18 iunie, 2012

CHIPUL UITAT AL NORMALITĂȚII



sau despre războiul, mereu pierdut, al președinților



Clausewitz spunea că ”războiul este continuarea politicii cu alte mijloace”. Așa o fi, poate, dar nu este normal ca politica să fie bântuită tot timpul doar de războaie și spiritul lor de distrugere.  La noi, regula este războiul și nicio perioadă de pace nu-și face loc. Pacea (”între două dobitoace”, cum ne spunea învățătoarea din clasa întâi atunci când ne luam la bătaie) ar trebui să fie perioada dintre alegeri când politica ar trebui să performeze prin construcție și muncă în folosul umanității, când energiile trebuie unite pentru interesul social sau național comun. În campanii electorale confruntarea și războiul sunt lucruri normale. Identitățile politice primesc sens, este adevărat, mai ales în cadrul interacțiunilor conflictuale. De aceea, partidele au luptători de profesie, uneori chiar și clovni care umblă în costume de paradă pentru a arăta loialitate sau a simula o virilitate, altfel greu de probat.

Războiul de fiecare zi al politicii este omniprezent în mediile politice sărace în idei, competențe și intelectuali. Acolo, politica este o competiție între clanuri, familii, găști sau bande pentru bietele resurse pe care o comunitate sau o țară le are sau le adună zilnic prin taxe și impozite. Acolo, în parlamente,  grupurile politice nu pot face decat târguri sau diferite schimburi oneroase de genul: tu accepți legea asta pentru interesele mele, eu accept o mîrșăvie comparabilă. Consensul este deci nu o negociere rațională care nu depășeste interesul colectiv, ci un troc sinistru între găști. Cei mai mari combinatori, făcătorii de blaturi, pozează, de regulă, în mari războinici. Ies ritualic să-i atace pe dușmani, în timp ce trag cu ochiul complice, dar mai ales înfierează cu patos pe cei care nu se sacrifică destul în a înjura și înfiera dușmanul. Uneori, în mai multe partide, poți auzi expresia de opoziție: nu ți-a făcut puterea dosare penale, înseamnă că ești trădător. Niciun hoț sau corupt, indiferent de partid, nu va recunoaște că are un dosar penal pentru că a furat, mereu va spune că este politic.

Cert este că un ethos al confruntării este dominanta vieții politice. După campania electorală armele nu se lasă la rastel, toată lumea este ținută trează pentru lupta de fiecare zi. Uneori pare absurd, dar lupta și ura pentru adversari pare că este liantul cel mai puternic al grupurilor politice. De aici și nepotismele sau promovarea membrilor familiei în funcții sau în viața de partid, este greu să ai încredere în cineva, deoarece această continuă luptă se prelungește și în propriul tău partid.

Acest război continuu, nesfârșit, ca un fel de război al sfârșitului lumii din imaginația fecundă a marelui dezamăgit de politică Marios Vargas Llossa, nu are o finalitate ca în opera ilustrului sud-american, adică o luptă între valorile supreme, genuine, și expresia lor socială, degradată, ci este un război al nimicului. Pentru orgolii, uneori pentru interese mărunte, pentru resurse, sau chiar un război în zadar.

Nimeni nu poate scăpa de acest război, dar în primul rând nu pot scăpa președinții. Este un război pe care toți îl pierd până la urmă, dar îl duc cu însuflețire pentru că sunt animați de bătălii și victorii mărunte.

Ion Iliescu a pierdut războiul cu democrația chiar la început când Piața Universității a fost o capcană în care l-au băgat, probabil, apropiații lui, generali. Au construit pentru el un front în care ei, cei apropiați, erau generalii cei puternici și credincioși. Nu știu cât a fost el de convins că minerii și venirea lor va fi un lucru bun, nu știu cum i-a fost prezentat pericolul pentru țară reprezentat de partidele istorice, rege sau studenți, dar ceea ce știm că războiul acela cu Piața Universității i-a fost fatal. Cred că am fi avut un altfel de Iliescu, poate mai nonșalant, poate mai democrat și mai puțin închis  într-o echipă de foști de care nu s-a despărțit nici acum. Stigmatul căpătat în acea luptă l-a transformat pe vechiul dizident într-un conducător care va încerca mereu să limiteze efectele înfrângerii prin confirmarea faptului că a avut dreptate, că a fost o luptă cu dușmani care și azi sunt reali, că nu el a fost de vină etc . În conflictele mele cu Iliescu, dincolo de consecvența irecociliabilității, am văzut la bătrânul lider al stângii judecăți echilibrate, moderație, luciditate  chiar și o toleranță față de idei cu care nu era de acord înainte. Cazul schimbării atitudinii față de regalitate este o dovadă destul de grăitoare. Dar, din nefericire, cel care putea să facă o adevărată deschidere a României din partea stângii a fost fixat în tranșee de acea înfrângere într-un război inutil și prefabricat la acea vreme.


Emil Constantinescu s-a bătut cu sistemul și securitatea. Un război închipuit, creat de psihoza conflictului continuu, evident, dominantă și în grupul lui politic. Războiul l-a pierdut pentru că nu și-a dat seama că el însuși era sistemul.  Luase modelul de conducere al lui Iliescu, fix definiția pe care seful PDSR o inventase, pe măsura sa, cu complexele de neintervenție moștenite războiul început la Revoluție și continuat cu Piața Universității, deci nu avea cu ce să se descurce, el nu avea cum să joace, după altă partitură, rolul lui Ion Iliescu. Deși era un intelectual serios, probabil un democrat veritabil, a ieșit repede înfrânt, nu de securitate, ci de incapacitatea lui de a ieși din rol, de imposibilitatea lui de a tranșa războiul politic absurd din interiorul propriei lui tabere. În loc să folosească securitatea și toate resursele sistemului politic pentru un proiect măreț și implinirea unei viziuni, a preferat să aștepte, iar la final s-a declarat învins de propria lui mână dreptă.
 

Traian Băsescu s-a prins ca trebuie să schimbe scaunul ca să nu pățească la fel ca predecesorul său, învins de umbra securității. A simțit nevoia sa devină jucător, nu putea să stea să-și aștepte adversarii și  a trecut la atac. A intrat cu sabia în mână, dar după ceva vreme a constatat că sabia era de lemn. A atacat comunismul care mai rămăsese și obiceiurile politice. A mișcat instituțiile, dar acestea în loc să se pună în mișcare au început să crape pe la încheieturi. A încercat să scape de foștii lui colegi, marii baroni PDL, dar tinerii puși în loc s-au îmburghezit repede și au început să semene cu seniorii. Cameleonic, toți cei noi pe care i-a adus, luau culoarea mediului. A recunoscut destul de greu înfrângerile și a încercat să ducă luptele până dincolo de limitele suportabilității tovarășilor lui. Armata a început să-i obosească, unii poate chiar au demobilizat înainte de vreme. A luat lupta pe cont propriu, asumându-și o schimbare pe care nu o poate face nimeni singur. Mai are puțin din mandat, dar nu este exclus ca, la final, cu franchețea care îl caracterizează, să spună: am înfrânt!
 

Pe Ponta l-am cunoscut acum vreo doisprezece ani.  Ambițios, fost procuror, încerca să reconstruiască o organizație de tineret care era doar o anexă palidă a partidului, cu tineri care ieșiseră de mult din tinerețe. A făcut în doi ani o organizație adevărată. La primul Congres care ne prindea pe amândoi ca debutanți și în care eu am vorbit despre un loc important pe care trebuie să-l dăm tinerilor, Ponta a mers mai apoi la tribună și s-a legat discret de mine. A spus ca tinerii nu vor nimic, ca se vor lupta pentru fiecare scaun, chiar și cu mine. A fost o delimitare pe care am înțeles-o doar mai tarziu, atunci când l-am cunoscut mai bine. Cunoscându-l am decoperit că nu este un războinic incurabil, chiar dacă are curaj și temperamentul necesar ca să sară mereu la bătaie. I-am cunoscut pasiunile, am văzut ca poate fi un camarad bun și un om normal. Nu este obsedat de conflict și nici nu este dependent de adrenalina puterii. Știe ce să facă cu timpul liber, se bucură de viața cea normală, își plimbă copiii cu drag, vrea altceva de la viață decât putere pe pâine. Joacă tenis sau baschet, este egoist la fotbal, iar la ping-pong mă enervează că nu-l pot bate nici măcar de Revelion. Îi place istoria și citește în ritm de intelectual, nu de politician.

Poate că și cei pomeniți înainte au fost oameni ai vieții normale, viață pentru bucurie de a trăi, poate că doar viața politică i-a tranformat. Iliescu a venit pe un val căruia nu avea cum să i se împotrivească. Emil Constantinescu a fost luat pe sus de un tsunami care căuta să razbune, utopic, o jumătate de secol de comunism adus de ruși. Traian Băsescu a luat pistolul într-o mână și niste țepe de carton în alta pentru a razbuna ceea ce răsculații pierduseră în mandatul ratat al lui Constantinescu. Din generații diferite, toți cei trei presedinți continuau un război de dinainte de Revoluție, erau împinși de trecutul lor sau de trecutul generației lor. Nu întotdeauna era războiul lor, dar era un context moștenit și un câmp de bătălie mereu alimentat cu conflicte și mize, uneori absurde.
 

Dar Victor Ponta este din altă generație. Nu este obsedat de luptă, a ajuns președinte de partid fără să taie capete și fără să omoare parinții și bunicii din partid.  Nici Năstase și nici Iliescu nu au fost împinși la o parte, chiar dacă, uneori, l-au sabotat cu discreție sau l-au tratat cu aroganță. Dar, cu sau fără voia lui, intră într-un război care nu se mai termină și căruia chiar combatanții i-au uitat sensul. I se arată probabil dușmani în fiecare zi, i se propun vendette, are de reglat și el polițele lui. Este la început și are nevoie să arate că este mascul alpha, să obțină ascultare sau atenție. Dar după terminarea acestor mici retușuri de instalare la volanul politicii, Victor Ponta nu ar trebui să se înroleze în războiul de uzură al politicii, război sintetizat cel mai bine de sintagma manelistică ”să moară dușmanii”.  Pentru că el poate ignora trecutul, pentru el trecutul nu este o povară și nici o amintire duioasă.

 Este cel dintâi Premier și,  poate, viitor președinte de țară care nu a fost membru de partid. E important asta? Poate nu, dar este un semn, mai mult decât o calitate. Este semnul că a venit o nouă generație care are datoria de a schimba lumea noastră. Oamenii nu așteaptă de la el victoriile mici asupra dușmanilor partidului, chiar dacă unele poate ar fi importante pentru justiție socială sau pentru dreptate. În acest război politic care nu se mai termină, cei mai mulți dintre noi nu mai știm să definim pacea și, cu siguranță,  mulți dintre apropiați îl îndeamnă zilnic la luptă, iar adversarii îl provoacă acum să fie bărbat, să-și arate intelectualii de care dispune și să-i pună în cântar cu intelectualii lui Băsescu. În plus, parcă este împins să dea el însuși toate bătăliile. Toate acestea sunt cântece de sirenă, lumea așteaptă de la el altceva, construcția normalității. Asteaptă să vadă pe cineva care pune pacea și construcția pe primul loc. Cineva care se interesează sincer de greutățile profesorului și îl înțelege pe medicul care pleacă disperat peste hotare. Normalitatea nu înseamnă obligatoriu bani în plus și nici subvenții pentru nemuncă, normalitatea este sentimentul oamenilor că acelora care-i conduc le pasă de viața și suferințele lor, iar acest lucru nu se poate simula electoral. A înțelege că nimeni nu poate vorbi în numele celui care are probleme de existență, dar că soluțiile nu le poate imagina el, de fiecare dată.  Normalitate înseamnă să pui dorințele sau poftele tale și ale partidului pe locul doi și să alungi convențiile și omerta care domnește în viața politică de peste două decenii. Să recunoști clar și să simți că România este mai importantă decât orice formă de organizare partinică, coaliție sau alianță.
Războiul pe care nu are voie să-l piardă Victor Ponta, ca om de stat venit din altă generație, este să aducă înapoi chipul uitat al normalității.


21 de comentarii:

  1. Sper ca acest post sa fie inceputul lepadarii Dvs de Ponta. Va apreciez dar nu pot simpatiza cu sustinerea Dvs pt acest om, care este un arogant mincinos infatuat nerusinat politician, cum majoritatea sunt. A promovat oameni fara valoare. Nu vorbesc despre razboaiele stupide pe care le duce, printre care si recentul episod ICR. Aveti ditamai barnele in apropierea ochilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. domnule Dancu, va respect calitatea discursului dvs. Singura mea nedumerire si intrebare este aceea daca va regasiti in PSD-ul representat de Victor Ponta?
    Si daca da, cum reconciliati accentele razbunatorii, vindicative si mincinoase (vezi "invitatia" de la Rompuy si foarte recenta revelatie a lucrarii de plagiat)ale primului ministru Ponta cu integritatea intelectuala de care ati dat dovada pina acum?

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow, what a timing! Nu puteati alege un moment mai nepotrivit decat acesta ca sa publicati un articol elogios la adresa lui Ponta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi cer scuze antepostacilor pentru faptul ca nu pot fi de acord cu dumnealor.Eu cred ca nu putea fi ales un moment mai potrivit pentru aceste adevaruri.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum puteti amesteca politicul celor 3 personaje cu "emotionalul" celui de-al 4-lea?
    Este atat de scazut nivelul articolului, atat de putin subtil, incat am mari dubii ca l-ati scris Dv.

    Dupa atatea analize pertinente in ultimul timp in care ati scos la iveala atat de clar directia si semnificatia votului, nu pot sa inteleg cum ajungeti sa ne puteti in fata acest "om", "umanul" si "realizarile" in plin scandal de plagiat...

    Degradant

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte interesant ca nu se publica comentariul meu anterior.
    Il reiau, poate a fost o problema tehnica:


    Cum puteti amesteca politicul celor 3 personaje cu "emotionalul" celui de-al 4-lea.
    Este atat de scazut nivelul articolului, atat de putin subtil, incat am mari dubii ca l-ati scris Dv.

    Dupa atatea analize pertinente in ultimul timp in care ati scos la iveala atat de clar directia si semnificatia votului, nu pot sa inteleg cum ajungeti sa ne puteti in fata acest "om", "umanul" si "realizarile" plimbatul de mana a copiilor inocenti in parc, in plin scandal de plagiat...

    Degradant

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesant si obiectiv punctul de vedere referitor la cei trei presedinti. In ceea cel priveste pe Ponta...sunt doua posibilitati: chiar credeti sincer ceea ce spuneti si atunci suferiti de un fel de un subiectivism orbitor, ori, mai rau, e vorba de propaganda groasa - adica, mai inatai devin credibil prin povestea cu presedintii si apoi il scot pe Ponta frumos, destept si cinstit. Mi-ar placea sa nu fi inteles eu bine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dragi prieteni,

    Va inteleg reticenta celor care va indoiti de Victor Ponta. Eu nu fac aici apologia lui, am incercat sa aduc in discutie speranta intr-o noua generatie. Pe el nu il compar cu cei trei, inca nu a facut mare lucru. El este aici doar reprezentantul generatiei asteptate. Poate castiga, poate rata!

    Sigur sunt subiectiv, aici, pe acest blog scriu mai degrabă cu sufletul. Nu fac opere stiintifice, imi comunic gandurile si sperantele mele. Incerc sa-i dau lui Victor Ponta inaltimea necesara zborului, as fi fericit să înteleagă ce trebuie facut intr-o lume politica care te absoarbe si nu te mai lasa sa gandesti. Te absoarbe sau te respinge cum se toata forta de care este capabil Sistemul (cum se întâmplă acum).

    Am comparat conditiile diferite pentru cei patru oameni politici iar lui Ponta am vrut sa-i transmit că nu mai este timp, ca timpul nu mai are rabdare cu el si cu noi.

    Sper sa intelegeti ce am vrut sa spun si in ce sens am folosit retorica mea subiectiva. Victor Ponta mi-a raspuns, la cinci minute după postare, ”am înteles, prietene!”. Observați, nu a zis „multumesc”.

    Cu cele mai bune ganduri

    al Dvs VD

    RăspundețiȘtergere
  9. D-le Dancu,eu pe dv.va respect si va apreciez.Dar acest articol,mai degraba un omagiu adus lui Ponta este o mare rusine.La tupeul si obraznicia lui,la faptul ca e un plagiator de joasa speta,la tot circul pe care il face cu presedintele Basescu,asta ma face sa cred ca,cu buna stiinta faceti acest lucru,in speranta ca doriti sa-l mai "spalati"cumva in ochii nostri.Nu veti reusi si dv.stiti foarte bine acest lucru.Iar telenovela cu Adrian Nastase,denota ca in tara asta s-a instaurat dictatura.Si nu oricare,o dictatura a minciunii,a manipularii,a hotiei.Legea nu se mai aplica.Pacat,aveam o alta parere despre dv.Pe noi romanii,astia simpli,nu ne mai pot pacali cei de la putere.Chiar daca antenele lui Voiculescu,televiziuni de partid,manipuleaza de ani de zile la greu.Reflectati si fiti sincer macar cu dv.insiva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dori,

      am incercat sa explic in postul nterior ce am vrut prin articolul meu. Il cunosc pe Ponta destul de bine si nu aveti dreptate in totalitate. Cunosc destul de bine personajele politicului, nu cred in niciuna dintre telkeviziuni cu atat mai putin in televiziunile lui Voiculescu.
      In rest, toate asertiunile Dvs despre politica si minciuna cotidiana sunt valabile.

      cu pritenie,

      VD

      Ștergere
  10. No, ca tot cazuram mai multi de acord ca Ana si Liza celor 3 exi e bunuta, chiar bunicica, ce avem aprehensiv fata de Ponta, de nu-i putem accepta sinceritatea domnului Dancu?

    Poate faptul ca, totusi, domnul Dancu cunoaste mecanismele puterii din INTERIOR? Ca stie ceea ce noi doar intuim: in momentul de fata, strict, Ponta e cel mai putin rau (pentru romani) presedinte al PSD. Ca si Ponta e tot un animal politic, deci constient ca e dependent de haita. Iar haita trebuie hranita, trebuie sa-i dai senzatia de siguranta.

    Ca de 20 de ani haita isi schimba doar liderul, parul, tacticile, mai putin naravul, e foarte natural. Odata ca 20 ani sint putini la scara socio, apoi ca haita se schimba dupa cum se schimba PRADA, nu liderul.

    Iar ierbivorele sint cele mai putin adaptabile animale. Carnasierele sint virful lantului trofic.

    RăspundețiȘtergere
  11. I-a dat domnul Nastase inaltimea necesara zborului , halal premier !

    RăspundețiȘtergere
  12. I-a dat domnul Nastase inaltimea necesara zborului , halal premier !

    RăspundețiȘtergere
  13. "Joacă tenis sau baschet, este egoist la fotbal, iar la ping-pong mă enervează că nu-l pot bate nici măcar de Revelion."

    RăspundețiȘtergere
  14. Stiindu-va un om decent si inteligent, cred ca deja va dati seama ca ati gresit in evaluarea facuta lui Ponta.

    RăspundețiȘtergere
  15. Domnule profesor, despre plagiat nimic? Chiar asa?

    RăspundețiȘtergere
  16. Daca ce ne-a adus Dl. Ponta&comp. e "chipul uitat al normalitatii", atunci e "normalitatea" de acum 20 de ani si mai bine. Ca sunt de vina consultantii sau ameteala puterii, chiar nu ma intereseaza.Eu cred mai curand ca e un caz clasic ilustrand principiul lui Peter, ala care zice ca un om urca in ierarhie pana isi atinge limita de incompetenta. Dl. Ponta si-a atins-o si e vai de Romania!

    RăspundețiȘtergere
  17. Din pacate ne aflam intr-o situatie in care avem de ales dintre doua rele...nici nu stii pe care sa il alegi. Pe de-o parte ai miza cu Basescu insa te gandesti ca pana acum a furat destul. Pe de alta parte te gandesti la Ponta insa avand in vedere ultimele saptamani parca nici asta nu este mai breaz. Si atunci suntem pe sistemul cetateanului turmentat "eu cu cine votez?"

    RăspundețiȘtergere
  18. Stimate domnule profesor, domnul Ponta nu face parte din noua generatie, generatie care se vrea a aduce schimbarea. Din pacate domnul Ponta nu dovedeste altceva decat o mare imaturitate politica. Intr-adevar, timpul scurt de cand a ajuns la guvernare nu i-a permis sa arate ce poate sa faca, insa va rog sa nu ne batem joc de noi insine si sa negam realitatea. Pentru ca mai presus de ideologii sau discursuri de orice fel sta viata pe care o traim fiecare, om simplu sau mai invatat, intelectual sau muncitor. In momentul in care starnesti un razboi si faci viata celor pe care ar trebui sa-i conduci spre mai bine, un mare haos, nu se poate numi ca vrei schimbare.
    Nu imi place politica, nu simpatizez nici un partid si nici un politician, stiu ca schimbarea adevarata vine prin suferinta, de orice fel ar fi ea, insa nu pot sa nu observ ca, in timp ce ei se cearta, noi pierdem. Si eu, si mama mea, si bunicii mei, si copiii mei si prietenii mei. Noi toti.
    Daca avem nevoie de alta generatie care sa ne scoata la lumina devin din ce in ce mai convinsa ca nu asta e generatia asteptata.
    Nu poti face mai bine daca repeti la nesfarsit aceleasi greseli.
    Sincer, as prefera sa nu mai iasa in public nici unul din cei care ajung sa ne conduca si doar sa faca ceva, rezultatele conteaza.
    La mai bine.

    RăspundețiȘtergere