21 septembrie, 2010

La ce bun poeții ?



La ce bun poeții în vremuri de restriște? Versul romanticului Holderlin ne vine în minte de câte ori ne trezește din mecanica existențială vreun poet. Când un prieten îmi trimite un volum de versuri este ca o piedică din copilarie. Te ajuta să tragi o trântă de-ți sare borșul pe nas. Ti se face rușine, cel puțin în prima fază. Tu de ce nu ai mai scris, de ce te indepărtezi de poezie? Poate găsești o explicatie, năroadă, cum ar spune îngerul Nichita: eu nu sunt vinovat, poezia a fugit de mine!
Nu scapi de întrebare, deschizi volumul și trebuie să recunoști că ai rătăcit cărarea, că ți s-au uscat cuvintele pe buze și te-ai blocat printre lucruri. Tânărul meu prieten FLAVIU GEORGE PREDESCU mi-a trimis ultima lui carte de poezie:” Moartea prematură a unei veri”. Primul meu gând, ereticul de mine, a fost să-i cer permisiunea să pun nume viitorului meu volum de eseuri ”Moartea prematură a unei țări”.

Dar am citit și recitit volumul lui si acest lucru mi-a luminat o duminică întreagă. Uitasem anumite cuvinte, nu mai recunoșteam anumite culori ale toamnei, uitasem durerea surdă a unor plecări. Eu, asa-zis analist, lucram la un studiu despre nevoia de reprezentare a femeilor in functii politice și administrative, iar el, tânărul poet, mi-a făcut praf munca mea încă neterminată, demonstrând că până și femeia absentă, care nici măcar nu poate dărui iubire , merită cântată în versuri ca o zeiță.

Este un vorba despre oameni în aceasta carte, ne avertizează poetul de la început și nu este nici o obraznicie, căci noi vorbim doar despre subiecti, populatie, indivizi, contribuabili, pietoni, electori, victime, telespectatori ...

Flaviu, prietenul meu, scrie despre căutarea iubirii si despre o lume împărțită la doi. Nu credeam că un esantion asa redus poate fi atât de reprezentativ. Nu creadeam că un tanar poet ardelean poate să se scrie atât de frumos despre Bucurestiul ca o faleză. Flaviu scrie și trăiește fără să facă selecții de cuvinte sau de situații, fără să refuze, fără să stilizeze. Cu o sinceritate care pe mine, cititorul, mă intimidează la început, nu știu s-o primesc, pentru care nu știu ce îmi va cere în schimb. Dar poetul nu ne cere nimic, poetul doar povestește iubirea, ca să nu credem că suntem singuri.

Multumim frumos! Aproape uitasem .....



http://fpredescu.wordpress.com/






nichita stanescu, despre poezie
Asculta mai multe audio diverse

2 comentarii:

  1. Extraordinara prezentare si... analiza cu suflet! Cunosc „cararea ratacita”..., poate ca e departe, dar e, cu siguranta inca exista...

    RăspundețiȘtergere
  2. La ce sunt buni poeţii? Habar nu am, toată lumea îmi spune că vorbesc pentru cineva, pentru ceva... între timp orbesc în fiecare zi un pic, nu mai văd literele, nu-mi mai aud gândurile... Poate pentru viitor?

    RăspundețiȘtergere