30 noiembrie, 2012

CINE SUNT DUȘMANII ROMÂNIEI?


O rugăciune și o urare de 1 Decembrie

De Ziua Națională multă lume are sentimentul sărbătorii. Din patriotism sau dintr-o dorință firească a ființei noastre căutătoare de plăcere și evadare din cotidian. Sunt și unii care se prefac, dar cu ei nici măcar nu merită să ne batem capul a face vorbire, cel puțin în această zi. Chiar dacă știm că aceste sărbători sunt mitologii colective, că națiunea, în sine, este o invenție culturală, sociologic funcționează regula profeției care se autorealizează. În domeniul social sau uman, un lucru în care crezi se poate întrupa chiar din imaterialitatea și forța credinței respective. Națiunea și cetățenia sunt asememea minuni născute din iluzia și nevoia de apartenență și din nevoia de a  a fi împreună în colectivități care se deosebesc de simpla viețuire biologică. Spunem și credem despre noi că suntem speciali doar pentru că am ramas legați de acești munți de piatră sau inșiruiți pe cursurile acestor ape cristaline. Alții, mai încolo, vor avea sentimentul că sunt poporul cel mai bogat de pe pământ pentru că locuiesc de atâta timp sub acele stele sau sub această Cale Lactee. Aceste credințe în lucruri inventate din nevoie socială este miracolul cel mai mare al viețuirii împreună, al nașterii societății. La asta se adaugă ceea ce a adus Isus și alti profeți, întemeietori de religii: iubirea și mila pentru celalalt, solidaritate și sacrificiul pentru ca acestă minunată ființă colectivă să treacă peste toate amenințările.

În acest proces de coagulare a identităților colective ideea de dușman are un loc special, deorece lupta comună, reală sau imaginară, este un principal drum comun, marșul cel lung al devenirii noastre. Faptul că suntem aici este, în formula istoriei,  rezultatul miraculos al luptelor comune și a faptului că am trecut pestre greutăți și ne-am învins toți dușmanii. Construcția dușmanului ne ajută și la explicația insucceselor mai evidente, adică a acelor rateuri istorice pe care nu le putem ocoli prin nici o șmecherie narativă. Dușmanii nu sunt întotdeauna imaginari, inventați, în multe cazuri sunt reali, dar nici o națiune nu scapă de monștri imaginari.

Pentru noi, românii, oricum o națiune nu prea favorizată ca poziție geopolitică, (deși cred că și asta este un mit!) inventarul dușmanilor este destul de lung și, în funcție de epocă, el ne invadează cu priorități diferite manualele de istorie și discursurile politice. Au fost dușmani vecinii, cu excepția Mării Negre, după o cunoscută butadă a celui mai mare istoric făuritor de mitologie, Nicolae Iorga. Au fost, pe rând, popoarele migratoare sau tătarii, turcii sau rușii, bulgarii sau evreii. Ungurii sunt dușmanul nostru cel mai important (dușmanii nostri cei iubiți, cum spune un prieten franțuz) și este greu să-i privim altfel chiar dacă în ultimii ani lucrurile s-au schimbat mult. Dușman feroce ne-a fost fascismul, a venit apoi comunismul, noi niciodată nu am avut vreo mare oportunitate, doar vicisitudini, cu atât mai mândri trebuie să ne simțim astăzi. Să nu mai vorbim de dușmanii nostri țiganii, care ne fac de râs în Europa, ba și-au luat și nume de la Roma noastră cea străbună. Luna trecută, când am făcut o cercetare sociologică, peste 80% dintre români declarau că sunt mult mai inteligenți decât europenii, chiar dacă testele de cultură generală sau cunoștințe științifice arată exact invers. Șirul dușmanilor este mult mai lung dacă luăm în calcul ”barbarii de tirani” și alte umbre ale unei istorii ale pătimirii românești. În această vară, unii au descoperit că Europa și statele ei nu mai sunt prietenii seculari, cei pe care i-am apărat de turci ca să-și facă minunate catedrale gotice, ci niște dușmani care ne impun conducătorul suprem și ne fură petrolul și aurul și chiar ..ardelenii, doar că ei pleacă singuri la prieteni și uită să se întoarcă. Pentru o parte dintre noi dușmanii sunt ”băsiștii”, pentru ceilalți ”useliștii”, o parte a românilor au început să creadă că revine un dușman istoric consacrat de propaganda comunistă, ”ciocoii”. Tot mai mult, românii cred că politicienii pe care ei înșiși i-au trimis în parlamente sunt marii dușmani, dar uită că au mers la vot și au votat pe ulei și zahăr, ori au votat superfical doar împotrivă, fără a se gândi bine dacă merită votul lor cei pe care acum îi votează doar ca să le facă în ciudă celor votați anterior. O vreme i-am privit ca pe dușmani pe cei care nu au mâncat salam cu soia, și, mai nou, chiar rătăcitoarea noastră diasporă este vinovată pentru un vot care ne-a scormonit liniștea și inerția.

Dar azi e sărbătoare, ne îmbrăcăm frumos și mergem la manifestația unde politicienii își vor tocmi galerii care să le fluere adversarii și apaudaci pentru șefii veniți de la București. Unii vom ajunge să mâncăm fasole de la cazan și gustul ei poate ne va aduce aminte de armata și poveștile ei nesfârșite și vom uita o clipă de dușmanii milenari, ne vom spune ”la mulți ani” iar, în Transilvania, îi vom îmbia pe unguri, mai în glumă, mai în serios, să poarte cocarde cu tricolorul nostru, nu al lor.  Vom scoate steagurile afară, armata își va arăta arată mușchii, iar birocrații unei armate desculțe vor vorbi la televizor îngroșându-și vocile. Cocardele tricolore o să pară niște fluturi migrați pe niște revere la o adresă greșită, deoarece platourile cu mâncarea sunt, de ziua națională, obiectul principal al atenției, la recepții și adunări publice.

Prinși de spiritul sărbătorii, azi nu vom fi prea atenți la dușmanii pe care i-am învins mereu în luptă dreaptă, deci sociologul, adică subsemnatul,  ar putea să pună niște întrebări și nimeni n-o să-l huiduie, mai ales că mulți vor fi cu gura plină. Evident, nici aplauze nu o să primească, căci mai sunt unii vigilenți în fiecare ceas, dar își poate face datoria de a spune adevărul, adică să completeze lista de dușmani. Așa l-a învățat Profesorul lui, cel care i-a pus în mână sabia și i-a spus, tu ești Matadorul.  Pardon, nu e vorba de completare, vreau să fac o altă listă, o voi mototoli pe cea veche și, provizoriu, o voi arunca la marele coș al sărbătorii. La final, pentru iertarea acestui păcat blasfemic, mă voi învrednici să fac și o rugăciune.

Dușmanul nostru cel mai important este sărăcia care ne-a intrat în suflet și cultură, o înapoiere istorică de care suntem, cel puțin în parte, vinovați și noi nu doar împrejurările și poziția geostrategică. Ar trebui să luptăm și împotriva unui dușman la fel de puternic: egoismul, individualismul care fac să nu putem lucra în echipe, să nu continuăm proiectele, să distrugem tot ceea ce face predecesorul, de multe ori fără nici un sens, doar pentru că nu știm să admirăm sau să recunoaștem că lumea nu începe și nu se termină cu noi. Ne însoțește prin istorie lipsa instinctului pentru interesul colectiv, pentru partea comună a avuției noastre. O parte din distrugătoarea corupție care ne blochează proiectele colective vine din nesocotirea evidenței că o societate nu poate merge mai departe dacă nu punem ceva în comun sau nu protejăm ceea ce este al tuturor, sporind această zestre cu fiecare zi. O lipsă de sensibilitate pentru suferința celor mulți, o nesocotire a educației și științei, privilegiind norocul sau șansa, va face ca multe decenii de acuma încolo să ramânem în urma unor țări europene mai mici ca noi și poate mai puțin dăruite de la natură. Încă nu am ajuns să înțelegem că omul este darul ceresc cel mai mare și el trebuie protejat și ajutat să se desăvârșească. Încă și mai mare dușman este orgoliul, trufia națională, cautarea vinovaților dincolo de noi,  pentru orice situație de eșec, lipsa unui exercițiu critic și autocritic sau a sincerității de a ne privi în oglindă așa cum suntem, chiar dacă ceea ce vedem nu este foarte plăcut. Strategia minciunii și prefacătoriei, între noi, dar și în colaborarea cu partenerii de istorie, ne face să pierdem respectul multor națiuni și, pe nedrept, oamenii nostri excepționali să fie dezavantajați când caută să reușească în lumea largă. Nerespectarea statului și a instituțiilor sau organizarea în hoarde sau clanuri pentru a devaliza patrimoniul comun, va fi mult timp un aprig dușman și principala frână pentru intrarea noastră în modernitatea care ridica nivelul de civilizație și cel de trai. Dușman mai mare ca improvizația, este poate doar mimetismul și formele fără fond, lenea gândirii și șmecheria ca formă de inteligență prost direcționată. Mai putem reține întinsul mâinii către un stat pe care îl devalizăm noaptea, iar ziua îi cerem de mâncare, dar și lipsa energiei în a duce proiectele la capăt, orice entuziasm terminându-se, la noi, o dată cu lansarea proiectelor. Elitele noastre sunt atinse de narcisism și de căutarea admirației și aplauzelor unor mulțimi pe care nu dau doi bani și le disprețuiesc. Nu ne va fi mai bine cât timp vom pierde lupta cu încă un adversar redutabil: lipsa de încredere în celălalt, aproapele nostru. Fără efort colectiv și fără respectul regulilor și a legilor, drepte sau mai strâmbe, așa cum le facem, nici o națiune nu a reușit vreodată să treacă de stadiul ”în curs de dezvoltare”. Așteptăm tătucul, salvatorul, liderul proverbial care să ne ducă în Paradisul Bunăstării, dar nu acceptăm sacrificii și nici efort prelungit pentru un scop. Vrem totul peste noapte, lipsa răbdării și a viziunii pe termen lung sunt poate întrecute doar prezenteism și lenea de a gândi viitorul și dezbinarea politică cu războaiele ei absurde.  

Mă opresc, am identificat prea mulți dușmani interiori? Am devenit eu însumi un dușman care vrea să strice această minunată sărbătoare? Țuica fiartă și fasolea de la cazan se termină repede și știu că timpul pentru un discurs sincer s-a dus. Vom reveni la etichetele de sărbătoare: cei mai ospitalieri, cei mai viteji, cei mai drepți dintre muritori. Nu e rău, nu ar fi nimic negativ, dacă am crede asta cu tărie, cu disperarea de săraci ai Europei, atunci poate chiar am deveni poporul ales și visat. Dar noi nu visăm cu tărie la ceva, nu avem timp să ne concentrăm la un asemenea proiect: la noi înflorește cuvântul ”caterincă”. Ce, ești prost să mă crezi, mă ardelene, îmi spunea un coleg de armată, tu nu înțelegi că a fost doar caterincă? Înțeleg, prietene, după trei decenii de trecut munții, e multă, prea multă caterincă.

Dar nu pot să nu mai pun măcar o întrebare: De acești dușmani interiori cine ne apără? DNA–ul, Președintele, UE, NATO sau Banca Mondială? Nu cred, deocamdată nimeni, dar am putea face un efort să ne hotărâm că de mâine ...  Da, chiar de mâine, fiecare dintre noi ...  Dar fără să fie caterincă.

Deocamdată, doar o rugăciune: Doamne, apără România. Și te implor, Doamne, apără-ne de noi înșine! Nu ne lăsa în grija noastră.

La mulți ani, dragi concetățeni!

16 comentarii:

  1. O 'radiografie' pe cinste! Multumesc Vasile Dincu!

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani, Domnule Profesor! cu drag, cristina p.

    RăspundețiȘtergere
  3. La Multi Ani! Domnule Dancu si La Multi Ani! tuturor romanilor. Din pacate, nu putem sa nu fim de acord cu cele de mai sus; ca un mic corolar, as exprima ingrijorarea mea despre acel dusman interior care ne face sa ne lepadam mult prea usor de ceea ce avem (traditii, achizitii culturale, proprietate intelectuala sau materiala, etc). Daca exista tendinte de aneantizare a identitatii nationale in cadrul globalizarii, cume ne opunem noi acestora?

    RăspundețiȘtergere
  4. Recunosc ca e prima data in ultimii 20 de ani cand mi se intampla sa iau foarte in serios si sa fiu mult mai mult decat "placut surprins", de-a dreptul multumit de textul scris de un roman de stanga :) (eu creznad sincer ca romanii nu ar maitrebui sa fie "de stanga" - nici unul dintre ei - vreo cat eva decenii, pana cand incropim o economie care sa functioneze cat de cat...

    Toata ziua am citit prostii si magarii scrise entuziast, patetic ori tafnos cu ocazia zilei nationale, pana la aceasta analiza.

    Multumesc pentru acest text.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D-le anonim, mi-as dori ca in Romania sa avem cat mai putini compatrioti ca d-ta. Mai cititi va rog inca o data articolul, iar daca nici atunci nu intelegeti nimic, ma distantez cu dispret de dvs.

      Ștergere
  6. Tot ce este adevarat doare.Nu vrem sa acceptam realitatea si asta este cel mai mare dusman.Felicitari Domnule Profesor Vasile Dancu pentru acest articol .
    Cu respect
    Radu

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, articolele dvs. nimeresc adesea in miezul problemei. In general insa, si nu numai la dvs., mi-as dori sa regasesc si propuneri simple pentru solutiile de care ducem lipsa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ Andre - Indraznesc sa observ ca in cazul de fata propunerea a fost chemarea la a face fiecare dintre noi cate CEVA, indiferent unde suntem, ce facem, cu cine tinem.Important este sa facem deosebirea dintre ceva si CEVA. Daca nu stim din prima, mai citim o data articolul si tot asa prin aproximari succesive, poate reusim.

      Ștergere
  8. Domnule Profesor,m-ati sensibilizat peste masura. Foarte frumos si adevarat ce ati scris! Adica.."frumos". Ce va pot promite este ca am sa va urmaresc si am sa ma straduiesc sa iau seama la ce as putea face in micul meu univers, ca sa fie mai bine.
    Cu admiratie si deosebita simpatie!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am ajuns intamplator pe acest blog, dar cred ca o sa mai zabovesc putin.
    Mi-ati adus aminte de Cluj, pe care (desi nu sunt din Cluj, ci din judetul Arad) am ajuns sa-l iubesc si sa-mi fie dor de el.
    Acum 4 ani in Cluj s-a nascut baietelul meu, deci sunt si eu cumva de acolo...

    RăspundețiȘtergere
  10. Corecta si curata analiza, noi nu avem nevoie de dusmani, stim aproape singuri cum sa distrugem tot. Imaginea tarii noastre poate fi obtinuta prin tipul relatiilor care exista intre noi, nu putem avea un alt parcurs daca promovam aceste valori si mai ales ramanem indiferenti fata de viitorul nostru, al copiilor nostri. Nu avem valori comune pentru care sa luptam, nu simtim ca fara demnitate viata nu merita traita,nu putem renunta la viata daca suntem pusi sa traim sub demnitatea noastra. Acest set minimal de valori pe care sa-l aparam cu viata ne lipseste din pacate. Putem sa aruncam o privire la polonezi, ei au avut un sindicat Solidaritatea care a aparat niste valori comune in perioada comunismului, cu siguranta au fost vieti curmate sau total distruse, dar acum isi merita din plin respectul acest popor. Trebuie sa intelegem ca un organism nu poate trai daca fiecare celula vie functioneaza numai pentru ea 100%, s-a demonstrat stiintific ca cea mai mare parte lucreaza sa furnizeze celorlalte cu care intreactioneaza ceea ce au nevoie si poate cel mult 20% pentru ea, cat sa fie in stare optima de functionare.
    Articolul tau este cu mult mai complet decat ne putem fiecare imagina de unde vine atata rau in societatea noastra.
    Daca fiecare am gandi dincolo de farfurie, de interesul personal si am scoate ”caterinca” la granita tarii ar fi un inceput promitator. Sa nu uitam ca suntem ceea ce facem in mod repetat. Sunt bucuros sa vad o astfel de analiza de Ziua Nationala, sa fie oare un semn bun!

    RăspundețiȘtergere
  11. Apreciez, domnule Dancu, aplecarea dumneavoastra catre rugaciune. Fara sa fiu critic, va intreb pe dumneavoastra, dar si pe mine: oare chiar ne rugam pentru tara noastra si pentru noi insine? O facem asa cum ar trebui. Ori poate Il invocam pe Dumnezeu asa retoric sau sa dam un pic de gust discursului nostru. Eu cred ca daca romanii s-ar ruga mai mult, Dumnezeu ar ajuta mai mult Romania. Nu e usor pentru nicio tara, e greu sa fie ordine si lucruri bine puse la punct mai ales in Romania si mai stiu ca doar rugandu-te nu rezolvi problemele, dar cred ca daca Il ai pe Dumnezeu de partea ta iti va fi mai usor.
    Nu vreau sa par um religios, adica nu vreu sa par ceea ce nu sunt, dar de cele mai multe ori am impresia ca Dumnezeu si credinta in El ar putea fi cheia pentru multe lacate vechi, grele si ruginite. Asa ca haideti va rog sa ne rugam cu adevarat pentru tara, pentru noi si pentru demnitarii care-i avem oricare ar fi ei!

    RăspundețiȘtergere
  12. Din toţi duşmanii enumeraţi, iese chipul tribalismului. Este o colectivitate tribală aptă pentru democraţie?

    RăspundețiȘtergere
  13. Că nu acceptăm sacrificii si efort prelungit, nu pot să fiu de acord cu dvs. Oare de ce numai noi cei multi trebuie să ne sacrificăm? Cînd voi vedea un politician ce după 40 de ani de muncă, cu plăți de impozite la stat, pt. pensii, sănătate, agricultură si ce mai era, cu o pensie de 780 de lei, atunci vă cred. Toți politicienii sunt responsabili, pentru nedreptatea pensionarilor. Adică, cum astept de la stat , după atîția ani de muncă ? Timp de 40 de ani, statul s-a folosit de banii mei ! Indiferent ce stat era ! După 89, toți politicienii s-au îmbogățit peste măsură din afaceri cu statul, au pus în aceeasi oală banii de pensii de sănătate, etc. si tot noi suntem vinovați. S-au vandalizat întreprinderi, tot de cei din politică, economia a fost distrusă, dar marea evaziune fiscală, de unde se mai puteau aduce bani la lumină, a fost admisă, tot din interesele unor politicieni. Nu voi accepta critici, de la un politician român si nici reprosuri. Dacă vă place să scrieți, exersați cu un subiect, spre exemplu, cum au reusit niste politicienii să devalizeze o țară ce nu avea datorii ? Unora le place să dea vina pe alții, dar dvs, judecați ccomportamentul multor oameni fără speranță , ajunsi aici, din nepăsarea tuturor ce s-au plimbat pe la putere. Da, plimbat am vrut să spun !Am spus politician român, special, nicăieri în lume, chiar toți politicienii , nu au asemenea averi fabuloase de care se miră toți occidentalii ! Dusmănia, nu este inventată de români, nu ne învinovățiți si pentru asta ! Este normal dacă stai în casa ta si vine si te prăduieste un străin, îi spui prieten ! Cred că ar fi cazul să nu mai fim doar noi cei mulți desconsiderați, deoarece din bani publici au făcut politicienii averi. tot un politician, din fruntea statului si-a repartizat singur casă, ce trebuia dată la oameni , ce asteptau pe liste . Dar l-au omorît pe incult si au venit destepții, ce nu au fost în stare să construiască nimic, spre deosebire de incult. Asa fac si preoții să ne rugăm pentru presedinte , demnitari. Nu-i normal, credința, oamenilor nu trebuie să fie folosită politic. Mă pot ruga pentru binele tuturor, mi se pare normal, dar de ce să mă rog pentru demnitari. Cu biserica după 89 , ați dus turmele la vot, fără a le explica despre ce este vorba. Cum nimeni nu ne explică, de ce trebuie să ne temem de FMI, UE, USA ! Ne-a explicat sau nea spus cineva adevărul despre țara în care trăim ? Despre angajamentele noastre ale țării ce conțin ? Nu, dar primim lecții si dojană, că trebuie să ne supunem, să facem foamea în timp ce alții nu mai stiu cîți bani au, si nu au fost în stare să facă o singură lege, care să nu se schimbe permanent. Dar există unanimitate cînd e vorba de privilegiile demnitarilor !

    RăspundețiȘtergere
  14. CEI MAI MARI DUSMANI SUNT RUSII DEOARECE NE-AU FURAT UN SFERT DIN TARA

    RăspundețiȘtergere