31 ianuarie, 2009

POVARA STÂNGII

Discuţia despre îngheţarea salariilor este un foarte bun prilej privind modul în care se răzbună politica pe cei care promit uşor sau despre cât de mult cântăreşte identitatea. Preşedintele a lansat ideea îngheţării salariilor, dar dacă rămânem la această temă, nu vom ajunge la nici un rezultat.


Este o măsură care ar trebui gândită doar într-un sistem de compensare. Depinde, ea poate fi acceptabilă dacă se îngheaţă preţurile, de exemplu, condiţie imposibil de realizat în economia sălbatică de piaţă. Sau dacă s-ar putea prezerva toate locurile de muncă, s-ar realiza astfel o altă condiţie şi aceasta la fel de utopică. Măsura nu este oportună pentru că poţi arunca toate costurile crizei doar pe salariaţi, oameni care, oricum, suportă sistemul dezechilibrat de pensii din România. Aflat la guvernare, PSD are o dificultate suplimentară, povara identităţii. Cei de dreapta, în situaţii de criză, se ocupă de cei bogaţi, dau ajutoare structurale pe baza unor teorii cu aer savant, stânga însă este condamnată să-i apere pe cei mulţi, adică pe cei care au suportat- în istorie- toate crizele economice ale capitalismului.

Cum ar putea PSD, un partid de stânga, mă întreabă un jurnalist , să accepte o asemenea măsură? Din păcate, PSD trebuie să aibă un program de stânga adevărat, care se revendică prin credinţa în valori, nu doar prin gratuităţi şi cadouri pentru populaţie. Ce diferenţă a fost între PSD, PDL şi PNL în privinţa promisiunilor de campanie, în timp ce criza mondială începuse, în februarie 2007, în SUA. Niciuna. Toate cele trei partide au dat dovadă de proiecte de comunicare cu accente de populism exemplar (de stânga, de dreapta - nu poţi să-l cataloghezi). Din nefericire, politica românească nu se revendică de la sisteme de valori care să cristalizeze acţiunea politică.

La vorbe şi promisiuni e liber în campanie, acolo unde nu există credinţe ferme şi proiecte serioase ale partidelor. PSD a renunţat la o parte a identităţii sale când a ales să facă o coaliţie în interes naţional cu PDL. PSD trebuie să fie avocatul celor mulţi în Guvern, dar va trebui mereu să negocieze cu PDL, mai ales că a făcut greşeala de a lua toate ministerele care redistribuie bani de la buget. în locul negociatorilor PSD, aş fi împărţit frăţeşte cu PDL ministerele cu potenţial de conflict social, mari consumatoare de fonduri, ştiind că nu vor fi bani în 2009. Probabil, nici pesediştii nu au putut să facă o proiecţie veridică spre criză, s-au gândit, poate, că banii daţi pensionarilor, salariaţilor în sănătate, educaţie sau funcţionarilor conservă voturi ori aduc unele noi. Este adevărat, gândirea este valabilă pentru regiuni sărace şi în condiţii de belşug, când se poate da de la centru.

Mulţi manageri politici din PSD provin din zone caracterizate de sărăcie, iar acest lucru afectează, dacă nu mă înşel, şi viziunea PSD, uneori.
Sper să nu se supere foştii mei colegi, nu-i critic, îmi dau şi eu cu părerea, poate era mai inteligent să împărţim şi riscurile, şi posibilele avantaje cu PDL. Mai ales în condiţii de criză, alocaţiile sociale vor fi insuficiente, vor crea nemulţumiri. Oricâte ar încerca să facă miniştrii PSD responsabili, stânga ar putea pierde din simpatie. Dacă faci în patru ani 100 de km de autostradă (un mizilic într-o lume normală!), la noi poţi deveni erou naţional, dar pentru scăderea nivelului de trai nu te iartă nici votanţii tăi.

Cred că PSD poate să-şi păstreze identitatea de stânga şi în condiţiile coabitării cu PDL (nici ei nu sunt cine ştie ce dreptaci!), însă venind mereu cu proiecte, cu imaginaţie, cu strategii creative de adaptare la criză. De multe ori, proiectele mici creează efecte mari, printr-o lege a epidemiilor sociale. Vor fi momente când, invariabil, pesediştii se vor opune în guvern unor măsuri, dar nu poate fi singura strategie de a rezista identitar.

Cât despre păstrarea capitalului electoral, în condiţiile crizei, trebuie mânuită cu atenţie o asemenea intenţie (na, că fac versuri!) pentru că o poţi păţi, poţi primi eticheta de demagog şi o pot crede asta chiar şi cei pentru care te-ai luptat, dacă o duc rău. Avem un paradox recent: PSD s-a luptat cu Guvernul Tăriceanu pentru bazinul său electoral: ruralul. A obţinut câte ceva, a făcut concesii guvernului pentru măsuri de asistenţă a locuitorilor din rural. Când colo, pentru prima dată, la ultimele alegeri votul pentru PSD a venit din... urban. Ţăranii au primit prin biserici şi primării liberale câteva din miliardele de euro din deficitul lui 2008 şi au votat... pe cei care aveau cheile de la cămară, nu pe cei care se luptau pentru banii lor de agricultură şi care le-au mărit pensiile, şi au readus unele subvenţii.

în condiţii de criză, fiecare gest politic trebuie cântărit, cercetat, făcut studiu de impact, este periculos să te conduci doar după instinct. Din păcate, încă nu cred că suntem capabili să creăm strategii de criză eficiente, cu toate bunele intenţii ale Guvernului, pentru că majoritatea politicienilor români gândesc mai ales în termeni de cheltuire de resurse, nu ştim să gândim efecte programate creatoare de resurse. Povestea cu cota unică nu a fost verificată şi, în condiţii de scădere economică sau stagflaţie, nu cred că de la cota unică a venit creşterea recoltării de venituri la bugetul de stat.

Cred că se pune o presiune prea mare pe PSD, pe baza faptului că este un partid de stânga. Când nu sunt bani, identitatea de stânga este o povară în sistemele neevoluate, care au conservat prea mult moştenirea comunismului.
E o sarcină grea, dar PSD are o şansă de a se reforma (nu credeam să mai scriu vreodată această frază!) Să ne aducem aminte că, între 2001 şi 2004, PSD şi-a conturat ideologia de stânga, dar în administrarea ţării a făcut ce trebuia pentru integrarea în NATO şi încheierea negocierilor cu UE.

Este un moment complicat pentru PSD, dar cred că îl va trece cu bine în colaborarea şi confruntarea cu PDL, căci în guvern sunt oameni cu experienţa guvernării 2001-2004, când nu s-a condus ţara după ureche, ba din contră. Problema va apărea la partid, unde s-ar putea să se despartă apele. Sub presiunea crizei am putea să asistăm la apariţia unor dispute de clarificare ideologică. Stânga baronilor sau cea a vechilor comunişti, bazată pe melodia gratuităţii traiului pentru popor, ar putea pierde teren în faţa unui curent de social-democraţie cu spirit european, mai imaginativ, mai creativ, mai apropiat de calea a treia... Norocosul de Geoană mai are o şansă... pe care nu cred că o va folosi.

22 ianuarie, 2009

PUPINCURISM ŞI MELANCOLIE




Pupincurismul la români este tehnică, dar pentru unii se apropie de artă. Si nu ar fi nimic dacă pupincuristul nu ar face pauze de respiraţie când işi învârtoşează limba şi injură, căutând duşmani presupuşi puntru dosul pe care-l lustruieste, cu gândul de a face plăcerea completă celui masat. Pe malurile Dâmbovitei pupincurismul este dinamic, concurential, competitiv şi mai usor de suportat. Cel care-l practică vrea să ia locul cuiva, se vede şi este acceptabil, in fond, politica este competiţie.
Acum că adie miros de ciolan, pupicuristii sunt in alertă, caută locuri unde isi pot exersa cu maximă eficientă atingerea de catifea a limbii si mierea din cuvinte. Dacă Ziua de Cluj, de exemplu, nu ar apărea in Revista presei din Modrogan, Kisselef, sau Aviatorilor, multi politicieni nu s-ar chinui să răspundă jurnalistilor, multi politicieni sau analisti nu şi-ar da cu părerea şi nu ar scrijeli cu plaivasul. O forma de pupincurism politic dinspre stânga este să critici Grupul de la Cluj pentru relatii cu PDL sau Băsescu, pe principiul ca îi faci plăcere lui Iliescu, lui Năstase sau chiar lui Mircea Geoană. La început au încercat să demostreze că Grupul de la Cluj nu există. Apoi s-au chinuit să zică tare si răspicat că nu mai există. In timp ce infulecă ciolanul de la cazanul unde Traian Basescu stă cu polonicul, unii se uită spre Cluj şi strambă din nas. Cică noi vrem să ne repozitionam, să spargem PSD, că participăm la un complot, suntem oamenii lui Băsescu.

Pare interesant, doar că noi nu suntem nicăiri in spatiul politic, nici la cazanul cu ciolan, nici la masă cu Băsescu, nici cu PDL-ul la chefuri. Stau si mă scarpin sub căciulă, ca Moromete, şi nu mă pot abtine să recapitulez câteva lucruri din trecutul apropiat.

Când a inceput scandalul Biletelul şi, in doua saptamani, Alianta DA a pierdut peste 10 procente am propus să ne vedem de treabă, să facem opoziţie de stânga şi să nu ne ocupăm cu spargerea ei, căci PD-ul va veni in opozitie, alaturi de noi, si vor capitaliza o mare parte din electorat. Dacă in acel moment Alianta DA avea 37%, peste doua saptamani, separate de integerea PNL –PSD, PD avea 40% iar PNL 20%, iar noi nu reauseam sa crestem deloc. Dintr-o alianta de 37% am reusit sa facem doua partide care, impreună, aveau 60%. Am avut dreptate, dar era prea tarziu.

In momentul in care s-a propus suspendarea lui Basescu şi eram vicepresedinte, însărcinat cu analiza si strategia, am spus public că este o prostie care il va relansa pe Traian Basescu şi va impinge PSD mult in jos. După scandal, Băsescu a crescut vreo 25 de procente, PDL ul s-a relansat, iar PSD a scăzut la 17%. Colegii au recunoscut public că a fost o mare greseală că nu m-au ascultat, dar unii se fac că au uitat.

In conditiile în care Guvernul Tariceanu nu era un guvern legitim cu 20%, am propus o motiune de cenzură, in urma căreia PSD ar putea participa deschis la guvernare, eventual pentru a pregati terenul pentru guvernarea urmatoare. Desi hotararea s-a luat in unanimitate la BPN, in Parlament unii s-a opus si ne-am facut de râs, lipsindu-ne 12 voturi. Peste un an, s-a dovedit ca PNL a trădat in seara alegerilor, dar memoria scurtă a celor obisnuiti doar să pupe, a inregistrat doar spaima de PDL.

Am spus apoi că rezultatele viitoarelor alegeri vor face posibilă si probabilă o coalitie dintre PSD si PDL. Toti au spus că nu este aşa, căci bine a zis Domnul Iliescu, liberalii sunt pentru noi adversari tactici, deci ne pot fi prieteni, pedistii lui Băsescu sunt adversarii strategici, ideologici, dusmanii de moarte. Au venit alegerile si s-au răsucit peste noapte toti adepţii teoriilor despre adversarii tactici si cei strategici. S-au dus toti la Băsescu să bată palma, in schimbul funcţiilor. Evident, pentru Romania si in numele crizei. Noi, de la Cluj, ne uităm la televizor , nu vrem funcţii, nu vrem nici macar să se recunoască faptul că am avut dreptate.

Am mai spus atunci că trebuie sa se gândeasca bine PSD-ul, să nu regrete apoi Alianta cu PDL, căci sacrificiul este destul de mare, e greu să fii in acelasi timp şi prieten si dusman, un partid mare ca PSD ul va putea aborda greu alegerile prezidentiale fiind in coalitie cu Traian Basescu. Nimeni nu m-a băgat in seamă, câţiva colegi s-au strâmbat la mine iar unul mi-a zis: Ma, tu chiar esti Gică Contra, vrei să strici coalitia cu PDL? Peste câteva zile început opozitia in PSD la proiectul cu PDL, unii văzând că s-au pripit.

Ca o consecinţă a faptului că am avut dreptate de mai multe ori, am fost impinsi usor spre ieşire. Am acceptat să plecăm. Să ne vedem de meseriile noastre, să ne reintâlnim cu viaţa, cu cărtile, cu familiile si prietenii. Cateodată imi vine să le dau telefon unora din cei care au vrut să scape de noi şi să le spun un sincer multumesc. Sunt fericit să mă reintâlnesc cu viata mea cea normală si simplă, iar Ioan Rus imi confirma acelaşi sentiment.
Dar nici aşa nu este bine, vin unii iar să ne facă proiecte politice de luptă pentru Primaria Cluj, sau alte năzbâtii. Dacă vreau să-mi fac meseria de dascal si să sa joc fotbal cu baiatul meu si nu mă interesează nici o functie publica, însemna că am o strategie cu Traian Băsescu? Dacă ne-am săturat de moluştele care se ascundeau după noi sau de pupincuristii care visau în spatele nostru la ziua când vor avea si ei pupincuristii lor, este un semn că vrem să rupem partidul? Este normal ca de la masa cu PDL unii să ne critice că nu luptăm activ cu pedeliştii?

Multi au început să moară de grija PSD Cluj, după ce ani şi ani au ridicat osanale greţoase lui Boc sau Nicoară. Am o colectie de câteva sute de articole şi ode închinate lui Boc de oameni care acum critică organizatia PSD că nu face opozitia pe care o vor ei. Mă gândesc chiar să public o antologie cu deontologi, cum le spune prietenul meu Mircea Badea. E adevarat, poate nu am avut destui bani să ne putem promova ideile iar in campanii, dacă atacam primaria in conferinta de presă, erau mereu si jurnalisti care ne răspundeau pe loc, in numele primarului, absent din Cluj. Am avut multi prieteni din media care ne-au sprijinit mereu, pe gratis, deontologic, dar in lupta cu Bucurestiul, pentru descentralizare sau reforma partidului, dar in lupta locală resursele judetene si municipale ale Aliantei DA au fost mai tari decât noi si proiectele noastre.

Mă tot intreb, oare dacă PSD ar face ce spun ei, partidul va plăti mai putin in campanie? Sau dacă respectă indicatiile analistilor, celor de la PSD nu o să li se mai ceară 1500 de euro pe aparitie tv, zeci de mii de euro pe advertoriale si stiri in ziare, zeci de mii de euro pentru outdoor? Cred ca actuala conducere a PSD Cluj ştie ce are de făcut, s-au retras doar doi oameni, cantitate neglijabilă, iar cei care vor să-i ajute s-o facă direct, nu prin invăluire. Să le publice ideile, să ajute cu bani sau cu participare la activităţi militante, să promoveze candidatii, să se arunce în lupta politică anunţindu-şi candidature când este cazul.

Pe cei care sunt pupincuristi prin vocaţie, talent sau vointa de a parveni, îi sfătuiesc să adopte pupincurismul concurential, dinamic. Adică să spună direct ce vor, să candideze, să se exprime in spatiul public, să-şi asume un destin politic, să lupte cu cine cred ei că trebuie luptat. Să renunţe la a face proiecte pentru alţii, sau a critica aluziv doar, doar s-o prinde Domnu cutare, asteptand poate să fie promovati. Pupincuristii melancolici (ah, melancolia este fericirea de a fi trist) sunt niste jalnice limbi umblătoare şi lor le prefer duşmanii autentici. Tristeţea frustrată a pupincuristului melancolic mă deprimă si imi taie până şi pofta de a scrie despre el, intr-o tară unde un neamţ celebru, ajuns la Bucuresti, spunea că este dezgustator faptul in Romania nu poti avea nici măcar dusmani, a doua zi îţi devin prieteni.

Vasile Dâncu

PS. Acest articol nu face referire la intelectualii, jurnalistii sau reprezentantii unor partide sau sindicate care mi-au propus să candidez independent sau sub sigla lor la primaria Cluj. Lor le multumesc pentru că vroiau să se implice activ într-un proiect de schimbare, nu făceau proiecte pentru altii. Sper că nu va trece mult timp până să ne intâlnim, cu toţii, intr-un proiect de schimbare a Clujului.

13 ianuarie, 2009

Jurnal

Efectul TOLEA CIUMAC în politică și capcana pentru PSD

Decapitarea ministrului Gabriel Oprea pune un diagnostic pe momentul politic. Sistemul politic românesc este bolnav si grupurile de interese au invadat viața politică. Atacul unor structuri ale siguranței statului de către crima organizată este semnul transformării statutului si pierderii manopolului violentei legitime pe care-l are statul, cum zice Max Weber, dar mai ales piederea autorității si functiile de asigurare a ordinii si justitiei sociale. Convoiul de 2000 interlopi si cetateni din Craiova, de la inmormantarea lui Caiac, transmis in direct la televiuni, a arătat un model in care acolo unde instituțiile statului renuntă la atributiile de ordine publica si siguranta cetateamnului, în locul lor aceste atributii sunt preluate de lumea interlopă si grupurile de interese. Politia si politica din unele orase sunt in conexiune cu grupuri de interese, aceasta fiind una din semnificațiile luptei impotriva generalului Virgil Ardelean. Cu generalul Ardelean la interne, in funcție de control intern, interlopii politicii nu ar fi reusit să-și promoveze in functii de conducere, mai ales la inspectoratele judetene, politisti corupți sau afiliati unor grupuri de interese. După ce Dragnea a reusit să impuna aberatia controlului total al judetelor prin Președinte de Consiliu Judetean si Prefect de la acelasi partid, lucru acceptat si de PDL, ce mai lipseste din ecuatia controlului total al resurselor unui judet? E simplu, seful inspectoratului judetean de politie pus de grupurile de interese . Lucrare perfectă, ecranaj total.
***
L-am vazut si pe Vanghelie trimitind la presa armaghedoane (rimează cu vanghelioane) prin intermediul finului său Stochiță cu aberatii despre Grupul de la Cluj si un complot pentru ruperea unității de monolit a PSD. Această aberatie, lansată si pe un armaghedon distribuit de un jurnalist de la o televiziune prietena, arată lipsa de inspiratie a marelui inchizitor, moralist si păzitor al identității PSD care este Marian Grămăticul. L-am vazut acuzând de coruptie un vicepresedinte de la Ilfov, il vad cărând stindardul luptei anti-Băsescu si nu pot observa o grozavă nepotrivire: niciodată PD (si nici PDL) nu a pus un adversar serios pentru marele lider din sectorul 5, mereu a avut cel mai slab candidat . A avut un candidat femeie sau un tânar fără notorietate si fără experienta . Nu cumva el este bufonul care simulează lupta cu Presedintele si, prin aceasta, o devalorizează?

Nu pot să nu mă mir cum liderii PSD nu observă capcana pe care le-o intinde grupul celor s-au opus aliantei cu PDL. Acestia se luptă să distrugă alianta si caută soluții pentru crea un scandal din care PSD sa iasă de la guvernare pentru ca sa fie posibilă o bătălie cu Traian Basescu in toamnă, alaturi de PNL si UDMR. Capcana este că atacându-l mereu pe Basescu si Boc, PSD iși sabotează propria guvernare. Cine este interesat să se rupă coalitia de guvernare? Poate doar cei care au incă proiectul cu PNL, proiect in care liberalii i-au trădat in seara alegerilor. Ce alt sens are vânatoarea de simpatizanti PDL in PSD, dacă PSD si PNL sunt intr-un proiect politic comun, poate doar cautarea efectul de semana o neincredere care va exploda apoi prin ruperea coalitiei.
Obsesia ca Băsescu vrea sa rupa PSD este deja o tâmpenie veche si e repetată de prea mult timp ca sa mai reziste ca explicatie. Dar daca este repetată insistent, ea ar putea deveni realitate în cazul in care s-ar pune problema unui scandal in coalitia de guvernare si PSDul ar trebui sa plece. In sociologie, acest fenomen se numeste profetie care se autorealizează.
***
Ce sa mai spun de tâmpenia cu Grupul de la Cluj care vrea sa rupă PSD? Numai inteligența unor cretini poate agita acest pericol după ce Ioan Rus si cu mine ne-am dat demisiile din toate functiile, nu am candidat, am revenit la meseriile noastre si ne simtim foarte bine așa. Unii fosti colegi de proiect si-au pus cenusa in cap si au spus că Grupul nu exista si nici n-a existat vreodată. Au fost iertati. Hotilor inteleg să le fie frică de Virgil Ardeleanu, dar de reformă sau modernizare politică, de descentralizare sau de autonomie decizională in administratia locală cine să se mai sperie? Ele au fost ingropate si a ramas doar ura unora care si-au pierdut functiile sau complexul celor fabricati de minirevolta de la Congresul din 2005. Ce să intelegem din invocarea Grupului de la Cluj chiar in conditiile in care ne-am lasat la vatră? Că este nevoie de noi, spaima si ura celor care ne invocă ar trebui să ne mobilizeze? Multumim pentru atentionare, ne gândim.
***
Gabriel Oprea a plecat cu demnitate din functia de ministru dar cei care aplaudă victoria unor politicieni contestati nu de mult de toată lumea vor ajunge in scurt timp sa regrete că nepăsarea noastra a produs in politică mici monștri pe care societatea i-a scapat de sub control. I-am vazut des la televizor si ne-au devenit familiari, simpatici. Unii aveau dosare penale barosane dar in bulibaseala noastra nu mai stim cine este vinovat si cine nu. Altii erau agramati si fara scoală, dar presa i-a promovat pentru a lovi in partidele din care veneau, sau pentru a face spectacol. La noi, politicienii, este insa principala vină. Am populat lumea politică cu personaje bizare si acestea incep sa ia controlul. Numesc acesta efectul Tolea Ciumac, ca sa nu îi spun Frankenstein. Dan Diaconescu l-a creat pe Tolea, in dispretul decentei televizuale, iar intr-o seara, in direct, creatia lui l-a ridicat pe sus și l-a dus la tomberon. Multi din cei pentru care s-a creat un uninominal stâmb, falsificat, deja asteaptă cu tomberoanele la usa politicienilor spilcuiti, marii lideri politici ai momentului.

***
O ultimă remarcă, este păcat că social democratii, colegii mei, nu se concentrează, de exemplu, pe explicarea proiectului privind interzicerea cumulului dintre salar si pensie. Dincolo de lipsa de strategie, de greselile de comunicare, de graba cu care s-a facut, este un proiect corect care deseneaza o parte din viitorul Romaniei. Trebuie sa-i sprijinim pe pensionarii utili, dar schimbul de generatii nu se poate face dacă majoritatea posturilor sunt ocupate iar absolventii pleacă in străinatate pentru locuri de muncă. Este încă un front de lupta impotriva aliantei PSD-PDL, atac ce vine tot din partea celor care vor PSD-ul plecat din Guvern. Ministrii PSD din Guvern ar trebui să il sprijine consistent pe Marian Sârbu, măcar in fata contestările acestui proiect din interiorul PSD, contestări care se inmulțesc. Mă tem că Guvernul nu va rezista presiunii venite de peste tot si va renunta la acest proiect.
Trag speranta că prietenii mei pesediști din Guvern vor putea, in fine, să lucreze la capacitatea lor maximă si nu vor mai fi atacați din interior, in numele interesului de partid. Daca nu vor fi solidari intre ei, dacă vor ceda usor comisarilor politici, vor fi eliminati sub diverse pretexte. Cel mai mare păcat va fi acela că stau la masa guvernului cu pedelistii. Competenta celor mai multi dintre ei, pe majoritatea îi cunosc foarte bune, este singura modalitate de a arata o altă față a PSD. Si Romania ar avea doar de câstigat...
Am folosit un limbaj decent?

04 ianuarie, 2009

La multi ani!

Multumesc sutelor de prieteni care mi-au trimis mesaje de felicitare de sarbatori si Sf'antul Vasile. Am incercat sa raspund dar, in cele doua saptamani petrecute in Alpi, am pierdut multe ocazii sa raspund telefoanelor sau unor mesaje. Urez tuturor cititorilor blogului meu fericire, noroc si bunastare pentru 2009. La multi ani!

Vasile Dancu