10 februarie, 2013

IMPOSIBLA INTOARCERE LA IDEOLOGIE

Ce s-a ales de ideologiile politice, mai pot ele inspira guvernațele de astăzi, în țara noastră? Este întrebarea pe care mi-o pune un prieten și așteaptă un răspuns sau o confirmare a unui răspuns pe care deja l-a găsit singur. La prima vedere am senzația că se poate răspunde simplu, dar nu este chiar așa. Ideologiile par abandonate, aruncate la marele cos de gunoi al istoriei noastre, dar nu cred că ele ne abandonează pe noi așa de repede. Fac parte din cultura noastră și poate din identitatea noastră socială, mai mult sau mai putin conturată.

Politica fără ideologii este un mutant

Ideologiile nu sunt inutile, sunt semnele de circulatie ale politicului. Sunt etichete privind compozitia programelor sau proiectelor și ajută consumatorul de politică să înțeleagă ce trebuie să îngurgiteze. Dar nu numai atâta. Ideologiile ajută un partid să nu rătăcească de alegatorii săi, să respecte anumite angajamente pe care le face mai ales în campanie.
Prin ideologii se constituie o tradiție de părinți fondatori. Ideologiile sunt preluate de familiile alegătorilor care păstreaza stanga sau dreapta din tată în fiu. Dincolo de asta ideologiile dau politicii a anumita coerent si credibilitate, îi fac pe politicieni mai previzibili. Alegătorul va ști că, indifent de om, un candidat de stânga nu poate sa facă peste noapte un salt de 180 de grade pentru a se opri la o dreapta care nu are nici o legatura cu interesele lui, cu solidaritatea și echitatea socială.
Este clar că și ideologiile avansează, se adaptează, se modifică sau se combină, dar există niște constante care fac o hartă a politicii să cuprindă anumite teritorii ideologice. Practic guvernările caută echilibru, fac un mix între ideologia lor și adaptarea la situația din sistemul social. Tony Blair a fost atacat adeseori dinspre stânga laburistă ca ar fi un demn urmaș al lui Margaret Thatcher. Calea a treia imaginată de el a încercat să facă o sinteză și să păstreze lucuri de eficiență socială aduse de dreapta înaintea sa.
Este adevarat că unii semnalizează la stânga și o iau la dreapta, sau invers. De multe ori argumentul purității ideologice este folosit pentru a sancționa în partid pe cei care nu se supun conducerii. Comunismul, de altfel, a născut și o definiție glumeață a deviaționistului. Deviationistul, spune un banc rusesc, este acela care merge tot înainte, în timp ce partidul o ia la dreapta sau la stânga.

Tradiția nostră este mimetică

Tradiția noastră politcă este slab ideologică și mimetică. Am mimat comunismul, socialismul, liberalismul, poporanismul sau chiar naționalismul. Știm să mimăm și ecologismul, feminismul, umanismul și orice apare la modă. Si ideologiile politice au intrat in categoria formelor fără fond, de multe ori. Dupa Revoluție, Iliescu a încercat să țină steagul sus pentru ideologia de stânga, chiar dacă întelegea chiar stânga acestor vremi un pic diferit față de stînga timpului european. Distrugi indistria și mai visezi apoi că ai proletariat care să vină la marșuri și vot, la 1 mai sau în ziua de vot. Evident, nemaiavând salopete albastre și fabrici sau uzine o să vină la 1 mai cei aduși de Vanghelie pentru mici si bere. Opriti grătarele, vorbeste Domnul Presedinte, este strigătul anti-ideologic al acestor vremi de restriște pentru ideologiile clasice.

Contestarea ideologiilor și valorizarea migrației politice

La noi am ajuns acum la relativizarea stângii sau a dreptei, la eliminarea lor aproape în totalitate în ultimii ani. Pentru o guvernare care trebuie dată jos, se spunea că nu mai contează aceste fineţuri, trebuie o coaliție indiferent cine se aliază cu cine, trebuie să fie aduşi trădători, racolaţi, mercenari. Nici migraţia politică nu mai este imorală. Imperativul pragmatic al momentului conţinea o moralitate intrinsecă. Chiar dacă guvernul Boc devenise nepopular și neperformant, maniera de a respinge orice coerență ideologică a fost una brutală și periculoasă. Politica este lăsată fără repere şi fără urmă de valori sau moralitate când refuzi orice criterii și realismul pragmatic devine singurul criteriu.
Chiar dacă s-a vorbit într-o manieră perfect ideologică despre sfârșitul ideologiilor, Paul Ricoeur are dreptate când demonstrează că ideologiile nu pot să dispară pentru că grupurile sociale au nevoie “de a-și da o imagine de sine, de a se reprezenta, în sensul teatral al cuvântului, de a juca și a se pune în scenă”, ele fiind variate forme ale motivaţiei sociale, ce fac posibile teorii și reprezentări globale ale istoriei şi integrarea unor grupuri în istoria totalizatoare.
Intr-o lume a crizelor si schimbărilor rapide, într-o perioadă de bombardament informațional, oamenii au nevoie de interpretări coerente şi mai ales de sisteme articulate de informaţii, valori, imagini. Ideologiile oferă repere simple, au făcut parte din educaţia de la nivelul şcolii şi familiei, le avem în subconștientul cultural identitar, chiar dacă nu ne dăm seama Ideologiile concentrează un conţinut mitologic, aspiraţii şi idealuri, bazate pe nevoi, oferă interpretări şi orientează spre anumite tipuri de acţiuni.

Paradoxal, la noi chiar liderii pot fi dușmanii geloși ai ideologiilor

Mulți politicieni români cred că ei sunt cauza primă pentru care oamenii votează un partid, că nu contează nimic altceva. Evident, cei mai mulți se înşeală. Ei sunt consideraţi de către oameni exponenţi-tipici pentru anumite valori, chiar dacă ei nici măcar nu s-au gândit la ele. Uneori, liderii resping ideologiile din gelozie, vor să fie doar ei cei iubiţi. Ideologiile sunt adevărate proiecte în sine, iar interesele liderilor se pot ciocni, câteodată, de interesele pe care le conţin ideologiile. Uciderea ideii de puritate ideologică sau nevoia de proiect ideologic se poate face uneori exclusiv în beneficiul momentan al unor lideri politici. Unii lideri constienţi că au o slabă legitimitate internă sau externă încep să se auto-proclame singuri stăpânitori peste partide, dincolo de valori, considerându-se aspiratoare de voturi.

Aliantele stanga-dreapta afectează acuratetea ideologică

Pragamatismul politic al unor momente obliga stânga și dreapta la alianțe electorale . Bunăoară Uniunea Social Liberală a reușit o performanță electorală fără precedent datorităr renunțării la identități ideologice stricte și mai ales la o rivalitate care avea aproape două decenii intre mostenitorii fostului partid comunist și dreapta liberală incropită după revoluție. In aceste condiții Ponta și Antonescu au hotărât să construiască un proiect de guvernare în care se feresc de definiții ideologice clare, chiar dacă toată lumea etichetează, pe bună dreptate, programul lor de guvernare ca fiind de stânga. Nu aveau o altă soluție dacă vroiau să câștige. Oricum era o perioadă de criză și o serie de constrângeri externe: Pactul de guvernare fiscală la care Romania a aderat fără să fie întrebat Parlamentul, acordurile cu FMI si datoriile externe.

In locul ideologiilor, demagogia sau populismul

In ultimele decenii de democrație România a experimentat toate formele de guvernare. Dar o constantă a fost populismul, indiferent de ideologia de la care se revendica partidul conducător. Cheltuirea bugetelor pe podețe sau drumuri electorale sau demagogia unor discursuri de flatare a maselor au fost o constante lea vieții publice de la noi. Puținii politicieni care au încercat să respecte o retetă ideologică, de dreapta, de exemplu, au sfârșit aruncați foarte repede în praf de către electoratul obisnuit ”să i se dea”.

FMI, Banca Mondiala sau Consiliul Europei – cianurile libertății ideologice

Pentru o țară săracă, deja dezechilibrată economic, libertatea unei guvernanțe ideologic coerente cred că este un vis. Nici un guvern al Romaniei nu mai are șansa unei absolute libertăți ideologice, în actualele condiții de neperformanta economica a României. Plătim salarii și pensii din imprumuturi, iar supraveghetorii de FMI vin regulat și ne indică cea mai bună cale. Evident, calea cea mai bună este mereu privatizarea a tot ce a mai rămas și eliminarea pârghiilor pe care guvernul le-ar avea pentru a mai interveni pe ici pe colo prin economie. In plus, privatizarea a fost o vorbă doar pentru că s-au trecut obiective din proprietatatea statului roman la companii de stat propritate a altor state. Deci vorbim despre transfer de proprietate de la statul roman la alte state. Austeritatea este o altă constantă a guvernanței de tip FMI, guvernul propune bugetul, dar FMI dispune. Nu știu dacă avem noi mari deștepți în construcții bugetare dacă și pentru stânga și pentru dreapta tot Gherghina este arhitectul șef al construcției bugetare, dar chiar dacă ar fi, nu prea cred că ar avea mare libertate de mișcare .

Guvernare fără ideologie, sau ideologie mascată?

Da, se poate, în anumite momente politice guvernarea nu mai justifică ideologic măsurile. Dacă luăm cazul Guvernului Ponta 2, nu avem discurs ideologic, dar pentru cunoscători, substanța discursului tânărului Prim ministru este clar ideologică. Acelasi lucru este valabil și pentru orientarea generală a guvernarii. De altfel, adversarii de dreapta ai liberalilor, caută să-i discrediteze pe aceștia spunând că s-au predat stângii, ca are loc o disoluție a lor în socialism. Evident, aceste lucruri sunt respinse puternic de Crin Antonescu și ceilalți liberali, dar influența socialistă este foarte mare pe întreg parcursul planului de guvernare.

Și totuși …

Ideologiile par moarte în România și pare imposibilă reintoarcerea lor, chiar și în discursul public. Si totuși, în politică, ideologiile niciodată nu mor de tot. Bântuie subteranele politicii ca niste stafii și uneori revin la suprafața. De exemplu, când se rupe o coaliție aflată la putere ( nu vreau să cobesc, vorbesc la modul abstract!), atunci justificarea este întotdeauna una de factură ideologică. Oamenii politici nu vor spune că nu s-au înțeles pe funcții sau că scandalul a început de la împărțirea prăzii, ci se va invoca, precum la căsniciile rupte, nepotrivirea de caracter ideologic. Atunci partidele revin la biserica ideologiei și la dogme, iar oamenii politici jură că nu se vor mai rătăci niciodată de la cărarea luminată de idee și nu vor mai uita de sfinții fondatori. Sigur este un jurământ care ar putea fi uitat repede, dacă se mai ivește vreo ocazie de a trăda ideologia pentru ciolan, dar ideologia rămâne o iubita din copilarie la care orice partid se întoarce din când în când.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu