28 ianuarie, 2010

Stanga care visează

Se dedică unui prieten pesedist care visează epurarea mea din partid


Friedrich August von Hayek spunea intr-un interviu de batrânete că, dupa o viata de polemică indreptata impotriva stangii, a constatat totuşi că îi invidiaza pe economistii de stanga pentru un lucru: economistii de stanga sunt vizionari, isi permit sa imagineze, să proiecteze viitorul. Marele economist de dreapta spunea că dreapta e mai rationalista, mai contabilă, mai inchistată si, de aceea, mai puţin atractivă.

Multa vreme m-am gandit la ceea ce spunea marele filosof si economist, laureat al Premiului Nobel pentru economie in 1974 , dar nu am gasit corespondente in politica de astazi. Pentru ca dreapta a ramas la fel de contabilă, dar stanga si-a pierdut din energia creatoare, peste tot in Europa dar şi în lume.

Dacă ne referim la Romania, atunci vedem că, de aproape doua decenii, stanga romanească sub conducerea unor politicieni proveniti din vechiul regim, a tăcut timorată sau a incercat sa se justifice prin pragmatismul cifrelor de buget sau a procentelor de crestere. Vom creste salariile cu 50%, vom dubla pensia sau alocaţia, vom face x kilometri de drumuri, vom construi 6000 de apartamente. Stanga s-a luat la intrecere cu dreapta in promisiuni iar aceasta nu a avantajat-o pentru că dreapta este prin natura ei conservatoare si lipsita de imaginatie. Dreapta este traditionalista, rationalista, cautatoare de profit, nu promite salvarea sau mântuirea. Poate ca liderii stangii de la noi au avut o inhibitie generată de utopiile omului nou sau societăţii comuniste, acel paradis unde fiecare urma sa primească dupa nevoi in timp ce va contribui după posibilităţi, lucru explicabil. Doar persistenta acestei sărăciri a mesajului nu se mai justifică după doua decenii de democratie.

Desi ne-am indepărtat mult de acele moment, proiectele stangii au ramas la fel de inhibate. Politica noastra are cotele de neincredere de astăzi si pentru că stanga românească ignoră energia pe care o poate aduce visul in politică. Politica este un mijloc prin care trebuie sa potentăm capacitatea oamenilor de a visa la o lume mai bună, la o societate mai drepta, la o lume cu mai multa libertate pentru individ sau cu o mai mare egalitate de sanse.

Obsesia de a pune doar mana pe putere, de a elimina adversarul politic de la ciolan nu ajunge pentru a crea optimism, bunastare si entuziasm pentru ca oamenii să riste, sa investească, sa foilosească mai multa energie pentru a aduce viitorul mai aproape. Un proiect de stanga trebuie sa creeze entuziasm, trebuie sa descătuseze energii. Pana la urmă, politica este si un spectacol care poate crea o nouă realitate. Un politician carismatic, dedicat unei viziuni, unui proiect construit pe speranta unui viitor mai bun, poate trage după el oamenii spre o alta etapă din viata unei comunităti.

Cand politicianul de stanga vorbeste doar despre dezastrul pe care il aduce Guvernul, despre criza care nu se va sfarsi decât daca el va veni la putere, moment in care îi va baga in puscarie pe criminalii de la putere, realitatea este greu sa se schimbe. E adevarat, publicul se va uita in campanie la meciul de wresling dintre stanga si dreapta (regizat sau nu), iar dupa terrminarea meciului se va duce cu gamela la usa guvernului sau primariei pentru a primi ceea ce i-a promis invingatorul. Rationalismul si stilul „managerialist” de impartire a PIBului a distrus potentialul de influentare al politicii. La noi, s-a mers mult mai departe, satele si cartierele sarace sunt invadate în fiecare campanie electorală de camioane cu galeti, cu pungi de alimente sau cine stie ce alte tampenii. Politica noastra spune franc: pentru votul tau iti dau o bere si patru mici, sau un litru de ulei si un kil de zahar. Atît, sa nu vii mai incolo să-mi pretinzi cine stie ce, cetatene, am platit pretul votului inainte, ca la bordel!

Realismul politic al stangii si dreptei ingustează campul de posibilităţi, ciunteste realitatea si handicapează politica. Nu pledez pentru utopie, dar politica este comunicare iar partea de vis a politicii este responsabilă pentru mobilizarea, pentru participarea oamenilor la eforturi colective (inclusiv sacrificii). Sigur, oamenilor trebuie sa le spunem adevarul dar o viziune catastrofică, un mesaj de ura si razbunare, un ton agonistic nu vor putea niciodată să mobilizeze decat o mica parte din populatie.

Stanga ar trebui sa probeze că visul oamenilor de a trai mai bine este realizabil, că desi viata nu este un paradis fara de griji, fericirea este posibilă prin muncă si talent investit in actiune. Cum să faci ceva pentru societate dacă nu stimulezi capacitatea oamenilor de a imagina o lume mai bună?
Cand Martin Luther King a folosit formula „I have a dream” el a lansat un proiect politic antirasial pe care astazi Obama incearcă să-l transforme intr-un proiect planetar de constructie a unei lumi mai drepte, mai echitabile, dincolo de inflatie, deflatie, stabilizare sau crestere. Nici atunci nu era usor de imaginat egalitatea intre rase, nici astazi nu este usor de imaginat o ordine mondiala justă, un parteneriat cinstit, in numele umanitatii, intre cei bogati si cei saraci, intre cei mici si cei mari. Dar pentru ca un vis sa se realizeze in politică, mai intâi cineva talentat, carismatic, trebuie sa-l aducă in fata oamenilor.
Stanga are si o altă postură, care o poate innobila: stanga poate visa pentru altii. Ea trebuie sa-i reprezinte pe cei cu resurse putine, pe cei care au pierdut competitia si paote nu mai au energia să viseze, sa-si imagineze un viitor frumos pentru care merita sa traiesti, pentru care merita sa faci sacrificii pentru a da educatie copiilor.

Dar ce vorbesc eu despre posibilitatea unui discurs de stanga de a crea un consens imaginar care poate fi punctul de plecare in schimbarea la fata a României?

Acum cand e competitie in PSD, pot veni unii sa spună că vreau să propun o manipulare ordinara a spiritelor, sau că politica trebuie sa fie doar realism pur si pragmatism imediat. Altii vor putea sa spuna, că, sigur, sunt platit să indrept atentia pe o cale gresită. Nu avem nevoie de teoreticieni in partid, vrem doar voturi, voturi –cash, restul nu ne interesează!. Raţi ai dracului de intelectuali, va spune sigur un lider important, care are rezultate deosebite in comunitatea lui. Lasă-ne in pace cu “energia visului”, ce-i tâmpenia asta, va spune vreo sluga de mahăr, iar fostul meu sef politic va putea spune la televizor ca sunt baiat bun, dar totdeauna a bănuit ca am si o agendă personală. Fericit va fi doar prietenul meu de Bucuresti, care mai are o dovada ca merit sa fiu dat afara de la sanul partidului, partid in care doar el are voie sa-l viseze pe Mos Craciun care-i aduce munti de dosare, camioane de probe. Sa moară dusmanii!



editorial pentru Q Magazin www.qmagazine.ro






Versurile:

Bruce Springsteen Mrs. McGrath Lyrics:
Mrs. McGrath

"Oh, Mrs. McGrath," the sergeant said
"Would you like to make a
soldier out of your son Ted
With a scarlett coat and a big cocked hat
Oh, Mrs. McGrath, wouldn't you like that?"

Chorus:
With your too-ri-a, fol-di-diddle-da,
too-ri, oor-ri, oor-ri-a
With your too-ri-a, fol-di-diddle-da,
too-ri, oor-ri, oor-ri-a

Now, Mrs. McGrath lived on the shore
For the space of seven long years or more
She spied a ship coming into the bay
With her son from far away"

"Oh captain dear, where have you been
You´ve been sailing the Mediterranean
Have you news of my son Ted
Is he living or is he dead?"

Chorus
[ Find more Lyrics on http://mp3lyrics.org/yIa ]

Up came Ted without any legs
And in their place, two wooden pegs,
She kissed him a dozen times or two
And said "My god, Ted is it you"

"Now were you drunk or were you blind
When you left your two fine legs behind
Or was it walking upon the sea
That wore your two fine legs away?"

Chorus

"No, I wasn't drunk and I wasn't blind
When I left my two fine legs behind
A big cannon ball on the fifth of May
Tore my two fine legs away"

"Oh, Teddyboy," the widow cried
"Your two fine legs were your mothers pride
Stumps of a tree won't do at all
Why didn't you run from the big cannon ball?"

Chorus

"All foreign wars I do proclaim
live on the blood and the mothers pain
I'd rather have my son as he used to be
Than the King of America and his whole navy"

23 ianuarie, 2010

PENTRU CEI CARE SE INTREABA DE CE IL ATAC PE ION ILIESCU

ION ILIESCU "Stai liniştit, am contracarat cu Dâncu"


"În sală jovialităţi. Iliescu vorbeşte, aparte, cu Adrian Năstase şi Adrian Severin. Cu toţii la patru ace. Ştofă. Intră Marian Sârbu. Sindicat. În blugi şi geacă. Salută condescendent. "Uite-l pe domnu' care mă critică" zice Iliescu. "Nu eu..." spune Sârbu. "Aşa spune presa, domnule" insistă Iliescu. "Nu eu..." insistă şi Sârbu. "Stai liniştit, am contracarat cu Dâncu" rezolvă Iliescu. Sârbu respiră uşurat".

Ziarul Gandul
23 IANUARIE 2010
(martor ocular jurnalistul Marian Sultănoiu)


Deci:
Iata cum incepe o polemica dintre Grupul de la Cluj si Ion Iliescu

1. Cineva il contesta pe I Iliescu din zona lui de autoritate, o situatie dificila pentru un fan al unanimitatii
2. Presa il intreaba
3. El redirectioneaza atentia spre "suspectii de serviciu", Dancu si Rus
4. Clujenii raspund
5. Apare Vanghelie si cere sa fie dati afara din partid



NIMIC DE COMENTAT. POATE DOAR: "In the end, we will remember not the words of our enemies, but the silence of our friends..."

interviu MEDIAFAX

Ieşirea lui Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterile privind responsabilitatea conducerii PSD


Vasile Dâncu crede că prin declaraţiile făcute Marian Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterea privind candidaturile pentru şefia PSD la cearta liderilor grupului de la Cluj cu Ion Iliescu, adăugând că în această polemică Vanghelie "eventual să ţină tava cu ceaiul sau să aducă cafelele".

PoliticDâncu, Rus, Mitrea, Severin şi Voicu, criticaţi la reuniunea informală din Poiana Braşov - VIDEO 22:20 Preşedintele Traian Băsescu, la Gala Premiilor de Excelenţă a PDL Iaşi 19:32 Liderii PSD reuniţi la Poiană agreează ideea unor candidaturi în echipă - surse 19:26 Marko: UDMR nu va fi co-organizatoare alături de CNS a Adunării Aleşilor Locali din Secuime 19:19 Dâncu: Ieşirea lui Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterile privind conducerea PSD 17:50 Dâncu: Ieşirea lui Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterile privind conducerea PSD (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"Cred că ieşirea lui Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterile privind conducerea PSD la cearta noastră cu Ion Iliescu, pentru că aceasta are acoperire mediatică, fiind voba de un conflict. Cred că au vrut să mute discuţia spre excluderea noastră care ar crea un efect mediatic", a spus Dâncu.

Acesta consideră că declaraţiile lui Marian Vanghelie ar putea fi rezultatul anunţului lui Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu de a candida la şefia PSD, care să fi creat "o anumită panică în tabăra lui Vanghelie".

"Sper că Vanghelie nu a fost mandatat de vreunul dintre colegii noştri să propună să fim daţi afară", a adăugat Dâncu.

Dâncu a subliniat că este trist să constate că atâta lume sare să îl apere pe Ion Iliescu şi se agaţă "de pulpana unui om de 80 de ani".

"Am senzaţia că Marian Vanghelie şi alţii sunt slabi bărbaţi dacă se agaţă de pulpana unui om de 80 de ani ca să-i treacă râul istoriei. E fascinant să vezi asta ca teoretician, dar e trist să vezi că atâta lume îl apără pe Ion Iliescu de un atac care nu a avut loc. Noi, pur şi simplu, avem un dialog cu Ion Iliescu care este mai vechi şi pe care domnia sa îl întreţine de mai multă vreme", a spus Dâncu.

Reprezentantul grupului de la Cluj consideră că, pe altă parte, Mircea Geoană are dreptul să îşi joace şansa, "dacă o face corect, şi nu prin congrese organizate peste noapte şi nici prin excluderea opozanţilor, pentru că altfel se întâmplă ca în anii '50".

"Eu şi Ioan Rus suntem posibili candidaţi, am putea să fim candidaţi, şi să fim excluşi cu câteva zile înainte, ar ţine de ştiinţifico-fantasticul din acest moment. Cred că Mircea Geoană se va pregăti, va avea justificări, dar nu cred că dacă încearcă să meargă pe mâna lui Vanghelie, să dea afară oamenii din partid, ar putea să câştige legitimitate publică. Într-un partid nu este totul să pui mâna pe putere, ci să pui mâna pe putere şi să transformi asta în capital electoral, este mult mai complicat, şi se poate face printr-o competiţie cinstită, când ai venit cu idei să convingi membrii partidului", a menţionat Vasile Dâncu.

Întrebat dacă el şi Ioan Rus vor candida pentru vreo funcţie la viitorul Congres al PSD, Dâncu a spus că "oricine poate candida".

"Şi noi avem posibilitatea, ca orice membru de partid, să candidăm. Până în acest moment, nu ne-am gândit neapărat la o candidatură, dar niciodată nu este exclusă o candidatură. Nu este exclus, în funcţie de proiecte, de echipele care se constituie. Vom participa şi noi la construcţia acestor proiecte", a precizat Dâncu, fără a da alte detalii.

Acesta a menţionat că se bucură, însă, de candidatura lui Miron Mitrea sau a lui Cristian Diaconescu pentru că aduc "alternative".

"Nu se termină aici lista celor care au ceva de spus la Congresul viitor. Mă gândesc la Victor Ponta, care a anunţat că nu susţine vechea variantă, şi cred că va fi o competiţie serioasă. Nu cred că Vanghelie este cel care va face politica partidului în viitor. Dacă a fost un purtător de cuvânt, dacă a fost mandat să ceară excluderea noastră, se va vedea luni", a adăugat Dâncu.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, la finalul unei întâlniri informale între o parte a liderilor de filiale şi Mircea Geoană, că va propune, luni, în CEXN, excluderea din partid a lui Vasile Dâncu şi a lui Ioan Rus.

22 ianuarie, 2010

Rezultatele lui Ion ILIESCU la CLUJ

Mult iubite tovarase Presedinte, Ion Iliescu

Va informam, cu deosebit respect, ca rezultatele Dumneavoastra, mult iubite si stimate Presedinte de Onoare, in judetul Cluj sunt mult mai slabe decat rezultatele noastre, ale carcotasilor de marginime.

Astfel in 1996

Ion Iliescu Judetul Cluj 67.149 voturi 15,29%

Ion Iliescu in anul 2000 71.129 voturi 18,30%

Cu modestie, Domnule Presedinte, eu, cel despre care spuneti ca nu ma pricep la munca politica, singura dată când am candidat pentru o funcţie publică a fost în anul 2004, la alegerile pentru Parlamentul României, am obţinut 82.558 voturi, adică un procent de 25% din voturile valabil exprimate in judetul Cluj.



In municipiul Cluj-Napoca, Ioan Rus, arogantul, a obtinut in 2004 61.584 voturi, adica vreo 44%

Imi cer scuze domnule Presedinte dar iata ce rezultate ati obtinut DVS in Cluj Napoca:



1996 ION ILIESCU 22.083 voturi (11%)

2000 24.611 voturi (13,33)



Toate sub 20%, pe Dumneavoastra v-au umilit toti, Domnule Presedinte



Va dorim sanatate si mult succes in munca organizatorica.

Onoare muncii!


Teoreticianul


PS. Unii rauvoitori ar spune ca Dumneavoastra ne trageti in jos la Cluj. Eu nu cred, pe Dumneavoastra lumea va iubeste doar tradatorii de tara si neam au neobrazarea sa va puna la indoiala unanimitatea.

PS2. Ce spuneti de o dedicatie muzicala ... doar e weekend, tovarasi.


PS3. Autodenunt: uneori ascult OCS (adica "Omul cu sobolani"), insa piesa asta este corecta ideologic

Dâncu: Iliescu este o relicvă şi un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD

Interviu Mediafax / Vasile Magradean
Politic CLUJ-NAPOCA, (astăzi, 16:04)



Vasile Dâncu, lider al "grupului de la Cluj", consideră că Ion Iliescu a devenit în acest moment "un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD", comparându-l cu "o relicvă" şi cu "un obiect arheologic din istoria României".

PoliticMarian Sârbu: Funcţia onorifică şi autoritatea lui Iliescu ne-au adus deservicii 17:14 Ambasada SUA, despre decizia CSAT pentru Afganistan: Suntem recunoscători poporului român 16:24 Năstase: Mitrea a vorbit, în premieră, de "pericolul Traian Băsescu" 16:18 Mitrea: Am spus că intenţionez să candidez, nu mi-am anunţat oficial candidatura 16:12 Dâncu: Iliescu este o relicvă şi un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD 16:04 Dâncu: Iliescu este o relicvă şi un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Dâncu a declarat, vineri, că nu este surprins de atitudinea lui Ion Iliescu faţă de "grupul de la Cluj", ci doar de faptul că vârsta nu îl face mai tolerant.

"Nu mă surprinde atitudinea lui Ion Iliescu, mă surprinde că nici vârsta frumoasă la care a ajuns nu reuşeşte să îl facă mai tolerant. Cu ura cu care se referă mereu la grupul de la Cluj încearcă să blocheze chiar şi acum, când este un moment al schimbării, libera exprimare în partid. Aceasta este o marcă indubitabilă a comunismului sau a post-comunismului", a afirmat Dâncu.

În opinia acestuia, ar trebui să nu mai conteze ce spune Iliescu, în condiţiile în care foloseşte acelaşi limbaj de dinainte de 1989.

"Dacă ne uităm la limbajul lui Ion Iliescu, vom vedea că ar trebui ca, după 20 de ani, să nu mai conteze. Când nu îi convine ceea ce spunem noi, vorbeşte despre deviaţionism, despre trădători, dacă unii spun adevărul, vorbeşte despre lipsa de rezultate în munca organizatorică, iar aceasta este o realitate politică de dinainte de 1989. Nu ar trebui să ne mai uităm la ceea ce spune Ion Iliescu", a spus Dâncu.

El a adăugat că nu a mai auzit în ultima perioadă alte idei din partea preşedintelui de onoare al PSD în afara celor despre "deviaţionişti sau că alţii sunt trădători".

"Cred că ar trebui să ne intereseze mai puţin ce spune, iar faptul că are două obsesii, Traian Băsescu şi Grupul de la Cluj, este probabil semnul vârstei. Ion Iliescu este o relicvă, un obiect arheologic din istoria României. Nu înţeleg de ce se învârtoşează să ţină partidul la nivelul ideologic şi de limbaj, la nivelul programului FSN. În România s-a schimbat demult electoratul, s-a schimbat ţara de atunci şi nici datele realităţii pe care o ştie Ion Iliescu nu mai funcţionează", a spus Dâncu.

Acesta l-a acuzat pe preşedintele de onoare al PSD că este la fel de vinovat de deciziile greşite ale partidului ca şi ceilalţi membri ai Biroului Permanent Naţional (BPN).

"Cred că Ion Iliescu a devenit, în acest moment, un obstacol în calea modernizării şi a reformei din PSD, din cauza rolului pe care îl are în partid. Deşi a pierdut două congrese, cel din 2005, pe care l-a pierdut direct, şi cel din 2006, Ion Iliescu a rămas în BPN. A fost ca un fel de bolovan care se află în curtea partidului şi pe care cei din BPN, din conducere, nu au reuşit să-l ocolească, ci mereu s-au împiedicat de el. Ion Iliescu ar trebui să nu mai vorbească despre congres şi schimbare, pentru că este responsabil, alături de echipa din BPN, de deciziile din ultima vreme", a menţionat Vasile Dâncu.

Potrivit acestuia, Ion Iliescu a fost în BPN, a votat, nu s-a comportat ca un preşedinte de onoare şi nu s-a opus deciziilor greşite.

"Cel mai grav este că Iliescu a inspirat cele mai multe din deciziile greşite ale PSD din ultima vreme, deci nu a fost un neutru, un guru, care să-şi permită să stea deasupra partidului. Prin spaimele lui, Ion Iliescu a inspirat foarte multe decizii în ultima vreme, de la cea privind crearea unei alianţe privind suspendarea lui Traian Băsescu, până la alianţele, transparente sau mai puţin, cu dreapta, din ultima perioadă", a mai afirmat Dâncu.

Acesta a adăugat că îşi explică de ce Iliescu nu vrea să se vorbească despre partid şi despre ce s-a întâmplat pentru că, de fapt, se vorbeşte despre propria sa acţiune.

"Iliescu a fost la partid, în ultima vreme, ceea ce trebuia să fie Adrian Năstase, dar nu Năstase a avut influenţă, ci Iliescu. Ar trebui ca, în analiza care se va face, să vedem inclusiv rolul lui, pentru că un preşedinte de onoare ar trebui să fie o instituţie şi el a acţionat ca un preşedinte executiv şi va trebui să răspundă chiar dacă nu îi place", a spus Vasile Dâncu.

Reprezentantul Grupului de la Cluj l-a mai acuzat pe Ion Iliescu că încearcă să distrugă naşterea unor alte personalităţi în partid, după ce a formulat diverse catalogări la adresa lui Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

"Iliescu a spus că PSD nu mai are factor de tractare, că a fost doar el şi Traian Băsescu în toată istoria României. Se iluzionează şi încearcă să distrugă naşterea unei personalităţi, a unei autorităţi, alta decât a lui. Pe Năstase l-a etichetat ca arogant, pe Geoană l-a făcut prostănac, iar în acele momente Ion Iliescu a produs o mare stricăciune partidului, pentru că aceste expresii au fost preluate de presă, iar PSD a pierdut ca forţă în spaţiul public din această cauză", a subliniat Vasile Dâncu.

Vasile Dâncu a prezentat şi trei soluţii pentru Ion Iliescu, sugerându-i acestuia să candideze, personal, la funcţia de preşedinte al partidului la viitorul Congres al PSD.

"Prima soluţie ar fi să se înscrie în partidul lui Octav Cozmâncă, unde s-ar regăsi ideologic şi ar putea să îşi recupereze o parte din visele tinereţii, de control social, de inginerie socială. Cred că în acel partid nu sunt cârcotaşi de la Cluj, acolo toată lumea ascultă, iar referinţa este comună. Cea de-a doua ar fi să scrie o moţiune la Congres şi să ceară votul pe ideea domniei sale despre schimbarea partidului, despre schimbarea sau rolul stângii, să o pună la vot, şi pariez că va ieşi pe ultimul loc. Cea de-a treia soluţie ar fi să candideze chiar domnia sa la funcţia de preşedinte al PSD. A pierdut în 2005, a pierdut în 2006, să mai încerce o dată sau să lase partidul să se dezvolte", a conchis Vasile Dâncu.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a criticat, vineri, pe Ioan Rus şi pe Vasile Dâncu, despre care a afirmat că "sunt cârcotaşi mărginaşi", el apreciind că PSD nu are nevoie de un "teoretician ca Dâncu" sau "un arogant ca Rus".

20 ianuarie, 2010

Unde se termină bugetul, se termină şi stânga

Interviu

Revista 22

Vorbiţi destul de frecvent şi de apăsat în ultima perioadă despre necesitatea unei reforme în PSD. Cum gândiţi dvs. această reformă?

Ca să fiu foarte sincer, nu am nicio dorinţă de a vorbi despre reformă în acest moment, pentru că, într-un fel, timpul iluziei mele legate de schimbare pare că a trecut. Nu sunt foarte sigur că PSD, acum, în această situaţie, este hotărât că vrea să facă o schimbare esenţială.

Dar se doreşte, măcar?


Schimbarea se doreşte, asta este clar. Ea vine nu numai din partea celor care sunt membri de partid, a celor care sunt activul partidului, dar vine şi din partea societăţii civile, care simte nevoia unui spectru politic uşor de identificat. Oamenii au nevoie să vadă o stângă şi o dreaptă, pentru că acesta este modul stereotipic poate în care gândim încă politica. Părerea mea este că, în primul rând, ar trebui să organizăm această dezbatere.

Ca să nu fie o dezbatere sterilă, prin ce ar trebui ea să se finalizeze?

În primul rând, de unde pornim această reformă? În al doilea rând, cred că ar trebui să structurăm două-trei variante legate de proiectul nostru de societate, al stângii. Fiecare din partid cred că se va alinia unuia dintre aceste proiecte. Apoi, aceste proiecte, la pasul al treilea, ar trebui să fie puse în dezbatere, atât internă, cât şi în dezbaterea publică, a societăţii. Şi în final, cred că aceste proiecte de societate diferite pentru stânga ar trebui supuse, într-un congres, la vot şi apoi, în ultimul pas, se stabileşte echipa în jurul proiectului câştigător. Cred că greşim dacă pornim în această dezbatere gândindu-ne numai cum să schimbăm echipa care se află acum la vârf.

În toate partidele, aceste schimbări s-au tradus printr-o luptă internă pentru putere. Din ceea ce se creionează acum în PSD, se pare că lucrurile se îndreaptă anume în această direcţie.
Acesta este modul cel mai facil de a ascunde problemele unui partid: a da vina pe o echipă, pe un om. Evident că are vina lui, dar nu poţi învinovăţi un singur om pentru un eşec continuu, atunci când ai, de exemplu, două mandate parlamentare de opoziţie. Şi cred că mai greşim dacă o să spunem – am văzut unele comentarii pe blogul lui Adrian Năstase ale unor pesedişti – că nu e adevărat ce afirma Adrian Năstase că partidul a devenit un partid mic, ci să credem că partidul este puternic şi că, de fapt, îi trebuie doar mici ajustări.

Vorbiţi de mai multe proiecte, care ar trebui să aibă un anumit traseu finalizat cu supunerea la vot. Dar care este proiectul pe care îl vedeţi dvs.?

O dată, cred că ar trebui să încercăm să modificăm reflexele stângii şi să vedem cum reconstruim reflexul democratic, de exemplu, atât înăuntru, cât şi în afara partidului, în modul cum ne raportăm la ceilalţi actori politici. În al doilea rând, cred că trebuie să ne facem un program politic, nu program de guvernare, nu o listă de dorinţe ale parlamentarilor care au nevoie de bani în fiecare colegiu ca să satisfacă electoratul, ci un program politic. Eu cred că am pierdut în ultima vreme prin faptul că am uitat de valorile stângii. Apoi, în al treilea rând, va trebui să definim un lucru foarte clar: partidul nu este al membrilor, în frunte cu clasa conducătoare. Apoi, e vorba de temele stângii. Noi arătăm, în acest moment, o lipsă de imaginaţie. N-am auzit vorbindu-se la noi despre economie solidară. Se vorbeşte, sunt experimente în toată lumea. Care este tema stângii europene în aceşti ani? Reducerea muncii la negru. Eu n-am auzit ca noi, stânga, să încercăm să reducem economia gri, corupţia. Apoi, pe cine cărăm în spate prin politică, ce partide, ce grupări? Cred că avem nevoie de o Lege electorală în care uninominalul să fie curat, pe sistemul „totul sau nimic“, prin alegeri într-un singur tur sau în două tururi, ca la primari. În momentul ăsta, Traian Băsescu a vorbit despre reforma statului, dar peste tot stânga face asta. Noi ar trebui să preluăm aceste teme, şi nu să ne ferim de acest subiect numai pentru că a vorbit despre el Traian Băsescu. Pentru că nu este tema lui Traian Băsescu, putem să o facem mai bine decât el, dacă suntem mai deştepţi sau mai aplicaţi realităţii. Dar nu ne mai putem feri de aceste teme numai pentru că duşmanii şefilor noştri trebuie să fie şi duşmanii partidului.

Revin cu întrebarea: există riscul ca lucrurile să se reducă doar la o luptă pentru putere?

Există o soluţie pentru aceste lucruri. Şi Adrian Năstase are dreptul lui de existenţă în partid. Ion Iliescu, alături de toată echipa lui conservatoare venită din vechiul sistem, are şi dânsul dreptul. Problema e că partidul trebuie reorganizat în aşa fel încât să poată fiecare să se exprime. La viitorul congres trebuie gândit, asta e varianta europeană, să fie organizate câteva moţiuni, în jurul unor oameni. Sunt oameni pentru reformă în partid, sunt foarte mulţi.

Îmi spuneţi că d-l Adrian Năstase pe blogul lui a lansat această dezbatere. Este el sau sunt alţii ca el determinaţi să producă o schimbare?

Chiar şi dvs. văd că vă raportaţi la ceea ce a spus Adrian Năstase.
Cu siguranţă că el lansează o dezbatere pentru partid, pentru că vrea să devină preşedintele partidului. Şi este legitim acest lucru. Vom vedea ce spun alegătorii din partid. Vom vedea ce proiect aduce Adrian Năstase. Aş vrea să văd un alt tip de proiect pentru politică. Nu acord nimănui cecuri în alb şi nu mă angrenez în nicio luptă pe baza simpatiei, deşi am o grămadă de prieteni în PSD.

D-le Dâncu, sunteţi de acord cu ceea ce spuneau Mitrea şi Rus, că „această gaşcă a lui Hrebenciuc, Vanghelie“ din jurul lui Geoană ar trebui să fie obligată să plece?

Nu acesta trebuie să fie singurul proiect, dar în mod normal nu aceşti oameni sunt singurii vinovaţi pentru ceea ce se întâmplă. Aceşti oameni au fost potenţaţi de laşitatea din jurul lor, de laşitatea celorlalţi. Este vorba de supunerea necondiţionată la autoritate. Deci, ar trebui să dispară reflexul laşităţii din conducerea PSD, inclusiv din forurile mai mari, unde sunt mai reprezentativi. Şi alături de asta, aceşti oameni sigur că îşi vor depune mandatul la congres. Se va discuta despre asta. Dacă vor fi aleşi înapoi, înseamnă că acesta este nivelul PSD din acest moment. Deriva a venit din altă parte. Aceşti oameni au beneficiat de un anumit moment al partidului şi au monopolizat resursele şi nimeni nu a vorbit nici măcar în spaţiul public despre asta, deşi nemulţumiţi erau o grămadă.

Dacă Adrian Năstase, de exemplu, va prezenta un proiect care ar putea să vi se pară viabil, l-aţi susţine?

Nu pot să spun decât dacă văd acest proiect.

Dar dumneavoastră, gruparea de la Cluj, veţi depune un proiect?

Va veni cu o variantă, cu siguranţă. Eu personal nu, pentru că nu aş mai vrea să fac parte din conducerea vreunui partid de acum încolo. Vreau să mă ocup de profesie şi de alte lucruri, dar ca militant, ca intelectual de stânga, mă interesează asta şi lucrez la un program.

Aţi vorbit de nenumărate ori despre posibilitatea creării unei alte forţe de stânga. Care ar fi condiţiile care ar duce la aşa ceva?

Eşecul reformei în PSD, revenirea la vechile reflexe, schimbarea pălăriei partidului şi atât, combinat cu o situaţie de opoziţie de dreapta inconsistentă, cum s-ar putea produce dacă nu ne reformăm în acest moment. Plus aceeaşi atitudine a PSD în general faţă de Transilvania, Banat şi de alte zone ale ţării, acelaşi centralism. Deci, aceste lucruri, combinate şi cu un mesaj inconsistent de stânga cu siguranţă că vor determina naşterea unui nou partid. Fără să existe un proiect nepărat, dar se va naşte acest proiect, pentru că există o mare nemulţumire din partea oamenilor care doresc o stângă inteligentă, o stângă curată, care să corespundă la ceea ce se întâmplă acum în lume şi în Europa. //

Interviu realizat de ANDREEA PORA



--------------------------------------------------------------------------------
Comentarii:


1 maria
Domnul Dancu nu se dezminte, observatii pertinente, eleganta in exprimare, ma mir doar ce cauta in PSD ! Am intrat de citeva ori pe blogul lui Nastase, un intelectual rasat, care prin eleganta exprimarii vrea sa te faca sa-i uiti cupiditatea ! D-le Dancu, daca vreti binele partidului,si nu candidati la nici o funcyie, nu faceti greseala de a-i lasa in frunte pe aceeasi Nastase,Iliescu, Hrebe, "Almanahe",...... In rest,s-auzim numai de bine
--------------------------------------------------------------------------------
2 Emil
Dl. Vasile Dancu este unul dintre putinii? intelectuali veritabili ai PSD, atat de atipic incat acum vreo 6-7 ani imi puneam in sinea mea intrebarea - "oare ce cauta omul asta in PSD, nu are un pic de frisoane cand se uita in jur?". Dar asa cum spune chiar domnia sa, timpul iluziilor a trecut. Cat despre proiectul lui Adrian Nastase, sa fim seriosi.
--------------------------------------------------------------------------------
3 Chitu
Din felul in care puneti problema imi dau seama ca sunteti un om cu bune intentii. Eu, ca si dv., desi n-am facut parte din partidul lui Iliescu, cred intr-o politica de stanga, in special in plan economic unde se personalizeaza mai bine partidul sau partidele, numai ca, sincer, la liderii pe care-i are partidul, dati-mi voie sa ma indoiesca de o cat de mica probabilitate sa se schimbe macazul. Obsesia liderilor de partid pentru fondurilor financiare, de la buget, la toate nivelurile institutiilor, e prea puternica pentru a-si permite o clipa de relas doctrinar, de inteleciune colectiva, si pentru a se intreba, simplu si direct: colegi sociali-democrati, incotro mergem noi ? Incrancenarea paroxistica ce l-a cuprins pe Geoana in confruntarea cu Basescu, il transforma intr-o piatra de moara pentru partid. A devenit un personaj anacronic in partid, demagog pana in maduva oaselor, veleitar peste limita rezonabilului, depasit de imperativele prezente de limpezire doctrinara, de purificare a partidului de premize sociale false si de indivizi primitivi. Intr-un partid in care buldozerele de talia lui Vanghelie fac legea, promoveaza valorile si schimba sau mentin liderii de frunte ai partidului, nevoia de a se transa si transparentiza problema doctrinara e departe de a fi macar un deziderat. Eu vad in PSD un impostor in materie de social-democratie, un promotor al valorilor crestine depasite in materie de dreptate sociala, adica al pomenilor, al parastaselor. Lumea moderna de azi stie sa abordeze elegeant si civilizat doctrina sociala in sfera economicului, fiindca asta e cea mai importanta problema in momentul de fata. Penibilele si ipocritele manifestari sociale ale partidului dv., satisfacand pretentiile salariale ale unor categorii in detrimentul altora sau, mai grav, in detrimentul Romaniei pe termen lung, indatorand tara si legand-o de glia intereselor straine, nu poate sa va duca decat la periferia simpatiilor populare si-a puterii. Stiu ca oamenii simpli, alegatorii, nu foreaza prea adanc in semnificatia gandirii fiscale ( de cota unica sau graduala), ei receptand in schimb facila actiune a ceia ce primesc, mai o pomana vanghelizata, cu mici si bere, mai un compromis salarial fata de grupuri de putere sindicala, tolerarea nepermis de mult a unei stufoase si costisitoare mase de salariati bugetari etc. In Romania, ca in orice tara de pe planeta Pamant, se pun doua probleme fundamentale: cum sa prosperam impreuna si cum sa distribuim bogatia intre membri societatii. Saltul calitativ si cantitativ al intregii societati, in sfera economicului, e o problema ce implica societate in ansamblul ei, nu doar guvernul sau puterea in general. In schimb, distributia echitabila a bogatiei, sau saraciei, e una ce tine exclusiv de putere. Or, aici apare problema, nu vrem sa recunoastem ca exista un conflict, inca mocnit, intre diferitele categorii sociale: bogatii si saracii (aici includ si salariatii). O politica sociala inseamna sa se puna mai mult presiune fis
--------------------------------------------------------------------------------
4
Unde se terminã bugetul, se terminã ºi stânga ................pardon!....incepe stinga sa ciripeasca......
--------------------------------------------------------------------------------
5 rizoaicad.arges
Dle Dâncu! Sunt stupefiat ca dvs., ca om de stanga, sustineti “MIZERIA” numita vot uninominal, fie el cu compensare, intr-un tur sau in doua tururi! Parlamentarii trebuie sa promoveze interesele tarii, ale societatii romanesti, iar nu niste interese locale pe care au datoria sa le reprezinte alesii locali: presedintii de consilii judetene si primarii! Caci si in cazul acestei “mizerii”, numite vot uninominal, eu alegator, apartinand comunitatii celor saraci, sau comunitatii celor bogati, trebuie sa aleg, prin votul meu, UN VOT in Parlament care sa reprezinte interesele comunitatii mele, a celor saraci sau a celor bogati. UN VOT in Parlament, pentru comunitatea mea, aleg doar ATUNCI cand votez un partid, nu cand votez un individ, care atunci cand s-a vazut cu sacii in caruta pentru urmatorii 4 ani, trece cu arme si bagaje in tabara adversarilor lui politici, care sunt si adversarii intereselor comunitatii mele. Deci, cel mai democratic si cel mai reprezentativ VOT, este votul proportional pe lista de partid, situatie in care vor fi sigur reprezentate cele doua mari comunitati sociale, cea a saracilor si cea a bogatilor, prin stanga si dreapta, precum si alte subcomunitati. CEA MAI MARE MANIPULARE de dupa 1989, a fost aceea de a-i determina pe alegatori sa sustina “MIZERIA” de vot uninominal si, culmea, sa aiba impresia ca au o reprezentare parlamentara, pentru comunitatea lor, mai buna (!) decat in cazul votului pe lista de partid! Mai departe impartasesc observatia comentatorului “Chitu”, care ar trebui sa se afle ca lozinca-indemn de urmat in orice incapere a partidelor de stanga: “(Transcriere libera) Doctrina sociala de stanga trebuie sa se manifeste in sfera economicului, si nu, ipocrit, satisfacand pretentiile materiale ale unei categorii in detrimentul altora sau, si mai grav, in detrimental tarii pe termen lung, legand tara de glia intereselor straine"! Partidele de stanga, deci si PSD-ul, au/are datoria de a sustine orice idée care conduce la mai multa dreptate si echitate in societate, care poate elimina haosul si coruptia si care poate schimba comportamentul social al indivizilor! Acum doua zile s-au impliit 17 ani (!) de cand am prezentat Parlamentului solutia Juramantului implicativ (J.i.), care poate aduce societatii romanesti o renastere generala! Nesimtirea celor carora m-am adresat de atunci si pana astazi, politicieni, ziaristi, activisti civici, este cat Himalaia de mare daca aceasta solutie nu a ajuns nici la cunostinta opiniei publice! Un lucru este absolut sigur, si anume ca nimic nu se va schimba in Bine in Romania, atata timp cat clasa politica si Administratia tarii, de la Presedinte pana la ultimul functionar, nu vor primi “botezul” acestui Juramant! Partidele de stanga, deci si PSD, daca se afla in slujba dreptatii si reprezinta interesele comunitatii celor saraci, au/are datoria de a imbratisa ideea J.i. , si de a-l promova cu toata forta in viata societatii romanesti! Textul Juramantului implicativ, ce trebuie a

01 ianuarie, 2010

Un an mai bun!

La multi ani, dragi prieteni! Anul acesta am primit atatea sms-uri de felicitare ca m-am intrebat oare de unde vine aceasta dorinta de a trimite un gand spre celalalt. As fi inteles daca am fi castigat alegerile (Eu sau partidul), atunci oamenii isi aduc mai repede aminte de tine, cu sau fara interese ascunse. M-au sunat si mi-au trimis sms-uri aproape 1000 de oameni si dincolo de greutatea de a raspunde acest lucru nu poate decat să ma facă fericit. Nu vreau să speculez in legatura cu situatia de invinsi a unora, oameni care si-au adus aminte de mine desi nu ma mai sunaseră de 1 an si jumatate. Nu voi vorbi nici despre invingatorii de acum care altadata ma sunau cu speranta doar, doar voi avea pentru ei o cifra care sa le intretina speranta de a se apropia de ciolan. Cand cineva iti trimite un semn, un gand bun, nu trebuie sa te intrebi de ce a facut-o pentrucă gestul cautării aproapelui este mai important decât motivul lui. Cautand să ne explicăm un gest sau altul poate pierdem momentul in care cineva are nevoie de ajutor sau altcineva vrea, pur si simplu, să ne lumineze cărarea prin intunericul singurătăţii sau să-si audă vocea ca si cum nu ar fi singur. Relatia cu altul se naste dintr-o nevoie, dintr-o cautare pe care de multe ori n-o intelegem si tânjim după ceva pe care nu l-am vazut, nu l-am auzit, nu l-am simtit. Acel ceva pe care il vrem si uneori nu suntem siguri ca daca l-am intalni l-am recunoaste. O lipsă, o asimetrie a fiintelor noastre care ne impinge să ratacim spre altii intru gasirea unui gest, unui gand, unui zambet, unei imbraţisări. Imi pare fascinanta orice intalnire cu celalalt, cred ca existentialistul care a spus ca "Infernul sunt ceilalti" a vrut doar sa para interesant. Oricite rani sau dezamagiri ai aduna de pe urma cautarii celorlalti, nu există nici un motiv să te opresti, nu există nici un motiv să nu mai cauti sau să nu te mai cauti pe tine in asemănarea cu altul sau in tăioasa deosebire de celalalt. Tuturor va multumesc pentru lumina de gand trimisă spre mine si va imbratisez cu aripile acestui cantec care vorbeste despre iubire, prietenie, solidaritate. Puneti voi cuvintele! Va doresc un an in care să nu va opriti din speranta ca in fiecare trecator ati puntea intalni pe cel mai bun prieten al tau.

http://www.you-tube.ro/makis-abianitis-love-secret-v211328.html


Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...