04 ianuarie, 2012

CE CRED ROMANII DESPRE ANUL POLITIC 2012




Prognozele experților sau predicțiile opiniei publice?

Expertologia a devenit una dintre cele mai noi religii. În toate domeniile, experții fac analize, predicții și dau sfaturi. De la modă la cosmetică, de la viața economică la viața de cuplu. Marile agenții de rating economic sau politic și laureații premiului Nobel nu au prevăzut criza mondială, dar pentru asta nu au renunțat să apară peste tot și să dea sfaturi.

Fondul Monetar Internațional a explicat printr-un raport de evaluare extern că economiștii săi nu și-au dat seama de riscurile care au condus la criza financiară globală din cauza admirației naive pentru reglementarea limitată a piețelor financiare din SUA și Marea Britanie și din cauza mentalității de turmă.                              

După ce, undeva la sfârșitul anului 2008, FMI declara că "SUA a evitat aterizarea dură" și că "veștile proaste au trecut", iar peste doar un an ne-a explicat în mod penibil că, din păcate, FMI a pus accent în mod eronat pe urgența rezolvării dezechilibrelor de cont curent la nivel mondial, dar nu a investigat modul în care aceste dezechilibre erau legate de riscurile sistematice din cadrul sistemelor financiare. Cu toate aceastea nu și-a pierdut deloc rolul de mare planificator și strateg mondial împotriva unei crize pe care nu a prevăzut-o și probabil nici nu o înțelege. În urma unor prognoze optimiste ale agențiilor de rating sau chiar a Consiliului Europei din primăvara lui 2008 tot mai mulți specialiști au început să conteste capacitatea economiei ca știință, dar mai ales a economiștilor ca experți în previziunea crizelor și chiar a managementului economic eficient.

În general, majoritatea celor care fac predicții în spațiul public, experți sau simpli comentatori, nu se bazează pe vreo formă de validare a cunoștințelor lor sau pe vreo metodă de cercetare sau observație sistematică. Cu expertiza din politică este și mai complicat. Aici, de regulă, foarte rar sunt întrebați experți din exterior, iar cel mai adesea prognozele le fac actorii politici. Ei spun ce se va întâmpla cu dorința ca acest lucru să se întâmple ca și profeție care se autorealizează. Ideea că un sondaj de opinie sau o proiecție poate produce efectul respectiv pentru că oamenii caută să se alinieze tendinței dominante este mistic acceptată, dar asta nu se produce decât într-o mică măsură, nesemnificativă am putea spune.

Dacă cineva produce o proiecție defavorabilă pentru un candidat sau partid, atunci propagandiștii și liderii acelei grupări se mobilizează imediat și caută să deschidă o polemică ce va desființa si decredibiliza respectivul studiu, dar fără să se bazeze pe argumentele de cercetare.

Comentatorii politici sunt, în multe situații, afectați de diferite forme de partizanate politice. De aceea, cercetătorii sau cadrele didactice de la facultățile de sociologie sau politologie sunt arareori prezenți acolo unde se comentează politica. Iar atunci când sunt invitați, sunt prea conceptuali, nu se adaptează stilului de televiziune sau nu acceptă să comenteze chestiuni de o factualitate revoltătoare.



Dar “expertiza” omului de pe stradă are vreo valoare?

Una dintre condițiile ideale de funcționare pentru democrație ar fi să existe un nivel mediu de informare și cunoaștere, iar potenţialii electori să fie un public informat şi atent. Dar cum acest lucru este tot mai greu de susținut, chiar și ca utopie, putem constata că procesul electoral nu este viciat total de către cei care nu sunt chiar experți, ba chiar din contră. Sociologii observă că suma deciziilor de vot exprimate poate reprezenta, pentru ansamblul procesului electoral, un rezultat mai stabil şi aparent mai „raţional” decât deciziile de vot individuale luate separat, atât timp cât se presupune că erorile conţinute de acestea sunt aleatorii.

Dacă în teorie este adevărat, apar însă erori majore dacă judecățile oamenilor sunt afectate de un nivel mare de ignoranță, dacă media se poziționează propagandistic pe anumite teme și dacă apare un mare dezechilibru în sprijinirea candidaților sau partidelor.

Așa-numitele euristici sunt tipare de gândire și decizie pe care indivizii le folosesc pentru a simplifica realitatea, sunt scheme și mecanisme cognitive activate aproape în mod automat, fără intenții conştiente şi se aplică atât proceselor de evaluare a informaţiilor analizate, cât şi celor de decizie.

Opinia publică nu este un expert, dar am observat că agregarea unor opinii individuale poate să producă un efect de prospectivă mai consistent decât opiniile unor experți, chiar dacă nu putem face nici din asta o regulă.
CONTINUARE .....

http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_predictii-ale-opiniei-publice.pdf

8 comentarii:

  1. cred ca am facut o greseala undeva si nu am trimis comentariul, asa ca il repet:

    Simt o anumita "fierbere" a indivizilor, inca nu destul coagulata in jurul unor platforme ca sa produca o veritabila miscare de forta. Insa, daca acesti indivizi separati pot constitui un barometru, anul viitor va fi foarte interesant din punct de vedere politic.

    Absenteismul nostru traditional va lovi ca de obicei, insa vad o tipologie a acestor oameni deveniti, deodata, nelinisttiti si poate in viitor activi. Intre 30 si 45 de ani, activi profesional, multi din ei antreprenori, sau cu slujbe in domeniul privat. Eu cred ca ei nu vor lipsi. Totul e sa aiba ce si pe cine vota...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cadoul meu pentru intregul popor roman, cu ocazia Noului An!

    2012
    ANUL lichidarii Sistemului politic Ticalosit din ROMANIA

    DRAGI COMPATRIOTI!

    Politicieni, jurnalisti, sindicalisti, studenti, oameni simpli dar frumos “mobilati” de Dumnezeu!

    A sosit anul in care trebuie, si putem, sa scapam de Sistemul Ticalosit al clasei politice romanesti!
    Acest Sistem este cautionat de politicieni lasi, ca Ion Iliescu si pupila sa Corina Cretu, de prostanaci precum Geoana, de demagosi si sarlatani politici, precum Basecu, de mascarici precum Vanghelie, Ioan Oltean, si toti ceilalti indivizi de stransura interesati de parvenire si capatuire pentru ei, rubedeniile si famiglliile lor! Pentru toti ticalosii din politica, Romania nu este decat o PRADA!
    Toti acestia sunt sustinuti, intr-un fel sau altul, de jurnalistii decazuti din conditia de responsabilitate civica, precum Ion Cristoiu, Robert Turcescu, D.C.Turturica, Grigore Cartianu, Mircea Marian, Tudor Barbu, Victor Ciutacu, etc., etc. Aceste “piscuri” ale nesimtirii jurnalistice fac jocurile Sistemului politic Ticalosit, si “baga sub pres” solutiile care pot trimite Sistemul Ticalosit la groapa de gunoi!
    Si politicienii ticalosi si jurnalistii decazuti au dreptul la trezire la realitate si la iluminare, precum in legenda cu Pavel pe drumul Damascului! Ii asteptam cu intelegere, cu iertare si ii vom iubi!
    De ce Iliescu si Corina Cretu au primit calificativul de lasi? Toti vor intelege de ce, daca vor citi comentariul meu la articolul “Recrudescenta hortysmului” , din 05-01-2012 de pe blogul dnei Cretu!
    De ce Geoana prostanac? Nu doar pentru ca a confirmat aceasta “eticheta” atat in ultimii 5 ani, cat si prin comportamentul din ultimul timp, dar si pentru ca a sfidat prosteste toate Scrisorile cu tema de fata, pe care i le-am transmis la domiciliu, in ultimele luni!
    De ce Basescu demagog si sarlatan politic? Pentru ca acesta este “naturelul” lui (placut multora!) pe care il confirma zi de zi, pentru “divortul” dintre vorbele si faptele lui! Luptatorul “anticoruptie” din 2004 (Basescu) nu si-a exprimat nici dupa 7 (sapte) ani un punct de vedere, alb sau negru, asupra unei solutii anticoruptie, de Interes National, ce i-a fost transmisa cu Scrisoarea Nr.86/04-01-2005!!! Acum, de 8 (opt) luni de zile nu si-a exprimat punctul de vedere daca Romania trebuie sau nu, sa scape de Sistemul politic Ticalosit, solutie pe care i-am transmis-o cu Scrisoarea Nr.11270/03-05-2011! (Scrisoarea poate fi citita in comentariul meu la articolul “Cutremurul din 2012”, din 30-12-2011, de pe blogul lui Sorin Rosca Stanescu. Acolo in loc de 11270, s-a scris gresit 11279, scuze!)
    Intre cele doua date ale Scisorilor amintite mai sus, au fost multe altele, doar de Interes National, si tuturor, Basescu le-a harazit aceeasi soarta!
    Iar pe mascaricii Vanghelie, Ioan Oltean, etc., ii puteti aprecia dupa aparitiile lor publice! Ioan Oltean m-a primit in audienta, in Modrogan, in 29-09-2011, in legatura cu tema de fata, si bineinteles ca un mascarici nu putea sa aiba un punct de vedere, sau sa actioneze in vreun fel!
    Acesta este tabloul deprimant al realitatii! Trebuie sa ne intebam, precum Lenin: “CE-I de FACUT?” (continua in com.urmator).

    RăspundețiȘtergere
  3. (continuarea com. anterior).
    Acesta este tabloul deprimant al realitatii! Trebuie sa ne intebam, precum Lenin: “CE-I de FACUT?” Si sa gasim calea spre o schimbare reala in societate, si nu doar a unor “rotiri” la Putere!
    Mama Omida-Lazaroiu, Dan Diaconescu, Popescu Silviu-CADA (Elvetia), etc., considera ca pentru o schimbare reala si benefica in societate este nevoie de partide noi! Lazaroiu stie ca nu este adevarat, dar diversiunea este inclusa in slujba la “imparatul”! Dan Diaconescu, si toti carnatarii care i s-au alaturat, nu au treaba cu Tara, ci cu CIOLANUL! DOVADA de netagaduit a acestei afirmatii este faptul ca nu au pus “botul” la solutia care vizeaza Tara, deoarece aceasta ii indeparteaza de CIOLAN! Popescu Silviu-CADA traind departe de tara, este rupt de realitatile noastre.
    Chiar cand scriam aceste randuri, OTV-ul, in dispretul inteligentei romanilor si in marea lui dorinta de manipulare, titra pe “burtiera”: “Au mai ramas 316 zile pana la marea schimbare”! Ooo, sfanta nerusinare!
    De ce crearea unuia, sau a mai multor partide noi, chiar cu cea mai pura intentie, nu poate duce la schimbarea necesara? Pentru ca partidul, sau partidele nou create vor intra in “malaxorul” actualului cadru democratic, care, nedispunand de antidoturi impotriva minciunii, lacomiei, hotiei, tradarii Interesului National, iresponsabilitatii, nesimtirii, etc., va continua sa infesteze societatea cu toate aceste tare! Pentru insanatosirea societatii noastre, trebuie schimbat cadrul democratic, cu unul care ofera, celor alesi sau numiti in functii publice, “oprelisti” impotriva acestor tare, situatie in care nu mai conteaza cat de “reformat”, de curat, sau de “uscat” este un partid! (Noul cadru democratic este prezentat in comentariul meu la articolul “Sub dublu dictat”, din 10-12-2011 de pe blogul lui S.R. Stanescu.)
    Dar cum poate fi schimbat actualul cadru democratic? Aceasta schimbare este absolut posibila, si nu are nevoie decat de a fi propulsata in dezbaterea publica, de catre o persoana cu notorietate, sau de catre un partid oricat de mic si neinsemnat! Un asemenea gest ar aduce respectivului partid o imensa simpatie si i-ar dubla sau chiar tripla procentul de alegatori!
    Intr-o asemenea situatie, toate partidele s-ar simti “obligate” sa sustina schimbarea care elimina minciuna, lacomia, hotia, tradarea Interesului National, iresponsabilitatea, nesimtirea, etc., din comportamentul celor alesi sau numiti in functii publice! Ca de n-ar face-o, n-ar mai primi decat voturile rudelor apropiate! Si astfel partidele, in contra propriilor interese, vor promova Noul Cadru Democratic, care corespunde intereselor Romaniei si ale poporului roman!
    Bucuresti, 07-01-2012 Ing. pens. Dumitru Rizoaica. Tel.0723966732.

    RăspundețiȘtergere
  4. (continuarea com. anterior). Acesta este tabloul deprimant al realitatii! Trebuie sa ne intebam, precum Lenin: “CE-I de FACUT?” Si sa gasim calea spre o schimbare reala in societate, si nu doar a unor “rotiri” la Putere!
    Mama Omida-Lazaroiu, Dan Diaconescu, Popescu Silviu-CADA (Elvetia), etc., considera ca pentru o schimbare reala si benefica in societate este nevoie de partide noi! Lazaroiu stie ca nu este adevarat, dar diversiunea este inclusa in slujba la “imparatul”! Dan Diaconescu, si toti carnatarii care i s-au alaturat, nu au treaba cu Tara, ci cu CIOLANUL! DOVADA de netagaduit a acestei afirmatii este faptul ca nu au pus “botul” la solutia care vizeaza Tara, deoarece aceasta ii indeparteaza de CIOLAN! Popescu Silviu-CADA traind departe de tara, este rupt de realitatile noastre.
    Chiar cand scriam aceste randuri, OTV-ul, in dispretul inteligentei romanilor si in marea lui dorinta de manipulare, titra pe “burtiera”: “Au mai ramas 316 zile pana la marea schimbare”! Ooo, sfanta nerusinare!
    De ce crearea unuia, sau a mai multor partide noi, chiar cu cea mai pura intentie, nu poate duce la schimbarea necesara? Pentru ca partidul, sau partidele nou create vor intra in “malaxorul” actualului cadru democratic, care, nedispunand de antidoturi impotriva minciunii, lacomiei, hotiei, tradarii Interesului National, iresponsabilitatii, nesimtirii, etc., va continua sa infesteze societatea cu toate aceste tare! Pentru insanatosirea societatii noastre, trebuie schimbat cadrul democratic, cu unul care ofera, celor alesi sau numiti in functii publice, “oprelisti” impotriva acestor tare, situatie in care nu mai conteaza cat de “reformat”, de curat, sau de “uscat” este un partid! (Noul cadru democratic este prezentat in comentariul meu la articolul “Sub dublu dictat”, din 10-12-2011 de pe blogul lui S.R. Stanescu.)
    Dar cum poate fi schimbat actualul cadru democratic? Aceasta schimbare este absolut posibila, si nu are nevoie decat de a fi propulsata in dezbaterea publica, de catre o persoana cu notorietate, sau de catre un partid oricat de mic si neinsemnat! Un asemenea gest ar aduce respectivului partid o imensa simpatie si i-ar dubla sau tripla procentul de alegatori!
    Intr-o asemenea situatie, toate partidele s-ar simti “obligate” sa sustina schimbarea care elimina minciuna, lacomia, hotia, tradarea Interesului National, iresponsabilitatea, nesimtirea, etc., din comportamentul celor alesi sau numiti in functii publice! Ca de n-ar face-o, n-ar mai primi decat voturile rudelor apropiate! Si astfel partidele, in contra propriilor interese, vor promova Noul Cadru Democratic, care corespunde intereselor Romaniei si ale poporului roman!
    Bucuresti, 07-01-2012 Ing. pens. Dumitru Rizoaica, Tel.0723966732.

    RăspundețiȘtergere
  5. http://antiiluzii.blogspot.com/2011/11/necazul-cu-expertii.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Opozitia chiar nu vede disolutia statului si dezmembrarea tarii ??

    Pentru că rapoartele lor privind situaţia Ţinutului Secuiesc, a iredentismului maghiar şi a imixtiunilor politice ale politicienilor din Ungaria în treburile interne ale României sunt ignorate de autorităţi, ofiţeri sub acoperire îşi publică informaţiile pe forumul Wikileaks.
    Într-una din postările pe forumul Wikileaks, un ofiţer dezvăluie faptul că deşi a trimis sute sesizări şi memorii către autorităţile române cu privire la Ţinutul Seciuesc şi la matrapazlâcurile produse de maghiari şi de liderii UDMR, însă au fost igonrate cu desăvârşire.
    Disoluţia autorităţii statului român (şi probabil a statului în sine) poate fi observată cu certitidine în poziţia oficialităţilor vis-a-vis de problema Ţinutului Secuiesc. Îndrăznesc a o numi problemă, întrucât chiar de la începutul anilor '90, SRI şi SIE avertizează constant factorul politic (şi uneori organele de urmărire penală competente a aborda problema din punct de vedere juridic) de pericolul reprezentat de iredentismul maghiar şi acţiunile ilegale întreprinse de UDMR, organizaţiile paramilitare maghiare, cetăţenii români de etnie maghiară şi cetăţenii maghiari aflaţi pe teritoriul României.
    Trebuie să fim conştienţi de resursele financiare, materiale şi umane relativ consistente alocate de serviciile de informaţii româneşti pentru această chestiune, resurse care provin din buzunarul nostru, al tuturor. Rezultatele muncii ofiţerilor de informaţii în această chestiune sunt considerabile şi deloc de neglijat. Acestea sunt comunicate constant factorilor responsabili, şi mai ales factorului politic care... tace!
    Motivele pentru care, din anii '90, partidele politice au ignorat toate avertizările serviciilor de informaţii pe această chestiune, sunt pe cât de clare, pe atât de josnice: păstrarea puterii politice, dată fiind alianţa cu UDMR. Alianţa cu o organizaţie culturală al cărei statut de partid politic este în cel mai bun caz incert. Dacă privim problema din punct de vedere strict legal, UDMR nu este (încă?) un partid politic aşa cum o cer legile româneşti. Şi asta în timp ce altor partide româneşti li se resping cererile de înfiinţare... Oricând, oricine poate invoca această situaţie în faţa legii. Nu o face nimeni! Există instituţii care chiar au această obligaţie. Aceeaşi indolenţă vinovată!
    Şantajul politic constant şi scenetele regizate de UDMR (recunosc, cu multă abilitate politică) la adresa tuturor guvernelor la care a fost parte, se pare că sunt destul de eficiente. Politicienii români cedează uşor, pentru a-şi păstra locul la putere.
    Lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie sprijinită material de Ungaria - susţine chiar vicepreşedintele Parlamentului maghiar. Afirmaţia a fost facută la o serbare secuiască desfăşurată în judeţul Mureş.
    Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan, din partea formaţiunii de extremă dreaptă Jobbik, a declarat că Guvernul Ungariei ar trebui convins să sprijine lupta pentru autonomie, nu numai moral, ci şi material. Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan a făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane participante la "serbarea secuiască" de la Ghindari, judeţul Mureş.

    RăspundețiȘtergere
  7. Continuare la comentariul de mai sus .........................................El a subliniat că Guvernul şi Parlamentul Ungariei trebuie convinse să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, arătând că, apoi, Executivul ţării vecine ar trebui să sprijine acest proiect "nu numai moral, ci şi material".
    Ofiţerul recomandă şi măsurile ce trebuiesc luate de autorităţile statului cu privire la problematica maghiarimii:
    - reprezentanţii Parchetului ar trebui să se sesizeze din oficiu (au această obligaţie legală, sesizarea din oficiu nefiind o alegere, ci o obligaţie de serviciu!) de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi legile speciale în vigoare (Codul penal, partea specială, titlul I - Infracţiuni contra siguranţei statului şi Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României). Competenţa materială şi teritorială o au Parchetele din judeţele în care sunt savârşite faptele penale amintite mai sus. Niciun procuror din cadrul acestor Parchete nu s-a sesizat niciodată din oficiu cu privire la
    aceste fapte, încălcându-şi grav obligaţiile de serviciu. Aceeaşi indolenţă profesională se manifestă şi la nivelul Parchetului General, care nu înţelege a trage la raspundere procurorii care aveau obligaţia legală de a întocmi sesizări din oficiu cu privire la faptele penale despre care vorbim. De asemenea, reprezentanţii Parchetului sunt obligaţi a proceda la efectuarea de acte premergătoare sau la începerea urmăririi penale (după caz) în toate cazurile în care SRI a trimis informări cu privire la aceste fapte. Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru. De ce?
    - Ministerul Afacerilor Externe trebuie să îşi exprime poziţia oficială cu privire la acest subiect şi să acţioneze în consecinţă. Inerţia acestui minister este monumentală.
    - Aleşii noştri din Parlamentul European ar trebui să îşi exprime poziţia în legatură cu Ţinutul Secuiesc. Nu o fac, deşi toţi ştiu că au susţinerea colegilor din acest for. Şi nu o fac în virtutea unor înţelegeri politice meschine care vizează... aţi ghicit, menţinerea puterii, machiată ca menţinere a alianţei politice.
    Orice cetăţean român şi orice persoană juridică română se poate adresa instanţei de judecată pentru constatarea neconformităţii UDMR cu Legea partidelor politice. Dezbaterile pe această temă sunt ample, însă rezolvarea este simplă şi la îndemână instanţelor de judecată.
    Legislaţia română ne oferă suficiente pârghii pentru demararea tuturor acestor acţiuni, iar ignorarea lor cu bună ştiinţă de către organele competente reprezintă infracţiuni cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Campania este un proces de seductie,iar din sumedenia de exemple pe care le avem in societate,cel care seduce nu trebuie sa fie neaparat frumos,nu trebuie sa fie neaparat sincer ci trebuie sa fie atat de tactic incat sa poata exploata slabiciuni.Expertii cred ca au uneltele sa faca predictii foarte precise care in baza profesionalismului lor sunt urmati in optiunile lor financiare de catre o mare parte dintre investitori.In momentul in care cei calauziti in optiunile lor financiare ating un numar foarte mare,atunci apar in scena adevaratii cowboys care pariaza contra curentului creat de acesti experti.Dupa acest eveniment castiga modic micii investitori,castiga exorbitant cowboy cei curajosi ,insa ultimii vor castiga si de pe urma micilor investitori si de pe urma paturii largi cetatenesti.In consecinta se vor schimba expertii ,doar ca cowbo-i raman aceeasi ,adica cei potenti financiar si cu aceeasi naturalete de a risca.

    RăspundețiȘtergere