04 aprilie, 2012

Intelectualii în maşinăria politicii



Prolog.
Textul care urmează l-am scris în urmă cu vreo șapte sau opt ani la cererea unui redactor de la ”Dilema”. Era despre mine și despre cei care simțeau ca mine. Acum mai mulți jurnaliști m-au întrebat ce cred despre eliminarea lui Cristian Preda din viața partidistă. Am găsit acest text și mi-am dat seama că nu mi-am schimbat părerea deloc. Deci acest text este și despre Cristi Preda, dintr-o tabăra adversă, dar asemănătoare.


Un subiect venit banal. S-a scris atât de mult despre intelectuali și politică încât este greu sau inutil să mai scrii ceva. Poate este mai bine să nu te raportezi deloc la textele cunoscute, dacă ai propria experienta de martor, subiect sau observator.  Voi încerca să fac abstracție de tot ce am citit deși ani de zile.  Am avut obsesia pozitivă a construcției unei sociologii a intelectualilor și am deja o jumătate de carte (lăsată în ciornă de  la intersectarea mea cu politica) pe care provizoriu am numit-o „sociologia ideologiilor noastre cele de toate zilele”. Voi elimina chiar și  tentia de a face referire la neîncrederea lui Paretto în intelectuali, pe care care îi numește „intelighentia flotantă” și  ne spune ca ei vor ține mereu partea celor care dețin  resursele de putere.

 Nimeni nu-i iubește pe intelectuali în politică. Militanții nu se bucură când se anunță că un intelectual a intrat în partidul lor pentru că partidele sunt un fel de echipe de căutători de aur care nu se bucură să se mărească numărul de guri care trebuie hrănite din prada de după câștigarea alegerilor. Sunt considerați profitori sau chiar naivi. Vechii militanţi vor avea întotdeauna justificarea următoare: votul țăranului simplu sau șomerului este egal cu cel al academicianului, deci lăsați-o mai moale cu sfaturile pentru a câștiga intelectualii de partea noastră. Toate partidele au intelectuali, profesori universitari sau artiști, dar rareori o să-i găsiți pe liste de parlament sau de guvern.



Intelectuali la pachet. Din când în când, în situații în care ar trebui să existe o serioasă dezbatere publică pe teme importante, apare o lista cu aproape 100 de intelectuali care susțin ceva ce nu poate impune vreun președinte sau premier sau partid. Aceste liste ne aduc aminte de adeziunile regizate pentru proiectele împușcatului, dar  și  de aprigele dispute dintre CDR și  FSN. Lista de stânga este mai rară, nu s-a structurat niciodată căci atunci când s-a încercat a o opune dreptei, de regulă, ar fi trebuit să se lupte pentru susținerea lui Ion Iliescu. Ori sunt multi intelectuali care se consideră de stânga dar nu-l pot susține pe Ion Iliescu. Lista de dreapta acum de 15 ani începe cu Andreescu și  se termină cu Zub și ea conține o parte dintre intelectualii cunoscuți, dar și câțiva intelectuali de care auzim doar de pe aceste liste. În loc de dezbatere publică a ideilor, de toleranță, intelectualii au preferat încolonarea în spatele unor lideri politici. S-au livrat la pachet, la legătura, în loc să-și expună ideile pe tarabă.

Vitrina cu intelectuali. Intelectualii sunt buni de arătat, sunt un fel de vitrină pentru alegeri. De aceea, ei sunt căutați mai ales în jurul alegerilor, cu iluzia că aduc voturile altor intelectuali. Dar, din nefericire, greu vom găsi la noi intelectuali care să poată funcționa ca și  directori de opinie, lideri transmițători de influență, cum spune un sociolog acum mai bine de 50 de ani. Ei nu au cum să aducă voturi pentru că partidele nu îi lasă să își impună propria voce. Puși să recite discursuri de partid, chiar dacă o fac cu talent, ei nu pot fi convingători pentru că masa intelectualilor votanți, colegii lor, îi consideră, de regulă, niște trădători.

Ar trebui să devina invizibili. Liderii nu suportă notorietatea unor intelectuali din jurul lor.  Și, mai ales, se enervează la gândul că pot fi considerați „produsul” acestora.  Chiar dacă au beneficiat mereu de „punctajele” acestora. Nu vrem discursuri, le spun liderii intelectualilor, vrem doar punctaje scurte de idei, de acolo încolo ne descurcăm noi. Dar faptul că presa tine partea intelectualului și  nu a marelui conducător, dacă izbucnește un mic diferend, sau o dispută, este de nesuportat pentru lider. Când un intelectual din partid dă un interviu apreciat de colegi sau de breasla lui profesională, Marele Conducător îl va felicita ironic și îi va explica faptul că există o ordine de precădere: lucrurile importante le spune EL. Dacă, în sondaje de opinie, intelectualii ajung la notorietate sau încredere care pot fi luate în seamă, atunci aceasta este deja o aroganţă și urmează să fie pedepsită. Dacă Marele Conducător de partid începe să scoată cărți pe bandă rulantă, atunci dispare ultimul atu al intelectualului. Soluția intelectualului: să devină, pe zi ce trece, tot mai invizibil.

Scribi inutili. Intelectualii sunt buni să scrie documente privind modernizarea partidelor, bune de invocat la presa cu ocazia congreselor sau a altor foruri. Atunci mapele celor din teritoriu și  cele pentru presă trebuie umplute cu texte lungi, complicate sau cu strategii desenate în PowerPoint. Aceste texte rămân moarte, nu le citește nimeni și  nu vor deveni niciodată programe politice. De ce? Simplu, partidele nu sunt echipe organizate cu scopul de a moderniza România, de a o construi cu proiecte pe termen lung. Citiți definiția partidului politic din orice dicționar de politologie și  veți înțelegeți că intelectualii sunt folosiți pentru a argumenta bunele intenții, nu pentru a scrie programe de pus în practică.

Invins de demagogia faptelor. Conducătorul politic ajuns lider de partid  începe să creadă în predestinare și în organicitatea ascensiunii sale și atunci caută să șteargă urmele traseului său. Întotdeauna în ședințele de partid, când unul sau altul dintre intelectuali vor face apel la valorile fundamentale sau la moralitate, sunt pregătiți să se ridice unii lideri ridicați din popor care vor demonstra, indirect, dar cu mare subtilitate, inutilitatea intelectualilor din partid. Acești militanți, care câștigă de mult timp alegerile, în sătucul sau orășelul lor, vor spune cu voce tare și răspicat că trebuie să mergem în mijlocul oamenilor, că vorbim prea mult în birouri și  folosim cuvinte prea meșteșugite, că programele de acțiune politică sunt o prostie și că trebuie să ascultăm doleanțele oamenilor amărâți.  Vor bate cu pumnul în masă și  vor spune că sunt unii care stau prea mult la televizor în loc să-l însoțească pe Marele Lider în satele și orașele patriei. De aici încolo vor da exemple sugestive cu dublarea procentelor după ce a trecut liderul pe-acolo, cu scrisori de mulțumire pentru ultima vizită, primite de la un grup de pensionari. Ce ironie, tocmai el, intelectualul, este învins de demagogie.

 Fără capital. Ultima slăbiciune a intelectualului este aceea că el nu poate aduce bani la partid  și  nici prietenii lui, alți intelectuali, nu au bani de donat. Când vin campaniile în jurul liderului se nasc gărzi pretoriene formate din foști chelneri, drumari, benzinari sau alte forme de capitaliști ce investesc în politică. Ei sunt dați ca exemple de dăruire, schimbă strategii de alianțe și intelectualul simte cum banii înfrâng ideile


Și totuși ...Dincolo de aceste detalii de funcționare, intelectualii care fac politică ar trebui să fie din ce în ce mai mulți. Pentru că nu ne este indiferent cine face politică și  pentru că ar fi singura formă prin care s-ar putea crea diferența între stânga și  dreapta sau ar putea să fie orchestrate valori în politică. România nu va avea nicio șansă dacă politică vor face doar comuniștii reconvertiți, securiștii, băieții sub acoperire, chelnerii, inginerii de nota 5, cântăreții, dansatoarele, contabilii de CAP, schimbătorii de valută sau alte tipuri de aventurieri. Clasa politică de astăzi, croită în laboratoarele încă nedesființate din 1990, este una care ocupă fraudulos biroul de comandă al societății românești. Progresiv, ea trebuie schimbată, dar nu cu fiii, nepoți sau cărătorii de geantă ai actualilor conducători politici. Dacă intelectualii le vor schimba compoziția, ciorba va începe sa aibă un alt gust. Cât timp nu vom avea o societate civilă solidă, despărțită de partide, intelectualii vor trebui să facă politică în partide. Cu toate problemele despre care am vorbit mai înainte.




Un comentariu:

  1. Iluzii si vorbe
    http://teologateu.blogspot.com.es/2012/01/determinism.html

    RăspundețiȘtergere