28 decembrie, 2009

O felicitare de la Maria, din Amsterdam

Draga Vasile,

M-am gindit la tine azi dupa ce am primit un mesaj extraordinar de la B G.
Iti forwadez textul si tie: "In Ajunul Craciunului, pe History Channel, intr-un foarte bun documentar despre Atena, l-am auzit pe poetul Tony Harrison spunind, la Delphi, un lucru extraordinar: e mai bine sa construiesti din pietre inegale, nu din caramizi regulate, deoarece, la un cutremur (iar noi construim tocmai pe cutremure!), pietrele inegale "joaca" intre ele si se asaza mai bine, pe cind caramizile se vor rupe tocmai pentru ca sint regulate, deja perfect imbinate, nemaipermitind niciun "joc": inchise la devenire, la hazard. Genial!"

Acest statement vine ca o continuare a unui studiu despre vizualizarea formei distrugerii pe care l-am inceput de curand pornind de la o asertiune filosofica a lui Sloterdijk: "Tot ce se distruge ia de cele mai multe ori forma unei piramide sau a unui con, sau chiar a unui munte". Nu trebuie o cercetare prea atenta pt ca sa constati ca tot ce este forma naturala se naste din tensiunea inegalitatilor pe cind tot ce este articulat si imaginat de om este prin excelenta fragil supus din nou tensiunilor de a deveni piramida, con sau munte la primul cutremur...
Sintem deci complet aiurea setati, ne dorim sa fim perfecti fara sa realizam ca perfectiunea inseamna de fapt vulnerabilitate maxima.

Asa ca Vasile iti propune sa ne bucuram ca sintem inegali cu noi insine, cu cei din jur si mai ales inegalabili in Univers! Din aceste inegalitati- rezulta charisma-ca forma sensibila a magnetismului personal.
Cum tu te-ai dovedit public si ca super profesor de charismatologie, nu-mi ramine decat sa te rog sa impartasesti frateste kilogramele de charisma in exces si sa-mi pastrezi si mie un dram :)

Sarbatori egal fericite!
Cu drag

Maria

24 decembrie, 2009

MULTUMESC, PRIETENI!

Va multumesc tuturor celor care m-ati votat in ancheta Antena 1 Cluj Napoca si Foaia transilvana dar mai ales celor care, in toată viata mea, ati ajutat să nu moară dorinta intalnirii cu celălalt şi cautarea luminii care este, uneori, ascunsă destul de bine in fiecare suflet, in orice spirit. Voi ma ajutati sa nu innebunesc de singuratate, să nu ma scufund in egoism, să zbor ca si cum as fi şoim, sa dau sfaturi ca si cum as fi întelept. Slabiciunile voastre ma ajuta să fiu tare, iar slabiciunile mele sunt acoperite de gesturile voastre de sprijin. Datorita voua marsaluiesc spre moarte cu frenezie, trăiesc si ma bucur de viata cu inconstienţă de prunc. Doar cu voi, alături, pot să lupt cu nedreptatea, cu ticăşia şi mizeria, sau să mă ridic de jos cand m-a lovit deznadejdea.

Suntem ingeri cu o singură aripă si nu putem să zburam, nu ne putem ridica din noroi, decât imbrăţişaţi. Va imbratisez cu drag, va multumesc pentru voturi si pentru gândul vostru indreptat spre mine.

Va doresc Sarbatori fericite! Craciun luminos!



Vasile Dancu (zis Carismaticul)









Vasile Dâncu, cel mai carismatic bãrbat clujean


Categorie: Eveniment Autor: Iulian Pop Data: 23.12.2009 Ora: 17:46


Sociologul, primarul și antrenorul, în preferințele cititorilor ftr.ro

În cadrul emisiunii Cucurigu de la Antena 1 Cluj, campania derulatã în ultimele douã luni de postul de televiziune și de cotidianul Foaia transilvanã și-a desemnat câștigãtorul. În urma voturilor primite din partea clujenilor, sociologul Vasile Dâncu a fost desemnat “cel mai carismatic bãrbat al Clujului”. Acesta a obținut în final 440 din cele 1.759 voturi exprimate, 25 de procente.

Vasile Dâncu a declarat, mai în glumă mai în serios, că premiul acesta este cel mai important din cariera sa. „Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Dintre toate distincțiile primite de-a lungul vieții, este cea mai valoroasã. Mã bucurã cel mai tare. Este un semn cã nu greșesc atunci cînd investesc în oameni. Solidaritatea cu cei slabi poate fi de asemenea o valoare. Le mulțumesc și mã bucur în primul rînd de faptul cã orașul nostru tinde sã devinã unul modern. Unul care sã nu mai fie impãrțit între români și maghiari, ci unul în care trebuie să trãim împreunã”, a spus fostul ministru pentru Antena1 Cluj.
El a explicat ce înseamnã pentru el carisma, calitatea care l-a propulsat pe primul loc în topul format de clujenii care au votat pe ftr.ro și pe antena1cluj.ro. “Carisma este o formã a reciprocitãții: ai ajuta pe oameni sã se descopere este o formã de carismã”, crede fostul președinte al PSD Cluj.

Primarul pe doi, antrenorul pe trei

Pe locul al doilea s-a clasat primarul Sorin Apostu, cu 337 de voturi, adicã 19%. Într-o perioadã povare medaliilor de la gît începe sã-l apese, primarul orașului a primit-o bucuros și pe cea de argint, de la Antena1 Cluj și de Foaia transilvanã. Pe poziția a treia în topul carismaticilor clujeni s-a situat antrenorul celor de la Universitatea Cluj, Cristian Dulca, cu 221 de voturi, ceea ce reprezintã 13%. În top 10 au mai intrat, în ordine: senatorul Marius Nicoarã, omul de afaceri Paszkany Arpad, directorul AJOFM Cluj Daniel Don, Președintele Consiliului județean, Alin Tișe, șeful poliției, Ioan Pãcurar, patronul clubului Diesel, Mircea Buteanu, și senatorul PSD Alexandru Cordoș.

La începutul campaniei, clujenii au selectat 20 de personalitãți ale vieții publice locale, iar pe parcursul campaniei, în funcție de numãrul de voturi, zece dintre aceștia au pãrãsit competiția. Antena 1 Cluj și Foaia transilvanã le mulțumește celor care și-au fãcut timp pentru a-și exprima votul în cadrul campaniei și au stabilit în final deținãtorul acestui titlu onorific de cel mai carismatic bãrbat al Clujului.


TOP 10 Carismatici clujeni

1. Vasile Dâncu – sociolog
2. Sorin Apostu – Primar
3. Cristian Dulca – antrenor “U”
4. Marius Nicoarã – senator PNL
5. Paszkany Arpad – finanțator CFR Cluj
6. Daniel Don – director AJOFM
7. Alin Tișe – președintele CJ
8. Ioan Pãcurar – șeful IPJ Cluj
9. Mircea Buteanu –patron Diesel Café
10. Alexandru Cordoș – senator PSD

“Ai ajuta pe oameni sã se descopere este o formã de carismã”, Vasile Dâncu

13 decembrie, 2009

Despre Marea Fraudare a Alegerilor Prezidentiale.

Desigur, alegerile au fost fraudate, dar nu duminica, 6 decembrie.

Este un subiect atât de important încat ar trebui să-l scriem cu majuscule şi să-i inventam o siglă. Să-i zicem MFA (sau MFAP – Marea Fraudare a Alegerilor Prezidentiale). Ca JO pentru Jocuri Olimpice, SOV pentru Vântu, sau RSR pentru România eternă. Imaginaţia politicienilor, încordată la maximum, a propus chiar ca să cerem să vină alţii să ne organizeze alegerile, cei din UE sau Consiliul Europei, aşa cum meciurile de fotbal, tot mediocre, sunt arbitrate de fluieraşi străini. Alţii au propus să le repetăm, unii sa-i suspendăm pe cei care au câştigat, nu ar fi fost exclus să propunem criterii de temperament pentru validarea candidaturilor sau modalităţi de acordare a cartonaselor galbene şi roşii.

Este nefiresc să cheltuim atîta energie, doar suntem în ţara lui Caragiale şi totul trebuie luat în râs, ca un semn de normalitate. Noi dacă ne raportăm la ceva cu seriozitate este un semn că s-a stricat ceva acolo in miezul României profunde. Mai ironic, mai serios, cu tristeţe chiar, trebuie să recunoastem că fraudarea alegerilor este un mod de a face politică în Romania. Nu doar in campanie, prin tot ceea ce facem, noi toţi, politicieni, partide, instituţii ale statului şi cetăţeni.
Au fost fraudate alegerile?

Răspunsul îl ştim cu toţii, nu este un secret pentru nimeni. Alegerile sunt fraudate de douăzeci de ani, sistematic, cu nonşalanţă, fără de ruşine, ca un act de normalitate politică. Deşi îi înţeleg tristeţea lui Mircea Geoană, voi spune că din complotul fraudării alegerilor face parte şi invingătorul, dar şi invinsul. Si publicul, dar şi cei absenţi. Victime inocente sunt doar copiii si adolescenţii, ei si viitorul lor. Toti participăm la o mare fraudare in care, in spirit national, ne furăm căciula ca şi tehnică electorală cotidiană.

Când este vorba de metodele de cîştigare a alegerilor atunci nu există politician care să fie capabil a renunţa la o candidatură sau la un mandat atunci cînd simte că nu va putea face ce promite sau nu este in stare să facă nimic din ceea ce a spus în campanie. De două decenii oamenii merg la vot cu speranţă, dar statul pe care îl iau politicienii în stapînire este din ce în ce mai puţin capabil să asiste sau să provoace dezvoltarea si cresterea nivelului de trai.

Ne mai trebuie şi alte argumente ale fraudării alegerilor din ultimii 20 de ani? Nu am un camion de dovezi, doar niste observatii de bun simt (nu din Romania Bunului Simt)

1. Cand 67% dintre români cunosc cazuri în care se oferă ceva material pentru a se vota cu un candidat si 20% spun că au primit ei înşişi sau cineva din familia lor, atunci este clar că sistemul va rămâne viciat şi până nu se va scrie în lege, foarte clar, că mita electorala, inafara unui petec de hartie sau un compact disc ori DVD cu programul candidatului, se pedepseste cu puşcărie vom rămâne la stadiul în care suntem şi nu are rost să ne mai enervăm la televizor;

2. Fraudă este si modul în care se face bugetul în orice an electoral, indiferent de regimul politic, modul cum se planifică cheltuielie si vestita Ordonanţă 7 si toate formele prin care sunt cumpărate comunităţi intregi cu drumuri, podeţe care se duc repede pe Apa Sambetei, asfalt electoral si bani pentru biserici şi pentru predica din duminica votului;

3. A alege, a vota este un surogat pentru a actiona in spatiul politic. Oamenii merg si votează, optimismul social creste cu vreo 15-20 de procente si toată lumea asteaptă să se intâmple ceea ce îşi doresc. Nimeni nu le spune oamneilor că nu ajunge să votezi pentru ca să poţi trăi mai bine. Nici faptul că atunci când vezi că politicienii sau partridele votate ce nu fac ce au promis trebuie contestate prin actiune energică, prin referendumuri, ONG si orice forme de protest care le poate revoca mandatul pe care l-au luat prin fraudă, minţind in cadrul contractului social în care au primit voturi in schimbul unor promisiuni;

4. A propos, vorbeam alegere, atunci când nu avem o alegere veritabilă votul este alterat, nu are cum să-şi producă efectul. In cele mai multe alegeri nu avem programe alternative, o alternativă la prezent sau o alternativă la proiectul adversarului. Se promite aberrant, orice, fără discernământ. Se alege intre oameni, sau parcă şi mai grav, oamenii aleg constient între două rele. 46% dintre romani au spus după această campanile că sunt de acord cu ideea că alegem răul cel mai mic pentru că toţi politicienii sunt corupţi, iar 26% sunt de acord că este o expresie un pic prea dură, dar are un miez de adevăr;

5. Frauda este şi aşa zisa dezbatere stanga - dreapta, cel puţin la noi, mai degrabă motiv de demarcatie a unor sfere de influentă si interese, dar nu şi premise pentru viziuni asupra viitorului. Vreo 25-30 de procente dintre cetăţeni se declara a fi de stânga sau de dreapta si mai putin de 10% dintre ei pot gasi elemente de diferenţiere, adică justifica optiunea. Ceilaţi sunt altceva, sunt majoritatea, sunt poate independenti sau electroni liberi, pe ei cine-i reprezintă? Ei nu au drept de reprezentare mai ales că independentii nu beneficiază de condiţii egale cu reprezentantii partidelor pentru a se inscribe in alegeri. Pentru ca un independent să se inscribe intr-un colegiu are nevoie de 100000 de semnaturi iar unul de pe lista doar de cateva mii.

6. Votul se fraudează si atunci când indecişii hotărăsc, cum a fost şi cazul acestor alegeri. Ei indecisi, adică cei care nu au o viziune, nu au informaţii, nu-I cunosc pe politicieni sau acţiunile lor, ei sunt cei care se hotărăsc in campanii, in ultima saptămână sau chiar în ziua votului. Multi decid in cabină sub impresia unei imagini sau a unui impuls de moment. Si-asa doar 22% dintre români au spus că au aflat ceva relevant despre candidaţii la Presedinţia României în această campanile, restul stiau totul sau, mai précis, nu au fost interesaţi de nimic. Nu Diaspora a hotărât cine va fi Presedintele, indecişii au hotărât.

7. Votul fraudat provine şi din faptul că se confruntă viziuni diferite despre functia de Presedinte. Nu este adevarat că oamenii il aleg pe cel pe care-l consider a fi cel mai potrivit pentru un standard pe care l-am stabilit noi toti, in unanimitate, sau macar in majoritate. Daca ar exista un portret robot, atunci am “masura” candidaţii cu aceste măsuri omologate. Nici pe departe, este vorba de viziuni diferite, oamenii nu votează pentru aceeasi Românie. O demonstrează distributia geografică: in interiorul arcului carpatic si in diaspora europeană o culoare, inafara arcului carpatic o altă culoare politică. Este o fractură adîncă ce tine de sărăcie, de libertate de gandire şi viziune fată de stat.

8. In Romania, inteleapta lege zisă uninominală face ca in colegii oamenii pot vota un om care sa-i reprezinte, dar calculatorul il alege pe cel de pe locul trei sau cel de pe locul doi, după o procedura care cică asigură mai bine diversitatea politică. Invingătorul poate rămâne doar cu afisele de campanile amintirii si poate cu frustrarea că a fost admis fără loc în sistemul politic;

9. Votul este fraudat şi atunci când cei alesi işi schimbă partidul după ce au fost alesi sau cand se schimbă orientarea politică. Tot fraudă a vointei poporului este şi atunci când partidele impun pe liste in colegii din provincie paraşutati de la Bucuresti, fara legatură cu comunitatile respective sau cu ethosul acelor locuri. Mulţi din acei oameni vin rar in colegiu si se simt datori doar fata de oligarhia partidului care i-a propulsat pe un loc eligibil.

10. Votul este cheia de boltă a democraţiei, oamenii cred că votează în cadrul si pentru consolidarea unui sistem egalitar. Nimic mai fals, este un sistem egalitar care perpetuează inegalităţile. Alegerile sunt periodice, dar nu schimă sistemul politic, ci doar ocupantii birourilor; libertatea cuvântului este inutilă datorită lipsei de acces la tribune care să facă vocea auzită, iar libertatea presei este temperată de monopoluri si concurenţa marilor grupuri finaciare.

11. Oamenii merg să voteze pentru a crea o majoritate. La noi, criza din această toamnă a avut in centru obsesiva cautare a majorităţii. Unii au stricat-o, alţii au facut alta si tot asa … Votul crează, de fapt, o minoritate care devine stăpâna statului, ocupă posturile si guvernează clientelar. Când se stabilizează un guvern, se uită repede de descentralizare, subsidiaritate activă si participare la decizii. Dacă am spune oamenilor cinstit: veniţi la vot ca să vă alegeţi o minoritate care vă va conduce următorii ani ar fi mai cinstit, măcar avertizaţi fiind nu am mai putea spune că este vorba de o fraudă. După orice vot, majoritatea cedează in faţa minorităţii.

12. Votăm pentru schimbare, este o frază tip pe care o spun şi politicienii şi alegătorii. Dar în cea mai mare parte este o minciună. Niciuna din marile schimbări nu s-a făcut prin vot, nici reforma socială, nici cea politică, nici schimbările . Votul nu schimbă direcţia maşinii guvernamentale, nici mersul unei societăţi. Au murit multi oameni in decembrie 1989, a fost mereu nevoie in istorie de revolutii, rascoale, războaie pentru ca să se schimbe ceva


Putem găsi multe alte argument ale alterării, fără să mă refer la mestesugitele metode de a fura la urne pe care le publică ziarele din cand in cand si pe care partidele (toate) le transmit cu grija la organizatii cu motivatia că sunt indicatii pentru a preveni hoţia celuilalt. Aici Victor Ponta, în supărarea lui de a doua zi, a spus un adevar major: concurenta este intre masinării de fraudare, unele câstigă, altele pierd. Restul sunt doar chestiuni de stil. De ce să mai activăm Curtea Constituţională, să o mai punem la lucru, acolo sunt niste juristi venerabili care au facut multe servicii politicii din ultimele 4 -5 decenii si au si ei dreptul la odihnă si liniste, alaturi de un salar mare combinat cu o pensie dodoloaţă. Iar dacă o facem sper că bieţii judecatori de la CCR primesc diurnă pentru zilele în care îi batem la cap cu intrebarile si neliniştile noastre.
Desigur, mereu sunt fraudate alegerile. Nu la urne, nu din organizarea procesului de vot apare frauda cea mare, falsificarea democratiei.

Stim asta, nu facem nimic pentru a moderniza statul, institutiile si sistemul politic. Politicienii se plâng doar atunci când pierd, se enervează doar când pierd la mustaţă sau când le trebuie o justificare. Ca si simpli cetăţeni ne place să credem că acei care ne guvernează nu ne merită, ei, guvernanţii cred că ar merita un popor mai bun, noi le zâmbim si participăm la bai de multime, ei se ingrijorează retoric ne întind mâna si după aceea se dezinfectează cu spirt. Uite asa, din fraudă în fraudă, din simulare in simulare, dintr-o minciună în alta, impingem căruţa tricoloră spre râpa istoriei.

08 decembrie, 2009

Patologia politica a excesului.

Cum a putut pierde Mircea Geoană?

Ma întreb cum a reusit Mircea Geoana sa piarda dupa ce coalitia care-l sprijinea a reusit, la cateva zile după turul I, sa ajunga la o diferenta linistitoare.

Toate mergeau linistit spre o victorie facilă. Traian Basescu nu avea prea multe mijloce pentru a ridica tensiunea electorala, mai ales pentruca fusese fixat in stereotipul conflictualist, o eticheta care,bazandu-se pe comportamentul de jucator, il priva pe Presedinte de posibilitatea de a declandsa un scandal. O modalitate ar fi fost dezbaterile directe, dar aici Geoana actionat inteligent: a acceptat doar strictul necesar, adica o singura dezbatere.

Cum din dezbaterea anterioara Mircea Geoana ieșise bine, nu era de asteptat nici o surpriza. Presedintele era prizonier, iar Alianta electorala putea sa-si calculeze șansele aproape aritmetic. Trebuia doar tras de timp si lasate lucrurile să curgă.
Nu erau necesare gesturi bruste, poate ca nici publicarea obsesiva a sondajelor, corecte, cu Basescu la mare distanta sub Geoana nu trebuia facuta. Doar o prezenta eleganta, pacificatoare, exemplificare a linistii si stabilitatii viitoare.

A aparut atunci ceva care a burversat totul, iar Mircea Geoană poate ca nici nu este vinovat pentru asta, nici el si poate nici echipa de strategie de campanie.
A devenit invingator si cei din jurul lui au incepuit sa se miște pentru a aduce o contributie la victoria finala. Daca-l cunosc bine pe Hrebenciuc el nu cred ca a gandit asta. El parca știa sa astepte, să stea camuflat, sa nu se expuna aiurea. Poate ca aici lucrurile i-au scapat de sub control pentru că fiecare a vrut sa arate ca este cel care l-a ajutat decisiv.

Domnul Patriciu l-a ajutat cu filmuletul de la Ploiesti, iar televiziunile partenere l-au dat de atîtea ori pâna ce toata lumea s-a excitat prea tare (unii contra, altii pro) dar daca tragem linie cei mai multi au ajuns la concluzia ca este fals si unii deja s-au hătarât sa merga la vot.

A venit apoi altcineva care l-a dus la Timisoara, in loc sa-l duca la Alba Iulia. Considearata ca indecenta, alianta semnată la Timisoara i-a activat impotriva pe anticomunisti, anticomunuisti care nu fusesera foarte sensibili la mesajul lui Traian Basescu.

In acel moment inca era Presedinte. Dar a venit ultima dezbatere si vizita nocturna la Sorin Ovidiu Vantu. Putea sa recunoasca faptul ca l-a vizitat pe omul de afaceri de 1000 de ori, nu s-ar fi creat o asemenea emotie. Dar fusese cu o zi inainte, s-a dus noaptea si mai ales.... a confirmat mesajul central al Presedintelui: este o copie, este jucarie, nu este autentic.

Unele alegeri le-a facut el, dar cele mai multe le-au facut altii. Probabil au fost facute cu buna intentie, ori dintr-un pragmatism exagerat, dar este cert ca au fost greseli enorme.

De ce nu au putut să astepte sustinatorii lui, de ce nu au avut rabdare?

Cred ca suferim in politica romaneasca de o patologie a excesului, dublata de o adictie de conflict. Strategiile de conflict, nu cele de cooperare, reprezintă regula in politica romaneasca. Parca este o dependenta de violenta, o adictie de adrenalina, dopamina, serotonină. Ca si adictia de jocuri de computer, coportamentul adictiv fata de conflict da o puternica emotie si implicare personală, un surplus de emotie si un fel de surogat de realitate.

Violenta politica si conflictul sunt importante si pentru ca stimulează o anumita solidaritate si pot loc de proiecte politice.

Presedintele a fost de nerecunoscut in campania de pana la primul tur. Toti spunea ca nu il recunosc, ca nu mai are forta, nici energie. In ultima dezbatere parca a inviat. Oamenii l-au recunoscut, era el, fara insa a avea timp sa se enerveze pe strategia lui de conflict. Oare a fost asta o strategie? Nu stiu, poate.

Cred ca marea arta a strategului este sa stii sa-ti infrânezi instinctul de a ataca, de a declansa prematur atacul sau violenta.

Nu-mi place să citez din Sun Tzu, dar batranul chinez are dreptate din nou: Arata-te puternic cand esti slab si slab cand esti puternic.
De ce am uitat noi adevarurile acestea simple?

8 decembrie 2009
PS
MULTUMESC SUTELOR DE PRIETENI CARE M-AU SUNAT SA MA FELICITE PENTRU MUNCA FACUTA DE ECHIPELE IRES SI CSOP LA EXIT POLL. CELOR CARE NE INTREABA PE MAIL CUM AM REUSIT LE SPUNEM CA A FOST MUNCĂ ISTOVITOARE SI RABDARE.

REMEMBER

Vasile Dâncu: Transilvania va decide preşedintele României
16 Iun 2009 Codruta Simina | 3707 vizualizari

Subiecte: Transilvania Nord, UDMR, Bucurestiul, Romaniei, Vasile Dancu foto(1)
Fostul strateg al Grupului de la Cluj, Vasile Dâncu, spune că bătălia pentru preşedinţia României se va da în Transilvania şi îl dă câştigător pe acel candidat care va reuşi să “strice echilibrele” în zonă. Spectaculoase sunt previziunile lui Dâncu pentru următorii 10 ani: vom avea parte de bătălii surpriză, o “revoluţie pe Internet”, dar şi de un scenariu în care un candidat regional ar putea face şi desface jocurile politice pentru România.
16 Iun 2009 Vasile Dancu


Cât contează Transilvania în alegerile prezidenţiale de anul acesta?

Bătălia se va da în Transilvania, aici cred că va fi un punct-cheie, cei care vor reuşi să strice actualele echilibre de aici vor câştiga. Cine va obţine în toamnă cel mai bun trend pe Transilvania, acela va câştiga.

Când spuneţi că Transilvania va decide preşedintele, la ce vă gândiţi? Care sunt criteriile pe care le aveţi în minte?

Primul criteriu este că Transilvania are un electorat pe care aş vrea să-l numesc autonom. Sociologic vorbind este autonom. În sensul că nu poate fi dus la vot cu zahăr şi ulei, cu autobuzele, din secţie în secţie.
Publicitate


În mai mare măsură, oamenii au nişte criterii mai clare atunci când evaluează un candidat şi un partid, au şi o gândire oarecum mai globală. Nu se raportează numai la omul lor, de acolo, ci şi la partidul pe care îl reprezintă. În alte locuri, omul este foarte important şi este votat fără să se ţină cont de altceva, aici avem o anumită raţionalitate de vot şi o autonomie a deciziei, care depinde de performanţa candidaţilor. Oamenii se uită în programele politice ale candidaţilor mai mult decât în alte părţi probabil. Mi se pare că şi memoria este mai lungă, memoria socială, parcă avem mai multe noţiuni despre ce s-a întâmplat în trecut decât în alte părţi. Astea sunt indicatori ale unui electorat care, cred eu, e din ce în ce mai matur.

Pe de altă parte, dacă ne uităm în ultimii ani la orizontul de aşteptare al transilvănenilor care merg la vot, o să vedem că are o diferenţă faţă de publicul din Moldova şi din Sud. Este o chestiune esenţială. În Moldova şi în Sud avem cereri de resurse, am putea să le numim aşa generic, directe, bani de la Guvern, să li se facă drumuri şi alte lucruri. Pentru Transilvania, revendicarea este de libertate. Şi înţeleg prin asta următoarele lucruri: vor mai multă autonomie locală, vor să fie conduşi de oamenii lor, vor mai puţină influenţă din afară, mai puţine restricţii, vor să-şi poată valorifica iniţiativele, sunt revendicate proiecte, autostrada Transilvania, este un proiect mare, este şi un proiect politic, a fost îndelung vehiculat ca proiect de toate partidele şi din punctul ăsta de vedere devine un proiect revendicativ: “Asta mi se cuvine”. Dar în rest, ceea ce ar trebui să stimuleze politicienii de la Bucureşti care vor să ia votul aici este ceea ce am putea numi un anumit spirit comunitar. Şi există în Transilvania un anumit spirit comunitar care ar folosi în campanie.

Rezultatele alegerilor de duminică schimbă cu ceva dinamica obişnuită a electoratului transilvănean de până acum? Este vreun candidat favorizat de rezultate?

Nu cred. Practic, votul a rămas la fel. Singura creştere, România Mare, nu a avut epicentrul în Transilvania. Aici este acelaşi echilibru. Aceeaşi disproporţie între PDL şi PSD. Nu este nimic deosebit aici, nu avem un trend de creştere al nimănui. Singurul lucru relevant de aceste alegeri a fost capacitatea şi forţa de a mobiliza votanţi. Şi, se pare, PSD şi PDL sunt la egalitate. Diferenţa, în toamnă, o va face omul, candidatul.


Cum ar trebui să se muleze campania de anul acesta pe criteriile pe care le-aţi enunţat? Ar trebui să existe campanii specifice pe zonele istorice?

Obama şi-a segmentat electoratul pe 22 de segmente, combinând criteriul geografic cu politică, rasă, religie, tipul de şcoală. Segmentarea noastră regională este foarte importantă. Există un profil al zonelor, şi asta este foarte important. Ar trebui respectat. Niciodată nu am avut campanii diferenţiate. Am avut campanii naţionale cu un profil centralizat, şi ca expresie, şi ca organizare. Şi acum vor fi, probabil, tot centralizate. Dar s-ar putea să nu fie la fel. Am văzut, candidaţii acuma, Băsescu a abordat zonele oarecum diferenţiat, a făcut vizite în anumite zone, a abordat zona maghiară într-un mod specific, depinde ce rezultate va avea. Am văzut că Mircea Geoană a recunoscut, la Braşov, că întotdeauna Bucureştiul a greşit faţă de Transilvania, că n-a sprijinit destul o strategie specifică pentru Transilvania, şi acuma că vrea să încheie campania, în 4 iunie, la Cluj.

Transilvania este diferită din perspectiva unor arii culturale, este inegală. Avem zone în Transilvania de Nord, de exemplu, cum este Bistriţa, Sălaj, Maramureş, care este o zonă care intră într-o arie culturală apropiată de zona Bucovinei, o zonă în care PSD, de exemplu, are o anumită preponderenţă, sunt zone în care şi UDMR are un anumit tip de profil, civic mai degrabă. Ar mai fi că discursul naţionalist în Transilvania va fi preponderent şi în campania asta, mai ales în judeţele cu majoritate maghiară, unde se va naşte o tematică de reacţie, unde şi UDMR face campanii autonomiste, mai degrabă.

În afară de Traian Băsescu, care a fost preşedinte în exerciţiu, nu putem să spunem despre mesajele specifice, pentru că din politica unui preşedinte, poţi să ai o idee. Ceilalţi candidaţi nu au avut încă lansare de program, în afară de discursuri politice nu avem diferenţă, ele apar când vezi programul politic. Asta a fost marea problemă a politicii noastre, din păcate, întotdeauna, candidaţii, când vin la Cluj, simt nevoia să spună ceva naţionalist. Este o chestie de etnos, nu de etos. Etosul transilvan trebuie pus în program, deci trebuie să vină cu programe de descentralizare, să arate că cred în ea şi că pun asta în programe.


S-a vehicult, în ultima vreme, şi scenariul unui candidat al regiunii, al Transilvaniei, care să “strice jocurile” candidaţilor naţionali. Este posibil un astfel de candidat?

Eu am experienţa conflictelor cu Bucureştiul, al unui oarecare transilvanism pe care l-am promovat, sau regionalism, câteodată destul de prost înţeles, mai ales de cei de la Bucureşti, nu cred că acum. Este prea devreme pentru candidaţi care să susţină profilele regionale. Dar cu siguranţă că la următoarele alegeri acest lucru va fi. Pe măsură ce dispare fobia asta a regionalizării, şi asta dispare foarte încet, odată cu integrarea în UE, cu faptul că logica expansiunii europene este din regiune în regiune, de aia sunt programe microregionale. Dacă noi nu vom mai pune în opoziţie statul naţional cu regiunea. Pentru că nu este nici o opoziţie între statul naţional şi regiune, absolut nici o opoziţie, doar că unii de la Bucureşti, de exemplu, au beneficii directe din acest lucru. Le convine să tot agite spaima asta a regionalizării. Şi asta va dispărea.

Un discurs al unui candidat ardelean cu specific de discurs transilvănean nu ar afecta cu nimic statul român, pentru că în spate există un patriotism sănătos. Iar patriotismul ăsta sănătos ardelean este născut de societatea civilă din 1780 şi ceva până acum. Deci noi am câştigat cu greu drepturile noastre în Transilvania. De jos în sus, nu de sus în jos. Ar fi o dovadă de înţelepciune dacă de la Bucureşti s-ar promova diferit un pic politica.

Vă antrenaţi pentru o astfel de candidatură?

Nu mă gândesc la o astfel de candidatură, nu am vise politice de genul ăsta în acest moment, dar probabil că cineva va trebui s-o facă la un moment dat. Asta este o chestiune politică ce ţine de substanţa mentalului colectiv, până la urmă, sigur că ardelenii sunt reprezentaţi, tot mai des în ultima vreme, pentru că am fost prost reprezentaţi în primii 10 ani, avem acum primul ministru, asta deschide apetitul pentru a fi reprezentaţi. Se va ajunge, probabil, să ceară să fie reprezentaţi de un program care să-i reprezinte pe ei. O etică, un anumit tip de legătură dintre comunitatea locală şi centru, anumite tipuri de legi, chestiuni legate de investiţii şi, este ceea ce se numeşte în spirala revendicativă: pe măsură ce vor vedea politicieni care ajung la nivelul de vârf se va deschide acest apetit de a fi reprezentaţi. Oamenii vin la mine, la Ioan Rus, acuma, şi ne întreabă cum ar trebui să facem astfel încât să ne fie reprezentate interesele direct, deci există acest apetit.

E şi un complex istoric, dar în principal este o fobie care va dispărea. Însă e prematur acum pentru un asemenea tip de candidatură. Din păcate, modul acesta în care puterea de la Bucureşti nu se preocupă să avanseze astfel de regionalizări şi apoi punţi între regiuni ca Autostrada, cum să spun, pe noi ne preocupă să ajungem la Bucureşti cât mai repede, dar am ajuns să ajungem la Viena mai repede. Eu mi-am dat seama că, în ultimii ani, la nivel de mental colectiv, în Transilvania a dispărut genul acela de abordare etnică ce a coincis cu dispariţia partidului extremist din Parlament. Pe de altă parte, există un naţionalism transilvănean care se traduce prin respectul naţiunii, respectul românităţii, care ar trebui să se facă şi la Bucureşti, pentru că ardeleanul este de părere că identitatea naţională nu ne-o respectăm în primul rând noi, la Bucureşti. Şi la Budapesta trebuie să fie respect, şi în Harcov.

PDL a câştigat în Transilvania cu anticomunism şi antisistem, pe care le-a făcut-o Traian Băsescu, pe de altă parte cert a fost şi faptul că au distrus nişte tabuuri, au vorbit despre nişte lucruri de care ceilalţi se fereau să vorbească. Includ aici descentralizarea. Acum, de exemplu, Boc are şansa de a arăta că aceste discursuri pot fi aplicate. Sau dacă crede cu adevărat în ele. Deocamdată, autostrada Transilvania nu prea a mers.

Eu cred că, dincolo de faptul că nu va reuşi să facă un foarte mare scor electoral, discursul lui Radu Duda, tradiţional, clasic, pe anumite componente, o să aibă succes în Transilvania, şi o să aibă voturi consistente. S-ar putea să fie un contrast faţă de celelalte discursuri, care vor fi mai politice, militante, şi s-ar putea să vedem o anumită preferinţă pentru Radu Duda, cu toate că nu vine dintre noi, cu toate că e o monarhie care nu e foarte valorizată în Transilvania, dar aplecarea faţă de tradiţia de aici şi faptul că pare că nu are şanse, acestea toate îl vor ajuta. Dar este o perioadă de tatonare, şi, cum spuneam, în afară de Băsescu, nimeni nu este profilat politic.

Cât de importantă este nominalizarea unui candidat propriu de către UDMR la alegerile de anul acesta?

Atunci când există candidat maghiar, existenţa lui dă şi o anumită specificitate campaniei, în Transilvania. Campania devine revendicativă din partea maghiarilor, iar din partea majorităţii se creează, se revine la unele teme ale naţionalismului tradiţional, deci unele teme anti-UDMR sau teme, în general, mai tradiţionaliste, şi tonul campaniei este mai naţionalist. Candidaţii, de regulă, simt nevoia ca, atunci când vin în Transilvania, să îşi caleze discursul pe teme naţionale, identităţii, suveranităţii, chiar a pericolului maghiar.
Variabila asta a candidatului UDMR este o variabilă tehnică, să-i spunem aşa. În momentul în care UDMR îşi numeşte un candidat, acest lucru ia o parte din electorat şi, cumva, izolează electoratul românesc de cel maghiar şi, într-un fel, influenţează şi ierarhia românilor.
Fără candidat, electoratul maghiar s-ar distribui într-un anume fel. Sigur că el se va distribui şi în turul doi, atunci el se va distribui după o anumită logică, ce nu este neapărat logica UDMR.
S-a văzut de mai multe ori că nu a fost chiar logica UDMR, că UDMR reuşeşte să mobilizeze cam 50% din electoratul maghiar în direcţia unui contract politic, a unei înţelegeri pe care UDMR poate s-o facă cu alte partide.
Eu cred ca UDMR va avea cu siguranţă candidat, nu ştiu dacă l-a anunţat, am auzit de Kelemen Hunor, poate e numai un proiect.

Spuneaţi cât de importante sunt proiectele pentru ardeleni, dar şi cum creşte “apetitul” acestora când sunt reprezentanţi. Din punctul acesta de vedere, cât de important va fi pentru PDL succesul premierului Boc?

Ceea ce va obţine PDL în viitor va fi, de acum, şi legat în mare măsură de ceea ce face Emil Boc. Dacă până acum conta doar Traian Băsescu, de-acum încolo va începe să fie tot mai dependent de Emil Boc, mai ales în Transilvania. Deocamdată Emil Boc beneficiază de o perioadă de graţie pentru Transilvania, în celelalte regiuni, nu, oamenii înţeleg că trece printr-o perioadă grea, că este numai de 6 luni premier, şi o să vedem cât rezistă această perioadă de graţie şi cum se va putea ţine el de un anumit program. Nu ajunge să aduci bani numai la Cluj pentru ca să ai un scor foarte bun în Transilvania. Nu ajunge numai să aduci bani din proiecte, sunt şi alte lucruri, anumite valori de care spuneam. Şi una este descentralizarea şi altele sunt promisiunile.

Cât la sută din apariţia unui candidat este stafful şi cât candidatul însuşi? Cât contează partidul într-o campanie pentru Preşedinţie?

Dacă ar fi să alegem între staff şi candidat, stafful este 80% şi este doar un detaliu. Oricât de bine pregătit, dacă nu are un candidat performant nu are şansa de a câştiga. Maxim, poate scoate un scor decent, dar nu unul câştigător.
Între candidat şi staff există partidul, care este un element determinant în România pentru a câştiga alegerrile. Pentru a câştiga alegerile în România, încă ai nevoie de un partid puternic. Eu cred că peste 5-10 ani vom avea candidaturi atipice, independenţi, cum ar fi chiar un candidat regional, care ar putea să nu mai fie atât de dependent de un partid politic. Dar asta poate este doar o speranţă, o dorinţă, să putem să rupem gândirea viitorului comunităţii 100% de ce este acuma. Partidul acesta vine şi-ţi dă ceva, vine şi face ceva pentru tine.

Deci încă nu suntem pregătiţi, nu avem o “infrastructură” pentru un Obama...

Încă nu suntem pregătiţi de un Obama. E şi problema modalităţii de expresie: acum, cea pe care-o permit partidele este mult mai mare: Parlament, televiziune, media în general. Cetăţenii neorganizaţi nu au unde să se manifeste. Se manifestă tot mai mult în spaţiul virtual, Obama a adunat 500 mil. de dolari pe Internet, din donaţiile de sub 100 de dolari, or, la noi, încă, incidenţă Internetului este mai mică. Doar 12% din vârsta activă de vot foloseşte, din vreo 4 mil. de utilizatori săptămânali, Internetul. Dar aici va fi revoluţia, după părerea mea. Se va naşte o altă posibilitate de agregare a interesului colectiv, odată cu naşterea altei generaţii, şi eu cred că noi vom prinde acest lucru. Se va potrivi foarte bine ardelenilor această modalitate de a face politică şi mişcare civică.

Trebuie să ne aşteptăm la candidaţi-surpriză anul acesta?

Nu cred că vom avea candidaţi-surpriză, pentru că viaţa politică din România este structurată numai în jurul partidelor. Societatea civilă a dispărut, a fost absorbită de administraţie sau de partide. Aşa s-a întâmplat, nu este un lucru rău neapărat, pentru că au mers oameni competenţi, sau oameni cu o anumită expertiză în funcţii publice, dar problema este că nu au lăsat nimic în loc. Adică vorbim despre Monica Macovei sau dsepre alţii care au ajuns în funcţii publice, este bine că au ajuns, dar a dispărut o parte din esenţa acestei societăţi, tocmai de aceea nu cred că vom avea un candidat surpriză.

Va fi, totuşi, o campanie vie, va contrasta cu europarlamentarele?

În mod normal, va fi cea mai interesantă campanie cea din toamnă, pentru că este o situaţie deosebit de interesantă, pentru că tonul principal îl dau competitorii, reprezentanţii celor mai mari partide: ei sunt şi la Putere şi în Opoziţie, şi va fi o dinamică interesantă, mai ales în cazul lui Mircea Geoană. El se va afla între necesităţile partidului şi necesităţile care ţin de candidatura proprie. Geoană se află în situaţia cea mai dificilă, deci nu aş vrea să fiu în situaţia lui în această campanie, pentru că are o situaţie în care trebuie să facă două lucruri deodată, să fie şi pentru şi să fie şi împotrivă. Şi asta nu este un lucru foarte simplu. Apoi, va fi un candidat care este Crin Antonescu, care deşi nu vine dintr-un partid foarte puternic, PNL va avea scoruri tot mai mici de-acum încolo, pe măsură ce trece urma banilor daţi în ultima campanie electorală, va fi mai mic procentul, este un candidat interesant, cu un anumit profil romantic antisistem, un fel de romantism antisistem, fără să intre în competiţia dură cu armele celorlalţi, şi s-ar putea să profite oarecum de încleştarea dintre primii doi candidaţi şi primele două partide. Să devină, alături de Radu Duda, nu numai nişte arbitri, dar şi să devină în mintea unora un fel de criterii, prin contrast. Să devină un fel de modele.

Nu se va mai respecta distincţia stânga-dreapta, măcar era formală până acum, şi vor dispărea unele repere ale campaniilor trecute: interior-exterior, Europa, pro şi contra, NATO, deci, s-ar putea să fie o campanie despre viitorul României. N-am avut nici o campanie până acum despre viitorul României, din nefericire. Marea găselniţă a candidaţilor ar fi ca acum, după ce s-au realizat cele două proiecte majore, NATO şi aderarea, în sfârşit să vorbim despre România, după 20 de ani. Şi dacă ar face aşa un program de strategie din dezvoltarea României, nu pe poveşti, ci cât de cât articulată, un fel de prognoză-program, de alegeri între mai multe scenarii, dacă s-ar întâmpla asta, umpic mă îndoiesc că se va întâmpla, ar fi o campanie interesantă. Ar trebui să fie o bătălie consistentă de idei.

Va fi interesant. Şi s-ar putea să fie chiar şi o luptă foarte dură în toamnă.

28 noiembrie, 2009

Politica noastră ucide speranţa

Stau alaturi de fiul meu si ne uitam la un clip al lui Michael Jackson filmat in Brazilia. El lăcrimează discret şi mă întreabă de ce a murit Michael fără să apuce aniversarea de 65 ani. Cred că este vîrsta cea mai inaintată pe care şi-o poate el imagina, poate este chiar veşnicia pentru mintea lui. Îmi povesteşte apoi că, probabil, eroul lui nici măcar nu a murit, ci este undeva pe o insulă, pe o plajă, înconjurat de femei frumoase şi delfini. Ma uit la el si ma incurca un nod in gat, dar mă uit cu preocupare spre un raft cu cărţi şi piticu nu observă. Vreau să-i spun că eroii care se cocoşează şi se zbârcesc sunt jalnici de aceea zeii trebuie să ramâna tineri si ca să nu-i transforme în bătrânei paralitici, Dumnezeu îi ia la el din timp. Dar nu nu sunt sigur că ar putea înţelege şi mă mulţumesc să îi spun că şi eu cred că Michael e pe insula aceea. Ma intreb însă: de ce este atât de puternic mitul, de unde se naşte in mintea copilului meu acestă speranţă. El are 8 ani, eu 48 de an? Intre noi sunt patru decenii si mii de întâmplări prin care am trecut, cu bucurie sau suferinţă. El nu acceptă că sfârsitul e moartea şi mintea lui plămădeşte un mecanism de apărare de o forţă teribilă. Impotriva tuturor, a televizoarelor care zilnic dau omagii si comemorări, a celor care il deplâng pe marele cântăreţ, mintea şi inima lui au născut un fir de iarbă de care se agaţă speranţa. Eroul nu e mort, eroul nu avea voie să moară.

Din living aud, in pauza dintre diferite certuri de la talk show de seara, unul la care am fost şi eu de multe ori. Stiu ce se întâmplă, ştiu ce se discută şi fără să ascult. Moderatorul nu moderează, invitaţii nu spun nimic care ar putea aduce ceva in mintea noastră. Fiecare isi apara seful de partid sau partidul. Cu toate sofismele posibile, cu glume nesarate, cu orice minciună. Impotriva logicii, a bunei cuvinte, a raţiunii şi a moralei. Fără ruşine se joacă o comedie absurdă in care nu crede nimeni, toţi ştiu că este doar o formă de a consuma timpul. Poate că politicienii se gândesc că telespectatorii vor aprecia cât de tare s-a ţinut unul sau altul, cât de smecher a fost, ce bine le-a zis-o duşmanilor. Poate sunt unii care cred că aşa e bine, dar ce vedem este o bataie de stradă între ţigani fricosi care se impung superficial cu brişca, fără pericol, doar pentru zbierete si spectacolul de impresionare. Este tot ce poate produce politica la noi în ţara. Mă întreb cum s-a putut ajunge la aceasta jalnica stare. Nu pot crede că a fost mereu aşa.

Politica ar trebui să nască speranţa că omul nu este singur în faţa destinului. Oamenii se leagă de lideri sau de partide pentru a nu fi singuri pe pământ, cum spune preotul la casătorie. Unii se duc spre partide pentru a reuşi să conducă, dar trebuie să lupte pentru asta in politica normală puţin lucruri se primesc cadou. Puţini oameni sunt animale singuratice , cei mai mulţi caută să se asocieze cu alţii în diferite forme. In sindicate, asociatii, cluburi, clanuri sau familii. Pentru a putea să faci ceva în social, dacă ai vreun vis, un gând, vreun proiect trebuie sa te susţină şi alţii, trebuie sa obţii voturi.

Pentru ca politica să poată naşte mituri mai departe oamenii au dat politicienilor un statut aparte. Pe multi oamenii i-au transformat în vulturi deşi poate, în realitate, erau doar nişte piţigoi trişti şi rebegiţi. Politicienii nu înţeleg nevoia oamenilor de a urma pe alţii, nevoia de a crea mituri şi imaginii după care să se conducă. Nevoia oamenilor de mituri naşte monştrii câteodată, dar omenirea nu se opreşte niciodată din iluzia de cautare a oamenilor excepţionali, din credinta că unii dintre ei au fost dăruiţi cu harul de a schimba lumea, de a fi călăuze pe drumul istoriei.

Cand un om politic veritabil, unul care a ajuns la o anumită popularitate, esuează atunci omoară cel puţin o speranţă pusă în el. Când un om politician votat de câteva mii de oameni măcar se murdăreste cu noroi, face o crimă pentrucă ucide visul mai multor oameni de a trăi mai bine. Uitaţi-vă la băile de mulţime, oamenii vor să te atingă dacă eşti politician, vor să pipăie prin aceasta un vis. Stiu că au fost minţiţi de multe ori, spun că politicienii i-au trădat, că nu merită nimic, dar vor fi prezenţi acolo în mulţimea care se calcă în picioare pentru a te vedea, a da mâna cu tine. Am fost alaturi de conducătorii României când treceau prin mulţimi extaziate, am văzut feţele oamenilor şi m-am cutremurat de uriaşa distanţă dintre visele lor şi ce credeau conducătorii despre asta.

Nu vă bucuraţi, i-am spus unuia odat[, acestă mulţime vrea cu disperare să-şi atigă cu mâna visul de a trăi mai bine, nu personalitate noastră i-a adus aici, niciunul din meritele noastre, ci speranţa lor de a scăpa de sărăcie şi amar, acestea îi fac să ne atingă cu religiozitate. Voi, pardon, noi suntem doar instrumente pe care ei vor să le încarce cu energie pentru a reuşi. In maşinile negre cu geamuri fumurii în care ne suiam, colegii mei, conducătorii, energizaţi îşi aduc aminte de sondaje şi mă întreabă cum mai stau la incredere şi intenţia de vot,. Sigur nu sunt bune sondajele, nu vezi, prietene, spun ei ce emoţie colectivă, ce mulţi oameni au venit să ne aclame, oameni care nu erau obligaţi de nimeni să stea în ploaie sau frig.

Inutil să le spui că omul politic este doar un obiect, un intermediar între oameni şi realizarea unei vieţi mai bune, a unui trai decent. Un vis pentru care oamenii fac totul să şi-l realizeze singuri, se luptă de dimineaţa până seara să facă asta, iar tu, ca politician, trebuie de multe ori doar să nu-i încurci. De cele mai multe ori politicienii nu înţeleg asta, iar oamenii nu mai pot vedea viitorul din cauza lor. Egoismul politicienilor şi lupta lor disperată pentru a ocupa tot spaţiul aceala al puterii, cu familiile lor flămânde, cu grupurile de interese este imaginea degradată a unui mit. Un mit pe care oamenilor l-au cladit cu greu, impotriva vieţii lor nefericite, cu resursele lor visare tot mai firave. Oamenii au nevoie să creadă în curăţenia noastră şi în înălţimea de spirit a celor aleşi pentru o garanţie că nu sunt singuri iar drumul pe care merg este bine ales.

Iar astăzi, cea mai mare crimă a politicii este că ucide speranţa, omoară visul oamenilor că prin propriul lor sacrificiu vor trăi mâine un pic mai bine.

13 noiembrie, 2009

O democrație bolnavă

(despre cum ne bucurăm de liberatate pe furiş)



Influenţa cetăţenilor în politica la noi rămâne minima iar spatiul public românesc se caracterizează printr-o distanţă imensă dintre cetăţeni şi putere. Un spatiu pe care nu avem cu cel să-l umplem decat poate cu nesimtirea functionarilor publici care îl umilesc pe cetăţean în fiecare moment al interacţiunii lor. Auzim cîteadată de cetăţenie civică sau de participare civică şi atunci ne este clar că se vorbeste despre altă ţară. Oamenii nu stiu la ce foloseste informarea, iar speranţa lor ca ar putea schimba ceva prin votul sau activitatea lor civica este firavă. Semnele clare că democratia noastră este bolnavă vin din lipsa de încredere a cetăţenilor în instituţii sau în reprezntanţii alesi de ei în administraţie.
Politicienii fac apel la voinţa majorităţii şi la poporul suveran, dar este poporul suveran? În nici un caz, poporul nu participă la niciuna din deciziile importante, pur şi simplu, a fost exclus din spaţiul public. O nouă aristocratie provenită din capitalismul de cumetrie teoretizat de Ion Iliescu a pus mâna pe putere. O elită surdă, rapace şi arogantă a blocat toate intrările în sistemul de putere. Democraţia excluderii functionează cu o tot mai sistematică frecvenţă în toate situaţiile în care decidem câte ceva. O Constituţie croită să rezolve situaţii de distributie a puterii intre un Prim Ministru şi un presedinte care s-au apucat s-o modifice la un moment dat este siluită în fiecare zi chiar de judecătorii puşi să aducă lumină. Cine conduce Romania, ne întrebăm în multe situatii, Presedintele sau Premierul_. Niciunul, pentru că Premierul are puterea şi banii, iar Presedintele are doar fanii, simpatizanţi la care poate face apel cand incepe un conflict.

Romania se balansează între un regim prezidential şi unul parlamentar, iar românii se uită năuciţi la acest spectacol şi îşi aleg pe cel cu care vor ţine după semne si criterii aiurea, ca la fotbal.

Absenteismul masiv nu este un blam la adresa oamenilor politici, nu este un gest conştient de revoltă aşa cum îl prezintă unii analişti prin presa noastră. Este un gest de abandon, un semn de abrutizare a cetăţeanului care nu mai caută soluţii, nu mai crede că ar fi cineva capabil să facă ceva pentru el sau pentru România. Votul exprimă cetăţenia politică iar atunci cînd doar 30% din bucureşteni se prezintă la urne este semn că poporul nu are în nici un fel dorinţa de a se simţi suveran. Absenteismul nu este nici grevă electorală, ci o forma de fraudare din partea publicului aşa cum era furtul din proprietatea socialistăm de pe terenurile IAS-urilor. Românii declară în toate sondajele din ultimii zece ani că sunt foarte interesaţi de alegeri, că vor merge să voteze cu siguranta, de regulă, în jur de 70%De ce mint atunci, de ce nu spun adevărul ca să transmită clar o atitudine? Stiu că nimeni nu are cum să-i pedepsească, iar bietul operator de interviu s-ar bucura să audă adevărul, în sfarsit, ca să nu-l mai critice seful că a contabilizat minciuni.

Dar nimic, cetăţeanul nu se revoltă când nu merge la vot, el fură pur şi simplu ceva din edificiul democratiei, niste timp pentru el. Politicianul il minte firesc, cetăţeanul face la fel, dar nu ca să se răzbune, o face din convingere şi pentru că aşa a fost obisnuit să se comporte cu tot ceea ce nu poate fi cuantificat doar în dreptul lui. El, sigur, stie ca are dreptul de a nu merge la vot, dar nu iși ia acest drept constient, deschis, ci îl fură, işi ia aceasta libertate pe furiş. Absenteismul, la noi, nu este unul de protest, adică politic, ci este unul cultural sau social, comportament învatat de dezinteres fata de participarea şi actiunea colectivă. Nu avem absenteism de protest, ci vot de protest: voturile pentru un Vadim, Becali sau chiar Oprescu sunt voturi impotriva partidelor, politicienilor şi guvernarilor de toate culorile.

Analiştii se intreabă doct de ce nu merg oamenii la vot, iar alţii şi mai docţi, spun că aşa este şi în Europa. Dar nu e aşa,la noi nu merg la vot din lene, plictiseală, indiferenţă şi lehamite. Nu e nici un program filosofic sau civic în spate, pur şi simplu cei mai mulţi nu merg pentru că nu le „iese” nimic. De aceea la locale a plouat peste satele româneşti cu bani, ulei, zahăr, telefoane mobile, beri, mici, pături, cizme, găleţi şi alte tipuri de mesaje cu un conţinut adânc de program politic european. Guvernantii liberali au câstigat alegerile la sate, semn că mesajul lor a fost perfect integrat de o conştiinţă civică şi o cultură politică evoluate şi modernizate peste noapte? Nu merg oamenii la vot şi pentru că sunt dezamăgiţi de alegerile proaste pe care tot ei le-au făcut în trecut. Au votat de multe ori aiurea, la mişto, l-au votat pe unul că e mai diliu, au taxat cu siktir pe unii intelectuali care îşi încercau şansa, iar acum văd că lucrurile nu merg bine, dar nu ştiu de ce. În ruptul capului nu ar putea să accepte că ei sunt cei care au greşit când au votat hoţi, caricaturi sau şmecheri care le-au promis fântâni cântătoare, şosele suspendate sau cine ştie alte fantasmagorii. Din păcate, mergem spre mai rău, candidaturile sunt tot mai demagogice, mai lipsite de substanţă iar modul în care oamenii cântăresc candidaturile tot mai defect. Din păcate, cu prezenţă mică sau mare, calitatea politicienilor este neschimbată.

Minciuna din sondaje privind participarea la vot si mai ales constanța ei este cel mai bun indicator că traim intr-o democratie bolnava unde am ramas la meteahna veche, din comunism, de a ne fura drepturile si de ne bucura de libertate pe furis.


text care va apare in www.qmagazin.ro

24 octombrie, 2009

Chestionarul lui Proust aplicat unui esantion national


Rapoarte IRES




http://www.romaniabrand.com/uploads/stiri/newsletter_nr_2_text_de_introducere_si_prezentare_generala.pdf

http://www.romaniabrand.com/uploads/stiri/raport_proust_partea_i_a_general.pdf

http://www.romaniabrand.com/uploads/stiri/raport_proust_partea_a_ii_a_politica.pdf

14 octombrie, 2009

Motiunea care a darâmat Guvernul. Sau cum se poate face istorie futilă

Raspunsuri la intrebarile un jurnalist


Un eveniment istoric?

Nicidecum, cand se intamplă un eveniment politic cu o evaluare incertă pentru prima data intr-o epocă, nu cred ca ar trebui sa-l sarbatorim. Prima motiune care trece fi trebuit sa fie cea depusa de PSD prin care ar fi trebuit sa cada guvernul PNL si UDMR care avea in 2007 19%. Au lipsit 12 voturi si PNL a condus cu intelepciune inca aproape doi ani, cu o majoritate netransparentă. Iar in 2008, cum spune un consilier al lui Mugur Isarescu, a fost un an in care, desi stiam de criza, am avut o politica fiscala si economica comparabila cu dezarmarea unei armate inainte de batalie. Deci avem inca o procedura democratica pe care am bifat-o, deocamdată incă nu stim la ce foloseste inafara de faptul ca este o stire. Ma intreb, ce ne-a mai ramas de folosit? Poate lovitura de stat sau lovilutia?

Ratiunea ei?

Ratiunea nu este prea clara. Sigur ca este vorba de ratiuni electorale si poate chiar de functionarea guvernului, nu era clara si nici credibila. Poate ca trebuia simplificata situatia, de aici cred ca Boc a fost izbăvit de o situatie destul de complicată. Opinia publica nu credea ca o jumatate de guvern poate scoate tara din criza, nu crede nici macar faptul ca un guvern de tehnocrati ar putea face acest lucru. Pana la urma, motiunea asta a reusit sa astampere mai multe pofte. PSD a reausit sa dea jos guvernul din care a fost izgonit si acest gest de forta a lui Mircea |Geoana este un proiect reusit. Crin Antonescu si liberalii au reintrat in jocul politic. I-au criticat si pe PSDisti pentru 9 luni de guvernare si au reusit sa rastoarbe carul mare cu mana PSD. Pesteb cateva zile poate nici macar nu o sa recunoasca faptul ca a fost si PSD pe-acolo, nu ar fi exclusa nici macar o alianta cu PDL. Si PDL se poate arata multumit, chiar daca a luat un pumn in nas in acea zi de marti, 13. S-ar putea sa castige procente fata de PSD, asa cum s-a in tamplat la referendum. Dar cel mai mare castigator va putea fi Traian Basescu. Presedintele a mai fost salvat odata de la cadere de PSD si PNL, in fratie cu UDMR, la suspendare. Acum presedintele a fost readus, fara sa provoace un scandal, in cadrele de perceptie a situatiei din timpul luptei cu cei 322 si Parlamentul. S-ar putea să cuantifice un salt in sondaje pe care nu l-ar fi putut obtine in nici un alt fel. In plus, Traian Basescu este pus intr-o postura care îi convine, psihologic și comunicational.
Imi pare rau sa constat, sper sa ma insel, ca PSD nu a reusit sa castige un avantaj strategic din acest eveniment. Faptul ca nu a mers la negocieri pentru a comunica un mesaj de forta, a lasat tot castigul lui Crin Antonescu, care ar putea sa creasca in sondaje a insemnat o pierdere. A creat senzatia ca nu cauta solutie la criza, ca nu este interesat sa conduca, a acceptat in principiu propunerea PNL ... am senzatia ca nu a fost foarte bine gestionat startegic un eveniment politic care ar fi putut poate relansa competitia PDL cu PSD.

UDMR a fost cheia acestei afaceri!

Strategia UDMR a reusit din nou. Ei erau cheia in acest moment, cu 31 de parlamentari putea inclina balanta intr-o parte sau alta. Au mers pe declansarea crizei si nu ar fi exclus sa-și fi lasat o rezerve de negociere pentru a face o majoritate chiar alaturi de cei pe care i-au trantit de pămant. Au rfeusit si comunicational sa transmita in asa fel incat nimeni nu ar putea da vina pe ei. Jos pălaria, mi-ar placea sa avem partide romanesti destul de organizate pentru a putea face meciuri de strategie si negociere in care sa fie competitivi cu UDMR.

Emil Boc nu a ... picat prost

Pentru prima data după 9 luni, Boc actionat rapid si foarte coerent. A suprapus un proiect de importanta nationala si de mare popularitate peste motiune si a comunicat in asa fel incât parcă i-a reușit propria cădere. Este o iesire eroică dintr-o situatie destul de grea. Va suporta caderea, a mai cazut si la emisiunea lui Gheorghe, si ar putea sa-si marească marja de libertate pentru viitor. A exagerat cu pensiile parlamentarilor si se pare ca mesajul a prins foarte bine pentru ca se baza pe un stereotip negativ foarte puternic. La un moment am crezut ca vrea sa fie dat jos pentru a arata partidului ca este nevoie de mai multa munca si organizare si a mobiliza un partid ranit pentru ultima lupta, cea decisiva pentru partid. Acum nu mai cred, dar efectele s-ar putea sa fie acestea, PDLului i-a trecut oricum un glont pe la ureche.
Boc a avut curaj sa promoveze reforme greu de acceptat de catre ethosul politic de la noi si i s-a oferit si ocazia sa comunice asta foarte bine, desi guvernul luiu nu a comunicat bine ce a facut. Evident, nu sunt de acord ca este singurul care a facut ceva pentru reformarea societatii romanesti. A facut fiecare guvern cate ceva, cate un pas inainte. Daca ma refer la Guvernul Adrian Nastase, atunci pot spune multe lucruri care au dus Romania inainte, nu este drept sa spui ca in 20 de ani nu s-a facut nimic. Dar fiindca era in toiul unei batalii pe carebanuia ca o va pierde ... este de inteles.

Pierde cineva, castiga altcineva?

Daca as fi fost conducatorul grupului PSD PDL UDMR din parlament as fi lasat PDL sa conduca cu 11 ministri si probabil ca vazand sondajele si-ar fi distrus singuri guvernul caci ar fi putut sa le aduca pierderea alegerilor. Nu mi-ar fi fost frica nici de frauda, doar este deja o regula: cine a organizat alegerile prezidentiale le-a pierdut cu brio, pâna acum.
Nu stiu daca PSD va avea de pierdut, dar a pierdut initiativa in acest moment. Mai este un lucru, PSD ar fi trebuit sa nu accepte nici macar formal strategia PNL, ajunge ca i-a sprijinit la trecerrea motiunii. Ca un partid alternativa, PSD trebuia sa aiba propunerea proprie , nu sa accepte o solutie a altora. A pierdut simbolic, a fost din nou vioara a doua in comparatie cu PNL, mai ales ca in timp ce Mirccea Geoana vorbea de o coalitie transparenta, Crin Antonescu spunea ca nici vorba, PSD trebuie sa plateasca electoral faptul ca a condus tara la criza alturi de PDL. Stralucita lovitură si pentru liberali, cred ca se va vedea si in sondaje, au transmis ideea ca au dus pana la capăt un proeict politic. O batalie dusa si castigata de Crin Antonescu, prima dupa victoria de la Congres. Crin Antonescu a reusit cred sa se relanseze in competitie in aceste zile si cu ajutorul PSD.
Traian Basescu cred ca si-a consolidat brandul personal intr-o zona in care pierduse ceva teren datorita atacurilor din ultimele lui. Acum cred ca si-a consolidat distanta perceputa fata de ”sistemul ticalosit”. S-ar putea ca actiunea de daramare a guvernului de catre colaitia care a actionat si la suspendarea lui sa reactiveze un stereotip perceptiv care a adus o satisfactie celor care se opun sistemului politic si au votat atunci infringerea Parlamentului. Iar daca va fi si un referndum in ziua votului, atunci reactivarea unui stereotip care a produs satisfactie atunci, poate sa produca efecte electorale. Ramane de vazut, sunt curios sa comparam sondajele de la inceputul lui octombrie cu cele de la inceput saptamanii viitoare. Vom vedea ce s-a intamplat cu adevarat, cine a castigat, cine a pierdut in termeni electoralei.

Parlamentul a fost discreditat inca odata.

Nu stiu cat a fost adevarat, cat au fost inventii, dar a dat senzatia ca este un talcioc. Parlamentarii au vorbit fara dovezi despre cumpartare, s-au facut presiuni asupra membrilor din parlament, s-a vazut ca votul uninominal nu i-a facut mai liberi si mai autonomi ci, din contra, mai servili si mai dependenti. Cred ca mulți cei care s-au calificat de pe locul 2 sau 3 sunt mai mult unelte, decat constiinte care isi repreyinta liber si rational colegiul. Trebuie schimbat acest tip de uninominal, este mai buna o formula de tipul ”invingatorul ia totul”.

Politica la noi este 99% emotie si 1% ratiune.

Am senzatia ca nu a fost o actiune bine gandita in Parlament, nu a fost un scenariu bine pus la punct. Daca coalitia ”spontana” din Parlament ar fi venit cu un proiect politic comun sau cu un candidat din primele 5 minute, poate ca ar fi avut un pas inaintea lui Traian Basescu si PDL. Asa am avut senzatia ca guvernul nu a cazut din cauza pensiilor parșlamentare, cum zice Boc, nici din cauza dezastrului si crizei, cum spun cei care au castigat batalia, ci din cauya adversitatii dintre unii sefi din Parlament si Traian Baasescu. Nu zic ca cineva este de vina, spun doar ca este un sentiment de respingere reciproca ce anima toata viata politica. PSD, PNL si UDMR au fost partide animate de acelasi avant si la suspendarea lui Traian Basescu impotriva sondajelor care aratau ca Basescu face 70%. Acum nu cred ca s-au facut sondaje sau focus grupuri pentru a fundamenta acesta strategie. Chiar daca va iesi bine pentru cei care au dat jos guvernul, si unul din contracandidatii lui Basescu va castiga, eu tot voi ramane cu senzatia ca s-a improvizat din nou intr-un moment politic important.
Din pacate, citesc pe forumurile ziarelor sau in comentariilșe de pe bloguri o constatare tot mai freceventă: partidele se aduna sa facă tot felul de actiuni comune fara legatura cu ideologiile sau programele politice, ci mai degrabă pentru interese spontane sau emotiile liderilor.

Efectul principal va fi o criza si mai mare?

Nu cred ca Palmentul a bagat tara in criza prin faptul ca a dat jos Guvernul. Noul guvern vcare se va face, indiferent cine il va formna, va avea tot aceleasi mijloace putine pentru a se lupta cu criza. La noi crizele vin ca o inundatie si trec cand se opresc ploile.
Politicienii au justificat prost acest moment, toti au comunicat prost chiar daca unii vor avea succes la public. Per total cei care au dat jos guvernul au spus ca vor sa refaca stabilitatea, sa puna un guvern de 45 de zile. Asta insemna stabilitate? Crede cineva asta? Este o mare greseala de strategie. Nici PDL nu a comunicat bine prin faptul ca a apasat obsesiv doar pe ideea pensiilor parlamentare. Unde e greseala: vor mai avea nevoie de Parlament si astfel si-au astiliyat si parlamentari proprii, unii s-ar fi putut sa voteze chiar pentru demiterea guvernului nu avem de unde sa stim.
In fine, s-a creat o criza si s-a incercat sa ni se spuna ca totul este inspre srtabilitatea si depasirea unui moment greu. Nu cred nici copiii ca o criza provocata politica poate sa fie antidot de criza economica.

Un pariu?

Johannis nu va accepta nominalizarea, pana la urma, chiar daca in aceasta faza a venit la Bucuresti, ca orice neamt civilizat, sa discute cu cei care i-au facut o invitatie. E un tip serios care daca intra in plutonul cu politieni, nu ar mai castiga primaria cu peste 80%. Ar deveni un politician comun si nu are nici un interes. Il cunosc de mult si stiu ca nu este avid de putere. Sper sa nu fie folosit doar ca un paravan de imagine, in spatele caruia sa se piteasca interese pe care Domnia Sa, in cumintenia si buna credinta care il caracterizeaza, nici macar nu si le poate inchipui.


NOTA

5 definiții pentru futil ▷declinări
futil adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fut'il fut'ilul fut'ilă fut'ila
plural fut'ili fut'ilii fut'ile fut'ilele
genitiv-dativ singular fut'il fut'ilului fut'ile fut'ilei
plural fut'ili fut'ililor fut'ile fut'ilelor
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de aralia, 28 Apr 2004 | Greșeală de tipar

interviu in revista 22




Ce calcul credeţi că a făcut PSD când a ieşit de la guvernare?

Partidele în România nu sunt organizaţii, nu sunt dotate cu experţi care să elaboreze scenarii prognostice în domeniul social sau politic. Partidele iau forma omului din vârf sau a echipei care deţine puterea la un moment dat, au emoţii, răzbunări sau slăbiciuni omeneşti. Este o parte din farmecul şi tragedia partidismului românesc. PSD, ca şi alte partide din România, nu are mecanisme de decizie şi planificare strategică care să facă nişte modelări sau simulări complexe legate de efectele posibile. Dar, dincolo de asta, era clar că PSD era pus într-o situaţie tare complicată, cu prezenţa în guvern, dar şi cu strategia de opoziţie.

Mircea Geoană trebuia să facă în acelaşi timp opoziţie ca să obţină un scor cât mai apropiat de cel al partidului. Modul în care i-au atacat pe cei doi miniştri ai PD-L în parlament a fost evident o modalitate de a face opoziţie, dar le-a stricat relaţiile cu partenerii de coaliţie. Nu cred că PSD ar fi acceptat asta din partea PD-L. Au câştigat libertate de mişcare, dar au pierdut o mare parte din resurse, inclusiv resursele de tip poziţie administrativă în administraţia locală. Este greu să mobilizezi astăzi militanţii fără bani foarte mulţi sau fără resursele pe care le oferă funcţiile din administraţie. Armata funcţionarilor publici din administraţia centrală şi locală reprezintă scheletul armatei electorale pentru orice partid sau candidat. Nimic altceva nu mobilizează, în politica românească nu mai contează ideologiile, nu mai avem programe sau proiecte comunitare sau partizane.

S-a ales scenariul ce părea ultima speranţă: ne dau afară de la guvernare şi devenim victimele care vor fi ajutate de popor să vină la putere, să aducă moralitatea pierdută etc. etc. Nu ştiu dacă posibila victimizare va reuşi să compenseze pierderea resurselor reprezentate de mii de funcţii în administraţie. Cred că trebuia rămas la guvernare sau, dacă se ieşea, asta trebuia făcut din mai sau iunie 2009.

Aţi fost unul dintre susţinătorii activi ai lui Geoană în 2005, la Congresul extraordinar din decembrie 2006 etc. A confirmat Geoană speranţele puse în el?

În 2005, în februarie, dacă nu mă înşel, am răspuns la un interviu asemănător în revista 22, cu sinceritate, în care am lansat fără intenţie o sintagmă care a făcut carieră, „etichetă pe un produs expirat“, cea care a prefaţat trimiterea lui Iliescu în sanatoriul preşedinţilor de onoare. Atunci, deşi lumea era nemulţumită, nu mi-a sunat telefonul vreo două zile, a fost o surpriză şi o spaimă generală. Apoi oamenii au văzut că nu m-a trimis nimeni la Canal şi s-au exprimat liber la Congresul din martie, l-au votat pe Mircea Geoană. În noaptea Congresului n-a dormit nimeni, a fost un entuziasm general în toată ţara, în partid, dar şi în afara lui, lumea nu credea că este posibil. A durat un an şi jumătate acest suflu al descentralizării şi democraţiei în partidul nostru.

Acum, după patru ani, nu mai contează ce spui, viaţa politică a involuat, iar dezbaterea a dispărut. A mai rămas o singură modalitate de a atrage atenţia, înjurătura. Mă tem însă că şi asta se demonetizează şi nu mai rămâne niciun canal de comunicare între politicieni şi public.

Mircea Geoană are acum o bătălie de dat şi nu voi fi eu cel care să-l atace, deşi poate aş avea motive s-o fac. Nu o să pot face asta nici dacă iese învins, singura şansă să spun ce cred ar fi dacă el ar câştiga. Am şi o slăbiciune pentru Mircea, aproape îmi vine să spun că mi-e milă de el, trăiesc senzaţia că nu este total motivat nici atunci când îţi face un rău, o face cu strângere de inimă, ca şi ucigaşul care îţi trage un glonţ în cap, iar apoi, cu remuşcări, te înveleşte grijuliu cu haina lui să nu te răceşti prea repede. Nu cred că este cinic, dar cred că de multe ori nu are consecvenţă şi destulă încredere în oameni şi în ceea ce ar putea face cu adevărat.

Uitându-mă în urmă, Mircea Geoană a confirmat o parte din speranţele puse în el, mai departe nu a reuşit să meargă, de vină probabil fiind şi noi, cei care ne-am pus speranţe prea mari. Dacă am fi fost mai puţin aventurieri, cum bine a spus Octav Cozmâncă, dacă am fi fost cinici, cum ar fi trebuit, ne-am fi dat seama că Mircea este bun doar pentru proiectul de a-l învinge pe Iliescu şi l-am fi lăsat din braţe la Congresul din 2006, căci aveam semne de inconsecvenţă. Nu am făcut-o, l-am ajutat să ia toată puterea, plătim preţul naivităţii şi al încrederii în oameni. Nu am niciun fel de supărare, ştiu unde a fost greşeala, iar pentru faptul că l-am susţinut nu mi-e dator cu nimic. Am făcut-o atunci fără să cer nimic în schimb, aş face o din nou dacă ar avea lupte cu fantomele cu care se lupta atunci. Nu aş face-o pentru el, ci pentru nişte principii pe care n-o să le părăsesc niciodată, indiferent ce fac ceilalţi.

Mai este ceva, o circumstanţă atenuantă pentru Mircea Geoană. În 2006, preşedintele Traian Băsescu s-a angrenat în procesul comunismului. Cred că a făcut-o cu bună-credinţă, dar nu ştiu dacă momentul a fost bine pregătit. Evident, ştiu refrenul cu „nu este momentul, nu s-a copt situaţia“ şi sunt de acord că ceva trebuia făcut. Băsescu a avut atunci o victorie relativă, Raportul nu a avut efectul moral sau simbolic scontat. Dar cred că atunci ceva s-a rupt şi în autoritatea lui Mircea Geoană, cred că la nivelul întregii societăţii a început o contraofensivă care a schimbat ceva din suflul mersului înainte în care era angrenată întreaga societate românească. Ion Iliescu a fost adus înapoi, cu surle şi trâmbiţe, parlamentul s-a coalizat în suspendarea lui Băsescu, parcă tot mai multe lucruri legate de transparenţă şi diferenţiere au început să meargă înapoi. Şi PSD a intrat într-o bătălie pe care a pierdut-o atunci. Nu ştiu exact cât de mare a fost presiunea şi în ce fel s-a exercitat asupra lui Mircea Geoană, cum nu ştiu, de asemenea, cum a fost presat Adrian Năstase, pentru ca să nu accepte să candideze împotriva lui Ion Iliescu în 2005. I se cuvenea şi ar fi câştigat fără probleme, dar asta e istorie şi dacă ne uităm prea mult în trecut ne împiedică la mersul înainte.

Sigur, Mircea Geoană nu a îndeplinit decât o parte din speranţele mele, dar sper că măcar şi-a îndeplinit speranţele pe care el şi le-a pus în el însuşi sau cele cu care l-a învestit familia sau noii lui prieteni. Îi doresc succes!

Ce concluzii trageţi pentru candidatul PSD Mircea Geoană, după analizarea sondajelor de opinie?

Mircea Geoană este deocamdată candidatul care intră în turul al doilea cu Traian Băsescu. Se bazează încă pe partidul care are cea mai mare reţea de militanţi şi susţinători. Are şi un statut de victimă acum, are totul deschis pentru a veni cu un proiect alternativ. Depinde de curajul lui de a ieşi din stereotipiile de până acum. Dacă de trei ani faci acelaşi lucru, nu te poţi aştepta la efecte diferite în campanie, ceva trebuie schimbat major şi el ştie ce trebuie.

Nu vreau să fac referire la cifre de sondaj, acestea se pot schimba, încă nu am intrat nici măcar în campanie. Un singur lucru mai „tehnic“ l-aş remarca: deşi la sfârşitul săptămânii trecute s-au lansat încă trei candidaţi, în ceea ce priveşte ierarhiile nu s-a schimbat nimic, semn că nu era nici o surpriză, iar cei nou veniţi nu au adus ceva nou. Cel puţin deocamdată, competiţia este deschisă şi nu vreau să fac ceea ce fac unii colegi de breaslă care inventează scenarii sigure de câştig sau pierdere, în funcţie de echipa pentru care lucrează. Este important ca oamenii să fie lăsaţi să aleagă, fără a le induce noi, sociologii, ierarhii sau fotograme definitive.

Totul se joacă, chiar dacă nu prea există hazard în campanie şi nici cadouri de la Dumnezeu. În campanie nu se pot face minuni, credibilitatea nu se câştigă în patru săptămâni, atacul la adversarul principal nu este foarte credibil în perioada electorală, în campanie te urmăresc fantomele trecutului tău politic. În campanie, se face un fel de decont, opinia publică nu este formată chiar din guguştiuci, cu toate că tot mai mulţi oameni îşi vând voturile pe mici, bere sau pungi cu zahăr şi ulei. Se face campanie de când au apărut ghioceii, iar sensibilitatea oamenilor s-a tocit. Cred că va fi destul de greu să se comunice în această campanie, deşi este o speranţă pentru orice candidat: aproape 30% dintre electori spun că s-ar putea răzgândi până în toamnă. Evident, n-o să spun electoratul cărui candidat este mai răzgândac şi nici care este cel care are cel mai hotărât public susţinător.

Cât este de corectă afirmaţia lui Miron Mitrea potrivit căreia Geoană ar fi prizonierul grupului Vanghelie-Hrebenciuc? Şi care ar fi consecinţele pentru partid?


Cred că Miron Mitrea ştie mai bine decât mine ce se întâmplă în undergroundul partidului şi are şi curajul să o spună. Îl respect pentru asta, deşi, dacă o făcea mai devreme, poate ne puteam ajuta reciproc. Dar nu sunt de acord cu ideea de prizonier, face parte cumva din stereotipul „sfetnicilor trădători“ şi îmi dă senzaţia că îl absolvă pe Mircea Geoană de responsabilitate. Cred că noi, românii, avem un talent al tânguirii, al doinitului, al cântecului de jale şi al „bocitului“. Bietul lider, este înconjurat doar de năpârci care îi ascund realitatea! Să judecăm corect: cine i-a adus pe aceşti oameni în jurul lui? Liderul celui mai mare partid din România are puterea de a alege cu cine se înconjoară. Dar asta nici măcar nu este grav, haideţi să vedem mai departe. Sunt zeci de mii de oameni în acest partid, cei mai mulţi onorabili, cu meserii serioase, cu imagine publică bună în comunităţile lor.

Ei de ce nu spun nimic, de ce nu ies public să spună că le este ruşine ca în numele lor să vorbească cineva care este agramat sau că partidul este folosit pentru interesele unui grup restrâns? Sunt sute de oameni în Consiliul Naţional, nimeni nu spune ceva în şedinţele formale, toţi vorbesc ca babele, se plâng pe la colţuri. Sunt personalităţi naţionale, miniştri, oameni cunoscuţi între cei 30–40 de conducători de la vârf, ei ce fac acolo? De ce nu se adună să facă curăţenie, să-i elimine pe cei care îi fac de râs? Toţi acceptă, le place ori nu, nici măcar nu are importanţă, oricum alimentează prin pasivitate autoritatea liderilor de la vârf.

Am fost o perioadă lăsat singur să mă opun unor aberaţii din partid, eram bătut pe umăr discret şi încurajat pe la colţuri, dar în şedinţele noastre toţi puneau capul în pământ şi participau la laşitatea generală. Culmea, la un moment dat eram pe aceeaşi baricadă cu Ion Iliescu, dar, cu toată autoritatea lui, şi el a fost învins. Să dăm vina pe Hrebenciuc sau Vanghelie pentru ceea ce se întâmpla rău este deja o laşitate şi mai mare. Cât timp nimeni nu spune nimic deschis împotriva acestor oameni, cât timp atâţia oameni se înghesuie să le pupe mâna, ei sunt lideri ca şi toţi ceilalţi. Vinovăţia este colectivă şi nici liderul nu are vreo circumstanţă atenuantă.

E posibil ca PSD să joace la două capete, adică şi cu Oprescu, şi cu Geoană, repetând istoria de la alegerile din Bucureşti?

Îmi place să cred că România nu este Bucureşti, în România se mai şi votează, candidaţii trebuie văzuţi, trebuie să vină cu idei sau proiecte, ori măcar să reprezinte ceva. Înscenarea de la Bucureşti, cu victimizarea lui Sorin Oprescu, nu cred că mai poate funcţiona la nivelul întregii ţări. Reţeaua lui Cozmâncă a început să lucreze, dar capacitatea ei de mobilizare este destul de slabă. Combinaţia cu reţeaua Universităţii „Spiru Haret“ poate aduce ceva în plus. Nu bag mâna în foc, am trăit să văd în politică multe lucruri care îmi păreau de neînchipuit. Dar refuz să cred că întreg partidul poate să îl trădeze pe preşedintele său într-o bătălie atât de importantă. Dacă ar fi aşa, atunci am bate recordul mondial la ticăloşi şi cameleonism. Însă este clar, partidul va reacţiona aşa cum a fost învăţat să acţioneze în ultimii ani, deci Mircea Geoană va culege ce a semănat.

În cazul în care Geoană pierde alegerile şi nu reuşeşte să readucă PSD la guvernare, care credeţi că ar putea fi evoluţiile din PSD?

Partidul s-ar putea reînscrie pe linia modernizării şi reformei, deşi va fi destul de greu. Nu ştiu dacă s-a păstrat entuziasmul şi nici dacă mai există climat pentru asta în partid.

Sper că tinerii vor forţa să intre în partid şi deopotrivă intelectualii vor căuta să readucă dezbaterea despre echitate, solidaritatea socială şi coeziune în centrul proiectelor politice. Este un teren fertil pentru că această criză a demonstrat că marile disproporţii şi polarizarea socială tot mai accentuată nu pot fi ascunse, atenuate de artificii financiare, cum au fost creditele şi alte soluţii de a oferi iluzia bunăstării pentru toate clasele.

Ar putea chiar să se dea o bătălie ideologică, să vedem dacă se mai poate miza pe o ideologie ca liant sau suntem doar o adunătură de vânători de funcţii în administraţie, indiferent de parteneri şi context. Ar putea fi un moment al adevărului. Ar fi o şansă să facem apel la valori şi la credinţele prin care stânga a făcut management societal în Occident, cu mai mult sau mai puţin succes, dar păstrând mereu o linie progresistă.

Dacă nu vom face asta foarte repede, ne vom pierde identitatea de stânga, vor veni vremuri grele în care politicienii abili se vor folosi de specialişti, indiferent de partide, iar distincţia dintre stânga şi dreapta va fi mai puţin netă sau chiar va dispărea.

Recent, Ioan Rus a vorbit despre posibilitatea apariţiei unui nou partid social-democrat. E plauzibil acest proiect? Credeţi că ar avea şanse?

Este alternativa la stagnarea sau la încremenirea în situaţia dezideologizată de azi. O explozie de roşu şi oameni cu capetele în pământ, care nici măcar nu se mai obosesc să spună sloganele tradiţionale ale stângii. Când un om de stânga spune „noi“, el nu se referă doar la colegii de partid, vorbeşte în numele unor categorii mai largi, nu vrea doar să-i belească pe adversari, vizează şi un proiect solidar cu cei care au pierdut bătălia socială şi startul.

Peste tot în Europa s-au înfiinţat cu succes partide noi în ultimele două decenii şi multe sunt deja la putere. Partidele istorice au un handicap tot mai pronunţat, tradiţia le face să rămână anchilozate în concepte şi percepte.

Dacă se merge în acest ritm, cu absurda bătălie politică, personalizată, subsumată doar intereselor de grup, atunci un nou partid se va naşte sigur. Din cioburile partidelor de azi sau chiar din emoţia risipită a celor care au crezut vreodată în ceva,
într-un proiect de societate sau în vreo imagine a viitorului. //


Interviuri realizate de ARMAND GOŞU

01 octombrie, 2009

10 minciuni despre criza politica

Exista câteva stereotipuri despre criza politică pe care vreau să le resping de la început, deşi ele sunt abundente în mass-media și în mediile politice. Fac parte dintr-un fel de gândire de conservă, formule gata făcute pe care le acceptăm uşor fără să ne gândim. In această perioadă s-a umplut media de panseuri despre cine pierde, cine câştigă din criză, cine este interesat să nu se termine, cine stă pe margine ca să nu se murdărească. Să încercăm un exerciţiu de gândire critică si să luăm pe rând o parte din aceste locuri comune.

Toată lumea pierde din cauza crizei politice. Este o aberaţie şi un mod prin care politicienii îşi exagerează importanţa în societate. Este un mod de a spune că politica aduce tuturor bunăstare, minunate lucruri ne vin de pe urma partidelor, guvernelor. Toate vin din armonia lor, din perioada când ei nu se ceartă, atunci politicienii gândesc la marile beneficii sociale pe care le aduc ei si echipele lor. Si chiar dacă există procese sociale care se reglează prin decizii de factură politică, este exagerat să spunem că toată lumea pierde. Pot pierde unii, alţii pot să nu fie atinşi, chiar se poate si câştiga din criză. Când unii sunt daţi afară de la guvernare, vin alţii in loc., deci câştigă nişte familii, nişte reţele de influenţă flămânde.

Pierde Romania, scumpa noastră ţărişoară. O altă gogoaşă fenomenală pe care o repetă politicienii la televizor sau analiştii cu aer savant. România pierde mai ales prin funcţionarea maşinăriei politice. Au trecut două decenii şi noi pierdem teren faţă de ţările europene. Nu era criza politică atunci când s-a făcut praf agricultura, când industria a fost trimisă la fier vechi, când ne-am privatizat resursele... Suntem admirabil de subdezvoltaţi, cum ne-ar putea spune un Berthelot mai nou, venit să-şi ia tainul pe la noi, iar noi facem caz de faptul că e criză politică de două zile. Maşinăria politică produce doar vorbe, nimic altceva.

Pierde cel care a declanşat criza, deci hai să-l arătăm cu degetul. Uneori in loc să se caute soluţii pentru a ieşi dintr-o criză politică, toată lumea se concentrează să definească vinovatul pentru criză. Cine a scos cuţitul, cine a băgat primul băţul prin gard. O adevărată pierdere de vreme, percepţia vinovăţiei este eclipsată de spaima de efecte. De multe ori cel care a declanşat o criză politică şi are un plan ofensiv care-i reuşeşte câştigă din criză chiar dacă este văzut ca fiind iniţiator. Câştigătorul ia totul şi in politică şi oamenilor le plac învingătorii. Foarte puţini şi destul de rar, cel care a fost dat afara din guvern, remaniat, umilit, găseşte in opinia publică o Maica Tereza care se apleacă să-l ridice din praf, să-i panseze rănile, să-l vrea de conducător.

Opinia publică este ingrijorată. Să fim serioşi, oamenii s-au săturat să aştepte lapte şi miere de la politică. Foarte puţini ştiu ceva despre politică şi mai puţini cunosc activitatea politicienilor, tot mai putini merg la vot. Dacă se ceartă Boc cu Geoană să ştiţi că oamenii simpli nu sunt loviţi de nelinişti existenţiale sau spaime legate de viitor. Ei, oricum, cred despre politicieni că sunt hoţi şi când politicienii se ceartă, de fapt, lor li se confirmă un stereotip, deci se uită cu plăcere la televizor. Este şi o ocazie când dihonia politică îl ajută sa mai afle despre furăciuni, corupţie si alte fărădelegi care nu apar atunci când in coaliţii, se împarte ciolanul pe felii si se consumă în linişte. Nu sunt aşa de îngrijoraţi oamenii că este demis un ministru si prin faptul că majoritatea oamenilor nu se interesează nici măcar de candidatul pe care-l votează. Se duc la vot ca oile sau pun ştampila pe unul care le-a dat o pungă cu ulei şi zahăr.

Opinia publică va sancţiona pe politicianul care a aruncat ţara într-o criza fără precedent. Societate nu are memorie prea bună. Este doar de scurtă durată şi imperfectă. E adevărat că se uită lucrurile bune făcute de vreun politician şi se alege de multe ori cel care este mai tare în clanţă. Opinia publică nu are cum să sancţioneze pe cineva, pentru că avem in România doar o majoritate tăcută si o societate civilă care s-a angajat la stat sau la privaţi. Avem doar amintirea unei societăţi civilă care in perioada când se lupta cu patrulaterul roşu şi Iliescu era destul de solidă. Va sancţiona la vot, îl va pedepsi cu ştampila. Nici vorbă, la vot merg doar o treime din oameni, mai ales cei bătrâni şi vulnerabili care votează cu nostalgie sau cu spaimă, in nici un caz nu se duc să se revolte împotriva sistemului politic.

Criza se rezolvă prin dialog, cine nu dialoghează este vinovatul de criză. Comunicarea este doar o ideologie la modă. Criza politică nu este una de comunicare, este una legată de interese, de cele mai multe ori interese economice. Comunicarea este doar un adjuvant, cand nu apar interese ireconciliabile politicienii comunică perfect, multe prea bine chiar, doar la televizor se ceartă. Criza este un conflict in care diferenţa de potenţial defineşte un invingător si un pierzător. Se ocupă noile poziţii, după reîmpărţirea tortului respectiv, şi lucrurile merg mai departe, până la noua criza declanşată de cel care vrea să schimbe ordinea existentă, să-şi taie o bucată mai mare din ciolan. Aşa că lăsaţi deoparte melodia cu dialogul politic continuu, este deschis la dialog doar cele care are o anumită inferioritate la un moment dat.



Criza se rezolvă prin mediere. Este ca şi ideea cu comunicarea tot o formă de a vorbi pe lângă subiect. Criza politică de la noi nu are arbitru pentru că la noi nu se respectă nici o regulă, nici principii şi, evident, nici mediatori. Mai ales că în crizele politice de la noi nu există neutri, cineva care să stea olimpian şi să se uite. Intr-o criza politică fiecare încearcă să-şi tragă un profit, cat o fi el de mic, este o ocazie de a renegocia anumite poziţii de putere şi nu e cine să mai medieze.

Oamenii nevinovati sunt cei care suferă din cauza unei crize politice. Nu este adevărat, este doar o jumătate de adevăr. E adevărat că nici la crizele economice, nici la cele politice nu suferă cine ştie ce pierderi cei bogaţi sau politicienii aflaţi în funcţii. Dar oamenii care suferă nu sunt complet nevinovaţi. Ei sunt vinovaţi că au votat politicienii respectivi, că votează partidele fără discernământ, de multe ori doar pe baza unor emoţii. De ce nu votează independenţi, de ce votează in colegiul lor, zis „uninominal”, pe infractorul Ghiveciu in locul unui jurist tânăr, fost ministru al justitiei.

Tara are nevoie de guvern, România trebuie guvernată. Asta ar părea o glumă dacă nu am auzi-o foarte des. Vara miniştri pleacă câte o lună prin tarile calde şi ţara nu se dărâmă. Sigur, nu se poate fără pompieri, fără medici, fără poliţişti sau fără cei care fac pâine, adună gunoiul, dau apă caldă. Dar fără miniştri cred că se poate. Secretarii de stat si directorii din ministere sunt, oricum, cei care fac munca cea mai importantă. Dar dacă am opri activitatea Guvernului trei luni? Nu cred că s-ar prăbuşi România! S-ar face nişte economii la buget şi nu cred că s-ar observa lipsa executivului. Acum să trecem la partea a doua, cea cu faptul că România trebuie guvernată. Sigur, ar trebui, dar din nefericire ea nu prea este guvernată. Guvernare înseamnă mai mult decât gestiunea banului public, guvernare înseamnă proiectarea evoluţiei, inteligenta prognostică şi viziune de viitor pusă in decizii si legi. La noi, istoria ni se întâmplă, viitorul vine peste noi ca o inundaţie sau ca o secetă. Avem creştere economică atunci când vin ceva investiţii străine sau când se face, prin voia Domnului, recolta mai bună de grâu sau porumb. La noi când sunt bani, primul ministru dublează numărul funcţionarilor publici, sau aprobă legi speciale de salarizare in care unii privilegiaţi îşi dau salarii barosane. Asta nu e guvernare, sau dacă cineva vrea să mă contrazică să-mi arate indicatorii de măsurare a unei bune guvernări din România.

Criza politică este un lucru rău. Poate în Germania, la noi nu putem spune acest lucru. In timp de criză politică poate mai dispar o parte din politicienii fără de idei, poate mai scăpăm de unii înhăitaţi cu reţelele de crimă organizată. Nu este exclus ca să mai apară personaje noi, se vorbeşte şi despre tehnocraţi, dar doar din vârful buzelor, pentru că nimeni nu vrea asta şi nici nu cred că ar fi bună. Crizele sunt rodul unor conjuncturi favorizante, a unor factori de context care interacţionează şi uneori aceste crize pot duce la schimbare, la reformarea sistemului. In timpul crizei in partide se activează grupurile disidente si dispare unitatea de monolit sau domnia şefului suprem. Când este criză şefii se mai consultă cu subalternii, strategii sau intelectualii devin importanţi pentru această perioadă. Audienţa la televiziuni creste, jurnaliştii mai fac un ban cinstit, unii îşi fac bagaje şi in consecinţă se cumpăra geamantane, sindicaliştii fac greva si mai scapă câteva zile de lucru, sociologii fac sondaje, elevii nu merg la scoală. In timpul crizei mai ies fantomele bătrâne de prin ungherele politice să ne dea sfaturi. Nici nu sunt sigur că este rău să fie criză politică. Îmi permiteţi o aroganţă: Trăiască criza politică!

Cititi acest editorial in Q MAGAZIN
www.qmagazine.ro

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...