03 iunie, 2013

CETĂȚENII ADULȚI DIN ROMÂNIA PROFUNDĂ ȚIN CU BECALI

DESPRE IEȘIREA DIN IPOCRIZIE ȘI RELATIVISM MORAL
Recunosc că uneori nu public sondaje de opinie despre care cred că nu ar face bine imaginii României sau imaginii noastre despre noi înșine sau pur și simplu despre care cred eu că ar trasmite ceva toxic societății. Da, cred ca există și idei toxice și mesaje toxice, imagini toxice, ba chiar și oameni toxici pentru societate. A face selecția a ceea ce este sau nu este mesaj public din munca mea este singurul grad de libertate pe care pot să mi-l permit. Uneori mă întreb dacă nu este o libertate prea mare, dacă nu supraestimez capacitatea mea de a stabili ceea ce este bun sau rău pentru societate, pentru dinamica ei. În cele vreo trei decenii de când mă gândesc la devenirea socială m-am lovit de multe ori de ideea renascentistă că nu întotdeauna adevărul folosește construcției sociale, chiar dacă poate să îți dea senzația că te face liber.

Știu care sunt limitele influenței sondajelor, am studiat experimental de multe ori acest efect, știu că este compensat de regula de un efect contrar al căutarii unui echilibru, dar cu o mass-media fără prea mult discernământ se pot amplifica mesaje care să nu aibă un efect dezirabil pentru modernizarea unei societăți sau evoluția ei spre democrație sau civism.

Știu că oamenii sunt obosiți de viața publică și de relația cu statul român, sunt roși de sărăcie și deznădăjduiți, nu au încredere în instituțiile lui și uneori spun lucruri despre stat într-un fel de polemică, vor să vadă efectul public al criticii. Pâna la urmă oamenii știu că rezultatele sondajelor ajung la televizor și poate că speră că mai marii dregători vor fi impresionați și vor schimba ceva.

Ipocrizia publică este detectabilă în sondaje, iar sociologii știu că trebuie ocolite anumite subiecte sau tratate mai elaborat dacă nu vrem sa contabilizăm niște minciuni monumentale. Dacă îi întrebăm pe oameni dacă intră pe site-uri pornografice ei vor spune nu, dar aceste locuri sunt cele mai vizitate, dacă, după alegeri, îi întrebăm cu cine au votat, atunci vreo 15-20 % vor trece la învingător și vor declara ca au fost la vot vreo 15-20% și dintre cei cei care nu au fost. Evident, ipocrizia din spațiul public, în cazul Becali, vine din faptul că majoritatea analiștilor care se prefac a vorbi despre prezumție de nevinovăție sau de modalitățile în care a fost dus Becali în arest știu foarte bine cine este acesta și de-a lungul timpului au observat cum acesta a sfidat legi, instituții sau chiar morala publică.

Tehnic, noi, sociologii, inventăm mereu proceduri pentru a testa indirect sau a izola minciuna, dar minciuna parcă nici nu este atât de deranjantă precum prostia, vulgaritatea sau imoralitatea publică pe care o descoperim în urma cercetărilor câteodată. Spectacolulnațional al jelaniei după Becali a fost un spectacol trist. Poți număra pe degetele de la două mâini jurnaliștii de la televiziunile centrale care au încercat să se opună valului de bocitoare. Un conducător al USL, om important, a spus că este alături de Omul năpăstuit pe care l-a lovit o mare nenorocire. Cum adică, un viitor Președinte (chiar imaginat) al României consideră că este o nenorocire faptul că Justiția face dreptate? Cohorte de politicieni se perindau pe la televizor și vorberau despre drama familiei respective, despre faptul că Gigi are o mamă batrână, o soție și două fetițe. O gramadă de popi se opinteau să spună că se roagă zi și noapte pentru ca să iasă din pușcărie sau sa fie grațiat deoarece a facut multe gesturi de caritate și este un om credincios. Indiscutabil, ființa tumultoasă a lui Gigi a produs mereu acte de caritate, ostentative sau nu, sincere sau generatoare de spectacol public, dar aici nu era vorba despre caritate, subiectul era altul, aflat chiar la antipodul acestor fapte creștinești. De ce nicio față bisericească nu se ruga pentru sufletul lui Becali și pentru îndreptarea lui, pentru ca să-l lumineze Dumnezeu pentru a nu mai sfida legile și regulile colective de supraviețuire.

Jurnaliștii au dat însă un spectacol total degradant, dar interesant. Un bun diagnostic pentru societatea nostră și o bună deschidere pentru urmatoarea temă care a șocat deja: bocetul antenelor. Șirul bocitoarelor din presă parcă nu se mai termină. Firesc l-am întrebat pe un vechi jurnalist din București, prieten al meu, oare Jiji ăsta, deschis la pungă cum era, chiar i-a plătit pe toți cei care bocesc acum? Nu, mi-a spus amicul meu veteran al presei dâmbovițene, unii au fost platiți, iar altii speră să fie rasplătiți de Gigi dacă iese din prizon. Cei mai mulți îl așteaptă pe Becali ca pe un salvator, să-i scape din foame și nimeni nu vrea să dea cu piciorl la o asemenea ocazie, cine știe, poate Gigi vede și marcă banul. 

În mod logic, în scumpa noastră țărișoară, masele nu vor avea mai multă luciditate decât formatorii lor de opinie. În sondajele pe care le-am facut în ultimele două săptâmâni, românii țin cu Becali. Consideră condamnarea injustă, cred că i se face o nedreptate sau că este vorba de un fel de represiune politică. Nici mai mult, nici mai puțin, cer Președintelui României să fie grațiat. E adevărat că nu mai avem amplitudinea curbei emoției de la prima arestare a lui Gigi Becali, dar atitudinea publică este una de împotrivire față de lege, instituții din sistemul judiciar și chiar impotriva unei morale simple, dacă ne referim doar la decalog. În prima fază m-am gandit că nu face bine să public asemenea cifre, că poate alimenta un curent de ipocrizie sau imoralitate publică, de solidaritate cu delincvența. Dar acum mi-am schimbat opinia, nu cred că am dreptul moral de a tăinui această imagine deplorabilă a unei zone de mentalitate colectivă. E adevărat, poate Președintele României să simtă o presiune publică, dar nimic nu este simplu în politică, se va descurca. Cu siguranță că avocatii și bocitoarele lui Gigi Becali vor folosi aceaste cifre în sensul de a mări presiunea pe justitie. Dar și aici este valabilă regula anterioară, Justiția trebuie să adune forța de a rezista judecăților de imoralitate publică. Cred cu tărie că societatea noastră are nevoie să se uite în oglindă cât mai des, deoarece ne place să întoarcem capul atunci când imaginea noastră din oglindă este neconvenabilă.

Alina Mungiu-Pippidi are dreptate când scrie că ”teoreticienii liberali se înşeală atunci când cred că numai din competiția intereselor diferite pluralismul social reuşeşte să construiască obiectivitatea şi moralitatea necesare unei democrații”. 

Cred, alături de Alina Mungiu Pippidii, că trebuie să ieșim din indiferentismul și relativismul moral în care ne scăldăm. Datoria intelectualilor ar trebui să fie slujirea valorilor și construcția unei expresivități axiologice prin discursursuri, texte sau orice altă formă de poziționare publică. Este indecent ca politician sau intelectual să vezi că raționamentul public alunecă spre vulgaritate sau imoralitate și tu să stai cu mânile în sân pentru ca să nu te opui curentului, chiar dacă este majoritar. Chiar și curentele majoritare pot fi învinse când scade cantitatea de emoție implicată, dar dacă nimeni nu se opune, valul opiniei trece nestingherit și oamenii nu înțeleg că au fost luați de un val care i-a impins mult în urmă în istorie sau pe scara evoluției. 

Nu putem aștepta ca societatea să evolueze într-o manieră mecanicistă, natural, fără intervenția celor care au pretenția că înțeleg sau sunt în poziții care îi obligă să ducă societatea spre o anumită țintă. Știu că sondajele de opinie, de exemplu, sunt importante pentru politicieni, dar numai în măsura în care sunt folosite responsabil și rațional. Dacă politicienii acceptă guvernanța sondajelor de opinie, evitând să ia decizii nepopulare, ferindu-se să contrazică masele, evitând cu ipocrizie confruntarea și căutând să se folosească populist doar de pasiunile colective, flatând înțelepciunea mulțimilor, atunci societatea este condamnată la involuție sau mers în cerc. 

Când le spunem guvernanților adevărul, cu rezultatele vreunui tip de expertiză legitimată, îi ajutăm să înțeleagă pericolele și poate să-și calibreze mai bine acțiunile, nu doar discursul. În momentul în care o mare parte din spațiul public dă dovadă de o imoralitate exemplară ce este de făcut? 

Așadar, doamnelor și domnilor, excelențele dumneavoastră – distinși politicieni, onorate instanțe, amici jurnaliști - vestea proastă pe care o spun public prin publicarea acestui sondaj, pe care la început l-am pitit într-un director parolat, este că poporul din România profundă ține cu Gigi Becali, nu are încredere în Justiție și, în general, se uită foarte mult la televizor. 

Ce-i de făcut, vorba lui Ulianov?

Vă invităm să vizualizați rezultatele sondajelor.



8 comentarii:

  1. Nici nu era de așteptat să fie altfel. Când presiunea mass-media se face din interiorul unor ateliere (redacții ori staff-uri de producție) concentrate pe ațâțarea imaginarului atavic și vulgar din individ, ateliere în care intră din ce în ce mai mult personal necalificat, este evident că formarea gustului public și a vectorilor de judecată ai acestuia consolidează un sistem de valori grosier, în disprețul normelor morale și, în consecință, în disprețul față de lege și instituțiile statului.
    Televiziunea, mai ales, a depășit cu mult puterea formatoare a școlii sau familiei, tocmai pentru că oferă teritorii interzise și nu cere decât o cultură rudimentară din partea telespectatorilor, nu are alte pretenții de la public, decât răspunsuri onomatopeice, exaltate, la stimuli pavlovieni.
    Aura de haiduc modern, invidiat pentru nonșalanța cu care calcă legile și normele de bun simț ale societății, este rezultatul formării prin presă, mai ales televiziune. El a devenit, laolaltă cu femei-vedetă practicând periferia și politicieni aruncând cu ce le pică în mână în oamenii legii, model de reușită în viață. De aceea, cred că afinitățile cu acest personaj vin din dorința multor indivizi de a repeta în viața proprie modelul Becali, cu tot cu disprețul față de lege, la care se adaugă și eșecurile și bâlbâielile răsunătoare ale justiției în relație cu mari infractori, mai ales din zona politicului.
    Mi-aș dori să spun că intuiesc o soluție de deratizare pentru această stare de lucruri, dar nu văd niciuna. Oricum, e bine că ați făcut publice aceste rezultate: dacă nu vrem să ieșim din această mocirlă, măcar să știm cât e de adâncă... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Dancu.
    Va dau dreptate ca astfel de sondaje trebuie publicate si va multumim si pentru acesta.
    La intrebarea "ce este de facut?" evident ca sunt mai multe raspunsuri. Cred ca cel mai important insa este sa sprijinim independenta justitiei.
    De asemenea, ar fi bine ca fiecare sa ne intrebam" Ce am eu de facut? Marius

    RăspundețiȘtergere
  3. Dle Dancu,
    In general de acord cu sustinerile si argumentarea dvs dar scrieti mai sus:
    "Știu că oamenii sunt obosiți de viața publică și de relația cu statul român, sunt roși de sărăcie și deznădăjduiți, nu au încredere în instituțiile lui și uneori spun lucruri despre stat într-un fel de polemică, vor să vadă efectul public al criticii"

    Nu credeti ca aceasta realitate este consecinta faptului ca din multiplele situatii in care statul relationeaza cu cetateanul ma refer la cel cinstit, muncitor si contributor corect(cu infractorul care poate mitui lucrurile stau altfel) ca si cum ar fi in stare de beligeranta(nedeclarata de jure dar vizibila de facto) cu acesta(vezi cum se obtin toate drepturile legitime care din diverse motive se amana a se da si multe alte situatii bine cunoscute)?

    In plus cred ca mai sunt o categorie din cei care tin cu Becali si care sunt cei care avand un oarece spirit de dreptate dar o gandire mai putin sofisticata constata ca multi din infractorii care chiar daca necondamnati au totusi aceasta notorietate , cand pe toate drumurile se recunoaste coruptia grava, jaful din patrimoniu, saracirea multora versus imbogatirea altora mult mai putini etc, atunci oare aceasta discriminare realizata evident prin vointa politica si juridica poate sa-i faca pe unii care macar chiar fara sa-si explice au acest feeling si deci reactie care pare ipocrita in cazul lor fiind doar a unor oameni jigniti de statul beligerant si dezorientati in analia raportului juridic si separarea situatiilor(caritate vesul infractiune etc)

    In rest numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Spiritul de haiduc-Oinventie pur romaneasca


    Nu am mai scris pina acum pe blogul dv. dle Dincu,desi suntem clujeni amindoi,dar de citit si urmarit pe sticla am facut-o.
    Si acum,as fi curios,sa-mi raspundeti daca se poate la cite-va intrebari,astfel:

    1.-m-ar interesa,cum au fost repartizate voturile celor care vor ca dl. Becalii sa fie eliberat.
    Cite procente in tara Romeasca,Moldova,si transilvania.
    2.-Sunteti de acord ca,PRESUPUSA HAIDUCIE LEGENDARA,este de fapt HOTIE,MOSTENITA ISTORIC DE LA TRIBURILE MIGRATOARE ,GEN PECENEGI,pe care mai tirziu cu spiritul nostru mioritic,l-am transformat in acte de curaj si eroism?
    3-Sunteti de acord,ca,toate natiile,au un procent de..........hoti,insa la noi la romani,EXCEPTIA SUNT OAMENII CINSTITI??????????
    4-Ca suntem un popor de-o parsivenie rara,cu dblu limbaj,ca ne place legea,dar sa fie aplicata doar la vecin,sa se opreasca la usa noastra,iar pt noi sa opereze ,LEGEA BUNULUI PLAC???????
    Stiti la fel de bine,ca si mine,unde,in ce parte a Rom. este REZERVORUL CARE ALIMENTEAZA INFRACTIONALITATEA,UNDE SE NASC,HOTI VIOLATORI SI PUNGASI PE BANDA RULANTA,AVETI STATITICI SI ACCES LA INFORMATII.
    5-Sunteti de acord ca,ascunderea sub pres,a acestor adevaruri,si neimplicarea societatii in sprijinirea acestor zone este o grava eroare?????????

    Putem sa luam modelul italian,in Mezzogiorno,in sudul Italiei-cu excelente rezultate.
    Numai ca cel putin pt moment,societatea romaneasca nu vrea sa se trateze.

    Ne arata europa cu degetul,ne spune de la obraz,furati si sunteti hoti,iar noi in loc sa recunoastem aceasta racila si sa incercam sa disciplinam prin eucatie acest obicei,ce facem?????????????
    Instalam PRIM MINISTRU UN PLAGIATOR.Ei in aceste conditii,in lipsa modelelor valide,mi se pare firessca si firesc rezultatul sondajului.

    frank zapa[king]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesanta postare Frank, dar nu-mi multumesti, egoist cum esti, ca te-am atentionat, desigur nu pe tine in mod special ci pe multi despre acest text al dlui Dancu. :)

      Ștergere
  5. Asa este ION ADRIAN,uite iti multumesc,ca sa vezi ca-s doar un pic egoist,un piculet,cit negru sub unghia ,Voiculesciana.........

    frank zapa[king]


    P.S.-ii multumesc si dl DINCU,pt ca a acceptat textul meu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu personal nu impartasesc opinia dv. d-le Profesor ca ar fi vorba aici de o "Romanie profunda", dar e doar o nuanta. In rest rezonez cu tot ce ati scris ca dureri esentiale. As fi vrut sa va scriu solutia mea dar nici eu nu am reusit sa imi scot nici tatal din fata televizorului iar acum ca tata a plecat de curand nu am reusit nici pe mama sa o conving sa nu se mai intoxice nici ea. Personal mi-e groaza cand dau telefon acasa si aud "Ma uitam la televizor"...
    cu respect, asteptand sa ajung acasa si sa va citesc in noile aparitii, cristina p.

    RăspundețiȘtergere
  7. domnule Dancu nu pot sa ma abtin de la a va spune cu tot respesctul ca urasc acest gen de postari si nu m-as astepta la asa ceva de la un om cu caracterul dvs. Sa auzim numa' de bine!

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...