26 februarie, 2013

Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim!


Luni seara o problemă neașteptată m-a împins spre București, chiar dacă îmi promisesem să rămân acasă pentru meciul dintre Universitatea și Steaua. Nu aveam speranța vreunei mari victorii, dar mi-era dor de copiii de 9 sau 10 ani cu fulare la alb-negre la gât. Pe parcursul meciului, un amic mă ținea la curent cu sms-uri, dar mereu îmi dădea doar vești proaste până ce, la un moment dat, destul de supărat, m-a anunțat că totul e pierdut că meciul e întrerupt, iar U va pierde. Am înțeles și nu l-am mai bătut la cap.

Ajuns acasă, am căutat în comunitatea mea de facebook-iști și am găsit o poză cu galeria, care printr-un fum gros, afișase un banner cu un mesaj pe care l-am deslușit cu greu: Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim. Nu mi-a venit să cred că un mesaj ca acesta ar putea trece neobservat. M-am repezit pe site-urile ziarelor și redacțiilor de sport, dar toată lumea consemna sec: pe o pânză întinsă la galerie era mesajul... Atât și nimic mai mult. Ca și cum galeria ar fi scris acolo ”vrem victorie”. Nici amicul meu nu văzuse nimic, nici jurnaliștii nu încercau să descifreze acest mesaj. Probabil că nici jucătorii sau oficalii nu au înțeles mare lucru, dar asta poate fi doar o speculație.

Faptul că nimeni nu a recționat la acest mesaj este usor de înțeles doar dacă ne raportăm la lipsa de naostră, mai recentă, de sensibilitate la mesajele și gândurile celorlalți, centrarea excesivă pe interesul egoist și o tot mai accentuată închidere în sinele nostru.

Cum naiba să vezi doar o ”pânză întinsă la peluză” când acea pânză întinsă era  purtătoarea unei sfâșeitoare declarații existențiale, o declarație care depășea cu mult tribuna și spațiul acela îngust al stadionului?

Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim. Galeria lui U nu-și ceartă jucătorii, ei le înțeleg neputința. Jucătorii sunt priviți cu îngăduința cu care doar iubirea te poate impinge a-l înțelege pe celălalt. Trăiesc pentru tine, voi sunteți rațiunea mea de a fi, dar asta nu ajunge! Pentru ca viața să fie adevărată este nevoie și de mine. Este nevoie și de cântecul meu pentru ca să supraviețuiesc. Ceea ce îmi oferi tu nu este chiar viața completă, este mai degrabă înfrângere și umilință. Dar eu sunt un supraviețuitor, înving moartea, doar prin marea mea iubire pentru tine, cea care mă salvează dincolo de rezultatele de pe tabela de marcaj.
Strigătul mut, desenat pe pânza imensă de la peluză, este o mare declarație de om. O declarație de iubire, omenească și tristă. Căutam adevărata viață, victoria, dar voi nu ne puteți oferi asta și ne salvăm prin faptul că suntem împreună și cântecul nostru ține loc de victorie! Cântecul nostru învinge marasmul și ascunde lacrimile de tristețe. Ne avem unii pe alții, în iubirea noastră comună pentru Cluj și asta e adevarata victorie în fața mortii. Iubirea noastră pentru oraș și pentru U nu este condiționată de victorie, este una a luptei pe care ar trebui s-o ducem împreună. 
Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim. A trăi nu este o afacere solitară, viața unei comunități înseamnă a viețui împreună, a merge alături, cântecul galeriei este cea mai bună metaforă a vieții sociale, a unui sens descoperit în comun și a slujirii unor valori. Cântecul galeriei este ecoul pierdut și niciodată regăsit al unei colectivități care a murit, ori poate că nu a existat niciodată, decât în visul nostru. Cântecul unde vocile bărbaților maturi se împletesc cu cele ale tinerilor, adolescenților și chiar ale copiiilor este un memento pentru o colectivitate aflată în derivă, unde oamenii au uitat să se mai adune pentru un scop comun, unde, cum spunea părintele Bartolomeu, a crescut iarbă pe cărările care ne legau casele unele de altele.
Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim. Niciodată nu am simțit mai rece ploaia Bucureștiului prin care m-am încăpățânat să rătăcesc. Era prima dată când copiii galeriei clujene vorbeau despre moarte și le spuneau jucătorilor un lucru pe care ei nu o să-l inteleaga vreodată, căci au crescut prin cantonement și vestiare, departe de lumea cea adevarată. Ei le spunea jucătorilor, cu discreție, că sunt necesari, dar că mai e mult până ca să le ofere bucuria victoriei care te face să uiți, măcar pentru câteva clipe, că ești muritor și totul este vânare de vânt. Fotbalul poate să învingă moartea, dar nu prin victoriile de pe tabela de marcaj, ci doar prin sentimentul unirii și trăirii comune, al luptei pentru un scop, atins sau nu. Trăim datorită vouă, le spun ei fotbaliștilor, dar salvarea nostră de la rutină și moartea lentă o facem doar prin gestul unirii în solidaritate, credința în valori și iubirea mai tare ca moartea. Văzând consemnările seci ale jurnaliștilor despre pânza de la peluză, mi-am adus aminte de versurile din Cântarea Cântărilor: și iubirea este steagul ridicat peste mine. Da, poate că și steagul este o pânză, dar cei care văd o pânză în loc de steag sunt doar cei care nu particpa la viața acelei comunități, străinii.

 Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim. O galerie care vorbește despre cum se învinge moartea prin iubire și solidaritate nu este o echipă de golani, chiar dacă uneori ei se bat cu forțele de ordine, aruncă petarde în teren sau sar gardul ca să-i vadă pe unii cum le tremură chiloții. I-am admirat de multe ori pentru mesajele frumoase, ultimative sau poetice: Viata asta țin cu U sau ”Mamă, te iubesc dar nu ca U” , dar mesajul din seara asta rece de februarie este dincolo de fotbal.  Daca aș fi fost în teren (știu că viața asta nu se mai poate, dar poate îmi iese viața viitoare) și aș fi văzut uriașul steag al tristeții și bucuriei de a fi clujean, aș fi preferat să mor pe teren, decât să ies învins. Dacă aș fi fost în vreo funcție importantă și aș fi vândut brandul Universitatea Cluj, acest strigăt mut m-ar impins să plec de rușine cât văd cu ochii, undeva departe de ochii plânși ai acestor copii ai Clujului.

Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim. M-am trezit dimineața cu imaginea unui stadion împietrit de umilința înfringerii, dar mai ales împietrit de lipsa pasiunii jucatorilor pentru a da totul pe teren, totul pentru a câștiga, pentru a duce o victorie care ar face orașul să trăiască în bucurie și sărbătoare. Prin fumul de petarde am visat că ardeau literele cu care era scris acest trist vers, parcă venit din Maramureșul cântecului acela nefiresc de trist, cântat cu vocea lui nelumească de Grigore Leșe, Nu-i lumina nicări/ or murit tăți oamenii.

M-am gândit să-mi sun toți prietenii, deși știu că am puține șanse de succes, să le spun că am avut revelația că, împotriva tuturor evidențelor, Clujul poate să renască, să redevină o comunitate vie. Am și vorbit apoi cu câțiva cărora le-am adus aminte că acolo, în peluzele de la U, se află copiii noștri și nepoții nostri, iar nouă nu ne pasă că ei iubesc, cântă și speră la o victorie și la un viitor construit pentru oameni, nu pentru PIB, Europa sau statistici. Dacă acești copii ne spun cum se învinge moartea, ei care sunt atât de departe de ea, atunci este cazul să ne trezim și să nu lăsăm această mare iubire să se stingă pentru că unii caută să tranzacționeze asta electoral sau bișnițărește.

Și mi-am mai promis ceva în acea noapte de nesomn, departe de casă, anume faptul că niciodată n-o să mai cred că Cluj Arena ar fi trebuit construit undeva la marginea orașului, cu parcări și alte funcțiuni urbane, ca la Munchen sau în alte locuri. Nu, stadionul acesta trebuia să fie făcut în mijlocul orașului, acolo unde este. Pentru că acesta nu este doar un stadion, este un templu, este un loc sacru și acestea trebuie să rămană in centrul comunității. Aici este îngropată inima unui oraș mort, care poate se va trezi într-o zi. Aici, tribunele goale sau pline, trebuie să fie un memento pentru nevoia ca trebuie să ne unim toți oamenii vii și cei care mai cred ca merită să luptăm împotriva egoismului, a sărăciei și intereselor meschine care ne împiedică să fim o comunitate.

Voi jucați ca să trăim, noi cântăm să nu murim. Merită să ne aducem aminte de câte ori trecem pe-acolo de strigătul mut al copiilor de la U, acela că murim doar atunci când nu mai iubim, când nu mai avem nimic sfânt, când țintim mai mult banul decât bucuria simplă  și, nepăsători,  îi lăsăm pe hoții de simboluri din înalta societate să iasă în față și să ne conducă viețile. Acest stadion trebuie sa ne aducă aminte de acum încolo că dincolo de orice înfrângere, iubirea este marea victorie împotriva morții și glasurile unite în imnul bărbătesc ”Slavă ție, studenție” alungă moartea și pot ajuta la reclădirea unei exceptionalități pe care România și Transilvania o așteaptă.

24 de comentarii:

  1. mai asteptam ! ... Fi-ti alaturi de noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bogdan, California26 februarie 2013, 10:48

    Domnule Dancu, daca v-am ignorat ca politician, nu pot decat sa va admir ca scriitor si sa-mi scot palaria in fata dumneavoastra dupa ce am citit cele de mai sus. Va multumesc. Tempo "U"!

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos, ati identificat corect ceea ce sta in spatele oamenilor din peluza. Numai "U" !

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos articolul, dar foarte trist in acelasi timp, sa nu gasim in acest oras minunat oameni de afaceri care sa tina simbolul in viata? mai grav e ca unii care au tinut cu U incearca acuma sa il distruga din temeli.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acum ca misterul a fost deslusit,sa vedem cine va face ceva pt U...NIMENI...PT CA IN ZIUA DE AZI TOTI ALERGAM DUPA PROFIT...NIMENI NU VA INVESTI CEVA LA U FARA SA ASTEAPTA PLUS PT ASTA,lucru de inteles pe deoparte...Si asa incet incet unul dintre simbolurile Clujului se va stinge ca o lumanare...
    Eu personal vad ca solutie oferta publica de actiuni pt toti Clujeni de acasa sau din strainatate...cu un manager bun si dedicat(f greu de gasit fara multi bani)
    Asa ca HAIDE U si de mere si de nu

    RăspundețiȘtergere
  6. Bogdan, California26 februarie 2013, 11:24

    Domnule Dancu, daca v-am ignorat ca politician, nu va pot ignora ca scriitor. Ceea ce ati scris mai sus va onoreaza, ne onoreaza si ne readuce speranta. Va multumesc. Tempo "U"!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am cuvinte... , sa descriu ce simt citind postarea. am sa pastrez o copie si pentru fiul meu

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte frumos scris !!! Incredibil !!! In sfarsit cineva care scrie frumos despre o galerie care demult si de multi a fost stigmatizata, inraita si umilita !!! U cluj e lasata sa moara, iar suporterii ei (singurii care o mai pot salva, ca politicienii doar isi bat joc constant de aceasta echipa) sunt vanati si provocati si lasati sa duca singuri aceasta lupta ! Nu e corect o echipa din oras sa aibe trusturi de presa aservite, iar celeilalte sa i se scoata in evidenta doar aspectele negative...SA VA FIE CLAR TUTUROR CLUJENILOR (neutrii, stelisti, cfristi, dinamovisti, oameni de rand nemicrobisti): fara "U", clujul e urat, nu e Cluj....o sa va dati cu totii seama cand va fi prea tarziu

    RăspundețiȘtergere
  9. Niciodata ecoul Templului care de 93 de ani a unit atatea inimi si voci, nu o sa dispara, chiar daca el o rasune tot mai tare in sufletele noastre, pierdut demult de cei care se identifica cu lumea moderna, guvernata de puterea banului, inlaturand din calea lor pasiunea, dragostea, curaju, loialitatea si prietenia, altfel spus : Simbolul unor inimi romanesti ! O scurta incheiere, legata de boemia acestui simbol,care niciodata nu va muri, datorita iubirii si vocilor noastre neobosite ...iar daca ce am scris eu mai sus nu va este cu credinta, incercati, treceti pragul stadionului, asezati-va, priviti, ascultati, iar apoi fara sa vreti veti fi coplesit de "vocea suporterilor ", luand parte la ea, ca si intr-un vis ( ..este si cazul meu). Pentru o mai buna documentare si informare www.ucluj.ro si www.asr1919.ro

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Dancu, daca Arpi Paszkany va mai solicita sondaje legate de simpatiile fotbalistice, intrebandu-se probabil de ce "marele" sau proiect aducator de "performanta" nu are priza la public, aratati-i articolul asta. Sa compare atmosfera de la "U" - Steaua cu atmosfera de la ....cfr - Steaua de ex. sau de la cfr - Inter.

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule profesor ati scris un lucru minunat , am simtit ca mai avem o mica speranta , dar am o mare nelamurire :
    CINE SUNTETI DUMNEAVOASTRA DOMNULE PROFESOR DANCU CEL CARE ATI SCRIS ACESTE CUVINTE MINUNATE , INALTATOARE , VIBRANTE SAU ASOCIATUL LUI pascani ( vezi editorialul din shitynews in momentul in care ati semnat asocierea ) SI I. RUS , CEI CARE PRIN ACTIUNILE LOR AU DOVEDIT CA VOR SA DISTRUGA TOT CE INSEAMAN UNIVERSITATEA IN CLUJ .
    Astept un raspuns al dumneavoastra .
    Cu mult respect .
    Va doresc o viata frumoasa !

    RăspundețiȘtergere
  12. Ar fi frumos daca, din gura in gura, s-ar afla cine si mai ales CUM a ticluit acel mesaj.
    Poate e o poveste in spate, poate doar o clipa de iluminare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. se stie ceva ? m-ar interesa ...

      Ștergere
  13. Foarte frumos scris !!! Incredibil !!! In sfarsit cineva care scrie frumos despre o galerie care demult si de multi a fost stigmatizata, inraita si umilita !!! U cluj e lasata sa moara, iar suporterii ei (singurii care o mai pot salva, ca politicienii doar isi bat joc constant de aceasta echipa) sunt vanati si provocati si lasati sa duca singuri aceasta lupta ! Nu e corect o echipa din oras sa aibe trusturi de presa aservite, iar celeilalte sa i se scoata in evidenta doar aspectele negative...SA VA FIE CLAR TUTUROR CLUJENILOR (neutrii, stelisti, cfristi, dinamovisti, oameni de rand nemicrobisti): fara "U", clujul e urat, nu e Cluj....o sa va dati cu totii seama cand va fi prea tarziu

    RăspundețiȘtergere
  14. ”Mamă, te iubesc dar nu ca U”. Ma gandesc ca stiti si continuarea: Atunci mananci la U!

    RăspundețiȘtergere
  15. N-am mai fost la un meci de fotbal de foarte multa vreme

    RăspundețiȘtergere
  16. V-am citit cartile si mi-au placut.Va citesc articolele si va urmaresc la tv cind pot.De ce va scriu? Pentru a va multumi frumos pentru lectiile de solidaritate,patriotism si simtire care le-am primit.Cind va citesc rememorez povetele batrinilor din satul natal,sfaturile parintilor si profesorilor mei.Cind am
    nevoie sa-mi incarc bateriile de ardelean citesc Vasile Dincu.
    Va multumesc!
    PS. Sunt PD/PDL-ist din 1995 si tin cu Steaua,respect U'Cluj,daca s-ar vota premiul ARDELEAN 100% va votez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  17. Am primit cu emotie si cel de al doilea semnal de apropiere. Mai concret. Multumesc ! Drept dovada a aprecierii va trimit ceva: http://www.asr1919.ro/fara-categorie/legea-e-pentru-toti-continuare/

    Dupa care astept continuarea D-voastra. Pe alt plan. Ardelean.

    RăspundețiȘtergere
  18. A cumpara bilete, chiar 10.000 e mai usor decat a aduce la meci 1.000 de spectatori. Mai ales daca sunt femei si copii. Prima operatie este o decizie personala daca iti da mana. Oricum, demna de admiratie. Dar a doua este mult mai dificila. Pentru ca e necesara nu doar potenta financiara si decizie ci si cunoasterea comunitatii, recunoasterea ei. Mai mult, influentarea ei benefica.
    Ma uimeste usurinta cu care intelighentia de azi, putina cata este, isi calca in picioare tinuta morala. Si asa sifonata de necunoasterea vulgului ori luptele de guerila din massmedia.
    Un exemplu - Dan Pavel a ajutat la constructul pe care l-as numi 'becalizarea romanilor'.
    Neincrederea "celor ce stiu" despre pasii facuti de D-voastra in labirintul personalo - economico - financiaro - politico - abracadabrian a stirbit mult din imaginea publica. Motiv pentru care am starnit oprobiul comunitatii in care am prezentat o opinie pozitiva asupra semnalului dat in articolul de mai sus. Cand un medic iti scoate apendicele degeaba nu il mai asculti chiar daca iti da o aspirina.
    Cum veti proceda este o alegere personala. Care tine de optiunile pornite din fundamentele morale. Bunica nu era cu carte dar era inteligenta pentru ca era frumoasa in suflet. Motiv pentru care graia adevaruri.

    ASTEPT SEMNALUL NR. 3. CEL DECISIV ! ... Ca-n basme, nu ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Astept al treilea semnal. poate fi ca-n basme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu daca am inteles bine, probabil nu, dar mersul meu este inspre o luminita pe care o vad inca departe, dar suficient cat sa pot crede in caldura ei.

      Ștergere
  20. Azi ? Sau sa am rabdare ?

    RăspundețiȘtergere