09 iulie, 2010

O nouă carte de Vasile Dâncu




"Îmi iubesc ţara când nu merg pe stradă şi când nu mă uit la televizor". Cu acest citat din Octavian Paler îşi începe profesorul universitar Vasile Dâncu, ultima carte, apărută în luna iunie la editura Rao.
Lucrarea este o colecţie preţioasă de eseuri de "critică a realităţii sociale şi politice" venită după foarte mulţi ani, în care datorită funcţiilor publice deţinute de către autor, acesta a ales rar întâlnita cale a fair-playului faţă de adversarii din interiorul şi din afara PSD, nepublicându-şi gândurile.
În introducere, autorul mai vorbeşte despre cele trei obiective importante la care a luat parte în calitate de politician: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, precum şi începutul unui proces de reformă profundă în PSD. Cu privire la ultimul, Dâncu are însă un gust amar şi impresia că s-a amăgit singur, folosind un astfel de termen.
Componenta socială se găseşte la tot pasul în scrierile clujanului, care sub titlul "Românilor nu li se mai pregăteşte nimic" scrie despre faptul că "avem campanii electorale dese, dar ofertele politicului sunt sărace şi total nerelevante."
Dâncu mai vorbeşte şi despre vidul de cadre din interiorul partidelor, pe care îl pune pe seama lipsei unei politici de resurse umane. Până acum, este de părere profesorul, nici un partid nu a fost în stare să îşi organizeze un departament de cadre. În lipsa unor institute de formare acreditate, funcţionează instituţia "şcolii de vară", care în opinia lui este "un prilej pentru bătrânii partidului să se dea în stambă la sfârşitul verii şi pentru a cunoaşte prospăturile organizaţiei de tineret".
Abordând deschis subiectul "Grupului de la Cluj" care la vremea respectivă a stârnit multă rumoare în interiorul şi în afara PSD, sociologul scrie că "proiectul viza naşterea unui partid deschis, în care tinerilor să nu le fie ruşine să vină, un partid care să adune efortul intelectualilor în gândirea viitorului ţării". Replicându-i peste ani, unei editorialiste care a scris că "Grupul de la Cluj a făcut doar proiecte", Dâncu întreabă retoric: "Ce să fi făcut altceva, să chemăm minerii în sprijinul ideilor noastre?"
Originea titlului ales de autor - "Patrie de unică folosinţă" se găseşte bucată cu bucată în fiecare din ideile sale, întocmai ca într-un joc de puzzle. Vorbind despre o "Românie de unică folosinţă" sociologul spune că "România este condamnată la subdezvoltare durabilă de către actuala clasă politică", politicienii neputându-se desprinde de înguste interese individuale sau de partid şi nici măcar nu au curajul să facă proiecte de viitor.
În articolul "Politica fără mesaj" scris la data de 11 ianuarie 2007, Dâncu susţine că "Politica noastră este surdă, mioapă, dar mai ales... mută. Nu transmite nici un mesaj, doar simulează în campanii, diverse mesaje cu ajutorul unora care se pricep la publicitate"
Autorul a inclus în "Patrie de unică folosinţă" şi câteva interviuri pe care le-a acordat în ultimii ani unor publicaţii de referinţă. într-unui dintre ele, oferit săptămânalului "Ghimpele de Cluj" , lui Vasile Dâncu i se cere o explicaţie pentru faptul că miniştrii ardeleni au eşuat la Bucureşti, iar acesta răspunde "Nu au eşuat, am participat cu toţii la o lucrare de desţelenire. Au creat un model pe care Bucureştiul îl refuză, dar nu o va mai putea face mult timp. Faptul că ardelenii nu sunt acuzaţi de corupţie şi nu sunt etichetaţi ca baroni locali a fost deja prea mult pentru mediul politic de la Bucureşti şi afluenţii moldavi, olteni sau dobrogeni".
Într-un alt interviu care se găseşte în paginile cărţii, Dâncu este întrebat ce fel de persoană este Traian Băsescu. Ardeleanul răspunde: "A vorbit frumos despre noi, cei de la Cluj, şi asta ne-a făcut mulţi duşmani în partid(...) Regăsesc la preşedinte o slăbiciune de-a mea: predilecţia pentru lupta cu orice preţ, chiar dacă eşti singur şi ceilalţi sunt mulţi. Este o caracteristică a celor timizi, care se ruşinează să fugă din faţa pericolului. Nu întotdeauna este bine, uneori o iei în barbă. Câteodată dă cu pumnul prea repede, ca să fie primul, deşi dacă ar aştepta, adversarul de carton s-ar prăbuşi singur, de frică. A ales să se bazeze pe popor şi asta e ca mersul pe nisipuri mişcătoare. Dacă ar fi ales să se bazeze pe reţelele unor foşti tovarăşi şi prieteni, i-ar fi fost un pic mai simplu, chiar dacă nu şi mai moral."
"Ce cred proştii despre politică?" este titlul unei eseu în care profesorul universitar din Cluj, explică: "prostul când ajunge la putere, o înfulecă pe nerăsuflate, vrea totul şi nu acceptă s-o împartă cu nimeni. Vrea să ia toate resursele şi toate funcţiile. Se aruncă asupra funcţionarilor şi vrea să-i aducă pe toţi în partidul său ori îi lasă fără serviciu. Se vede doar pe el în toate oglinzile şi vrea ca el şi ai lui să ocupe toate vitrinele(...)Măsoară eroismul în dosare penale, cine nu le are înseamnă că nu s-a luptat pentru partid, spune el, sau a pactizat cu duşmanul" . Spre finalul articolului, Dâncu încheagă o concluzie, pe cât de firavă aparent, pe atât de tăioasă : "Probabil sunt multe-tipuri ideale de prostie în politică, dar putem să le rezumăm într-o categorie amplă: proştii de ceilalţi".
Microbistul Vasile Dâncu abordează în această carte, în repetate rânduri tema "dreptunghiului verde" dar şi a tribunelor şi a celor care merg să asiste la meciurile de fotbal. Pe acest segment, Dâncu driblează cu eleganţa-i caracteristică limbajul de lemn sau protocolar şi se arată mândru de performanţele celor de la CFR Cluj, pe care îi admiră, din multe puncte de vedere. În principal, pentru că au arătat că pot da "cu miticii de gazon". Expresia nu este de cartonaş galben, ci este o figură de stil, ştiindu-se superioritatea de decenii a echipelor din Capitală, în detrimentul Provinciei, prinsă până la renaşterea CFR, într-un nesfârşit off-side.
În aceeaşi notă delicată, dar care ascunde multă durere, fanul clujean Dâncu abordează într-un minunat articol numit "România care înfloreşte departe" problematica "naţionalei" de fotbal a României, a cărui susţinător direct a fost, împreună cu fiul său Adrian Sebastian, în 2008 la meciul cu Italia de la Geneva. Acolo, Vasile Dâncu a avut un sentiment special de mândrie, pentru faptul că românii pot da concrete lecţii de civilizaţie şi patriotism, în cel mai pur sens.
De altfel "Patrie de unică folosinţă" poate fi considerată opera unui mare sensibil, a unui patriot, a unui bun sociolog şi a unui om politic, pe care România zilelor noastre îl digeră greu, datorită curajului pe care îl are.
Dacă mi s-ar cere să alătur un adjectiv numelui Dâncu, după ce am citit, fie amuzat de stilul aparte, fie contrariat de empatia pe care o transferă lejer cititorului, aş alege fără să stau pe gânduri-curajos. Nu de puţine ori am găsit în lucrare pasaje pe care am simţit nevoia să le recitesc. Vasile Dâncu arată cât de mult îşi iubeşte familia prin modul în care vorbeşte despre ea, făcându-te să te întrebi, ca cititor, dacă faci lucrul acesta cu aceeaşi intensitate.
În eseurile şi interviurile aduse de Dâncu la lumină descoperim strofe de poezii dragi autorului, multe propoziţii despre oamenii dragi lui, precum şi păreri cât se poate de sincere, despre oamenii din politică şi cei din afara ei. Citindu-l pe Vasile Dâncu realizezi cât de norocos ai fi să poţi avea un prieten ca el, sincer şi realist, cum foarte puţini se mai găsesc în zilele noastre. "Patrie de unică folosinţă" este la modul figurat, lipsită de coperţi şi de prejudecăţi. Lăsându-ţi un sentiment de optimism, amestecat cu revoltă şi dragoste curată pentru ţară.
(F.P.)

5 comentarii:

  1. Felicitari domnule Dancu! dar pacat ca nu se raliaza mai multi! Prea putini au curajul astazi sa faca un pas in fata si sa spuna:vreau sa ma bat pentru ceva!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sint analist politic si nu ma pot "stapini" nici acum!
    1.Ofertele politicului sint sarace,deoarece nu exista "proiecte/programe de cuprindere nationala.Clasa politica postcomunista nu are nevoie de schimbare ci de "stabilitate" la ros.
    2.Partidele nu exista in litera si spiritul celor europene,ele fiind "nuclee" de gasti politice,stabile si conservatoare.De unde interesul pentru "politica de cadre" care sa le ia locul sau sa le "destructureze",cum era sa faca "grupul de la Cluj",daca mergea pe "programul de dezvoltare economica",utilizat drept "cal troian"?
    Adica intitulat program de dezvoltare economica,care presupunea ca faza a doua,de realizare o "restructurare politica" draconica,prin competitia in realizarea programului.
    3.Intelectualii nu pot schimba partidele, promovind la modul direct sau "declarat" reformari.
    Ei pot in schimb promova programe cu efecte "ascunse"("perverse" pentru cei care trebuie restructurati,eliminati),care au ca obiectiv declarat unul economic/social dar si un efect ascuns,purificator/restructurant pentru partide.Aceasta se intimpla in cazul programelor de dezvoltare economica,care impun o competitie interna/restructurare organica,eliminatorie pentru incapabili/inactivi.
    Clasa "intelectuala" nationala minora,ca urmare a decaderii continue a invatamintului,un vid cultural(politic si economic) imens datorat comunismului,face sa lipseasca universitarilor/ academicienilor capacitatea de constructie a unor proiecte majore de schimbare cit si capacitatea unor constructii interdisciplinare.
    Lipseste si finetea de gindire politica/economica,capabila sa construiasca acele capcane de schimbare,de tip "cal troian" programatic,capabil de a produce schimbarea dorita fara voia sau acordul celor care trebuie "schimbati/inlocuiti.Toate aceste situatii fac ca stagnarea generala sa devina una de durata iar cresterea economica viitoare lenta,in multe zeci de ani.

    RăspundețiȘtergere
  3. http://romaniaprofundaexista.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.ziarulunirea.ro/art.php?cat=25&pg_id=37895

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru carte domnule Dancu!

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...