10 septembrie, 2010

Gândirea blocată în religia pieței





Suntem o societate blocată, fără soluții și fără speranțe de mai bine. Gândirea politică și socială a rămas gripată datorită unor inconsistențe fundamentale generate în mare parte de funcționarea unei religii a pieței care în țările noastre aflate în nesfârsita tranzitie are efecte mult mai dure decât în alte societăți. Facem remanieri doar pentru a câstiga timp, nu există nici un plan de viitor pentru că poiliticienii de stânga sau de dreapta, de la putere sau din opoziție, nu au instrumente cognitive pentru a gândi situația economică și socială. Politicienii, pur și simplu, nu mai înțeleg nimic.

Religia pieței

Dreapta noastră și reprezentatnții ei au avut doar două soluții politice la această tranziție: privatizare și reducerea rolului statului, adică preluarea pârghiilor de producție, dar fără asumare de costurilor sociale de funcționare a societății. Apoi, după ce totul s-a privatizat, discursul a fost: băieți, acum apărați-vă statul!
Stânga se limitează să facă acompaniamente sociale pentru capitalism. Un fel de soră medicală. Putem să credem în corecțiile și acompaniamentele sociale pe care le aducem capitalismului, dar asta nu ajunge pentru a proiecta viitorul unei societăți. Nu este prea totuşi putin să te limitezi la a cere salariu minim, pensii mai mari, garanții sociale pentru angajati? Mai putem vorbi in acest caz de o viziune economică de stânga, sau ne ocupăm doar de repararea exceselor capitalismului?

Dincolo de lipsurile clare din pregatirea individuală a politicienilor, care sunt originile acestui blocaj de gândire?

In primul rând, omprezența religiei pieței. Astăzi religiile trediționale au fost înlocuite cu alte sisteme de credințe și valori. Cum spunea, acum câteva decenii, Karl Polanyi, economia a fost extrasă din societate, din ansamblul relațiilor sociale. Consecințele sociale ale economiei sunt prezentate ca fiind generate de un sistem obiectiv, legile pietei sunt prezentate ca ”naturale”. Interventia este prohibită, cel mai bun lucru pe care îl putem face ar fi să ne supunem. Fundamentul acestei religii presupune că piața este corectă, iar valoarea este corect și intotdeauna reflectată în preț.

Stanga, dacă critică piața, devine o erezie și poate să fie pedepsită ca atare. Când vedem că vin catastrofe ecologice, de exemplu, nu piața sau capitalismul sunt de vină, ci OMUL generic, chiar dacă este simplu de observat că nu omul generic poluează, ci sfera economică. Nu suntem toți vinovati egal pentru a ni se adresa campanii de publicitate interminabile, ci producătorii. Max Weber a fost primul care a observat că, in fond, capitalismul are ceva religios în substratul său economic. Dacă ne gândim că suma estimată ca fiind cheltuită în fiecare an, în lume, pe publicitate, undeva în jur de 300 de miliarde de euro, atunci avem o justificare pentru una din insemnările lui Fernand Braudel care spunea că marea noutatea care o aduce capitalismul este o ”transformarea dorinței”.

Dumnezeul sau Alahul acestei religii a pieței este piața finaciară, iar bursele sunt templele sau bisericile unde se produce ritualul si unde se antamează minunile viitoare. Semnele din piața de capital sunt interpretate șamanic (piețele ne dau semn!) similar cu Dumnezeu ne-a dat un semn.

Ce să facă politicienii în aceste condiții? Asteaptă și ei semn de la piață sau de la statistică. Ei sunt orbiți de această religie a pieței, iar pe de altă parte, mai ales politicienii români, de orice orientare, pot gândi doar in termenii Statului-Providență. Dar fiindcă statul a dispărut, ei au ajuns să se roage la un fel de Piață-Providență. Când încep să gândească ce ar trebui făcut pentru că nu merge treaba nu pot avea decat o gandire finanțistă, de tip piață, de reducere a costurilor, de cele mai multe ori fără a se gândi câtuși de puțin la functiile sociale sau umane fundamentale îndeplinite de anumite componente instituționalizate ale societății.
In condițiile acestea însă și resursele pe care le au la dispoziție sunt minime, căci guvernele au renunțat la mijloacele de control pentru piețele financiare. După cum spun economiștii finanțiști, 3000 de miliarde de dolari circula zilnic in lume fără să țină cont de frontiere și fără știrea statelor, dintre care doar 2% sunt folosiți în investiții, restul ramânând în zona operațiunilor speculative.

Confuzia dintre piață și capitalism.

Sunt concepte folosite ambiguu, mai ales în discursul politic, ca și sinonime, deși nu este cazul nici măcar a unei sinonimii parțiale. Chiar și Ion Iliescu, ayatolahul stângii, în textul trimis colegilor de Senat, înainte de o dezbatere, avea un fragment în care, criticând derivele comunismului, spune că a fost o greseală “ignorarea pieţii şi a legilor sale obiective şi substituirea lor cu arbitrariul sistemului de dominaţie partid-stat”. In general, toate sistemele ideologice de stânga fac eroarea de a recunoste piața ca și criteriu unificator pentru caracterizarea lumii contemporane. De aici pleacă si confuzia dintre piaţă si capitalism. Dar să vedem diferentele.

Piața este într-adevăr un mod de reglare economic, fondat pe concurenţă și atomicitatea actorilor. Capitalismul este un mod de proprietate și un proces. Capitalismul este legat prin proprietatea mijloacelor de productie de actori privați care caută sa acumuleze și să concentreze capital pentru a se pune la adapost de concurență.

In 2007, premiul Nobel pentru economie a fost obţinut de către trei americani, Leonid Hurwicz, Eric Maskin şi Roger Myerson pentru lucrarile legate de teoria jocurilor aplicată la analiza mecanismelor pieţei. "Aceasta teorie ne permite sa distingem situatiile in care pietele functioneaza bine de cele in care pietele functioneaza prost", a afirmat Comitetul Nobel. Deci piața este mai mult o metaforă, ea nu garantează egalitatea actorilor si nici aplicarea unor legi care garantează progresul. Dacă ar fi așa nu ar trebui să ne chinuim cu consilii ale concurenței care, însă, oriunde în lume, nu fac față imaginației și presiunii celor care crează mecanisme imperfecte de competiție.

Capitalismul conține elemente care sunt greu de despărţit: proprietatea și concentrarea capitalului, care contrazic atomicitatea actorilor și deci concurența perfectă. Piața și capitalismul pot sa intre în contradicție de multe ori. Dacă piaţa favorizează inovatia, competitia in beneficiul consumatorilor , capitalismul, prin logica concentrării, distruge concurenta si crează dezechilibre și raporturi de dominare. Pervertirea economiei de piață este o realitate astăzi, în epoca globalizării si a multinaționalelor care au PIB uri mai mari decât statele.

Intrăm prea uşor în această capcană de acceptare a capitalismului ca și sinomim pentru piaţa perfectă. Piata este eficace, dar nu este legitimă în toate domeniile. Liberalizarea pieței de energie este foarte bună, dar există domenii unde păstrarea operatorilor publici, eventual în parteneriat cu operatori privați este necesară.

Sectoarele educatiei si culturii, oricât se deschide piața, au functii publice pe care le poate îndeplini doar operatorul public, cu misiune specifică: canalele publice de radio si televiziune au rațiune de a exista indiferent de cât de mult se diversifică oferta.

Câmpul de interventie al statului trebuie deci discutat rational și fără inhibiții, pornind de la nesimilaritatea dintre capitalism și economie de piață. Nu ajunge să spunem în programele de partid că piața este bună doar pentru economie, dar că noi nu acceptăm „societatea de piaţă”. Eficacitatea reglării prin piaţă nu ar trebui să elimine rolul planificarii strategice pornind de la nevoi publice. Segolene Royale spunea, la un mitingdin campania electorală, că piața este ca aerul pentru păsări sau apa pentru pești, dar ambele pot fi poluate.

Imbecilitatea sau prostia unor politicieni care au condus sau conduc România nu sunt scuzabile pe considerente oferite de paradigmele de gândire economice sau politice. O dreaptă contabilă și hoață cuplată, în multe perioade, cu o stânga inhibată și coruptă reprezintă o circumstanțe favorizantă pentru dezastrul românesc. Din păcate, nici un efort de inovație politică nu a fost acceptat de sistemul politic si cel mai important ar fost primenirea clasei politice. Niște politicieni mai tineri, mai nealiniați, poate că ar fi putut depăși cadrele acestui monoteism al pieței, religie totalitară a capitalismului triumfător. Dar și asta este doar o ipoteză.

3 comentarii:

  1. Off the topic, multumesc mult pentru poezia lui Dorz din Mesagerul de Cluj. O zi faina

    RăspundețiȘtergere
  2. Problema este că trăim într-o lume anormală, vedem cu toţii cum se blochează funcţionarea societăţii, dar absolut nimeni din lumea politică nu militează pentru normalitate, este un secret bine ascuns.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vedeti, globalizarea are rolul de a transforma capitalul, de a-l face dinamic, fluid, in raport cu proprietatea si cu forta de munca. Capitalul "circula" in timp ce indivizii sunt teritorializati, legati de pamant. Practic e reversul a ceea ce era capitalismul acum aproape un secol, cand capitalul era static si indivizii migrau in masa, atrasi de el. Desigur, si azi exista un flux migrator dar el e mult mai redus. Sa ne inchipuim numai vreo 50 milioane de chinezi plecand spre Europa pentru o viata mai buna... :)
    In privinta politicienilor, ceea ce le pot eu reprosa e atat pozitionarea idelologica(sincer, nu prea stiu ei ce inseamna stanga, cu toata varietatea ei moderna si postmoderna, la liberalism se raporteaza doar prin truisme si banalitati iar in privinta popularilor oricum lucrurile sunt inca neclare si pentru ideologi) cat si translatia dinspre idee spre actiune, dinspre "teorie" spre "practica", acea operationalizare a conceptelor politice fundamentale. Lipsa de proiecte cu clara si complexa amprenta ideologica, lipsa de viziuni coerente filtrate pradigmatic e periculoasa pentru ca nu diferentiaza distinct clasa politica si implicit confuzeaza perceptia publica. Unul dintre cei mai mari dusmani al clasei politice e acel "toti sunt la fel... ", reflectand nu atat lipsa de solutii cat lipsa de solutii specifice, adica acea doza minima de predictibilitate pe care trebuie sa o aiba orice actor politic cu o pozitie asumata.

    RăspundețiȘtergere