15 iunie, 2011

După 12 ani. Acum vor să ne schimbe numele...

Transilvania a rămas pentru mulți trăitori din București o problemă culturală. Nu știu cum s-o abordeze, ce să facă cu ea, cum să se raporteze la ea. Este privită cu suspiciune sau cu ură, este invidiată sau admirată ân secret. Puține atitudini si percepții sunt normale, firești, fără excese emoționale. Puțini înțeleg firescul locuirii interetnice din Transilvania, cu bune și cu rele. Cei mai mulți politicieni și falși strategi de la București nu înțeleg mare lucru și dacă tot nu înțeleg se îngrijorează suplimentar. Se îngrijorează sau mai degrabă folosesc simularea îngrijorării pentru a ține totul sub control. Un control iluzoriu, o formă a amăgirii.

Discutia despre reorganizarea administrativă a fost deturnată foarte repede spre mize și rațiuni false: de la fonduri europene și până la distrugerea baronilor locali. Dar cel mai ușor este să vorbesti despre poftele lui Tokes sau ale băieților de la UDMR. Este cea mai bună perspectivă pentru ca sa blochezi autostrăzile care ar duce la Budapesta (fără să vedem că duc și la București). Este absurd să păstrezi mereu UDMR la guvernare, dar să te prevalezi de pericolul unguresc atunci când este vorba de descentralizare sau învestiții în Transilvania. Dar asta este o discuție mai lungă ...

Acum am fost șocat de proiectul de a numi actuala regiune de dezvoltare cu centrul la Cluj ”Crișana”, in loc de Transilvania de Nord sau Transilvania de Nord Vest. Această regiune conține și Crișana, o parte destul de mică, dar generic este Transilvania de Nord. Și regiunea dennumita ”Centru” este de fapt ”Transilvania de Centru”.
De ce le este frică guvernanților de cuvântul Transilvania? Cum își poate închipui vreun politruc că ardelenii de pe Someș o să accepte o etichetă falsă, adică minciuna că trăiesc pe Crișuri? Ce minte mică se mai sperie că o regiune numită Transilvania, cu 80% români, va fi luată sub braț de cineva și va fugi cu ea la Budapesta sau la Viena.
Vrem prin asta să arătăm lumii că a dispărut Transivania și că nu mai avem nici o dispută cu ungurii?
A te juca cu cuvintele și numele este o tehnică veche. Confucius spunea că dacă ar fi pentru o singură zi împărat ar schimba numele lucrurilor și ar putea să stăpânească mai usor. Orwell miza pe manipularea pe care o poți face punând etichetă contradictorie cu conținutul.
Cuvintele pot schimba realități, dar nici în așa hal! Au trecut două decenii de la Revoluție sau ce o fi fost lovitura aia de stat cu un public care murea eroic de gloanțe adevărate crezând că dacă moare vom fi liberi. Regăsesc un articol pe care l-am scris acum 12 ani și constat că nu s-a schimbat nimic, mergem în cerc.
Dar să ne schimbați numele este, totuși, prea mult. Nu cred că mai putem accepta, băieți
! 


Transilvania, patria mea
de hârtie şi celuloid


Despre Transilvania există multe discursuri: poetice, istorice, revendicative şi identitare. Ele îşi au originea la Bucureşti sau Budapesta, niciunul nu este produs de către ardelenii care văd, în fiecare dimineaţă, soarele răsărind de după dealurile transilvane.
De la Bucureşti, Transilvania este un teritoriu unde se bea palincă, se mănâncă slană şi se vorbeşte lent sau ungureşte. Pentru un bucureştean, Ardealul este o provincie un pic mai evoluată, de care îşi aduce aminte de pe vremea în care mergea cu bilet de sindicat la băi. Un loc despre care poţi să ţi aduci aminte în serile ploioase de toamnă. Ardelenii ajunşi în Capitală sunt absorbiţi repede şi nu i mai interesează micile afaceri regionale. Cad dealurile peste sate, regiuni întregi sunt inundate, mândria ardelenilor e călcată în picioare când ei refuză ceva şi li se bagă pe gât vreo sentinţă. Toate guvernele vorbesc de Transilvania ca despre un loc simbolic, ireal. Un loc simbolic faţă de care eşti dator doar cu iubire şi veneraţie, dar care nu trebuie să ţi mai încarce bugetul.
Văzut de la Budapesta, Ardealul este o zonă frumoasă, locuită de maghiari şi o armată de valahi primitivi care, la începutul modernităţii, au coborât din păduri şi s au înmulţit ca iepurii stricând echilibrul etnic. Un loc care trebuie menţinut în conservare până la o viitoare oportunitate istorică. Orice ardelean român este considerat automat un naţionalist extremist pornit la luptă cu ungurii. Nici ardelenii unguri nu contează prea mult pentru puterea de la Budapesta. Ei sunt nişte rude sărace care ar putea veni în Ungaria să lucreze mai ieftin. Unii sugerează chiar că sunt ţigani. Şi pentru ei Transilvania este tot un loc simbolic, o miză electorală, pe seama ei vegetând aleşi ai poporului în ambele parlamente.
De zece ani, presa încearcă să construiască o altă Transilvanie. Transilvania a devenit tot mai mult un teritoriu de hârtie şi celuloid. Vineri, 11 iunie 1999, în presa scrisă din SUA au apărut în jur de treizeci de articole despre „problema” Transilvania, în timp ce aici, în Ardeal, nu s a întâmplat nimic special. A trecut un preşedinte în scădere de popularitate şi a aruncat nişte vorbe negândite despre o ameninţare care nu exista, iar un frustrat posesor de fundaţie a luat ideea din zbor.
În general, în presa românească, Transilvania este un teritoriu de handicapaţi şi realităţi bizare. Care sunt personalităţile Transilvaniei cu cea mai mare repre¬zentare în presa românească şi internaţională? Să facem o mică incursiune, o simplă analiză de frecvenţă a celor mai mediatizate personalităţi. Gheorghe Funar, un poli¬tician modest, dar abil în folosirea pe gratis a mediei naţionale, pentru nişte fapte care ar trebui ignorate cu indulgenţa pe care o datorăm celor mai puţin dotaţi. Degeaba se întreabă lumea cum se face că este votat din primul tur la o primărie într un oraş universitar. Notorietatea naţională şi internaţională conferită de me¬dia este responsabilă pentru aceasta. Degeaba se miră bucureştenii că în Cluj se vând foarte prost ziarele centrale. Ioan Gavra, fost jurnalist şi activist comunist, pentru care coerenţa gândirii, logica şi morala sunt trufandale inaccesibile. László Tökés, pastor cu mintea rătăcită în labirintul urii primitive. Ioan Stoica, un ţigan semianalfabet care, sub ochii indulgenţi ai autorităţilor, a escrocat o ţară întreagă, aducând şi la noi o logică de factură fanariotă. Sever Mureşan, transfug cu delegaţie, care, cu calitatea de consul onorific, dată de Bucureşti, a reuşit să devalizeze cea mai reuşită afacere privată din domeniul financiar, Dacia Felix.
Cititorul de ziare şi privitorul la televizor din ţară şi străinătate nu ştie despre noi mai mult decât atât. Nu are în memorie scriitori ardeleni, nici oameni de ştiinţă, doar o trupă de cântăreţi ce îngână „Tu, Ardeal” de sărbători. Nu cunoaşte nimeni un patron ardelean cinstit, deşi există mii de cazuri. Revistele literare ale Ardealului au murit din cauza lipsei financiare. Bugetul Ministerului Culturii n a găsit bani pentru reviste care apar de aproape o sută de ani. Până şi echipele de fotbal ale Ardealului retrogradează (şi) din cauza aranjamentelor din campionatul naţional. Senzaţia de nedreptate nu poate fi uşor reprimată mai ales tinerilor ardeleni. Nu cred în strategii şi conspiraţii, dar analiza faptelor converge spre existenţa unor programe de decapitare culturală şi dezindividualizare a Transilvaniei, campanie care ar conveni ambelor capitale. Evenimentul Zilei l a creat pe Funar încă de la primul număr. Presa centrală comandă zilnic corespondenţilor articole despre starurile derizoriului (amintite anterior). Şi despre subiecte care n au legătură cu realitatea noastră: homosexualii din Cluj îşi fac partid, taţii îşi violează fiicele, mamele îşi prostituează fetele. O realitate halucinantă ia locul celei cotidiene. O Transilvanie a obsesiilor de jurnalist paranoic se suprapune peste blânda noastră realitate. Încet, încet, Transilvania cea adevărată dispare după perdeaua de fum pe care o construieşte cercul vicios al politicului şi mass media.
Tot ceea ce ar fi putut reprezenta Ardealul a căzut în derizoriu sau a fost bagatelizat de presă. De câte ori un intelectual serios pune o problemă, este luat în şuturi de unguri sau de românii din Capitală. Ungurii se tem să nu devină un adversar ideologic, iar bucureştenii să nu devină o personalitate care să i concureze. Este luat deoparte şi i se spune că nu este momentul, că este periculos să se vorbească despre Transilvania. Singurii care au legitimitatea discursului despre Transilvania sunt politicienii paranoici (selecţionaţi tot de Bucureşti să ne reprezinte) şi istoricii care dezvoltă de o sută de ani un discurs legitimator care nu mai interesează pe nimeni.
În tot acest timp, în Transilvania cea reală trăiesc oamenii – români şi unguri, saşi şi ucraineni, ţigani maghiarizaţi şi ţigani românizaţi. S au uitat un pic spre cer după Revoluţie, dar văzând că nu cade nimic, s au apucat de lucru. Etniile de aici nu trăiesc într o armonie idilică, dar nici nu se urăsc ca în viziunile lui Tökés ori ale lui Vadim. Uneori se înjură, la beţie se mai şi bat, dar nu s ar extermina unii pe alţii ca în fosta Iugoslavie. Nimeni nu i ascultă, dar ei suduie politica la fiecare pahar de palincă. Tinerii mai curajoşi şi fetele mai iubeţe se mai căsătoresc cu „duşmani” din cealaltă etnie. Se supără puţin familia, apoi le trece. Viaţa curge ca un râu liniştit, speranţele mor, alte iluzii le iau locul şi nimic nu prevesteşte marele pericol care se abate peste noi. Doar că unii ardeleni devin tot mai trişti când se vorbeşte despre politica făcută la Bucureşti. Nici ungurii nu se mai entuziasmează de emisarii Budapestei. O vreme, în timpul Revoluţiei, unii vecini n au vorbit, o prăpastie s a căscat între ei, o clipă au crezut că istoria va face tot felul de tumbe. Ruşinaţi, s au reunit în faţa sticlei de palincă, s au îmbătat şi acum nu mai vorbesc despre asta. Câteodată se gândesc că nimic nu mai e ca înainte, dar viaţa a revenit în cursul ei firesc, între malurile lui ieri şi mâine. Despre Revoluţie şi evenimentele ei nici nu se mai vorbeşte, pentru că toţi au să şi reproşeze câte ceva. Un gând, o înjurătură, un vis scăpat să rătăcească pe străzi. Oamenii citesc presa, se uită la televizor şi observă că Transilvania lor a fost înlocuită cu o fantomă. Proiecte diferite dau acelaşi rezultat: un teritoriu al vieţii şi culturii este substituit cu o copie folosită la negocieri diplomatice.
Ardelenii nu s au săturat de România, s au săturat să fie o miză politică, un subiect electoral care nu mai e interesant după ce politicienii şi au văzut sacii în căruţă. S au săturat să populeze un loc simbolic, la care unii se închină şi pe care alţii îl profanează ca să i enerveze pe primii. Suntem locuitorii unui ţinut al oamenilor, nu ai unei scheme didactice, construite pentru orele de istorie. Ar trebui să fim luaţi în serios, proiectele trebuie discutate înainte de a fi respinse şi ar trebui să aveţi încredere în iubirea noastră. Nu ne obligaţi să semnăm prea des declaraţii şi adeziuni pentru că suntem parte din sufletul neamului care i a dat pe Eminescu şi Caragiale. Câteodată poate îl iubim exagerat pe Caragiale, dar îl iubim pentru că vorbeşte despre noi toţi. Pentru că ne face uneori să ne fie ruşine de faptele noastre, că ne ajută să ne cunoaştem mai bine.

Şi mai ales, nu înlocuiţi regiunea noastră cu o copie de hârtie sau celuloid. Ne am săturat să fim un loc simbolic faţă de care eşti dator doar cu iubire şi veneraţie, dar care trebuie înlocuit cu o copie pentru a nu-l fura ungurii.

18 iunie 1999

6 comentarii:

  1. Excelent text si cel pe care am avut placerea sa-l citesc si in 99 cat si cel de acum! Ce nu inteleg miticii bucuresteni care se tot viseaza in locul imparatilor romani care numeau provincii dupa diverse inchipuiri ale lor incercand in acest fel sa piarda identitatea nationala a zonei, ca din pacate, nu de numele de Tranilsvania sau Ardeal, trebuie sa ne fie frica sa-l pronuntam in strainantate ci de cel de Romania... si asta fiindca, imediat suntem asociati cu tiganii, hotii si altii care fac minuni prin tari straine... Asa ca ar fi mai bine decat sa lucreze la o atat de drastica impartire teritoriala sa imvestesca in brandul Romaniei si promovarea implicita a valorilor recunoscute.
    Inca o data felicitari pentru ambele texte!
    Mihai Grigore

    RăspundețiȘtergere
  2. acest articol ar trebui citit in plenul parlamentului!

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelenta analiza. Felicitari Domn' Profesor ! Doar o remarca... Doar stand si analizand v-om merge mereu in cerc. De ce nu incercati sa mai sariti o treapta si sa ajungeti si la factorul decizie. De prea mult timp a-ti "tras pe dreapta". Poate acum bate un vant prielnic. Am vrea sa vedem pe hartie un proiect pentru TRANSILVANIA.

    RăspundețiȘtergere
  4. Subscriu la impresia "anonimului", apropo de nume si de-a v-ati ascunselea (tot) dupa nume, care facea remarca, prima, deoarece pe cea de a doua, cu trasu' pe dreapta, eu o vad nitel mai altfel. Adica, ce: dom' profesor s-a dat la scris (doar) pe blog pentru ca n-ar fi avut si altfel de treaba, acolo unde clocoteste cazanul :-? A nu se uita ca a incercat sa rupa niste sabloane, niste mentalitati, insa se pare ca pentru cei ca el inca n-a venit vremea ! Si nu de alta, ci pentru simplul motiv ca pentru "haiducii" secolului XXI se gaseste mereu o mare de ignoranti (puteam foarte bine sa spun si "nesimtiti" !!!), asta in cazul in care nu le-a batut in poarta, mai fuguţa, vreo Iudă !!!
    Asta este şiiiii... se ştie treaba: ne ocupă (tot) timpul ! Din păcate...

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelenta analiza. Felicitari Domn' Profesor ! Doar o remarca... Doar stand si analizand v-om merge mereu in cerc. De ce nu incercati sa mai sariti o treapta si sa ajungeti si la factorul decizie. De prea mult timp a-ti "tras pe dreapta". Poate acum bate un vant prielnic. Am vrea sa vedem pe hartie un proiect pentru TRANSILVANIA.

    ... vom merge - NU "v-om" merge
    ... ati tras pe dreapta - NU "a-ti" tras pe dreapta

    in rest, FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
  6. Excelenta analiza, Domnule Profesor ! Dar, domnule profesor, o analiza este urmata si de cel putin o sintetizare a unei actiuni. Doar un "comentariu" de ardelean as vrea sa fac si eu: Oare cati dintre ardeleni, banateni, s-au prins acum 10-15 ani ca majoritatea FUNARIOTILOR impusi de bucuresti in virful politicii zonale, sunt pusi cu un singur scop: sa batem pasul pe loc(asa cum a fost Clujul sub funar), sa fie un climat neprielnic investitiilor. Asa cum s-a intamplat de fapt si in perioada interbelica. Ne invartim in cerc...

    RăspundețiȘtergere