitate.
Dan Jurcan tratează manifestările adevărului văzut ca iluzie și face o fină hermeneutică a ritualurilor comunicării publice și a simulărilor jocului democratic. Lectura comprehensivă a realității sociale pe care o realizează Dan Jurcan nu uită problemele demografice sau pe cele ale migrației românilor, nevoia de descentralizare instituțională și transparența, dezvoltarea rurală, regionalizarea și reorganizarea administrativă și multe alte teme de mare relevanță pentru ceea ce astăzi reprezintă marile probleme ale dezvoltării României. Magistrale sunt meditațiile despre sensul acțiunii sociale și asupra procesului de negociere a sensului într-un spațiu public tot mai opac, într-o „Românie fără busolă”, unde societatea civilă este tot mai puțin activă și vocea intelectualilor începe să nu se mai audă, iar pe acest fond, între spațiul public și spațiul privat se naște o prăpastie de netrecut.
Dan Jurcan a lucrat 10 ani în Palatul Victoria și a văzut ce se întâmplă în burta balenei. Cunoaște mecanismele administrației, dar și pe cele ale puterii, ca nimeni altul. A măsurat, a consemnat, a scris sute de strategii pentru modernizare, transparența sau managementul unor procese sociale. În tot acest timp, a predat cursuri la Universitate, dar este un sociolog care nu a renunțat la cercetarea de teren niciodată. A susținut o strălucită teză de doctorat în ontologie socială și sociologia cunoașterii. Deci, știe! A pornit de la bucătărie și a trecut prin multe locuri până să ajungă în sala de bal. Nu a rămas în niciunul din aceste locuri pentru că este un spirit căutător și un om tânăr care are educația spiritului de dreptate. Așa a reușit să iasă deasupra și simte nevoia să înapoieze înzecit pentru ce a primit.
Vom găsi în toate textele o strălucită pledoarie pentru o gândire prospectivă și strategică, pentru o reorientare a instituțiilor și a clasei politice spre analiza riscurilor majore care pândesc existența colectivă azi și spre depășirea lor prin implicarea celor care înțeleg fenomene și pot găsi soluții.
Cititorul va descoperi că lucrarea O singură patrie, mai multe Românii incită la reflecție și la o nouă responsabilitate. Vorbește subiecților individuali, dar construiește un mesaj comun prin modul în care alege teme. Un sociolog critic nu-și alege temele, de cele mai multe ori, temele îl aleg pe el, scrie despre urgențe, despre lucrurile grave, despre ipostaze ale cotidianului care au rădăcini în regularități sociale. Analiza lui pleacă de la vârful aisbergului, dar țintește mereu în a arăta ce este adus, partea grea și nevăzută a unor evenimente sau fenomene sociale. Această carte atrage atenția asupra unui fapt sociologic fundamental: cotidianul nu este trecere, nu este doar spuma unor fapte nevăzute, nu este valul care se sparge și nu mai rămâne nimic, cotidianul, ne spune Dan Jurcan, printre rânduri, este chiar viața noastră, el ne formează percepții și ne fasonează identități, ne motivează și ne demotivează în același timp. Într-un fel, Dan Jurcan pare că aduce prin această carte și un omagiu târziu școlii dramaturgice din sociologia americană. Caută mereu să decripteze jocul măștilor și al posturilor, într-o întreprindere hermeneutică de cea mai bună calitate. În buna tradiție etnometodologică, ca și cititor îmi vine să mă uit și eu în spatele textelor sale. Și ceea ce văd acolo este un tânăr intelectual care nu acceptă compromisul și nu se lasă învins, un român responsabil care nu-și ia România în rucsac pentru a o duce undeva, cât mai departe de sărăcia și mizeria unei Românii de care „în fiecare zi ne batem joc”, vorba poetului.
Cu toate că este o carte scrisă cu mintea de sociolog și care uzează de date și teorii din științele sociale, cifre din sondaje de opinie sau concepte care pot părea abstracte cititorului mediu, cartea sociologului clujean Dan Jurcan este o carte vie despre România, o carte despre marile ei probleme în căutarea unui drum al modernizării și al regăsirii unei solidarități de proiect, pierdute sau niciodată îndelung de maturizate. O carte scrisă cu tristețe și cu îngrijorare, în care cititorii pot găsi în spatele textului un strălucit exponent al noii generații de sociologi, dar mai ales un intelectual român pentru care sociologia este o cale de a construi programe de educație colectivă și piste de reflecție socială, în fine, poate încă un semn al creionării unei Școli de la Cluj, de astă dată în științele sociale.
O carte care arată o realitate dură, dar un mesaj corect și adevărat. Trebuie să renunțăm la bulele noastre de egoism și la retragerea în individualitate, pentru că societatea se poate salva doar prin soluții colective, nu se salvează prin indivizi. Micile feude, care sunt Româniile noastre meschine, iluminate palid doar de propriile narcisisme ale celor care le populează, vor trebui să dispară încet-încet. Dan Jurcan ne arată că acestea sunt țări cu un singur locuitor care oricum se vor stinge odată cu noi. Finalul este deschis, autorul ne proiectează un gând cât o rugăciune: la 100 de ani de la Marea Unire trebuie să ne gândim la cele care țin de existența noastră comună, socială. La recâștigarea încrederii în administrație și stat, la reconstrucția școlii și la un sistem de sănătate modern, uman și inclusiv. Trebuie să spunem oamenilor că sunt doar părți ale angrenajului și că fiecare dintre noi este responsabil pentru starea de lucruri. Nu sunt Ei și Noi, suntem împreună rotițe mai mici sau mai mari, într-un mecanism social care produce inegalitate și sărăcie, lipsă de performanță și fantasme colective ca mecanisme de apărare a Eului.

Valoarea textelor expuse în acest volum vine și din faptul că ele nu sunt doar ipostaze ale Eului pe care autorul le prezintă într-o carte. Nicidecum, toate aceste texte sunt mesaje vii, publicate în ziare sau pe bloguri. Ele sunt scrise și receptate la cald, suscită reacții și creează dezbatere. Acest mod de convergență textuală face și mai interesantă întreprinderea fostului meu student, colaborator și prieten de azi, Dan Jurcan, de a ne aduce o carte minunată.

(Prefaţă pentru volumul "O singură patrie, mai multe Românii", Dan JURCAN, Editura EIKON, Cluj, 2014)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu