09 martie, 2011

REGULA DE AUR A POLITICII


Cu mai bine de două decenii în urmă, am început să scriu despre politică. Era în 1990, eram jurnalist și am deschis într-un ziar din Valea Jiului o rubrică ”Ce știm și ce nu știm despre democrație”, titlu pe care nu-l alesesem eu, ci prietenul meu Mircea Bujorescu. Venea o lume nouă peste noi, era entuziasmant, dar multe lucruri care ieșeau din catacombele istoriei ne păreau de neînțeles. Ca să înțeleg mai bine m-am apucat de scris și de citit. Am căutat înțelepciunile politicii la Aristotel, la Hobbes sau Locke, Rousseau sau Montesquieu. Esența, înțelegeam eu, este dată de asocierea și respectarea unor reguli și valori comune, legea trebuie să fie dincolo de subiectivitate.

Poate erau prea vechi, m-am gândit în sinea mea, dar Max Weber, Tocqueville, Spengler, Paretto, Marx ori chiar Machiavelli, sigur au fost mai aproape de modernitate și au descoperit că regula trebuie căutată în scanarea intereselor individuale și de grup, în ciocnirea lor și în organizările sociale și relaționale bazate pe acestea.
Și acum înainte de culcare mai hoinăresc printre pagini scrise Hanah Arendt, Sartori, Wright Mills, Bourdieu, contemporani care au căutat să ne arate cum democrația se poate falsifica și transforma în contrariul ei și cum sclavii își pierd prima dată libertatea de spirit, celelalte forme ale libertății le cedează, le vând sau le sunt luate pentru că nu le înțeleg valoarea și devin sclavi de bunăvoie sau fanii propriilor torționari.

M-am apucat de cercetări sociologice și am crezut că regula de aur a politicii este rezonanța liderilor cu așteptările maselor. Am crezut că liderul luminat de simpatia băii de mulțime și de vreo sclipire interioară de moralitate sau de minimă inteligență împreună cu echipa sa pot construi proiecte care să elibereze poporul din neștiință, pasivitate și lene, prin constituirea unor majorități care pornesc și fac să duduie motorul societății. Când acesta pornește, încrederea socială activează milioane de oameni care prin entuziasmul și sacrificiul lor construiesc o lume tot mai bună, tot mai dreaptă, unde cei puternici sunt constrânși sau interesați să aibă grijă și de cei slabi, de acei care au pierdut competiția. Am văzut apoi că cercetările mele puteau fi ușor înlocuite cu o oglindă în care liderii să se vadă frumos.

Am intrat în politică și am crezut că regula de aur a politicii este căutarea interesului comun și moralitatea, parțială măcar, pentru acordarea mijloacelor la scopuri. Am crezut că echipele sunt în stare să impingă lucrurile înainte chiar dacă trăim într-o țară în care ne-am dori să mergem înainte, dar stăm cu spatele spre viitor. Am învățat acolo că vânătorii de voturi sunt mai importanți ca intelectualii sau inginerii sociali, că mercenarii din războaiele politice nu iau pauză pe timp de pace să-i lase pe constructori în locul lor, ei tranformă piața publică într-un continuu război pentru că doar la asta se pricep.

Finalmente, am bănuit că în construirea de majorități găsim regula de aur a politicii, că numărul este măsura tuturor lucrurilor (nu în varianta pitagoreică, ci în varianta balcanică, a numărului de voturi aduse cu găleata sau cu halbele de bere date la schimb în ziua votului). Am constatat că nici majoritatea nu funcționează, nimeni nu acceptă statutul de opoziție, nimeni nu acceptă până la capăt această regulă.

Poate că în consens se află regula, formula de aur, acea idee care ne va ajuta să înțelegem totul, trecutul, dar și viitorul țării noastre, adică viitorul copiilor noștri. Consensul pe marile teme și valori se va impune cu siguranță, mi-am zis, nu există națiuni sinucigașe, doar oamenii izolați se sinucid. Am crezut multă vreme că în fața pericolului vom putea găsi dramul de inteligență necesar pentru a căuta mai mult ceea ce ne unește decât ceea ce ne desparte.

Nu se poate acum, mi-am zis, poate că trăim un timp lepros în care individualismul este potențat de uluiala în fața libertății de a alege și, vorba lui Sartre, această libertate ne împovărează. Dar cu siguranță, elitele sunt cele care construiesc istoria, ele reacționează și dau sensul, negociază cu eternitatea în numele tuturor. Cred că am răspunsul m-am gândit, regula de aur a politicii ar trebui căutată înafara politicii pentru că politica trebuie să fie doar teckne, cum spuneau vechii grecui, doar unealtă, instrument. Elitele sunt cheia, deci prieteni patroni de presă, moguli, mogulași ori simbriași la moguli, promovați o elită românească, nu doar intelectuali care se uita narcisistic în camera de luat vederi. Căutați și prezentați oamenilor excepționalitatea din alte domenii, în jurul acestor oameni se va reclădi speranța și încrederea că România este un loc prietenos și normal de pe Pământ, în care se va putea trăi normal, bine și frumos. Am crezut în regula de aur a elitelor până când, într-o seară, am văzut televizoarele cele multe ale patriei cum se aliniaseră la mesele unui banchet în cinstea prietenului meu Marian Vanghelie, aflat în re-branding, un fost lider providențial al României, un fost Președinte al Academiei, jurnaliști, popor. M-am uitat, prostit, chiar și la reluări. Nu-mi venea să cred, dar minunându-mă, mi-am dat seama că regula de aur era aproape, nu trebuia căutată în tratate sau cercetări complicate. În marea mea uimire mi-am adus aminte despre o formulă pe care un prieten, republican cu pedigree, mi-o spune din când în cand, dar pe care până acum n-am înțeles-o și nu am băgat-o în seamă pentru că, în aroganța mea, am crezut că voi găsi o alta, mai intelectuală.

REGULA DE AUR A POLITICII ESTE URMĂTOAREA: CINE ARE AURUL FACE REGULA
editorial pentru QMAGAZIN

3 comentarii:

  1. Exceptional! Cred ca din punct de vedere al gindirii politice faceti casa buna cu Necredinciosu. Il puteti descoperi pe www.sentinta.ro

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai întâi aş vrea să spun că mă bucur că aţi revenit la postări zilnice.

    RăspundețiȘtergere
  3. Consilierul Lăzăroiu:
    Deci, cine reuseste sa echilibreze intr-o perioada atat de scurta bugetul nu cred ca ar trebui sa-si dea demisia din partid, ar trebui sa fie declarat erou, dupa parerea mea, pentru ca asta s-a intamplat, cu sacrificii mari.

    In special premierul, partidul nu a fost tocmai solidar cu premierul in privinta asta, dar premierul si presedintele au tras tot poporul dupa ei, cu forta, pentru ca oamenii au fost nemultumiti, nu vroiau sa inteleaga.


    Iată o definiţie foarte bună a democraţiei, tot poporul este forţat să facă după cum spune preşedintele şi premierul. Ce nevoie aveţi de o aşa listă mare de înaintaşi dacă aveţi la îndemână un contemporan atât de dotat precum domnul Lăzăroiu. Trist? Cel puţin este adevărat. Se ajunge exact la concluzia de mai sus, "CINE ARE AURUL FACE REGULA".

    RăspundețiȘtergere