30 aprilie, 2013

1 Mai și munca la români

De Ziua Muncii, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES a realizat o radiografie a atitudinii românilor față de muncă și a modului în care aceștia se raportează la locul de muncă, dar, în același timp, a chestionat cetățenii cu privire la alternativele pentru petrecerea zilei de 1 Mai

Petrecerea Zilei de 1 Mai și semnificații asociate acestei zile
2 din 10 români vor pleca undeva în perioada 1 Mai - Paști, majoritatea optând pentru a merge în țară, în vizită la rude și prieteni (54%), la munte în România (35%) sau la țară (34%).
41% dintre cei chestionați spun că vor ieși la iarbă verde de 1 Mai, 38% vor pregăti cu această ocazie mici, 52% vor face grătare.
Bugetul alocat pentru ziua de 1 Mai este unul relativ modest: unul din 3 respondenți alocă până în 100 de lei, 27% spun că au alocat cel mult 199 lei, 17% declară că suma alocată este de maxim 299 lei. Doar 5% susțin că au alocat peste 600 de lei. 8% dintre participanții la studiu nu au alocat un buget pentru 1 Mai.
Peste jumătate dintre români (54%) obișnuiesc să sărbătorească 1 Mai, iar cei mai mulți dintre ei petrec această zi fie acasă (39%), fie la iarbă verde (39%), cu familia apropiată (54%), în compania prietenilor (25%) sau cu familia extinsă (17%).
Pentru o treime dintre participanții la studiu (35%) 1 Mai semnifică Ziua Muncii, dar pentru 13% această zi este doar ”zi liberă”, 10% spun că este o zi obișnuită, normală, pentru 9% nu are nicio semnificație, iar pentru 7% este o zi de odihnă/relaxare.
Aproape jumătate dintre cei chestionați cred că 1 Mai nu și-a mai păstrat, în ultimii ani, semnificația de Zi a Muncii, iar peste jumătate cred că 1 Mai se sărbătorea mai frumos înainte de 1989 decât în prezent.
Unul din 10 români nu consideră potrivit ca Ziua Muncii să fie sărbătorită printr-o zi liberă și peste jumătate dintre aceștia cred că această zi ar trebui sărbătorită prin muncă.
Atitudini față de muncă*
36% dintre respondenți se bucură, în acest an, de 3-4 zile libere în perioada 1 Mai-Paști, 33% au între 1 și 2 zile libere, 7% beneficiază de 5-6 zile, iar 5% au peste 6 zile libere. Totuși, 13% dintre români nu au, în această perioadă, nicio zi liberă.
Mai mult de un sfert dintre cei chestionați care sunt angajați, liber profesioniști sau care au o afacere muncesc între 9 și 11 ore zilnic, iar 12% muncesc chiar peste 11 ore. Majoritatea dintre ei însă - 55% - lucrează între 6 și 8 ore, iar 7% lucrează între 3 și 5 ore.
68% dintre cei care sunt angajați, liber profesioniști sau au o afacere spun că sunt nevoiți să lucreze și ore suplimentare. Pentru 13% dintre cei care muncesc suplimentar, acest lucru se petrece la sfârșitul săptămânii. O treime sunt nevoiți des să lucreze ore suplimentare, 15% foarte des, iar pentru 44% acest lucru se petrece rar. Peste jumătate dintre cei care muncesc suplimentar, fac acest lucru voluntar, pentru 15% este o obligație contractuală, iar 28% fac acest lucru doar când li se solicită în mod expres. Peste o treime dintre cei care muncesc suplimentar lucrează în interes de serviciu și acasă, peste jumătate dintre aceștia (56%) susținând că acest lucru li se întâmplă des și foarte des.
Aproape 1 din 6 respondenți (58%) consideră că munca lor este mai degrabă solicitantă.
49% dintre cei intervievați declară că după o zi de muncă se simt în mare și în foarte mare măsură extenuați.

Peste jumătate dintre participanții la studiu (53%) consideră că postul pe care îl ocupă implică o mare responsabilitate, iar alți 32% susțin că, în munca lor, au o foarte mare responsabilitate.

Pentru 64% dintre cei intervievați, locul de muncă actual este foarte important, iar 77% dintre participanții la cercetare cred că dacă nu ar mai avea actualul loc de muncă le-ar fi greu și foarte greu să își găsească un serviciu nou.

Referindu-se la locul actual de muncă, cei mai mulți respondenți sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de relația cu colegii (94%), de serviciu în general (93%), de programul de muncă (86%), de relațiile cu superiorii (85%), de volumul de muncă (82%), pe ultimul loc în această ierarhie situându-se salariul (65%).

Locul de muncă provoacă stres pentru 46% dintre cei chestionați, în timp ce 54% dintre ei spun că locul de muncă le provoacă puțin stres sau deloc.

O treime dintre respondenți (31%) sunt îngrijorați și foarte îngrijorați de perspectiva pierderii locului de muncă.

* Datele prezentate în această sinteză se referă la respondenții din eșantion care sunt angajați, sunt liber profesioniști sau care au o afacere.
 
Dintre respondenții șomeri, casnici sau elevi/studenți (23% din eșantion), doar 56% sunt în căutarea unui loc de muncă.
87% dintre cei aflați în căutarea unui loc de muncă susțin că ar accepta un job și dacă acesta ar necesita competențe inferioare pregătirii lor profesionale, același procent ar accepta și un loc de muncă ce ar presupune muncă peste program sau la domiciliu. 53% dintre cei care își caută un job ar accepta un loc de muncă chiar dacă salariul ar fi mai mic decât așteptările lor.
64% dintre respondenți cred că se muncea mai bine în România, înainte de 1989.
 
Volumul eșantionului: 1.689 indivizi de 18 ani și peste Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național. Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,5% Perioada anchetei: 26, 29 aprilie 2013


Mai multe detalii puteți găsi în raportul de cercetare și analiza datelor.

26 aprilie, 2013

Gennaro, drum bun!













Viata noastra e toata aici, in aceasta obligatie pe care o avem de a lupta: "Quando la strada si fa dura, i duri si fanno strada" (“cand strada se face grea, cei puternici isi croiesc strada”). G. Ciancio



S-a stins Gennaro  Ciancio!

Drum bun, gladiatorule!


 

19 aprilie, 2013

De ce nu moare U Cluj?


Câteva gânduri vesele și triste despre oameni și furnici

1.      

Am venit acasă cu o zi mai devreme de la București pentru că, Pilu, prietenul meu, mă invitase la un moment special creat de Asociația Șepcile Roșii 1919. Era lansarea ediției a doua a cărții lui Ioan Chirilă ”Șepcile Roșii”. O carte pe care am ținut-o toată copilaria în raftul de cărți al tatei lângă romanele din colecția Secolul XX. Nu știu de ce nu am mutat-o niciodată de acolo, deși la un moment dat se înfiripase și un raft cu cărți despre sport. Nu m-a mirat că era atâta lume la lansare și nici că, în sală, era prezentă o combinație de copii, părinți și bunici. Dar am fost șocat de eleganța membrilor asociației și de construcția semiotică a evenimentului. Nu era niciun fel de spectacol,  cum se face de regulă, ci mai degrabă un ritual. Vreo 10 – 15 bărbați încă tineri, îmbrăcați în impecabile costume negre, cu cămăși albe și cravată, cu o o sepcuță rosie la rever, sepcuță ce părea o flacără ce arde continuu, erau păzitorii unui ritual sacru în care vocile veneau din suflet, amintirile erau povestite scurt și concis, bărbătește. Nimic nu părea artificial, nimic pregătit, ai fi putut simți tot ceea ce se întamplă chiar dacă ai inchide ochii. Parcă era un rit de trecere, un ritual de inițiere pentru sutele de copii și tineri din sală. Nimeni nu se hlizea la camerele de luat vederi sau la fotografi, maeștrii de ceremonii erau gravi și vocea lor trăda o emoție pe care bărbații și-o înfrânează, dar nu o pot ascunde.

2.      

Asociația Șepcile Roșii 1919 ne-a oferit o seară de reflecție, mai mult gravă, decât festivă. Nimic ludic, parcă totul făcea parte dintr-un ritual tragic și educativ prin substanța lui gravă. Într-o mapă de prezentare, făcută probabil doar pentru că așa trebuie, acești cavaleri ai mesei rotunde se prezintă în doar cateva propoziții simple, rostogolite firesc ca niste pietricele într-un aranjament zen.
 
Suntem o mână de oameni. Unii simpli, alţii sofisticaţi. Unii cu studii, alţii fără. Tineri şi bătrâni, muncitori şi antreprenori. Elevi şi profesori. Români, unguri sau nemţi. Şi ALBI şi NEGRI. Suntem ALBNEGRI.
Dar este ceva care ne leagă mai presus de puterea de înţelegere. Este cel mai bun lucru de pe pământ: IDEEA!

În textul lor lapidar au pus cu modestie și discreție, la final, lista valorilor în care cred și pe care caută să le slujească: Fidelitate. Onoare. Respect. Tradiție. Toate cu literă mare, fiecare despărțită de cealaltă, ca niște monumente ce reiterează elementele unei culturi a conviețuirii tot mai uitate.

3.      

  1. Am cântat din nou ”Gaudeamus”, după ceva vreme de când lipsesc de la festivitatea finală de absolvire a studenților mei, și ”Slavă ție studenție”. Mi s-au umezit ochii în mai multe rânduri, dar am încercat să maschez asta cât am putut de bine, deși am avut sentimentul că doi puști m-am văzut. Nu au râs de mine și nu m-au arătat cu degetul la ieșire. Probabil că ei stiu mai bine să facă diferența între roboți si oameni, ei încă nu au învățat să se falsifice, să ascundă umanitatea și să exhibe agresivitatea și egoismul de luptă. 

4.      

Șepcile roșii, cu ținutele lor serioase, cu o flacăra roșie deasupra inimii, umblau de acolo acolo, se fereau de camere, organizau, ajutau, nu luau microfonul să vorbescă. Un rol interesant de martori parcă acționand în transă, în oficierea unui ritual sacru, rol pe care l-am înțeles mai spre final cand am văzut că ei se ocupau de bătrânii uiști și de copiii de toate vârstele, mulți juniori la echipele de fotbal pitice ale Universității. Era parcă un instict, să-i lege pe copii de imaginea lui Remus Câmpeanu, Filip Lăzăreanu, Nicolae Szoboszlay. Să-i atingă, să nu uite, să ducă mai departe.
5.

O bucurie în plus a fost să-l regăsesc acolo, unde trebuia, adică unde bătea inima cetății în acel moment, pe Părintele Andrei Andreicuț. Cu vorba lui caldă și cu sufletul afară le-a vorbit tuturor ca ”atlet al lui Hristos” despre sport și disciplină, despre antrenarea sufletului și rațiunii. 

6.

Multă vreme m-am întrebat de ce galeria lui U, cea mai inteligentă galerie izvorâtoare de texte memorabile și chiar avangardiste, vorbește despre moarte și repetă, din când în când, ca o incantație, ”U Cluj nu moare”.  Uneori am crezut că e o exagerare, că este poate un strigăt de luptă, cum a apărut la început ceea ce astăzi numim în publicitate ”slogan”.  Ritualul aceasta de a-i amesteca pe copii cu bunicii lor de la U mi-a întărit ideea de instinct de conservare și transmitere din generație în generație a unei stiințe sau simțământ secret. U Cluj nu moare pentru a devenit un mecanism de apărare al unor oameni care păstreaza focul sacru, stau de pază să nu se stingă flăcăruia roșie. Românii din acest oraș nu au avut pe cine se baza și au căutat mereu simbolul care unește și care le dă sentimentul acela al forței colective, acel ”împreună” pe care barbații îl simt la pericol.  Acești oameni se uită în jur și caută din ochi pe conducători. Unde este elita, se întreabă ei, unde sunt cei care trebuie să sprijine din preaplinul existentei lor niște instituții ale identității colective? Cine suntem, se întreabă clujenii, spre ce ne îndreptăm? Ce cântece vor cânta copiii nostri și ce icoane vor săruta? 

7.      

Am înțeles că subiectul nu este echipa de fotbal, de fapt fanii lui ”U” vor să spună Clujul nu moare și încearcă prin acesta să-i trezească pe toți care cred că viața socială este gratis și nu trebuie să dai nimic înapoi, nici celor de jos, nici celui de sus, în timp ce încerci să te folosești de ea ca de o cârpă de lustruit pantofii de lac cu care te afișezi la Balul Operei sau alte ocazii cu covor roșu.  

Comunitățile puternice sunt cele unde și cei din vârful piramidei și cei de la bază, amărâții pe care se lasă marea greutate, participă la lucrare comună. Ajuns acasă am găsit statistica de mai jos:

 
Cei 31 de clujeni incluşi în Topul „Forbes 500 Miliardari” au o avere cumulată de cinci ori mai mare decât bugetul pe anul acesta al municipiului Cluj-Napoca. Astfel, averile lor cumulate se situează între 1.129 şi 1.174 de milioane de euro, în timp ce bugetul Clujului pe 2009 este de numai 222 de milioane de euro.
 

M-am gândit imediat că, dacă fiecare dintre acești oameni înstăriți ar da  pentru comunitate o contribuție micuță, de 0, 3 dau 0, 5% din avere am putea avea o viață sportivă și culturală cum nu s-a mai văzut. Dar nu putem cere aproape nimic, nimănui. Proprietatea este sfântă în societatea nostră capitalistă  și, vorba lui Relu Tămaș, probabil că ”și bogat îi greu”.

8.

Recitesc textul și văd că am uitat sa scriu despre furnici, deși am scris în titlu… Da, îmi aduc aminte ce am vrut să spun, am vrut să povestesc la început ceva despre solidaritatea la furnici.

”Furnicile țesătoare, ca grup, pot realiza misiuni pe care un individ singur nu le-ar finaliza niciodată. Modul în care își construiesc ele adăpostul este o adevărată minune a naturii. Musuroiul lor este format din frunze dublate și cusute ăntre ele. Cum reușesc furnicile? Mai întâi își aleg o ramură solidă. Se plimbă pe ea și încep să tragă frunzele de capete și de margini.
Când o furnică a reușit sa îndoaie o parte a frunzei, furnicile din apropierea ei aleargă să o ajute. Dacă o frunză este mai lată decât furnica, lucratoarele formează "punți vii" între punctele pe care vor sa le unească. Altele se ridica spre ele și trag până când reușesc să unească marginile frunzei.
Ele își mențin poziția cu picioarele și cu maxilarele, până când alte furnici merg la mușuroaiele existente și se întorc cu larve dezvoltate. Ca și cum ar matura, lucrătoarele mișcă larvele înainte și înapoi, în locul unde sunt unite frunzele. Larvele secretă fire de mătase, care "cos" între ele frunzele. Mii de asemenea "cusături" solide creează o construcție rezistentă, perfectă. Mușuroiul este gata, cu tot cu intrările circulare și galeriile exterioare”

9.

Ce am vrut să spun? Nimic, dragii mei concetățeni! Poate doar că orașul nostru nu este, sigur, un mușuroi de furnici. Vorba filmelor americane ”Orice asemănare cu persoanaje din realitate este pur întâmplătoare”.  Sau s-o zic pe aia dreaptă: U Cluj nu moare pentru că este o idee, iar ideile nu mor niciodată.
Dar ce treabă au furnicile?

U Cluj nu moare și pentru că din orașul acesta încă nu au dispărut furnicile. Mulțumesc pentru seară minunată, cavaleri ai mesei în formă de U!
 
 
 
 

10 aprilie, 2013

Continuarea războiului politic este o crimă


 

de VASILE DÂNCU

Nu-i exagerată nervozitatea din USL pe marginea desemnării procurorului general și a șefului DNA? În alte țări știrea ar trece neobservată.

Sunt șocat de faptul că numirea procurorilor este cel mai important subiect de negociere politică de câteva luni. Asta ne face să fim suspicioși în două direcții, la fel de negative pentru România. Controlul justiţiei este o miză importantă pentru toți politicienii români, cu corolarul că principalul țel al politicienilor ar fi comiterea de ilegalități. Chiar dacă exagerat, acest punct de vedere nu este, totuși, absurd, este poate chiar punctul de vedere al procurorilor din România. A doua, competiția dintre politicieni a depășit cu mult granițele luptei politice, ei își dau în cap cu justiția, poliția sau alte instrumente instituționale de pe la noi. Cred că este indicatorul cel mai relevant pentru rămânerea în urmă a țării noastre.

Dacă nu suntem atenți, România pierde în acești ani și ultimele resurse pentru a realiza o guvernanță economică reală. Vom deveni un stat slab, eșuat, dacă nu suntem atenți cu oamenii. Comunități întregi își pierd ultimele resurse structurate de locuri de muncă și uneori o identitate de care erau mândre, din generație în generație. Câmpia Turzii, Reșița sau Târgoviște, ca și alte localități, se vor destructura prin depopulare și migrație dacă nu vom găsi nimic să punem în loc. Distribuția socială a riscurilor este tot mai inegală, iar oamenii își modifică identitățile. Își pierd legăturile afective cu locurile în care s-au născut și crescut. Reacțiile de răspuns la situațiile în care nu primesc ajutor de nicăieri sunt dramatice: o dezorientare majoră și pierderea sensului acțiunii colective, migrația internațională pentru căutarea unei forme de certitudine, neîncrederea generalizată în instituții și în statul român, reacții nevrotice de atașament afectiv sau optimism nefondat, în contradicție cu reprezentarea negativă a viitorului. Un optimism solid și o identitate puternică, centrate pe binomul identitate locală și atașament față de România, care încă mai rezistă, se pot transforma foarte repede într-o identitate nevrotică, care periclitează solidaritatea colectivă și formele de coeziune absolut necesare ca nucleu al existenței unei națiunii. În raport cu această problemă, numirea procurorilor nu este un subiect de prima pagină!

Victor Ponta
Premierul Victor Ponta ar trebui felicitat pentru că a dat cea mai mare bătălie împotriva lui însuși. Un lider politic devine bărbat de stat când reușește să treacă peste propriile idiosincrazii, propriile stereotipuri și clișee. Ponta știe că s-a terminat de ceva vreme campania electorală și că acum se cere altceva de la el. Un lider important știe să facă diferența între ceea ce spune în campanie și ceea ce trebuie gândit realist.

Justiţia s-a dovedit că are potențial serios de a zgudui USL. Cum explicați abordarea diferită a subiectului? Până relativ recent, atât PSD, cât și PNL îi înfierau pe „procurorii lui Băsescu“. Ce s-a întâmplat cu premierul Ponta, cu liderii PSD de și-au schimbat atitudinea?

Premierul Ponta este acum bărbat de stat, care știe că este obligat să facă și compromisuri. Să nu credeți că s-a îndrăgostit brusc de „procurorii lui Traian Băsescu“. În niciun caz. Știe însă să distingă între procurori buni și procurori mediocri. Știe, poate, și cum a acționat influența politică în trecut la unii procurori.

Ponta ar trebui felicitat pentru că a dat cea mai mare bătălie împotriva lui însuși. Un lider politic devine bărbat de stat când reușește să treacă peste propriile idiosincrazii, propriile stereotipuri și clișee. Ca om inteligent, Ponta știe că s-a terminat deja de ceva vreme campania electorală și că acum se cere altceva de la el. Și încă ceva: un lider important știe să facă diferența între ceea ce spune în campanie și ceea ce trebuie gândit realist. Liderii slabi se lasă narcotizaţi de propriile discursuri electorale. Cu cât spun de mai multe ori un lucru care știu că va plăcea maselor, cu atât cred mai mult în el, se leagă de el, chiar dacă, inițial, știau că este o mare minciună.

Cum comentați tactica politică a PNL? Crin Antonescu este la guvernare, dar se comportă ca și cum ar fi liderul opoziției. A scăzut în sondaje? Cum se explică această atitudine?

Între cele două partide majore din USL sunt foarte mari diferențe, nu doar poziționarea stânga–dreapta de până acum. Cred că o creștere bruscă alături de PSD și, uneori, pe creditul PSD, a zăpăcit un pic zona noastră liberală. Senzația celor care lucrează alături de liberali în coaliția de guvernare este că vor prea mult, vor totul și vor acum. Sentimentul pesediștilor este că peneliștii vor să consume toate resursele politice forțând mereu limitele, ca în vara trecută, parcă nevenindu-le să creadă că parteneriatul va fi lung.

E adevărat, Crin Antonescu nu performează în sondaje grozav, este la încredere în jur de 30%, la jumătatea scorului USL. L-a afectat destul de mult acel prezidențiat interimar, dar eu cred că nu ar trebui să-l preocupe asta, ar trebui să-l preocupe doar coeziunea și întărirea legăturii PSD–PNL, pentru care ar putea sacrifica tot, inclusiv orgoliul personal. Crin Antonescu ar trebui să fie păzitorul USL, să-i ofere lui Ponta garanția că are spatele asigurat, astfel timpul lucrând pentru ca Antonescu să devină președinte. USL va fi, dacă va rămâne așa, locomotiva care îl poate face pe Antonescu președinte în 2014. Singur sau cu o coaliție de strânsură nu are decât foarte mici șanse. De aceea, știu că aveți dreptate când spuneți că Antonescu devine liderul opoziției, dar mă șochează o așa lipsă de gândire strategică din partea liberalilor. Reacțiile nevrotice ale liberalilor creează o atmosferă care ar putea să bulverseze evoluția evenimentelor care curgea pozitiv pentru Crin Antonescu.

Televiziunile de ştiri
Televiziunea nu mai dezbate, ea face convocare unor miniștri și acuză, face procese, ia decizii în locul lor, îi amenință în direct. Am văzut miniștri presați să răspundă în direct, să promită ritualic, să jure că mâine vor lua decizia. Asta înseamnă o scurtcircuitare și o eliminare a publicului din triada opinia publică-jurnalist-politician. Jurnalistul vorbește în numele opiniei publice, dar de fapt orchestrează interese ale patronatului, în multe cazuri.

Care ar fi „linia roșie“ pe care, dacă o trece, d-l Antonescu riscă să scoată PNL de la guvernare? Sau liderii PSD n-au discutat acest lucru?

Nu cred că pesediștii s-au pregătit pentru un conflict cu liberalii. Raportul electoral este de doi la unul, așa că au sentimentul forței. Există însă altceva, o linie roșie pe care o trasează criza. Cred că anii 2013 și 2014 sunt ani cruciali pentru România, iar din această perspectivă umorile liberalilor sau pesediștilor ar trebui să conteze mai puțin.

Crin Antonescu ar trebui să înțeleagă un lucru de abc politic: România este azi într-o situație disperată. Respinsă de Europa, fragilă economic, cu decalaje care se adâncesc și cu o polarizare socială tot mai adâncă. Criza altor țări din Europa ne poate strivi definitiv, dacă nu ne vom pregăti pentru a folosi cât mai bine resursele mai vechi sau mai noi de energie, dacă nu vom putea să valorificăm potențialul agricol și să-i protejăm pe cei care produc în România și dau salarii, plătesc impozite. Cred că guvernul lui Ponta este guvernul ultimei șanse și ar trebui sprijinit chiar și de liberali, mai ales că fac parte din el. Am senzația că și până și adversarul cel mai mare al USL, Traian Băsescu, sprijină sau dă semne că ar sprijini un Guvern Ponta, condamnat să reușească ceva în această perioadă dificilă. Probabil că Ponta sau Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, ar găsi mijloacele pentru ca un guvern fără PNL să păstreze majoritatea parlamentară, dar o nouă criză politică ar bloca din nou România. În locul liberalilor, nu aș risca prea tare, aș comanda niște sondaje la altcineva decât la prieteni înțelegători. Dacă se retrag, peneliștii ar pierde mult credit politic, iar Crin Antonescu și-ar decredibiliza orice încercare de discurs prezidențial dintr-o viitoare campanie.

Din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2014, d-l Antonescu poate să fie sigur de susținerea PSD?

În istoria României, toate coalițiile au fost fragile și cele mai multe au durat foarte puțin. Dar asta a fost coaliția de cel mai mare succes și de cel mai mare curaj. Aici Ponta și Antonescu au fost deștepți, ei fiind probabil printre puținii care și-au dorit-o sau i-au intuit potențialul. Diferența de vârstă dintre cei doi lideri era un argument pentru ca să nu fie periclitată împărțirea rolurilor. Ponta este cu două mandate prezidențiale mai tânăr decât Antonescu și puteau gândi armonios și solidar un viitor de aur și pentru Antonescu. Cu o singură condiție, o guvernare de succes, un ciclu politic de 8-10 ani de reconstrucție a României.

Dușmanul candidaturii lui Antonescu nu este nici PSD și nici Oprescu. Dușmanul lui poate fi insuccesul Guvernului Ponta, lipsa de rezultate vizibile în 2014, la final. Numai un succes USL îl poate face pe Antonescu președinte al României!

Mișcarea Populară
Mişcarea Populară ar putea să devină orice, cu condiția să nu fie obsedați de alegeri și de căutarea unei locomotive care să-i ducă imediat spre putere. Traian Băsescu poate să-i ajute cu experiența politică, dar niciodată nu va mai avea portanța politică pe care a avut-o. Cel puțin jumătate din electoratul PDL merge după Traian Băsescu, acum, dar nu putem ști ce se va întâmpla în viitor. Electoratul a devenit la fel de instabil ca politicienii.

În cazul în care Guvernul Ponta nu are succes, iar PNL trece în opoziție în 2014, are PSD un contracandidat pentru d-l Antonescu la funcția de președinte? Cine ar putea să-i facă față lui Crin Antonescu într-o confruntare electorală?

Crin Antonescu fără USL în spate devine candidatul unei formațiuni de 20%. Ce înseamnă asta? Înseamnă că va avea contracandidați mai mulți, inclusiv unii despre care încă nu știm nimic. Ar trece mult peste el, spun după sondaje, nu este niciun scenariu, Victor Ponta, în primul rând, chiar și Sorin Oprescu. Să nu uităm, în 2009 Crin Antonescu nu a prins turul 2 și avea o imagine foarte bună, era mai tânăr cu 5 ani, nu arătase defectele de acum, i-a lipsit un singur lucru: partidul care să-l propulseze. Cred că mai mulți liberali din jurul președintelui Senatului au mentalitate de gambler și visează să mizeze pe tot potul: luăm președinția în 2014 și apoi vom da și prim-ministru în 2016, că doar Băsescu așa a făcut și i-a ținut o bună bucată de vreme. Este un scenariu utopic care s-ar putea sa-l omoare politic pe Crin Antonescu.

Care sunt avantajele și care sunt riscurile hiperactivismului în media al liderilor USL? În nicio țară n-am întâlnit demnitari atât de importanți care să stea practic, zilnic, ore în șir în studiourile televiziunilor, cum stau membrii Guvernului Ponta.

Multe lucruri sunt diferite la noi, democrația a fost originală, regalitatea proscrisă, presa mogulizată, republica condusă de procurori, parlamentarismul acuzat de lovitură de stat. Ca un cercetător al mass-media, aș spune invers: presa s-a tabloidizat înfiorător, au dispărut criteriile şi principiile jurnalismului clasic de selecție a subiectelor, asigurare a echidistanței sau căutării de feed-back din partea publicului. Astăzi suntem campioni mondiali la televiziuni de știri care activează o singură zonă din societate, zona politică. Este o adevărată nebunie, apare o singură instanță de legitimare, în afara reprizelor de alegeri, care vin rar, din patru în patru ani. Presiunea jurnaliștilor ca adevărați cavaleri ai democrației este imensă, iar politica se face în direct. Trăim o criză a legăturii sociale într-o eră tot mai individualistă, iar televiziunea a devenit surogat de legătură socială și singur operator de solidaritate. Televiziunea nu mai dezbate, ea face convocare unor miniștri sau premierului și acuză, face procese, ia decizii în locul lor, îi amenință în direct. Televiziunea face parte dintr-o coaliție politică sau alta, este instrument de dezbatere și de luptă politică.

Am văzut miniștri presați să răspundă în direct, să promită ritualic, să jure că mâine vor lua decizia. Asta înseamnă o scurtcircuitare și mai ales o eliminare a publicului din triada opinia publică-jurnalist-politician. Jurnalistul vorbește în numele opiniei publice, dar de fapt orchestrează interese ale patronatului, în multe cazuri.

Cum va evolua PDL?
Dacă vor aștepta să vină la putere pe vot negativ, nu vor reuși mare brânză. Le trebuie o decizie clară asupra viitorului, asupra unui lider, dacă se poate unul singur. Deocamdată merg pe minima rezistență: stăm lângă Vasile Blaga, așteptăm următoarele alegeri, vom fi pe liste și intrăm în viitorul parlament. Prevăd că nu vor avea curaj să aleagă un drum și vor aștepta ca decizia să se ia după europarlamentare. Ar putea fi un pic prea târziu.

Din ce spuneți dvs., scena politică de astăzi din România este o prelungire a studiourilor televiziunilor de știri.

Nu mai avem scena politică, metafora ar trebuie să fie studioul politic. Au dispărut discursurile politice magistrale, atât din parlament, cât și din campanii electorale. Politicienii sunt la televizor tot timpul. Cei care merg în fiecare seară și vorbesc despre politică ajung de multe ori foarte sus în partidele lor. Poți la televizor să nu fi spus nici o idee importantă în viața ta, ești cunoscut și considerat un matador. Scena înseamnă că măcar aveam actori politici, mai buni sau mai proști, ca la teatru. În televiziune se amestecă mereu kitschul cu vulgaritatea, înjurătura cu scandalul, iar ceea ce rezultă se măsoară cu people meter, nu cu rigla adevărului sau bunul simț al raționalității. În mare măsură, televiziunile au înlocuit parlamentul și, poate, câteodată, în ultimii ani, chiar și guvernul. Dar asta este pasager și nici nu este cel mai grav lucru. Lucrul cel mai periculos este că televiziunea înlocuiește spațiul public, ține loc de spațiu public. După 1990 spațiul public s-a deschis brusc. Acum pare că s-a închis, dar nu l-a închis cenzura, ci televiziunea de știri.

Spațiul public a fost înlocuit de ceea ce numim, sociologic, comunități parțiale, interese private de bussines, interese politice sau chiar religioase, culturale. Chiar și biserica și-a creat un spațiu mediatic propriu, care nu comunică cu celelalte spații, ci este un spațiu enclavizat. La fel se face și politică acum și acesta este un lucru grav, căci nu mai există mediere; avem bucăți de societate în direct, fără mediere. Trăim iluzia că mediatizarea poate suplini medierea, dar este o mare greșeală! Spațiul social este tot mai neomogen, dispar instanțele de legitimare și dispar criteriile. Dispar ierarhiile și dispar valorile. Accesul în spațiul public este nemediat și imediat! În loc de experți sau instanțe tradiționale de legitimare, avem o democrație instantaneistă vulgară, cinică și coborâtoare spre nivelul cel mai de jos al gustului public. Asta îi face și pe politicieni să creadă că totul este permis, că nu mai este nimic important decât ratingul sau procentul din sondajul de opinie. După o seară de zapping, putem vedea chipul schimonosit al României de azi și aceasta este imaginea adevărată, nu cea proiectată de ICR sau cea din capul nostru de intelectuali retrograzi. Vă aduc un exemplu ca să simțiti mai bine ce am vrut să spun: comparați ce forță avea Grupul pentru Dialog Social și revista 22 în perioada președințiilor lui Ion Iliescu și a democrației lui originale și ce forță mai are acum.

Revenind la scena politică, nu e riscant pentru PSD să se apropie prea mult de Băsescu, să realizeze cu el înțelegeri, cum e cea făcută de Ponta privind procurorii? Culoarul anti-Băsescu, care s-a dovedit extrem de generos cu USL, rămâne doar pentru PNL, care-și consolidează poziția.

PSD este în opoziție de două cicluri electorale și a venit momentul să nu mai creadă în șmecherii, în minuni. Trebuie să caute să facă un proiect de societate și să-l pună în practică. Să iasă din electoralismul politic în care este cufundată toată clasa politică și să arate că poate face ceva pentru oameni. Asta e tot! Nu se poate face asta împotriva celorlalți actori politici, ci împreună cu ei. Ești puternic și poți arăta asta mai ales prin generozitate și depășirea limitelor individuale. Trebuie să înțelegi un lucru: opinia publică este schimbătoare, este un animal fricos care-i urmărește pe cei puternici.

Sunt de părere că războiul politic trebuie activat doar în campanie, că acum este nevoie de comunicare între putere și opozitie, indiferent cât de solidă este majoritatea parlamentară. E adevărat, se poate crede că acel care câștigă alegerile are dreptate, dar nu este așa. Opoziția are rol de a cenzura, dar poate să contribuie la marile proiecte cu punctul ei de vedere, cu viziunea ei. Este un semn de sănătate politică căutarea consensului și aplicarea principiului forței conferite de vot cât mai puțin. Cu atât mai mult, este o crimă să se continue războiul politic implicând instituțiile statului român, într-o perioadă de criză, când statul român este și-așa destul de sărac și de slab. PSD știe ce este opoziția și sper că a învățat acum ce nu trebuie făcut pentru ca să nu păcătuiască prin autism politic. Nu este ușor să mergi să discuți cu un Traian Băsescu după ce ai avut un război cu președintele și ai o gramadă de răni, dar Victor Ponta a făcut-o pentru România și pentru reinstaurarea unui dram de normalitate. Dacă și președintele va răspunde acestui gest, dacă și Crin Antonescu va găsi înțelepciunea să se alăture unei colaborări strict instituționale, renunțând la a aduna capital electoral din asta, atunci vom putea spera că proiectele politice sau administrative de schimbare a României vor avea continuitate dincolo de schimbările de guvern. Coabitarea dintre guvern și președinție este esențială în aceste momente pentru interesul public. Sper că prietenii mei din PSD vor reuși să fie tari, presiunea este mare, dar așa pot dovedi că, pentru proiecte politice naționale, pot să facă sacrificii.

 

 

Interviu cu sociologul VASILE DÂNCU, realizat de ARMAND GOŞU

07 aprilie, 2013

DESPRE VIATA SI ALTE NIMICURI - interviu revista Tango


Vasile Dancu: Cand soarta ne inchide o usa, Dumnezeu ne deschide o fereastra

 

Ioana Mandache





Nu stiam despre omul politic si sociologul Vasile Dancu decat foarte putine lucruri, cele care erau cunoscute de toata lumea. Aveam sa descopar un om special, cald, profund, intuitiv, un scriitor care m-a incantat inca de la primele randuri citite si de la primele cuvinte rostite intr-un dialog de colectie.

 

Sunt lucruri putine de care nu as putea sa ma despart, dar fiinte sunt foarte multe


Marea Dragoste / Tango: Care sunt cele mai importante lucruri pentru dumneavoastra?

Vasile Dancu: Cat timp Dumnezeu nu uita sa ne trezeasca in fiecare dimineata, nimeni nu se gandeste la lucrurile importante din viata lui. Majoritatea lucrurilor castiga importanta doar cand le simtim lipsa. Dar fiecare dintre noi isi face din cand in cand niste mici calcule. Atunci cand ne ratacim de noi insine sau de ceilalti putem observa ceea ce ne lipseste mai mult. La douazeci de ani totul pare important si traim drama imposibilitatii de a selecta, dar cu timpul incepem sa intelegem mai bine si sa triem. Niciodata lista nu este definitiva, deci acum eu simt ceva ce poate nu va fi valabil la anul. Sunt lucruri putine de care nu as putea sa ma despart, dar fiinte sunt foarte multe. Le voi trata la gramada, fiinte si lucruri, prieteni si dusmani, valori sau nonvalori de utilitate cotidiana. In primul rand, nu as putea trai in singuratate, sunt un animal social, am nevoie de ceilalti. Am ales meseria de sociolog pentru ca in copilarie am stat mai mult in tovarasia cartilor si a copacilor si mai putin in tovarasia oamenilor. Imi plac oamenii asa cum sunt, cu micile sau marile lor egoisme, obsesii sau fantasme. Ma alatur repede unor echipe si traiesc rapid in consonanta cu altii, poate ca in alta existenta am fost cuc sau alta pasare asociala. Familia, prietenii si cartile reprezinta pentru mine triada sacra. Fiecare dintre aceste lucruri il inlocuieste cateodata pe celalalt, in functie de drumul pe care sunt. Cartile pot inlocui pe termen scurt prietenii, prietenii pot tine uneori loc de familie, iar familia este de multe ori locul prieteniei, al lecturii si poate tine loc chiar de intreaga lume.

Marea Dragoste / Tango: Considerati ca destinul este important in viata fiecaruia? Putem alege noi sau ne lasam ghidati de o o alta forta?

Vasile Dancu: Ideea de destin este usor de folosit ca explicatie pentru esec sau ca motiv de descurajare. Da, cred ca exista un destin, dar el nu regleaza detaliile vietii. Ne nastem in anumite conditii, in anumite vremi, cu o mai mica sau mai mare determinare a vietii noastre. De destin tin si unele intamplari determinante pentru viata noastra, fericite sau nefericite, intamplari care ne schimba directia sau ne propulseaza spre ceva bun. Fiecare am avut miraculoase intalniri care ne-au determinat decisiv viata. Pentru multi intalnirea unui dascal a insemnat o deschidere majora sau inceputul unei pasiuni sau profesii care ne-a schimbat viata. Intalnirea cu femeia cu care urmeaza sa pornesti in lungul drum al familiei te poate schimba si trimite spre alta lume. Un om pe care il intalnesti si-ti devine prieten poate sa-ti schimbe mult intreg cursul destinului. Doar ca aceste intilniri sunt dependente si de tine, unele s-ar fi intamplat oricum, erau sub imperiul necesitatii, cum ar spune filosofii. Dar suntem responsabili de traseul nostru prin viata, de modul in care primim darurile sau nefericirile destinului. Este la alegerea noastra sa ramanem in genunchi, cand destinul ne-a ingenunchiat, sau sa ne ridicam in picioare, chiar daca trebuie sa murim cu fruntea sus. Este in alegerea noastra modul in care traim victoria sau infrangerea. Poate ca destinul este orb, cum spuneau anticii, dar noi nu avem voie sa fim ca el, noi putem sa infruntam soarta. Noi avem multe situatii in care putem alege, cand soarta ne inchide o usa, Dumnezeu ne deschide o fereastra. Uneori asteptam pe un peron si trenurile ...


trec in toate directiile, iar noi ne urcam intr-unul gresit sau unul care duce spre ceva. Cred ca Destinul ii da fiecaruia sansa de a alege si depinde cum alege, depinde ce loz trage, dar mai ales este important sa avem intuitia ca acela este un moment important si trebuie sa fim atenti, ca poate este momentul esential al vietii noastre. Unii rateaza momentele de alegere, dar nu este intotdeauna vina lor.

Scriu aproape intotdeaua cu muzica spre disperarea celor apropiati care nu inteleg cum pot sa ma concentrez


Marea Dragoste / Tango: In momentul in care scrieti, va inspira muzica (ca fond muzical)?


Vasile Dancu: Scriu aproape intotdeaua cu muzica spre disperarea celor apropiati care nu inteleg cum pot sa ma concentrez. Mereu pun o perdea de muzica intre mine si lumea din jur cand scriu si cred ca aceasta metoda de ecranare ma ajuta sa uit de timpul care trece. Am trait prima copilarie in mijlocul unei naturi mirifice, o lume a sunetelor, culorilor si mirosurilor. Amintirile mele sunt polisenzoriale, sunt adevarate filme, nu sunt o succesiune de imagini alb-negru sau sepia. Depinde de starea mea, depinde ce vreau sa scriu. Uneori muzica vreau sa fie doar un prieten discret, sa nu ma interpeleze, doar sa ma separe de lume si atunci ascult muzica de relaxare, ambientala, tot felul de chill out-uri am colectii impresionante si cateva sute posturi de radio de internet care dau asememenea muzica continuu, fara publicitate. Ascult ESL Music, G-Stone Recordings, !K7, Instinct Records, Hearts of Space, Café del Mar, Water Music, Pork Recordings, Ninja Tune, Mole Listening Pearls, Six Degrees Records, Waveform. Tot ceea ce fac diferiti dj ma ajuta, genul Ministry of Sound sau seriile Chillout Sessions. Ascult Psybient, Trip hop, Groovera si alte ciudatenii. Cand vreau sa pot aluneca in reflectie ascult compozitorii mei preferati: Ernesto Cortazar, Giovanni Marradi, Ludovico Einaudi, Paul van Dyk, Yanni, Stamatis Spanudakis, John Sokoloff si multi altii.Uneori ascult balade rock, dar si fado, muzica portugheza. Am zile intregi in care traiesc pe ritm de regae, ascult de multe ori Dido, Pink, Bruce Springsteen si te miri ce altceva. Iarna si primavara ascult Mircea Rusu Band, Luna Amara, OCS. In fine, ar trebui sa scriu prea multe nume, sunt flamand, hamesit, nu pot sa ma traiesc fara muzica.
Cred ca folosesc muzica precum o memorie externa. Am o memorie slaba si mi-am inchis amintirile vietii prin care am trecut in muzica acelor perioade . cand ascult o anumita muzica redestept senzatii, imagini, amintiri, umbrele trecutului incep sa prinda viata. E un mod de a depozita balastul existential, muzica este foarte buna ca mormant pentru amintiri. Ea poate sa le pastreze vii, pentru ca muzica este viata.

Marea Dragoste / Tango:
Cat de importanti sunt prietenii pentru dumneavoastra? Ma refer la cei adevarati.

Vasile Dancu: Prietenii sunt o parte a familiei mele. De la 14 ani, cand am plecat de-acasa, prieteniile diferitelor varste mi-au tinut loc de familie multa vreme. Impreuna cu prietenii fiecarei perioade am incercat sa spargem inertiile din scoala, armata, internat, facultate sau din politica. In echipele de prieteni am invatat ca omul singur este doar o frunza tremuratoare si solidaritatea defineste umanitatea, poate mai bine decat iubirea ce poate fi egoista sau posesiva. Cu prietenii am invatat ca interesul colectiv este mai imporatnt in 90% dintre cazuri decat interesul personal. Am invatat si ca ”umar la umar” nu este expresie figurata, ci un sentiment cald si o atingere care iti da siguranta si incredere in situatii grele. Cred ca nu exista tristete mai 

 

mare decat sa nu ai prieteni, nici un handicap nu poate fi mai mare. Cea mai mare realizare a mea, poate singurul semn al unei vieti reusite, a reustei in sine, cred ca este faptul ca am foarte multi prieteni, chiar daca sunt raspanditi peste tot in lume. Functiile publice sau titlurile pot fi intimplatoare, dar cand ai o mare echipa de prieteni care te iubesc si pe care ii iubesti la randul tau, insemna ca ai certificat de OM, adica nu ai trait degeaba. Observ ca de la an la an imi trebuie restaurante tot mai mari pentru a sarbatorii ziua mea, chiar daca la acest eveniment nu invit decat partea cea mai apropiata a pritenilor sau echipei mele.
Am un grup special de prieteni mai tineri, care sunt pentru mine o a doua familie, fosti sau actuali studenti sau colaboratori de la IRES sau alte echipe, ei ma ajuta sa nu ma ma prostesc sub presiune a varstei, sa raman compatibil cu ei.

Mai am insa un grup de prieteni speciali, care imi citesc blogul, imi scriu foarte des, ma incurajeaza sau ma cearta, deci ma sprijina sa fiu viu, sa nu cedez cand am atitudini mai transante. Nu sunt prieteni de tip facebook, sunt oameni pe care nu i-am vazut niciodata, dar am sentimentul ca faecem parte dintr-o singura familie, cea a indignatilor si a celor care nu pot sa treaca nepasatori pe langa neferricirea celorlalti. Incerc alaturi de acesti oameni sa formam un intelectual colectiv si ma leaga de ei ceva special. Ii simt ca si prieteni adevarati, doar ca inca necunoscuti, nu ca pe amici. Uneori ma opresc pe strada, altii ma cauta la Universitate si am inceput sa-i recunosc , sa-i simt, din momentul in care se apropie de mine.

Marea Dragoste / Tango: Credeti in iubire?


Vasile Dancu: Cum sa nu cred in iubire? Cand nu mai credem in iubire am devenit doar indivizi statistici, rubrici in registrele demografice. Este insa greu sa vorbesti despre iubire, cu atat mai mult este aproape imposibil s-o prinzi in definitii. Poate ca este o dorinta de absolut, o dorinta de a umple un gol al fiintei noastre, poate ca este un fel de reactie la constiinta imperfectiunii si limitarii fiintei noastre. Iubirea vine sa ne intregeasca, sa ne aduca partea lipsa, sa aline o durere sau sa alunge o singuratate.Iubirea in sine nu cred ca are sens fara a o defini prin raportare la obiectul dorintei. Putem vorbi despre iubirea de femeie sau barbat, iubirea de Dumnezeu sau iubirea de oameni, poate chiar si de patologica iubire de arginti.
Iubirea este usor de confundat cu alte stari, parca se ascunde cand o cauti, cand o doresti sau vrei s-o explici. O putem confunda cu fericirea, cu bunastarea sau cu obsesiile puternice pentru anumite lucruri. Nu confund iubirea cu atractia si nici cu propensiunile pragmatice spre fericire sau implinire lumeasca, eu cred ca iubirea este doar atributul unor oameni putini, alesi si cred de asemenea ca ea nu este data pentru totdeauna. Uneori ea apare doar o data in viata si daca nu stim cum s-o tratam, o pierdem pentru totdeauna. Iubirea ne slefuieste sufletul, este o cutremurare care ne schimba, daca este adevarata. In momentul cand cunosti iubirea te poti schimba definitiv, ireversibil esti alt om.

Marea Dragoste / Tango: Mai aveti timp pentru hobby-uri?


Vasile Dancu: De cand ma stiu dorm foarte putin pentru ca niciodata nu am destul timp pentru a trai multele mele pasiuni. Nu pot face atatea lucruri cate mi-as dori si am senzatia ca  viata trece pe langa mine daca intr-o zi nu am citit versuri sau literatura, daca nu am jucat un tenis sau un fotbal, daca nu ascult muzica sau daca nu am calatorit pe sutele de bloguri ale prietenilor. Sunt nebun dupa publicitate si semiotica intelesurilor ei incifrate simbolic, citesc filosofie orientala si zen, vreau sa stiu ce este nou in societatea japoneza, in Chile sau Australia. Imi place sportul si am pasiuni puternice legate de fotbal, chiar daca sunt disperat de nivelul de vulgaritate si lipsa de performanta la care a ajuns fotbalul de la noi. Stiu cateva mii de bancuri si mi-ar placea sa pot canta in fiecare zi, dar asta se intampla din nefericire tot mai rar. Sunt nefericit ca nu mai am timp pentru filme, eram cu ceva ani in urma un cinefil obsedat. Acum mi-am cumparat o gramada de carti despre scrierea de scenarii sau regia de film, citesc noaptea tarziu la final de saptamana si visez ca mai incolo, poate la pensie, vom face regie pentru niste filme documentare in care as vrea sa trezesc omenirea din nepasare si mercantilism, sa-i ajut pe romani sa viseze din nou la viitor, sa le mai dau o speranta. Sunt mort dupa povesti, incerc sa predau la studentii mei de la comunicare Storytelling, as vrea sa pot citi cat mai multe carti ale Sfintilor Parinti. Ma fascineaza si fenomenul spin-doctors, visez sa scriu un tratat de sociologie pe intelesul oamenilor simpli. Sunt pasionat de sociologie si aceasta este si meseria mea, am avut norocul sa fac mereu exact ce mi-a placut. Din aceasta cauza cred ca sunt fericit in majoritatea clipelor pe care le traiesc si nu prea obosesc. Acestea povestite mai sus nu sunt de fapt hobby-uri, sunt fragmente din viata mea. Gandindu-ma mai bine eu am avut niste hobbyuri mai demult (filatelia, sahul, numismatica), dar acestea m-au parasit. Restul lucrurilor de care v-am povestit sunt viata mea, daca nu as face toate aceste lucruri, nu as putea trai. Pot spune cu mana pe inima un lucru: eu nu m-am plictisit niciodata! Mai grav, nu pot sa-l integ pe cineva care se plictiseste. Viata e atat de frumosa si sunt atatea lucruri de facut, de vazut, de iubit incat cei care se plictisesc ar trebui amendati sau bagati la puscarie.

 

Maria este intamplarea cea mai fericita a vietii mele


Marea Dragoste / Tango: Cum a fost intalnirea cu sotia dvs.? Ati simtit ca ea este aleasa?
Vasile Dancu: Maria este intamplarea cea mai fericita a vietii mele. Uneori am senzatia ca o serie de intimplari s-au insirat in asa fel incat cosmosul intreg a complotat pentru ca s-o intalnesc si acest lucru sa-mi schimbe viata. Am simtit ca ea este cea cu care voi pleca spre destinatia batranetii (ultima statie, cu peronul pe partea ....) in momentul in care am vazut ca este femeia cea mai naturala si nefalsificata din cate am cunoscut. Mi-a venit in minte in seara cand am cunoscut-o versul lui Sorescu ”Iar fata aceea, iata/ Se uita la mine cu sufletul” . Avea 18 ani, avea niste ochi negri imensi si era asa de speriata de lume incit aproape ca nu vorbea. Am depasi 25 de ani de casnicie, copiii nostri sunt deja mari, dar in fiecare moment al vietii mele, cand sunt departe de casa, mi-e dor de ea. Nu mi-ar placea sa mai fiu din nou tanar sau sa iau viata de la inceput, dar daca as sti ca pot s-o reintalnesc pe ea, as lua-o din nou de nevasta si as avea curaj. Fara ea, nu  as avea curajul acesta.




Sa raman viu, sa nu-mi oboseasca spiritul, sa nu innebunesc ....


Marea Dragoste / Tango: Ce va doriti cel mai mult legat de viata personala, de suflet?


Vasile Dancu: Sa nu pierd din ce am acum in viata personala. Nu sunt nesimtit sa nu recunosc ca sunt fericit si ca primesc din partea tuturor mai mult decat merit. As vrea doar mai multa liniste, mai multa stabilitate economica in tara pentru ca sa pot sa fiu sigur ca pot sa le asigur zecilor de tineri pe care i-am luat dupa mine in aventura cercetarii salarii mai mari si satisfactii mai multe. Este singura neliniste care cateodata nu ma lasa sa dorm. As vrea sa-mi termin cartile incepute si sa pot trece la alte pasiuni. As vrea sa pot castiga o asa de mare autonomie personala incat sa nu mai deschid televizorul si nici sa nu merg, decat poate o data pe an, la talk-showuri pentru a comenta ce se intampla in viata politica.
As vrea sa pot calatori mai mult in locuri indepartate cu cei doi copii ai mei, cu Maria si cativa prieteni dragi. In fine, cel mai mult imi doresc sa nu mor inainte de moarte, cum spunea marele poet rus Evgheni Evtusenko. Sa raman viu, sa nu-mi oboseasca spiritul, sa nu innebunesc ....

Marea Dragoste / Tango: Considerati ca micile compromisuri sunt necesare intr-o cariera si nu numai?
Vasile Dancu: Compromisul este o forma de adaptare sociala. Proiectul nostru trebuie negociat mereu cu ceilalti, nevoile si orgoliile noastre se vor ciocni mereu cu ale altora. Nu stiu ce inseamna compromisuri mici, compromisurile mici pot creste mari si, ca niste buruieni, sa napadeasca intreaga existenta. Nu fac compromisuri pentruca mi-e frica de relativitatea marimii lor. Dar pot spune ca sunt deschis sa fac concesii celorlalti. Cred ca poti sa faci concesii, dar nu concesii care sunt legate de valori. Cand te raportezi la valori si te tii de ele o sa castigi pe termen lung, chiar daca nu intotdeauna este pragmatic sa nu cedezi.. Adevarul, solidaritatea, caritatea, frumosul sau binele nu sunt lucruri de la care ai dreptul sa abdici, atit in viata cat si in cariera. Sunt unii care faca concesii in cariera crezand ca viata le ramane intacta, nepatata. Nu este adevarat, suntem oamnei intregi si nu putem separa munca de cealalta viata. Eu nu stiu sa trag o linie de demarcatie intre cariera si cealalta viata, am o singura viata, de ani de zile imi petrec majoritatea zilelor de sambata la birou, de multe ori si duminica, cariera mea este de fapt viata mea.

 

Fiecare om drag mie, din familie sau din grupul de prieteni, dintre cei vii sau cei care s-au dus, a lasat o lumina


Marea Dragoste / Tango: Care sunt persoanele cele mai dragi dvs.?


Vasile Dancu: Este o intrebare foarte grea si imposibil de raspuns la ea fara a opera cu bisturiul in sufletul meu. Sufletul meu are o mie de camari si poate chiar mai multe. Fiecare om drag mie, din familie sau din grupul de prieteni, dintre cei vii sau cei care s-au dus, a lasat o lumina sau aduce o luminita la care ma incalzesc deseori. De la fiecare, din familie sau din grupul meu de prieteni, am primit o lectie pentru care i-am indragit si le-am agatat imaginea de un colt al inimii mele. Fiecare din multimea de oameni dragi ma ajuta sa iubesc viata si sa nu fiu singur, sa nu ma simt nevolnic si acru, sa simt ca apartinem unei comunitati, unei familii, unui spirit. Nu pot sa-mi incolonez oamenii dragi in cohorte de importanta diferita, nu pot sa fac ierarhii si nici nu pot sa reduc volumul iubirii pentru unii sau altii. Poate ca nu sunt egali in acesta lume a mea, dar din interior eu nu pot sa-i privesc ca diferiti unii de altii. Se scalda in aceeasi lumina, sunt inspiratorii mei si sunt farte multi. Daca as face o lista lunga nu as fi credibil, asa ca tac.

 



Marea Dragoste / Tango: Cat de importanta credeti ca este sansa?


Vasile Dancu: Da, sansa este importanta, am vorbit si mai inainte despre destin sau soarta. Dar sunt importante doar sansele valorificate, cele nevalorificate nu mai merita sa le discutam. Nimeni nu a reusit insa vreodata doar datorita sansei. Cunosc oameni care au avut sansa , dar nestiind s-o valorifice ca lumea, aceasta sansa i-a trimis pe un drum gresit si s-au pierdut. E ca in cazul Fetei Morgana, inainte de a te aventura in desert ar trebui sa inchizi ochii. Daca imaginea persista, insemna ca este doar o fantasma, o iluzie si o dorinta a sufletului tau. Pe de alta parte, este un pacat sa nesocotesti si sa irosesti o sansa reala. De multe ori nu primim a doua sansa dumnezeii mai mici sau mai mari ai lumii pamantene nu au multa rabdare cu noi, oamneii simpli. Poate doar D-zeu Mai Marele sa aiba rabdare si sa ne mai acorde o sansa. Cred insa ca munca, pasiunea si credinta sunt caile regale ale reusitei. Cateadata sansa parca vine doar acolo unde vede ca sunt si aceste surori, mai putin frumoase, ale ei.

Marea Dragoste / Tango: Cum va relaxati dupa o zi agitata?


Vasile Dancu: Dupa o zi agitata sau nu, de regula, ma asez la masa mea de lucru unde scriu, citesc, imi fac corespondenta, adica exact ce fac si la birou. Uneori insa ies cu prietenii la un fotbal sau la o partida de tenis, merg la un bazin de inot sau la o bere. De multe ori stau ore intregi alaturi de fiul meu, fiecare pe computerele lui, schimbam pareri despre ultimele jocuri sau evenimente ale internetului. Ma relaxeaza sa vad ce mai scriu cei 5000 de amici facebookisti, cateodata ma relaxeaza sa fac shopping, o slabiciune mare a mea,cumpar irational blugi, geci de piele, cravate sau camasi. Uneori imi iau aparatele de foto si hoinaresc la vanatoare de imagini. Cateadata, cand plec spre casa, ma opresc in librarii, iar acest lucru ma relaxeaza si ma face instant fericit. Zabovesc uneori prin magazine de delicatese unde discut cu pasionatii de vinuri sau cu vanzatorii competenti de paste italiene (musai!) sau cunoscatorii de whiskey. Fac tot felul de lucruri si imi place tot ceea ce fac si as fi foarte fericit daca ziua ar avea macar 48 de ore.

 

Eu sunt fericit cu alegerile mele


Marea Dragoste / Tango: Stiti sa alegeti intotdeauna ce e bine? Mai gresiti uneori in alegerile facute?

Vasile Dancu: Nu aleg intotdeauna bine, cred ca nimeni nu se poate lauda cu asta. Eu sunt fericit insa cu alegerile mele. De multe ori alegeri gresite mi-au adus satifactii mai mari decat cele bune, fecunde. Ma enerveaza ordinea si simetriile iar alegerile gresite produc dezordini mai mici sau mai mari. Mi-e frica sa par perfect (si mai frica mi-ar fi sa fiu) cred ca lumea s-ar indeparta de mine. Lumea este plina de intersectii si este clar ca o buna parte din viata ratacim, iar alegerile proaste sunt drumurile ratacirii. Dar viata oricum se traieste fara reteta, fara instructiuni de folosire, asa ca nu avem de unde sa stim in fiecare moment daca alegerile sunt bune sau nu. Cea mai mare placere este sa indrepti o greseala, sa trasformi un defect in calitate sau sa salvezi pe cineva care o luase pe un drum gresit. Sunt fericit sa mai gresesc din cand in cand alegerile, insemna ca inca sunt viu, ca mai pot sa lucrez la perfectiunea mea.

Marea Dragoste / Tango: Ce va reprosati cel mai mult?


Vasile Dancu: Destul de multe lucruri am motive sa-mi reprosez. Uneori sunt orgolios desi stiu bine ca trufia este un pacat capital. Alteori nu sunt destul de atent la sensibilitatile celor din jurul mei si poate ii ranesc cu credinta mea ca prietenia este dincolo de cuvinte sau mangaieri. Par dur cu multi dintre cei dragi, dar eu sunt doar un timid care nu vrea sa intre cu bocancii in viata lor. Sunt patimas si iau uneori cauze pe care le sustin dincolo de nivelul de suportabilitate al celor din jur care nu sunt de acord cu mine sau isi parasesc mai usor unele foste convingeri. Cateodata sunt agresiv, poate in multe situatii sunt nedrept cu cei din jur si le cer performanta prea repede si poate prea jertfelnica. Pacatuiesc cand sunt ironic cu cei dragi pentru ca ei se simt raniti, dar pentru mine este doar un joc. Imi propun sa nu mai fac, dar uit si recidivez. Celor pe care-i iubesc nu le spun asta destul de des, cateodata nu le spun deloc, desi sunt convins ca ar trebui sa fiu mai vorbaret in acesta directie. Nu-mi place sa fac complimente formale si in societate acesta este un defect, nu o virtute. Nu stiu sa intretin relatii si unii imi reproseaza asta ca fiind o mare nesimtire si poate chiar este. Sunt imperfect si uneori ma mir ca cei din jur ma iubesc asa cum sunt.

Marea Dragoste / Tango: Fara ce nu ati putea merge mai departe?


Vasile Dancu: Fara ideea ca aceasta este singura viata ce ni s-a dat si fara credinta ca Paradisul este aici si ca este de datoria noastra sa-l construim. Mi-ar fi greu sa merg mai departe fara credinta ca fac ceva important pentru lumea mea. Ma simt impovarat si responsabil deopotriva de un lucru spus minunat de Einstein: ”cei care au privilegiul de a sti au datoria de a actiona”. Chiar daca este doar o amagire, aceasta amagire ma duce mai departe.