01 noiembrie, 2010

Solidaritatea nu poate fi parţială



"Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, dupa aceea luptă cu tine, dar la sfârșit învingi!"Gandhi

Am învăţat din prietenia cu Ioan Rus că sunt lucruri pe această lume care nu pot fi parţiale, nu suportă jumatatăți de măsură sau forme de diviziune. Solidaritatea este unul dintre aceste lucruri care nu au varianta implicării minimale. Nu poți fi solidar cu celălalt doar pentru o perioadă de timp, aceea poate fi asociere pe baza unor interese comune. Nu poţi fi solidar cu oamenii doar în public. Aceasta poate fi solidaritate expresivă, o formă de minciună, de manipulare la care foarte des politicienii apelează, în care mulți dintre oamenii simpli cred pentru că nu au idee că politicienii educaţi pot fi în stare de gesturi mincinoase, devreme se sunt scoliţi şi deştepţi.

Sigur, solidaritatea poate avea şi forma solidarităţii imorale, dar asta o putem numi spirit de gaşcă şi apare atunci când bandiţii sunt alături, coezivi în a face fapte reprobabile. Vedem aceste lucruri de multe ori şi în politică, în partide în care reţelele de rudenii şi interese blochează accesul la resurse ale pentru cmunități întregi.
Există o solidaritate a celor care se simt a fi elita puterii, dar niciodată aceasta nu a dat prea multe flori sau poame, nu a fost niciodată veritabilă, pentru că foarte greu se formează la românii înstăriți ideea de interes național.

Dar solidaritatea poate fi mimată de demagogii care se adună tot mai mult în politică. Acest lucru se întâmplă foarte mult în campanile electorale, atunci când marii politicieni de dreapta sau de stanga aruncă cu cadouri electorale peste tot. Găleţile liberale și plasele portocalii cu zahăr şi ulei, prăduirea bugetului pentru campanii pe drumuri și podeţe care nu se mai fac, sunt o forme de demagogie care ne ţine pe loc şi încă îi ţine pe mulți politicieni în topuri. Și stânga face gesturi de paradă privind solidaritatea cu cei mulți, relevant fiind cazul unor baroni care se îmbogăţesc pe spinarea amărâților, în județe sărace unde toate resursele sunt dijmuite cu lozinca: noi aducem bani în judeţe pentru amărâții și săracii României. Dar, când ne uităm mai bine vedem că banii de inundaţii nu construiesc diguri sau casele sunt construite în același loc, an de an, de aceleaşi firme, ale baronilor de toate culorile politice.

Solidaritatea adevărată este una singură şi trebuie să fie totală. Porneşte dintr-un sentiment profund şi se exersează atunci când în jurul nostru simţim că este nevoie de noi, de o mână întinsă sau de un gând alături. A fi solidar înseamnă să-ţi pese de cei care sunt în nevoie, de cei care nu se pot ajuta singuri sau de cei care lansează semnale în societate privind nevoia de sprijin. A fi solidar înseamnă a face gesturi concrete de sprijin pentru ceilalţi, indiferent dacă ai în vedere omul ca şi fiinţă generică sau oameni și grupuri concrete.
Solidaritatea socială însemnă chiar mai mult. Este construcţia durabilă a unei legături între indivizi care nici măcar nu se cunosc, sentiment de comuniune obţinut doar pe baza unui simțământ de identificare comună, fondat pe existenţa unor condiţii existenţiale comune. O solidaritate socială consistentă este un sentiment răspândit de co-responsabilitate și înţelegere faţă de semeni.

La ultima moţiune de cenzură Victor Ponta a făcut un gest de solidaritate cu masa celor 70% dintre românii care ar vrea ca guvernul să plece, după cum spun sondajele. A luat un steag tricolor la gât şi s-a pus în faţa unei coloane care mergea din Piața Victoriei în Piata Constituţiei. Gestul poate fi ridicol dacă pierzi, eroic sau sublim dacă ai câștigat. Este ambivalent oricum, poți spune orice despre el, depinde de locul de unde te uiți.

De atunci însă, președintele social-democraților este făcut praf de voci care vin de peste tot. Din partea adversarilor de la putere vin voci care își comunică succesul împotriva moțiunii. Nu avem ce comenta aici, opoziția a manifestat împotriva Guvernului, iar guvernanţii se apără. Chiar cu toate mijloacele, dacă se respectă ecuaţia democratică, nu este nimic anormal în asta. Îl atacă şi cei care i-au fost alături declarativ; liberalii care au fost așa-ziși parteneri, dar care vroiau să fie colegi la câștig, la pagubă s-au retras. Ei vroiau ca PSD să aducă cele mai multe voturi, iar PNL să pună prim-ministrul și guvernul. Interesantă logică! Foarte pragmatici, liberalii s-au obișnuit cu un PSD care i-a ținut la putere cu 19%.
Au mârâit şi cei din PSD, unii baroni, mai cu fereală şi fără să aibă curajul de a se arăta, dar am văzut că şi-au alimentat comentatorii cu care au relaţii amicale să vorbească despre nemulţumirea lor, nemultumire „pe surse”, cum sunt obişnuiţi.

Ce a făcut Victor Ponta? Care este crima pe care a comis-o, care este regula pe care a încălcat-o, de ce au sărit toţi să-l tragă de urechi?
A manifestat solidaritate cu cei care se războiau cu Guvernul, s-a dus între ei, a făcut acelaşi drum, a ţinut discursuri exaltate (cum altfel poţi fi în mijlocul unor oameni care nu sunt fericiţi că li se taie salariile?). Nimic neobișnuit! Nu a înarmat masele, nu a răsturnat Guvernul, nici nu a dat jos gardul de la Cotroceni.

Nici eu nu am fost încântat să-l văd alături de Vanghelie şi alte mutre, dar poate că încă nu a înţeles că nu are timp infinit pentru ca schimbarea să se facă prin selecţie naturală. Nici nu au trecut decât vreo cateva luni de la preluarea conducerii unei echipe care era organizată de altcineva şi pentru alt program politic.

A fost naiv când a crezut că Vanghelie, Dragnea and co. vor aduce zeci de mii de oameni care vor înroşi Bucureştiul. A fost momentul lui de naivitate, poate că a crezut că marşul cel lung alături de sindicate va pune o frăţie emoţională în locul mercantilismului relației dintre liderii de sindicate şi partidele politice. A înțeles poate cu această ocazie că actualele sindicate nu sunt ceea ce sunt cele din Marea Britanie și Victor Ponta nu va fi niciodata Tony Blair, pentru că România nu este Anglia.

A fost naiv atunci când a crezut că niște parlamentari pedeliști care, cu toată criza, dețin fotolii călduțe la putere, sunt disponibili la aventuri cu partidele adversare.

Vina lui este ca a refuzat niște târguri călduțe, proteste de formă, cu liberalii sau chiar cu pedeliștii. A păcătuit pentru că nu a făcut cum cereau cu toții, un târg pe care apropiații lui l-au făcut deja cu oamenii lui Crin, probabil și-au împărțit funcții, au deja algoritmul discutat, se știu cei care vor fi noii „băieți deștepți”. Poate târgul este de pe vremea lui Mircea Geoană. Din nou îl putem acuza de naivitate, dar poate că s-a săturat de micile aranjamente din spatele lui și a crezut că poate face ceva singur, pe calea cea dreaptă.

Dar nu de naivitate este vorba în atacurile asupra lui. Este atacat pentru că a ieșit din rând, a refuzat politica de schimb, cea de târg, politica de cabinet. Este acuzat de populism, de demagogie, ba chiar de imoralitate, de minciună.
De unde știm că este demagogie în spatele gestului lui? Nu-l credem pe Ponta pentru că știm că majoritatea politicienilor de până acum au fost nesimțitori la adresa celor mulți? Nu este suficient pentru a construi o argumentare. Să presupunem invers: că șeful social-democraților a fost sincer și a început, cu adevărat, un proiect strategic de solidaritate cu cei mulți, cu oamenii, cu poporul. Nu doar cu poporul pesedist cum le place unor baroni să spună.

Ce argumente ar explica o asemeanea atitudine din partea lui Ponta? Îl recomandă pentru asta lecturile lui pe care doar prietenii lui le cunosc, o erudiție care te poate împinge spre gesturi tipologice, de încărcătură simbolică. Modelele pe care le luăm din istorie pot uneori să ne facă să părem ridicoli într-o lume care și-a pierdut reperele clasice. Poate s-a gândit să urmeze o formulă de termen lung; la vârsta lui mai are multă politică de făcut și multe de tras. El trebuie să-și construiască o identitate politică autonomă, un profil politic clar, iar pentru asta nu ajunge tandemul cu Crin Antonescu, ba poate chiar încurcă asta.
Pentru a simți o empatie cu mulțimea îl recomandă și viața lui de până acum, a crescut cu un singur părinte și nu s-a născut direct procuror sau șef al Corpului de Control al Guvernului. El nu a venit de sus spre politică, a venit totuși de jos, chiar dacă l-a selecționat Adrian Năstase.
Poate s-a săturat ca să audă destul de des că există mai multe Românii sau că există un „popor român” și un „popor pesedist”.

Dar mai este un argument de care ne facem că uităm cu toții. Ponta este chiar șeful unui partid de stânga, adică acel tip de politică ce militează pentru egalitate, echitate, dreptate socială, șanse egale, coeziune socială. Dacă nu am fi uitat cu toții o serie de comandamente ale stângii ar trebui să ni se pară firesc un asemenea comportament politic. Aceastea sunt reperele stângii, uitate chiar și de unii pesediști. Cine ați vrea să facă politica de stânga PNL sau PDL? Aceste două partide s-au definit a fi de dreapta, cel puțin ca etichetă și apartenență europeană.
Alături de cine să meargă seful unui partid de stanga, alături de noii imbogățiți, alături de noua burghezie românească? Stânga i-a ajutat destul de mult pe aceștia, e momentul să mai sprijine și pe cei mulți.

Poate sunt multe alte motive, poate niciunul din cele presupuse de mine nu are vreo mare relevanță. Nu m-a întrebat când a hotărât să facă acțiunea, nu am nici o pornire să-i studiez motivațiile. Ceea ce știm este că Ponta a riscat aproape totul prin gestul lui de a coborî printre oameni și de a mărșălui alături de ei împotriva sistemului. Sper că a riscat conștient, altfel totul se va transforma într-un eșec adevărat, mai mare decât cel descris de detractorii săi.

Sper că și-a dat seama că solidaritatea nu este un proces în care funcționează jumătățile de măsură. Dacă ai deschis un asemenea proiect, atunci trebuie să mergi până la capăt, să mergi dincolo de formele de solidaritate pe care până azi le-a exersat politica românească. O să te trezești de multe ori că ești singur împotriva tuturor. Te vor dezamăgi chiar și mulțimile căci din solidaritate reală cu poporul român va trebui să spui lucruri pe care oamenii nu vor vrea să le audă în acest moment. Va trebui să trăiești simplu și fără opulență, într-o lume politică unde politicienii adună case și vile, ca si cum ar colecționa timbre. Va trebui să renunți la unii colegi de drum care au proiecte de căpătuire personală ori să accepți alături intelectuali săraci și visători care îți vor cere lucruri imposibile. Va trebui să caute colegi în care oamenii simpli pot avea încredere, oameni dedicați interesului public.

O atitudine sinceră de solidaritate cu oamenii ar însemna să începi un proiect de schimbare a condițiilor de viață, un nou proiect de societate, să schimbi unele obiceiuri călduțe, să ceri oamenilor eficiență și adaptare la schimbare. Solidaritatea reală înseamnă să renunți la căutarea votului cu orice preț, să nu promiți că vei da salarii mari din prima zi în care vei ajunge la putere.
Dacă Ponta a ales conștient această cale, atunci poate suporta liniștit atacurile de azi, în primul rând pentru că sunt mici față de ceea ce va avea de îndurat prin părăsirea vechii modalități de a face politică. Dar solidaritatea cu cei mulți este o rețetă cinstită de a face politică și este singura rețetă pentru succes garantat.

Dacă oamenii te simt ca fiind unul de-al lor, atunci nu mai ai nevoie să te înconjori de baroni, de slugi sau de bodyguarzi. Devii locomotivă și toți se aliniază în spatele tău. Câștigi chiar și atunci când pare imposibil, răscoalele de la urne întorc sondajele sau înțelegerile alianțelor. Această modalitate de a face politică este asemănătoare pribegiei celor patruzeci de ani prin deșert, te scapă de mulți dintre cei care sunt alături de tine doar pentru interese personale. Este Marșul cel Lung, adică bătălia din care nu te poți retrage, nu poți demisiona și nici nu poți lua pauză pentru consultări. Este un drum fără întoarcere și fără prea multe popasuri. A ales oare Victor Ponta o asemenea cale grea, a riscat el atât mult, s-a gândit el bine sau a acționat conform unui impuls de moment?

Dacă au dreptate cei care azi îl contestă pe Victor Ponta sau a ales Președintele social-democraților această cale grea de a face politică ne va arăta doar viitorul. Viitorul lui Ponta ca politician, dar și viitorul politicii românești, creatoarea unei subdezvoltări durabile a României. Dacă faci din solidaritate socială proiectul tău, atunci gândul lui Gandhi, pe care l-am trecut ca motto, se poate îndeplini chiar și într-o lume care pare sortită egoismului, ipocriziei și esecului.

8 comentarii:

  1. Sa stiti ca sunt si galeti, faina, zahar, pui etc. pesediste. Chiar pesedistii au inventat si perfectionat practica, nu ceilalti.

    Ce a facut Ponta nu este solidaritate. Ponta, care se da cu Range Rover-ul si isi face concediile la vila familiei de la Cornu, a folosit pur si simplu, in modul cel mai cinic, miscarea sindicala.

    Nici Vanghelie, cu BMW X5, nu este solidar decat cu gasca lui de bogatasi cu dosare penale. Faptul ca isi pune un fular tricolor si defileaza cu sindicalistii nu inseamna ca e solidar cu ei, ci ca vrea la putere, ca sa-i fie garantate imunitatea judiciara si furtul banului public.

    Deci, cu toata stima, va recomand sa lasati naivitatea. Sunteti in partidul jafului national, partidul distrugerii justitiei, partidul saraciei durabile produsa de bogatasi plini de cinism si tupeu. Vina lor, in cazul de fata, este ipocrizia gigantica, greu de inghitit. De aceea nici nu ies romanii in strada, e greu sa-i mai manipulati in masa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari!
    Este o dezbatere care lipseste din peisajul politic... Reprezentarea stangii este lipsita de credibilitate; a fi de stanga nu inseamna a da pomeni in galeti... rosii!

    PSDul nu este, inca, un partid de stanga; constructia politica este anevoioasa...Pentru ca nici un 'mogul de oresa" nu poate fi de stanga!

    Un partid de stanga va avea nevoie de activisti; oameni curati si inteligenti care sa poarte mesajul, printre oameni, cu rabdare...Si, asta, in timp ce propaganda televizata ii va acuza ca vor sa aduca, iar, cozile in tara,saracia etc...De parca ar curge lapte si miere...

    Am vazut reactia violenta a lui Mircea Badea impotriva impozitarii progresive; si este vorba de un vector de imagine...

    Din pacate, o politica de stanga este respinsa de toti posibilii aliati; alegerile se castiga cu bani iar cei care au bani nu sunt de stanga; in conditiile astea, un partid de stanga risca sa nu guverneze niciodata...

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Vasile Dâncu
    Domnule Dâncu,
    Din păcate România face confuzie între două noţiuni opuse, solidaritatea umană şi solidaritatea de interese.

    Acum câţiva ani am auzit un banc, care cred că se potriveşte cu situaţia descrisă mai sus.

    Într-o biserică, în faţa altarului, doi oameni se rugau la Dumnezeu să primească nişte bani.

    Primul, un om îmbrăcat ponosit, cu hainele pe alocuri cusute stângaci, se ruga:
    "Doamne, fă să fac rost şi luna asta de 100 de euro ca să am bani de întreţinere şi ceva de mâncare la cei doi copii ai mei. De când sunt şomer parcă nimeni nu mă mai cunoaşte... să fac şi eu un ciubuc..."

    Cel de al doilea, îmbrăcat într-un costum Armani, se ruga aşa:
    "Doamne, te rog eu... Să-mi iasă afacerea de 100 de milioane cu terenurile din Moldova ca să pot lua firma de transport a lui..."

    Cel de al doilea bărbat observă pe primul că bolboroseşte lângă el ceva despre 100 de euro. Bagă mâna în buzunar, scoate câteva bancnote de 100 de euro şi i le îndeasă în mâna primului bărbat...

    "Ia, bă, banii ăştia şi pleacă. Lasă-L pe Dumnezeu să se concentreze pe lucrurile importante!"

    Cam aşa se întâmplă şi în societatea actuală. Punctual, politicienii se apleacă câteodată asupra nevoilor poporului, solidaritatea umană se manifestă sincer. O priveam pe doamna Ecaterina Andronescu cum nu s-a putut abţine să izbucnească în lacrimi după vizita la doamna Cristiana Anghel... şi este numai un exemplu. Per ansamblu însă, politica privită ca o clasă, acţionează ca o entitate a intereselor proprii, a intereselor care fac din ea o clasă socială, şi mai puţin asupra intereselor publice.

    Revenind la domnul Ponta, domnia sa este, cu siguranţă, bine intenţionat. Eu nu am descoperit la domnia sa o rea intenţie, nici ca natură umană şi nici ca natură politică. Ştiinţa de a manifesta dorinţa de bine însă trebuieşte învăţată, pentru că, în acest moment, politica nu-şi manifestă această dorinţă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim,

    Romania traieste drama de a pune in balanta doua regimuri toxice; cel cominternist al lui Iliescu si cel securist al lui Traian Basescu;

    O analiza comparata a celor doua organizatii mafiote ar trebui asumata de cineva; dar, atata timp cat vor exista indivizi, anonimi, care fac apel, doar, la retorica, nu vom rezolva nimic!

    Da, ai dreptate; sistemul pe care l-a perfectionat Basescu a fost inventat de Ion Iliescu; el a fost folosit, din plin, de Adrian Nastase...O intrebare de bun simt ar fi "De ce l-a tradat acest sistem pe Adrian Nastase?" De ce l-a preferat pe Traian Basescu? Din dorinta de a se lasa distrus?

    Daca poti, gandeste!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt bucurestean,pana acum am stat deoparte,dar acum am fost la miting,iar pe timpul marsului am fost nu foarte departe de dl.Ponta si recunosc,m-am simtit bine cand am vazut unul din liderii opozitiei alaturi de noi! Pe mine m-a convins ca a facut bine ca a fost acolo si va spun sincer ca asa gandeau toti cei de langa mine,si erau oameni veniti de prin toata tara! De astfel de oameni are nevoie tara,tineri,destepti si INCORUPTIBILI!Sunt convins ca vom scapa de ,,hienele''astea de la putere si vom pune in locul lor oameni ca Ponta!Refuz sa cred ca poporul asta nu se va trezi!

    RăspundețiȘtergere
  6. Înțeleg pe de o parte punctul dumneavoastră de vedere. De a nu lovi pe cineva când este în situația cea mai dificilă. Dar nu sunt de acord cu opinia că PSD-ul ar trebui să se ralieze în spatele dlui Ponta. Unul dintre argumente e exprimat în comentariul de mai sus, utilizarea evidentă de către domnul Ponta a nemulțumirilor populației, într-un joc periculos, de atragere de capital politic, cu derapări de la binele colectiv. Mai pe scurt, modul total non-diplomatic cum a ales să se poziționeze în relația cu FMI-ul, modul cum a alunecat pe panta populismului ieftin în relația cu sindicatele, incitând verbal la fapte de la limita legalului( forțele de ordine), modul cum alege să fie în Opoziție(refuz infantil de dialog de fiecare dată), vocabularul de șmecher( s-ar identifica cu marea parte a populației, l-ar face mai simpatic..dar totuși este un lider, iar liderii dau exemplu). Astea trecând peste trecutul personal și privat..mecanismul de ascensiune la putere, un anumit gen de răsfățare... De asemeni pasiunile personale, doar gen condus mașini de cursă..(asigurările consideră un risc mare și se plătește o primă mai mare)..dar un partid de seama PSD, poate să pună pe cineva să conducă un personaj care își ia riscuri peste media normalului- un derapaj non-controlat și PSD -ul se trezește într-o clipă fără lider, mult mai slab pentru o perioadă, unde facțiunile își vor consuma energiile în lupta pentru putere. Nu e un scenariu absurd, e doar o probabilitate.
    De aceea, dl Ponta are un comportament infantil la responsabilitatea pe care o poartă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu tot respectul pentru dumneavoastră şi pentru Victor, cred că o comparaţie între Gandhi şi Ponta este forţată şi mă opresc aici pe această temă.

    Cât despre ce s-a întâmplat în ziua moţiunii, v-aş da un exemplu: dacă, să zicem, Victor Ponta ar fi organizat o adunare de 50.000 de oameni să protesteze împotriva lui Băsescu. Şi s-ar fi chinuit săptămâni să facă asta. Şi în ziua respectivă, venea Crin Antonescu şi îşi punea un steag şi conducea masa respectivă de oameni şi aceştia l-ar fi votat pe urmă la greu. Ar fi fost o crimă? Nu. Ar fi fost ilegal? Nu. Dar, ar fi fost moral?

    Poate veţi spune că Ponta a participat la organizare şi atunci nu e acelaşi lucru. Dar atunci să spună: fraţilor, eu aşa fac treaba asta, adun 50.000 de oameni şi îl dau jos pe Băsescu. Să ştie poporul ce şi cum gândesc. Şi iarăşi nu aş fi de acord pentru că vreau să votez pe cineva că merită, nu că înlocuieşte pe altcineva că asta tot facem de vreo 20 de ani.

    Eu unul nu am decât un singur vot, mare lucru nu valorează, dar pentru ăsta îi studiez pe toţi foarte atent. Ponta îmi face o părere bună până acum, dar faptul că a luat cu forcepsul voturile "sindicatelor" mă face să-i dau o bilă neagră la încredere. Aş vrea să mă convingă cu ideile lui şi cu capacitatea de a atrage voturi oneste, nu profitând de oportunităţi.

    Este doar o părere... Nu daţi cu piatra!

    RăspundețiȘtergere
  8. ADRIAN PAUNESCU FAT FRUMOS

    Oameni, oameni, fratii mei,
    Disperatii, fericitii,
    V-ati spalat de superstitii,
    De demoni si dumnezei.

    Insa nu-i destul folos
    Daca peste tot ce este
    V-ati spalat si de poveste,
    L-ati pierdut pe Fat-Frumos.

    Vin acum la voi plangand,
    Gura-mi sangera ca rana,
    Unde este Cosanzeana,
    In ce bolti, pe ce pamant ?

    Ma ridic plangand de jos,
    Ca la un pierdut examen,
    Unde va e basmul, oameni,
    Ce-ati facut cu Fat-Frumos ?

    Fat-Frumos n-a existat,
    N-a stat nimanui in cale,
    Era numai visul moale
    Al vreunui trist baiat.

    Mai visati de vreti sa fiti
    Fericiti cu capu-n perna
    Feriti epoca moderna
    De rigizi si scofalciti.

    Din prea mult entuziasm
    Sa nu spargeti Voronetul,
    Dati-i voi mai mare pretul,
    Oameni, mai ravniti la basm.

    Voi, care aveti copii,
    Nu-i lasati sub gand satanic,
    Sa respire sterp, mecanic,
    Ca si cand nici nu ar fi.

    Doborati himera jos,
    Oameni, reveniti in lume,
    Pe umana noastra culme
    Regasiti pe Fat-Frumos.

    Fat-Frumos si toti ai lui,
    Fiindca unde nu-i poveste
    Lume nu-i si om nu este
    Si, de fapt, nimica nu-i.

    El venea la noi pe jos
    Si ni l-au rapit piratii.
    Vamesi vigilenti, redati-i
    Actele lui Fat-Frumos.

    Dati-i viata inapoi
    Ochii mari, miscarea buzii,
    Fat-Frumosul din iluzii
    Si frumos numai prin voi.

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...