21 martie, 2010

Muncă şi români.

Un sondaj plictisitor despre tractoare si chinezi

Editorial pentru VOX PUBLICA.RO



Nu am folosit o sintagmă clasica în titlu, de genul, munca la români, pentrucă munca este pentru tractoare si chinezi, spunem noi adesea. Alteori spunem: fac orice, daca nu degenerează în munca. Mircea, fa-te ca lucrezi sau Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne plătesc. Muncă inseamnă viata, dar nici lenea nu a ucis încă pe nimeni. Este greu să găsim un subiect mai bun de glume la români decât munca.
Sigur, este un subiect din categoria haz de necaz, pentru că munca nu este subiect plăcut pentru noi. Am inventat dihotomia dintre a munci si a face bani. Cine munceşte nu are timp să facă bani. Povestile filosofice persane sunt nimic pe lângă infinita noastră rezervă de glume legate de muncă.
Recent, a tinut prima pagină, doar cateva zile, subiectul mortii unei tinere la Bucuresti, de extenuare, spun unii, evident nu angajatorii. A mai murit acum vreo trei ani o fata la o multinationala (ambele morti sunt in curtea unor angajatori straini) iar in ultimii 2 ani peste 300 de oameni au murit in accidente de muncă. Totul a durat putin, societatea isi urmeaza cursul politicienii din opoziţie au făcut un pic de campanie, cei de la putere s-au apărat cum au putut si, rapid, toată lumea a uitat subiectul.
Nu s-au intrebat nici analiştii, dar nici guvernantii , despre amploarea fenomenului muncii peste program si nici cel al nerespectării clauzelor contractuale de către angajator. Să nu mai vorbim de munca la negru, aspect care ar trebui sa fie la ordinea zilei mai ales pentru cei de stanga.

Văzând asta unul din tinerii mei colaboratori mi-a propus să facem un studiu ştiinţific pentru a vedea cât de extins este fenomenul munncii peste program si, in general, ce mai cred românii despre muncă. Nu ne aşteptam să intereseze prea mult autorităţile, aşa ca l-am finanţat noi, să spunem din curiozitate ştiinţifică.
Nu am avut mari surprize, dar rezultatele nu sunt bune pentru a ne face să dormim liniştiţi. Studiul ne arată că tot mai mulţi români lucrează ore suplimentare, dar reacţiile si percepţiile lor sunt încă destul de naive, caracteristice pentru o societate in care cultura muncii este încă intr-o forma primitiv dezvoltata.
In aproape o treime din locurile de munca activitatea nu este normată in nici un fel, iar procente zdrobitoare dovedesc ca oamenii sunt mulţumiţi de program , 85%) si 59% sunt mulţumiţi de salariu. Deşi consideră că locul de muncă este solicitant, doar 15% caută un loc de muncă. Interesanţi sunt şomerii si casnicele, doar vreo treizeci si ceva la sută dintre ei caută un loc de munca, restul nu ştiu ce au în plan. Deşi 59% dintre romani observă pe propria piele ca legislaţia muncii din România nu protejează angajatul, si 76% cred ca legislaţia muncii nu se respecta în ţara noastră, ei nu vor nici o schimbare, putini s-ar revolta, putini ar face reclamaţii sau ar căuta o ameliorare a situaţiei.

Sa nu mai luam în calcul lipsa de mândrie: 76% ar accepta un loc de munca sub pregătire lor, 75% un loc de muncă în care se fac ore suplimentare, 56% sută ar accepta si un salariu mic, sub aşteptări . Deşi 63% din angajaţi au avut in ultimele 12 luni un cunoscut care a pierdut locul de muncă, doar 41% din romani sunt îngrijoraţi pentru locul lor de munca, oamenii fiind, în general, mulţumiţi.

Lipsa de mândrie a a angajaţilor din România este explicabilă şi prin lipsa unui angajament real din partea sindicatelor pentru programe de solidaritate cu angajaţii. In timp ce Franţa a fost paralizată câteva luni de grevele privind primul contract de muncă, in România se conturează tot mai mult o masa de manevră imensă care nu este capabila s-şi reprezinte situaţia de dominare şi să reacţioneze. Sindicatele se luptă doar câteodată, pentru salarii, iar politicienii îşi aduc aminte doar in campanie de aceste subiecte.
Am văzut şi în acest studiu, în ţara lui Dorel, despre muncă vorbim cu lejeritate ca si cum nu ar fi vorba despre propria nostră viaţă. Munca înnobilează, spuneau comuniştii, dar romanii le-ar răspuns corect ideologic: dar noi nu avem nevoie de nobili.
Suntem in prezenţa unei conştiinţe sociale încă premoderne, unde timpul nu costă bani şi munca nu este valorizată ca fiind sursa cea mai importantă, pentru cei mulţi, sursă pentru succes şi prestigiu. Câştigurile la Loteria română hrănesc visul de a scăpa de muncă: nu o sa mai muncesc niciodată, a spus acum câţiva ani un câştigător la loterie din Tulcea.
La facultate, îmi aduc aminte despre primul deceniu de după revoluţie, nu aveam pe nimeni să-şi dorească să predea un curs de sociologia muncii si, de regulă, apelam la jurişti care vorbeau mai mult de dreptul muncii şi nu despre fenomenul social ca atare.
Fascinanta lume a lui Dorel este un teritoriu în care râdem cu pofta, dar cu tot mai accentuată amărăciune. In alte culturi, publicitatea creează semnificaţii in cadre specifice ale consumului, atunci când imaginează diferite situaţii. Acolo se proiectează mirajul, evaziunea, chiar si parodia. La noi, însă, mergem in alta direcţie, una din producţiile publicitare de cel mai mare impact , serialul publicitar la cognacul Unirea (genială, trebuie să recunoaştem) ia in tărbacă tocmai munca, adică tocmai cultura muncii şi regulile ei.
Nu vreau să spun că nu se munceşte în România. Se munceşte, probabil, tot mai greu , dar şi ineficient. Dezorganizat, fără raţiune, fără tragere de inimă, cu un management al procesului care dă o productivitate mică.

România care munceşte este un teritoriu tot mai trist. Oamenii fără apărare acceptă tot mai multe servituţi. Nu mai visează la ceva mai bine, se mulţumesc cu puţin, spun că totul li se pare bine si frumos la locul de munca pâna îl pierd, deşi peste jumătate nu vad nici o posibilitate de angajare. Aici nu mai este vorba doar de o cultură a muncii, cum am scris mai sus, împrumutând vocea sociologului, poate. Este vorba de ceva mai grav. Începem sa devenim tot mai sclavi, ne pierdem independenţa de a alege şi de a dispune liberi de forţa si energia noastră. Vom munci tot mai greu, tot mai mult şi pe bani tot mai puţini dacă nu băgăm de seamă că munca este mai importantă decât credem noi acum şi că de la legislaţia muncii si până la şcolarizare, de la o justă ierahizare a profesiilor la o strategie de reprofesionalizare a României , sunt zone întregi de social faţă de care suntem iraţionali şi orbi. Ca de la politicieni, la absolvenţii de clasa a VIII, suntem un popor care nu ia munca în serios, o consideră poate neimportantă si de aceea este un teritoriu lăsat chinezilor si tractoarelor.

Pedeapsa pentru cei care nu iau munca in serios să fie oare trimiterea lor in sclavie?


NB. Rezultatele studiului lansat astăzi se pot vedea la adresa www.ires.com.ro

2 comentarii:

  1. Subiectul e interesant dar mi se pare ca usor l-ati ratat printr-un instrument ceva mai lipsit de imaginatie...:) Eu m-as fi dus si in zona calitativului, a perceptiei eficientei, a valorilor asociate muncii. Dar, dincolo de orice critica, meritati felicitari!

    Da, muncim mult, peste orele de program, dar muncim si ineficient, prost adica! Nu prea stim sa muncim... La noi lumea se plictiseste in pauze pentru ca nu face altceva in timpul programului de lucru.

    Pe de alta parte, noi ca tara dam un anumit tip de semnal investitorului strain. Unde se ofera munca ieftina si buna toti vor sa ceara de doua ori mai mult... Dead-line-urile reflecta in mod latent si capacitatea de negociere a angajatilor cu patronatul, echilibrul pe care, in orice societate, sindicatele trebuie sa il mentina. Ori la noi, in aceasta privinta, dezechilibrul e major, fie pentru ca nu toate companiile sunt sindicalizate, fie ca sindicatele joaca prost la masa negocierilor, fiind mai degraba anexe politice. Aici d-nul Ponta (sau altcineva din stanga...)ar trebui sa vina cu o initiativa legislativa pentru infiintarea unui "sindicat al poporului" (pe modelul avocatului, nu al tribunalului!:)), o institutie careia sa i se adreseze orice angajat care considera ca munceste prea mult. Acel sindicat sa negocieze conditii financiare mai bune, asigurari de sanatate, concedii, conditii de munca si pentru cei ce nu au acces la acest tip de organizare...

    RăspundețiȘtergere
  2. nu credeti ca sondajul e deformat din start de lipsa de sinceritate? cati din respondenti ar fi asa de sinceri incat sa recunoasca faptul ca unii dintre ei nu muncesc nici 4, ba nici 2 din cele 8 ore de program? cate cadre didactice ar avea bunul simt sa spuna ca povestea cu pregatirea suplimentara peste orele de la clasa e o gogoasa de adormit copiii si ca da, accepta leafa aia mica si pt faptul ca au 3-4 ore pe zi si 60 de zile lucratoare de concediu de odihna? si ca in restul zilelor lucratoare care se suprapun peste vecanta ori nu merg deloc la scoala ori isi beau cafeaua in cancelarie si... atat!
    cati din alti angajati de la stat recunosc ca pe langa leafa mizerabila mai ciugulesc (procente din contracte sau influenta sau alte spagute sau vacante...)
    cati din angajatii de la "barbarul de patron" recunosc ca fura cimentul si caramizile de pe santiere?

    "instinctul de conservare e parsiv" si de aia cred ca in momentul in care au chestionarul in fata, onor repondentii is tentati sa recite ce mult si bine muncesc ei pe ogoarele economiei capitaliste...

    RăspundețiȘtergere