25 aprilie, 2011

Câtă viaţă ...

Nimic nu se dă gratis
în crâşma asta împuţită la care-i spuneţi viaţă

Câtă singuratate trebuie să strângi la piept
până să vadă cineva lacrima ascunsă cu gesturi stângace

Câtă sălbăticie trebuie să înduri
până ce sufletul să se umple de o sută de ori cu ură
şi să se golească tot de atâtea ori

Câtă rătăcire oarbă
până să găseşti o ieşire

Câtă iubire, câtă speranţă,
câtă plecare, câtă tânjire
pentru ca să te poţi întoarce
în casa sufletului tău

Câtă rătăcire, câtă durere,
până să poţi pune mâna
pe rănile Lui
şi să simţi că sângele tău si inima ta
pulsează în copaci, în păsări şi în străinul
care se îndepărtează pe cărare

câtă viaţă trebuie să cheltuieşti
pentru a putea cuprinde în braţe
golul
dintr-o primăvară
venită târziu


In sfarşit, a venit primavara! La Cluj au inflorit magnoliile. Să aveti o primavară frumoasă, prieteni.







Un comentariu:

  1. Superba si plina de emotie. E ca un copac cu frunze noi aceasta poezie. Pare revoltatoare dar optimista. Pare un strigat!!!Suntem condamnati sa iubim!!!

    RăspundețiȘtergere