14 martie, 2013

PRIETENI ȘI DUȘMANI. PERCEPŢII ASUPRA RELAȚIILOR INTERETNICE DIN ROMÂNIA



Arborarea steagului secuiesc este dezaprobată de cei mai mulți dintre participanții la un studiu cu privire la relațiile interetenice din România, realizat în martie de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES și cei mai mulți dintre respondenți consideră că autoritățile ungare nu ar trebui să se implice în aceste chestiuni.
Mai mult de jumătate dintre cei intervievați (57%) sunt de părere că gestul arborării steagului secuiesc este de natură să afecteze relațiile dintre români și maghiari, iar aproape 3 sferturi (74%) apreciază că aceste situații pot afecta relațiile dintre România și Ungaria.
Cercetarea națională realizată în fiecare an de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a fost focusată în anul 2013 pe percepțiile populației cu privire la relațiile cu etnicii de alte naționalități, dar și pe relația României cu țările UE în vederea identificării țărilor ”prietene”.

Cercetarea a relevat, la nivelul relațiilor României cu alte țări, că:
·       țara pe care cei mai mulți români (88%) o identifică drept prietenă a României este Spania, urmată de Republica Moldova (85%), Italia (84%),  Austria (82%), Bulgaria (81%) și SUA (80%)
·       țările mai puțin prietenoase la adresa României sunt considerate Ungaria (41% dușman vs. 43% prieten), Rusia (27% dușman vs. 50% prieten),  Franța (pe care 13% o consideră mai degrabă dușman, deși  78% o văd drept mai degrabă prieten) și Marea Britanie (11% dușman vs. 75% prieten)
·       relațiile României cu Ungaria sunt văzute drept bune de către 56% dintre persoanele intervievate, doar 1% dintre respondenți consideră că acestea sunt foarte bune
·       relațiile României cu alte țări ale Uniunii Europene sunt văzute drept bune de către 83% dintre intervievați, în timp ce 6% le văd drept foarte bune, 9% le evaluează drept proaste, iar 1% drept foarte proaste

În ceea ce privesc relațiile interetnice, studiul arată că:
·       dintre etniile reprezentative din  România, cele mai bune relații le au românii cu germanii, cu sârbii și ucrainienii, urmate de cele cu maghiarii și rromii
·       relațiile dintre români și etnicii germani sunt văzute drept bune sau foarte bune de către majoritatea intervievaților – 89%; doar 6% dintre aceștia tind să le considere drept mai degrabă proaste sau foarte proaste
·       relațiile cu sârbii și ucrainienii din România sunt considerate a fi foarte bune sau bune de 84% dintre respondenți
·       56% dintre respondenți apreciază drept bune relațiile din ultimii ani dintre români și maghiarii din România, 58% spun că acestea au fost bune, în timp ce 6% consideră că au fost foarte bune; in timp ce 34% dintre intervievați ar spune că acestea au fost mai degrabă proaste sau foarte proaste
·       relațiile dintre români și romii din România sunt considerate mai degrabă bune de 51% dintre participanții la studiu, în timp ce 47% le văd drept mai degrabă proaste
·       aproape 3 sferturi dintre paricipanții la acest studiu au o părere bună sau foarte bună despre maghiarii din România
·       peste jumătate dintre români (57%) spun că au vizitat județele Harghita sau Covasna din diferite motive: concediu (25%), vizite la prieteni și rude (12%), afaceri (7%) sau au fost doar în trecere (25%), iar un număr mare dintre respondenți (82%) se declară interesați în foarte mare măsură de vizitarea celor două județe în scopuri turistice
·       relațiile actuale dintre românii și maghiarii din România sunt considerate a fi mai proaste decât înainte de 1989 de către 38% dintre participanții la stidiu și mai bune de către 32% dintre aceștia

Cu privire la relația dintre români și maghiari, studiul a relevat că:
·       cei mai mulți dintre români (51%) nu au vizitat niciodată Ungaria, dar opinia românilor despre Ungaria este mai degrabă pozitivă: 28% dintre respondenți spun că au o părere foarte bună, iar 63% au o părere bună despre această țară
·       cei mai mulți dintre români (52%) privesc obținerea dublei cetățenii de către maghiari cu ochi buni, însă o proporție însemnată a participanților la studiu dezaprobă această posibilitate pe care o au maghiarii din România (părere proastă+foarte proastă – 41%).
·       gestul unor președinți de consilii județene din Transilvania de a cere cetățenia maghiară este profund dezaprobat de către români (70%), iar majoritatea respondenților (56%) consideră că aceștia își vor schimba atitudinea față de România după obținerea cetățeniei ungare
·       românii nu sunt ostili față de maghiari, majoritatea dintre ei fiind de acord să aibă colegi de muncă maghiari (85%), vecini maghiari (78%), prieteni maghiari (80%) și chiar membri ai familiei maghiari (71%)
·       românii sunt mai rezervați în ceea ce privește reprezentarea politică de către lideri maghiari, 51% nu ar accepta să aibă reprezentanți politici maghiari
·       50% dintre participanții la studiu consideră că rolul UDMR în politica românească este unul negativ, și doar 39% că acesta este unul pozitiv
·       48% dintre participanții la studiu consideră este bine, iar 45% că este rău ca cetățenii români de etnie maghiară să sărbătorească Ziua Ungariei

Caracteristicile cercetării:
Volumul eșantionului: 1.267 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,8%
Perioada anchetei:Martie 2013

Mai multe detalii găsiți în raportul de cercetare și analiza datelor.

12 martie, 2013

Vorbesc doamnele


Domnule profesor,
În seara asta am fost cu fiica mea pe stadion. Noi două, o mamă singură cu copila ei. Fetele de pe stadion au fost sincere şi înduioşătoare în dorinţa lor de a înlocui băieţii galeriei. Au fluturat steaguri uriaşe, grele, au întins bannere, au sărit, au strigat, au înjurat. Au făcut tot ce cred ele că trebuie să facă în locul bărbaţilor care nu erau pe stadion. Nu au încercat ritmuri latino, nu s-au unduit, nu au avut ceva eşarfe vaporoase, cochete, roşii cu care să fluture, nu au abordat o coregrafie mai de domnişoare. Au fost rele şi dârze ca nişte piştalăi. Parcă spuneau: Aici e templul bărbaţilor, acum noi doar le ţinem locul. Am venit să dăm seamă de un fapt: că de acolo, de acasă, ştim ce înseamnă comunitatea. La ieşirea de pe stadion le-am văzut retransfigurate, înapoi calde, zâmbitoare, fargile, luminoase, fericite, radiind treceau pe sub bolţile de fulare ale băieţilor care strigau „Toate uistele sunt frumoase” (hmm, continuarea lozincii mi-a scăpat!). Nu ştiu cum le reuşeşte suporterilor de la U, dar mereu le iese o poveste de dragoste din aia care-ţi pune nod în gât.

11 martie, 2013

Transilvania Reporter interviu Vasile Dancu

 
 
 
 
 
”IMBECILILOR, VOI NU INTELEGETI CA AICI NU ESTE VORBA DESPRE FOTBAL!”
 
  1. Institutul pentru Evaluare și Strategie - IRES, pe care îl conduceți, a lansat o acțiune de sprijinire a clubului Universitatea Cluj. Concret, despre ce este vorba?
Noi nu suntem o firmă mare, dar suntem o organizație dintre cele de ultimă generație pentru că lucrăm cu inteligența și capitalul nostru cel mai important este cunoașterea. În fiecare zi vorbim cu câteva mii de oameni și acest lucru ne ajută să înțelegem lucrurile, să avem o altă privire asupra societății. Vedem că societățile din ziua de astăzi au nevoie de simboluri și de reconstrucție. Suntem într-o perioada în care statul și-a luat mâna de pe cetățean și va trebui să inventăm o altă formă de solidaritate, alte forme de a ne sprijini unii pe alții. Cetatea în care trăim acum, Clujul, are nevoie de un nou spirit și de lideri firești, nu de demagogi. Am scris de multe ori asta, am facut o campanie electorală sinceră în care am căutat să lansez idei cărora știam că înca nu le venise timpul. Dar am înțeles că nu ajunge sa scrii, trebuie făcut ceva și dincolo de politică. Trebuie să-i sensibilizăm pe oameni cu exemplul propriu, să le aduci ca mărturie propria ta viață. Universitatea Cluj este o stare de spirtit, un simbol care poate relansa speranța într-un oraș unde se amestecă sărăcia cu luxul arogant și unde avem o elită care se afișează doar la Balul Operei, în rest nicio operațiune caritabilă nu reușește. Am speranța că salvarea echipei de fotbal poate fi primul pas dintr-o poveste de succes care să redeștepte comunitatea clujeană din apatie, indiferență sau  fragmentare. Îmi pare rău să mai constat ceva: Clujul a început să piarda și în inteligență, minunata galerie de la U a început sa emită slogane la care intelighentia noastră se uită și nu le înțelege. Am facut un test în acest sens și rezultatele m-au intristat.
Gestul nostru de a cumpăra 1000 de bilete de solidaritate pentru U este unul insignifiant,  nu merită discuție. Cred că mai important a fost că am distribuit 2000 de bilete unor femei și copii, acesta este sensul profund al implicării. Am vrut să le spunem celor mari, firmelor care câștigă sute de milioane de euro  din banii clujenilor, că ar putea face ceva pentru Cluj, că trebuie sa dea ceva înapoi. Anul  acesta vom face mai multe proiecte menite să-i surprindă pe clujeni, să-i scoată din amorțeală, să le dea de gândit. Dacă le spun acum își pierd o parte din efect.
  1. Care sunt motivele care v-au determinat să faceți acest demers, e vorba de o acțiune mai amplă de implicare în comunitate? Ce vă mai propuneți?
La motive aș spune un singur lucru: motive de om. Echipa mea numără peste 100 de tineri și ceea ce fac ei la muncă trebuie să fie o școală, să-i și învețe ceva. Munca este uneori abrutizantă, de aceea trebuie sa le arăți oamenilor că este important ceea ce fac ei. De exemplu, la acțiunea de distribuire de bilete am hotarât că merg numai băieți, fiind 8 martie. Dar în echipă s-au înscris și fete pentru că au înțeles că este important ceea ce urmeaza a fi făcut. În viitor, vom fi parteneri voluntari pentru echipa care se luptă pentru ”Cluj - Capitală culurală europeană”, vom continua să facem asta la TIFF, avem câateva proiecte alâturi de societatea civilă și o serie de programe de monitorizare a calității vietii urbane prin care vom furniza cetățenilor o privire exactă asupra standardelor de locuire și de viață în comparație cu standardele europene. Lucrăm și acum în mai multe programe cu instituții culturale de prestigiu din oraș, alaturi de organizații care se ocupă de protejarea mediului, suntem alături de organizații studențești de la UBB sau Universitatea Tehnica, avem parteneriate media cu instituții clujene la cele mai importante evenimente, vom mai aduce evenimente naționale din zona științelor sociale și ale comunicării la Cluj. Și suntem deschiși la toate propunerile care ne vin pentru a participa la viața cetății.
  1. Sociologul este mai degrabă un observator al socialului, al relațiilor sociale. Prin coborârea mai pronunțată, mai adâncă în social a dumneavostră și a institutului pe care îl conduceți vreți să lansați un cumva semnal privind nevoia ca fiecare dintre noi să ne implicăm mai mult în comunitatea din care facem parte?
Institutul meu de cercetare face marketing, comunicare, se ocupă de strategii de comunicare, de evaluare de programe, nu este doar un institut de cercetare clasic și nici  nu este obosit de stat la birou. Noi suntem un think thank independent, visăm să ajutăm România să-și definească viitorul, să optimizeze viața prezentă.  Din pacate, chiar și unii colegi ai mei au uitat că nu studiem societăți generice, ideal-tipice, ci trebuie să nu uitam de societatea în care trăim, cu atat mai mult dacă suntem sociologi. Este clar ca nu tot ceea ce face un sociolog este sociologie, ca știință pură, dar este necesar ca sociologii să caute sa construiască o știință a națiunii sau cum spunea Gusti, in interbelic, o sociologia militans. Unii dintre colegii sau prietenii mei mai tineri nu sunt de acord cu asta, nici eu nu eram când eram mai tânăr, dar acum văd că România se prăbușeste din lipsa de sens, din lipsă de proiecte și acest lucru mă aduce uneori la disperare. Și acțiunea este antidotul disperării, cum spunea Joan Baez mai demult. Cred ca sociologii trebuie să caute forme de implicare, dincolo de articole ISI sau sondaje de opinie.
 
  1. Universitatea Cluj este un club cu tradiție, care a adunat în jurul lui foarte multă dragoste și pasiune, sugestivă fiind acea celebră vorbă -că tot a fost ieri 8 martie- ”Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U”. Pe de altă parte, în oraș e și un alt club, CFR, mai puțin iubit, dar care a performat mai mult decât U. E loc de două iubiri în inima unui clujean microbist?
Nu e loc de două iubiri, oricât de mare ar fi inima unui suporter. Dar nici nu pot să urăsc la comandă, cum ți se cere câteodată în societate. Am spus-o înca de la început, atunci când am făcut o tentativă de a uni aceasta comunitate asociindu-mă cu Ioan Rus și Paszkany Arpad într-o întreprindere de presă: eu țin cu U, însă rezultatele lui CFR sunt demne de respectul nostru. Paszkany a realizat o întreprindere performantă, a investit mulți bani din banii lui, a adus echipe de top în Cluj și a făcut să se audă de Cluj până departe. Dar iubirea oamenilor nu se poate cumpara, respectul se poate obține, daca arăți constanță și bune intenții. Am primit multe înjurături pentru romantismul meu de a crede ca putem uni comunitatea clujeană prin proiecte concrete, dar cred că trebuie să nu obosim. Poate vor încerca și altii și vor fi mai norocoși, eu cred că trebuie să-i judecăm pe oameni după fapte, nu după etnie, rasă sau stare socială.
U Cluj nu este o întreprindere capitalistă, U cluj este un strigăt de disperare, un fenomen social. Unii au încercat să transforme această iubire în arginți, dar nu a ținut. Am fost prin 1996, cred, la Consiliul de Administrație a lui U și am încercat să-i conving să facem o societate pe acțiuni prin subscripție publică, la fel ca la Real Madrid sau Bayern Munchen, dar am vorbit degeaba. Mulți se gândeau la U ca la o vacă de muls și nu înțelegeam că această imensă energie pozitivă poate fi folosită constructiv, cu bună credință pentru a consolida un fenomen rar întâlnit în lume, chiar dacă fani ai echipelor sunt peste tot. Îmi aduc aminte când mergeam cu soția mea (pe atunci doar iubită) pe stadion, când înghețam de frig și stăteam ore întregi în ploaie (venea Steaua sau Dinamo), am mers apoi cu fiul meu în timp ce era în B, eram foarte puțini atunci, politicienii au venit mai târziu, cu fotografi și filmagii. Am mers mai rar când U devenise portocalie și un politician vremelnic îți pusese bannerul portocaliu, ca eticheta peste stadion, și în toate aceste momente am învățat câte ceva de spre U. Un lucru este indubitabil: U Cluj nu poate să moară pentru că este o comunitate de simțire și gând. Este un proiect subliminal, dincolo de raționalizările posibile. Nu există nicio echipă mare făcută doar cu bani, fără public.  Orice echipa de fotbal poate retrograda, poate pierde zeci de meciuri la rând, ea poate reînvia pentru ca iubirea suporterilor este acolo, așteaptă cuminte, se transmite din generație în generație. Invers, o echipă care are performanță, dar joacă cu stadionul gol este doar o realitate statistică, nu are consistența socială. Încă elita Clujului nu a înțeles acest fenomen, a încercat doar să-l folosescă de U ca un val pe care sa se urce politic sau economic, sau să-l spargă atunci când le venea în față.
 
  1. Ar putea fi o echipă de fotbal elementul care să poată polariza, să poată coagula, uni o întreagă comunitate?
Când am vazut mashul transparent cu Iuliu Hațieganu coborând din cer, cu aripi de înger și cu o carte în mâna,  pe Cluj Arena, am plâns ca un copil, noroc că eram singur, și am scris într-un carnețel cu litere mari: IMBECILILOR, VOI NU INȚELEGEțI CA AICI NU ESTE VORBA DESPRE FOTBAL!
Acolo, în tribună sunt copii și nepoții noștri, iar drama lor este și drama familiilor noastre, numai dacă suntem orbi nu înțelegem. Mă uit la fiul meu de 11 ani cum își ia în ziua meciului tricoul cu U, dar nu vrea să mergă la stadion pentru ca să nu vadă umilința de a pierde și simt profund disperarea că majoritatea celor care au facut purcoaie de bani la Cluj nu înțeleg nimic și nu văd dincolo de bani.  
Orice poate uni o comunitate, dar un act de iubire este ocazia cea mai bună. Multe comunități s-au adunat în jurul unei drame, sper să nu fie și cazul nostru, dar ca sa nu se întâmple așa ar trebui să construim proiecte pozitive. Universitatea Cluj este un proiect pe care doar trebuie să-l luam cu bună credință, să nu-l bruscăm și să nu vrem să-l comercializăm rapid. Este ca o vază de cristal pe care trebuie s-o manevrăm cu grijă și să o tratăm cu iubire. Nu putem da brandul unor gunoieri sau cocalari, veniți de niciunde. Ei ce să facă cu el? Să dea în schimb niște bani electorali? Ce sa facă fata aia cu palmier la purtător, să ne facă ea proiectul de renaștere comunitară? Imi cer scuze pentru acești oameni, poate au avut bune intenții, dar noi, clujenii prin conducătorii noștri am fost niste dobitoci.
  1. Se zice că toți ne pricepem la fotbal și la politică. Atunci de ce avem o clasă politică atât de slabă și cluburi de fotbal atât de modeste în raport cu marile cluburi europene?
Am scris de multe ori despre fotbal și politică, două fenomene carte se întâlnesc și ambele sunt oglinda pentru societate. Fotbalul și politica din România au numitori comuni: Mitica Dragomir și Gigi Becali, doi oameni admirați și respectați de multă lume. Comparați cu Sir Alex Ferguson sau Franz Backenbeuer și nu mai spuneți nimic. Nu cred că putem să recuperăm așa de repede secole de civilizație lipsă. Am crezut că se poate, dar nu mai cred că este atât de simplu.