24 septembrie, 2012

Dan Diaconescu, un Păcală în satul cu miniștri


Îi dedic acest text lui Octăvel cel blond
 pentru a-l citi când va fi
mare și se va întreba ce s-a întîmplat cu țara

și unde sunt bărbații din satul cu miniștri



Îl urmăresc de vreo 6 sau 7 ani pe Dan Diaconescu, cu o curiozitate bolnavă. Nopțile când scriu și citesc, iar Adrian Sebastian butonează la Playstation sau la laptopul lui de jocuri lângă mine dăm drumul, de comun accord, la Dan Diaconescu „ca să ne râdem”, în timp ce se ocupă fiecare cu treaba lui. E convenția noastră de câțiva ani și e bucuria mea secretă că fiul meu, deși are doar 11 ani, înțelege că realitatea care curge la OTV este un fenomen al absurdității existenței din lumea celor mari. De fapt, las adesea să curgă ore întregi lumea lui Dan Diaconescu cu televizorul dat pe mute, ca un memento că viața poate fi și altfel și această parte din penumbra societății își cere drepturile când votează sau când consumă, chiar dacă nouă ne place să credem că am scapat de vulgaritate, sărăcie spiritual și prostie. Paradigma discursivă a ciocoilor și șmecheriile retorice ale caracaleanului mă fac să fiu un telespectator care, din când în cand, notează unele lucruri într-un caiet pe care scrie deja ”Domnu’ Dan și partidul lui”. În ultimul timp, Domnul Dan s-a întrecut pe sine, poate din momentul în care a simțit răcoarea cătușelor pe la încheieturi. A transformat niște acuzații de șantaj în motiv de revoltă, a transmis asta poporului și, în consecință, și-a făcut partid. Și nu orice partid, ci un partid bine orientat, care va deveni partid parlamentar aproape sigur în această toamnă.

Referendumul de suspendare a președintelui i-a dat măsura importanței sale, el care se proclamă în fiecare seară președinte de operetă, a avut ocazia să fie curtat de Președintele suspendat și de Președintele interimar, care i-au fost oaspeți în studioul lui cel nou, unde cu vicleșuguri și șmecherie oltenească i-a ciufulit, a mai șters cu ei pe jos, i-a pus în situația de a accepta (în glumă, dar nu cred că telespectatorii lui Diaconescu au înțeles asta), să-l proclame viitor președinte al României. Le-a promis că nu o să-i aresteze cum a făcut unul dintre ei și și-a suflat nasul discret pe costumele lor prezidențiale. Cred că atunci și-a dat seama că nu mai este un tip de liga a doua și că poate să joace în piese mai serioase și să se urce pe marea scenă a festivalului național „Prostirea României”, acolo unde evoluează doar adevărații rechini. A devenit astfel marele salvator al Oltchim, poate și al TAROM sau CFR, într-o comedie care mi-a adus aminte că dadaismul, cu teatrul lui absurd, își are radăcinile puternice în România. Numai la noi absurdul și iraționalul se pot împleti atât de bine cu existența.

Domnul Dan a devenit marele investitor strategic și m-a lovit o undă de perplexitate. Dacă nu erau câțiva jurnaliști și comentatori (Cătălin Tolontan exprimând cel mai sugestiv deruta rațiunii în fața absurdului) care să exprime și ei șocul la anunțul de pe toate ecranele „Dan Diaconescu câștigă Oltchim!” aș fi crezut că eu am luat-o razna și că nu mai înțeleg nimic, atât de firesc percepeau autoritățile această formă a libertății investiționale și a marilor strategii (girate de maestrul FMI) pentru transformarea proprietății colective supraviețuitoare în praf și pulbere.

Am scris câteva lucruri fără sens în caietul meu dedicat lui D.D., mai mult cuvinte, expresii ale mirării. Aș fi scris ceva pe blog, dar îmi părea că este inutil să exprim evidențe pe care cei care păstoresc statul și bugetul este imposibil să nu le vadă, indiferent cât de proști i-am crede.

Salvarea mi-a venit de la un prieten care, într-o duminică, a citit pentru puștiul o poveste pe care, noi ceilalți, am uitat-o deja. Mi-a sugerat să văd similitudinile dintre poveste și privatizarea Olchim, el fiind un om care se pricepe bine la economie. Această poveste este povestea care explică cel mai bine, face mai transparent procesul, dar și anticipează într-o anumită măsură ceea ce se va întâmpla în viitor, îmi spune prietenul meu. Povestea este un fel de final al seriilor cu Păcală și este scrisă de Ioan Slavici, ”Păcală în satul lui”.

E adevărat, poveștile au fost repuse în ultimii ani în drepturile lor. Ele nu sunt inutile narațiuni pentru copii, nu sunt înșiruiri năroade pentru infantilii de 7 ani, ci sunt adevărate depozite sapiențiale. Spun foarte multe lucruri despre vremea în care s-au creat, despre oameni, năravuri sau morala lor. Au devenit discipline jurnalistice sau domenii de comunicare (storytelling este deja un domeniu și o disciplină care se învață la multe facultăți).

Dar pentru că Dvs., cititorii mei, sunteți oameni mari și poate ați uitat povestea (o găsiți pe You Tube) haideți să luăm principalele momente ale poveștii lui Slavici și să vedem dacă se poate citi realitatea după acest tipar.

Scena I. Păcală se întoarce după ce mult timp a umblat vagabond din sat în sat. Vine acasă și își cumpără o vițică, pe care o hrănește din ce au mai bun holdele și pășunile celorlalți și o face cea mai frumoasă și cea mai grasă vacă din sat. Sătenii se prind cu greu, dar când se prind de hoția lui, nu îl pedepsesc pentru fapta în sine, ci îi taie vaca, lăsându-i doar pielea, pe care i-o aruncă peste gard.
Domnul Dan își face o televiziune de garsonieră cu care, prin toate mijloacele, reușește să-și tragă o avere de multe milioane de euro. Statul (nu satul) nu vede impozite din partea lui, deși ceilalți cetățeni sunt spoliați lunar. Adrian Năstase face o încercare să-i taie vaca lui Diaconescu, dar nu pentru asta, ci pentru atacurile lui Vadim de la OTV în momentul în care nu-și primea tainul. Diaconescu își revine, începe să vândă pielea rămasă. Face din ea un studio nou și mare, devine arbitru al luptei politice în momente importante.

Scena a II-a.
În poveste, Păcală pleacă cu pielea la târg, dar se oprește la o casă unde reușește să vândă pielea pe multe pungi de galbeni. El exploatează ticăloșia unei femei care își înșela bărbatul cu judele și prostia sau ticăloșia soțului, care crede că pielea este un proroc care te ajută să câștigi tot felul de avantaje, inclusiv să îți monitorizezi familia. Păcală se întoarce cu o gramadă de bani escrocați de la cei înstăriți, un fel de ciocoi (cum i-ar numi azi Domnu’ Dan), își cumpără cirezi de vite, își face o casă mare, spre ciuda sătenilor cărora le vinde explicația: a vândut pielea de vacă pentru că era de prăsilă și putea face cohorte multe de vaci care se vor înmulți la nesfârșit. În prostia lor, oamenii își taie vitele toate, se duc la târg, dar nu-și explică ce s-a întâmplat. Se tem doar de influența lui nefastă, nu de prostia lor. Aici este un fragment genial, în care sătenii cei proști fac analiza influenței nefericite a lui Păcală asupra lor:O să-și deie foc la casă, ca să ne dăm și noi la ale noastre, grăi unul dintre cei mai prevăzători. O să-și frângă vreun picior, ca să ne frângem și noi pe ale noastre, grăi altul. O să sară în fântână, ca să sărim cu toții după el! strigară cu toții”.

Acest fragment îmi aduce aminte de statul care se teme de propria lui prostie și acceptă să pună manageri privați care să privatizeze, la alți privați, economia, ca și cum el nu este în stare să organizeze singur competiția și să caute să obțină cât mai mulți bani pentru interesul colectiv. În fine povestea spune că îl leagă să-l înece, caută prăjina și locul, dar Păcală îl găsește pe un paznic de cireadă de vite care să intre în locul lui, pentru că satenii vor să-l facă vornic, dar el nu vrea. În timp ce sătenii îl bagă la fund pe cel fraierit, Păcală se întoarce acasă, iar sătenii îl găsesc cu o cireadă mare de vite. Le explică din nou că a găsit cireada pe fundul Dunării, iar toți bărbații din sat, împinși de lăcomie, merg și se îneacă.

Acum să vedem ce se întâmplă cu personajul nostru cu adevărat, cu fascinantul, senzaționalul Dan Diaconescu! După ce vede că se întoarce cu success electoral de la locale și după luna de pușcărie, își schimbă cravatele și costumul și se gândește să devină investitor. Într-un fel de haiducie modernă, le spune tuturor că vine din partea poporului și că asta e cheia de boltă. Toți politicienii iau o demagogică și instinctuală poziție de drepți când aud cuvântul magic: popor. De pe urma lui, toți au băut apă și chiar șampanie. A văzut că mai marii țării au câștigat atunci când au făcut apel la popor și s-a gândit că dacă se înfrățește cu poporul este mai greu de arestat. Cum să-l arestăm pe Președintele Poporului? În satul cu miniștri, Dan Diaconescu are deja experiență solidă, a făcute multe târguri cu politicienii, simte că băieții vor să facă ceva șmecherie și atunci se bagă și el în vorbă, pentru că e convins că cineva urmează să ia Oltchimul, tot pe nimic, așa că ar putea câștiga și el ceva din asta. Măcar ceva capital electoral, dacă nu ceva bani. Poate că nici nu se gândește să ajungă prea departe, deci întârzie la licitație zece minute pentru ca să fie descalificat și să poată să se vaite toată campania electorală că ciocoii nu l-au lăsat să facă un bine poporului. Face spectacol, dar satul cu miniștri are mulți oameni proști; îi acceptă circul și nu-l descalifică. Cum spectacolul este național, proștii întră în spectacolul lui pentru că important este să te vezi la televizor; mâine poți face poate o mare carieră politică, precum Teo, Socaciu sau chiar Firea. Exponenții acestui stat, care pare prostul perfect, sunt doi băieți care vor mai apărea pe la finalul poveștii: Chițoiu și Vulpescu. Cea spusă de mine sau una pe care o s-o auzim mai târziu, spusă de alții, despre niște șmecheri care au azi niște cătușe XXL pe la încheieturi.

Probabil că și cei din satul cu miniștri se gândesc la o șmecherie, văzându-l pe Dan Diaconescu că își bagă nasul în ciorba lor. Nu este ușor de subtilizat Oltchimul, fiind vorba de mii de locuri de muncă care înseamnă voturi multe și dominația într-o întreagă regiune. Trebuie găsit unul care să fie vinovat pentru asta, care să poată plăti electoral. Așa că le convine Dan Diaconescu, care va câștiga ceva la alegeri, puțin speră ei, dar după aia, mamutul poate fi lichidat, iar prada împărțită între grupurile de interese.

Astfel că nimeni nu verifică bonitatea lui Dan Diaconescu, ajunge o scrisoare de confort, care nu garantează nimic. Se trece cu vederea că Diaconescu are firma principală în insolvență, datorii la stat de 2,3 milioane de euro, zice ziarul Gândul, și este urmărit penal; Vernescu repetă aberația lui Diaconescu și îl încurajează: banii care vor veni de pe acțiuni vor ajunge iar la Oltchim. Este clar că ar fi un ajutor de stat nepermis de UE și anormal chiar și pentru noi, dar totul rămâne așa. Statul nu se interesează despre modul în care s-a ajuns în scurt timp la datorii de o jumătate de milliard de lei.

Explicația lui Dan Diaconescu, cu banii pe care ba îi are, ba nu-i are, ba o să-i adune de la oamenii care se uită la OTV, este similară celei spuse sătenilor cu pielea de vacă de prăsilă care va produce în viitor cirezi nesfârșite. Cum să convingi o administrație cu asemenea prostii, administrație care este, zice ea, foarte îngrijorată de soarta oamenilor, dacă nu are ea un interes sa facă pe imbecila? Dan Diaconescu a licitat o sumă care nu are legatură cu vreo evaluare a acțiunilor, mult mai mare decât ceilalți, pentru că oricum știe că nu are de unde s-o dea și contează efectul de scenă. Și, ca orice cacealmist, dacă tot nu are cele 46 de milioane de euro, vorbește despre 2 miliarde pe care o să-i aducă, va lua TAROM, CFR și orice altceva, bani mulți pentru a ajunge pentru imaginația tuturor fraierilor.

Contractul nu cred că se va semna vreodată, Dan Diaconescu va demonstra că i s-au pus bețe în roate și va face un scandal lung cât campania electorală de toamnă. Va pune condiții la contract, va țipa ca din gură de șarpe că investitorii români sunt umiliți și respinși (cel puțin aici ar avea dreptate). Carnavalul va continua, iar statul a scăpat de FMI pentru moment, inventând un câștigător, deși putea să prelungească procedura dacă nu le convenea oferta. Dacă șeful privatizării din România este de meserie lichidator, liberalii care l-au pus acolo vor continua privatizarea prin metoda la care este specialist Vulpescu, adică lichidarea.

Probabil statul, dacă nu este chiar prost, a mizat pe acoperirea mediatică cu sute de analiști care vor vorbi la televizor fără să caute a înțelege și fără ca măcar să fi citit legea 137, cea care stipulează condițiile de privatizare și, în acest cor al televiziunilor, nu se va vedea escrocheria. Nimic din toate astea nu ar fi fost posibil fără imensa prostie generală din satul cu miniștri, fără mass media care și-au pierdut orice facultate critică și fără căutarea unei audiențe cu orice preț - comparabile cu o sinucidere colectivă din satul lui Păcală.

Șmecherii de la stat au încercat, poate, să facă o perdea de fum, folosindu-se de Dan Diaconescu pentru a distrage atenția de la adevăratul mecanism de lichidare al Oltchim. Dar îmi pare tot mai mult că ar putea cădea în propria capcană.

Dacă lui Diaconescu îi reușește foarte bine scandalul, pe fondul dezamăgirii față de privatizările falimentare din ultimii 20 de ani, iar oamenii chiar încep să creadă că el ar fi fost o soluție? Dacă procentul lui de la alegerile din toamnă trece de 20 la sută? S-a întâmplat cu PRM în 2000 și nu a fost un asemenea carnaval. Voturile acestea ar putea să lipsească tocmai celor care au acceptat această cacealma și ar putea chiar pierde puterea sau, în cel mai bun caz, să devină dependenți de un tip imprevizibil, care va avea pachetul de control în mandatele parlamentare.

Nu-i așa că pare că în satul cu miniștri sunt o gramadă care au pornit deja spre Dunăre și s-ar putea să nu se mai întoarcă? Sigur, deocamdată este doar faptul că sunt cele mai multe șanse ca oamenii aceia din Vâlcea să își piardă locurile de muncă și să trebuiască să-și reorganizeze viețile, indiferent ce le spun politicienii. Celelalte consecințe s-ar putea să le vedem în scurtă vreme.

Epilog

În povestea originală, Slavici nici nu a mai știut ce să facă cu finalul. Cred că s-a speriat și el de prostia propriului popor, așa că ne spune că minciuna învinge într-un hapy end tipic românesc (nu era inventat happy end-ul american). Finalul nu are nici pildă și nici un sfârșit cert. „Așa a rămas Păcală cel mai harnic, cel mai de treabă, cel mai vrednic om în satul lui, fiindcă, de! era numai el singur cu nevestele. Cine o știe mai departe, mai departe are s-o spună”. Ironia amară a lui Slavici nu salvează nimic, era cel mai vrednic, pentru că era singur. Autorul lasă finalul și morala în grija cuiva imprecis care poate o să vină, dar nu e sigur, și nici speranțe de îndreptare a lucrurile nu sunt, dacă autorul se ferește măcar să le sugereze.

Nu știu care este morala acestei povești din programa școlară. Va trebui să întreb un educator sau vreo învățătoare. Poate că Păcală este considerat simpatic pentru că taxează prostia extremă. Nu doar prostia omenească, ca în alte povești, ci prostia colectivă. Nu ar fi exclus ca morala să vrea să ne spună că există escroci și mincinoși peste tot și asta dăunează grav societății.

Dar cum o să înțeleagă copiii morala dacă Păcală totuși nu este pedepsit în nici un fel pentru minciunile, manipulările si hoțiile lui? Povestea are un happy end pentru eroul principal, dar este o tragedie colectivă. Cred că suntem în prezența unei dileme morale în cazul acestui final, pe care sensibilitatea extremă a lui Slavici îl lasă deschis; autorul nu se încarcă cu misiunea de a crea speranțe false.

Rămâne să ne întrebăm și noi despre finalul carnavalesc al privatizării Oltchim. Încă nu-l știm, dar parcă aș fi de acord cu Slavici și cu Mircea Badea: Păcală și Domnu’ Dan nu sunt vinovați și, în consecință, nu vor plăti. Nici povestea lui Slavici, nici acest remake cu Dan Diaconescu, nu sunt chiar povești pentru copii, sunt povești pentru oameni mari, care parcă nu mai înțeleg nimic în România noastră. Imbecilizarea colectivă și amestecul ei cu șmecheria, hoția și manipularea dau fiecărei situații un final deschis. În satul cu miniștri cei mulți pierd tot timpul, dar de fiecare dată pe mâna lor.

21 septembrie, 2012

URSUL CONTRA ROMÂNIA



(Recviem pentru o insulă)

România alunecă spre liliputanism, așa li se pare copiilor. Adrian, fiul meu, m-a întrebat aseară de ce o țară ca a noastră, adică mare, am dedus eu, aleargă de două săptămâni după un urs.  Ce, îmi zice el, suntem Andorra sau Liechtenstein? Pe el, iubitor de geografie fotbalistică, îl distrează suprafața acestor țări și locul lor în clasamentul FIFA. Sunt sigur că aceste țări mici, dar bine organizate, nu ar ajunge nicidată într-o așa situație penibilă, chiar dacă i-ar invada 20 de urși. Televiziunile sunt pline de reportaje, polemicile între putere și opoziție pe tema ursului curg pe televiziunile de știri de dimineață până seara. Se fac patrule de cetățeni revoltați, s-a declarat stare de urgență. De la Sibiu ne vine o știre care ne ajută să adormim liniștiți: o echipă de câini, antrenată chiar în misiuni internaționale, este în drum spre zona calamitată: „Cei patru ciobăneşti, doi germani şi doi belgieni, sunt antrenaţi special pentru astfel de operaţiuni. Cele patru echipe sunt formate din unii dintre cei mai buni câini pe care îi are Centrul Chinologic, trei dintre ei abia fiind întorși din misiuni internaționale. Câinii solicitaţi pentru căutări sunt însoţiţi de antrenorii lor,  au plecat în jurul amiezii şi sunt pe drum.”

Prefectul raportează cu precizie că sunt 26 de politiști și 17 vânători, nu mai știu exact numerele, plus alți gură-cască ce au pornit pe urmele fiarei. Pliantele anti-urs se răspândesc pe la bufetele din sat. Politicienii din județ, obișnuiți cu căpușarea bugetului și cu corupția ca modus vivendi, vor primi ajutoare de urgență pentru o posibilă epidemie de turbare și pentru cine știe ce alte pericole mai pot deriva din mușcătura ursului. Fondul de rezervă al Guvernului va fi deschis, vin oricum și alegerile, pentru a se reface drumurile cârpite la alegerile trecute, pentru sârma ghimpată împotriva ursului, pentru muniție sau panouri publicitare care să-i avertizeze pe oameni că în pădurile din Dâmbovița au mai rămas niște urși. Neapărat ar trebui o campanie publicitară de vreo 10 milioane de euro pentru avertizarea populației și poate chiar una de comunicare externă în engleză, franceză, spaniolă și... japoneză pentru ca turiștii străini care trec prin județul Dâmbovița și hălăduiesc prin păduri să știe cum să se comporte cu urșii. Se pot cumpăra din bani publici veste reflectorizante pentru pădurari și  jeepuri pentru urmărirea urșilor, puști specializate sau lunete cu infraroșu. Se pot cumpăra și elicoptere pentru observare sau vânătoare, poate am avea nevoie de wireless în pădure și alte chestii pentru comunicare prin satelit în caz că urșii se organizează să atace vreo mare aglomerare urbană. 

Deja băieții de la păduri au lansat o cifră șocantă, care să-i ajute să facă vânători sau programe europene pe mediu: avem cu 2100 de urși peste standardul UE. Prea mulți oameni pe listele electorale, prea mulți urși prin păduri, România a devenit o țară a excedentului.

A fost stupefiant s-o văd pe Rovana Plumb, Ministrul Mediului, cu palma pâlnie la ureche, încercând să audă urșii care mișună prin codrii dâmbovițeni și care atacă locuitorii vechii vetre românești din județul Dâmbovița. Și ministrul de interne a fost angrenat să supervizeze personal căutarea ursului cel rău și uciderea lui. Pardon, nu ucidere, nu dă bine la europenii ecologiști, tehnic ni s-a spus că trebuie să zicem „recoltarea”  lui.

Agențiile de presă ne țin la curent despre modul în care se desfășoară operațiunile, în fiecare dimineață mutre de pipițe îngrijorate țipă la noi cu privire la ursul ucigaș. "Situaţia este foarte gravă, dar este sub control", ne spune prefectul la oră de maximă audiență. Premierul Ponta este interpelat, dar spune că nu el grațiat ursul, ci specialiștii au hotărât asta.

Dar tot televiziunea ne liniștește că au fost constituite echipe formate dintr-un poliţist, doi jandarmi şi un vânător, care să patruleze în localităţile dâmboviţene Pietroşiţa, Moroieni şi Buciumeni. "Patrularea se va face în intervalul orar 16.00 - 2.00, pentru ca, la nevoie, să poată acţiona. După ce a fost împuşcat ursul, (alt urs n.n.) nu am mai avut apeluri de la cetăţeni că ar mai fi văzut vreun urs. Am convingerea că problema s-a rezolvat. Ori ursul împuşcat este cel căutat, ori a plecat în habitatul lui. Patrula mixtă va fi la treabă atât timp cât va fi nevoie. Sâmbăta şi duminica vor acţiona şi pe timpul zilei", declara şeful Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, Danil Zepişi.

Totul primește dimensiuni apocaliptice, o fiară a atacat un județ, județul Dâmbovița,  regiune care se resimte ca și cum ar fi fost lovită de meteoritul Tunguska. În tot acest dezastru, doar puțini s-au întrebat despre cauză, cum s-a ajuns la această situație dramatică pentru țară. Prefectul a spus adevarul, dar nimeni nu a părut interesat, așa că a tăcut și el și s-a integrat în filmul tragediei.

Pur și simplu, trei proști din comuna respectivă (Dumnezeu să-l odihnească pe prostul pe care l-a chemat la el) au pus o capcană în care s-a prins un urs, apoi viitoarea victimă și-a construit o suliță lungă pentru a reedita lupta omului cu ursul din neoliticul inferior, pentru ocuparea peșterii. Disperat de înțepăturile prostului, bietul urs a rupt lanțul, i-a tras o labă cretinului care-l hăcuia și probabil a fugit spre Sinaia, unde mănâncă la cantina săracilor și se lasă fotografiat de turiști.

Din păcate, încă nici nu ne dăm seama de consecințele complete ale atacului acestei fiare asupra dâmbovițenilor și chiar asupra românilor, în general. Gândiți-vă că acest atac vine după o lovitură de stat teribilă, în care democrația noastră a fost mult șubrezită și reconstrucția ei cere timp și liniște. Cei traumatizați de lovitura de stat vor fi chinuiți de ideea că administrația condusă de uzurpatorul Ponta îi lasă intenționat fără apărare în fața fiarelor. Pe de altă parte, cei 7,4 milioane de români care sunt frustrați, supărați, demoralizați pentru că Europa nu le-a valorizat votul vă dați seama că vor avea un stres teribil, ignorați de CCR și Băsescu, iar acum atacați de fiare, după ce au rezistat cu greu hoardelor de procurori care i-au anchetat pentru că s-au dus să voteze plecarea dictatorului. Nu mai pot să meargă la vot, nu mai pot nici măcar să fluiere prin păduri, o majoritate electorală trăiește o dramă.

Băieții de la Cațavencu, Cațavencii sau Kamikaze, ar trebui să fie tot mai îngrijorați, deoarece pe plaiurile mioritice viața are tot mai mult umor și tot mai puțină raționalitate. Sau poate au o șansă, ar putea face și al patrulea frate, nu mai trebuie să parodieze, să pastișeze, să poetizeze, să ironizeze, pot să consemneze doar. Să se uite în jur și să facă inventarul faptelor zilnice ale politicienilor, celor din administrație și poporului gură-cască care se uită la televizoare cât e ziulica de lungă.
Dar ce-i de făcut, vorba lui Lenin. Nu mai știu, nu îmi dau seama de unde ar trebui să începem, nu știu dacă se mai poate face ceva, nu știu cine ar putea face ceva, nici cu ce mijloace, planuri sau strategii. Nu știu dacă ar mai vrea oamenii ceva, în afara celor 20.000 de euro de la Domnul Dan sau pomeni de la Gigi Becali, nu știu dacă românii își dau seama că am devenit o insulă. O insulă atacată din toate părțile de criza globală, de UE, de Departamentul de Stat al SUA, de Barroso, de ruși, de unguri etc. Iar din interior de o mare, nesfârșită, infinită și infernală prostie.
Poate dacă am interzice televiziunile din România, prostia s-ar vedea mai puțin, ca pe vremea lui Ceaușescu, când în două ore de emisie nu mai era loc și pentru spactacolul prostiei naționale.

 
 

P.S.1. În timp ce scriu acest text (este vineri dimineața, orele 10.30), știrile curg pe ecranele computerelor din biroul meu. Putem răsufla ușurați, stresul mediatic este pe sfârșite, căutările ursului ucigaș au fost oprite. Aflăm de pe Realitatea.net că ” Autoritățile s-au dat bătute după ce ieri, în Dâmbovița, au fost aduși de la Sibiu mai mulți câini de urmă și după ce au fost mobilizați zeci de jandarmi, polițiști și vânători, potrivit Adevărul de Târgoviște. Ursul este de negăsit. Localnicii cred că fiara nu mai este de mult în Dâmbovița, că ar fi trecut în Prahova sau în Brașov.”
Ce bine, a plecat ursul de la ei, iar în celelalte județe nu reprezintă, probabil,  nici o problemă, acolo oamenii nu se tem de urs și nici nu au sulițe lungi precum cei din comuna primitivă dâmbovițeană.
PS2. În timp ce fac o mică revizie a textului apare o altă știre, știre care ne readuce în Europa. Putem fi mândri de autoritățile noastre. Citiți și fredonați Oda bucuriei, România este copilul european cel mai ascultător: Ursul care a ucis un om în urmă cu două zile nu a fost găsit nici acum. Poliţişti, vânători şi jandarmi patrulează şi vineri dimineaţă în jurul localităţilor unde s-a petrecut tragedia. La cererea Asociaţiilor Pentru Protecţia Animalelor, autorităţile au "graţiat" ursul. Animalul nu va fi împuşcat, ci tranchilizat.

Asta am crezut la citirea headului știrii pentru că, mai încolo, jurnalistul este vigilent și patriot, totodată. El nu se lasă indus în eroare de ideologiile ecologiste: Este greu de crezut că ursul nu va fi împuşcat, mai ales dacă ursul va ataca din nou, întrucât este un animal extrem de periculos, în contextul în care este hăituit de 48 de ore. (http://www.rtv.net/ursul-ucigas-nu-va-mai-fi-impuscat-ci-tranchilizat_45422.html#ixzz275jOfjqr).
Și mai scrie jurnalistul, în neaoș limbaj dâmbovițeanLuni este aşteptată în zonă o echipă de la protecţia animalelor care va încerca să găsească ursul şi să îl ducă într-un adăpost, însă va fi foarte greu. Joi, mai mulţi vânători au încercat să găsească acest urs şi nu au reuşit. În continuare, în zonă se menţine starea de alertă, iar oamenii sunt înştiinţaţi că este mai bine să râmână acasă pentru a nu se găsi (!!!) cu ursul”.

În fine, când am terminat de scris și recitit, la România TV s-a îngălbenit ecranul de breaking news: Doi bărbați atacați de urs, în Argeș. Nu mai pot, textul acesta trebuie oprit, curmat brusc.

Dacă nu aș avea de lucru azi, articolul ăsta ar putea să nu se termine niciodată, căci vedem, se desfășoară ca o adevarată epopee, ca Eneida de odinioară. Poate că este greu să intrăm chiar în Schengen cu un asemenea război neterminat. UE nu poate importa atâta insecuritate de la noi. Lupta autorităților cu fiara care a atacat România pare una fără sfârșit. Exact ca și prostia românească.




18 septembrie, 2012

Românii anticipează toamna politică

Pot fi previzionate evoluțiile politice? O întrebare pe care și-o pun deseori sociologii sau analiștii politicului, dar nu întotdeauna răspunsul este pozitiv. Ca orice fenomene din societate, fenomenele politice nu sunt ușor de anticipat, întrucât, în multe cazuri, contextele sunt greu de cunoscut în toată complexitatea lor, iar extrapolarea în viitor poate să fie o operație prea mecanicistă sau prea simplistă. În multe cazuri, deciziile politice sunt rodul unui management politic în care liderii au influența decisivă și evoluțiile devin consecințe ale unor alegeri individuale. De multe ori, interesele personale sau de grup sunt prevalente în fața interesului colectiv, iar politica nu urmează un curs al unei raționalități implicate în acțiunea socială. Uneori imprevizibilul este generat de succesiunea rapidă de evenimente sau de apariția unor factori de influență noi, greu de anticipat.
Când este vorba de alte fenomene sociale decât cele politice, sociologii care se ocupă de strategii sau de prognoze au la dispoziție o serie de metode de extrapolare, procedee fenomenologice sau vectoriale, metoda scenariilor și altele pentru a scruta viitorul. Dar foarte rar își încearcă specialiștii puterile cu imprevizibilitatea politicului (sau cel puțin rareori se publică asemenea rezultate de cercetare, pentru că dacă se fac, scopul lor este legat de strategii de securitate), cel mai mult se încearcă a se face prognoze pentru fenomene economice, financiare sau politici publice.
Oamenii, însă, încearcă să-și închipuie viitorul pentru că urmează să-și planifice anumite acțiuni sau proiecte personale sau de grup, sau pur și simplu vor să facă exerciții de gândire prospectivă. Fără pretenția de a da nu știu ce mare credit unor asemenra anchete, sondatorii opiniei publice îi întreabă deseori pe cetățeni despre așteptările lor față de viitor cu referire la o serie de evenimente politice. Oamenii răspund în funcție de cunoștințele lor și uneori caută să anticipeze tendințe care le-ar plăcea să se producă. Așa se explică faptul că majoritatea simpatizanților unui partid vor prognoza evoluții mai ales favorabile pentru partidul lor, optimismul fiind una dintre trăsăturile cele mai importante ale psihismului colectiv atunci când oamenii sunt întrebați despre succesul unor opțiuni politice sau de altă natură.
De exemplu, atunci cand subiecții sunt întrebați dacă USL va face peste 50% la viitoarele alegeri, majoritatea votanților PDL (73%) crede (speră) că acest lucru nu se va întampla, în timp ce majoritatea votanților USL (84%) este convinsă că USL va depăși 50% + 1 din voturi la alegerile parlamentare din această toamnă.
Există și situații politice în care, dincolo de interese politice, evaluările prognostice converg. Exemplu: întrebați fiind dacă se va realiza coabitarea pașnică între Traian Băsescu și guvernul USL după reîntoarcerea Președintelui la Cotroceni, atât majoritatea votanților PDL (65,2), cât și masa mai mare a votanților USL (84,4%) prognozează o continuare a conflictelor politice între cei doi adversari.
Dar viziunile și prognozele oamenilor nu sunt influențate doar de condiția lor socială sau de complexul de atitudini sociale și politice, dar și de părerile jurnaliștilor sau ale analiștilor. Publicul este influențat și de declarațiile unor politicieni care, în multe cazuri, au o viziune aproape magică despre previziunile politice, fiindu-le imposibil să accepte (chiar și să vorbească despre) alternativele care defavorizează partidul sau mișcarea lor politică. Fiindu-le frică de ”profeția care se autorealizează”, chiar și politicienii de pe ultimele locuri în alegerile trecute sau în sondaje vor afirma mereu că au cele mai șanse să câștige alegerile, dintr-o credință magică după care cuvintele aduc realul, iar optimismul poate contamina masele și să se realizeze minunea.
Un alt factor important al imprevizibilității politicii noastre este caracterul emoțional al multor decizii și conjuncturi. Unii sociologi consideră că atunci când emoția triumfă, politica se îndepărtează de menirea ei, dar nu este chiar așa. Emoțiile în politică sunt parte integrantă a unor procese sau fenomene și, deși efectul lor este greu de studiat cu instrumente științifice, nu putem să-l negăm și nici să-l respingem din complexul motivațional al multor acte sau comportamente ce compun marile sau micile tendințe politice.
În România, viața politică oscilează între imprevizibil generator de crize și continuitate fără evoluție sub raportul calității sau modernizării politice. Un anumit conservatorism care influențează majoritatea partidelor mari și o încercare de stabilizare prin blocarea evoluției afectează, din păcate, evenimentele și tendințele de schimbare.
Deși îmi aduc aminte perfect indicația pe care ne-a dat-o în anul I profesorul meu de sondaje și anchete, distinsul profesor Traian Rotariu, privind întrebările de anticipație care nu au sens în descrierea realității prezente, am considerat în ultimii ani că întrebările de anticipație pentru unele evenimente politice sau sociale ne traduc destul de bine o anumită atmosferă socială sau o stare de spirit, dar și un set de așteptări față de politică sau față de actorii ei cei mai pregnanți.
Realizarea unei cercetări anticipative privind evoluția politicii a fost în ultima vreme pentru mine mai mult decât un joc intelectual. A început să se constituie într-un program în interiorul căruia încep să deslușesc criterii de evaluare pe care oamenii le pun în lucru când gândesc dinamica socială, dar și credibilitatea diferențiată a unor surse de informare sau forța orizontală a grupurilor de inserție în difuzarea unor evaluări sau valori.  
În decembrie 2011, am realizat o cercetare integral destinată colectării previziunilor pentru anul politic 2012. Ea poate fi consultată, cu observațiile și interpretările de atunci pe siteul IRES: http://www.ires.com.ro/articol/194/anul-politic-2012---predictii-ale-opiniei-publice.
După nouă luni destul de intense în crize politice, alegeri locale și un referendum, am revenit cu o cercetare comparabilă prin care reconstituim tabloul așteptărilor oamenilor pentru toamna politică a acestui an. Vom putea observa din graficele comparative că majoritatea evoluțiilor politice au fost intuite corect de către subiecții nostri, o mică parte nu s-au îndeplinit și unele încă mai au timp câteva luni pentru a se îndeplini sau nu.
De exemplu, majoritatea subiecților s-a înșelat cu privire la menținerea mandatului de premier de către Emil Boc pînă în toamnă sau în privința comasării alegerilor și chiar în ceea ce privește suspendarea lui Traian Basescu, fapt considerat de cei mai mulți ca improbabil în 2012. În schimb, au fost intuite corect următoarele evoluții: În 2012 nu se va face împărțirea pe regiuni, Parlamentul României va rămâne bicameral, numărul de parlamentari nu va fi redus, Sorin Oprescu va recâștiga mandatul de primar al Capitalei și PDL va renunța în alegeri la culoarea portocalie.
Pe lângă previziunile îndeplinite sau nu, vom putea observa că aceste luni de foc pentru viața politică au modificat o serie de parametri importanți ai contextului politic românesc. În primul rând, constatăm o mare pierdere de simpatie și de percepție a diminuării șanselor pentru PDL și personalitățile sale politice, greu de anticipat în decembrie 2011. Au trecut doar 9 luni de atunci, dar contextul politic este radical schimbat într-o foarte scurtă perioadă de timp.

Câteva date:
Comparativ cu sfârșitul anului 2011, crește semnificativ proporția respondenților care declară că sunt interesați de ceea ce se întâmplă în politica românească mult (de la 40% la 54%), în același timp scăzând cu 10 procente proporția celor care declară că nu sunt interesați deloc, la 17%. De asemenea, crește proporția celor care se consideră informați privind politica, de la 56% la 64%.
În 2012 sunt mai numeroși cei care declară că au un partid politic preferat (creștere de 8%). În cazul USL se înregistrează o creștere de 16 procente în cazul mențiunilor pentru partidul preferat al respondenților;
Crește și numărul respondenților care spun că au un om politic preferat, de la 26% la 37%. În 2012, Crin Antonescu este înlocuit în topul politicienilor preferați de către Victor Ponta (24% dintre mențiuni), Traian Băsescu ocupând în continuare locul 2 și beneficiind de o creștere de 3%. Crin Antonescu ocupă acum locul 3, cu 17%, urmat fiind de Dan Diaconescu (11%).
Pe parcursul anului 2012, a crescut proporția celor care declară că au urmărit sondaje de opinie în ultimii ani, de la 62% în decembrie 2011 la 72% în septembrie 2012. În decembrie 2011, respondenții estimau în proporție de 40% că următoarele alegeri parlamentare vor fi câștigate de o coaliție formtă în jurul PDL, în timp ce 35% considerau că acestea vor fi câștigate de USL. În septembrie 2012, în schimb, câștigătoare este văzută USL de către 62% dintre intervievați, PDL întrunind 24% dintre mențiuni.
Comparativ cu decembrie 2011, proporția celor care declară că ar vota un partid nou crește cu aproximativ 5%.
Evaluările respondenților privind evoluția PDL în sondaje tind să fie pozitive în proporție mai ridicată în 2012, comparativ cu 2011; astfel, crește cu 7% proporția celor care consideră că acest partid va crește în sondaje, scăzând proporția celor care consideră că va scădea cu 8%.
În cazul USL, însă, lucrurile stau invers: crește cu 12% proporția celor care estimează că această alianță politică va scădea în sondaje, desi procentul celor care cred ca USL  va castiga alegerile detasat este la un nivel destul de ridicat.
În cazul PP-DD, scade proporția celor care nu vor să se pronunțe privind evoluția sa în sondaje, crescând în același timp proporția celor care cred că acest partid va evolua pozitiv cu 10 procente. Crește, în acest context, și proporția respondenților care consideră că PP-DD va intra în Parlament, cu 5 procente.

Post Scriptum. Pentru politicieni

  • Precizez că testarea unor proiecții ale opiniei publice despre posibile evoluții ale vieții politice nu trebuie interpretată decât ca o însumare a opțiunilor individuale și nimic mai mult. Studiul nostru nu are caracter prognostic, ci pur descriptiv. Nu vrem să spunem că tendințele se vor realiza cu necesitate și precizăm că procentele rezultate din însumarea opiniilor individuale nu au semnificația unei expresii cantitative pentru probabilitatea de a se realiza un anumit eveniment. Spunem doar că asta cred oamenii cu privire la evoluția unor evenimente politice și tendințe viitoare.
  • În consecință, cu referire la publicarea acestui tablou, vă amintim că este nedemonstrată științific ideea că publicarea unor sondaje ar putea să influențeze opțiunile viitoare ale opiniei publice. Invers, putem însă să sugerăm că aceste simple descrieri îi pot ajuta pe unii politicieni să prevină unele evoluții sau să modifice cursul unor evenimente.
  •  Menționăm că predicțiile vizavi de percepția privind scorurile viitoare ale unor coaliții sau partide politice nu pot fi interpretate ca performanță politică pentru actorii politici respectivi.
  • Am reliefat în observațiile noastre faptul că o serie de predicții au fost infirmate de cursul evenimentelor, așa că vă întărim ideea că tot ceea ce vi se pare negativ pentru cursul viitor al evenimentelor are șanse destule să nu se întample, mai ales că este vorba despre România politică, ”mereu surprinzătoare”. Deci, sus inima, vorba unui slogan recent și priviți acest tablou ca pe un  joc nevinovat  de oglinzi. 


Întreg raportul de cercetare îl puteți găsi aici:

10 septembrie, 2012

România și-a rănit fiii


interviu de  Camelia BADEA, ziare.com
  Sociologul Vasile Dancu vorbeste intr-un interviu acordat Ziare.com despre ideea declansarii suspendarii presedintelui Traian Basescu si costurile acestei operatiuni, atat pentru politicieni, cat si pentru Romania.
Referitor la declansarea suspendarii, Vasile Dancu spune ca raspunsul este evident daca ne uitam cine erau "beneficiarii directi" ai acestei actiuni, care nu a fost "nici un esec absolut, nici un succes rasunator".

Referendumul a transformat Romania in "subiect de ingrijorare internationala" si "a oferit o ocazie inamicilor sau competitorilor Romaniei sa ne sanctioneze", iar liderii europeni care au fost contestati sau jigniti de politicienii romani nu vor uita asta.

Cei mai "sifonati" din aceasta confruntare politica au iesit Traian Basescu si Crin Antonescu. Primul pentru ca "a pierdut batalia, dar a castigat la masa verde", al doilea prin "prestatia personala" din aceasta perioada. "Si-a stricat imaginea externa, a pierdut incredere si intentie de vot in opinia publica interna si a redeschis frontul intern, din PNL, care pare sa arate ca un vulcan care incepe sa fumege", spune Vasile Dancu despre Crin Antonescu.

Referendumul are si doua "victime colaterale" - Victor Ponta si Ioan Rus, cel din urma fiind scos "tap ispasitor".In ceea ce il priveste pe liderul PSD, premierul Victor Ponta, Vasile Dancu afirma: "Stia bine ce are de facut, nu pot intelege cum de a putut accepta o asemenea aventura".

In opinia lui Vasile Dancu, cel mai mare cost al referendumului este legat de "costul de incredere in Romania" in randul cetatenilor romani, atat din diaspora, cat si din tara. Pentru primii, discutia despre scoaterea lor de pe listele permanente este "o mare jignire si o mare nedreptate", in timp ce romanii din tara "au simtit ca Romania politicienilor este alta decat Romania lor".

Cum comentati atacul lui Octav Cozmanca la adresa dumneavoastra si a lui Ioan Rus din ziarul Gandul? Credeti ca se ascunde Ion Iliescu in spatele vorbelor acestuia?

Nu vreau sa vorbesc despre Octav Cosmanca, este un om batran si bolnav. Am raspuns odata la un atac si apoi m-am informat asupra starii lui de sanatate si mi-a parut rau. Cozmanca nu mai poate tine ritmul cu politica de azi. Domnia sa confunda partidul cu statul. Pe vremea cand se confundau firesc aceste entitati, adica inainte de 1989, domnia sa ar fi dus la vot 99,6% dintre alegatorii din fabrici si uzine sau de pe ogoare.

Nu cred ca se ascunde Ion Iliescu in spatele nimanui, in spatele lui Ion Iliescu se mai ascund inca unii bravi politicieni.

La referendumul din 2003 organizatorul a fost tot Ioan Rus si, fiindca era nevoie de modificarea Constitutiei pentru procesul de ratificarea a tratatului cu UE, au participat aproape toate fortele politice, inclusiv Opozitia. A fost un heirupism de doua zile in care in toate supermarketurile erai intampinat de urna mobila. Era o miza colectiva, nationala am putea spune.

Am condus campania de comunicare si publicitate electorala asa ca stiu foarte bine.

Octav Cozmanca vorbeste despre "echipa lui Victor Ponta". Din cine este formata aceasta echipa? Cine i-a luat locul lui Adrian Nastase in PSD si rolul acestuia de consilier principal al premierului?
Nu sunt in staff-ul partidului si nu prea stiu ce se mai intampla pe Kiseleff. Unii, mai glumeti, spun ca echipa lui Victor Ponta este formata din "Liviu si Dragnea". Altii, mai carcotasi, spun ca aceleasi doua nume sunt contracandidatii din umbra care il asteapta la cotitura pe presedintele PSD.

Eu prefer sa caut pe Internet acolo unde nu sunt informat si zic: cred ca Cozmanca vorbeste despre vicepresedintii PSD. Pe site-ul PSD sunt vreo 15 vicepresedinti, acestia sunt echipa lui Ponta.

Pentru ca a aparut o polemica in ultimele zile, va intreb si pe dumneavostra: Cine a declansat referendumul, PSD, PNL sau Dan Voiculescu?
Polemica asta despre cine a inceput este absurda si arata ca noi nu avem memorie sociala nici de cateva luni, ce sa mai spunem de memorie istorica, pare deja o imposibilitate.

Cine era beneficiarul direct? Crin Antonescu a ajuns in doua zile presedintele Senatului si apoi presedintele interimar al Romaniei.

Alt beneficiar? Voiculescu, care avea procese ce bateau la usa si care era interesat de schimbarile de la Parchetul general si DNA. Nu Voiculescu a profetit perfect, a propus si a dat calendarul suspendarii?

Daca aceste evidente se pot contrazice, atunci sigur au fost ceva extraterestrii (cei care au inspirat constructia de piramide, desigur) care au inspirat PSD-ul cel rau care, la randul lui, i-a hipnotizat pe liberalii cei buni si l-a suspendat rapid pe Zanul Baseluta din Cotroceniul de clestar.

Uneori cred ca atat de mult i-am prostit pe oameni in ultima vreme, cu zeci de politicieni care abereaza de dimineata pana seara la tv, incat ar putea crede mai bine ultimul scenariu descris.

In opinia dumneavoastra, referendumul a fost un succes sau un esec al USL? Parerile politicienilor sunt impartite.
Nu a fost un esec absolut, nici un succes rasunator.

A fost un esec pentru ca Traian Basescu s-a intors la Cotroceni si USL nu a reusit sa faca cvorumul.

A fost un esec al Romaniei, pe plan international, care a surprins prin nerespectarea stabilitatii institutiilor in conditiile schimbarii majoritatii din Parlament (criteriul de la Copenhaga) si practicarea unui majoritarism agresiv nespecific Europei.

Am pierdut increderea institutiilor europene si am oferit o ocazie inamicilor sau competitorilor Romaniei sa ne sanctioneze la mai multe capitole: Schengen, absorbtie de fonduri, competitia simbolica cu Bulgaria.

Am transformat Romania in subiect de ingrijorare internationala si nu aveam nevoie de asta in acest moment. In pofida unor incidente din cadrul acestei suspendari rapide a Presedintelui, cred ca Romania nu merita imaginea proasta pe care o avem. Cred ca institutiile statului si-au dovedit soliditatea si chiar putem vorbi de un ethos democratic, o armatura atitudinala referitoare la democratie sau legatura noastra cu UE si relatiile interetnice, armatura care a rezistat unor incercari populiste sau extremiste de discurs.

Am facut cu emotie primul sondaj dupa vacanta, dar am constatat ca indicatorii de incredere in institutii nu s-au deteriorat prea tare.

Sigur, aici putem vorbi si despre un mic esec: nasterea unui mic nucleu atitudinal antioccidental generat de proiectia unui discurs autarhic al unui lider important (Crin Antonescu) asupra unui electorat important, electoratul USL.

Dar poate ca stateam prost la capitolul euroscepticism si mica polemica cu personalitatile Europei ne va face mai realisti, mai pragmatici. Prea credeam ca Europa este un Mos Craciun care va veni dintr-o clipa in alta sa ne aduca tot ce ne trebuie pentru un mileniu de fericire cosmica. Mai ales ca niciunul dintre liderii europeni pe care i-am contestat sau jignit nu cred ca ne va ierta, in istoria relatiilor internationale nu sunt cunoscute cazuri de samaritanism.

Este si o victorie, a la Pirus, dar ceva a ramas. USL si-a inhamat la caruta electorala 7,4 milioane de romani si nu ma refer aici la indivizi fizici, ci la o multime simbolica. Acestia sunt o parte importanta din electoratul activ si simt o frustrare acum, frustrare care este capitalizata de USL.

Chiar daca nu sunt uselisti, unii vor deveni. Altii vor dezerta, unii poate nu o sa merga la vot, scarbiti de tot ce se intampla, dar strategia USL de a tine un electorat cald intre locale si generale este buna. Nu stiu daca a fost intentionata, dar de departe nu se vede rau ca pragmatism politic.

Cat de "sifonat" a iesit din aceasta operatiune politica Traian Basescu? Dar Crin Antonescu? Dar Victor Ponta? Dar Ioan Rus?

Avem doi sifonati principali si cred ca ordinea din intrebare este corecta.

Traian Basescu s-a intors la Cotroceni, dar cu un scor care este un adevarat dezastru pentru cariera lui de luptator. A pierdut o batalie si a castigat la masa verde, orice s-ar spune este o delegitimare politica. Sigur, Traian Basescu a fost reincarcat (reloaded) politic, dar presedintelui, personal, nu cred ca ii va folosi foarte mult. A intrat in criza cu incredere de 12 procente si a iesit cu un scor dublu, dar infrangerea este mare pentru un politician care a realizat totul prin legatura si apelul la popor.

Crin Antonescu a pierdut foarte mult, dar mai putin din infrangere, ci din prestatia personala. Si-a stricat imaginea externa, a pierdut incredere si intentie de vot in opinia publica interna si a redeschis frontul intern, din PNL, care pare sa arate ca un vulcan care incepe sa fumege.

In momentul in care nu s-a tinut de cuvant cu privire la iesirea din politica a facut cred o mare greseala ale carei efecte vor fi dezastruase in proxima lui campanie electorala. Daca se retragea putin, simbolic macar, si era chemat de masele liberale indurerate inainte de alegerile din 2014, atunci iesea cu bine si putea reveni. Dar nu vreau sa creada ca-l critic cumva, ma opresc aici, sa nu ceara la PSD sa ma dea afara si pe mine.

Avem si doua victime colaterale: Victor Ponta si Ioan Rus.

Ponta avea de facut altceva pana in toamna, un program executiv ambitios si pregatirea pentru alegeri. Deschisese si un front de lupta cu Traian Basescu, numai bun sa-i consolideze increderea din sondaje, care era peste 50% in acel timp.

In plus, Ponta stia bine ce are de facut, nu pot intelege cum de a putut accepta o asemenea aventura. Inteleg solidaritatea de coalitie, dar aici era evident ca riscul de esec este prea mare. Nu o sa-i ridice nimeni statuie pentru acest sacrificiu, ba din contra. Deja liberalii incep sa spuna ca el a fost promotorul, ca sa acopere scandalul cu plagiatul.

Este profund nedrept si o mare dovada de imoralitate, imi pare rau pentru Victor. Traseul lui politic era altul, mai rapid, mai usor, fara aceasta vara fierbinte.

Despre Ioan Rus ce sa mai spun? A preluat niste liste constituite de statul roman, nici macar nu era ministrul Administratiei, ci seful politistilor, coalitia politica era optimista ca duce la vot 9 milioane si ceva de romani, iar cand a vazut ca nu poate realiza i s-a cerut sa schimbe regulile dupa ce protagonistii se urcasera deja in autocar si plecasera de la stadion.

A picat la mijloc si nu a avut nici o posibilitate decat demisia. Nici curajosii care au venit dupa el nu au schimbat listele, nu le-au "actualizat", atunci va dati seama ca el nu are cum sa inteleaga de ce i s-a cerut sa plece.

Este un caz de situatie absurda, buna de studiat la cursuri de strategii si tactici decizionale.

Dar mai grav este ca electoratul PSD, la care el tine foarte mult, a fost intoxicat ca este vinovat, ca putea face ceva, ca putea schimba soarta politica a USL... Niste minciuni pe care Rus le suporta mai greu pentru ca el este un pesedist disciplinat, serios si dedicat cauzei partidului. Insa venea perfect unora care nu l-au dorit de la inceput in guvern acest esec al partidului, Rus era tapul ispasitor perfect.

Care este cel mai mare cost al referendumului, in opinia dumneavoastra? Cel financiar, de timp (pierdut pentru guvernare), de credibilitate pe plan extern?
Cel mai mare cost este costul de incredere in Romania, dar nu pentru straini, ci pentru cetatenii ei. Si vreau sa explic aici mai multe aspecte.

Romanii din afara au fost bulversati, zeci de prieteni m-au intrebat cum se poate ca in 48 de ore sa ajunga presedintele intr-un garaj. Acolo erau multi care il votasera pe Traian Basescu si poate ca sunt mai sensibili, dar sunt obisnuiti mai mult cu proceduri si reguli care se aplica.

Apoi absurditatea discutiei despre scoaterea romanilor din diaspora de pe listele permanente. O mare jignire si o mare nedreptate cu care opinia publica interna nu este de acord. Acesti oameni au tinut Romania in picioare aducand miliarde de euro din munca lor platita mizerabil si astfel tara nu a intrat in colaps.

Nu recunoastem noi, dar romanii plecati sunt cei mai mari investitori in Romania ultimilor zece ani. Intrebati-l pe Florin Georgescu sau pe Mugur Isarescu ce contributie au avut banii trimisi in tara de milioanele de romani plecati la munca, legal sau ilegal.

A fost mai grav decat in 1990 cand le-am spus romanilor bejeniti de comunism ca nu au mancat salam cu soia.

Si romanii din tara au simtit ca Romania politicienilor este alta decat Romania lor.

Cei 7,4 milioane care au votat suspendarea au fost pusi in imposibilitate de a intelege semnificatia exacta a votului lor, unii i-au numit eroi, altii borfasi. Nu stiu ce vor face la urmatoarele referendumuri, daca se vor mai duce la vot. Absurdul a fost perfect in momentul in care PDL le cerea sa nu merga la vot, ca un omagiu adus democratiei veritabile - votul fiind acum interpretat de PDL o lovitura de stat, iar USL le spunea, cum li s-a spus oamenilor timp de 20 de ani, ca votul este sacru in democratie.

Ramania si-a ranit fiii. Batalia politicienilor si balbaielile unor institutii au afectat sentimentul de apartenenta si identitatea noastra a tuturor, deopotriva a celor de acasa si a celor pribegi.

A fost pentru prima data in viata cand imaginatia mea de sceptic a fost depasita de realitatea politica si un gust amar m-a cotropit pana la limita pierderii sperantei in viitorul patriei mele.

09 septembrie, 2012

ACASA, IN SATUL POETILOR

Asociaţia Culturală Eikon în colaborare cu Primăria comunei Runcu Salvei  a acordat  Premiul „Spirit, Tradiţie, Cultură” pentru promovarea satului românesc marelui poet contemporan Ioan Es. Pop care, cu forță și autenticitate, surprinde în poezia sa filonul tragic al satului maramureșean.

Juriul este format din Alexandru Vlad, cunoscut prozator clujean (preşedintele juriului); Vasile Dâncu, ţăran autodidact şi scriitor, Vasile George Dâncu, editor şi scriitor; Vasile Sebastian Dâncu, eseist, sociolog şi profesor universitar; Vasile Mititean, ţăran autodidact, cititor şi critic literar; Anchidim Pavelea, primar al comunei Runcu Salvei; Ioan Pintea, preot şi scriitor şi Grigore Pop, ţăran autodidact şi scriitor. Membrii juriului de anul acesta, cu excepția lui Alexandru Vlad, sunt intelectuali locali ai comunei Runcu Salvei sau originari din această localitate, rămânând ca să se adauge acestui colectiv cei care sunt onorați cu respectivul premiu.

Tot în cadrul acestei sărbători culturale au avut loc :
- dezvelirea bustului Ioan S. Pavelea, vestit dascăl al acestor locuri;
- lansările de carte: Patimile vieții. Cozmenii de Vasile Cozmi (Editura Oscar Print), prezintă: poetul Vasile Dâncu; 50. Poeme alese de Ioan Pintea (Editura Eikon) și Poveștile, viața și moartea. 50 de texte pentru 50 de ani de Vasile Sebastian Dâncu (Editura Eikon), prezintă: profesor Nicolae Bosbiciu. (Cărțile lansate aparțin unor autori ce sunt fii ai satului Runc);
- susținerea unui recital de către Nucu Pandrea, celebru artist și cântăreț din frunză;
- spectacolul folcloric cu participarea unor cunoscuți artiști din județul Bistrița-Năsăud.

Ioan ES. POP:

am şi eu o afacere pe lumea asta:mă dau specialist în nenoroc.
am închiriat un spaţiu la subsol,
pe lângă cimitirul armenesc,
unde concurenţa e acerbă.

pot zice că-s şi eu patron de-acuma.
şi ştiu prea bine cu cine lucrez:
de n-ar exista aceşti mărunţi oameni trişti,
până la urmă nişte neisprăviţi cu toţii,
lumea ar pieri în două zile.

şi-apoi, să fiu cinstit, la firma asta a mea,
nu lucrăm ca să facem oamenii fericiţi,
ci doar cel mult să-i uşurăm de prea multă nefericire,
să aducem nefericirea aproape de fericire,
să uşurăm binele de prea bine
şi răul de prea rău.

că cererea la noi e încă zero
iar partenerul de afară ne dă ţepe,
ăsta încă nu se cheamă faliment.
vor veni în curând parteneri serioşi,
despre care ziarul financiar
se va grăbi să scrie pe pagina-ntâi,
şi vor cumpăra nefericire pe bani grei,

la ora asta avem mai multă decât
cehia şi ungaria la un loc,
ardealu-i al nostru, ce mai,
suntem poate singurii care pot exporta
nefericire pură ca heroina -
a occidentalilor e contrafăcută de mult.

mare pagubă că românia
nu ştie vinde ce are mai bun,
iar or să ne-o ia alţii înainte,
pentru că norocul nu vine de două ori,


şi-atunci or să schimbe iar guvernul,
crezând că acolo e buba.




Alaturi de Ioan Es. Pop si copilăria, indiferenta, deasupra tuturor și a noastră



Iata cateva imagini de la aceast eveniment din satul copilariei mele. Si niste versuri ale dragului nostru oaspete, Ioan Es. Pop





 
 


 
peste drum de crâşma unde stau şi beau/ e biserica. eu şi părintele ne pândim de mulţi ani./ aş vrea să-l slujesc şi eu pe dumnezeu dar mi-e teamă./ ar vrea şi el să bea cu mine dar n-are curajul.// atunci ridică înspre mine crucea cu mânie/ şi mă ameninţă şi atunci ridic şi eu înspre el/ halba cu bere şi-l ameninţ/ şi bat furios din picioare şi se mânie şi el/ şi dă îndărătul ferestrelor din picioare şi mâini.// poate nu ar trebui să vin duminica la birt/ chiar de la şapte dimineaţa. el îşi începe/ slujba la nouă. dar la şapte, exact la şapte/ se furişează şi el în altar şi începem să ne facem semne.// (…) o să facem atunci un chef pe cinste, părinte,/ întotdeauna plătesc eu, poţi bea liniştit, noi n-avem/ cui te pârî. şi după aia o să ne mutăm şi o să bem şi la tine,/ o să fie duminică seara târziu, n-o să ne vadă nimeni./ dar încetează să mă mai ameninţi, mi-e atât de frică acum/ de cei ce mă ameninţă cu viaţa veşnică, părinte”.


 
 
 
 


am supravieţuit mai ieri şi unor toamne
care abia urmează să vină,
d-apoi ăsteia despre care meteorologii
spun că va fi cea mai scurtă dintre toate?

numai că nu ne-am mai dus la momfa
aşa de des ca mai an -
biletele-au ajuns cu mult prea scumpe
iar momfa se îndepărtează ceas de ceas,
deşi parcă tot mai mulţi turişti
se arată dornici să o viziteze.

ministrul turismului spune că momfa
e deja pregătită să primească
în raiul ei zece mii de vizitatori,

dar tot ministrul turismului se vede
nevoit să recunoască franc
că el nu a fost în momfa niciodată
şi că nici nu ştie unde este
deşi sunt patruzeci de microbuze
care pleacă zilnic înspre momfa.

ce le-o fi plăcând în momfa dragilor
noştri turişti de se-nghesuie într-acolo?
or fi microbuzele atât de odihnitoare,
minunăţiile atât de mari încât,
odată ajunşi la momfa, nici chiar unul
să nu dorească să se reîntoarcă?

văru’ care vine de la maramu’
zice că de ce nu l-am chemat
vara asta şi pe el la momfa.
păi ce, vere, asta a fost vară?

şi-atunci noi ce căutăm aici?
aici e locul de unde pornim înspre momfa.
şi unde vine momfa asta, vere,
momfa e la nici doi paşi de-aici,
dacă stăm încremeniţi un ceas,
vom fi primii care-ajungem astăzi.

numai dă palinca aia mai încoace
şi nu mai căsca în halul ăsta ochii,
în momfa, dacă vrei să vezi, intri cu ochii închişi,
aici nu eşti la mare sau la maramu’
 
 
***
de patru generaţii, în dosul casei noastre curge
un pârâu cu sânge întunecat.
de ani şi ani, tatăl meu îl acoperă cu paie şi frunze
să nu afle vecinii. şi tatăl lui îl acoperea şi el cu paie şi frunze
şi poate că va fi rândul meu să-l acopăr curând,
pentru că nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo.
primăvara ne facem şi noi că arăm şi semănăm,
ca să pară că sântem în rând cu lumea.
toamna ne facem că strângem şi noi roade,
ca să semănăm cu ceilalţi, să nu se bage de seamă,
dar de fapt nu facem decât să aşteptăm, să
pândim cine vine la rând, unul din noi
sigur vine la rând,
ne petrecem ziua urându-l pe cel care va scăpa, deşi
cine scapă, scapă doar până la o dată următoare.
în timpul ăsta, pe pârâu se scurge o şuviţă de
sânge întunecat, îl acoperim de ani şi ani cu
paie şi frunze,
nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo,
trebuie să părem şi noi în rând cu lumea.
 


 




 
 
 
cînd eram mic, visam să fiu şi mai mic./ mai mic decît masa, mai mic decît scaunul,/ mai mic decît cizmele mari ale tatălui./ cît un cartof, atîta mă visam./ pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pămînt şi gata,/ pînă toamna nu-i mai necăjeau.// mă visam în cuib, printre ei,/ dormind cu dulceaţă-n întuneric,/ întorcîndu-mă pe-o parte şi pe alta vara/ iar apoi căzînd din nou în somn.// şi toamna să mă trezesc tot nedormit/ şi tot nespălat ca fraţii mei/ şi cînd să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra/ şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi,/ căci vin acasă de bunăvoie,/ dacă-n primăvară mă puneţi la loc,// şi primăvara să fiu primul pe care/ îl aruncă înapoi în cuib/ şi tot aşa, să rămîn să dorm mereu,/ din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib,/ ani mulţi, neîntors şi uitat." 
 


Multumim IOAN ES. POP! 
 
 

 

 
 

 


 
 
 

05 septembrie, 2012

DUPĂ REFERENDUM


 

EFECTELE CRIZEI POLITICE ASUPRA ÎNCREDERII  ÎN INSTITUŢII, PROFESII ȘI PARTENERII ROMÂNIEI



Un comentariu de Vasile Dâncu



M-au întrebat mulți oameni în ultimele două luni despre efectele bătăliei politice şi mediatice de la referendum asupra opiniei publice. Putem spune ceva deocamdată doar despre efectele pe termen scurt, ușor de observat prin interogarea opiniei publice. Din nefericire, polarizarea emoțională extremă, tehnicile de persuasiune și presiune publice folosite, dezbaterea politică dură și tensiunea politică generată de soluția de tipul ”Totul sau nimic”, bâlbâielile și ezitările instituţionale ar putea avea efecte pe termen mediu şi lung pe care poate că încă nu le putem intui sau măsura. Un efect l-am arătat în cercetările anterioare: polarizarea politică și recoagularea unui pol de dreapta, în jurul lui Traian Băsescu, alături de rezistenţa unui curent de opinie puternic în jurul USL, curent care a antrenat şi prezența foarte bună la referendum.

Am testat încrederea în anumite profesii care au fost antrenate într-un fel sau altul în polemica de campanie sau în dezbaterea postreferendum, bănuind că profesii cum  sunt cea de politician, judecător, procuror sau altele vor avea de suferit în ceea ce privește încrederea publică, lucru care s-a dovedit a se verifica în urma cercetărilor de opinie. Profesii care pierduseră în ultimii ani, ca de exemplu cea de jurnalist, au realizat un salt în ceea ce privește încrederea publică în această perioadă de criză.

 1.    ÎNCREDEREA ÎN OCUPAȚII ȘI PROFESII, INSTITUȚII ȘI AUTORITĂȚI PUBLICE[1]

Jurnaliștii câştigă din criză.

Întrebați dacă tind să aibă sau nu încredere în presa scrisă, 51% dintre respondenți dau un răspuns pozitiv; bărbații declară în proporție mai ridicată că tind să aibă încredere în presă decât femeile, în timp de proporția celor care dau un răspuns pozitiv este cu atât mai ridicată cu cât respondenții sunt mai în vârstă (de la 34% în cazul categoriei 18-35 ani la 62% în cazul celei peste 65 de ani). Persoanele cu studii superioare tind să aibă încredere în presă în proporție mai redusă decât cele cu un nivel de educație mai scăzut, iar persoanele din Sudul țării sunt cele care au încredere în presă în cea mai ridicată proporție (55%), în timp ce rezidenții regiunii geografice Moldova sunt cei care au încredere în cea mai redusă proporție (42%).
În radio spun că au încredere 66% dintre cei intervievați. Persoanele trecute de vârsta de 50 de ani declară în proporții mai ridicate cum că tind să aibă încredere în acest mijloc de comunicare în masă, în timp ce proporția celor care dau un răspuns pozitiv crește odată cu scăderea nivelului de educație.
În televiziune tind să aibă încredere mai puțini respondenți decât au în radio:  61%. Cu cât aceștia sunt mai în vârstă, cu atât declară în proporție mai ridicată cum că au încredere în televiziune; același lucru se întâmplă cu cât sunt mai puțin educați. Mediul de rezidență este un alt factor relevant din acest punct de vedere: în timp ce dintre respondenții din mediul urban au încredere în televiziune 56%, în mediul rural proporția acestora este cu 10% mai ridicată.

Încrederea în internet este prezentă în rândul a 58% dintre participanții la acest studiu; se remarcă în măsură mai ridicată în rândul bărbaților și a persoanelor sub 50 de ani, precum și în rândul locuitorilor din Sudul țării, comparativ cu cei din celelalte regiuni istorice.

Justiţia pierde

O proporție mai redusă dintre respondenți răspunde afirmativ atunci când întrebarea este „Tindeți să aveți încredere sau nu în justiție/ sistemul juridic românesc?”, anume 30%. Cu cât sunt mai educați, cu atât respondenții declară în proporție mai redusă cum că ar avea încredere în justiția din România; de asemenea, locuitorii din Sud sunt cei care au încredere în această instituție în proporție semnificativ mai ridicată decât locuitorii din alte zone ale țării.
O proporție redusă a persoanelor intervievate declară că tind să aibă încredere în partidele politice – 12%. Această proporție este mai ridicată în rândul persoanelor trecute de 65 de ani și a celor fără studii sau cu studii elementare și mai redusă în rândul celor sub 50 de ani și a celor cu studii superioare.
Aproape jumătate dintre cei intervievați – 48% - declară că au încredere în autoritățile publice regionale sau locale. Încrederea în aceste instituții este mai răspândită în rândul persoanelor peste 50 de ani, precum și în rândul celor fără studii sau cu studii elementare, a persoanelor din mediul rural și a celor care locuiesc în Moldova.
În Parlament au multă sau foarte multă încredere 40% dintre cei chestionați; persoanele trecute de 50 de ani tind să aibă încredere în Parlament în măsură mai mare decât cele mai tinere.

In Curtea Constituțională a României spun că au multă sau foarte multă încredere 41% dintre persoanele chestionate, proporția acestora fiind ușor mai ridicată în rândul femeilor, a persoanelor sub 50 de ani, a persoanelor cu studii superioare, a rezindenților din mediul urban și a celor din Moldova.

5 din 10 respondenți spun că au multă sau foarte multă încredere în Poliția Română. Bărbații declară acest lucru în proporție mai ridicată decât femeile.

În DNA au încredere multă sau foarte multă, cumulat, 40% dintre persoanele intervievate. Persoanele sub 35 de ani tind să aibă mai multă încredere în această instituție, la fel persoanele din mediul rural.

În Parchetul General au multă sau foarte multă încredere 45% dintre persoanele intervievate; încrederea este mai răspândită în rândul persoanele de gen masculin, al persoanelor sub 50 de ani, precum și în rândul persoanelor fără studii sau cu studii elementare, al celor din mediul rural și al rezidenților din Moldova.


Profesia de politician - pe ultimul loc al încrederii publice

16% dintre intervievați spun că au încredere multă sau foarte multă în profesia de politician; persoanele trecute de vârsta de 65 de ani declară că au multă încredere în această profesie în proporție semnificativ mai ridicată decât cele mai tinere, la fel cele cu studii elementare sau fără studii și cele care locuiesc în mediul rural.

În profesia de polițist declară că au încredere 41% dintre respondenți. Încrederea în această profesie crește odată cu nivelul de educație al persoanelor intervievate.

În profesia de procuror spun că au multă sau foarte multă încredere 39% dintre respondenți; cu cât sunt mai tineri și mai educați, cu atât intervievații dau acest răspuns în proporție mai ridicată. Persoanele din mediul rural, de asemenea, declară că au multă sau foarte multă încredere în această profesie în proporție mai ridicată decât cele din mediul urban.

În profesia de funcționar public spun că au încredere multă sau foarte multă 37% dintre cei intervievați; cu cât sunt mai în vârstă, cu atât respondenții dau acest răspuns în proporție mai redusă. De asemenea, respondenții din mediul rural tind să aibă mai multă încredere în această profesie.

În profesia de ziarist au încredere multă sau foarte multă 53% dintre respondenți, bărbații în proporție ușor mai ridicată decât femeile, la fel persoanele trecute de 35 de ani comparativ cu cele mai tinere. Nivelul de educație este un alt factor relevant în acest sens, odată cu creșterea acestuia crescând și nivelul de încredere de care se bucură profesia de ziarist în rândul respondenților. Persoanele din Transilvania și Banat tind să aibă ușor mai puțină încredere în această profesie decât cele din restul regiunilor țării.
Profesorii se bucură de un nivel ridicat de încredere în rândul populației: 69% declară că au multă sau foarte multă încredere în această profesie. Respondenții cu studii superioare dau aceste răspunsuri în proporție ușor mai ridicată decât cele cu studii elementare sau medii, la fel și moldovenii comparativ cu locuitorii din celelalte regiuni ale țării.
Profesia de medic se bucură de un nivel similar de încredere: 69%. Persoanele cu fără studii sau cu studii elementare tind să declare că au multă sau foarte multă încredere în această profesie într-o proporție ușor mai redusă decât cele care au un nivel mai ridicat de educație.

Majoritatea  românilor au încredere atât în profesia de muncitor (80%) cât și în cea de agricultor (82%). Cea mai multă încredere (86,7%) o au persoanele cu vârste între 51 si 65 de ani. În ceea ce privește profesia de judecător sau avocat se remarcă un nivel de încredere mai scăzut. Astfel, în profesia de judecător, 39% din participanții la sondaj afirmă că au foarte multă (12%) sau multă (27%) încredere, iar în ceea ce privește profesia de avocat, 41% declară că au încredere. Atât pentru profesia de judecător cât și pentru cea de avocat, cel mai scăzut nivel de încredere îl au respondenții cu vârsta de peste 65 de ani. În profesia de judecător, 22,3% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani declară că au foarte multă sau multă încredere, iar în cazul profesiei de avocat  22,8% dintre respondeții de peste 65 de ani afirmă că au încredere. De asemenea, raportat la nivelul de școlaritate al intervievaților, persoanele cu studii superioare au cea mai puțină încredere în judecători, 33% declarând că au foarte multă sau multă încrede în profesia de judecător. În ceea ce privește mediul de rezidență, nu apar diferențe semnificative legate de încrederea în profesie, dar persoanele din mediul rural tind să aibă mai multă încredere atât în judecători (42,6%) cât și în avocați ( 49,6%).

Majoritatea persoanelor intervievate afirmă că au încredere în profesia de militar (81%). Persoanele de sex masculin tind în mai mare măsură  (85,9%) decât persoanele de sex feminin (77,9%) să susțină acest fapt.  Se poate observa o diferență a nivelului de încredere și în funcție de mediul de rezidență. Astfel, persoanele din mediul rural tind să aiba mai multă încredere în militari (85,1%) decât cele din mediul urban (78,9%).

 2. NOI SI CEILALȚI, STRĂINI ŞI VECINI

Amorsarea unei atitudini antioccidentale

În timpul acestei crize au apărut pentru prima dată în ultimii ani elemente ale unui discurs autarhic, de neamestec al Europei sau SUA în treburile interne ale României. Acest discurs era performat în trecut în general de partide mici, marginale, cu puţine şanse de prozelitism. Pentru prima dată însă, discursul unor lideri importanți români, din cadrul unei polemici cu țări occidentale şi responsabili europeni, a fost performat în spațiul public. Mai mulți analiști au avertizat că există pericolul naşterii unor tendințe antioccidentale și a unor atitudini extremiste sau naționaliste, mai ales că este vorba despre accente autarhice ale discursurilor unor lideri politice cu popularitate mare, reprezentanți pentru partide care astăzi se află pe primele locuri în sondaje.

De aceea am căutat să măsurăm efectelele acestor dezbateri asupra opiniei publice, pentru a descoperi eventuale efecte negative privid percepția UE, NATO sau a unor ţări vecine, țări care au apărut în aceste dezbateri ca fiind actori mai mult sau mai puțin importanţi: Ungaria și Rusia.

Nu putem spune că polemica politică, de multe ori extrem de pasională, nu a avut efect asupra opiniei publice. Există un efect, dar nu unul major. Avem mai degrabă doar amorsarea unei atitudini antioccidentale, deocamdată slabă, dar măsurabilă. Nu este exclus ca viitoarea campanie electorală să devină o cutie de rezonanță mai importantă pentru discursuri naționaliste, soluție facilă din punct de vedere politic, şi atunci tendințele acestea se pot accentua.

Deocamdată, la nivelul de generalitate la care s-a desfășurat cercetarea noastră, nu se văd schimbări prea mari de tendinţă, chiar dacă o serie de cifre pot avea semnificația unui semnal de alarmă.

Presiunile occidentale

Respondenții consideră mai degrabă rău faptul că statele occidentale fac presiuni auspra Guvernului României pentru respectarea procedurilor democratice. 46% dintre respondenți consideră benefice presiunile țărilor occidentale, 50% consideră aceste acțiuni negative, iar 52% dintre intervievați consideră că România nu ar trebui să accepte aceste presiuni.

În ceea ce privește percepția relației dintre Ungaria și România părerile sunt împărțite, 43% dintre intervievați considerând Ungaria mai degrabă prietenă României iar 38% mai degrabă o țară dușmană. Tinerii (18-35 de ani) tind mai degrabă să considere Ungaria o țară prietenă (51,2%), iar persoanele în vârstă (peste 65 de ani)  consideră Ungaria mai degrabă un dusman (52,2%). Se observă deci scăderea încrederii  în țara vecină odată cu înaintarea în vârstă.  Diferențe de percepție a Ungariei apar și în funcție de regiunea geografică a respondenților. Intervievatii din regiunea Transilvania + Banat consideră în cea mai mare măsură, Ungaria o țară prietenă (47,6%).  La pol opus se află regiunea Moldova unde, în cea mai mare măsură ( 45,0%),  Ungaria este considerată mai degrabă o țară dușmană României.

Se remarcă diferențe de percepție a Ungariei și în funcție de partidul preferat al respondentului pentru alagerile parlamentare. Persoanele care ar vota cu PDL (59%), UDMR (84,9%) si PNG (40%) consideră în cea mai mare măsură că Ungaria este mai degrabă prietenă României.

Întrebați cum consideră că este Rusia pentru România, 39% dintre respondenți consideră că această țară este prietenă României, iar 27% consideră că este un dușman, în timp ce 17% consideră că nu este nici prieten, nici dușman, iar 13% nu știu ce să creadă. Bărbații consideră că Rusia este o țară prietenă României în proporție mai ridicată decât femeile, în timp ce acestea declară în proporție foarte ridicată că nu știu cum sunt relațiile dintre cele două țări (19% vs. 6%). Persoanele din mediul rural tind să vadă Rusia drept o țară prietenă în proporție mai ridicată decât cele din mediul urban, la fel cele din Transilvania, Banat și Sudul țării comparativ cu cele din Moldova.

Legat de politica externă a României majoritatea respondenților au o părere proastă sau foarte proastă (55%). Persoanele de sex masculin tind în mai mare măsură (44,6%) să consideră politica externă pozitivă decât persoanele de sex feminin (37,9%). Se remarcă o diferență de percepție și în funcție de gradul de școlaritate. Astfel, persoanele cu studii superioare consideră în mai mare măsură (49,8%) politica externă a României bună decât persoanele fără sau cu un nivel scăzut de educație (32,5%).

În general, românii (51%) se declară nemulțumiți de politica externă a țării, cele mai nemulțumite fiind persoanele din mediul urban (64,5%) și susținătorii partidului UNPR  ce se declară în proporție de 80% destul sau foarte nemulțumiți de politica

Pericolul extern

62% dintre români consideră că în prezent România nu se află în pericol de a pierde teritorii. Persoanele cu studii superioare susțin în cea mai mare măsură (76,0%) că România nu se află într-un astfel de pericol. Femeile tind în mai mare măsură să considere că țara ar putea pierde teritorii (37,6%) decât bărbații (31,9%). De asemenea se poate observa că persoanele tinere (18-35%) consideră în mai mare măsură (44,6%) decât vârstnicii (38,7%) că ar putea fi pierdute teritorii.

Majoritatea persoanelor intervievate (59%)  afirmă că nu au auzit declarația lui Crin Antonescu cu privire la rolul României și poziția acesteia în cadrul Uniunii Europene. Dintre cei care cunosc declarația, 60% declară că sunt de acord cu spusele lui Crin Antonescu, aproape în totalitate votantii USL.

Relaţiile cu minorităţile etnice.

În general românii consideră relațiile cu alte etnii de pe teritoriul țării ca fiind bune (66%). Persoanele cu studii superioare susțin în cea mai mare măsură (68,2%) acest fapt. În ceea ce privește relațiile dintre români și maghiari, situația este similară. 65% dintre intervievații consideră relațiile dintre români și maghiari bune, iar persoanele cu studii superioare tind în mai mare măsură să susțină acest fapt (71,8%). În ceea ce privește regiunile, majoritatea persoanelor mulțumite de relația dintre români și maghiari (72,1%) provin din regiunea Transilvania + Banat.

În cazul relației dintre români și romi, se observă o ușoară diferență față cea cu maghiarii. 49% consideră relațiile dintre romi și români bune. Persoanele vârstnice (peste 65%) sunt cele mai mulțumite (58,2%) de aceste relații.

Românii consideră în general  (82%) relațiile dintre români și germani bune sau foarte bune. Persoanele cu studii superioare susțin în cea mai mare măsură (96,1%) acest fapt.

Diaspora si votul

Majoritatea intervievaților (67%) consideră că românii plecați în străinătate nu ar trebui scoși de pe listele electorale permanente. Majoritatea celor ce susțin scoaterea de pe liste a românilor plecați sunt respondenții cu vârsta de peste 65 de ani (50%) și persoanele cu studii superioare (41,1%). De asemenea, susținătorii USL (46,3%) consideră în cea mai mare măsură că românii plecați în străinătate ar trebui scoși de pe listele electorale permanente. La polul opus se află susținătorii PDL ce consideră în proporție de 10.7%  acest fapt.

Deocamdată, doar un semnal de alarmă.


Detalii metodologice[2]

Volumul eșantionului: 1.541 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel national.

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,5%

Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI

Perioada anchetei: 21-24 august 2011

 


[1] Scala de încredere folosită este diferită de cele folosite de regulă în studiile de opinie românești, fiind preluată din Eurobarometrul 72 din 2009
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb72/eb72_ro_ro_nat.pdf
 
 
[2] Unele întrebări au fost preluate din Eurobarometru 72, 2009: http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb72/eb72_ro_ro_nat.pdf

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...