14 aprilie, 2012

O veste mai tare ca viața și ca moartea


Ce-ai spune, prietene, dacă în această noapte ai afla prin vocea unui înger că, printr-o minune, ești înzestrat cu darul minunat al păsărilor, adică, începând din clipa asta, poți să zbori? Doar că nu poţi spune nimănui acest lucru, dacă spui cuiva, vraja dispare. Și mai rău, nici nu ai voie să încerci vreun zbor de probă, pentru că o poți face o singură dată. O singură dată poţi să simți aerul tare al înălţimilor şi să intri cu capul printre norii adevăraţi. O singură dată, adică atât cât poți rezista să stai deasupra ierbii şi asfaltului; la revenirea pe pământ, totul s-ar sfârși.

Ar fi o mare sfâșiere interioară, pentru că, în primul rând, suntem făcuți să împărtăşim, să arătăm cu orgoliu ceea ce avem în plus, să ne mândrim, să ne arătăm cu aroganță talentele ori însușirile minunate. Mai mult, suntem bănuitori și necredincioși, deci cum să nu încercăm, cum să credem vocea din cer fără să facem o mică încercare în spatele casei, în fundul grădinii? Dacă a fost o iluzie, dacă ni s-a năzărit doar?

Mulți ar deveni nefericiţi pe loc de acest mare dar, visat de întreaga omenire. Când să alegi momentul acela minunat al zborului, momentul magic al singurului zbor? Cum să te pregătești pentru el, cum să-ți faci sufletul mai ușor pentru a sta cât mai mult în aer? Grele încercări ar fi, dragă prietene, nu-i așa? Ce nelinişte şi cutremurare să iei decizia sau să amâni încercarea minunatului moment al zborului.

Să aștepți ani de zile fără să încerci, îndoindu-te mereu, necrezând că este posibil! Cum să alegi momentul acela, singurul, unicul? Când să alegi momentul în care să fii zeu pentru câteva ore sau minute? Cine știe cât de lung o să fie zborul acela? După ce criterii, cine să te sfătuiască cum să alegi momentul acela? Să fii singur sau să aduci televiziunile să te vadă? Să-i aduci pe cei de la Guiness Book să jurizeze această minune, să te bage în Cartea Recordurilor?

Să fii singur, sau să-ți aduci prietenii că să împărțiți minunatul moment? S-o duci doar pe iubita ta, de mână, undeva pe un vârf de munte și acolo să-i arăţi că iubirea pentru ea te-a transformat în vultur? Cum să negociezi cu ceilalţi momentul de după, când toți o sa te provoace să mai zbori, iar tu nu mai poţi? Te vor privi oare ca pe o găină, ca pe o epavă, ca pe un înger căzut?

Dar tu, vei putea crede, în fața neîncrederii celorlalți? Nu o să ajungi să ţi se pară că totul a fost o iluzie sau un vis? Prietenii tăi de pe Facebook vor putea să creadă poveștile tale? Dacă nu se va fi imprimat nimic pe casetele camerelor de filmat? Va ajunge o singură experiență pentru a te crede cu adevărat, sau te vor trata ca pe un iluzionist care face trucuri de felul ăsta în fiecare spectacol, pentru un bilet de câțiva cenţi?

Oare copiii tăi vor aștepta și ei vocea care să le transmită că darul acela divin este ereditar? Vor fi ei dezamăgiţi dacă nu se va întâmpla asta, vor aștepta cu speranță fiecare noapte, vor fi triști în fiecare dimineață că îngerul acela al lui Dumnezeu nu a venit? Te vei întreba poate de ce ți-a dat Dumnezeu acest dar, oare trebuia să îndeplinești o misiune şi tu nu te-ai priceput? Poate chiar tu s-ar putea să începi să îl urăști pe cel care ți-a dat pentru o singură dată acest dar și să întrebi de ce nu ți-a dat acest dar nemăsurat pentru toată viața.

Ce o să te faci dacă te va chinui în fiecare noapte senzația că a rămas sufletul tău deasupra lumii și nu poți să-ți ridici târâtoarea carne spre sufletul care stă ăgăţat de albastrul boltei? Dacă o să te chinuie bănuiala că poate ești pasăre şi nu om, sau, Doamne ferește, ce o să te faci dacă îți va apărea sminteala că esti seminţie de înger?

Iată, prietene, doar o șoaptă în întunericul nopţii, o promisiune legată de un mare vis al omenirii şi, uite, câte întrebări, ce frământare, ce răstingnire a sufletului se poate naște. Ce mică veste, ce dar mare poate să fie tulburarea!

Învierea ne aduce o veste mai mare, una teribilă, dar care trece pe lângă noi şi nu ne mișcă, nu ne face să vedem lumina ce ne-ar ajuta să traversăm frica de întunericul etern. Vestea pe care n-o aduce Învierea este că moartea poate fi învinsă, că putem face noi înşine asta. Nu moartea biologică, a trupului de pământ, ci moartea sufletului și a spirutului. Moartea cea de fiecare zi poate fi învinsă. În fiecare zi putem învinge moartea prin înălțare spirituală, prin bunătate față de altul, prin desprinderea de posesia de lucruri. Putem să ne ridicăm oricând vrem deasupra lumii, putem să-i luăm şi pe alţii cu noi, dacă le vestim acest lucru. Unii au nevoie doar de vestea că ar putea să umble, că nu sunt nevolnici, ci doar sunt paralizați de frică, de neîncredere și de umilinţele trecute.

Aceasta este lumina pe care trebuie s-o dăm mai departe, pe care n-o putem stoca în case de bani și în conturi din bănci, ea se înmulțeste pe măsură ce se împarte altora. Ne putem ridica desupra urii și încleștării mâinilor pe lucrurile inutile, putem căuta dincolo de cartierul nostru un om care aşteaptă minunea de a putea să-și trimită copilul la şcoală sau o bătrânică pentru care Dumnezeu are chipul unei pâini calde. Putem să căutăm să ștergem lacrima aproapelui şi să împărţim cu orfanii bucuriile copiilor noștri. Putem să învingem moartea care ne pândeşte sufletele în fiecare din zilele în care alergăm doar după bani și mărire. Putem învinge moartea care ne împietreşte inimile când trecem pe lângă cei căzuţi fără să le întindem o mână.

Ce veste bună, ce puţine întrebări, ce puţină zbuciumare! Poţi deveni uşor şi poți  zbura în fiecare zi, în fiecare clipă, doar că trebuie să lași jos sacul acesta de oase.

Hristos a înviat, prieteni, spuneţi asta mai departe! Pe Facebook, pe Twitter, în gând, prin scrisori, pe Messenger, prin toate mijloacele şi nemijloacele.

Un comentariu: