03 martie, 2014

CÂT TRĂIEȘTE UN BALON DE SĂPUN ÎN POLITICĂ? (O mărturisire și un autodenunț)



Recent, presa a publicat câteva grafice dintr-un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES în care Călin Popescu Tăriceanu era testat ca ipotetic candidat la prezidențialele din această toamnă și în care acesta avea o ”performanță” șocantă pentru unii muritori care se uită la politică doar cu speranța că își vor vedea realizate profețiile politice. Imediat, au apărut unii consultanți politici de Dâmbovița (nu cei adevărați) care au sărit să critice această crudă și grețoasă manipulare. Pe bună dreptate, au fost și analiști avizați care au acuzat modalitatea de prezentare a rezultatelor sondajului respectiv, dar și unele inconsecvențe legate de datele de identificare și de cronologia execuției. Graficele respective proveneau dintr-un studiu de bucătărie internă, dintre cele pe care le arăt doar unor prieteni ai mei sau pe care le folosesc pentru scrierile mele. Mi-am luat niște măsuri de precauție, dar, în primul rând, m-am bazat pe buna credință a celor în care aveam încredere.
Chestia cu încrederea nu mi-a ieșit, de vreme ce datele au fost șifonate fără voia mea. Ca măsuri de precauție, evident că am trimis celor cu care împărtășesc asemenea sondaje o variantă care avea câteva date care, dacă erau publicate sau date pe surse, erau necredibile și, normal, nu puteau fi publicate. De exemplu, datele proveneau de la un sondaj realizat în ziua de 24 februarie, ca bază de comparație pentru dinamici, iar sondajul care îl includea și pe Tăriceanu avea data de 28 februarie, deci era data zilei curente. Oricine se uita cu atenție ar fi trebuit să sune dimineața la 11.00, când a văzut data, să întrebe dacă nu e o greșeală, fiind ziua curentă. Sondajul fusese făcut în ziua precedentă, adică în data de 27 februarie, dar pusesem intenționat pe acele copii o zi neverosimilă, care să le facă nepublicabile. Nu a contat nici asta, în plus, unii au comentat că un sondaj de opinie național nu poate fi făcut într-o singură zi. Prieteni, nu este așa. Prin cele 3 unități de call center pe care le are IRES putem face, într-o singură zi, în jur de 3.500 de chestionare de dimensiuni rezonabile, declar asta sub semnătură și mă supun oricărui audit dacă sunt curioși.
Publicul a putut observa că rareori public sondaje politice, deși realizez peste 2 milioane de interviuri CATI și face to face pe an. Mi-ar plăcea să public un barometru săptămânal sau lunar, dar m-am săturat de înjurături într-un mediu în care nu contează normele deontologice, doar partipriurile politice și șmecheria.
Am observat cum se retrag din această afacere firmele tradiționale cu care ne concuram până nu demult - IMAS, CURS, MMT, așa că m-am retras și eu spre studii de piață, studii media sau operațiuni de vânzări, dar nu am părăsit domeniul studiului atitudinilor și opiniilor politice. Realizez studii interesante, fac experimente, foarte des, în 90% dintre cazuri pe banii mei. De multe ori, nu mă pot abține și cad în capcana unor defecte de care nu mă pot dezbăra.
În primul rând, defectul de a împărtăși cu alții ceea ce găsesc în studiile realizate pentru cercetare proprie. Cunosc câțiva jurnaliști și câțiva politicieni - de la putere sau din opoziție - cu care împărtășim rezultate. Cu jurnaliștii fac asta pentru că vreau să înțeleagă, chiar dacă nu îi autorizez să publice rezultate. Pe unii politicieni ”beneficiari” fără plată, îi știu deja de mulți ani și fiecăruia i-am descoperit, la un moment dat, o dimensiune care m-a împrietenit cu ei, adică i-a scos în ochii mei din regula ticăloșiei politice tradiționale. Trebuie să discuți cu cineva că România merge în derivă, că moare speranța sau că viitorul nu se vede din cauza șpăgilor sau a descurajării pe care politica o aruncă peste lumea noastră. Sigur, am o echipă de tineri cu care facem aceste cercetări și cu care mă consolez discutând asta, dar nu ajunge, noi suntem doar o alveolă, un separeu al societății.
În al doilea rând, caut să înțeleg lucruri pe lângă care mulți dintre colegii mei, cercetătorii, trec cu nonșalanță, indiferență sau chiar resemnare. Am naivitatea  că, la un moment dat, politicienii vor face minimul efort să asculte vocea oamenilor, sintetizată de sociologi sau marketeri, de psihologi sau economiști, nu contează dacă chiar o vor face, dar cred este tot mai insuportabilă politica unui permanent război între umorile politicienilor pe care conjuncturile i-au aruncat deasupra valului. De aceea, uneori, noaptea târziu, când observ lucruri care cred că ar putea să ajute, trimit mailuri unor oameni care ar putea folosi informațiile din sondaje și le transmit observațiile mele, de regulă, însoțite de scuze că mă bag în ciorba lor, oameni atât de importanți și ocupați. De cele mai multe ori, am satisfacția că pot vedea că mesajul din mailul meu aruncat în oceanul virtual nu rămâne fără ecou. Văd acțiuni, văd poziții și câteodată se poate întâmpla chiar să primesc, dimineața, telefoane pentru detalii sau chiar mulțumiri.
Unii ar spune că este o plată puțină pentru o navetă săptămânală de un deceniu și jumătate de la Cluj la București în timp ce proiecte de cărți așteaptă în sertare și copiii cresc lângă un tată de week-end pe care nu știu cum să-l abordeze și căruia îi transmit mesaje prin intermediul prietenilor lui. Dar mie mi-e destul, nu am yachturi și nici milioanele de euro ale marilor consultanți politici de Dâmbovița, dar am sentimentul că sunt respectat de prieteni și dușmani și pot ajuta o generație de tineri să vadă o luminiță firavă în viitor. Construiesc reviste, ziare sau televiziuni, caut să distribui o normalitate pe care nu o mai recunoaștem și cred că asta este mai important decât să mă pierd în alte manufacturi.
Dar mă enervează tare un lucru: în România, tot mai mulți cred că politica este o șmecherie, o manipulare în care trebuie să stai mereu la televizor și să te maimuțărești în funcție de ceea ce crezi că așteaptă publicul de la tine. Mulți politicieni cred că există formule magice prin care publicul poate fi mințit, manipulat, cumpărat sau convins să nu se uite în portofel, în frigider sau spre bilanțul politicienilor.
Toate acestea le spun pentru că au legătură cu motivația pentru care am făcut sondajul pe unii l-au dat publicității poate vrând să manipuleze cu datele lui, de aceea nici nu m-au întrebat dacă pot să facă asta. Lansarea ”candidatului” Tăriceanu de niște consultanți politici, bănuiesc eu bazându-mă pe dovezi, mi s-a părut de la început o manufactură artificială și îmi cer scuze pentru asta omului politic Călin Popescu Tăriceanu, un om politic pe care îl respect și care sunt sigur că este sincer în demersul lui.
Din contră, eu cred că politica este asumare, responsabilitate și sentimentul misiunii. Nu cred că politicienii care fug de asumarea unei identități vor putea rămâne mult timp în politică. Atunci când îți asumi o identitate ideologică sau un program poți pierde sau primi înjurături, dar este o postură infinit mai nobilă și mai corectă decât cameleonismul și camuflarea continuă ori ascunderea după cuvinte sau sigle de toate felurile. Cred că asumarea stângii sau a dreptei reprezintă, în acest moment, comportament politic ghidat de valori și elemente de conduită care te fac din postura de om politic previzibil și te obligă sa parcurgi un traseu și o anumită consecvență politică. Mă enervează traseiștii și alianțele de conjunctură, chiar dacă pot să înțeleg că uneori sunt utile pentru a schimba ceva sau pentru a ieși din blocaje.
Flora și fauna din politică și de pe marginile ei o studiez zilnic și caut să mă amestec cu ele cât pot mai puțin. Aș vrea să fac politică alături de prieteni curajoși, care își asumă riscuri și care sunt în stare să câștige sau pierde cu demnitate. M-am săturat de fricoși sau ezitanți, de cei care se tem să nu piardă și refuză competiția adunând în jurul lor combinatori care le promit că pot scăpa de tensiuni, atacuri și de răspunsul la întrebările despre viața lor.
Am spus toate acestea pentru a încerca să explic că nu mă interesează să particip, folosind mijloacele profesiei mele, la manevrele politice făcute pentru sau împotriva unui candidat sau altul. Nu public sondaje care ar putea să ajute un curent sau altul și, mai ales, nu caut să influențez, caut doar să informez sau să explic. Știu că sondajele sunt ușor de contestat chiar de către cei cu mijloace intelectuale puține pentru că, de multe ori, contrazic percepțiile noastre pe care le credem fundamentate logic și experiențial.
Sondajele de opinie descriu, rareori explică. Uneori poți face fotografii de moment, dar este greu să descrii dinamici și evoluții viitoare, dar în momentul în care studiile noastre au o frecvență ridicată este totuși mai simplu să cauți factori care explică un comportament social sau altul sau altul. Într-o democrație semi-consolidată, cum ne definește un raport Freedom House, este importantă modalitatea în care se nasc elitele și mecanismele de polarizare, iar această temă mă pune de multe ori în mișcare pentru a testa unele lucruri mai neobișnuite. În cazul acesta, a fost ipoteza mea că unele contexte politice nasc personajele contextului respectiv, o modalitate destul de întâmplătoare de a genera elite politice.
Dar sa revin la sondajul pe care cineva, deși știa că este confidențial, l-a scurs în presă. Este unul din sondajele pe care le realizez în vârf de emoție colectivă și nu le public pe moment deoarece nu este o fotografie socială făcută în condiții normale. În varf de emoție colectivă, oamenii sunt mai puternic decât de obicei influențați de media, se grupează în jurul unor actori principali ai crizei, iubesc victimele sau sunt fascinați de personajele noi. Am făcut astfel de sondaje în trecut studiind momente importante din ultimii ani: condamnările lui Becali, Dan Diaconescu sau Adrian Năstase, suspendarea lui Traian Băsescu sau în alte momente cu mare potențial de emoție publică sau controversă. Am multe texte în pregătire, dar am și publicat un text intitulat Marketingul noilor haiduci, în cartea mea Mitologii, fantasme și idolatrie. Eseuri de sociologie critică, apărută la RAO, în anul 2011. Am arătat acolo care sunt efectele perverse, cum spunem noi sociologii, ale supramediatizării unor evenimente politice (http://vasiledancu.blogspot.ro/2010/07/marketingul-noilor-haiduci.html).
Momentul ruperii USL era un moment pe care presa, politicienii și comentatorii l-au tratat cu maximă surescitare și atenție. Era așteptat după două săptămâni de teasing și tărăgănare. În toată această perioadă, am pus în studiile noastre întrebări de genul: cine este considerat vinovat și ce cred oamenii că se va întâmpla, evident în funcție de diferitele asumpții sau proiecții din discursurile politice. Știam că ambele tabere vor folosi acest moment pentru a transmite mesaje importante și, mai ales, pentru a trasa liniile directoare ale evoluției politice. Credeam că PSD își va lansa o varianta de candidat sau Crin Antonescu va căuta să arate rapid o susținere care va completa pierderea sprijinului PSD.  Am fost surprins de ambele părți: Crin Antonescu a început să atace PSD, cu care până ieri a fost prieten, iar echipa USD să crediteze o manufactură de ultimă oră, o disidență a lui Calin Popescu Tăriceamu și un așa-zis partid cu un singur membru, Partidul Reformator Liberal, care este presupus a se înființa. Nu am înțeles de ce PSD a lăsat acest moment pozitiv să-i scape din mâna mergând poate doar pe ideea că ar fi câțiva liberali care ar dezerta pentru a menține, pentru scurt timp, iluzia USL, deoarece colegii lui Victor Ponta știau din sondaje, pe care sigur le-au făcut, că USL moștenea destul de bine capitalul PSD și a celorlalte partide, iar USL era percepută ca muribundă încă de câteva luni înainte, românii presupunând că este un proiect eșuat. Când Victor Ponta personal sugerează că USD îl va susține pe Domnul Tăriceanu am fost, evident, curios să văd ce efect va avea asta asupra încrederii în Călin Popescu Tăriceanu și ce grad de acceptare ar avea o viitoare și ipotetică candidatură. În aceste situații, studiez momentul de maximă mediatizare, adică vârful de emoție, dar și puncte viitoare ale evoluției, când asemenea manufacturi politice se dezumflă, oamenii revenind la idiosincraziile și pasiunile lor politice. În acest moment în care Domnul Tăriceanu apare din pălărie ca și susținut de marele USD, dar și de unii liberali sau indeciși în sondaje obține un scor bun, mai mare decât ar obține Antonescu, Băsescu sau Ponta.
Dar ce valoare de prognoză are acest moment? Absolut niciuna. Este doar un experiment, o metodă de a compara simpatia spontană pentru două personalități. Semnificația este următoarea: dacă s-ar menține condițiile socio-politice de climat, dacă Tăriceanu ar ajunge în turul II al alegerilor, dacă oamenii ar merge la vot cu intensitatea declarată și în structura socio-demografică din acest sondaj, atunci Tăriceanu ar avea șanse mai mari decât Crin Antonescu sau alt candidat. Toate acestea presupunând că două campanii electorale ce vin nu vor avea nici un impact electoral, lucru evident absurd. Este imposibil să nu se schimbe nimic, este foarte greu ca un candidat să ajungă în turul II fără un partid mare în spate, este greu ca Tăriceanu să înființeze un partid în aceste condiții grele, este aproape imposibil să fie susținut de un PSD care vrea propriul candidat. Cu atâția dacă, vedem că asemenea simulări sunt niște radiografii ale emoției la un moment dat, nu sunt prognoze. Niciun sociolog nu ar spune sau crede că asemenea studii au valoare predictivă. Sigur, un analist inteligent vede multe lucruri în acest rezultat: observă liniile de forță după care se structurează pilitura de fier a opțiunilor, vede ce ar face indecișii, cât de volatilă este scena, vede ce alte opțiuni sau profile au cei care sunt mobili și multe, multe altele.
Aceste analize nu au mare valoare științifică, dar pot ajuta mult construirea de ipoteze pentru cercetări veritabile sau pentru decizii strategice în domeniul marketingului politic.

La fel, niciun sociolog normal și nici vreun analist politic inteligent nu sare la gâtul celui care face un asemenea studiu, doar pentru simplul fapt că a realizat acest lucru, numai proștii pot crede că lumea va fi manipulată și va crede atât de ușor că Tăriceanu, în cazul nostru, este câștigătorul detașat și se va duce să-i dea votul pe cale de consecință. Spun cu mâna pe inimă, electorii noștri, așa cum sunt ei, sunt mult mai deștepți decât marii comentatori ce păpușăresc candidați sau pseudo-candidați pe la televizor.
Vedeți, din această cauză nu public asemenea studii decât după mult timp, când emoția a trecut și când pot să arăt întreg tabloul. Evident, în acest caz pe care îl discut aici, voi analiza evoluția și voi publica mai târziu cum s-a dezumflat acest balon de săpun sau balon de încercare, nu știu care sunt speranțele puse în el. Ipoteza mea este că această lansare a unui ”candidat” de înlocuire se va dezumfla foarte repede, PSD ar trebui să clarifice primul situația candidatului propriu și nici nu cred că va produce daune candidaturii lui Crin Antonescu.
Peste câteva săptămâni, vom avea răspunsul și atunci cercetarea de acum își va releva adevărata valoare în înțelegerea fenomenului politic românesc, dar va arăta cu prisosință cel puțin următorul lucru: în spațiul politic românesc consultanța și strategiile, planificarea politică, în ultima instanță, sunt activități în care este implicată prea puțină știință, responsabilitate sau valori, dominantele fiind voința de manipulare, disimulările, construcția de ținte false și camuflarea intențiilor ceea ce nu este ilegal, dar fără partide puternice și o cultură politică și ideologică solidă, electoratul român este mereu degringolat, ușor de cumpărat și demotivat în a participa la procesul electoral.
Îmi pare rău totuși că datele au fost făcute publice fără voia mea, pentru că puțini stau să caute o explicației a lor, cel mai ușor este să negi o realitate sau să înjuri.
AUTODENUNȚ
În fine, acum dacă tot s-au publicat datele mele neexplicate și, vorba unui amic jurnalist, ”am intrat în rahat”, mai bine merg până la capăt și fac următorul autodenunț: nu este prima dată când am făcut asemenea studii, am mai comis-o de câteva ori. Ca un câine turbat, am mai încercat asemenea experiențe de comparație preferențială pentru postul de președinte, prin intermediul simulării turului II. Îmi amintesc precis o experiență recentă pe care nu mă pot abține să n-o recunosc, deși este o adevărată blasfemie și mărturisesc că acum îmi vine să intru în pământ de rușine. Am făcut-o însă cu bună credință, deși manipulat fiind de unul dintre creatorii fenomenului media de azi, om care, speriat de lipsa de soluții politice, la un pahar de vin roșu, mi-a dat ideea să verific cum ar fi priviți doi dintre prietenii lui buni: Mircea Dinescu și Andrei  Pleșu.
Recunosc că am făcut studiul, apoi am tot amânat momentul în care să-i mai cer un alt pahar din vinul acela și să discutăm despre el. Acum, singura mea emoție este să nu se supere prea tare, pe mine, cele două personalități, deoarece nu au decât vina că sunt intelectuali cu priză la public și cu apetit pentru poziții publice, inclusiv judecăți politice. Mircea Dinescu, poetul pe care-l știu pe de rost și care mi-a pus de multe ori în farfurie, cred că mă poate ierta mai ușor, mă cunoaște și știe că nu sunt băiat rău. Mai frică mi-e de Andrei Pleșu, dar Domnia Sa tocmai a spus că viața politică de la noi este o ”combinație între rea-voință, rea-credință și prostie, în care prostia este decisivă”, deci s-ar putea să înțeleagă convenția ludică a intenției noastre, în atmosfera de stadion de aici. Iar dacă mă va mustra pentru că l-am băgat în ghiveciul politic național o să încerc să-i răspund imbatabil: am încercat să aduc ceva frumusețe în politica asta de la noi, cum zis-a dânsul recent, cu mare înțelepciune.

Așadar, sondajul de opinie este unul veritabil, realizat după toate regulile, între 20 și 21 ianuarie 2014, pe un eșantion destul de baban – 1.374 de subiecți).





Am întrebat mai întâi dacă Mircea Dinescu este cunoscut și câtă încredere ar avea oamenii, evident fiind vorba de cazul în care ar deveni politician sau ar reclama o asemenea postură. Poetul ”democrației naturii” este foarte cunoscut și nici la încredere nu stă prost. Cu 25% multă și foarte multă încredere și 47% încredere puțină, poetul s-ar putea apuca de politică. 



În privința lui Andrei Pleșu, mai puțin expus mediatic, are notorietate mai mică, dar are ”încredere” mai mare decât prietenul Domniei Sale. Dacă ne uităm mai atent o să observăm că Andrei Pleșu îi enervează totuși mai puțin pe simpatizanții partidelor, se vede că nu prea citesc alegătorii noștri tot ce spune și scrie.



Am mai întrebat ceva: dacă cei doi ar candida la o funcție importantă în stat, ar avea acceptul de principiu pentru un vot, spun ”de principiu” deoarece nu era vreo funcție nominalizată și nici măcar nu au fost indicați alți candidați competitori, știut fiind că, totuși, oamenii aleg și prin comparație.




Surpriză! Vedeți ce electorat exigent avem: 58% îl resping pe Mircea Dinescu. Sunt sigur că Mircea Dinescu înțelege acest avertisment și va face tot ce-i stă în putință să se mai corecteze, să nu mai fie atât de critic, să facă alianțe și coaliții, deși 32% este un grad de acceptabilitate care-l plasează în ”top ten”.
Andrei Pleșu, fost ministru de Externe, are o relație mai bună cu publicul și un grad de favorabilitate mai mare pentru o posibilă funcție publică - 38%.




Știu că Andrei Pleșu și Mircea Dinescu sunt buni prieteni și sper că această performanță ”electorală” mai bună a Domnului Pleșu nu le va strica prietenia, după modelul din politică. În plus, vreau să arăt că sondatorii nu au influențat rezultatul pe bază de prietenie, cu  toate că Mircea Dinescu a gătit mese cu drag pentru subsemnatul și m-a ospețit cu bucurie inconștientă, neștiind ce șarpe hrănește printre lacrimi și sfinții consumatori rătăciți de la calea cea dreaptă, el sta un pic mai slab decât Andrei Pleșu care nu m-a omenit.

Dar ca să merg cu ticăloșia până la capăt, am testat și șansele acestor doi intelectuali în formula de proiecție pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.  Am comparat cu Crin Antonescu pentru că era, în acel moment candidatul USL, nu pentru că am avea ceva cu Domnia Sa.
În momentul acela, când încă era candidat USL, în experimentul nostru mintal,  useliștii ar fi învins în luptă pe cel care a scris că  ”mulți nebuni s-au visat generali și unii chiar au ajuns”.




În cazul lui Andrei Pleșu performanța este excelentă. Pe totalul celor care au răspuns la momentul realizării sondajului, Andrei Pleșu a fost preferat de mai mulți, iar intelectualii ar fi putut spera să strige ”Pleșu Președinte!”. Dar dacă ne raportăm doar la cei care sunt mobilizați la vot, Andrei Pleșu ar fi pierdut.  Am înregistrat, cu acea ocazie, concluzia următoare, destul de științifică: cei care citesc cărțile sau tabletele fondatorului ”Dilemei” nu prea se duc la vot, intelectualul menționat are ceea ce aș putea numi, doct – ca un doctor ce sunt, ”deficit de mobilizare electorală”.





Aș mai sublinia încă o dată, sondajul a fost serios, chiar dacă nu m-am putut abține și am făcut un comentariu mai ludic. Cu riscul de a se supăra pe mine cei doi intelectuali am vrut să aduc un pic de frumusețe în această lume politică, cum ne cerea Pleșu recent, dar cu ocazia asta am observat și un lucru serios: intelectualii pierd până la urmă, chiar dacă au performanțe bune pe parcurs. Evident, atunci când își pun (mă rog, dacă și-ar pune) mintea cu politica.

5 comentarii:

  1. Buna ziua domnule Profesor.
    Ma bucura si in acelasi timp ma linisteste explicatia dumneavoastra legata de sondajul cu pricina. Sunteti printre putinii romani (mai putin de zece) care au/au avut legatura cu politica si care imi tin speranta aprinsa, in sensul ca inca mai cred ca in Romania mai sunt personalitati care pot face si altfel de politica. Imi cer iertare pentru suspiciune, insa lipsa comentariilor dumneavoastra pe marginea evenimentelor politice (nu putine la numar) din ultimul timp mi-a insamantat in minte microbul neincrederii. Această neincredere, in lipsa unei luari de pozitie din partea dumneavoastră, a fost alimentată și de rezultatul sondajului. Trebuie sa marturisec ca domnul Tariceanu nu este unul dintre simpatizatii mei. Cred ca poza nu bate cu realitatea. Prin urmare mi s-a parut suspect acest sondaj.
    Acum va inteleg demersul si sunt intru totul de acord cu pozitia dumneavoastra.
    In ceea ce priveste sondajul intelectualilor, domnul Plesu si domnul Dinescu, sunt tare curios cum ar raspunde alegatorul Vasile Dancu la întrebarea: Pe cine ati alege in turul doi la prezidentiale intre Andrei Plesu si Mircea Dinescu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Articolul “Cand este necesara aprobarea Parlamentului in caz de remaniere a Guvernului?” pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    RăspundețiȘtergere
  3. Articolul “Hotararea Parlamentului nr. 1/04.03.2014 – neconstitutionala” pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    RăspundețiȘtergere
  4. Articolul "Nevoia preciziei terminologiei constitutionale" pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    RăspundețiȘtergere
  5. "Intrebare" (privind instructia penala) pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    RăspundețiȘtergere