03 noiembrie, 2011

Fotbalul ca o ciumă


Fotbalul este o ciumă emoțională, spunea un sociolog francez într-o lucrare recentă și acest lucru se verifică și în societatea românească. Cu toate că performanțele echipei naționale a României sunt tot mai modeste, pasiunea pentru fotbal este de nestins. Românii se îndepărtează de stadioane, dar găsesc alte modalități pentru a sta în legătură cu evenimentele fotbalistice. Pasiunea pentru fotbal este atât de puternică și pentru faptul că este o pasiune care presupune comportamente de schimb social, de participare comună și expresie identitară.
Cu toate că peste 60% dintre români au o părere proastă sau foarte proastă despre fotbalul din România, există mai mulți pasionați de fotbal în 2011 decât în urmă cu 2 ani de zile, conform unei anchete sociologice realizate de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. În noiembrie 2011, 42% dintre respondenți declară că sunt pasionați de fotbal, în timp ce, în septembrie 2009, procentul acestora era de 34%.
Dintre cei care sunt pasionați de fotbal, 83% declară că au cu cine împărtăși această pasiune (cu prieteni, membri ai familiei sau alte persoane apropiate. 65% dintre persoanele intervievate, fie că sunt sau nu pasionate de fotbal, urmăresc meciuri la televizor, câte 19% la radio și pe stadion, în timp ce 16% urmăresc meciuri și pe internet.
6 din 10 români nu merg niciodată pe stadion. 3% merg la meciuri de mai multe ori în timpul unei luni de zile, în timp ce 12% merg pe stadion de câteva ori pe an, iar 22% mai rar decât atât. 6% dintre respondenți au fost pe stadion în ultima săptămână, 7% în ultima lună, 9% în utlimele 6 luni, 8% în ultimul an, 7% în ultimii doi ani, 5% în ultimii 5 ani, în timp ce pentru 24% dintre aceştia a trecut mai mult de 5 ani. 28% dintre respondenţi nu au fost niciodată pe stadion.
Cei mai mulți români se informează despre fotbal de la televizor - în proporție de 85%, în timp ce din discuții cu prietenii se informează 63%, din presa scrisă 42%, de la radio 34%, de pe internet 25%, iar din alte surse 17%.

Steaua este ”regina balului”. Becali - înger și demon. Hagi, încă rege.
Steaua este echipa românească preferată a celor mai mulți români. Din totalul acestora, ea este preferată de 39%, în timp ce din, totalul acelora care au o echipă de fotbal preferată, o susțin 46%. 14% dintre cei care au o echipă preferată de fotbal din țară susțin Dinamo, 7% Rapid, 5% Universitatea Craiova, alte echipe întrunind mai puține mențiuni. Preferințele suporterilor nu par a se fi schimbat semnificativ din anul 2009.
45% dintre respondenți au un fotbalist român preferat; dintre aceștia, 22% îl nominalizează pe Gică Hagi, 21% pe Adrian Mutu, în timp ce Cristian Chivu este preferatul a 10% dintre aceștia. Sunt menționați și Gabriel Torje (7%), Bănel Nicoliță (6%), Ionel Dănciulescu (4%), Ciprian Tătărușanu (3%), Gică Popescu (2%) și Mirel Rădoi (2%), restul fotbaliștilor amintiți întrunind în jurul a câte 1% dintre mențiuni.

Fotbalul internațional – un loc de refugiu pentru pasionați
Circa o treime dintre respondenți au un fotbalist preferat din fotbalul internațional. Lionel Messi se dovedește a fi cel mai popular fotbalist străin printre români, întrunind jumătate din mențiunile persoanelor care au o asemenea preferință. Alți fotbaliși care au fani printre români sunt Cristiano Ronaldo (17%), Ronaldinho (5%), Maradona (3%), David Beckham (3%), Kaka (3%), Pelé (2%) sau Wayne Rooney (2%). Aceștia nu îi uită nici pe Adrian Mutu (3%) sau Cristian Chivu (1%).
47% dintre respondenți urmăresc meciurile din fotbalul internațional. În topul preferințelor pentru campionate din alte țări se află Campionatul Spaniei – 39%, cel al Italiei – 15%, al Angliei – 12% și al Germaniei – 6%.
Unul din 3 români are un club internațional de fotbal preferat; echipa care se bucură de cei mai mulți fani în România este FC Barcelona – nominalizată de 42% dintre respondenți. Această echipă devine net mai populară în ultimii doi ani, în 2009 fiind nominalizată doar de 29% dintre persoanele care au un club de fotbal preferat din altă țară decât România. În același timp, Real Madrid pierde din fani, fiind menționată de 19% (în comparație cu 25% în 2009). Alte echipe populare sunt Manchester United (9%), Inter Milano (8%) și AC Milan (5%).

Fotbalul românesc – la fel de corupt ca și societatea
83% dintre români sunt la curent cu arestările unor arbitri și ale unor conducători de cluburi din ultima perioadă. Dintre aceștia, 80% consideră că există meciuri trucate în Liga I a fotbalului românesc. Toti oamenii din fotbal sunt văzuți drept vinovați de către 46% dintre cei care consideră că se truchează meciuri în Liga 1. 21% îi consideră vinovați pe finanțatori și pe patroni, alți 17% pe conducătorii de cluburi, în timp ce 8% consideră că vina este a arbitrilor.
Mai mult de trei sferturi dintre români cred că există echipe de fotbal care sunt ajutate de arbitri în meciurile din campionatul intern. Steaua și Dinamo sunt nominalizate în măsură aproape egală (câte 20%) drept echipele pe care arbitrii le ajută, 41% dintre respondenți declară că nu știu care echipe sunt ajutate de arbitri.
De scandalul „Valiza” au auzit 85% dintre respondenți. Gigi Becali este văzut drept vinovat de 44% dintre respondenții care au auzit de acest scandal, drept nevinovat de 38%, în timp ce 18% dintre aceștia nu știu ce să creadă.

Îngerii cazuți ai fotbalului .....și alte personaje
91% dintre români au auzit de Dumitru Dragomir; dintre aceștia au multă sau foarte multă încredere în el 13%, în timp ce 78% dintre ei au puțină sau foarte puțină încredere în acest personaj.
Aceeași proporție dintre respondenți au auzit de Mircea Sandu, acesta bucurându-se de același nivel de încredere precum Dumitru Dragomir.
De Ionuț Lupescu au auzit 87% dintre români; 40% dintre aceștia au multă sau foarte multă încredere în acesta, în timp ce 50% au puțină sau foarte puțină încredere.
Ion Crăciunescu este cunoscut de 79% dintre români; dintre aceștia, 46% au multă sau foarte multă încredere în acesta, în timp ce 44% au puțină sau foarte puțină încredere.
De Vasile Avram au auzit 54% dintre români – acesta bucurându-se de multă sau foarte multă încredere din partea a 8% dintre aceștia, 82% acordându-i puțină sau foarte puțină încredere.
Gigi Becali este cunoscut de majoritatea românilor; se bucură de multă sau foarte multă încredere din partea a 34% dintre aceștia și de puțină sau foarte puțină încredere din partea a 61%.
De Cristian Borcea au auzit 92% dintre români. 18% au mai degrabă multă încredere în acesta, în timp ce 75% tind să îi acorde puțină sau foarte puțină încredere.
Nicolae Badea este cunoscut de 63% dintre respondenți; 23% au multă sau foarte multă încredere în acesta, iar 67% au puțină sau foarte puțină încredere în același personaj.
De George Copos au auzit 93% dintre români; 19% au mai degrabă multă încredere, iar 74% au mai degrabă puțină încredere în acesta.
Arpad Paszkany este cunoscut de 52% dintre respondenți. Dintre aceștia au multă sau foarte multă încredere în omul de afaceri 34%, iar 59% au puțină sau foarte puțină încredere.
De Adrian Mititelu au auzit 77% dintre români – 17% au multă încredere în acesta, iar 74% au mai degrabă puțină încredere în acest personaj.
Marian Iancu este cunoscut de 64% dintre respondenți, dintre care au mai degrabă multă încredere în el 25%, iar 69% au mai degrabă puțină încredere în acesta.
De Marius Stan au auzit jumătate dintre români; 37% au multă încredere în acesta, iar 55% au puțină încredere.
Cei mai respectați oameni din administrarea fotbalului românesc sunt Gigi Becali (17%) și Gică Hagi (15%). Aceștia sunt urmați de Gică Popescu, cu 4% dintre mențiuni, Mircea Lucescu (3%) și Cristian Borcea și Ionuț Lupescu cu câte 2%, în timp ce multe alte nume sunt menționate în proporție mai scăzută.
Cu toate că este și cel mai respectat om din fotbalul românesc, Gigi Becali este văzut și drept omul care face de rușine fotbalul românesc, întrunind cel mai mare număr de mențiuni – 19%. Acesta este urmat de Mircea Sandu (8%), Dumitru Dragomir (6%), Adrian Mutu (3%) și de Adrian Mititelu (2%).

Reduta de la Ploiești
83% dintre respondenți au auzit de întreruperea meciului de fotbal dintre Petrolul Ploiești și Steaua. Dintre aceștia, cei mai mulți consideră că arbitrul a procedat corect (82%), 11% cred că nu a procedat corect, iar 7% nu știu dacă a procedat bine sau nu.
Suporterii sunt văzuți drept vinovați de către 34% dintre respondenții care au auzit de acest eveniment, în timp ce 24% consideră că de vină sunt firmele de pază angajate, 20% că este vina forțelor de ordine, iar 12% că este vina clubului organizator.
72% dintre respondenți consideră că mediatizarea unor declarații violente ale conducătorilor de club incită violențele spectatorilor, iar doar 16% consideră că acest lucru nu incită violențe.
Suporterii Dinamo și Steaua sunt văzuți drept violenți de cei mai mulți români – 22%, respectiv 21%. Aceștia sunt urmați de de suporterii Petrolul Ploiești (8%) și de suporterii Rapid (6%).

Jurnaliști și comentatori la curtea regelui fotbal
Doar 17% dintre intervievați au un jurnalist sportiv preferat; dintre cei care totuși răspuns afirmativ la această întrebare, 34% îl numesc pe Cristian Țopescu- un fost jurnalist, 16% pe Cristian Tolontan, iar 15% pe Ovidiu Ioanițoaia. Horia Ivanovici este menționat de către 5% dintre respondenți, în timp ce Dumitru Graur, Radu Naum, Ilie Dobre și Ion Chirilă întrunesc, fiecare, câte 3% dintre mențiunile respondenților.
22% dintre români declară că obișnuiesc să citească un ziar de sport, în topul preferințelor aflându-se Gazeta Sporturilor (57%), Pro Sport (24%) și Sportul (16%).
5 din 10 români urmăresc un canal de televiziune de sport. Cele mai vizionate astfel de canale sunt Sport.ro – 27%, Digi Sport – 24%, GSP TV – 20%, Eurosport – 14% și Dolce Sport – 10%.

Analize și comentarii
Suporterii Stelei, cei ai Rapidului și cei ai Universității Craiova urmăresc în cea mai mică măsură meciurile din fotbalul internațional (48,5%, 52,6% respectiv 57,6%), iar în cea mai mare măsură aceste meciuri sunt urmărite de suporterii echipelor CFR Cluj (76,7%), FC Timișoara (73,3%) și Dinamo (69,9%).
Cel mai convinși că există meciuri trucate în Liga I sunt susținătorii Rapidului (94,3%), iar cel mai puțin convinși sunt susținătorii Stelei (77,4%).
Suporterii echipei CFR Cluj consideră în mai mare măsură că vinovați pentru meciurile trucate din Liga I sunt patronii și finanțatorii cluburilor de fotbal. Susținătorii altor echipe îi învinovățesc pe toți oamenii din fotbal de acest lucru.
Scandalul „Valiza”, în care este implicat patronul Stelei, este cunoscut (”recunoscut)” în cea mai mare măsură de suporterii CFR-ului, iar în cea mai mică măsură de susținătorii Stelei.
Suporterii Stelei sunt cei care îl apreciază în cea mai mare măsură pe Gigi Becali , susținătorii lui Dinamo îl respectă cel mai mult pe Cristian Borcea, iar suporterii CFR-ului îl apreciază pe Arpad Paszkany.
Gigi Becali este considerat omul care face de rușine fotbalul românesc de către majoritatea susținătorilor echipelor, însă în cea mai mare măsură de către cei ai echipei CFR Cluj.

Unde clocotesc pasiunile
Pasionați de fotbal sunt în mai mare măsură bărbații (63,2%) decât femeile (21,4%), persoanele mai în vârstă decât tinerii și cei cu studii superioare decât cei cu studii elementare. De asemenea, fotbalul este o pasiune în mai mare măsură pentru cei din sudul țării (44%) decât pentru locuitorii Moldovei (37,3%).
Femeile au o părere mai bună despre fotbalul din România decât bărbații. Tot o părere mai bună au tinerii (între 18 și 35 de ani), persoanele cu studii elementare, persoanele din mediul rural și cei din Transilvania și Banat.
Fotbalul este urmărit la televizor în mai mare măsură de către bărbați și de persoanele mai în vârstă (peste 50 de ani).Aceleași categorii urmăresc meciurile de fotbal în mai mare măsură și la radio. Pe stadion și pe internet, în schimb, meciurile sunt urmărite în mai mare măsură de către tineri.
Bărbații se informează despre fotbal în mai mare măsură decât femeile de pe internet sau din presa scrisă, însă televizorul este folosit ca sursă de informare de către cele două categorii în măsuri echivalente.
Femeile susțin Steaua în mai mare măsură decât bărbații (52,9% vs. 38,2%). Tot în mai mare măsură Steaua este susținută de către cei cu studii elementare și de către cei din Moldova. Transilvănenii și bănățenii țin în mai mare măsură cu CFR Cluj și cu FC Timișoara, în timp ce locuitorii din sudul țării își împart preferințele între Steaua, Rapid, Dinamo și Universitatea Craiova.

Pasiuni și vedete
Cei care se declară pasionați de fotbal au o părere mai proastă despre fotbalul românesc decât cei care nu se declară pasionați de acest sport.
Cei care nu sunt pasionați de sportul cu balonul rotund țin în mai mare măsură decât cei pasionați. Ultima categorie susține în mai mare măsură Dinamo, Rapid și CFR Cluj decât persoanele nepasionate.
Adrian Mutu și Gică Hagi sunt favoriții celor care nu sunt pasionați de fotbal, în timp ce printre preferințele pasionaților sunt menționați în mai mare măsură Bănel Nicoliță, Ionel Dănciulescu, Nicolae Dobrin, Gabriel Torje sau Dani Coman.
Jurnaliștii preferați ai celor pasionați de fotbal sunt Cristian Țopescu (24,4%),Cătălin Tolontan (21,1%), Ovidiu Ioanițoaia (19,4%) și Horia Ivanovici (7,2%), în timp ce persoanele care nu sunt pasionate de acest sport îl apreciază în măsură semnificativ mai mare pe Cristian Țopescu (54,4%).
Pasionații de fotbal citesc în mai mare măsură decât nepasionații Pro Sport, și în mai mică măsură, comparativ cu aceeași categorie, Gazeta Sporturilor.
Canalele de sport favorite al pasionaților de fotbal sunt Sport.ro (28,4%), Digi Sport (26,7%) și GSP TV (21,1%). Cei care nu se declară pasionați de fotbal urmăresc cel mai mult Sport.ro (25%), Eurosport (22,5%), Digi Sport (16,5%) și Dolce Sport (12,3%).

O Romanie în miniatură
Fotbalul este un univers românesc tipic. Perceput ca și corupt, cu zeii lui pentru o seară, cu saltimbanci și farseori cu care oamenii s-au obișnuit. Ca și în politică, la fotbal avem mai multe Românii. Ca și în viață pasionații de fotbal migrează spre Europa sau America de Sud, unde pot găsi o prestație a fotbaliștilor mai aproape de visul lor. Ca și în politică, absenteismul de pe stadioane este tot mai mare, iar violența tot mai accentuată. Rămân doar ziarele, televizorul, sau internetul ca să medieze legătura dintre suporteri și o mistuitoare pasiune. Defilarea la DNA a politicienilor a început a fi egalată doar de cea a oamenilor de fotbal. Mai nou, investițiile publice în stadioane, făcute la prețuri de cost astronomice, încep să pună cătușe unor administratori ai bugetelor publice. Ca și în politică, arbitrii devin jucători, iar publicul a uitat să aplaude, s-a obișnuit să înjure pentru că simte că este tot mai spectator, tot mai puțin participant la un spectacol politic care lipsește. De fapt, publicul participă, își aduce contribuția directă, fără să-și dea seama, la un spectacol tot mai degradat și degradant.

Studiul a fost realizat telefonic, pe un eșantion de 1546 indivizi, reprezentativ la nivel național, cu o eroare maximă tolerată de ±2,5%.

5 comentarii:

  1. Domnule Dancu ce metode hocus-pocus ati folosit pentru acest sondaj.
    In 1-2 noiembrie ati cules datele si in 3 au si iesit rezultatele? Sa inteleg ca echipa dumneavoastra e mai tare ca si chinezii?
    De ce nu se specifica exact din ce zone au provenit respondentii..ca daca ati sunat 1400 de oameni in Gruia clar ca au iesit asa statisticile.
    Nu e deloc profesional acest sondaj si pacat ca se face jocul celor care vor sa discretideze pe U CLUJ. 90% din Cluj tine cu echipa Universitara, iar in tara avem min 10%..toti banii din lume nu pot pacali realitatea.

    Sa auzim numai de bine si sper pe viitor sa nu mai induceti in eroare intreaga Romanie cu aceste sondaje hocus-pocus.

    RăspundețiȘtergere
  2. La meciul Steaua Petrolul... aţi văzut pixelul albastru?

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Dancu - am o intrebare legata de numele echipelor luate in studiu.
    De ce apar echipe care nu mai exista gen FC National sau Unirea Urziceni si pe de alta parte FC Vaslui - o echipa care in ultimii 3 ani se claseaza pe podium si acum face o figura frumoasa in grupele Europa League nu o regasim in cercetare?
    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

    RăspundețiȘtergere
  4. Au fost intrebari deschise, eu doar am contabilizat raspunsurile. FC Vaslui este unadintre echipele mele preferate, dar inca nu are destul de multi fani la nivel national.

    Vasile Dancu

    RăspundețiȘtergere
  5. Ok, multumesc frumos. Am crezut ca era o lista si raspunsurile puteau fi doar din echipele de pe acea lista.
    Stiu asta domnule profesor.
    Peste cativa ani situatia v-a fi alta.
    O saptamana reusita va doresc!
    Cristian LUNGU

    RăspundețiȘtergere