13 februarie, 2011

Câteodată ai dreptate, Dinu Patriciu!



Vineri si sâmbătă m-au sunat câtiva jurnalişti să mă întrebe ce cred despre o monstruozitate scrisă de Dinu Patriciu. Incă nu citisem editorialul Domniei sale, deşi, de regulă, citesc editorialele din Adevărul. Nu sunt de acord câteodată cu cinismul liberatarian al omului de afaceri, dar în foarte multe cazuri gândirea lui managerială este pe gustul meu. Mai ales că mi se pare că fiecare text este un exerciţiu de sinceritate. Omul parcă spune: asta sunt eu, îmi permit să nu fiu papagal, mi-am câştigat dreptul de a fi sincer şi cinic.

Editorilul lui Dinu Patriciu despre social liberalism este unul rezonabil, cinstit şi plin de sens. Eu nu sunt miliardar şi nici nu sunt de dreapta, dar gândesc la fel. În mod normal orice analist rezonabil nu cred că poate să nu fie de acord cu aserţiunile editorialului citat.
Da, social lileralismul nu există. De unde să existe , poate cineva crede că dacă ai spus un cuvant se naste o realitate? Nici nu cred că Ponta sau Antonescu au spus că există social-liberalism, sau cred aşa ceva. Ei au făcut o alianţă electorală , iar alianţele electorale sunt fructul unei conjuncturi politice, nu sunt fructul unei doctrine. Alianţele electorale caută să valorifice sau să anihileze anumite tendinte sau curente sociale sau politice, nu să facă doctrine.
Nici mie nu-mi place amestecarea ideologiilor. Cred că ideologiile sunt importante şi trebuie păstrate pure, pe cât se poate. Şi mie îmi place să gust băuturile în forma pură, ca ardelean şpriţul este singura barbarie pe care o accept, dar nu atunci când beau un pahar de vin în Franţa. Am scris recent că s-a am ajuns în România la relativizare nepermisă şi periculoasă a stângii sau a dreptei, la eliminarea şi aneantizarea lor. Pentru o guvernare care trebuie dată jos, se spune că nu mai contează aceste fineţuri, trebuie o coaliție indiferent cine se aliază cu cine, trebuie să fie aduşi trădători, racolaţi, mercenari. Nici migraţia politică nu mai este un păcat. Imperativul pragmatic al momentului conţine o moralitate intrinsecă, spun toţi politicienii sau analiştii invitaţi la televizor.
Ideologiile nu sunt moarte așa cum, din nefericire, cred foarte mulţi. Ideologiile setează o serie de incompatibilităţi care dinamitează alianţe când nu te aştepţi. Ideologiile sunt sisteme de valori, în funcţie de ele oamenii se adună în jurul partidelor, în funcţie de ele şi românii îşi setează tot felul de aspiraţii. Politicienii cred că ei sunt cauza pentru care oamenii votează un partid, că nu contează nimic altceva, dar se înşeală. Ei sunt consideraţi de către oameni exponenţi-tipici pentru anumite valori, chiar dacă ei nici măcar nu s-au gândit la ele. Uciderea ideii de puritate ideologică sau nevoia de proiect ideologic se poate face uneori exclusiv în beneficiul momentan al unor lideri politici. Unii lideri constienţi că au o slabă legitimitate internă sau externă încep să se auto-proclame singuri stăpânitori peste partide, dincolo de valori, considerându-se aspiratoare de voturi.
Sunt de acord cu Patriciu atunci când cere să nu fim demagogi, chiar dacă această alianţă este justificată. De fapt Patriciu nu atacă în nici un fel USL când spune că „Dacă s-a încheiat o alianţă între toţi cei care cred că trebuie să înceteze alunecarea societăţii româneşti în afara spectrului democratic şi către sărăcie cronică, atunci, în primul rând, la demagogie trebuie renunţat. Creşterea economică accelerată care să ducă spre prosperitate nu se obţine din vorbe goale”.
Chiar asta este problema, cea mai mare greşeală ar fi să spunem că existau premise ideologice de unire pesedisto-liberală încă de la Decebal si Traian. Cred că textul lui Patriciu nu vrea să-i saboteze pe Antonescu sau pe Ponta, le cere doar onestitate. Onestitatea de a recunoaşte că trebuie construit un program de modernizare a României, program care nu este epuizat de proiectul de aderare pe care il avem acum în finantare pe axa Bucuresti-Bruxelles. Cred că nu avem un program post-aderare si nici unul de iesire din criză. Nu ajunge să asteptăm să iasă alţii din criză pentru a iesi si noi nodată cu ei.
Nu sunt de acord cu unele dintre propunerile lui Dinu Patriciu pe care le-am auzit în diverse interviuri privind o cvasi-eliminare a statului, dar cred si eu că statul trebuie redus la costurile pe care ni le permitem, doar că trebuie spă furnizeze corect bunurile publice de care avem nevoie şi pentru care plătim impozite. De regulă, nu sunt de acord cu propunerile pe care corporatiştii şi corporatiile le fac când este vorba de modul cum trebuie să arate statul. Ei vor spune mereu că statul trebuie sa le cumpere serviciile de la ei, dacă se poate fără competitie. Dacă ne uităm la istoria interbelică şi la capitalismul nostru măreţ din acea vreme, vom putea observa că majoritatea capitalistilor români avea 95% din cifrele de afeceri provenite din contracte cu statul. Nu sunt impotriva acestui tip de capitalism , dacă nu se bazează pe coruptie şi trafic de influenţă, însă un minim de decenţă trebuie să-i anime si pe marii corporatisti, măcar să nu ne facă ei reforma statului.
Dacă cei de drepta cred că trebuie să renunţăm la statului social pe care-l avem acum, în România, atunci nu sunt de acord, pentru că acum nu avem un stat social. Acum avem un stat haotic, inert, slab, corupt, căpuşat de cei care vin la putere.
Un stat social creeaza condiţii pentru o egalitate formală între cetăţeni, ca fundament pentru democratie. Este clar ca Romania este un stat oligarhic, un stat slab, căpuşat de toate clicile politice care ajung la putere si de toate categoriile socio-profesionale care detin pozitii de decizie sau de forta: revolutionari, armata, politisti, judecatori sau procurori etc.
Aici cred că şi Dinu Patriciu ar putea fi de acord cu mine, critica statului de acum nu trebuie legată doar de stânga, poate doar din unele mosteniri, ci de lipsa de strategie, de gândire si curaj a celor care au tot încercat să-l reformeze. Inclusiv colegii Domniei sale, băieţii din dreapta spectrului politic.
Nu stiu dacă are vreo agendă personală Patriciu ca să atace USL şi dacă vrea să pună în scenă basmul lui Lăzăroiu cu Albă ca Zăpada. Din contră, cred că ar fi bine ca să fie cât mai multi oameni din dreapta, dar şi din stanga, care să-i avertizeze pe conducătorii noii alianţe că sub umbrela acestei alianţe trebuie să nu pună populismul şi demagogia, ci un proiect clar de rationalizare şi modernizare a statului. Altfel, invariabil, va rămâne doar eterna bătaie pe posturi între cele două cuvinte din sintagma pretenţioasă social-liberalism. Mai bine ar fi dacă cei care apăra acum USL ar participa mai ales la conceptia unui nou proiect politic pentru România.Si eu m-am întrebat oare de ce s-a construit această sintagmă, nu era mai bine să fie numită alianţă cea noua Uniune electorală dintre PSD si PNL, oricum fiecare dintre cele două partide va încerca să afirme mereu că sunt acolo, că nu se amestecă cu partenerul s.a.m.d?

Recunosc că şi eu am fost un pic mirat când am ajuns in Parlamentul European şi am văzut că liberalii votau cel mai adesea cu Partidul Socialistilor Europeni, dar pentru asta nu si-au schimbat numele si nici nu am auzit să se justifice pentru asta cu sintagma, veche deja, liberalism social.
Până la urmă, Dinu Patriciu îşi arată toleranţa fată de noua alianţă atunci când spune că nu contează eticheta, contează ceea ce faci cu adevărat. Chiar asa, sunt de acord că nu trebuie să ne încurcăm prea mult în discuţia despre social liberalism. Nimeni nu trebuie sa se supere dacă spunem că social liberalismul nu există, din contră cineva ambiţios ne poate arăta că el se poate crea şi că este un curent doctrinar care prinde foarte repede rădăcini în România.
Până atunci însă putem accepta că o etichetă şi voinţa corectă a unor lideri poate ţine loc de program, dar nu pentru mult timp. A construi o etichetă inspirată este doar o chestiune de craetivitate spontană. Pentru a pune la punct un proiect politic de modernizare a României mai trebuie şi altceva. Trebuie un diagnostic corect şi aici cele două partide care fac parte din alianţă o pot face. Mai trebuie echipe de experţi, o rationalitate aplicată şi inteligentă socială, inclusiv oameni care nu se legitimeaza doar prin carnet de partid.
In fine, este nevoie de viziune.
Este adevărat că mulţi au sărit cu picioarele pe noua alianţă politică, uitându-se după fisuri sau viitoare conflicte. Este acesta un obicei strămoşesc nu trebuie să ne mire, dar nici să ne emoţioneze peste măsură. Nu cred că USL are nevoie de aplaudaci din reflex, cred că că scepticii o pot consolida mai bine. In România mogulii,oligarhii, miliardarii, patronii nu sunt foarte iubiţi. Nu cred că o să facă vreodată băi de mulţime, decat dacă şi-ar lua teancuri de euro în mâini, ca marele Gigi Becali. Dar am putea măcar să-i ascultăm până la capăt când spun ceva şi abia pe urmă să-i criticăm pentru motivul că că sug sau vor suge sangele poporului. Măcar liberalii ar trebui să asculte până la capăt.

Câteodată, totuşi, ai dreptate, Dinu Patriciu!

3 comentarii:

  1. Ati citit si finalul asa zisului articol in care asa zisul liberal da dovada de un conservatorism retrograd stergand pe jos cu demnitatea feminina? Daca nu, imi permit sa citez:

    "Uneori, chiar am impresia că partidul nostru are un caracter preponderent feminin. Căci, pe de o parte, în relaţiile cu partenerii e sfios, ezitant, indecis, inconstant, chiar casnic, iar pe de altă parte e măcinat în interior de intrigi, bârfe, răzbunări pasionale. Cred că a sosit momentul să devină bărbat."

    In conditiile astea, ca sociolog dezvrajit de stereotipuri, cum puteti sa spuneti ca Dinu Patriciu are dreptate?

    RăspundețiȘtergere
  2. Dap, sunt de acord că e momentul ca PNL să devină mai barbat, adica să o ia devreme cu băutura, să fie mangă până la ora 4, să mănânce salamul de pe servietă, să miroasă a lături de la o poşta şi să vină seara să-şi bată nevasta. chiar, de exact acest PNL are nevoie România! Chiar dacă îl cita pe Horia Rusu, dl Patriciu şi-a asumat acest punct de vedere atunci când a ales să publice acest citat. O fi o nouă experienţă de bărbat adevărat care se învaţă doar în pârnaia pe care şi domnia sa a vizitat-o preţ de 24 de ore. E ceva ce noi, oamenii care ne vedem de treabă, nu putem înţelege. Noi oamenii şi mai ales femeile! Oare toţi cei care cred în liberalism economic şi capitalism sălbatic sunt misogini?

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt mult prea multe de facut, prea putini care incearca sa rezolve cate ceva si cativa care rezolva dar fara sa schimbe mare lucru. Aliantele se fac si se desfac, poate mult prea usor si fara rezultat. Ne informam, ascultam, incercam sa gasim solutii si de cele mai multe ori le avem dar nu le mai aplicam fiind prea tarziu.
    P.S. Decizia apartine intotdeauna puterii - in cele mai multe cazuri a lor, nu a noastra.

    RăspundețiȘtergere