03 martie, 2011

Fără proiecte, fără viitor




De ce nu avem un proiect de societate? Simplu, avem o istorie a lipsei de proiect. Să ne amintim: Regulamente organice, Constituție belgiană, domni străini până în deceniul cinci din secolul XX, apoi proiect de comunism sovietic. Din 1990 încoace proiecte făcute de FMI, Banca Mondială și apoi Aquis comunitar și program de aderare la proiectul Europei sociale. Noi unde suntem în această istorie modernă a României? Unde este proiectul românesc? Ne chinuim să absorbim câteva procente dintr-un proiect de dezvoltare finanțat de UE, dar nu avem un proiect al viitorului.

O explicație sociologică: individualismul, lipsa de organ pentru interesul comun. Politica ar trebui să însemne politici de gestiune a intereselor care ne unesc. De aceea, cred tot mai mult că politica este necesară ca aerul pentru o societate. Dar cred că politica noastra încă nu s-a desprins de nevoile fundamentale, cele de la baza piramidei lui Maslow. Nu ajuns la nevoile superioare, mai ales cele privind stima de sine. Politica noastră se va schimba atunci când vom înțelege că lipsa de organ pentru interesul de grup ne conserva sărăcia şi ramânerea în urmă. Dar am sentimentul că facem pași înapoi cu politica de astăzi așa că m-am saturat sa mai fac planuri, să mai vorbesc şi chiar sa critic.

Nu ne punem întrebări legate de viitor, politica noastră este doar o politică de scandal, de luptă pentru dominarea celorlalți si împărtirea resurselor colective. Scandalul este singura tema de spectacol politic. Politicienii adună case şi se afundă în scandalurile cu rubedenii. Toţi aşteaptă ca electoratul să se oripileze de scandalurile familiei adversarului său politic dar acestea, în campanie, nu contează prea mult. Opinia publică s-a desensibilizat din cauza expunerii repetate la scandal, cu sau fără rost. Imaginea politicienilor este erodată, iar a instituţiilor politice şi administrative este la pământ. Oamenii nu mai au nici o speranţă în contribuţia politicianului ca om, ca şi constiinţă sau ca minte responsabilă. În fond, cei mai mulţi oameni ştiu că dacă ar fi în locul politicianului X ar face aproape la fel: s-ar gând la rubedenii, la acumularea de case şi alte acareturi. La noi, umbrele din biografia de politician fac parte dintr-o ceaţă în care este învelit orice lucru din spaţiul public mioritic. Presa nu se simte responsabilă în a aduce dovezi irefutabile în scandaluri, iar ca o consecinţă a scandalului politicianul nu se simte obligat să răspundă serios şi documentat, iar opinia publică, de regulă indiferentă, uită foarte repede. Mătușa lui Adrian Năstase, soacra lui Mircea Geoană, băaiatul lui Păcurariu, fetele sau fratele Președintelui Băsescu sunt personaje aproape mitologice pentru că par a fi construcții cu rol de campanie sau producţii conjuncturale. Puţin documentate, scandalurile mor repede şi nici instituţiile nu fac nici un efort pentru a căuta adevarul sau măcar un adevăr cât de cât bazat pe fapte. De aici, simularea generalizată în ritualul tuturor scandalurilor publice. Conducătorul unei cruciade recente se întreținea seara, cordial, la un pahar, cu presupusa victimă, iar unii „cu brand” anti-Băsescu sună la Controceni, din când în când, pentru a vedea dacă nu a dat prea tare în şeful statului, la televizor. Publicul a mirosit mascarada şi cred că se mulțumeşte să înjure din colțul gurii. A ajuns să nu mai creadă pe nimeni şi prin asta, îmi pare, actuala generație politică și-a atins unul din scopuri: nu contează cine a fost comunist, securist, delator, hoţ, disident sau victimă, este bine să nu avem criterii, să hătorască doar potențialul media şi resursele relaţionale.

Aici în Balcani funcționarul şi familia lui sunt proprietarii funcției respective, uneori funcția respectivă a fost cumpărată pe patru ani, este o investiţie pe care vrea s-o recupereze cât se poate de repede. În general, doar interesele directe şi campaniile electorale produc scandaluri şi investigatii puternice în România, în rest ... mocirlă, o mlaştină care înghite totul. Se animă moralitatea doar când apare lupta pentru scaune.

Exista însă și o cauză structurală, un fel de hibă istorică. România nu a avut și nu are nici acum un proiect. Noi nu ne propunem să ajungem undeva, nu programăm mijloace, nu facem un plan. Trăim pur și simplu, iar competiția politică se dă în jurul resurselor statului. Un individualism atroce ne împinge la acest tip de comportament rapace. Cred că am făcut prea multe secole naveta între pădure și bordei și nu avem sentimentul istoriei, al duratei. Suntem în stare să furăm lumânarea de la căpătâiul mortului, să ne furăm chiar și căciula pentru a nu ne pierde dexteritatea. În politică, singura regulă este să te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar și demagogie. Când apare cineva și vrea să ducă lucrurile înainte este repede izolat de ceilalți și învins.

În România comunitatea și societatea sunt abstracții. Concretețe și identitate au doar familia, gașca, clanul. Un stadiu premodern de dezvoltare socială generat de un continuu mimetism și adoptarea formelor fără fond.
Comentariu pentru CURS DE GUVERNARE (www.cursdeguvernare.ro)

2 comentarii:

  1. uite ca am ajuns sa spune si la cluuj ... aici in balcani

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu pot să nu leg lipsa de proiect de lipsa de calitate a masei şi vârfurilor clasei politice. Eu aş avea un proiect... dar nu mă întreabă nimeni.

    RăspundețiȘtergere