27 august, 2012

Cei 7, 4 milioane

Splendorea și mizeria condiției de alegător
 

Nu s-a scris destul despre mizeria și splendoarea condiției de alegător. Când vin alegerile, alegătorul este rege, cel puțin pentru această perioadă . I se dedică ode și devine fluviu pentru băile de mulțime în care se purifică politicienii, un fel de Iordan care se revarsă din patru în patru ani pe câmpiile arse ale politichiei. I se dedică discursuri pasionale, se plânge de dragul lui și se depun jurăminte de credință. Chiar și cei mai cinici candidați uită că la o bere le spun electorilor ”bizoni care înghit orice” și își aduc aminte brusc că ”electoratul nu este un prost, el este mama ta și soția”. Cetățenii se transformă dintr-o dată în altceva, devin un fel de sfinți, răbdători și atenți la splendorile ascunse ale sufletului de politician mioritic. Verticalitatea și bunătatea electoratului sau înțelepciunea lui devin marile atuuri ale unei întregi națiuni căreia i se spune, ca la ultimul referendum:  "Votaţi fără ură, România vrea dragoste, bunătate, omenie. Votaţi cu sufletul deschis, votaţi de mână cu Dumnezeu şi cu soarta acestei ţări. Nu am nicio îndoială, duminică veţi vedea toţi chipul luminat al României. Aşa să ne ajute Dumnezeu, români".   Nu era vorba de alegerea mitropolitul la această votare ci despre mazilirea președintelui României. Uneori electoratului i se promite, dar cu precădere în ultimii ani electoratul primește direct bani și bunuri pentru votul pe care, uneori, îl scoate la un fel de licitație restrânsă.

Parcă și el, electorul se schimbă la alegeri. Are mai multă încredere în viață și speră. La ce, nici el nu prea știe. Dar vede că i se asfaltează strada cu asfalt slab, de parcare, primarul îi trimite scrisori de ziua lui, aude lucruri pe care aștepta de mult să le audă și atunci nu rezistă, devine optimist de conjunctură.  Și, în fond, de ce să nu creadă, cândva lumea asta a noastră trebuie să se schimbe, să semene cu lumea civilizată. Candidații îi spun că toate lucrurile o să mergă mai bine, că fericirea generală  se află atât de aproape, la distanță de o ștampilă. S-a obișnuit cu faptul că după alegeri nu prea se întamplă mare lucru, dar el, amărâtul de elector, nu poate să nu spere, totul vine reflex, ca o aripă care ți-a crescut peste noapte, dar cum cu o singură aripă nu se poate zbura el este obligat să aștepte, în fiecare noapte, să-i crească și cealaltă aripă. Pe cea crescută nu o poți folosi, dar nici nu poți s-o tai, dacă într-o noapte crește cealaltă...

După alegeri, câștigătorul le mulțumește scurt și auster, trebuie trecut imediat la treabă, nu-i așa, iar învinsul îi injură în gând și se plânge, de regulă, că a fost furat.

Odată cu referendumurile care trebuie validate prin cvorum a apărut o problemă nouă. Nu votul în sine, ci prezența lui, cu orice preț, sau lipsa lui de la vot ca și atitudine zisă civică, de refuz suveran, de detașare olimpiană de o altă atitudine cretină și antidemocratică a adversarilor, contează mai mult. Unii vin să-i spună cât de eliberator este dacă nu votează, ceilalți ce mare erou este dacă se duce la vot. Majoritatea electorilor nu prea înțeleg ce este cu asta: cum dracu se face că aceiași oameni ieri îi chemau la vot și azi le spun că este mai bine să stea acasă, în numele acelorași idealuri.

La ultimul referendum au fost 7,4 milioane de votanți care au votat suspendarea Președintelui Băsescu dintre cei aproape opt milioane și jumătate care s-au prezentat la vot. Ce 7,4 milioane au fost sub cvorumul de 50% plus 1 pentru că referendumul să poată fi validat, dar asta nu i-a transformat în învinși. De fapt, au fost un fel de ”reușiți fără loc”, cum erau mulți absolventi de liceu care dădeau la facultate pe vremea împușcatului, care picau cu note de peste cinci.  Dar, fiind totuși atât de mulți, au devenit cel mai important subiect colectiv din istoria recentă a României. Pentru USL cei 7,4 sunt un potențial fantastic pentru toamna electorală și au devenit o țintă perfectă de comunicare. Despre ei toată lumea vorbește în fiecare minut la radio și tv, cum au fost învinși ei de către invadatorii europeni și de slugile lui Băsescu de la CCR. Au venit politicienii să le ceară să se revolte în masă, alții să îi fugărească pe procurorii care au invadat satele ca lăcustele, unii le explică zilnic cât de frustrați trebuie să fie pentru această falsificare a democrației. Jurnaliștii îi sperie că vor fi călcați de DNA, mai rămâne ca să vină cineva cu sloganul vechi al lui Traian Băsescu, de pe vremea când și Domnia Sa invoca Poporul la greu: Nu pot ei ancheta, cât putem noi vota! În spatele meu sunt 7,4 milioane  spune un politician scoțând pieptul, iar un altul din tabăra cealaltă îmi scrie pe mail că, în viziunea sa,  au votat doar tembelii, hoții și fraierii pentru a da jos un președinte (neprihănit, se gândea poate omul).

Pentru jurnaliștii lui Felix și pentru cei mai apropiați guvernului actual, cei 7, 4 milioane sunt, cum recunoștea Badea, un potențial de audiență care aduc venituri și salariu. Clar că trebuie cocoloșiți în fiecare seară și ținuți la cald până la alegerile care sunt aproape.

Evident că pentru tabăra lui Traian Băsescu acești iluminați nu sunt nici pe departe niște eroi sau niște revoluționari. Poate niște needucați cum a  spus cineva, niște victime, au fost duși ca vitele,  am auzit de la alții,  ba chiar se caută dovezi pentru a se concluziona că mulți nici nu au existat, fiind de fapt rezultatul unei fraude masive.

S-ar putea să fie mai multe sau mai puține fraude, însă voința electoratului a fost destul de clară la acest referendum. Lor, celor 7,4 milioane, un propagandist de dreapta le contrapune o forță și mai mare: Mulți politicieni, ziariști și analiști politici îi căineaza și îi plâng pe cei 7,4 milioane care au votat împotriva lui Băsescu. Dar noi, cei 11 milioane, pe noi de ce nu ne băgați în seamă? După  acest mare deștept contemporan absența devine o virtute mai mare decât prezența și exprimarea votului.

Indirect, cei 7,4 milioane de magnifici sunt luați în șuturi și de mulți jurnalisti care îi acuză că nu ies în stradă să dea jos, să se revolte, să-și mai exprime voința încă o dată în Piața Universității...

Va mai dura ceva timp până ce vor fi lasați în pace cei 7,4 miloane de votanți cu DA, dar și cei aproximativ 900 000 care au mers să-l susțină pe Băsescu. La alegerile din toamnă cei 7,4 milioane de români vor fi subiect principal și țintă de comunicare privilegiată și dacă mâine vom întreba daca au votat DA, într-un sondaj cu întrebări retrospective, nu ar trebui să ne mire dacă acești 7,4 milioane or să devină 10 milioane, pe principiul vechi, ilegalist: puțini am fost, mulți am rămas.

Ceea ce descriam până aici este până la urmă normal să se întâmple în democrații, originale sau nu, cu exagerări sau fără, polemica este preferabilă bâtei miliției și libertatea de a înjura pe oricine la televizor este totuți mai bună decât cele două ore de televiziune cenzurată pe zi. Nu este normal însă faptul că nimeni nu a încercat măcar să se întrebe cine sunt cei 7,4 milioane de români înainte de a-i lua în brațe sau de a-i înjura ca inculți manipulați. Deși s-au facut sondaje continuu, nici un sociolog nu a fost întrebat cine sunt aceștia și ce fac ei, parcă pe nimeni nu a înteresat altceva decât votul și faptul că s-au dus la vot. 

Conștient că este important să răspunzi mai ales la întrebări pe care nu ți le pune nimeni, cu riscul de a mă înjura cei care vroiau ca să nu știm nimic despre ei, încerc să schițez câteva linii, pe baza unor cercetări făcute în această perioadă și mai ales pe baza unui studiu realizat în ziua votului pe un eșantion de peste 6000 de subiecți reprezentativ la nivel național.

Ne vom întreba dacă acest electorat, unul obișnuit sau unul special,  a apărut peste noapte sau el a mai existat în spațiul public, dar nu a fost băgat în seamă.
 
Prima surpriză: cei 7,4 milioane sunt alegătorii cei mai conștiincioși.

La o întrebare legată de participarea la celelalte referendumuri și alegeri din ultimii 5 ani, peste 65% dintre ce 7,4 milioane declară că au fost la vot la celelalte alegeri, deci sunt oameni care votează frecvent. Dacă nu ar fi fost boicotul PDL acest procent era mai mare, cu siguranță.

Dacă majoritatea celor 7, 4 milioane este nucleul de votanti frecvenți, deci disciplinați, atunci haideți să vedem ce s-a întâmplat le celelalte referendumuri din ultimii cinci ani, majoritatea politicienilor fiind interesați mai mult să uite de aceste două evenimente electorale, decât să vedem ce s-a întâmplat cu alte ocazii.
În 2007 am avut un referendum cu același subiect, demiterea lui Traian Băsescu. Au fost pe liste 18.301.309 de români și s-au prezentat la vot 8.135.272 alegători  (44,45%), aproape ca și acum. Atunci 6.059.315 au votat NU (74,48%) deci l-au reîncărcat cu energie politică pe Traian Băsescu. E drept și Traian Băsescu a încercat atunci să-i facă pe parlamentari să-și dea demisia pentru că au avut peste 6 milioane de voturi împotriva propunerii, dar nimeni nu a reacționat, nimeni nu a schițat vreun gest de asumare a responsabilității. Nici Traian Băsescu nu își va da demisia, probabil, deși adversarii lui invocă argumentul voturilor împotrivă. Atunci Parlamentul a adunat 2.013.099 de voturi pentru DA (24,75%) voturi pe le-ar fi obținut și Traian Băsescu dacă nu ar fi boicotat prezența. În 2007, sondajele de opinie arătau sprijin de peste 70% pentru Președintele României și echipa lui nu era interesată să boicoteze, mobilizau lumea la vot pentru a spune NU. Lumea s-a dus la vot și l-a apărat pe Traian Băsescu. Să nu-mi spuneți că era alt popor, cei mai mulți dintre cei care azi sunt eroii demiterii simbolice, nevalidate, a Președintelui sunt cei care atunci au ascultat chemarea revoltatului împotriva sistemului ticăloșit.

În 2007 a mai fost un referendum pentru sistemul electoral  uninominal în două tururi, dar a fost invalidat fiindcă s-au prezentat doar 4.851.470 de români cu drept de vot, adică 26,51%.  Cei 7,4 milioane au lipsit în majoritatea lor, deși referendumul era făcut concomitent cu alegerile europene și Traian Băsescu chema la vot spunând chiar că,  dacă eșuează acest referendum, va mai încerca încă o dată. Ce nu ne mai aducem aminte este faptul că la  referendumul convocat de Președinte pentru introducerea scrutinului majoritar uninominal cu două tururi, Călin Popescu Tăriceanu , premier și lider al Partidului Național Liberal a refuzat să voteze pentru referendum, boicotând referendumul. A declarat boicot atunci și  președintele de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), Ion Iliescu, cu motivația că Traian Băsescu ar fi “uzurpat” prerogativele Parlamentului prin convocarea unui referendum care modifică sistemul electoral. Poporul nu l-a mai ascultat pe Traian Băsescu și a funcționat boicotul viitorilor aliați din USL.

Ultimul referendum a fost declanșat tot  de Traian Băsescu, în cadrul războiului de o sută de ani cu Parlamentul, fiind pus în același timp cu alegerile generale, pentru a se atinge cvorumul. Pe liste au fost înscriși 18.293.277 de români, dar nimeni nu a comentat și nici nu s-a grăbit cineva  să actualizeze listele permanente. Atunci au votat DA,  pentru reducerea numărului de parlamentari la 300,  un număr de 7.765.573 (88,84%), iar vreo 900 000 de români au spus NU. O situație asemănătoare cu cea de azi.  Deși au fost 7,7 milioane care au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, nimeni nu a mai vorbit de ei după acest eveniment. Evident, nici pedeliștii nu aveau niciun interes pentru votul celor 7, 7 milioane de români. Deși era cel mai mare număr de voturi pentru o idee politică, votul românilor a fost batjocorit, dar nimeni nu mai vorbește de asta, deși nu au trecut decât doi ani și ceva. Cred că vă dați seama că grosul celor care au votat atunci pentru parlamentari mai puțini a fost majoritar format din cohorta de votanți tradiționali, adică a celor 7,4 milioane de români de azi.

Rezultatele de la referendumul de acum o lună sunt prea cunoscute ca să le mai aducem aminte, dar ceea ce rămâne după analiza a cinci ani de referendumuri, constanta pe care o putem pune în lumină, este cinismul politicienilor și demagogia. Observăm doar nesocotirea voinței oamenilor și folosirea voinței lor testată inițial prin sondaje, în scopul unor proiecte politice care nu au prea mare atingere cu interesul colectiv.

Este clar că în ultimii 10 ani un corpus compus din 8 -10 milioane de alegători se duce conștiincios la fiecare alegeri și votează ceea ce îi cer politicienii momentului. Nu avem două sau trei Românii care se duc la vot în anumite momente, ci un nucleu  de votanți care merg la vot chiar și când li se cere să nu mergă și votează așa cum li se pare mai corect în acel moment.

Fotografie de grup al celor 7,4 milioane

Mai precis, cine sunt cei 7,4 milioane de votanți care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, ce alte comportamente politice au, ce declară ei despre sine în ziua în care s-au dus la vot.  

Ipoteza mea inițială că votanții sunt un grup electoral activ politic se susține deoarece  89,2% dintre cei care au votat DA, adică 6.600.908 alegători, declară că au votat și la alegerile locale din iunie 2012. E adevărat că 787.908 de cetățeni (10,6% din cei cu DA) nu au fost la locale, dar au mers acum să voteze pentru demitere, mulți dintre ei fiind români enervați de boicotul echipei lui Traian Băsescu. Dintre cei care au spus NU, adică 827.486 de electori, 87,7% au fost să voteze la locale și 115.889 (12,3% dintre apăratorii lui Traian Băsescu) au venit la vot, deși nu votaseră în iunie anul acesta.

Care sunt tipurile de localități, după apartenența primarilor, care i-au dat pe cei 7,4 milioane?

 
PDL
USL
PSD
PNL
UDMR
UNPR
Independent
Alt partid
Nu stiu
Nu răspund
14,8%
34,9%
18,8%
12,7%
1,4%
1,1%
2,1%
2,6%
10,1%
1,5%
1.098.069
2.581.337
1.388.219
940.487
102.553
80.041
155.080
195.101
750.389
112.558

 Aproape 5 milioane de votanți Da au fost furnizați de localități cu primar USL, PNL sau PSD, dar peste 1 milion vin din localități în care primarul e PDL. Primarii PDL au ”furnizat” și un număr 325.302 de alegători (34,5% dintre cei care au spus NU la referendum).

Dacă vorbim despre cei care au votat cu DA și au votat și la alegerile locale o să observăm că majoritatea adversarilor lui Traian Băsescu au votat la locale USL sau partidele componente. 

Așa cum se vede din graficul nostru, cei care au venit să spună DA nu provin doar dintre simpatizanții partidelor politice importante, ci și din cetățeni cu diverse alte comportamente electorale precum și un număr important dintre cei care nu doresc să spună cu cine au votat.

 
Cu cine ar vota cei care au spus DA la referendum?

Când scriu acest text parlamentarii USL ies din sală în timp ce un judecător de la CCR citește decizia de invalidare a referendumului, cu explicația că a fost nesocotită opțiunea electorală a celor 7,4 milioane. Este un război politic ce va continua, fiecare parte va căuta să extragă cât se poate extrage din votul celor  prezenți la vot care au spus DA suspendării lui Traian Băsescu. Nimic nou sub soare, competiția politică este normală, chiar și atunci când trece peste reguli și proceduri.

Dar, dincolo de modul în care se vorbește în numele celor 7,4 milioane, dincolo de purtătorii de cuvânt, iată ce declară ei duminică 29 iulie, după ce și-au exprimat votul.



 

După cum se vede ușor, opțiunea pentru USL este covârșitoare, dintre cei 7,4 milioane, peste 5 milioane vor să voteze USL la toamnă, în condițiile în care nimic nu se schimbă fundamental. Nu știu în ce măsură criza care a urmat votului din 29 iulie a influențat intențiile de vot, este posibil să se fi întâmplat și asta, dar duminică, 29 iulie,  USL avea cel mai mare scor pe care l-a avut vreodată, pe vreun segment electoral. Sigur, procentul era determinat și de boicotul PDL , al UDMR și de pasivitatea neutrală arătată de Dan Diaconescu.

Dacă analizăm voturile virtuale pentru un om pe care-l consideră potrivit pentru funcția cea mai înaltă în statul român, atunci vedem o situație oarecum neașteptată, dar previzibilă pentru sociologi.




Este adevărat, peste 40% dintre cei care au votat împotriva lui Traian Băsescu l-ar vota pe Crin Antonescu, politicianul PNL fiind în acest moment candidatul oficial al USL. Aici Victor Ponta mai adaugă vreo 300 de mii de voturi useliste pe care nu le poate culege Antonescu, Ponta fiind creditat aici pentru postul de premier. Dar se vede că mai mult de jumătate dintre acești oameni nu sunt votanți de partid. Peste un milion și jumătate dintre electori nu știu un om potrivit, peste 700.000 spun că nimeni nu îndeplinește această condiție,  nu răspund peste o jumătate de milion de români, iar șefii de partide obțin foarte puține voturi în cazul unei întrebări deschise. Este clar că nu le-am cerut votanților să ne spună o alegere de genul ”răul cel mai mic” ci, din contră, să spună un om potrivit pentru această funcție.

Dar să nu se bucure premature cealaltă parte a politicii, să nu credeți că acei care au votat NU, sunt mai fericiți, credeți cumva că sunt iluminați, că au soluție? Nu este cazul. Priviți tabelul de mai jos și o să observați că lipsește și aici soluția, omul.
 
Crin Antonescu
Traian Băsescu
Victor Ponta
Vadim Tudor
Dan Diaconescu
Mihai Răzvan Ungureanu
Sorin Oprescu
Nimeni
Altcineva
Indecis
Nu stiu
Nu răspund
4,3%
31,0%
,4%
2,6%
5,6%
6,0%
,4%
13,1%
4,5%
 
23,3%
8,6%
40.663
292.772
4.066
24.398
52.862
56.928
4.066
124.021
42.696
0
219.579
81.325
 
Cei care au mers la vot și au spus NU, nu pot fi trecuți în categoria băsiști incurabili, cum o fac jurnaliștii adesea. Vreo 40.000 ar vota Antonescu, vreo 50.000 Diaconescu, 42.000 au diferiți candidați minori și doar 31% (aproape 300 de mii) sunt fani ai Președintelui suspendat. Ciudat este că doar 6% dintre ei îl consideră Președinte ideal pe Mihai Răzvan Ungureanu, speranța dreptei civice. In mod evident esantionul celor care spun NU a fost viciat de boicot, el nu este reprezentativ pentru votanții de dreapta,  dar chiar și acest esantion autoselecționat arată lipsa de soluții a electoratului din România când este vorba să caute politicieni.

 

Aceste sumare analize bazate pe o cercetare realizată în ziua referendumului ne arată cât de schematice sunt analizele asupra electoratului și cât de puține lucruri știm despre așteptările, speranțele sau poziționările lui.

În general, vorbim schematic și maniheist despre electorat, fără măcar să avem curiozitatea de a afla ce gândesc oamenii aceștia,înainte sau după vot. Spunem că 7,4milioane este cea mai solidă majoritate din 1990 până acum, dar nici măcar nu ne mai aducem aminte de cei 7,7 milioane de români care au vrut să se reducă numărul de parlamentari acum mai puțin de trei ani. Ne folosim de electorat ca și cum ar fi un popor de păpuși de cârpă care se lasă mutat de colo, până colo și nu vrem să investim nimic în educarea lui. Îl mințim la alegeri, vom spune apoi că am avut intenții bune și nu am știut ce vom găsi,  dar măcar să nu-i falsificăm imaginea, să nu-l amăgim, amăgindu-ne pe noi înșine.  Încă electoratul nostru nu a obosit, merge atunci când îl chemăm la vot, nu mai are încredere în politicieni, dar și-a păstrat speranța magică în faptul că se va întâmpla o minune și totul se va rezolva. Chiar dacă nu o spune, în această ecuație magică, politicienii și intelectualii sunt acolo, elita României este subiect inclus. Credem că îl păcălim ușor, dar nu este chiar așa. Singur, fără a avea o mare elită civică, electoratul nostru activ, un corp de vreo 10 milioane de români, merge la vot și schimbă macazul când nimeni nu se așteaptă, produce schimbări care-i surprind pe falșii sau adevărații profeți, pe strategii onești sau pe cei care doar simulează competența. Deocamdată nu a rămas captiv în niciun țarc descris de politicienii de diferite culori, este încă viu și mai poate oferi suport unei schimbări în bine a României. Avem o singură problemă, cineva trebuie să vină cu acest proiect și oamenii să simtă că este un om veritabil, o echipă onestă și o intenție onestă. Nu a fost cazul până acum și nu electoratul este vinovat.

 

 

 

PS.

Caracteristicile studiului IRES invocat aici:
Volumul eșantionului: 6381 de indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 1,4%
Data anchetei: 29 iulie 2012
Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI

 

20 august, 2012

CCR contribuie la haos. Perdantii si castigatorii suspendarii - Interviu Ziare.com



Sociologul Vasile Dancu a analizat, intr-un interviu acordat Ziare.com, situatia creata de suspendarea presedintelui Traian Basescu, aratandu-se de parere ca o mare parte din vina o poarta Curtea Constitutionala, care prin indecizia sa a contribuit la haosul politic si social.
"CCR nu trebuia sa ceara nicio reactualizare, trebuia sa judece si atat!", s-a aratat de parere fostul ministru al Informatiilor.

Vasile Dancu considera ca, desi premierul Victor Ponta a incercat sa mentina echilibrul in ce priveste situatia generata de incercarea de demitere a lui Basescu, el e cel care a avut cel mai mult de pierdut in plan extern. Chiar si asa, Victor Ponta va evita dezastrul, determinandu-i la moderatie pe ceilalti lideri ai USL, mai crede Dancu.

Referitor la presedintele interimar Crin Antonescu, el crede ca acesta are un "discurs patriotard" pe care ar trebui sa si-l tempereze.

Conform analizei lui Dancu, atat Antonescu in 2014, cat si USL in toamna ar fi avut sansa unei victorii clare daca nu ar fi existat suspendarea lui Traian Basescu. Presedintele suspendat si PDL au avut de castigat din aceasta operatiune, revenindu-si dupa dezastrul de la alegerile locale. Mai mult, coagularea dreptei a fost favorizata de tentativa de demitere a lui Traian Basescu.

CCR nu a reusit sa dea o decizie (saptamana trecuta - n.red) in privinta validarii referendumului si a preferat sa amane din nou. Cum comentati situatia asta si efectele ei asupra Romaniei?

CCR a potentat efectele crizei si contribuie consistent la haosul politic si social din acest moment. CCR a trecut prin momente politice pentru care nu era pregatita. A devenit o noua putere in stat in urma conflictelor politice prea dese. Se apeleaza de cativa ani la CCR pentru a trage de timp sau pentru tot felul de nimicuri.

Dintr-o data CCR a devenit o institutie foarte importanta, dar nu era deloc pregatita pentru a juca un rol decisiv. A devenit un arbitru pentru politica, nu un arbitru pentru constitutionalitate si nu poate face asta deoarece este numita politic, iar ceea ce face este mai degraba sa simuleze independenta, arbitrand "in compensatie", dand decizii alternative.

Toata lumea politica si societatea civila ii maguleste pe judecatorii de la CCR spunand ca este deasupra comentariului orice decizie, dar nimeni nu respecta cu adevarat deciziile pentru ca nu este consecventa si este prea vulnerabila la presiunile sociale, prea influentata de presa si comentariile jurnalistilor. A devenit greu de intuit ce decizii va da, indiferent cat de specialist esti in interpretarea legislatiei. Politicienii nu trebuie sa comenteze deciziile CCR, dar noi, ceilalti, putem sa ne spunem parerile, mai ales daca sunt rationale. CCR trebuie sa-si propuna sa ne castige respectul, nimeni nu o sa-i ofere respect din oficiu, asa functioneaza societatile contemporane, legitimitatea se castiga sau se pierde. In fiecare zi trebuie sa cauti sa arati principiile dupa care functioneaza institutia ta si legatura ei cu ansamblul.

Fata de CCR este o cerere sociala care cred ca le depaseste putirintele. Din pacate nimeni n-o spune toti ne ascundem dupa "No comment", cu ipocrizie si injuram in privat. Trebuie sa terminam cu aceasta mascarada, au devenit niste eroi, dar ei nu pot sustine aceasta cerere sociala. Sunt putini juristi de marca printre membri, pentru multi este o sinecura de batranete. Trebuie ca viitoarea Constitutie sa gaseasca alta modalitate de numire. Trebuie judecatori de marca, specialisti adevarati, independenti si nu numiti de partide, presedinte sau Parlament. Este clar ca suntem in plina criza si nu aveam alte resurse pentru a trece prin ea, in afara de cele de stabilitate si control al lucrurilor. Trebuie sa le spunem celor de la CCR un lucru clar: Nu sunteti arbitrul politicii, sunteti cei care interpreteaza Constitutia!

CCR nu trebuia sa ceara nicio reactualizare, trebuia sa judece si atat! Avea elemente destule in acel moment.

Efectele deciziilor balbaite ale CCR sunt greu de comensurat. Romania a pierdut credibilitate, economia pierde investitii, politicienii cred ca pot face orice le trece prin cap daca reusesc sa se apropie de judecatorii de la CCR sau de familiile lor, populatia nu mai are repere care sa-i consolideze increderea in ordine sociala justa.

Care dintre partidele si oamenii politici din Romania are de pierdut din prelungirea incertitudinii?

Toata lumea pierde din asemenea situatie, oamenii nu sunt foarte selectivi atunci cand este sa-i injure pe politicieni. Sigur, in acesta perioada avem o polarizare politica accentuata, populatia grupandu-se dupa simpatii sau emotii politice in fiecare situatie.

Din punct de vedere comunicational si al strategiei politice USL a incercat sa-si stabilizeze si sa-i lege de caruta coalitiei pe cei 7,4 milioane de romani care au votat impotriva lui Traian Basesc si asta nu este o idee rea, desi nu e usor de realizat.

Aceasta strategie are o vulnerabilitate: un conflict prea lung poate sa-ti indeparteze o parte din oamenii care se asteptau sa aduci o solutie la acest conflict, mai ales ca aceasta criza a fost tactic asociata de PDL cu dinamica negativa a cursului valutar. De acealalta parte, Traian Basescu si PDL erau intr-o stare de descompunere a solidaritatii dupa dezastrul de locale si parca aveau nevoie de un asemenea conflict. Polarizarea extrema i-a ajutat sa iasa din procentele slabe din primavara si sa mai castige ceva pe parcursul referendumului. In plus, Traian Basescu avea inainte de declararea boicotului de catre cei din echipa sa scoruri de intentie de vot (pentru referendum, subliniez) in jur de 35%. Declararea boicotului insa i-a scazut si increderea dar si intentia de vot, prin neparticiparea simpatizantilor PDL.

S-a mai produs un lucru interesant declararea boicotul a dus oameni in plus la vot dintre cei neangajati politic, prezenta care au compensat pe cei de la PDL care nu au mers. Astfel a pierdut doar Traian Basescu la intentia de vot impotriva suspendarii. Cand tragem o linie putem vedea ca cei doi actori principali ai conflictului nu au pierdut multe voturi, daca ne uitam in sondaje, conflictul si polarizarea tinand simpatizantii conectati, dar probabil ca la urmatoarele alegeri va fi mai greu de scos oamenii la vot. Marea pierdere este otravirea atmosferei politice, un adevrat Cernobal politic, cu efecte pe termen lung.

Au pierdut partidele mici, PP-DD a pierdut ceva voturi nefiind implicat direct in batalia politica, au pierdut tendintele minoritare din politica. Ecologistii si celelalte tendinte civice au pierdut destul de mult si acaesta este o saracire a spectrului democratic.

UE si SUA au intervenit in disputa, cerand Guvernului sa respecte valorile democratice. Risca Guvernul USL izolarea internationala sau macar mari probleme de imagine? Ar conta asta din punct de vedere electoral?

Am pierdut sub raportul imaginii pe plan international, pe drept sau pe nedrept, dar asta e o alta discutie. Vedeti, intrebarea dvs. vizeaza Guvernul USL ca si responsabil de derapaje, dar nu este asa.

Presedintia interimara a incasat consistent puncte de penalizare, ca sa nu mai vorbim de Parlament. Victor Ponta a incercat sa tina echilibrul sa respecte reguli, sa ia masuri, sa dea interviuri corecte, sa indemne la calm. A gresit si el, dar Ponta a pierdut cel mai mult din acesta situatie care nu ii este imputabila exclusiv.

Din pacate, iluzia unei suveranitati mult extinse este o senzatie colectiva pentru politicienii romani. Multi cred ca avem buletin european si putem sa fim liberi in gandire, vorbire si actiune, dar nu este asa. Respectul procedurilor este un lucru care este judecat, alaturi de declaratii. Declaratiile de intentii sunt luate in serios de cancelariile straine, nu au statutul de caterinca, cum privim noi cel mai adesea declaratiile publice.

Si mai este un lucru pe care trebuie sa-l luam in calcul, astazi nu mai poti pacali pe nimeni, este o lume a transparentei si interdependentelor iar dublul discurs nu mai merge in relatiile internationale. Dar degeaba spui toate aceste lucruri, politicienii de azi nu mai asculta pe nimeni. Politicienii s-au transformat in proprii lor consilieri sau isi angajeaza consilieri care le spun doar ce vor sa auda.

Cred ca in calitatea sa de sef al Guvernului va evita dezastrul, ii va aduce si pe ceilalti actori din echipa USL la normalitatea discursului si actiunii. Pe ceilalti trebuie sa-i disciplineze Traian Basescu. Nu stiu cum va reusi Domnul presedinte interimar (Crin Antonescu - n.red) sa-si mai tempereze din elanul patriotard. In general vorbind, aceasta perioada ne-a demonstrat foarte clar ca sunt si politicieni care nu au ADN pentru a fi compatibli situatii de colaborare, conflict sau negociere.

Din punct de vedere electoral nu este usor de prevazut ce efecte va avea aceasta perioada. Totusi pot spune ca unii politicienin vor continua cu discursuri autarhice de tipul "sa nu ne invete nimeni pe noi ce sa facem" fiindca vin alegerile peste noi in scurt timp. La prima vedere acest tip de discurs ar parea ca aduce ceva voturi, dar nu mai are potential mare de castig.

Dan Diaconescu a acaparat o parte din aceasta piata, Vadim Tudor a reusi sa banalizeze prin folosire acest tip de discurs. Am vazut ca deja tribunul incearca o noua dimensiune, formula Cassanova, spune ca a avut peste 1.000 de femei in viata lui. Ce trista politica, ce clovni tristi!

Cred ca daca vom avea rezultate proaste economic si criza va atinge si mai rau nivelul de trai vom avea tot mai multi electori care in toamna ii vor taxa pe cei care nu au stiut sa pastreze legatura cu Europa si alte state, diminuand astfel sansele noastre de circulatie in strainatate, intrarea capitalului strain sau posibiitatea atragerii de fonduri europene si alte resurse.

Intr-o lume a interdependentelor oamenii vor intelege tot mai mult ca izolarea este o greseala, oamenii politici trebuie sa castige din colaborare nu sa se planga ca nu accepta sa fie colonia nimanui. Daca nu acepta sa fie colonii atunci sa fie atat de destepti incat sa devenim colonizatori, acesta poate fi raspunsul electoratului la posibile derive nationaliste, derive pe care unii le considera inca solutii electorale. In politica de astazi nu prea este loc de neutralitati si nici fotolii pentru observatori. Trebuie sa participi la competitie si este de preferabil sa te afli in tabara castigatoare. Tehnica noastra istorica cu intorsul armelor este paguboasa si in viteza de dezvoltare de azi nici macar nu mai este operationala.

Trebuie sa gandim repede si strategic in conditii de incertitudine crescuta. Sper ca inteleg asta toti politicienii, mai ales cei de la varf, interimari sau vesnici.

Daca se reuseste demiterea lui Basescu, va merita efortul pentru actualii guvernanti, adica pot fi siguri ca si-au asigurat puterea si dupa alegerile din noiembrie sau macar ca au scapat de principala amenintare?

Cele mai consistente victorii sunt cele in care adversarul este sau pare periculos, amenintator si viu. Atunci electoratul se mobilizeaza si lumea te crediteaza si cu calitati pe care nu le ai. Daca alergi singur, poti ajunge pe locul doi pentru ca esti judecat dupa cine stie ce etaloane ideale, nu in comparatie cu adversarul.

Comparatia cu adversarul care a fost la putere si a pierdut batalia cu nivelul de trai al oamenilor este cea mai avantajoasa postura.

Nu cred ca poti fi sigur de victorie in politica indiferent de conjuncturi, mai ales cand ai involburat singur apele. Eu cred ca era mai sigura si mai consistenta victoria din toamna a USL daca nu se ajungea la aceasta criza de vacanta care cred ca a obosit electoratul.

Probabil strategii USL nu vor fi de acord cu mine si cred ca au ratiunile lor. Eu insa consider ca dreapta nu avea sanse sa se coaguleze pana in toamna daca nu era aceasta batalie. In conditiile in care Victor Ponta si guvernul sau faceau un program activ de comunicare si de masuri, victoria din toamna era sigura, iar PDL nu avea nici o ocazie sa comunice in spatiul public, decat poate sa raspunda unor atacuri privind coruptia din guvern.

Basescu era mai bun in functie decat in opozitie caci era o tinta perfecta, ar fi trebuit sa deconteze guvernarile de dreapta din ultimii ani. Asta ar fi o viziunea comunicationala. Daca luam in calcul ideile unor lideri locali, atunci cel mai usor pare sa faci alegeri fara opozitie, atunci cand esti la putere iar ceilalti nu au mijloace institutionale. Pare mai usor, dar PSD a pierdut cand a avut alegeri cu Iliescu presedinte in 1996 si in 2004. Trebuie sa recunoastem, presedintele Iliescu a fost un presedinte care si-a pastrat neutralitatea politica, cel putin formal, chiar a ajutat, involuntar, ma gandesc, in 2004 opozitia politica, lansand cunoscuta sintagma "capitalism de cumetrie" cu privire la Adrian Nastase si echipa guvernamentala.

Am auzit si ideea ca este mai usor sa il faci presedinte dintr-un presedinte interimar, care trebuie, astfel, doar confirmat, dar cred ca este o naivitate. Daca luam cazul domnului Antonescu, fara sa facem judecati de valoare, cred ca daca nu era presedinte interimar ar fi luat mai multe voturi decat dupa aceste luni de interimat. Una este sa candidezi ca Alba ca Zapada si alta sa partici la un razboi politic din pozitia de presedinte interimar, adica una de semilegitimitate, in care poti fi ranit sau chiar ucis .

In plus, lumea poate afla dinainte tot felul de lucruri despre tine pe care le poate considera ca fiind defecte sau incompatibilitati pentru functia de presedinte.
Vom vedea ce va fi, Romania politica este mereu surprinzatoare, vorba sloganului turistic.

Institutiile Romaniei, de la CCR si Guvern la Parchet, au avut o prezenta extrem de contestata in ceea ce ar fi trebuit sa fie un proces simplu - ce spune asta despre functionarea lor?

Institutiile noastre sunt inegal dezvoltate, inegal modernizate. Noi vorbim despre ele la pachet si esecul administratiei noastre este rezultatul conlucrarii lor. Asta inseamna lipsa traditiei si a culturii institutionale, inca nu exista un spirit de corp al functionarilor publici.

Majoritatea institutiilor devin resurse pentru sinecuri politice. Avem tot felul de sinecuristi de profesie, presa este plina de exemple de cate ori apare o noua echipa guvernamentala. De la stripperi, la coafeze, tot felul de nepoti si nepoate ajung sa fie parasutati in functii publice. Ce exemplu mai bun decat faptul ca judecatorii cei mai importanti, cei din CCR, pot fi numiti fara a fi profesat inainte in magistratura.

Partidele politice blocheaza modernizarea institutionala prin numirea exagerata pe baza de algoritm politic, trateaza posturile din administratie ca si proprietatea lor. Am cunoscut multi functionari exceptionali, dar de multe ori acestia au probleme cand intra in coliziune cu politicienii sau partide. Pe parcursul ultimilor ani am cunoscut multi specialisti din administratie cu ocazia cursurilor doctorale, a unor specializari postuniversitare in comunicare sau planificare si strategie.

Toti spun acelasi lucru: politicul sufoca administratiea in toate regimurile politice, chiar daca in masuri diferite. Avem nevoie de institutii mai putine, deci de simplificarea administrativa, de salarii mai mari si de coerenta legislativa.

Fiecare noua putere isi face legile ei, nu politicile ei, cum ar fi normal.
O buna perioada am crezut ca statul roman este fundamental un stat esuat. Acum nu mai cred, el vad ca rezista chiar daca a primit destul lovituri mai ales din partea tuturor curentelor politice, dar si a unui neoliberalism care incearca sa ne puna in brate un capitalism salbatic, fara reguli. Datorita unor functionari de vocatie si a unor adevarate constiinte cred ca statul roman poate fi salvat, dar numai daca schimbam total regulile jocului: de la Constitutia Romaniei, la sistemul educational din Romania.

Priviti ce aberatie avem in aceasta batalie pentru liste electorale si cvorum. Autoritatea Electorala Permanenta exista, dar este o forma fara fond, nimeni nu o intreaba de sanatate, ea nu ne lumineaza asupra adevarului din spatele luptei politice. Nu face nimic, are un site online frumos, dar in documentul de prezentare isi trece zeci de atributii, are rubrica de mapamond electoral, dar rubrica de salarizare este goala. Daca citim raportul de activitate (ultimul este cel pe anul 2010) o sa vedem ca este o institutie care nu are nici un rol, este probabil o forma fara fond pe care am preluat-o de la altii.

Il cunoasteti foarte bine pe Ioan Rus, fostul ministru de Interne, si spuneati ca asupra sa s-au facut presiuni pentru a face lucruri nelegale din interiorul USL - de ce e atat de mare dorinta - sau disperarea - de a-l demite pe Basescu?

Aici Ioan Rus nu este subiect consistent al discutiei, poate doar un caz relevant pentru relatia paridelor cu cei numiti in administratie.

Am discutat cu multi prieteni din PSD despre acest lucru si ei argumenteaza foarte solid si emotional ca Basescu trebuie demis datorita situatiei create de echipe promovate de presedintele suspendat, echipele venite la conducerea administratiei si abuzurile lor, inclusiv coruptia.

Dorinta de a da jos un lider politic este un lucru normal, atata timp cand totul se intampla constitutional si legal. Pe de alta parte, Traian Basescu nu este un presedinte comod pentru politicienii din Romania, nici macar pentru propriul lui partid. A creat adversitati puternice si s-a hranit electoral din aceasta, s-a reinventat din suspendare din 2007 fara de care nu cred ca mai castiga un al doilea mandat. Se comporta antisistem chiar cand este in varful sistemului politic si asta creaza o mare nesiguranta la toata lumea.

Oamenii politici au folosit forme de negociere si compromis tot timpul, prin aliante transpartinice mai mult sau mai putin morale, dar acestea sunt metode de reglare a sistemului politic. Am senzatia ca Traian Basescu nu vrea sa negocieze sau nu accepta cele mai multe dintre variantele de pace care cred ca i se propun. Eu nu cred ca nu a avut mereu variante de stingere a acestor conflicte. Pe de alta parte, situatia de acum este una speciala.

Razboiul dintre Traian Basescu si PNL sau PSD este unul deja foarte lung, s-au acumulat frustrari si lipsa de incredere de toate partile. Dupa crizele din iarna si primavara acestui an, PDL si Traian Basescu au ajuns la nivele de incredere publica foarte joase. Evident, din punct de vedere politic aceasta ii face pe adversari sa-l considere ilegitim. Din partea cealalta, Traian Basescu explica scaderea in popularitate datorita crizei, masurilor dure si respingerii solutiei populiste, ceea ce nu este neaparat adevarat sau credibil in societate. De aici apare o divergenta majora intre discursuri si o tensiune pe care USL cu o majoritate puternica in Parlament cauta s-o transeze, normal, in favoarea sa. Poate ca daca USL avea un singur lider se mai putea amana aceasta lupta cel putin pana dupa parlamentare, dar asa Crin Antonescu avea nevoie de o pozitie de varf, nu doar pentru ambitii personale, ci datorita presiunii pe care o face partidul in asemenea ocazii.

Mai este un lucru, care nu poate fi neglijat. Dupa 2009, echipa lui Emil Boc a exagerat cu folosirea majoritatii parlamentare. Prea putina negociere, nici o concesie opozitiei, abuz de ordonante de urgenta. Traian Basescu cred ca deconteaza acum si lipsa de aplecare spre dialog ori cautarea consensului de care a dat dovada PDL in ultimii ani.

Daca revine Basescu, mai e vreo sansa la coabitare sau vom avea un razboi continuu, eventual pana in 2014?

Nu stiu cat va dura coabitarea, dar ea s-ar putea realiza. Din necesitate, nu de placere, din calcul politic, nu din respectul pentru regulile democratiei. Presiunea internationala va fi un factor important de linistire formala, dar toata lumea va dormi cu cutitele sub perna. Toata lumea a mers prea departe in acest razboi si se va ajunge la un fel de lege a talionului. Ponta a dat deja semne consistente in interviuri recente (din strainatate) dar asta cred ca ii va nelinisti pe liberali si pe Crin Antonescu care au transformat acest razboi intr-unul de "totul sau nimic".

Dar parca ambele parti ar avea nevoie de o vacanta de un pic de relaxare. Daca intram in viitorele alegeri cu atmosfera incarcata, nu mai putem aprinde nici o tigara in politica pentru ca sare totul in aer ca o benzinarie.
 
Inteviu realizat de Lucian Lumezeanu