31 august, 2011

Eliberați-vă de gândirea pozitivă



Mă sună o prietenă de la o instituție economică internațională și mă întreabă ce fac politicienii noștri pe la școlile de vară, în timp ce o lume întreagă se prăbușește? Se fac dezbateri, există ceva planuri? Nu știu ce să-i spun pentrucă vede și ea în presă că la noi se discută mai mult despre toaletele doamnei Udrea sau nunta lui Borcea. Seara mă uit pe un articol scris după un studiu international asupra sentimentului de fericire și văd că grecii sunt vicecampioni mondiali. In timp ce Europa, FMI, Germania și alții se luptă să salveze Grecia de la faliment, nepoții lui Zorba dansează și se bucură de spectacolul fabulos al prăbușirii. Pasivitatea noastră de la toate nivelurile vieții sociale vine dintr-o înrădăcinarea unor forme de gândire pozitivă. Intr-un fel credința oarbă într-un viitor luminos care va veni pentru toți, după necesități, nu după muncă, ne vine chiar de dinainte de 1989, dar nici măcar nu ne dăm seama.

Gândirea pozitivă a creat o adevărată industrie, o directie psihoterapeutică și biblioteci întregi de literatură motivațională care abundă în fraze de genul: îndrăznește, când gândești pozitiv totul se schimbă în jurul tău, prosperitatea vine prin gândirea pozitivă, totul se schimbă în jurul tău dacă gândești pozitiv. Gândirea pozitivă a devenit o religie care spune, în sinteză, că totul este în puterea noastră. La nivel general filosofic sau cuplat cu asertiunea creștină a forței credinței putem accepta că optimismul are virtuțile lui. Dar la nivelul gândirii cotidiene acest tip de gândire este un dezastru pentrucă însemană refuzul de a cunoastșe realitatea așa cum este ea. Realitatea din stradă, de la locul de muncă, cea a treseelor noastre zilnice nu seamană deloc cu cea din desenele brosurilor neoprotestante pline de armonie și culori.

Acolo undividul se lovește de un zid de restricții, determinări și condiționări de o obiectivitate care te poate strivi fizic în multe cazuri. O realitate pe care trebuie s-o abordeze cu ochii deschiși, dar mai ales cu realism. In ultimele decenii, în Occidentul credinței oarbe în prosperitate și progres, gândirea pozitivă a devenit un fel de religie de stat. Ai rămas șomer, prietene, nu-i nimic Dumnezeu îti închide o ușă, dar îti deschide o fereastră. Copile de gitan, te-ai născut într-o suburbia de delincvenți închide ochii și totul se va transforma în jurul tău. Doamnă, ai 40 de ani și nimeni nu te mai ascultă la interviuri de angajare, nu-i nimic te poți reinventa la orice vârstă, Guvernul a deschis minunate cursuri de recalificare iar particularii îti oferă stagii de schimbare atitudinală la munte sau la mare.

Gândește pozitiv și alege fericirea! Este una din cele mai stupide mostre de gândire pozitivă, ca și cum fericirea și nefericirea ar fi dependente doar de dorința ta.
Guvernul le mai spune oamenilor că nu va trece pe la noi criza pentru că noi suntem prea mici, apoi le spune că a venit criza un pic pe la noi, dar se va duce repede, pentru-că nouă ne trebuie mai putin ca să fim fericiți, iar statul nu are datorii barosane ca și marile state (evident, nici bani, dar asta este din alt discurs!). Mereu opoziția, indiferent care este ea, vine și spune că maîne, dacă vor fi venit la putere, dau salarii și pensii cum nu s-au mai văzut nici măcar în America.

Și nici nu ar fi chiar așa de grav dacă ar fi doar discursuri, ceea ce este grav este că oamenii politici chiar cred în asta. În lipsa unor intrumente critice, de analiză, ceea ce le rămâne este resursa internă de optimism. Cei mai mulți nu mint, nu sunt machiavelici, nu vor să manipuleze. Ei nu au capacitatea de a gândi critic și atunci împărtășesc o credință oarbă că va fi mai bine. Zilnic mă sună oameni de la putere să mă întrebe dacă nu au crescut în sondaje ca urnmare a ieșirii din recesiune. Care ieșire, în sondajele mele oamenii declară că trăiesc tot prost, că banii nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar? La fel mă sună oameni din opoziție care care vor să afle cât a mai crescut zestrea de procente. Și unii, și alții, sunt dezamăgiți după discuțiile cu mine.

O lume se prăbușeste și politicienii români așteaptă să se întâmple ceva, fiecare grup împărttășind o variantă, adaptată situației, de gândire pozitivă. Nici intelectualii, cercetătorii, universitarii – elita noastră, nu știu ce să facă și, în final, noi toți rămânem pasivi pentru că undeva în străfundurile sufletului nostru stă ideea că va fi bine . Am citit recent un studiu cu titlul ”gândirea pozitivă în cântecul popular românesc„ dar nu cred că această tâmpenie vine din constituția noastră sufletească. Numesc, vulgar, tâmpenie acest imobilism, acestă stare de pasivitate în fața dezastrului economic si financiar care vine de peste tot. In loc să căutăm cu toții soluții, să ne gândim la adaptarea pentru viitor a intreprinderilor, a spitalelor , să inventariem resursele și le gândim din pespectiva schimbărilor profunde care vin, noi ne luptăm pe lucruri mici de o perisabilitate alarmantă . Bietul ministru al învatamantului, picat ca din lună în țara noastră, cu toate păcatele actualei puteri, este totuși luat la șuturi nu pe baza unor analize reci, cu cifre, ci pentru că nu a înțeles că școala noastră plină de analfabeți trebuie lăsată așa, să nu-i traumatizăm pe tinerii nostri cu note proaste. Să nu le stricăm bunul obicei de a cumpăra diplomele. Dacă opoziția critică ineficiența unui ministru cu date și cifre este o chestiune pe care nimeni nu o bagă în seamă, e politică, cică, chiar dacă omul aduce toate dovezile. Pe principiul gândirii positive zeci de mii de familii s-au îndatorat (alimentați si de publicitatea la produsele bancare) și acum se văd în imposibilitatea de a plăti sau cu perspective de a fi dați afară din case.

Să vă împărtășesc o metodologie simplă, în trei pași, din vasta mea cultură de literatură motivațională. Fiti atenti: pasul 1: Ridică ochii spre stele/ pasul 2: inchide ochii și inspiră/ pasul 3: trimite un gând pozitiv spre Univers! Frumos, beatitudinal, mirific însă nu uitați un mic amănunt: aveti grijă să nu vă dispară portofelul în timpul asta.

La nivel social lucrurile trebuie organizate iar gândirea critică este principalul instrument. Din păcate mulți politicieni își iau Timpul ca aliatul cel mai important. Timpul lucrează pentru noi, spun ei, când ies de la talk-show. E doar o chestiune de timp, zic alții, o să vedeți voi, oamenii nu sunt proști. O doar o chestiune de timp până ce oamenii vor înțelege cât de bună a fost politica noastră sau până ce se va vedea chiar și în portofele că am făcut totul foarte bine.

Dar Timpul – parșivul ucigaș al tuturor lucrurilor ce sunt și a celor ce mâine vor râde la soare, nu lucrează pentru nimeni, decât dacă este cumpărat și dacâ îi înțelegi curgerea. Timpul poate fi doar căpușat, folosit, călărit pentru scurte perioade. Nu este aliatul nimănui pe vecie și nici nu are prieteni. Poate doar o amantă, pe doamna Gândire Pozitivă, sau Pozitiva, cum i-ar pune nume mumă-sa dacă ar fi fost o fetiță noscută în Chibrit sau Ferentari.

Nu pledez pentru sceptism , dar gândirea pozitivă poate produce dezastre mai ales dacă este criză și dacă infectează gândirea politică. In vremurile tulburi care vin trebuie să scoatem capul din nisip și să ne blocăm pleopele în pozitia ”open”. Ar trebui să ne eliberăm de gândirea pozitivă, este un lux pentru aceste vremuri.

29 august, 2011

Acțiunea socială ca antidot al disperării

Am cunoascut un mediu de dezbatere ca un paradis. Nu am crezut ca exista in Romania. O echipa de tineri care cred in dezbatere, schimbare si modernizare. Si care se bat pe locurile limitate pentru a participa la conferinte.

Le-am vorbit acelor tineri despre pesimism si incredere sociala. In loc de 15 minute cat am promis am vorbit 47 de minute. Nu m-au oprit, iar eu nu mi-am dat seama. Cred ca le-a placut, dar si acum mi-e rusine si nu imi pot inchipui cum de nu mi-am dat seama cum trecea timpul, mai ales ca trebuia sa plec la o alta conferinta.

Le multumesc si imi cer scuze.
Multumesc Cristian Dascalu!






28 august, 2011

Dacă democrația este prea scumpă ….







Avertisment
Rândurile care urmează nu au semnificația participării la vreun proiect politic. Nu vreau nici să şubrezesc poziția tare a opoziției şi nici să întăresc poziția slabă a puterii. Vorbesc, desigur, despre poziţiile din sondaje, cele pe care le cunosc nemijocit. Politrucii care, în loc să aibă ei însiși poziţii publice, se uită mereu în zare și caută trădători sau adversari, nu sunt partenerii de dialog, în sensul că nu mă interesează observaţiile lor. Analiza mea este una făcută din poziția de cetățean, nu ”simplu”, dar nici unul strivit de responsabilitate politică. Adopt această postură pentru că sunt tot mai convins că de asta este nevoie.

Finalul acesta de vacanță, înviorat de școli politice de vară - ocazie cu care, de regulă, politicienii masculi se dau cocoși în fața tinerelor care caută protecție și îndrumare competentă - au început dezbateri despre câteva teme importante, una dintre ele fiind modernizarea sistemului electoral din România.
Ca de obicei, totul se face în stilul cel mai lăutaresc, în stilul heirupist mioritic. Se propun lucruri foarte importante pentru viitorul nostru fără un studiu inițial, mizându-se pe efectul surpriză, pe nașterea unei gălăgii infernale care să pună puterea în situația de a hotărî ceva prin ordonanță pentru că - nu-i așa? - opoziția este imatură, vetustă, nu are soluții constructive.

Să luăm pe rând cele două măsuri proiectate: comasarea alegerilor locale cu cele generale și votul obligatoriu.
Chestiunea comasării este argumentată prin economia făcută la buget și, mai ales, prin faptul că, cică, administrațiile nu lucrează pe timpul alegerilor fiind ocupate cu campania sau blocate de așteptarea noilor stăpâni. Argumentul economiei este uşor ridicol, mai ales că nu există o simulare economică serioasă, cifra de 30 de milioane de euro avansată de Emil Boc este nerealistă dacă ne gândim că poate fi recuperată prin metode foarte simple, iar una dintre ele ar fi să nu se mai fure gros la 5 kilometri de autostradă din cele câteva mii care se promite că vor face la anul.
Celalalt argument este şi mai slab decât primul. Pentru ca să lucreze administrația ar trebui ca să avem funcționari profesionişti, nu sinecurişti politici care se luptă să-și mențină posturile. Partidele ar trebui să renunţe la politizarea administrației, dar și la centralizarea și presiunea politică care fac blocajul de alegeri. Este clar că șefii din direcțiile și birourile administraţiei vor face campanile pentru putere ca să nu-și piardă acest avantaj și uneori, timid, adjuncții s-ar putea să vrea să devină şefi și atunci merg să lustruiască clanţa ușilor opoziţiei. Dar aceasta nu este o situație normală, de aceea acest defect major al democrației noastre, politizarea generalizată, ar trebui eliminată, iar legile nu ar trebui schimbate pentru crearea de conglomerate și ambuscade nefirești la urne. Funcționarii rămași după restructurările anunțate în fiecare an trebuie să-și facă treaba, iar șefii din administraţie au rolul de a pune tot organismul la lucru.
Soluţia asta la politizare seamănă cu una dintr-un banc vechi: fiindcă hoții furau din ultimul vagon al trenurilor care treceau prin Chitila, Ministrul Transporturilor a propus să se scoată de la toate trenurile… ultimul vagon.

Dar, dincolo de glume și amară ironie, cred că ar trebui să ne gândim care este totuşi rostul separării acestor tipuri de alegeri, de unde vine această practică pe care și noi am preluat-o după 1990, chiar dacă nu ne-am întrebat prea mult de ce. Fără să fiu un specialist în drept constituțional, îmi pare clar că separarea alegerilor are legatură cu relativa distanțare necesară între palierele administației pentru o separarea a puterilor locale, regionale și naționale. Dacă faci un giveci din ele la alegeri este de presupus că nu vor funcţiona autonomia locală. Nici alegerea nu este curată atunci când avem un proces de transfer de imagine între candidați care merg în tandemuri sau în grupuri.

Dar ce este disfuncțional la posibila comasare?
În primul rând, modul de manipulare a buletinelor adunate într-un singur teanc pentru vot, de la primar, consiliu local, consiliu judeţean, președinte de consiliu judeţean, parlamentari din colegiul respectiv, nu cred că este la îndemâna electoratului nostru rural și bătrân care, la alegeri, nu cunoaşte decât în mică proportie candidații. Apoi să ne uitam mai bine la desfășurarea unei campanii de acest tip și vom observa că mesajul de la parlamentare este unul politizat, cel mai politizat cu putință, și acest mesaj va pulveriza mesajul și proiectul local al primarului sau pe cel al consilierilor locali.
În loc să descentralizăm politica, noi recentralizăm și anulăm, pur și simplu, politica cea mai apropiată de cetățean. Pe spaţiile de televiziune, radio sau ziare se vor produce mai ales parlamentarii sau candidații la această funcție. Nu mai vorbesc de faptul că se va realiza visul parlamentarilor de a căpușa pe primarii care ar trebui sa bată în locul lor colegiile electorale. Știm că parlamentarii se plâng mereu că nu sunt destul de mult ajutați de primarii care și-au văzut sacii în căruță și după locale nu mai sunt destul de luptători pentru partid, de fapt, pentru ei înșiși, partidul fiind o noțiune prea abstractă pentru a merita să ne gândim ca la o realitate care are nevoi sau cereri.
Politizarea votului și proeminența comunicării mesajului central de la parlamentare transformă bătălia într-un război de TOTUL SAU NIMIC, unde femeile sau tinerii cu mai mică notorietate nu prea au ce căuta, astfel că posibilităţile de înnoire a clasei politice se restrâng considerabil.
Ceva drag politicenilor de la Bucureşti reapare cu putere în politica noastră și poate fi facilitat de acestă măsură: parașutismul politic. Din nou vor migra spre colegii din țară zeci de candidați de la Bucureşti, acolo unde sunt primari tari în musculatură, bunăoară cum este Pinalti, și care pot transforma în deputat sau senator orice Agamiță Dandanache venit cu delegație de sus.

Este clar că avem nevoie de o reformă a sistemului electoral. Dacă ne uităm la ultimele rezultate la alegeri generale vedem că principalul beneficiar al sistemului mixt actual este un partid important care a avut 47% dintre deputaţi şi 56% dintre senatori aleşi dintre cei care au ieşit pe locurile 2, 3 şi 4. Este normal? Eu nu cred. Mai mult, misiunea restrânsă de observare a alegerilor prezidenţiale din România (22 noiembrie şi 6 decembrie 2009) ne-a spus : “Practica modificării legislaţiei electorale cu puţin timp înaintea alegerilor, deşi un aspect recurent în România, nu este în conformitate cu bunele practici electorale; pe lângă aceasta, modificarea legislaţiei electorale prin intermediul ordonanţelor guvernamentale este o practică foarte neobişnuită, care ocoleşte procesul legislativ, punând astfel sub semnul întrebarii atât principiul constituţional al separării puterii legislative şi executive, cât şi cerinţa potrivit căreia chestiunile electorale trebuie să fie reglementate prin legi organice.”
Iar o să facem modificarea prin ordonanță de urgență? Mai mult ca sigur, ”ne-am obișnuit cu ea”, vorba cântecului.

Opoziția politică ce-ar trebui să spună?
Oricât de doritori de alegeri mai rapide ar fi și chiar dacă eu însumi am spus că acest sistem ar avantaja-o prin politizarea votului, o analiză mai atentă a propunerii ar trebui să determine opoziţia politică să spună NU.
Nu cred că opoziția va putea accepta comasarea pentru că putem presupune, în stil de cârcotași că, de fapt, prin comasare puterea nu s-a gândit la economii sau funcționalitatea administraţiei, ci a vrut să organizeze alegerile anticipate cu actuala configuraţie de primari sau șefi de consilii judeţene. După alegerile locale viitoare este de presupus că vor avea cu mult mai puțini.
Putem presupune asta pentru că nu îmi închipui că politicienii cu experiență din PDL partajează optimismul de basm al Domnului Lăzăroiu care merge în ritmul de prognoză politică spre idea că nu USL va face 50% şi ceva, ci chiar pedeleul reorientat spre centru-dreapta și împins de un entuziasm fantastic de oameni luminați instantaneu şi dornici de sacrificii în numele unei identități de dreapta, latente, dar consistente.

Votul obligatoriu?
Pare o idee tentantă, de multe ori și eu, spontan, m-am gândit la acest lucru. M-am gândit la această alternativă mai ales pentru a se dilua intervenţia cu pungi, zahăr şi ulei, cizme sau alte modalități de a cumpăra votul. Dar, finalmente, nu sunt sigur că ar fi o idee bună. Nu se diluează doar votul cumpărat care ar pierde din pondere pentru că nu poţi cumpara toţi alegătorii, dar s-ar dilua și tendinţele minoritare sau cele cu iz de modernizare: mișcările ecologiste, mişcările civice, votul pentru minorități etnice ar coborî poate ca pondere sub pragurile electorale, chiar dacă le punem mai jos.
Nici ideea că o prezență mai mare crește gradul de legitimitate nu este 100% consistentă. Da, asta funcţionează dacă cei care merg la vot sunt conștienți de ceea ce votează, au o opțiune, indiferent care este ea. La noi, însă, doar vreo 30% dintre românii cu drept de vot sunt interesați de politică, restul sunt duși la vot de reţelele de marketing electoral și sunt puşi să voteze la comandă. Este o realitate tristă, dar este o evidență şi, chiar dacă nu sună bine, pare o aluzie spre vot cenzitar. Pudibonderia democratistă ar putea să-mi sară în cap pe principiul că voturile sunt egale, că și inculții au drepturi egale cu savanții şamd. Da, totul este adevărat, dar nu ar fi totuşi nimerit să ne întrebăm dacă alegătorii care nici măcar nu cunosc candidații și programele lor, dar votează, nu dau oare un vot toxic pentru democraţie?
Să ne uităm și din cealaltă parte și vom observa că nu este normal să-i obligi pe oameni să meargă la vot şi să devină astfel instrumente de legitimare a unor găști de corupți sau hoți, pe care altfel nu i-ar vota, darsă fie nevoiţi să se prezinte la urne pentru a nu fi amendaţi. Nu credeți că tendințele de moderizare s-ar pierde în șuvoiul conservatorist care caracterizează masa de oameni ce se tem de schimbare ca de Dracu?
Transformăm un drept constituțional în datorie și nici măcar nu suntem siguri că rezultatele sunt cele pe care le asteptăm. Până la urmă, să fim sinceri, indiferent dacă ne declarăm de stânga sau de dreapta putem să recunoaștem: elitele, adică cei puțini, sunt cele care schimbă lumea și aduc progresul, nu marea masă a oamenilor, chiar dacă putem accepta utopia că ei sunt buni și cinstiți.
Și să mai notăm un lucru: indiferent care ar fi puterea politică, cei aflați la putere i-ar împinge pe oamenii de la țară spre vot cu şeful de post și, dacă tot i-au ajutat pe oameni să scape de sancțiuni, atunci le vor spune și cu cine să voteze. Ne apropiem vertiginos de perioada interbelică în care un partid ajuns la putere câștiga alegerile, chiar dacă la cele anterioare a avut 6%, prezența la putere îl ajuta să depășească 30 sau 40 de procente.

Să terminam cu ideea de economie, pe care o tot auzim.
Prieteni, democrația costă! Dacă nu ne permitem costul, atunci alternativa dictaturii, la prima vedere, este mai ieftină. Dacă alegerile sunt scumpe, haideți să nu le mai facem! Putem alege un singur om, Omul, adică cel care, în nețărmurita lui înțelepciune, o să-i desemneze pe toți.

23 august, 2011

Moartea votului politic




Cea mai simplificată concluzie după aceste alegeri a fost un rezultat comentat ca la fotbal: 1-1. Adică egal sau fifty-fifty sau rezultat nedecis, cum se mai spune în alte sporturi. Dincolo de faptul că acest scor de maximă sinteză nu ne spune nimic, acest rezultat îi face pe combatanți să comenteze mai mult pe langă subiect. Menționez că nu sunt chiar atât de naiv încât să cred că ceea ce se spune este și analiza celor doi combatanți, fiecare spune ceea ce crede că trebuie să audă presa și militanții lor, dar tot experiența mea de politician mă face să cred că o mare parte dintre reacții sunt veritabile, sincere, reprezentând nivelul de analiză din staff-urile celor doua forțe ale politicii românești.

Cât de reprezentativ a fost acest test?
Toată lumea s-a raportat la aceste alegeri parțiale ca și la un moment crucial care va da semnalul sau va decide trendul. Greșit! Cele două colegii nu sunt reprezentative pentru România, sunt mai degrabă două studii de caz care nici măcar nu au o mare legătura între ele. În primul rând, pentru că în niciunul dintre colegii PSD (partea principala a USL) nu era prea bine reprezentat. Lupta a fost mai mult o chestiune de bătălie dintre PDL și PNL, un război între cele două forțe la care s-a adăugat și PSD. Mai mult, Baia Mare a devenit o zonă tipică pentru migrație politică, modelul turistic al primarului fiind o parte a modelului băimărean de politică, loc unde liberalii s-au strecurat printre PSD și PDL și conduc de multă vreme, cel putin prin zona urbană a capitalei de județ. Pe de altă parte, Neamțul a devenit prin migrația lui Pinalti și a altor lideri o zonă mai puțin ciudată, iar colegiul în care au avut loc alegerile nu a fost zona PSD în ultimii ani chiar dacă Victor Surdu a caștigat aici la ultimele alegeri. Zonele în care baronii locali și-au schimbat partidele sunt zone fluide, nisipuri mișcătoare unde mercantilismul electoral se poate manifesta perfect. Aici tranzacția cu voturi este la ea acasă.

Chiar dacă partidele au dat o importanță foarte mare comunicării virtualului rezultat, chiar dacă unul dintre ele ar fi câștigat cu 2-0, victoria nu ar fi avut cine știe ce ecou, decât poate pentru televiziunile prietene ale fiecăruia, oamenii în schimb rămân destul de reticenți. În plus, aceste alegeri nu au schimbat nimic, decât poate ceva în psihismul militanților, dar acele este oricum mai ales locul emoțiilor, și nu a rațiunii. Militanții trebuie să știe că vor mai avea șocuri de toate felurile până la alegerile adevărate. Vor mai fi scandaluri, trădari, regrupări care vor pune la încercare inimile sincere - sau nu - ale bieților militanți useliști și pedeliști.
Și mai este un motiv pentru care nu sunt reprezentative aceste alegeri pentru ceea ce va fi: PDL nu va avea, în fiecare colegiu, atât de multe resurse pentru a mobiliza, evident că nici PSD nu va putea să-i ducă pe Iliescu și Năstase în toate colegiile din țară pe parcursul campaniei.


Rezultatele au arătat ceva nou?


Nu au arătat nimic din ceea ce nu știam și nici nu cred că vor declanșa ample mișcări de susținere pentru useliști sau vreo resurecție a dreptei care să scoată din biblioteci și birouri mase mari de oameni pentru a-i susține masiv pe Boc&co. Totul va rămâne așa cum a fost, probabil, chiar și în sondajele de opinie făcute pe eșantioane naționale sau județene. Am văzut la Neamț cum Pinalti a ajutat, dar fără să iasă din casă, greul organizării căzând pe alți simpatizanți. Am văzut că un candidat care intră de pe primul loc în sondaje poate pierde cu brio chiar dacă în colegiul respectiv USL avea din start peste 50%. Culmea este că, pe parcursul zilei de vot, în timp ce PDL anunța că va îngheța salariile și pensiile, candidatul lui, secretarul de stat Rădulescu refăcea handicapul, chiar dacă partidul susținător își deteriora scorul. Dar nu este ceva nou, știam că omul este mai important decât partidul și mai știam că organizarea este cel mai tare atu: degeaba ai voturi agățate ca fructele prin pomii democrației, cineva trebuie să mergă să le și culeagă. Harbuz a pornit cu un net avantaj, dar nu a avut puterea financiară, administrativă și organizatorică să reziste asaltului final. Despre discursul și proiectul lui nu prea știu mare lucru dar, după cum îl cunosc, este un candidat bun, tânar, inteligent, ani de zile producător și realizator de emisiuni la radio și televiziune, deci nu cred că aici a fost defectul.
Mai știam că bătălia se mută în ultima vreme înafara retoricii politice, a discursivității sau valorilor spre o tehnologie a adunării de voturi în adevarate campanii de recoltare unde se dau cadouri, oamenii sunt aduși la vot cu autocarul sau primesc cadouri și ajutoare trimestriale de la primarii pentru a se întreține simpatia politică. Puterea, oricare ar fi ea, are aici mereu punctul ei forte,. La Baia Mare a intervenit Guvernul, nu la Neamț, iar unde a intervenit Guvernul cu oameni reprezentativi și promisiuni, acolo PDL a pierdut.

La Neamț, Guvernul si PDL s-au camuflat, și-au schimbat culoarea, iar discursul lui Rădulescu cu siguranță nu a sunat a discurs politic, ci mai mult a discurs de șef de CUASC (Consiliul Unic Agroindustrial de Stat și Cooperatist – n.a.), fiind un agricultor haios care uneori spune lucruri chiar trăznite pe la televizoare.


Nu îmi pare nouă nici informația că electoratul nostru (mai ales cel din Moldova sau zonele sărace) este ușor de cumpărat cu sticle de zahăr, ulei și cizme de gumă. Vorba unui alegător din Maramureș: Da, mi-au dat o pereche, dar noi suntem trei in familie. Nu este plăcut să constatăm că avem un popor care își vinde libertatea de a alege pe o bere sau un kilogram de zahar, dar nu putem să fim nici prea exigenți pentru că, în cele din urmă, tranzacționalismul este un motor al dezvoltării politicului și la alte nivele. Din moment ce oamenii nu percep că votul lor le-ar putea face viața mai bună, devreme ce nu identifică un politician care să le câștige încrederea, este normal să aplice teoria intereselor, fiind o alegere, în fond, rațională. Nu sunt de vină alegătorii pentru lipsa de cultură politică sau pentru lipsa de încredere la care au ajuns toate instituțiile politice și actorii care le populează.

Unde au gresit politicienii și partidele?
Am văzut articole despre greșelile lui Ponta sau ale lui Antonescu, cum au greșit ei prin infatuare sau aroganță. Nu cred că sunt vinovați de ceva fundamental, poate doar de faptul sunt în opoziție și nu la putere. Nici pentru alegerea candidaților căci au câștigat cu cel mai slab și au pierdut cu cel mai tare. Au făcut ce puteau face ei, au fost pe teren, l-au adus chiar și pe Ion Iliescu, salvatore della patria în viziunea unora.


Vina lor este că au în sondaje în procent de peste cincizeci la sută, iar acesta este un bagaj destul de greu de dus când alegerile sunt atât de departe. A fost principala mea rațiune când am spus că este foarte devreme crearea USL, că va fi o povară și o posibilitatea de a induce blocaje în activitatea militantă. În logica acțiunii colective când apare imaginea câștigului se fragilizează participarea colectivă, foarte mulți gândindu-se că rezultatele câștigului se repercutează oricum asupra tuturor, deci lasă costurile directe pe seama altora.
PDL a cîștigat unde a avut șiretenia să nu facă nimic politic, ascunzându-se după un independent și a pierdut acolo unde s-a implicat mai tare.
Să nu ne închipuim cumva că victoria PDL are vreo mare legatură cu politica înțeleaptă a Guvernului Boc sau că este vreo iluminare a poporului care a înțeles marele curaj al micului Boc de a tăia salarii, pensii, indemnizații și alte lucruri. Nici pe departe, dacă nu mă credeți pe mine, vă recomand să vorbiți cu militanți care au umblat pe teren și care s-au uitat cu atenție dimineața în oglindă ca nu cumva să le scape ceva portocaliu, pentru că mulți ar fi dezlegat câinii la ei.

Moartea votului politic și nașterea politicii de tip cameleon.


Ceva putem învăța, totuși, din aceaste alegeri? Noi, comentatorii, analiștii, nu prea acceptăm că am avea ce să învățăm deoarece viața politică în sine nu aduce nimic nou, aceleași metode, personaje similare, singură schimbarea pare degradarea continuă. Ar trebui să fim însă mai atenți, deorece văd semnele unei schimbări majore. Schimbare pe care nu știu dacă au observat-o nici chiar cei care sunt beneficiari principali și chiar autori prezumtivi.


În primul rând că votul politic începe să-și dea duhul. PDL a redus la maximum amprenta politică în mesajul și desfășurarea campaniei. O siglă mică, aproape ilizibilă, la Maramureș, verde în loc de portocaliu, și absența liderilor de la Centru la Neamț. Începe o nouă eră - cea a politicii cameleon, partidele își vor schimba culorile, siglele.



Reușita PDL are legătură și cu cadourile electorale, dar nu trebuie redusă la atât, dacă vrem să înțelegem vremurile care vor veni. Nu știu dacă partidele înțeleg asta, nu se vede din comentariile liderilor. Când Sever Voinescu spune că Moldova s-a eliberat de socialismul sărăciei dovedește că el, purtătoriul de cuvânt, nu s-a eliberat de politicianism sau că nici PDL nu a înțeles bine mecanismul propriei victorii. Ca să folosesc termenii politici din analiza lui Sever Voinescu întreb: a trecut cumva Moldova la creștin democrația sărăciei?


Și PSD l-a plimbat pe Iliescu la peste 80 de ani prin cele două județe și a mizat din nou pe votul politic. Cred că și colegii mei s-au înșelat. Votul politic devine un indicator slab pentru predicția de vot. Nici nu ar avea cum să conteze prea mult dacă ne uităm la încrederea oamenilor în politică, partide, instituții.


Dacă ideologiile nu au produs încă un model de societate care să aducă speranță, să emoționeze, să adune oameni în jur, atunci oamenii acceptă trocuri minore, lideri gestionari. Mitul Marelui conducător nu mai rezistă, poate va trebui să ne mulțumim cu mituri decăzute de politicieni sau baronași locali care nu promit fericirea și nici dreptate socială sau bunăstare, ci își creează rețele de susținători pe bază de stat de plată sau sponsorizare. Încrederea în politicieni se duce pe râpă în fiecare zi așa că va trebui ca partidele să împrovizeze transformându-și politicienii care mai pot face asta în tehnocrați sau în circari.


Politica de tip cameleon va pulveriza culorile, teoriile, siglele sau moștenirile politice. Caruselul a început să se rotească și dacă simtiți o usoră amețeală nu vă speriați.

Bine ați venit în lumea lui Dan Diaconescu! Deschideți ochii, nici nu știți ce pierdeți!















21 august, 2011

EXCLUSIV. Fuga dupa profit nu rezolva problemele sociale. Interviu cu sociologul Vasile Dancu, despre violentele din Marea Britanie

Un interviu cu Dan Carbunaru

Sociologul Vasile Dâncu explică, într-un interviu acordat pentru caleaeuropeana.ro, mecanismele valurilor de violențe din Marea Britanie. Goana după profit a provocat dezechilibre sociale, ale căror consecințe sunt astăzi în atenția întregii lumi.

“Noi vedem violențele din suburbii doar în perspectiva crizei economice, care e ciudată și se desfășoară la nivelul finanțelor publice, burselor, produselor secundare, care generează o înțeleger mai scăzută la nivelul maselor, spune profesorul Dâncu. Să ne aducem aminte și de situația din Franța, unde actualul președinte Nicolas Sarkozy a avut ocazia să arate cât este de dreapta, prin măsurile luate atunci. Sunt raporturi de structurare socială și de polarizare socială care s-au acutizat pe fondul asistenței sociale generalizate în ultimele decenii. Filosofiile Europei sociale au ascuns raporturile sociale. Marea polarizare a societății, tot mai puțini dețin cea mai mare parte din PIB-ul statelor. Nu există o planificare a ofertei școlare cu ce poate absorbi piața forței de muncă. Sunt generații întregi de tineri intrați direct în șomaj în țările bogate, pe fondul unei expansiuni economice în care ajutoarele sociale au avut rol de calmant”.

Multiculturalismul, contestat de importanți lideri europeni

“Soluția multiculturalismului a fost aplicată timp de 30 de ani, o filosofie umanistă promovată pentru a rezolva problemele economice. Au fost aduși muncitori din Africa sau Europa de Est, pentru fabrici, mine, acolo unde populația nu mai vroia să lucreze. Au adus oameni masiv. Acum pricipalii lideri europeni, Sarkozy, Merkel, Cameron susțin că multiculturalismul e o prostie, că egalitatea e o gogoașă. Migranții să se integreze sau să plece. Majoritatea suburbiilor sunt formate din emigranți. În Londra, majoritatea protestelor sunt făcute de copii acestor emigranți, care au un statut incert. S-ar putea ca valurile de violențe să fie potențate în viitor”, crede Vasile Dâncu.

Violența polițiștilor naște violență

“În Anglia este o situație specială, explică sociologul român. Există studii privind violența polițiștilor, care își construiește autoritatea prin violență, iar violența naște violență. Cei care se confruntă cu polițiștii se organizează la rândul lor mai bine. Sunt generații care au terminat licee, colegii, facultăți neintegrate pe piața muncii. Această căutare a eficienței maxime, iar problemele sociale rezolvate prin ajutoare nu echilibrează forța de muncă, nici raportul dintre populația activă și cea dependentă. Socialul nu e o anexă pentru polițiști sau asistență socială, unii să bată și alții să ajute. Noua categorie socială refuză să apeleze la protestele tradiționale. Nu se identifică cu o ideologie. E o micare anarhică, care are nevoie de o soluție”

Nu există o soluție unică europeană

“O soluție unică europeană nu se poate găsi, crede Vasile Dâncu. S-a văzut cum s-au pierdut bani europeni pentru rezolvarea unor probleme locale. Situația Greciei și a altor țări trebuie să ne pună pe gânduri. Nu există o singură soluție. Asistența la nivel european trebuie să plece de la un proiect clar și individualizat. Este nevoie de politici sociale, o reajustare a structurilor sociale. Problema demografică e importantă, Europe pierde populație. A compensat acest lucru prin emigranți, care i-au adus la prima vedere avantaj. Dar nu s-a ținut cont de costurile de integrare. Pe termen scurt emigranții nu au costat mult. Dar acum trebuie să integrăm copii și nepoți de emigranți”.

Trupele „anarhice”, organizate prin Internet

„Aceste forme de organizare prin Internet, rețele sociale, dau senzația unor trupe anarhice organizate strategic, cu posibilitate instantanee de comunicare. E un pericol foarte mare pentru o societate dacă va trata acest fenomen fără un proiect”, .avertizează Dâncu

Statul are nevoie de ajutorul intelighenției

“Ce se întâplă acum este consecința lipsei de intervenție, a statului minimal, mai spune, în finalul interviului, Vasile Dâncu. Statul are nevoie de expertiza din universități, academii, pentru a proiecta politici demografice, de sănătate, de educație. Cu ajutorul intelighenției, resursele societății trebuie direcționate pentru dezvoltarea și creșterea socială. Doar urmărind profitul cu minime costuri și maximizarea rezultatelor, vom ajunge unde nu ne dorim. Fuga după profit nu rezolvă dezechilibrele sociale”.

Interviu realizat de Dan Carbunaru




http://www.caleaeuropeana.ro/exclusiv-fuga-dupa-profit-nu-rezolva-problemele-sociale-interviu-cu-sociologul-vasile-dancu-despre-violentele-din-marea-britanie/


13 august, 2011

Bun găsit



Dragi prieteni,

Lipsesc de vreo trei luni din locul acesta unde v-am ademenit și unde am schimbat ganduri si emoții, ne-am sprijinit reciproc pe speranta că binele învinge și noi suntem de partea lui, că haosul este doar pasager și noi nu suntem parte a lui. Timp de aproape trei luni am trecut rar pe aici, acasă, pentru că m-am dedicat unui proiect care m-a extenuat intelectual și sufletește. Cand mă întîlnesc cu vreunul dintre visele mele caut să sacrific totul, din păcate, chiar și lucruri pe care nu aș avea dreptul să le sacrific.

Mă voi întoarce în scurt timp și voi încerca să vă redobândesc încrederea si să construim împreună măcar starea de bine care te invadează atunci când vezi că nu ești singur și măcar unul dintre semenii tăi vede steaua pe care o vezi și tu sau are o suferintă soră cu suferinta pe care încerci și tu s-o învingi. Poate voi începe alături de voi o nouă carte (asa cum am facut în ultimii ani), poate voi mai zugravi prin casă si voi prezenta o noua fața a blogului.

Nu stiu pe câți vă voi mai reintâlni aici după ce, cu sigurantă, ati deschis usa în multe zile si nu m-ati găsit aici, cu vreun nou text, cu vreo noua imagine.

M-am gandit să vin cu ceva de prin locurile pe unde am trebăluit pentru că nu te poți întoarce acasă cu mâna goală, poate doar cu sufletul gol, pentru a-l umple din nou și a te pregăti de o alta călătorie sau rătăcire printre străini.

Neavand ce aduce de-acolo, vă aduc in dar o poezie. Nu stiu dacă o să va placă tuturor, dar mie mi-a plăcut tare, odată, demult. Poetul Traian Furnea a murit de tanăr și ne-a lasat doar o legitimatie de poet iar eu nu am avut norocul să-l cunosc desi cred ca am trecut cel putin o data unul pe langa altul.

Mă bucur să va regasesc.


Traian Furnea - Scrisoare din tura libera


Lucrez, iubito, stiu
Îti va fi greu sa ma crezi
Si sa ma vezi altfel decât licean
Darunidu-ti trandafiri
Cu degetele pline
De creta si cerneala.

Stiu
Îti va fi greu sa ma crezi
Dar iata
Eu îti trimit si-o inimioara decupata
Din salopeta salopeta
Gradul cel mai înalt de seriozitate.

N-am la uzina un post de condus
Opt ore fluturi colorati
Din floare în floare
Lucrez la niste utilaje mari
Cât dragostea mea pentru tine, iubito,
Si le spal cu motorina
Le-ntretin cum se zice
Le spal cu mâinile mele mari cu care
T;i-am modelat rotund
Sânii tai mici
Cât înca erau calzi.

În pauza de masa le spun muncitorilor
Poezii
Si lor nu le vine sa creada
Ca eu le-am compus
Râd cu gura pâna la urechi
(Într-o zi maistrului cum a râs
I-a ramas slanina dupa ureche)

La vara voi da din nou examen
La facultate
Poate-am sa intru
Si-ntr-o vacanta o sa te caut.

Pâna atunci
Am adunat deja vreo sapte
Borcane goale de mustar
Aici se consuma mult mustar
Si fiecare ban marunt pe care-l am
Îl arunc înauntru.

Pe fiecare borcanas
Am lipit câte o eticheta
Pe care am scris
Cu cele mai sincere litere din lume

“Fonduri
Pentru regasirea
Mihaelei D”.