26 februarie, 2009

Televizorul mut


Pentru George

Faceţi un experiment care o să vi se pară, vă asigur, fascinant. Daţi drumul la televizor, altfel ştiu că nu se poate trăi, dar opriţi-i sonorul. Si dacă nu vi se pare prea mult, nu citiţi şirul de cuvinte care fuge pe krol. Uitaţi-vă la televizor ca şi cum v-aţi uita pe fereastră. Închipuiţi-vă că viata trece ca un râu pe la geamul dumneavoastră.

Plimbaţi-vă cu telecomanda de pe un post pe altul după cum vă vine cheful. O să vedeţi că viaţa începe să primească o altă culoare si poate că televizorul va fi o mobilă mai interesantă nu un duşman. O să vedeţi femei care citesc de pe prompter şi dau din cap mai să iasă din cadru, unele cu un nas mai mare decât ar trebui să poarte cineva filmat din profil. Dar un lucru e sigur: femeile de pe televizoarele noastre sunt mai frumoase dacă am tăiat sonorul, nici dezacorduri, nici accent pus aiurea.

Din când in când râul de imagini vă aduce politicieni prinşi în colt de jurnaliştii şi văzuţi aşa nici nu par aşa de antipatici. Politicienii dau mult din mâini să împingă din gâtlej cuvinte pe care nu le au în vocabular, pentru că au citit prea puţin şi, unora, nici şcoala nu le-a prea plăcut. Dar fără cuvinte, politicienii sunt mai reali. Se vede că sunt relaxaţi, se vede că nu îi doare capul de criză, se observă că au venit să fie văzuţi. Văzuţi şi atât! Sunt îmbrăcaţi ca la nuntă şi din destul de des îşi ating nasul şi mai dau şi alte semne ale minciunii. Le vezi ochii alunecoşi şi dacă sunt puşi pe o canapea sau un fotoliu se tolănesc intr-un mod in care este clar că vor să ocupe tot spaţiul. Au fost învăţaţi de consilieri să se uite în cameră ori de câte ori au ocazia, dar ei coboară privirea pentru că nu au ce spune din privire, coboară ochii si îşi pipăie nodul la cravată, cu nelinişte si spaimă.

Jurnaliştii veniţi la talk-showuri cu politicienii se sprijină cu sictir cot şi privesc totul cu dispreţ, de regulă nici măcar nu se întorc spre interlocutor. Observi pentru prima dată că ei se îmbracă ciudat, nouă din zece refuză costumul sau cravata, culorile hainelor lor vor să atragă atenţia. In general, un jurnalist nu are nimic pregătit, nici notiţe, nici date sau studii, vorbeşte ca un academician despre orice, la orice oară, cu oricine si oricât timp. Pentru prima dată poţi observa gesturile de respingere pe care jurnaliştii le fac faţă de partenerii la discuţie.

Dacă ajungeţi pe nişte posturi de folclor sau manele, ori de câte ori vei ridica ochii spre televizorul- fereastră, o să vezi şiruri de oameni care joacă neîncetat o sârbă sau o învârtită unde fiecare dă din picioare în legea lui. Nu poţi ghici când se schimbă muzica şi nici cine se uită la asemenea tâmpenii: cine poate râde sau plânge la asemenea folclor, de „voie bună”, cum se spunea la un moment dat prin comunism.
Spre seară vin vedetele şi se rotesc pe la toate studiourile pregătite să arate chiloţi şi craci. Acolo dacă ai ceva cultură vizuală nu mai pricepi nimic. Unghiurile de filmare devin tot mai ciudate, decolteul este un centru de interes mai tare decât orice şi o să mai observi că toate paraşutele prezente ţin un microfon in dreptul buzelor. Probabil cântă, poţi să te gândeşti, doar nu recită sonete de Shakespeare. Seara personajele inventate in noaptea trecută de genialul Dan Diaconescu (nu glumesc!) fac o tură pe la ceilalţi colegi din showbiz, urmând să încheie in studioul OTV o zi foarte grea. Îl poţi vedea pe Dan Diaconescu uitându-se ca un gospodar veritabil la fiinţele din bătătură, privindu-le cu înţelegere şi iubire. Zâmbeşte enigmatic şi trage cu coada ochiului la cameră cu dublu înţeles si văzând seria de frankesteini produsă te întrebi dacă e un tip genial, un regizor grozav, sau doar un caracalean care si-a deşertat paporniţa la oraş şi a descoperit că poate găsi acolo proşti mai mari ca el.

Dacă eşti microbist o să poţi vedea acelaşi meci de vreo 10 ori pe săptămână, iar pe posturile locale de televiziune noul primarul are la el nenumărate blocnotesuri si pixuri lungi (oare când voi vedea un primar care are stilou la el, fără însă să aibă degetele pline de cerneală?) cu care ascultă atent cererile cetăţenilor. Si publicitatea este mai suportabilă la televizorul mut căci nu poate fi ridicat sonorul care te sperie la fiecare ecran publicitar. Transmisiile de la faţa locului sunt minunate la televizorul mut, un fel de leitmotiv pentru viitorul televiziunii: nişte fătuţe de regulă fără pile, sau unele prea virtuoase trimise la munca de jos, stau prin stradă, in apă până la genunchi, sau in rahat, dacă s-a spart vreo conductă de aia, se uită fix la tine, nu înţelegi ce vor, în schimb oamenii trec pe lângă sau chiar prin faţa ei ca şi cum nici nu ar exista. Ehei, unde sunt vremurile de altădată când lumea se aduna să-i pună coarne protevistului care transmitea din mijlocul maselor sau ţigănuşii îi furau portofelul si telefonul antenistei care era in direct şi nu putea mişca!

Dacă treci pe la preoţii de la Trinitas Tv o să vezi cu surprindere că atunci când apar cadre cu icoane sau fresce, camera urcă de jos în sus, de la picioare spre chip, deşi parcă ne aşteptăm să fie invers. Atâţia ani ne-au criticat femeile că ne uităm la ele de jos în sus şi noi care nu ştiam că de fapt ne închinăm la icoane cu acea ocazie.


Prietenul meu de la Bucureşti, cel care mi-a dat ideea televizorului mut, merită o ţuică făcută de tata. Am descoperit cum poţi transforma un duşman in prieten, cum poate cu adevărat televizorul să fie o fereastră spre lume. Televizorul fără sonor ar putea face lumea mai bună, păcat că Octavian Paler s-a dus dincolo fără să apuce să descopere această minune a civilizaţiei: televizorul mut. Maestrul mi-a spus odată că îşi iubeşte patria când nu umblă pe stradă şi când nu se uită la televizor. Maestre, televizorul mut este acceptabil, mă lasă să-mi iubesc ţara, mai greu este cu mersul pe stradă...
cititi acest text in http://www.ziuadecj.ro/

3 comentarii:

  1. Televizorul mut e ca o prezentare reusita in power-point. De cele mai multe ori, observatiile autorului te obosesc, totul a fost spus deja foarte bine. Prezentatoarele sunt mai frumoase, ziaristii sunt anti-tot oricum iar observatorii peisajului se pot in sfarsit relaxa. Sociologic vorbind, asta e marele castig.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a atras atentia urmatoarea fraza: "In general, un jurnalist nu are nimic pregătit, nici notiţe, nici date sau studii, vorbeşte ca un academician despre orice, la orice oară, cu oricine si oricât timp."
    Dom' profesor, aveti dreptate! Avand exercitiul vizionarii unor canale TV graitoare de alte limbi, am constatat ca "dincolo" jurnalistii prefera sa se specializeze pe anumite subiecte/teme, in comparatie cu anumiti exponenti mioritici ai "mediei" romanesti care se pricep, ca de obicei, la "cate putin din fiecare si la nimic din toate".
    Exercitiul de imaginatie propus de prietenul dumneavoastra nu este foarte nou, insa imi da o tema de gandire: probabil este o solutie sa treci prin viata cu sonorul dat la minim...Ce fac insa cu imaginea?

    RăspundețiȘtergere
  3. am incercat chestia cu tvu'...aai o senzatie faina....

    RăspundețiȘtergere