05 aprilie, 2010

Sensul sărbătorii în cultura urbană





Mi-am propus cu vreo saptămână în urmă să scriu pentru cititorii CORSO despre sensul urban al sarbătorii. Sigur, aveam la dispoziţie 2200 de semne de pentru a spune ceva cu sens, nu a începe un tratat de sociologie a sacrului. Dupa câteva fraze am abandonat textul pentru că îmi părea că am pornit pe o cale greşită, iar despre transcendenţă nu cred că era cazul să scriu. Am rămas o zi tolănit prin biblioteca mea, căutând autori care mi-au plăcut când mă bătea gândul să scriu o sociologie a sacrului. Despre dezvrăjirea lumii, adusă ca şi concept de Max Weber am incercat să scriu încă de la început dar se potriveste oare pentru intelesul sărbătorii la orăşeni? O altă jumătate de zi am umblat prin bibliotecă vagabondând printre textele lui Michel Maffesoli (cu revrăjirea-i celebră), am vrut apoi să urmez calea lui Castoriadis, mai subtil, sau cea a lui Marcel Gauchet .

Am renuţat la toate acestea şi am plecat în oraş, cu fiul meu, să aruncăm la un coş de baschet. Era ziua de Paşte iar oraşul era plin de oameni cu feţele transfigurate, cu priviri senine si directe, nu oblice ca în fiecare zi. Oraşul nu mai era o sumă de indivizi rupţi de lume, umili, reduşi la insticte primare. Oraşul revenea în Cosmos pentru cateva zile cu ocazia sărbătorii de Paşte. Recâştiga participarea la o Ordine pe care oamenii pot să o întelagă şi o simt ca nefiind străină. Sarbătoarea rupe rutina şi reface legaturile pierdute, adună energiile unei comuniuni care s-a risipit. Citind sutele de sms-uri pe care le-am primit constat un lucru interesant: dorinta a oamenilor de a participa la crearea de mesaje cu îngeri, Golgote, lumina etc construcţia comună a unui Sens, a unui Înţeles. Un sens creat împreună, diferit de ordinea impusă, cotidiană. O mare dorinta reprimată si o o explozie de creatie naivă:

Mântuitorul a avut o cruce de lemn şi o inimă de aur. Azi multi vrem cruci de aur şi inimi de lemn… samd.

Fie ca Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire si speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si multe realizari!


Dumnezeu sa va dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, o binecuvantare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grija si un raspuns la fiecare intrebare! Paste Fericit!

Acum, cand Harul e iar cu noi…Si ingeri peste fiecare casa…Iisuse Te Rugam Sa Vii…Sa Stai cu noi la masa.

Cei care se razboiesc sa aduca pace, cei care urasc sa stie sa iubeasca, cei bogati sa daruiasca si sa se bucure de Paste.


samd


Smsurile m-au ajutat mai mult decât cărţile să înţeleg sensul sărbătorii în cultura urbană. Cu ajutorul smsurilor am descoperit ca filosofii sunt buni la ceva: Sărbătoarea la oraş este Luminişul de care vorbea Heidegger.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu