05 septembrie, 2013

Vânatorii de voturi



Acest text l-am scris acum vreo 5 ani. Constat ca nimic nu s-a schimbat, ba chiar lucrurile merg spre mai rau. Cred ca atunci cand am scris textul mai aveam o speranta, mai credeam ca politica poate sa se îndrepte. Acum mi-e tot mai greu sa visez la asta. Imi cer scuze pentruca textul este prea didactic, prea teoretic, prea calm... Acum cand demagogia si lipsa de asumare sunt grețoase imi spun: Fraiere, ce naiv ai putut fi! Si daca ar fi sa rescriu as pastra poate doar titlul, dar și titul e prea generos.

           

In fiecare an de 10 decembrie, politicienii si societatea civilă sarbatoresc Ziua Internationala a Drepturilor Omului. De fapt, e exagerat să spunem că sărbătorim, mai degrabă se trage un semnal de alarmă asupra faptului că drepturile omului sunt peste tot incălcate, in cadrul unor societăţi injuste, polarizate, unde bogatii se adună la un loc, in cartiere rezidentiale, iar săracii platesc impreună costuri importante ale dezvoltării. In această zi as propune spre reflectie cateva notatii legate de un drept al omului pe care nu-l mai ia nimeni in calcul: dreptul la cultură politică si educatie civică, dreptul la a intelege cine sunt actorii politici si a alege in consecintă. Dreptul de a alege si de a fi ales nu epuizează drepturile politice ale individului.

:::::::

Partidele politice din România sunt niste animale ciudate. Se unesc sau se muta de la stanga la dreapta, cu o usurinţă ameţitoare. Dacă ai face o analiză de discurs, probabil că foarte puţine ar putea fi încadrate în vreo tendinţă ideologică din cele traditionale. Pentru analisti, politicul este si mai complicat căci reactiile partidelor sunt imprevizibile sau dictate, de multe ori, doar de interesele câtorva lideri. De cele mai multe ori, miscarea cosmica a acestor partide este dictată de gandirea totală si totalizatoare a sefului cel mare. Cand vezi PNL ul, cel mai recent exemplu, facând cu ajutorul unor pesedisti "de bine" un populism de stânga cu pensionarii, în timp ce finantiştii penelişti spun ca nu sunt bani, te întrebi la ce mai foloseşte eticheta liberală dacă ea nu este respectată. Consultantii politici de la noi, cu nivelul lor de expertiză mioritică, vor spune mereu că este important doar să obţii cât mai multe voturi, indiferent prin care ticălosie sau minciună ordinară.

Imperativul voturilor cu orice preţ introduce si o paradigmă falsă asupra democratiei: voi trebuie doar să votati, restul facem noi si bunastarea va veni, cu siguranţă. Această teză demobilizează electoratul si blochează participarea politică neconventională pe tot parcursul timpului, inclusiv in perioadele neelectorale. Chemarea doar la urne a oamenilor si iluzia că doar acesta este rolul lor, duce la o varianta de democratie reprezentativă, schioapă si limitată.


Miscările PD din ultimii doi ani si mai ales fulgerătoarea unire cu PLD au arătat că justificările ideologice nici măcar nu mai merită a fi căutate, căci au renunţat la ele chiar si protagoniştii. Valorificarea maximă a potentialului pe care-l are încă Preşedintele Romaniei sub raportul popularităţii este principala grija a tuturor oamenilor lui Boc şi Stolojan. De fapt aceasta a fost si greseala majoră pe care au facut-o, la europenele din 2007, ceea ce a dus la un rezultat cu apraope 15% mai mic decât potenţialul măsurat prin intentie declarată de vot din studiile electorale. Pedistii s-au ascuns în spatele preşedintelui, au fost puţin prezenti în presă, s-au ferit de expunere si justificări, crezând că totul va merge de la sine. In plus, l-au lăsat pe Stolojan să se actioneze pe langă ei, cu culoarea lor portocalie şi chiar si cu ideile din programul lor, astfel că au mai pierdut ceva voturi şi aici.


Partidele noastre au ajuns astfel să fie mai mult niste agenti electorali, agregaţi in jurul unor interese de grup, comunităţi politice cu identitate slabă şi care se bazează mult pe confuzia din mintea oamenilor şi se feresc să-şi consolideze o identitate de stânga sau de drepta cu iluzia că lipsa de identitate poate ajuta la culegerea de voturi de pe intreg spectrul politic. De la această primă derivă pornesc toate celelalte elemente pe care le putem privi ca elemete de patologie politică: absenteism si lipsa de mobilizare, migratia politică, turismul electoral, solutii imorale denuţate chiar de initiatorul imoralităţii, samd. Si tot de aici vine şi cauza celei mai mari boli a politicii noastre din ultimii ani: populismul deşănţat, de stanga sau de dreapta.


Măcar liderii partidelor politice ar trebui să tină cont de faptul că raţiunile de existenţă ale partidelor si functionalitatea lor nu se reduc la a fi vânători şi pescari de voturi. Câteva funcţii la care ar trebui să ne gândim, totuşi, după aproape douăzeci de ani de democratie ar fi urmatoarele:


Partidele politice au, evident, o funcţie electorală, dar această functie nu se referă doar la atragerea de voturi. Ele trebuie să selecteze si să propună candidati pentru alegeri, sa recruteze aderenti, sa formeze opinia alegatorilor. Trebuie să caute aprobarea socială, dar mai ales să fie laboratorul în care se crează si specializează cei care vor conducea societatea. La noi, din păcate, amatorismul celor promovati de partide este in floare si prea putine gesturi se fac pentru educarea vsi specializarea viitorilor functionari propulsaţi de partide. Nu ajunge să ne dorim votul uninominal, ca solutie la acestă problemă, nici in societatea civilă nu există resurse prea mari de specializati in menagement societal si politic.

Formarea culturii si responsabilităţii civice este o functie la fel de importantă. Partidele indeplinesc astfel o importanta functie de socializare politică. Atunci când se dă vina doar pe adversar sau pe conjuncturi, când nu are loc o dezbatere publică serioasă, societatea române handicapată si este greu să chemăm oamenii la actiuni si responsabilităţi civice. Cultura politică si civică se formează cu greu si in timp dar trebuie sa fie un scop direct si precis asumat de politicieni. De ce ne mirăm că Nicolae Ceausescu este după două decenii liderul providential pentru acest secol? Nu are rost sa ne prefacem că nu întelegem de ce este, in mod contradictoriu, cel mai detestat de o parte egală de populaţie. Românii încă bâjbâie, in frunte cu marii lor politicieni, este un popor răstignit între trecut şi viitor şi nu ştiu de ce li s-a întamplat ceea ce li s-a intamplat rău, dar nici nu pot să-si proiecteze mijlocele pentru o viitoare normalitate. Asteaptă incă oameni providentiali care sa facă minuni pentru ei, sau poate, unii din ei, se roagă doar la bunul Dumnezeu.

Partidele sunt intermediari între populaţie şi putere. Fie că fac proiecte si programe de dezvoltare, fie că propun proiecte alternative, din opozitie, partidele au rolul de a crea laboratore care să proiecteze dezvoltarea programată a societăţii. Eliminând utopia planificării totale promovată de comunisti, nu putem, totuşi, lăsa societăţile să se dezvolte haotic, fără proiect si lăsând totul la mâna capriciilor pieţei si competitiei, ca singură paradigmă structurantă a tendintelor sociale viitoare. O importantă functie a partidelor este de a crea ideologii, platforme poltice sau programe politice şi de a le difuza . Aici nu este vorba de texte politice, incifrate ori copiuţe după ce spun partidele europene surori. Partidele trebuie să creeze poluri de atractie pentru cetăţeni , unde să să regasescă valori politice si sociale in si să participe la punerea lor în practică.

Functia de control al puterii executive si de echilibrare a puterii este un scop important si se realizează prin raportare la valorile grupurilor de referinta dar si la programele prin care şi-au asumat anumite partide sau grupări de guvernare exercitiul de cnducere. Această ultimă functie pare ca este indelinită de continua ciorovăială politică din parlament sau de la conferintele de presă dar este indeplinită doar aparent in Romania. Când partidele din opozitie oscilează, facând odată la trei luni proiecte comune cu colegi din opozitie si apoi cu cei de la putere, rolul de control nu este indeplinit de partidul respectiv. Nici coalitiile adhoc din parlament care nu respectă distinctia formală dintre putere si opozitie, facute pe baza satisfacerii unor interese private, nu stimulează realizarea aceste importante functii de echilibru.

Nu este vorba de teorie politică în aceste câteva simple remarci, chiar dacă acestea au aparenţa unor notaţii dintr-un curs de sociologie politică sau politologie. Este o explicaţie la confuzia generalizată ce domneşte în toată societatea noastră politică: actori politici, analisti, jurnalisti, militatanti sau votanţi. Nu intelegem pe ce criterii se fac coaliţii sau fuziuni si nici spre ce se îndreaptă trandurile de popularitate sau încredere. Va trebui ca politicienii responsabili să facă examene realiste ale evolutiilor propriilor partide pentru a vedea si in ce masură răspund acestor criterii functionale. Aceste functii s-au dezvoltat pe masura modernizarii politice si avansului spre civilizatia pluralimului politic. Dacă ramanem la stadiul de pescari si vânători de voturi, stadiul de dezvoltare a societatii politice va fi tot comuna primitivă. Sau, cel mult, sclavagism pe mosia unor demagogi fără proiect si morală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu