09 ianuarie, 2011

De unde să vină lumina



Aproape că nu ne vine să credem când ne uităm în studiile sociologice şi vedem cât de multă necunoaştere există. Anul trecut un sondaj despre nivelul cunoştintelor ştiinţifice a produs o vie nemultumire naţională prin rezultatele lui care arătau ce nivel slab de cultură ştiinţifică există în România. Anul acesta am realizat mai multe sondaje care m-au şocat prin nivelul slab de informaţie care există la nivelul maselor. Intr-un sondaj recent vedem că aproape 40% dintre oameni nu au nici o explicatie despre criza mondială, pe lângă faptul că mulţi dintre ceilalţi 60% preiau nişte explicaţii fantasmagorice. In acelaşi sondaj de opinie am văzut că 63% dintre români recunosc că îşi consultă horoscopul, dar campioni la acest capitol sunt şi cei cu studii superioare. E adevărat, tot mai puţini oameni citesc cărţi, chiar şi lectura ziarelor a scăzut foarte mult, dar toată lumea stă la televor unde “consumă” tot felul de poveşti sub aparenţa informaţiei.

Dar nu informaţia lipseşte cel mai mult, oamenii au nevoie de interpretări. Au nevoie de cineva care să le explice viaţa, să reconstruiască sensuri, să le spună ce să înţeleagă din viaţă şi ce să facă. Ne înşelăm atunci când credem că intelectualii nu sunt importanţi, că rolul lor s-a pierdut într-o lume cu atâtea capacităţi de informare independentă. Exact acum este mai mare nevoie de oameni care să prezinte reţete, că interpreteze căci oamenii simpli nu mai au criterii după care să să distingă , nu se mai pot orienta în pădurea de semne şi simboluri (ca să folosesc o metaforă semiologică). Oamenii sunt tot mai agresaţi de o viaţă care se desfăşoară rapid, de o succesiune a crizelor, de o cerere tot mai mare pentru schimbare. Le este frică de viitor mai ales pentru că nu-l înţeleg. Şi-au pierdut încrederea într-un stat care nu-i mai protejează şi care este tot mai greu de întreţinut din puţinele lor resurse. Un stat care le transmite doar mesaje pe care ei nu le pot interpreta decât ca ameninţări. Se uită la oamenii bogaţi sau la cei care se descurcă şi au impresia (de multe ori fondată) că sunt niste hoţi care i-au furat sau le fură mereu resursele lor. Vede politicienii care se ceartă la televizor, dar care se interesează de el, omul simplu, doar in campania electorală.

Oamenii simpli sunt naivi, dezvoltă un fel de optimism nevrotic, bazat pe frica de viitor şi atunci caută exemple facile, sunt creduli, se lasă uşor seduşi, se păcălesc uşor. Păţesc de fiecare dată asta în campania electorală şi cu toate acestea mai mult de jumatate dintre români se vor duce şi data viitoare la vot şi vor mai spera încă o dată că cineva le va aduce bunăstarea. Se vor duce nu intotdeauna cu sperantă, unii vor merge supăraţi să-i pedepsească pe cei de la putere, punându-i în loc pe unii care îi vor dezamăgi la rândul lor.

Nici nu ne dăm seama ce important este să fii intelectual. Dacă ne-am da seama cum se uită oamenii simpli la cei cu carte, am tresări speriaţi. Să nu ne luăm după tot felul de legende care spun că intelectualii nu mai sunt modele, pentru că nu au bani şi oamenii îşi indeamnă copiii să semene mai mult cu buticarul manelist din colt. Oamenii caută mereu modele, dar sunt obligati să aleagă din ce li se oferă. Aleg pseudomodele doar pentru că nu au la dispoziţie modele vii, de oameni impecabili care îşi respectă statutul şi nu se vând în fiecare zi unui alt stăpân. Toate formele de revoltă pe care le-au încercat românii în istorie nu au fost sustinute de o armată de intelectuali care să dea continuitate gestului, să facă proiectul pentru lumea nouă care se putea deschide. Aşa au murit peste 1500 de oameni la Revoluţia din Decembrie 1989, iar Romania, pe urmă, nu a reusit nici măcar să caute cine i-a omorât. Poate şi intelectualii au obosit să caute sau să spună adevărul, se ocupă fiecare de treaba lui. Poate unii au fost învinşi, s-au predat, nu mai cred în forţa ideilor de a schimba lumea. In locul unei elite intelectuale avem doar intelectuali risipiţi în domeniile lor. Uneori oameni remarcabili, dar fără organ pentru interesul comun. Uneori unii dintre ei se amăgesc cu vreun proiect politic, dar se satură repede sau sunt rejectati după ce sunt folosiţi în campanii electorale.

Cert este că astăzi avem doar intelectuali publici care îşi cultivă un brand sau fac o afacere din poziţiile pe care le susţin. Dar oamenii, majoritatea lor, sunt singuri, sunt orfani. Au rămas să se descurce într-un timp care nu are răbdare cu ei. Se refugiază în familie şi în reţele de supravieţuire. Uneori merg la biserică unde vor să audă si despre altceva, nu doar despre Lumea de Apoi. Cred că aşteaptă să le spună preotul lor şi lucruri despre viaţa. Si, probabil, cei mai mulţi dintre preoţi fac asta, simt ceea ce vor oamenii de la ei.


Am scris aceste rânduri nu pentru că am vrut să dezbat problema rolului intelectualilor, ci mai ales pentru că am citit în acestă toamnă o enciclică a Bisericii Ortodoxe a Greciei care nu se ocupă cu trebuiri dogmatice, ci caută să fie alături de oameni şi neliniştea lor în vremuri de criză. Enciclica integrală a Sfantului Sinod al Bisericii Greciei spune: ”Ţara noastră se pare ca nu mai este libera, ci în fapt este administrata de creditorii nostri”.
Redau mai jos aceast document , în loc de încheiere şi în loc de o concluzie care ar putea fi bănuită de cine ştie ce intenţii ascunse.


„CATRE POPOR”

Sinodul Bisericii Greciei, intrunit in sedinta ordinara pe 5-8 octombrie 2010, doreste sa se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si tuturor oamenilor bine intentionati, vorbind pe limba adevarului si a dragostei.
Zilele pe care le traim sunt grele si decisive. Trecem ca tara printr-o criza economica cumplita care creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne aduce ziua de maine. Se pare ca tara noastra nu mai este libera, ci, in fapt, este administrata de creditorii nostri. Stim ca multi dintre voi asteptati de la Biserica ce va pastoreste sa ia pozitie si sa aiba un cuvant asupra crizei la care suntem martori.
Este adevarat ca evenimentele actuale din patria noastra sunt inedite si cutremuratoare. Criza duhovniceasca, sociala si economica este o consecinta fireasca a rasturnarii intregii firi. Se incearca dezradacinarea si distrugerea temeiurilor multor traditii care pana acum erau considerate ca facand parte integranta in chip firesc din viata spatiului nostru (elen). Din punct de vedere social, se urmareste o uzurpare a predaniilor si a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea ca suntem o tara sub ocupatie si ca executam poruncile conducatorilor/debitorilor nostri. Intrebarea care se naste este daca solicitarile lor privesc doar chestiunile care tin de economie si de asigurari sau vizeaza si profilul duhovnicesc si cultural al patriei noastre.
In fata acestei situatii, orice om rational se intreaba: de ce nu s-au luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt considerate atat de necesare? De ce nu s-au tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societatii si economiei pe care azi le traim in un mod brutal? Persoanele de pe scena politica din tara noastra sunt, de decenii, aceleasi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate ca stiau ca duc tara la catastrofa, iar azi se cred la adapost, actionand tot de pe pozitia celor care dau porunci? Suntem martorii unor rasturnari radicale pentru care altadata se revolta intreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fara nici o impotrivire.
In cuvinte foarte simple, criza noastra economica se datoreaza diferentei dintre productie si consum, mai exact dintre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de confort cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este cu mult mai mult decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata acestei situatii, este nevoita sa se imprumute, sperand ca balanta dezechilibrata se va restabili. Insa, atunci cand acest lucru nu se mai intampla, iar debitorii cer returnarea imprumuturilor, plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment. Criza care domina tara noastra si provoaca atata suferinta nu este insa decat varful aisbergului. Este urmarea, este rodul unei alte crize – duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum nu are doar o dimensiune economica, ci, in primul rand, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste nu doar conducerea tarii, ci si poporul. O conducere care nu a fost capabila sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut – sau nu a vrut – sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca scopul sau a fost detinerea puterii. O conducere care, in fapt, se vadeste a fi subminat interesele reale ale tarii si ale poporului.
Si, pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii, fara a ne mai pune problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale si desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala au contribuit in mare masura la situatia actuala.
Esenta crizei duhovnicesti este lipsa de sens a vietii si inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, adica in instinctul lui egoist. Un prezent fara viitor, fara perspectiva. Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a ajuns doar un interval de timp nedeterminat intre doua date, a nasterii si a ingroparii.
Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: „de ce iei droguri, fiule?” si iti raspund: „spuneti-mi dumneavoastra de ce sa nu iau? Nu mai sper nimic, nu mai astept nimic, singura mea bucurie o am atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)”. Sau atunci cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, iar el iti raspunde cu un zambet tragic: „nu intelegeti ca eu iau droguri tocmai ca sa traiesc”, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de adecvate in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. Pentru ca, in loc sa cautam sensul vietii, noi am urmarit bunastarea, traiul bun, puterea economica. Cand insa nu exista alta perspectiva in afara consumului, cand puterea economica si afisarea ei ostentativa devine unicul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singurul cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi si astfel am ajuns la decaderea morala atat a puterii, cat si a poporului nostru in buna parte. Intrebarea-dilema a lui Dostoievski – „libertate sau fericire?” – o traim acum in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre. Astazi, omul, in mod justificat tremura mai degraba pentru micsorarea veniturilor, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijoreaza de injosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploateaza actualii „negustori de popoare”.
Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica, am dorit sa cercetam care este partea noastra de vina in prezenta criza, confruntandu-ne in Sinodul Ierarhiei cu responsabilitatile noastre. Stim ca uneori v-am mahnit, v-am smintit chiar. Nu am reactionat direct si la momentul potrivit la atitudini care v-au ranit. Distrugerea relatiei dintre popor si Biserica sa care il pastoreste a ajuns obiect de negutatorie exploatat in mod pragmatic prin scandalurile fabricate, tintindu-se destramarea increderii voastre in Biserica.
Va spunem ca Biserica are antidotul modului de viata consumerist si acesta este asceza. Si daca consumul este o fundatura, pentru ca este o viata fara sens, atunci asceza este calea, pentru ca duce la o viata cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogatirea vietii cu sens. Este antrenamentul atletului care il pregateste pentru competitie si il conduce la medalie, medalia fiind viata care biruieste moartea, viata care se imbogateste cu dragoste. Asceza este calea libertatii, iesirea din sclavia inutilului care astazi ne injoseste.
Ne ingrijoreaza situatia din cadrul sistemului nostru educational actual, care nu se raporteaza la elev ca la o persoana, ci ca la un computer. Singurul lucru pe care il face este sa il „incarce” cu materie, fara a-i pasa de intreaga sa personalitate si de aceea, pe drept cuvant, copiii nostri i se impotrivesc. Fapt care ne provoaca neliniste in privinta Noului Liceu[1] care se pregateste. Manualele scolare se scriu, intr-adevar, pe raspunderea guvernului, dar continutul lor il priveste chiar si pe ultimul cetatean grec, care asteapta de la Biserica sa spuna cu putere si opinia sa smerita.
Intelegem ca toate parohiile trebuie sa devina spatii primitoare pentru tinerii nostri, asa cum sunt deja multe dintre ele, unde multi dintre tineri isi gasesc refugiu in cautarile lor dupa sens si nadejde.
Stim ca cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserica eroica, cu vigoare, care sa aiba cuvant profetic, cuvant pentru tanarul contemporan. Nu o Biserica secularizata, ci una sfintita si sfintitoare, o Biserica libera, pastorind cu putere poporul sau, fara a se teme sa ia pozitie fata de sistemul viclean al acestei lumi, chiar daca impotrivirea conduce la prigoana si martiriu.
Biserica este singurul organism care poate sa stea nemijlocit alaturi de om, sprijinindu-l. Biserica insa suntem cu totii si aceasta este si puterea noastra, si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare si pe aceasta incearca sa o submineze. Ei stiu ca daca vor „pierde” pastorul, cu usurinta vor risipi oile si le vor supune. Istoria ne invata ca acolo unde s-a luptat impotriva lui Dumnezeu, de fapt injosirea omului era scopul final. Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a valorii persoanei umane. Pentru aceasta, Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care, exploatand guvernarea si ascunzandu-se in spatele puterii, lucreaza sa va fure nadejdea. Aduceti-va aminte ca, pentru multi specialisti in economie, prezenta criza este fabricata, urmarindu-se de catre anumite puteri doar controlul mondial, nu si iubirea de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvant pentru actuala situatie, pentru ca nu a incetat sa fie parte a lumii si parte a istoriei. Nu poate ingadui nici un fel de nedreptate, fiind in acelasi timp datoare sa fie gata pentru marturisire si martiriu. Stim ca sunt oameni langa noi care sufera de foame, se afla in saracie, se sufoca economic, deznadejdea de multe ori stapanind inima lor. Noi cunoastem acest lucru, pentru ca primul lor drum in cautarea sperantei este Biserica de langa casa, parohia. Scopul si lupta noastra este ca fiecare parohie sa devina centrul de unde activitatea pastorala sa imbratiseze intreaga societate locala respectiva.
Intentia noastra este de a crea un observator al problemelor sociale care sa urmareasca indeaproape si sa preintampine metodic problemele pe care le produce criza actuala. Scopul nostru este sa dezvoltam lucrarea de asistenta sociala a fiecarei parohii, in asa fel incat sa nu mai existe nici un om care sa nu aiba o farfurie de mancare. Cunoasteti si voi ca in aceasta privinta Biserica realizeaza o lucrare uriasa. Cunoasteti acest lucru, pentru ca multi dintre voi sprijiniti voluntar acest efort al parohiei voastre si il sustineti economic. Va chemam sa stati aproape fiecare de biserica voastra, ca sa depasim impreuna aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut si in alte dati prin saracie si foamete, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea alte perspective. Multi dintre noi putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul Bisericii, care este marea noastra familie, vom scoate la iveala greselile noastre, vom cauta sensul vietii in dragoste si astfel vom iesi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei

4 comentarii:

  1. Poate ca in Grecia e criza dar nu si la noi. La noi 50% dintre cei angajati au un loc de munca bine platit si sunt multumiti de salariu. Vi se pare ca e criza?

    Tot 50% dintre romani au masini, cuptoare cu microunde, frigider si aragaz si, culmea, ponderea celor care care au acces la platforme TV este mult peste 100%! Unde e criza asta, ca nu prea se vede?

    Nu vi se pare ca nu traim doar in tara telespectatorilor fericiti ci si in cea a sondajelor fericite? ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Alta tara, alta Biserica. Se pare ca Biserica Ortodoxa a Greciei este capabila sa se adapteze la cerintele societatii actuale, sa abordeze problemele oamenilor dintr-o perspectiva mixta in care nu se detaseaza complet de aspectele pragmatice (chiar stiintifice uneori) ale vietii cotidiene. In Romania, Bisercica e tembela. Ce educatie stiintifica, care intelectuali, care specialisti cand majoritatea covarsitoare a romanilor crede ca Eva a fost creata din coasta lui Adam iar teoria evolutionista e un mare complot! Biserica participa din plin la acest razboi orb si turbat in loc sa incerce o adaptare la conditiile impuse de intreaga societate. Pentru ce e buna biserica in tara aceasta? Pentru a-mi spune un preot cu nesimtire crasa cu cine sa votez (alegerile sunt pozitionate inteligent in preajma marilor sarbatori, daca se poate spovedanie cu sfat electoral)? Pentru a oferi un loc caldut diversilor ratati penru care lupa cu viata e prea dura? Pentru a imbogati inaltii prelati care castiga sute de milioane de pe munca miilor de maici de la diverse manastiri? De ce construim biserici in loc de camine pentru batrani sau pentru copii? O INTREBARE PENTRU TOTI: CE VA OFERIT IN VIATA ACEASTA BISERICA? (SI VA ROG SA NU-MI SPUNETI MANTUIRE SUFLETEASCA PENTRU CA LA O PRIVIRE MAI ATENTA O SA VEDETI CA "MANTUIREA SUFLETEASCA" E UN TRATAMENT LA VIRUSUL GENERAT TOT DE BISERICA)
    Daca biserica nu se adapteaza, daca nu isi schimba rolul, poate sa se desfiinteze. Din punctul meu de vedere (si nu numai al meu), in mometul de fata biserica este o institutie de manevra si de indobitocire a omului.
    Suntem intr-o perioada de tranzitie (nu ma refer la tranzitia din gura presarilor si a politicienilor ce imi creaza senzatie acuta de voma) si cu cat aceasta se va realiza mai repede, cu atat mai bine.
    Altii mai despteti au inlocuit duhovnicul cu psihologul, dar la noi mai bine pupi mana popi decat se te umilesti prin a te duce la psiholog. Asa ii place romanului, sa fie mintit de un popa in loc sa fie trezit la realitate de un avizat. Romanul vrea minuni, si pentru asta il implora pe Doamne Doamne, sau se bucura cand calca-n ...., ca-i aduce noroc. Altii isi indeamna copii sa munceasca, sa acumuleze, sa devina specialisti (intelectual e mai greu) pentru a fi vectori de progres ai societatii dar romanul ii spune sa se roage la doamne doamne, sa fie "jmecher" si al dracu' cand e cazu (pe urma se roaga din nou pentru iertare).
    Romania si romanul e o struto-camila infecta in care ne dam cu stiinta (ca habar de ea n-avem) cand vrem sa fim inteligenti, europeni, occidentali, elevati, etc. si cu ghicitu-n carti, cruci, bulan si alte din astea in 80% din timp.
    Fara educatie n-avem nici o sansa!
    p.s.
    Intelectuali sunt extrem de putini in amarata asta de tara si multi subriri de tot. Specialisti, cam tot pe acolo, cu exceptia catorva domeni (putine si acestea). Tocmai din acest motiv si noua generatie, din care fac parte, e extrem de ratata dar cu sanse de trezire la realitate (unii isi mai revin)

    RăspundețiȘtergere
  3. vezi aici http://zoltybogata.wordpress.com/about/

    RăspundețiȘtergere
  4. 1.intelectualii ar trebui definiti
    2.Romania, spre deosebire de Grecia, are sansa de-a avea mai multe culte; asta duce la o anumita concurenta si speranta ca BOR se va implica in social; in politica este implicata dintotdeauna...

    Daurel
    http://daurel.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere