07 noiembrie, 2013

Siguranța alimentară și obiceiuri de consum în România

Românii sunt informaţi şi interesaţi cu privire la evenimentele legate de siguranţa alimentară şi se declară atenţi la etichetarea produselor pe care le consumă. Acestea sunt câteva din concluziile studiului realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, după declanşarea scandalului legat de carnea de pui alterată descoperită în mai multe magazine din România.
Studiul a evaluat deopotrivă percepţia românilor despre evenimentele legate de carnea de pui alterată, dar şi comportamentele de consum alimentar şi gradul de informare cu privire la siguranţa alimentară.

PERCEPŢII ŞI COMPORTAMENTE DE CONSUM GENERATE DE EVENIMENTELE CU PRIVIRE LA CARNEA DE PUI ALTERATĂ DESCOPERITĂ ÎN MAGAZINELE DIN ROMÂNIA:

Aproape 9 din 10 respondenţi (87%) au auzit despre aceste evenimente, dar mult mai mic este procentul celor care cunosc numele producătorului cărnii: doar 9% indică numele Avicola Călăraşi, 13% spun că este un producător din Călăraşi, dar 67% nu cunosc producătorul

În timp ce 44% dintre aceştia sunt convinşi că, într-adevăr, carnea era alterată, o treime cred contrariul

Peste jumătate dintre cei intervievaţi (57%) apreciază că autorităţile statului au acţionat suficient de rapid pentru confiscarea cărnii de pui alterate, o treime însă nu împărtăşesc această opinie şi cred că nu s-a acţionat rapid

O treime dintre participanţii la studiu care au auzit de acest scandal recunosc că şi-au schimbat comportamentul de consum în privinţa cărnii de pui. Schimbarea se traduce, în cazul celor mai mulţi dintre respondenţi, în primul rând prin refuzul de a mai cumpăra sau de a mai consuma carne de pui din comerţ (43%) şi sporirea atenţiei la cumpărături (26%)

87% dintre respondenţi au auzit de firma Avicola Călăraşi. Dintre aceştia peste 40% au consumat produse ale acestui producător, iar gradul de încredere în produse este mai degrabă scăzut, cel mai probabil recentele evenimente fiind cele care stau la baza acestor rezultate. 53% dintre respondenţii care au auzit de Avicola Călăraşi spun că au puţină şi foarte puţină în produsele din carne de pui ale acestui producător, iar 28% au încredere multă şi foarte multă

Peste jumătate dintre participanţii la studiul IRES care au auzit de scandalul cărnii de pui alterate cred că nivelul riscului în urma acestui eveniment este mai mic decât cel existent în cazul evenimentelor legate de gripa aviară care au avut loc în anul 2009

COMPORTAMENTE DE CONSUM:

Consumul de carne de pui în România este unul foarte ridicat: 97% dintre participanţii la studiu consumă acest tip de carne. 6 din 10 români o consumă de câteva ori pe săptămână, în timp ce 1 din 10 o consumă zilnic. Peste o treime dintre consumatori spun că îşi cresc sau îşi sacrifică singuri păsările, în timp ce 60% dintre ei o cumpără de la diferiţi furnizori: 1 din 3 respondenţi îşi procură carnea de pui din supermarket sau hypermarket, 1 din 5 o cumpără din magazine specializate. Pentru 5% dintre respondenţi procurarea cărnii de pui se face la întâmplare

Peste jumătate dintre participanţii la studiu declară că au puţină şi foarte puţină încredere în calitatea cărnii de pui vândute în magazinele din România.

Cele mai consumate alimente (dintr-o lista predeterminată) sunt: pâinea (89%), cafeaua (68%), fructele (63%), legumele (56%), apa plată (47%), ceaiul (40%), la polul opus situându-se carnea de vită şi conservele (1%), carnea de peşte şi alcoolul, altul decât berea şi vinul (3%) (procentele reprezentând respondenţii care declară un consum zilnic al acestora.


PERCEPŢII CU PRIVIRE LA SIGURANŢA ALIMENTARĂ:

Interesul cu privire la siguranţa alimentară este unul ridicat, 87% dintre respondenţi declarându-se destul şi foarte interesat de acest aspect

Peste jumătate dintre participanţii la studiu declară că au puţină şi foarte puţină încredere în calitatea cărnii de pui vândute în magazinele din România. Interesul se manifestă şi prin comportamentele auto-declarate legate de procesul de cumpărare a produselor: peste 60% dintre respondenţi susţin că atunci când cumpără un produs îi studiază eticheta pentru a se informa cu privire la ceea ce conţine acesta.

În ceea ce priveşte îngrijorările legate de posibilitatea producerii unor epidemii care să aibă la bază viruşi transmisibili prin alimente, cea legată boala vacii nebune este cea care trezeşte cele mai puţine îngrijorări, în timp ce o epidemie de salmonella este cea care îi îngrijorează cel mai mult pe români.

Percepţia riscurilor unor astfel de epidemii este mai mare în cazul celei de salmonella şi a gripei aviare

Experienţa respondenţilor cu incidente alimentare – alimente expirate, neambalate corespunzător sau care prezintă riscuri pentru siguranţa alimentară – este echilibrată: aproape jumătate dintre participanţii la studiu susţin că au întâlnit astfel de cazuri, în timp ce un procent similar susţine că nu au avut astfel de experienţe

Aproape 90% dintre români au auzit de Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Aimentelor (ANSVSA), iar 77% dintre respondenţi au o părere bună şi foarte bună despre această instituţie. Peste 60% dintre cei care au auzit de instituţie cred că aceasta îşi îndeplineşte atribuţiile în ceea ce priveşte controlul calităţii alimentelor. Încrederea prezumată în instituţie este ridicată, 80% dintre cei chestionaţi spun că ar avea încredere să apeleze la această instituţie în cazul în care ar depista nereguli la produsele alimentare


 Metodologie
Volumul eșantionului: 1.493 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel national.
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,5%
Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI
Perioada anchetei: 5-6 noiembrie 2013
Mai multe puteți afla consultând raportul de cercetare

01 noiembrie, 2013

Cu pumnii strânși


Mă sună un prieten după un duplex de televiziune Cluj-Bucuresti și mă felicită pentru ce am spus,  dar adaugă, la final, îmi placi, ești din ce în ce mai vehement.  Mă uit la el mirat și îi explic ce greu e să vorbești fără interlocutori, să te uiți în cameră și să auzi întrebările târziu, decalat față de imagine. Ii explic, doct, că din punct de vedere psihologic, cauți în mod inconștient să compensezi distanța pe care o simți față de cei din studioul de la București cu ridicarea vocii. Peste câteva ore un colaborator imi trimite niste  fotografii de la aniversarea a 150 de ani de la fundarea liceului meu, George Coșbuc, de la Năsăud, unde eu vorbesc în adunarea festivă, dar sunt în mai multe ipostaze cu pumnii strânși. Mă mir și eu doarece nu credeam am vorbit cu pumnii strânși pentru foști colegii sau profesorii care au mai rămas, evocând figura angelică a dirigintelui meu. Am fost emoționat și eu, au lăcrimat și unii din sală, dar mă întorc peste câteva ore acasă și pe desktop mă așteaptă pozele. Văd că avea dreptate prietenul meu, fotograful. În toate pozele vorbesc cu pumnii strânși, ca un soldat pregătit de luptă.

 Azi, după curs, discut cu niște studenți și mă chestionează de ce nu am mai scris pe blog de câteva luni și îmi dau seama că au dreptate. Îmi răspund repede, mie însumi: cui să spui, vorba poemului scris în liceu de Ovidiu Nimigean, care dialoga cu un cititor: Ce-ai spune, dragă cititorule, dacă ți-as spune că totul e mare porcărie? Pui degetul la buze și îmi faci semn să tac? Iaca tac, băgati rahat pînă-n gât, și ție ție-e greu să asculți, și mie mi-e greu să vorbesc.

Poate au dreptate, adică, sigur au dreptate, cei care-mi scriu, sunt poate mai vehement, mi-am pierdut o parte din calmul meu de ardelean. Nu e o bucurie să aflu asta despre mine, cred că echilibrul este mai important decât orice. Stoicul meu preferat, Marcus Aurelius, oare ce ar fi spus în această situație? Poate că ar fi spus ”fruntea rece este mai importantă decât inima caldă, dacă vrei să trăiești mult și bune”. Iar nu l-am ascultat, pentru a câta oară?

Care este realitatea care mă bulversează, oare ce parte de realitate mă scoate din sărite,  îmi zic și caut în minte acele imagini ale lumii. Închid ochii și nu văd mare lucru, iar Cesaria Evora, cu vocea ei de bunică, din boxe,  nu mă ajută nici atât. Văd doar un perete alb pe care stau o plasmă subțire HD de ultimul tip și, lângă ea, o gazetă de perete de fabrică, murdară, cu rama vopsită neglijent si cu poze șterse si texte scrise cu letrasetul (pun pariu că nu mai știți ce este asta) și conturate cu creionul colorat. Un amestec hidos între trecut și prezent, între comunism și capitalism, un amestec dintre stagnare și mișcare. Afară coloane de tineri mărșăluiesc prin Cluj și București și nici măcar nu ne chinuim să-i ascultăm, iar ei formează coloane ciudate care mărșăluiesc miriapodic, colindând pe sub ferestrele noastre de veșnici privitori de la balcon. Le spunem hipsteri si viitorul devine un fel de hipster ciudat pe care nu-l înțelegem nici dacă ne uităm prin dicționare, ca și gândacul din metamorfoza lui Kafka. O parte a politicienilor  se uită la ei și așteaptă să obosească, să vină frigul, să ningă, să vină potopul, să plece din stradă. Cealaltă parte a politicienilor ar vrea să crească fluviul lor pentru ca să-i măture pe cei de la putere si puhoiul să-i ducă iar pe ei din nou la ciolan.  Publicul se uită la tot spectacolul si 75% spune că țara merge într-o direcție greșită. Mi-e lehamite să le spun că nu, nu e direcție greșită, dacă ar fi greșită, atunci dai comanda să ne întoarcem la 180 de grade și direcția ar deveni bună. Ca în armată, la stânga-mprejur, soldați, și totul întră pe direcția cea bună. Nu e direcția greșită, fraților îmi vine să le spun, Romania merge aiurea, este în derivă, merge în toate direcțiile și niciunde, se învârtește în cerc, merge spre o direcție necunoscută. Măcar de-ar merge într-o direcție greșită, ar fi mai simplu, am ajunge la comandă si am spune izbăvitorul ”stanga-mprejur”. Ce ar trebui făcut, mă întreabă câte un coleg de navetă, pe avionul ce mă duce in fiecare săptămână la București. Nu știu prietene, habar n-am, până mai ieri aveam senzația că știu, că întrevăd o cale, că mai încălzesc la piept o speranța . Acum ridic din umeri rușinat, nu mai am curajul de a crede că într-o zi ne vom ridica în picioare și o redescoperim drumul demn. Nu mai am nici o idee, simt doar un gol în minte și în suflet. Oare să aibă fiecare popor un moment necesar al rătăcirii în deșert, să fie oare tot patruzeci de ani pentru ca să se lepede de cei cărăra robia le-a intrat în suflete. Dar după patruzeci de ani vor mai rămâne destui care să pună tabăra și să reîntemeieze patria?
Într-o societate fără proiect pierdem în fiecare zi câte o bătălie cu viitorul și noi suntem ținuți în viața de un război cotidian absurd, fiecare cu fiecare, fiecare împotriva tuturor, toți împotriva rațiunii. Cum să construim sub gloanțe, cum să gândim ceva împreună, dacă stăm cu cuțitele pe masă, zi și noapte. Fiecare se refugiază în familia lui mai mare sau mai mică, clanurile se consolidează cu cât mai mulți nași, fini și cumetri. Mulți au început să dezerteze, fug cât văd cu ochii. ”Tu  nu înțelegi că este o nebunie să faci pui în aceste locuri ?” îmi spune un prieten supărat că nu înțeleg. Da, putem reduce totul la mamiferul om care simte viitorul puilor amenințat și fuge îngrozit pe traseele liberei circulații, până nu ne închid ăștia și granițele ca pe-o rezervație. Mă uit cu câtă satisfacție este hăituit un politician care încercă ceva, cum este creată senzația de haos care să-l sperie să se lase, să cedeze, să cadă, să-l lase nervii, să iasă de pe linie. Un fel de linșaj colectiv la care participă deopotrivă bătrânii si copiii, savanții și proștii, ticăloșii de profesie sau sfinții vocaționali. Ce poate să facă, singur, împotriva tuturor? Poate se ticăloșește și el, ca mecanism de adaptare, ori visează să dezerteze la Bruxelles sau la ONU, cu gândul că poate se va întoarce cândva, în alte vremi, cu alte arme. Dulce naivitate, amară plată pentru visul de a realiza ceva pentru ai tăi.

O frenezie a distrugerii, îmi spune prietenul meu stabilit în străinătate, dar unde să fugim de noi înșine.  Mă uit pe stradă și văd și alți oameni care înaintează prin mulțime cu pumnii strânși. Mâinile lor par niște pietre reci crescute la capătul brațelor.  Îmi privesc mâinile, deschid palmele ca pentru o percheziție. Deschise, palmele seamănă cu două păsări blânde, calde și moi. Dacă le lași să cadă pe lângă corp, par două păsări moarte. Cu pumnii strânși n-o să putem niciodată să dăm mâna unii cu alții, nu vom putea construi nimic. Dar cine deschide pumnul primul, cine are curajul să transforme piatra în pasăre, s-o lase sa zboare, s-o lase să se cuibărească în palma caldă a unui semen?

Oare eu pot? Da, cred că pot, dar vreau s-o luăm ușor. Lăsați-mă să exersez mai întâi. In fiecare dimineață, în fața oglinzii, câteva momente …