31 iulie, 2008

Oras de nisip

Dupa Revolutie, doi din cei mai importanti profesori universitari ai Clujului, magistri ai mei, au plecat la Bucuresti si nu au mai vrut, in ruptul capului, sa se mai intoarca. Si-au vandut casele si, la protestele nostre, ale celor care-i indrageam, unul din ei mi-a spus ca vrea sa stea la hotel cand vine, pentru ca asta este relatia lui cu orasul. Au plecat intelectuali importanti spre Bistrita sau la Arad, la Satu Mare sau la Sibiu. Intre 1997 si 2005, un patron al unei firme ce exporta tineri in Canada mi-a aratat o baza de date cu poeste 11.000 de familii tinere dispuse sa plece, desi aveau cu totii locuri de munca bune si situatie materiala. Nu incetez sa ma mir de ce pleaca oamenii din oras fara macar sa se uite in urma.

Mie mi-a placut Clujul pentru ca raspundea, la inceput, cel mai bine unei timiditati innascute si pentru ca era un oras care nu te baga in seama. Te ignora si puteai sa-l ignori. Poti trai o viata in Cluj si sa nu ti se ceara sa fii clujean. Nu mi-am dus cu mine familia la Bucuresti sau la Bruxelles, pentru ca imi placea sa ma intorc aici. Dar nu am gasit decat o data o echipa locala interesata de aceasta comunitate. Si atunci, electoratul nu ne-a dat sansa sa lucram direct pentru Cluj, oamenii au vrut altceva. Toata lumea vroia doar ca sa nu acumuleze capital electoral celalalt. Este un fel de instinct al ignorarii reciproce pe care-l dezvolta clujenii. Am construit un brand important in domeniul cercetarii, dar niciodata nu am gasit ajutor sau apreciere prea multa la noi acasa.
Orasul nu este o prezenta in mintea locuitorilor sai. Este un loc fara identitate pentru ca fiecare epoca s-a luptat doar pentru partea sa comunitate. Orasul sasilor, orasul ungurilor, orasul evreiesc. Acum, orasul romanesc, construit pe vremea comunismului sau cel mai trist: acela pe care il construim acum in vremea regimurilor Funar sau Boc. Mai multi clujeni au identitati definite in copilaria care nu a avut loc la Cluj: se simt bistriteni, oradeni, sebeseni, dejeni, satmareni, moroseni. Isi aduc aminte ca sunt clujeni doar la mare sau in concediu, cand sunt intrebati de unde vin.

Oamenii cei mai importanti sunt veniti din satele sau orasele judetului si mai ales din judetele ardelene. I-au adus aici universitatile si au ramas sa-si faca meseriile aici. Si-au format echipe de prieteni si retele sociale pe care le folosesc ca si substitut pentru comunitate. Merg in concediu impreuna si inventeaza diplome sau premii prin care se gratuleaza reciproc, dar nu adauga nimic comunitatii. Vin echipe la Primarie, la Prefectura, la universitati, la conducerea spitalelor care nu deschid institutiile spre public sau spre constituirea unei elite clujene care se recunoaste pe sine, dincolo de batalii si competitie. Se concureaza specialistii intre ei, institutiile intre ele. Aproape nimeni nu se gandeste la oras.

Avem o lista de cetateni de onoare care demonstreaza lipsa de preocupare si respect pentru istoria acestui oras. Dincolo de tot felul de nulitati sau ilustri necunoscuti, alaturi de personalitati veritabile, il avem inca si pe Molotov printre cei cu care ne mandrim. Primarii nostri nu sunt interesati sa-i retraga, macar postmortem acest titlu, pana una alta ramane valabil urmatorul fapt istoric:

Consiliul politic al Primariei Cluj, largit cu reprezentantii vietii politice, culturale si sociale a orasului a tinut eri, 18 martie, 1947, orele 12 in sala festiva a Primariei o sedinta solemna la care a participat Inalt Prea Sfintia sa Nicolae Colan, seful Bisericii Ortodoxe, general Victor Precup, Emil Petrovici – rectorul Universitatii "Ferdinand", Vasile Pogaceanu – prefectul judetului, dr. Alexe Kiss Csobor – rectorul Universitatii "Bolyai". Primarul municipiului Cluj a subliniat meritele ministrului de Externe al Uniunii Sovietice, Viaceslav Molotov, in lupta pentru pacea si libertatea popoarelor si serviciile speciale facute Romaniei si indeosebi Ardealului prin cunoscuta declaratie de la 3 aprilie 1944, care a contribuit la pregatirea evenimentelor de la 23 August, precum si faptul ca la conferintele internationale si la conferinta de pace a sustinut interesele politice si teritoriale ale Romaniei.

Exemplul statuilor este si el relevant. Funar a incercat sa constituie un imaginar romanesc in traditia interbelica si apoi cea comunista. Cum s-a priceput, cum l-au sfatuit cei trimisi de la Bucuresti sa-l consilieze. Opozitie au facut doar ungurii, dar si ei destul de palid, desi asupra statuilor ar fi trebuit sa facem o discutie publica foarte serioasa. Pentru ca din imaginarul national fac parte si personalitatile ardelene, care sunt rare printre statuile din Cluj. Acum citim des articole unde ziaristii arata ca majoritatea statuilor sunt ciobite, vandalizate, inscriptionate. In plus, ar fi interesant un studiu al turismului pe care l-au facut statuile prin oras, fiind mereu reamplasate, trimise la periferii, ascunse sau aduse in fata in functie de stapanire si epoci istorice. Statuile nu reprezinta mare lucru pentru oameni in Cluj, sunt semnele unei memorii colective inexistente.

Stema orasului este un alt exemplu. In perioada lui Gheorghe Funar s-a aprobat o stema care se pare ca nu a fost validata de Comisia Nationala de Heraldica, dar ea functioneaza. Mai ales pentru ca nu prea intereseaza pe nimeni. S-au indignat unii oameni la un moment dat, dar nu au fost urmati de nimeni si lucrurile au ramas asa. Stema o foloseste doar Primaria, ea nu apare in brandurile orasului, in ocazii oficiale sau festive. Oricum oamenii nu si-o pun pe tricouri, nici nu avem productii pentru turism cu stema orasului. Este o stema despre care nu stie nimeni ce contine. Chiar, stiti care sunt elementele din stema? Cei care cititi acest articol, probabil ca ati simtit imboldul de a cauta pe internet sa o vedeti!

Nici macar nu avem un imaginar de confruntare aici, la Cluj-Napoca. Nu este o lupta dintre romani si maghiari. Este un razboi al ignorarii, o lipsa de socialitate. Ne despartim usor de orasul acesta pentru ca nu exista o memorie sociala comuna pe care s-o partajam. Nu prea avem istorie comuna, nici un prezent comun. Un prezent comun inseamna sa participam la proiecte comune. Asteptam sa le faca altii sau ne multumim cu putin. Acceptam ca o serie de evenimente sa ni se intample, fie ca ne convin sau nu. Nici votul nu ne mai intereseaza. La ultimele alegeri locale au participat mai putin de o treime din cetatenii cu drept de vot. Politicienii si elitele veritabile trebuie sa lanseze idei si sa caute sprijinul si mobilizarea celorlalti.

Nepasarea generala trebuie sparta prin incercari repetate, prin depasirea inertiei si fragmentarii. Am descoperit acum cativa ani, Societatea Romana Mozart, un proiect al Prof. Dr. László Ferenc, un mare intelectual care s-a luptat cu ignoranta noastra ani de zile, dar a realizat ceva ce poate deveni o marca a Clujului. Asa cum insistenta lui Tudor Giurgiu a produs, la Cluj, unul din cele mai importante evenimente culturale din Romania, exista sigur zeci de idei lasate in uitare de nesabuinta noastra.

Suntem ca un oras de nisip care nu rezista in timp decat prin aparenta materialitatii. Fara sufletul nostru si fara lucrari la care sa punem ceva din gandurile si energia noastra, orasul se va sfarama dupa fiecare generatie. Ne va curge printre degete, fara sa-l intelegem, fara sa lase urme serioase in cultura si civilizatie, fara sa ne intre in suflet. Ne trebuie un proiect identitar, o opera in care ar trebui sa ne recunoastem si sa ne vedem cu totii, ca intr-o oglinda.
Primul pas, primul proiect trebuie sa fie, in viziunea mea, pregatirea existentei unei memorii colective comune, fara de care nu vom avea o identitate. Avem nevoie de o istorie a Clujului. Avem atatia istorici importanti la Cluj-Napoca care au datoria sa scrie o istorie a comunitatii noastre. In cadrul descentralizarii ar trebui sa ne propunem sa introducem istoria Clujului ca materie obligatorie de predat in scoli. S-o acceptam toti si s-o predam in romaneste, ungureste si nemteste. O istorie de la intemeiere si pana la constructia celor doua mall-uri. Trecand prin 1940, Caritas sau Dacia Felix. O istorie evenimentiala, sincera, fara ideologii. Nu ne mai ajuta cu nimic istoriile paralele ale romanilor si ungurilor ori sasilor. Ele nici macar nu ar mai interesa decat pe foarte putini. Este o idee pe care ar trebui sa o transformam in proiect comunitar. Eventual, pentru un asemenea proiect, ar trebui sa platim bani din bugetul local.

Fara asta, orasele noastre nu vor avea o prezenta vie in mintea locuitorilor. Vor ramîne locuri fără identitate, insule plutitoare in oceanul unei singurătăți cosmice.

Hei, intereseaza pe cineva?


...

Cititi o replica, un text exceptional, pe www.citynews.ro, al prietenului meu Liviu Alexa Clujul n-are suflet

22 iulie, 2008

CENZURA BLOGURILOR. Farmecul discret al modelului chinezesc?



De mai mult timp incepusem să uit de cenzură. Mă bucuram să cred că blogurile, cu toate excesele unor sclavi politici sau a unora amentiti de libertatea anonimatului, vor putea să fie spatii de expresie liberă si locuri de rezistență tot mai puternice indreptate impotriva gândirii unice și dominatiei oligarhice. Reactiile bloggerilor sunt de multe ori interesante si relevante chiar si pentru oamenii politici in proiectele lor. Personal, in multe momente, am considerat forumul ziarelor sau blogurile un sfetnic mai important decât părea colegiilor din conducerea partidului, Guvernului sau Senatului atunci cand a trebuit să gândesc anumite proiecte politice si mai ales atitudini personale sau de grup.

Uniunea Europeană visează cu ochii deschisi la deliciile controlului societal din China. Nu de multe ori am auzit colegi europeni din PE vorbind fascinati despre dezvoltarea rapidă si controlul creator de resurse. Am crezut că este doar o naivitate a unora care nu au cunoscut dictaturile decat din cărți, oameni care sunt fascinati incă de serviciul turistic de a dormi, contra cost, în vreo celulă amenajată prin fosta RDG, după modelul STASI. Dar nu este nici pe departe doar o curiozitate sau nevoia de a simula ceva ce ar putea semana cu niste senzatii tari. Pe masura ce UE incercă să se instituționalizeze, iar pe cale democratică esuează, incepe să se recurgă la metode din ce in ce mai dure de convingere. Probabil rateurile validarii publice a Constitutiei Europei au creat ideea unei căi mai dure, căci se stie, incă din antichitate si Machiavelli a spus-o raspicat: masele nu știu intotdeauna ce este mai bine pentru ele.

Si Ion Iliescu considera blogosfera o ” mahala” apoi repede s-a răzgândit, intuind faptul că poate fi folosită pentru rebranduirea sa. Dar, initial, Iliescu a reactionat corect, conform gandirii sale de activist: este periculos blogul pentru că este incontrolabil, nu poate fi cenzurat, nu este o baie de multime electronică, cu bariera facuta de SPP. Cu timpul, băietii care se ocupă de bunastarea psihologica a presedintelui au gasit si un mod de a controla efectele cu echipe de oameni care scriu consensual, cu monitorizatori care sar la gatul celui care critică pe post de opinie publică vigilentă, cu unii oameni sinceri care se emotionează brusc dacă le raspunde pe blog fostul Presedinte.

Este insă mai puțin importantă asta, derivele sau instrumentalizarea nu schimbă esența, blogosfera rămâne încă o zonă de expresie necenzurată, nu un spatiu de libertate absolută si nicio zonă de confruntare echitabila, dar o zonă unde îți poți păstra măcar iluzia libertății si unde, indubitabil, poți comunica fără constrîngeri.
Stiu că se discuta mai demult despre tratamentul euroscepticilor in Parlamentul si Consiliul Europei, dacă sa aibă drept la tratament egal sau să fie tratati ca adversari si redusi la tacere, prin metode evident ... democratice.

Acum insă se dezbate un
Proiect de Raport al Comisiei pentru Cultură si Educatie a Parlamentului European care este destul de periculos. Autoarea Proiectului, Marianne Mikko (Grupul Socialist din Parlamentul European, Estonia), o doamnă pe care am cunoscut-o si care face pe justitiara prin Republica Moldova, desi fostă jurnalista de meserie, este de părere spatiul virtual “a fost pana acum un loc al bunelor intentii si a fost in general caracterizat de intentii sincere”, dar că exista riscul ca, pe masura ce blogosfera devine o activitate curenta, acesta sa fie “o sursa de poluare a cyberspatiului”.

Raportul considera ca in cazul blogurilor ar trebui stabilite măsuri legale pentru a fi folosite în eventualitatea unor procese legate de continutul articolelor si pentru a stabili un drept la replica al celor vizati de acestea si, lucru cu adevarat periculos , proiectul consideră că este nevoie de un fel de eticheta de calitate aplicata asupra blogurilor si a bloggerilor, a caror identitate si motive pentru a scrie pe blog trebuie facute publice. Astfel, Raportul d-nei Marianne Mikko cere clarificarea statutului juridic și de altă natură a blogurilor și încurajează „etichetarea” lor voluntară în funcție de responsabilitățile și interesele profesionale și financiare ale autorilor și editorilor lor .

Dezbaterile vor continua si cu siguranta se poate ajunge la aberatii chiar si in Parlamentul Europei dacă nu se va face o rezistanță consistentă la această idee. Parlamentarii din fostul lagăr socialist ar trebui să facă cel mai mare scandal căci noi avem incă vie in minte actiunea cenzurii comuniste, în timp ce occidentalii o cunosc mai mult din cărți. Ba s-ar putea să fie tentante anumite idei de control a sferei publice pentru cei care se află la butoanele puterii in tarile cu rol de jandarm sau de guvernante. In dezbateri un liberalul german, Jorgo Chatzimarkakis, a spus ca “desi bloggerii nu pot fi considerati in mod automat o amenintare ”, acestia pot servi intereselor unor “grupuri de presiune sau grupuri profesionale” care pot folosi blogurile pentru a-si transmite mesajele. Blogurile sunt instrumente puternice si pot reprezenta o forma avansata de lobby, care la randul sau poate fi considerat drept o amenintare, au spus mai multi parlamentari in dezbaterea comisiei.

Idee că blogurile sunt o amenintare ar trebui să fie interpretată corect de blogeri. Blogul este deja un instrument de comunicare si expresie liberă deci trebuie tratate cu respectul si responsabilitatea cu care fiecare suntem in stare. Adică să incercăm să păstram acestă liberatate, dar nu oprin concesii. Mai degrabă prin intărirea atitudinii si cresterea solidarității.

Am vazut că au scris cîtiva blogeri tragând semnale de alarmă fata de acestă posibilă cenzură, incă de la primele elemente de dezbatere, dar societatea noastră parcă nu are nerv, parcă nu este interesată de ceea ce i se poate intampla.
Este lipsă de informare sau deja am devenit deja o populație, nu un popor, nu o comunitate, care nu mai este capabilă de reactie, doar suportă ceea ce i se intamplă?


....


13 iulie, 2008

Ce este intelectualul colectiv?

In româneste sună rău si poate si este greu de gândit. In tara unde narodnicismul este incă rege prin personalităti longevive, roase de moliile istoriei, cu o populatie fără prea multă cultură politică, ce se lasă fascinată de tot felul de personaje sinistre, intelectualii sunt singuri si singuratici. Ideile lor au o tot mai slabă arie de circulație. Forța gîndirii lor este diminuată de lipsa unor reale locuri de de expresie si dezbatere publică. Din păcate, singura formă de expresie au fost cele atitudinale, dar majoritatea circumscrise in două fronturi: neocomunism vs occidentalism, stanga vs dreapta (dar aici dezbaterea este firavă și nu a prea avut loc), Pro-Băsescu – anti-Băsescu. Formele atitudinale nu au insă intotdeauna si consisență pentru că de multe ori se bazează pe emotie, pe trăiri.

Lipsa unor curente si miscări de idei politice consistente cred că se datorează slabiciunilor teoretice si informationale ale armăturii acestor dezbateri. La noi nimeni nu caută să argumenteze in dezbaterea, iar dacă argumnenteaza nu pare nimeni interesat. Semnificatiile esentiale, toposurile dezbaterii publice, le crează media si unele personaje publice adulate sau nu, dar care au un nivel al expresiei argotice sau colorate emotional, fiind produsul competitiei dintre clanuri, triburi sau grupuri de interese, legitime sau nelegitime. Am ”scăpat” si eu niste metafore pentru ca să insufletesc o dezbatere care era terna din cauza conformismului tuturor fata de platitudinile spuse de lideri vechi ai scenei politice. Au avut asa un ecou pe care nu l-as fi putut obtine nici dacă scriam douăzeci de tratate de sociologie critică.
Sunt campanii electorale in care nu isi face loc nici o idee veritabilă despre proiecte comunitare, dezvoltare si devenire. Ba chiar se naste o paradigmă zeflemistă care valorizeaza nimicul, vorbirea fara substanta, figurile argotice de stil cu dorinta ultimna de a plăc ea. Mass-media si alte instante de legitimare marginalizează gaindirea si proiectul in beneficiul spectacolului vulgar si sterp. Cazul Oprescu este fascinant: in fața presei care observa inconsistenta discursului si lipsa programului, candidatul a inceput să exagereze cu pocirea discursului, dezacordurile au inceput să devină mult mai dese, iar expresiile argotice sa ia locul structurilor discursive traditionale in alegeri, la care Oprescu se pricepea. Ideea unei autostrăzi zburatoare a devenit un fel de metaforă pentru absurd si atitudine antipolitică. Dar autostrada zburatoare, desi considerat un proiect SF, a putut tine foarte bine loc de program politic.
Dezbaterea socială fară consistentă nu poate fi denuntată de catre un singur om. Este nevoie de ceea ce Pierre Bourdieu a numit un intelectual colectiv. Intelectualul colectiv este dintr-o format o echipă de profesionisti din stiintele sociale care initiază dezbateri publice pe teme importante, aduc abordări critice si vehiculează informatie stiintifică serioasă in spatiul public. Unanimitatea discursului din media trebuie spartă cu analize critice si forme de contestare pentru ca gîndirea critică să permită nasterea unei adevarate opinii publice diversificate. Difuzarea analizelor critice este principalul scop al activitati asociatiilor civice care, in urma proiectului Raisons D 'agir , au inceput să se infiripe timid in Europa. Discursurile dominnte ale puterii facilitate de complexul mediatic pot fi contrazise doar de intelectuali care stiu să lucreze in echipă si care dispun de date serioase despre social. Sociologii, economistii psihologii, istoricii si alte categorii de intelectuali sunt cei care ar trebui să participe la acest tip de rezistență intelectuală pentru a schimba ceva in viața noastră politică.
Spunem că oamenii si-au pierdut increderea in partide si lucrul e adevarat in mare parte , in plus, cu cît o spunem mai des cu atît fenomenul se accentuează. Dar ce punem in loc? Îl lăsăm pe oameni in bratele unor populisti care se prefac ca sunt in afara sistemului dar vin fără nici un proiect doar cu ideea că sunt salvatori bine intentionati. Vreunul din acesti salvatori au făcut ceva pentru a schimba România in două decenii?. Inafara proiectului integrarii europene, proiect construit la Bruxelles, oamenilor nu li s-a adus in față niciun un proiect politic care să facă o schimbare masivă a cursului lucrurilor. Lucrurile se vor dilua si mai mult odată cu votul uninominal.
Politicienii din spatiul public se multumesc să reprezinte diferite categorii sociale, mai mult sau mai putin imaginare: muncitorii, saracii, romanii adevarati, ungurii obiditi, clasa de mijloc. Dar aceasta este paradigma luptei de clasă de genul ”vin mosierii!”, in două decenii nu am construit nimic la nasterea unui câmp de dezbatere politicăn adevarată. Intelectualii din partide oricum nu pot depăși linia partidului si necesara solidaritate internă numită loialitate. Dar nu ajunge să reprezinti, Romania are nevoie acum de refacerea unei solidarități organice sau mecanice, cum o să se poată, si de proiecte de detaliu pentru o modernizare rapidă. Un proeict de societate se poate naste doar in dezbatere politică sănătoasă, consistentă.

Este timpul pentru intelectualul colectiv. Spatiul virtual si blogosfera oferă deja un topos generos la care nici măcar Pierre Bourdieu nu visa. Spatiu la care nici media dominantă si dominatoare nu rămâne surdă. Dacă îi scoatem din calcul pe blogerii care proslăvesc diferiți lideri politici, pe care uneori îi postează cu mandrie in blogroll, unii inteligenti dar slabi de inger, rămân totusi multi tineri care sunt capabili să puna bazele unei dezbateri politice de substantă. Si din cei care se invirt in jurul unor bloguri de politicieni sunt oameni inteligenti care pot aduce lucruri interesante in schimbarea acestei dezbateri politice cacofonice care nu mai spun e nimic. Adevarul, datele despre realitate nu au nici o relevantă, nu veniti cu ele in emisiuni că imi stricati emisiunea, nu facem rating si imi pierd slujba, imi spunea odată o jurrnalistă inteligenta, dar adaptată perfect.

Datele concrete si statisticile sunt ca niste virusi de care fuge mass-media si producătorii de televiziune. Suntem o societate care nu vrea sa se uite in oglindă, o societate nevrotică ce refuza contactul cu realitatea. Spatiul virtual incă nu este cenzurat si nici dominat de moguli, este incă un loc liber unde tinerii intelectuali specialisti in stiinte sociale ar putea să se manifeste. Dacă o să-i tot punem in fată batranei codoase oglinda, poate intr-o zi se va uita in ea si va incepe să se cutremure de groaza a ceea ce a vazut

Avem nevoie să participăm la nasterea intelectualului colectiv in cât mai multe locuri.

11 iulie, 2008

jurnal, 11 iulie 2008

Numai de bine ….


Ce sa spui când, vorba Bibliei, “Urâciunea pustiirii” dansează in lumina de iulie si iti spune că va aduce o primăvară peste lume? Când golul sună tare si reuseste să ascundă Oda bucuriei cântată de soferi si chelneri, când sutele de vechili asudă de emotie la gândul că vor primi o slujbă, nu poti decât să te minunezi si să bei o niste beri cu mutul care păzeste terenul de tenis. El măcar dă doar din cap, nu stie să scrie, nu stie să citească. Dă grav din cap, parcă spune că nu e bine, sau asa intelegi tu. Iti pune mina pe umăr si tu crezi că iti spune că esti un bărbat demn si tare. Mutul se ridică si face semnul cutitului la gât şi te gandesti că vorbeste despre adversarii tăi, iar la a treia bere esti chiar fericit cu noul tău prieten. La televizor se transmite in direct evenimentul festiv iar telefonul tău pus pe silent vibrează din cinci in cinci minute, mesajele te intreabă: Cum comentati ce spus ....? Nu comentezi iar televizorul transmite fără sonor ceva ca o corrida, un spectacol rosu pe care il vezi ca si cum ar fi pe o altă planetă. Numai de bine, numai de bine ...ce să spun, parcă se schimbă ceva dacă spui. Peste drum, un copil plânge pentru că mama nu are bani pentru o Fanta, cu fructe de pădure. Mâine ne dă banii de concediu si îţi cumpăr, spune mama roşind când întâlneşte privirea ta. Vreau acum, plînge copilul si tu nu stii cum să faci să-i cumperi tu o Fanta, fără să o jignesti pe mamă. Te uiti disperat la mutul ce păzeste frigiderul si el intelege că o să plătesti tu, ti-a văzut portofelul cu euro. Copilul râde când vede sucul iar femeia bagă capul în barbă, fără forţă de a protesta, porneste pe cărare plângând usor. Parcă a trecut o vesnicie până s-a urnit mutul spre frigiderul legat cu un lanţ peste burtă si ai uitat de televizorul care transmite festivitatea aceea. Vincero, Vincero, cântă la televizor hora incinsă de petrecăreţi. Cineva vine din spate si îti strigă: Te bagi? Raspunzi speriat: niciodată, niciodată, niciodată! Apoi iti dai seama că erau prietenii tăi care a venit si nu te intrebau de politică ci de o partidă de dublu. Te uiti după femeia cu copil care se pierde pe cărarea din parc si te apropii agale de prietenii care te asteaptă gălăgiosi, dar racheta iti pare mai grea ....


POST SCRIPTUM

Mircea Dinescu
Dodeskaden
Ce-ati facut cu nebunii din gari ?
Macar ei n-aveau limba de cirpa.
Saci cu piine, sudoare,tigari
si tacerea complice si tirfa.
I-au cam tras spre polul lor cald
institutele de binefacere ?
Le-au extras de sub teasta smarald
,i-au papat chiar în faza de coacere ?
Om-vagon, bou vagon, palid tren
cu baloturi de sila si ura.
Sint copilul din Dodeskaden
cu ziare aprinse în gura.

10 iulie, 2008

Incă nu am murit!

jurnal




In aceste zile, prietenii mi-au trimis zeci de articole despre mine si Grupul de la Cluj, cunoscând probabil obiceiul meu de a nu citi presa în situatii in care sunt pus pe masă pentru lectia de anatomie. Unii din prieteni le trimit pe cele pozitive sau neutre, altii pe cele analitice - cum iti plac tie, zice un amic. Am si prieteni care le selectionează doar pe cele mai dure, pentru că i-am obisnuit eu cu acesta, candva mai demult.

M-am obisnuit să nu fac spume când mă injură cineva in presă, doar eu am ales să ies in faţă. Notorietatea se plăteşte mai scump decât prostia, ea iţi ia linistea şi îti poate devia mersul spre lucruri de care nu ai nevoie.

Am colectionat trei articole negative care m-au surprins (pentru că sunt incă destul de naiv) prin virulenta atacurilor sau prin rationamentele încâlcite ori prin faptul că veneau din partea unor jurnalisti pe care am ajuns sa-i respect sau îi citesc constant din diferite motive. Unul din motive era si faptul că sunt jurnalisti de dreapta, cu limitele definirii dreptei noastre, adică jurnalisti care apără, de regulă, cauza lui Traian Băsescu si sunt antipesedisti cu state vechi. Am reusit să am un dialog decent cu ei, de cate ori ne intalneam pe la emisiuni de radio si TV, chiar dacă intotdeauna am avut senzatia că vor de la mine un discurs scris de ei la care pot, eventual, să dau doar din cap a aprobare. Dar, mereu, am avut controverse in care ei au făcut sinteza, la final, tinând cont de ceea ce am spus eu, indiferent de parerea lor si asta m-a făcut să-i respect.

Am privit intotdeauna cavalereste înfruntarea noastră cu dreapta. Mi-am dorit chiar o dreaptă puternică pentru a ne putea defini si noi, cei de stanga, prea tributari trecutului. Am ajuns sa mă imprietenesc (nu să fac afaceri) cu unii intelectuali sau politicieni care se revendică de la acest curent politic. Nu cred nici azi că trebuie să ducem competitia politică dincolo de sfera publică. Nu cred că trebuie să ne dăm viata pentru partid, cred doar că trebuie să fim consecventi doar, să fim ceea ce ne dorim cu adevărat si să respectăm propriul proiect.

Cele trei articole cu iz de analize critice caută să construiască teorii incoerente despre mine si dinamica PSD. Principala critică este că ziarele sunt pline de mine, că de două saptamâni fac rating. Ceea ce mi se imputa nu tine de vointa si nici actiunii mele si eu m-am săturat de asta, fiind unul din motivele pentru care ne-am dat demisia. Am ales să răpund doar la trei interviuri pentru Paul Grigoriu, revista 22 si Catavencu, ca motiv fiind seriozitatea celor care mi-au pus intrebări si pentru că nu cereau nimic de la mine, decat detasare de subiect. Nici eu nu mai suport hărmălaia cu titlul “Scandal in PSD”, mi-am inchis telefonul, nu am apărut pe la televiziuni, am vrut să vorbească doar gestul.

Am vrut si eu să rup un cerc vicios care nu producea rezultate, am vrut să scap de această dezbatere pentru că nu mai vreau nici să-l critic pe Iliescu, nici pe baroni, nici pe Geoană fiindcă nu intrevăd nici un rezultat. In plus, imi repugnă scandalul, de cele mai multe ori am răspuns, nu mă bucur să sar la gâtul nimănui, nu îmi face plăcere să dau cu pietre în geamurile bisericutelor construite in curtea partidului. Fraţilor, nu mai scrieti despre mine, nu merit, nu mai sunt important, lasati-mă in pace! Nu sunt narcisist, doamnă, cum ar zice Oprescu, de o saptamană nu ma uit la televizor, nu citesc ziare. Să te cerţi cu unii din colegii tăi este o suferinţă, o înfringere. Refuz a mai face spectacol din suferinta mea. Scriu cîteva randuri pe blog, din cand in când, fără pretentii, fara a respecta stilistica si retorica declaratiilor politice. Doar pentru prieteni, adică prietenii dinafara politicii: fostii mei studenti, colegi, amici, cititorii de pe vremea cand scriam in presă. Blogul meu nu vă invadează viata personală, nu intraţi pe el!

Am observat apoi că logica aritmeticii voturilor a fost usor asimilată de acesti analisti. Au dreptate doar cei care au mai multe voturi, ca la fotbal, spun ei. Preluarea acestei logici contrazice insă melodia vesnică ce ne-au tot cantat-o, a faptului că PSD trebuie reformat din temelii. Când îi aplaudă pe baroni pentru marile lor performante de culegatori de voturi, analistii dreptei nu fac decat să se contrazică in justificarea respingerii PSD ca partid nereformat. Dar nu doar atât, cred că unii fac si calcule pragmatice acum. Baronii pot fi buni acum, poate sunt indispensabili, au niste voturi prin care dreapta poate ramâne la putere. Pe ei îi poate anexa uşor, ei nu sunt greu de asimilat ideologic, vor doar bani de la guvern. Posibila coalitie va fi, evident, una pentru interesele României, scumpa noastră ţărişoară, si când este să-ţi servesti tara nimic nu este imoral.


Am inregistrat din articolele analistilor de dreapta, uneori printre randuri, satisfactia că Ion Iliescu a invins. Chiar nedisimulată, spusă direct, chiar cu corolarul că PSD nu merită nimic, că PSD este un cadavru care nu poate fi reanimat. Unii m-au criticat pentru că polemizez cu Iliescu. Am inteles in aceste zile că Ion Iliescu este necesar ca aerul si pentru detractorii săi din presă. Este un bun national. Nea Nelu, cum il alintă unii, este pentru multi analisti de dreapta necesar pentru ca daca ar dispărea ei nu mai stiu va fi greu să mai inţeleagă lumea noastră. Este si un mod prin care işi explică propria lor neputinţă. Vor să-l vadă mereu tare, o explicatie pentru contraperformantele lor personale si ale dreptei.

In bună traditie interbelică a afacerilor cu statul, dreapta noastră nu reuseste să se institutionalizeze. Citesc textele interesante ale lui Valeriu Stoica, dar nu cred că cei care se autodefinesc de dreapta si scriu in consecintă sau că militantii lor fac acest lucru. Valeriu Stoica este un ideolog pentru discutii rare la televizor, nu cred că alergatorii după profit din dreapta au crăcănat vreodată, macar din curiozitate, cartile sale. Dreapta noastră s-a remarcat prin borduri, baieti destepti ce ne vand curent si utilităti scumpe, mită electorală, continuă framentare în lupta pentru resurse, abandonul cetăţenilor plecati in pribegie prin lume, inventarea unei gripe aviare cu aspect de pandemie. Si le ei, cei cativa ideologi, liberali mai ales, pe care îi respect, n-o să se intâlnească prea curând cu trupele.


Unii m-au injurat pentru că am creat seazatia că PSD este reformabil. Eu chiar am crezut in asta, mi-am pus pielea la bătaie pentru asta. Am avut si aparenta unor rezultate, cel putin la Congresele in care l-am invins pe Iliescu si Oprescu, am scris un statut nou, am creat forme care ar putea primi si fond. Au fost si momente in care am crezut ca PSD nu se poate moderniza. Acum, ca să fiu cinstit, nici eu nu stiu. Stiu doar că mi-ar plăcea să se intample asta, si sper că nu am pierdut degeaba cativa ani. Am acum o singură certitudine: cea mai proastă veste ar fi pentru adulatorii dreptei este cea că PSD ar fi reformabil.


Dar cum să se modernizeze PSD, dacă celelalte partide sunt in situatii asemănătoare? Au un singur candidat la alegeri interne, isi dau afara pe cei incomozi care ar putea ajunge la putere. Isi desfiintează filiale nestatutar sau fac tansferuri de candidati fara jenă, de la alte partide. Te uiti pe siteurile lor de internet si vezi imagini doar cu presedintele si doar informări despre vizitele presedintelui, declaratiile presedintelui. L-am văzut o tară intragă pe Flutur distribuind bani la o biserică iar deontologii nu au sărit să-l linseze, pentru că acesta este in garda Presedintelui. Văd că justitia stă multumită sub umbrela dreptei, jumatate din guvern e cercetat, dar se intâmplă ceva? Ce spun deontologii despre asta? Tac mâlc, pentru că ea este patronată simbolic, alături de DNA, de Presedintele României.


O doamnă, pe care o respectam până ieri, scrie că desi suntem populari, lumea trebuie să afle că este nonsens să crezi că există pesedist decent. Adică din cei 500 000 de pesedisti nu gasiti niciunul care să fie om normal, om decent? Am citit câteva pasaje de zeci de ori si nu-mi venea să cred. Pot incasa cu decenţă posete in cap din partea unor doamne care se apara de proprii gărgăuni, dar parcă acest mod de a eticheta grupuri sună a rasism, intolerantă, extremism. Asa a fost si judecata faţă de evrei, unguri, tigani. Când spui niciunul si te referi la sute de mii, va fi mereu posibilitate să existe măcar un individ pe care nu-l cunosti destul de bine.

Am inregistrat si mustrarea că am stat alături de colegii nostri pesedisti in multe momente nepotrivite. Cu sigurantă că nu am umblat tot timpul cu cutitul în dinţi să ucidem baroni pe care ni-i indică presa. Am crezut si noi in reguli si proceduri, in evolutie, in statut, ca si Constitutie a partidului. Am avut momente de solidaritate selectivă sau totală cu tovarăşii de drum. Este prima conditie a asocierii. Dar am încercat să ne păstrăm demnitatea şi in multe momente am căutat variante sau am criticat. Am făcut-o şi pentru faptul că în PSD s-a putut face asta în ultimii ani, alte partide te exclud la prima crâcnire. Si s-a putut pentru că noi am convins in 2005 că este acesta un lucru indispensabil. Dar cei care ar vrea să vorbească despre laşităţile noastre ar trebui să tacă, atunci când ei înşişi nu ai avut vreun moment de demnitate, nu ar fi moral sa judece laşităţile altora.

O doamnă scrie că nu am făcut nici un proiect, că de fapt nu am făcut nimic. O să mă gândesc ca altădată să-mi fac un CV politic si să-l pun pe blog, deşi ştiu că asta nu contează. Am făcut cîte ceva, de zece ori mai puţin decât mi-am propus. Am făcut ceea ce poate să facă un om, doi, trei, intr-un sistem politic ca al nostru. Ne-am zbătut să nu ne facem de râs, să ne impunem ideile pe care le consideram raţionale şi decente, să ne păstram verticalitatea. Am vorbit in numele celor de acasă, am răbdat, am muncit ca la galere pentru obiectivele României. Unii ne-au criticat că nu vrem să luăm puterea la Bucuresti in PSD, altii că ne-am luptat pentru putere. Dar cred că am făcut ceea ce puteau face niste oameni cu mainile goale si cu ceva minte. Fără să fi privatizat fabrici, uzine sau conducte cu petrol, fără armate de agenti (ai schimbarii), fără dorinte de revansă sau mosteniri colosale de recuperat. Am folosit doar energia pe care viata a inmagazinat-o in trei copii de ţăran, ajunşi fără de pile profesori universitari si adusi in politică de un lider care a incercat să scape de sistem. Nimic mai mult.

Si chiar aşa, prietene de pe terasă, dacă crezi intr-un proiect, pleci de langa copiii tăi aproape zece ani si până la urmă conjunctura te invinge sau nu e momentul astral pentru realizare, sau nu-l poti duce până la capăt, ce să faci? Să-ţi faci harakiri? Te retragi si cauţi o altă cale, dacă esti obsedat de idee sau alte mijloace dacă încă mai crezi in acea luptă. Ce să facem, să mergem in tabără inamicului, să ne transformăm in trădători buni de scuipat si de aratat că PSD are doar lichele, chiar si printre cei care păreau normali? Ne infrângem gustul amar si mergem mai departe.

Ce inseamnă asta? Că nu vom face parte dintre lasi si golani, nici dintre oportunistii care tac şi înghit in aşteptarea vreunui os de ros. Că nu ne vom schimba si vom putea fi de găsit pe aceleaşi baricade şi la aceleaşi numere de telefon. Pentru că, dragi analisti de mână dreaptă, cu tot respectul vă spun că nu am făcut nimic pentru ca să ne slăviţi voi. Absolut nimic. Ba chiar e destul de trist când te laudă adversarii si nu te poti intelege cu colegii. Putinul pe care ne-am invrednicit sa-l facem in politică a fost consecinţa unei stări de conştiinţă. Am vrut să nu-i dezamagesc pe fostii si actualii mei studenti, pe bătrânii de la PSD Cluj care, intr-o seara din decembrie 2004, după ce a fost gratiat Miron Cosma, m-au implorat să fac ceva pentru că le este rusine pentru faptele unuia din generatia lor. Dacă voi mai face politică o să fac pentru tata si pentru copiii mei, pentru unii din fostii mei colegi de la masa BPN care tac si rabdă, pentru miile de ardeleni care ne-au trimis mesaje de incurajare in aceste zile, pentru Gabi Dima din Vrancea, pentru Fane Babanu din Bucuresti si pentru că sunt convins că nu este normal să lasăm să se intindă lasitatea si frica, ca niste buruieni rezistente la formele de eroism individual. Ca orice om, aş vrea poate şi eu să demonstrez că am avut dreptate deşi nu cred că aş putea să mă mai bucur. Nu ne mai cântati prohodul.

O să vedeţi, încă nu am murit!




PS. Acest text nu face parte din vreo polemică. Nu vreau, cel putin pentru moment să mai discut aceste lucruri, nu vreau să mai fac polemici. Scriu pe blog doar pentru prieteni si textele nu sunt declaraţii politice. Cine le foloseste pentru a scrie articole, ar putea să ceară voie, mai ales dacă articolul contine peste cinzeci la suta din textul meu, cu sau fara ghilimele. Cei care le folosesc liber, s-o facă, dar măcar să nu mă critice pe mine că îmi fac publicitate.

09 iulie, 2008

interviu din 5 iulie 2008, CATAVENCU


VASILE DANCU: ''Am stabilit ca, pentru perioada de vara, muschii sint buni de etalat pe plaja de la Mamaia''de Alex Cautis

Vasile Dancu, cosmeticianul de serviciu al imaginii PSD-ului, a fost marginalizat in stil comunist la recenta reuniune de partid de la Mamaia. In replica, Dancu poate vorbi acum liber de un PSD nefardat, cu alura retro-bolsevica, dupa chipul si asemanarea lui Ion Iliescu.

Reporter: Care-i legatura dintre Mamaia, unde a avut loc recenta reuniune a liderilor PSD, si Bunicuta, liderul etern al PSD? Vasile Dancu: Vreti sa spuneti Mamaia cu Tataia? Nea Nelu e folosit ca paravan. Baietii reformisti din triunghiul Vrancea-Constanta-Teleorman au cautat sa-l motiveze pentru ca sa participe la joc. Daca pierdem cumva meciul la toamna, el va fi urmatorul schimbat. Este foarte periculos pentru ei cu ideile saraco-cinstite. Nu a fost entuziast la ideea de a rade niste prieteni, nu vorbesc de Cluj. Dar a acceptat, pentru ca e bine sa te pui in fruntea maselor si in capul meselor.

Rep.: S-a ales locul ca sa se stie cine-i tare in partid?

V.D.: La Mamaia s-a transat intre muschi si creier. Am stabilit ca, pentru perioada de vara, muschii sint buni de etalat pe plaja de la Mamaia. O sa vina toamna, incepe scoala si o sa ne dam seama ca este greu de extras radicali doar cu forta bicepsilor.

Rep.: Va simtiti exclus din partid dupa incidentul „Mamaia“?

V.D.: Nu ma simt foarte inclus.

Rep.: Sper ca nu sinteti fraier sa iesiti din PSD cind se anunta o toamna rodnica pentru partid. V.D.: Nu sint prea descurcaret de felul meu. Si la camin imi pierdeam mereu cartela de masa, dar ma salvau fetele milostive.

Rep.: Ce are Iliescu cu Clujul si ce are Clujul cu Iliescu?

V.D.: Ion Iliescu a obtinut la Cluj-Napoca 13%, cel mai tare rezultat. S-a lansat in politica democratica prin candidatura in orasul Huedin si probabil este suparat pe noi pentru ca l-am lansat intr-un sistem care a intinat idealurile sfinte ale socialismului. La 7 martie 1965, l-am votat pentru Marea Adunare Nationala din partea Frontului Democrat Popular. Ne cerem scuze pentru voturile date in circumscriptia nr. 11 Huedin, am fi lipsit de la vot, dar erau niste tipi cu Kalasnikov-ul care ne indemnau cu duiosie sa ne exercitam dreptul la vot, cistigat cu mari sacrificii.

Rep.: Ce cauta un sociolog de talia dvs. in politica?

V.D.: E adevarat, la 1,94 metri ar trebui sa fiu la coasa sau la montat de becuri fara scara. Am intrat cu promisiunea ca ramin independent pentru a participa la doua proiecte: integrarea in NATO si in UE. Apoi nu am mai gasit iesirea, pentru ca in politica se intra ca si intr-o padure deasa. Mereu ai senzatia ca iesirea este aproape daca mergi inainte, desi poate cel mai simplu ar fi sa te intorci indarat. Apoi se intuneca si te gindesti ca drumul din fata trebuie sa fie obligatoriu mai scurt decit cel parcurs deja. Si poti rataci, fara sa ai curajul de a te intoarce, ani de zile. Ma rog, e si faza cu prietenii care te asteapta de unde ai plecat si ti-e rusine sa te intorci… or sa zica ei, cu coada intre picioare.

Rep.: Avind fler profesional, ati mirosit in ce directie o iau masele si ati ales in consecinta partidul?

V.D.: Masele nu merg in nici o directie. Asteapta sa vina masina de piine si intre timp, la bufetul comunal, poate mai apare vreun fraier care sa dea un monopol. Daca trece caravana cinematografica, casca gura pe-acolo. Stiu de la un scriitor american ca, atunci cind observi ca majoritatea este de acord cu tine, este mai bine sa te mai gindesti o data.

Rep.: De ziua sotiei, alegeti tot trandafiri?

V.D.: Nu mai e la moda. Daca si alegatorii te asteapta acum cu bani cash, sotia nu e alegator? De ziua sotiei ii iau o bijuterie, cind imi aduc aminte copiii ca urmeaza aceasta zi. Sint sigur ca ea asteapta o poezie de la mine, ca atunci cind am cunoscut-o. Nu in locul bijuteriei, dar alaturi de ea.

Rep.: Tineti cu CFR Cluj?

V.D.:Aveam alte preferinte inainte de a se relansa acest club. Am inceput sa-i respect pentru performante si apoi sa-mi fie dragi pentru ca incepeau sa-i urasca altii. Imi plac ceferistii pentru ca sint in stare sa dea cu bucurestenii de gazon si pentru ca, nefiind romani verzi, nu pot fi contactati la telefon pentru a face blaturi, pentru ca nu citesc ziare romanesti si se uita la televiziunile lor natale. Sint fan pentru orice intreprindere clujeana sau ardeleana care reuseste: Dumitru Farcas, Grigore Lese, Luna Amara, Augustin Buzura, Banca Transilvania…

Rep.: Ca om care are viziunea jocului politic si din teren, si privind de pe tusa, cum se vede meciul alegerilor din toamna?

V.D.: Daca nu lucram la legislatie, se va juca tot cu valizele de bani, jocul in afara terenului fiind mai important decit confruntarea din teren. Cei din Opozitie vom avea din nou probleme cu rezultatele. Unii se grabesc sa anticipeze rezultatele, dar vor avea surprize si un joc politic radical schimbat. Partidele isi vor pierde din pondere, alesii locali vor lua locul lor. In haloimasul general nu vom mai distinge stinga de dreapta.

Rep.: Se va juca cu Adrian Nastase fundas, vreau sa spun mai in linia a doua, sau e scos iar la inaintare?

V.D.: Nu stiu ce va face, dar a iesit la incalzire si are toate sansele sa fie virf de atac. Unii l-au lasat sa iasa la incalzire poate doar pentru a obosi, dar dupa accidentarea lui Cristi Diaconescu la antrenamente, este singur pe post.

Rep.: PSD merge iar pe un joc 3-2-2 si mizeaza ca se va da din nou cu bricheta in cap Constitutiei?

V.D.:Depinde daca vom avea sau nu jucatori suspendati, dizolvati, transferati. Dar dupa cum s-a vazut la alegerile locale, la toate echipele au jucat multi cu doua galbene sau chiar cu cartonase rosii. Deci vom ataca cu toate liniile, sudistii si moldovenii sa se inscrie pe lista marcatorilor, iar ardelenii si banatenii or sa contribuie la joc prin taxe si impozite cit mai mari. Faza cu bricheta nu cred ca mai merge. Sint sigur ca arbitrul- jucator nu se va lasa si s-ar putea sa traga heblul, in buna traditie rapidista. Premierul va da sandvisuri la intrarea in stadion si seminte gratis. Se vor rejuca mai multe meciuri decit la locale. Deocamdata, in aceasta vara, exersam autogolul, se trage la poarta ardelenilor, sa le iasa din cap ideea ca pot juca in Nationala, in Nationala joaca doar cei impresariati de fratii Becali.

Rep.: Cum sint „sudistii“ in politica?

V.D.: Au buzunare la echipament si nu au numere pe tricou, ca sa nu poata fi identificati usor. Alearga mai repede ca noi, ardelenii, se demarca perfect, te lasa in ofsaid cit ai zice peste. Dau pase cu greu, dar sint fericiti daca primesc. Schimba usor tricourile chiar si in timpul meciului. Un fel de brazilieni din Balcani. Dar ce vorbesc eu? I-au lasat perfect in ofsaid pe Muresan si Remes la pasa lunga din Maramures, cu caltabosii si palinca. Reformulez: nici noi, ardelenii, nu sintem mai breji, toti sintem romani!

Rep.: Va place varza a la Cluj?

V.D.: Nu maninc varza a la Cluj din cauza bucatarului din armata. Era oltean si ne facea o cotidiana varza chioara, dupa ce ofiterii duceau acasa slanina si carnea.

Rep.: O intrebare de la colegul Razvan Cucui, de la Bucataria pentru toti. Merge sa pui pe farfurie „varza a la Cluj“ cu „crap la carton“, specialitatea Oltenitei?

V.D.: Merge, dar pe mese diferite ori la distanta de cincizeci de ani una de alta. Nu-mi place pestele de frica oaselor care iti pot ramine in git. Si ca ardelean batut in cap, dar obsedat de reguli si eticheta, nu stiu ce se maninca mai intii: crapul sau cartonul?

Rep.: Mai e de furat in tara asta dupa 19 ani de politica devastatoare?

V.D.: Nu furtul e cel mai mare necaz, ci lenea gindirii si lipsa de proiect, simularea normalitatii. De furat se fura si din palaria orbului. Avem o dexteritate iesita din comun, iar cind avem probleme cu imaginatia, ca sa nu intram in sevraj, ne furam caciula.

Rep.: Merita Mircea Geoana eticheta de „prostanac“ pusa de Iliescu?

V.D.: Nu merita, are alte defecte.

Rep.: Vasile Dancu, specialist in comunicare, ce supranume i-ar da lui Geoana? Sa i se potriveasca la fix, sa-l reprezinte in mod evident si sa fie si rapid preluat, asa cum a fost preluata faza cu „prostanacul“.

V.D.: Nu raspund la provocarea asta. Si asa sint suparati unii colegi pe mine datorita limbajului din cartile mele sau de pe blog. Mircea are o misiune foarte grea si nu vreau sa-i complic si eu existenta. Mai ales ca el vrea sa ma elibereze de tot mai multe responsabilitati, poate chiar de toate. Cuiva care vrea sa-ti redea libertatea trebuie sa-i pastrezi o amintire vie si sa-l pomenesti cu drag. Se apropie clipa in care unul dintre noii lui prieteni o sa-i ridice mina si o sa strige: „Mircea, esti cel mai bun!“.

Rep.: Cind apare o criza intr-o organizatie, generata de o matusa, cum vede profesionistul Vasile Dancu ca trebuie actionat pe partea de comunicare?

V.D.: Nu sint intrebat in asemenea cazuri. Scolile, doctoratele sau alte forme ale activitatii cu participare neuronala nu sint pretuite prea mult in nici un partid. Sint importante loialitatea si ascultarea activa, adica datul din cap aprobativ. La noi, consultantii politici sint amatori cu talent si veleitati. Comunicarea nu este panaceu, marii specialisti in comunicare, cind sint ascultati de nepoti, evita nasterea crizelor.

Rep.: Ca doctor in publicitate, care slogan e mai bun: „Mai bine pentru mai multi“ sau „Mai bine pentru toti“?

V.D.: A treia varianta. Eu l-am schimbat in campania din Cluj in „Mai bine pentru cei multi“ ca sa sune totusi a slogan de stinga si pentru ca sintagma „cei multi“ este usor recognoscibila si are o retentie buna. Dar nu sloganul e important in campaniile noastre, un primar mi-a povestit ca incerca sa faca un discurs intr-o comuna din judetul Ilfov, insa o fost oprit dupa treizeci de secunde de un cetatean mai bronzat care i-a spus: „Nea primaru’, lasa vrajeala si marca banu’“.

Rep.: E posibil sa se mearga la formarea viitorului guvern, cum spuneati prin 2006, chiar pe o alianta PSD-PD, moment in care sloganul va fi automat „Sa traiti mai bine pentru mai multi“? Sau, si mai inspirat, „Sa traiti mai bine pentru toti“?

V.D.: Varianta greu de imaginat, dar sloganul ar fi „Sa traiti bine pentru linistea noastra“. Deocamdata sintem in faza „Mai traiti? Bine“. Daca se va reface alianta de dreapta, vom fluiera a paguba cu sloganul bacauan „Baieti, incercati si cu o femeie“.

08 iulie, 2008

JURNAL, 8 iulie 2008



Cel mai destept cedează! Era un conflict prea lung si fără sens, in care se călcau zilnic in picioare chiar si lucrurile bune făcute in PSD: proiectele de pe vremea lui Adrian Năstase, bruma de descentralizarea din mandatele lui Geoană. PSD este prea obsedat de sine, de cum va arata in poza guvernării, iar conflictul cu noi aducea mari prejudicii stângii.

***

Stiu că adevarul este o pătură care te lasă intotdeauna cu picioarele goale. Despre ce să dezbatem in seara asta?

***

Imi pare rau, pentru prietenii din presă, pentru că azi o sa-mi inchid telefonul. Stiu că multi jurnalisti vor vrea o frază măcar sau o imagine. Dar este prima mea zi de libertate, la care visez demult si pe care vreau să mi-o petrec după sufletul meu: vreau să dorm, să citesc haotic, să joc un fotbal sau un tenis cu băietii si sa incheiem ziua la o bere. Mi-e tot mai greu să particip la o discutie fără subiect si predicat: scandal in PSD.

***

Este dincolo de limitele demnităţii noastre să acceptăm participarea cotidiană la o discutie cacofonică de tip talk-show, unde, ba trebuie să ne înjurăm noi, ba îşi dau adversarii politici cu părerea despre niste lucruri care nu au legatură cu ei sau cu realitatea. Externalizarea in spatiul mediatic a acestui pseudo-conflict a arătat lipsa de fortă a conducerii in a gira evenimentele interne. Nici măcar nu era un dialog, pentru dialog este nevoie de două părti cu univers măcar partial de reprezentare comun. E un dialog al surzilor, Iliescu vorbeste doar despre o realitate socială sau politică pe care nu a putut-o realiza in anii 80, noi vorbim despre un prezent la care ne-au dus 19 ani de orchestrare a unei schimbarii ce trebuia sa tina Romania ancorata la cheiul revolutiei. Unora le era frică să nu ne indepărtam prea mult pentru a nu simti aerul libertatii din larg. Poate si pentru a nu vedea cadavrele plutind ....

***

Am 46 de ani si simt că nu mai pot trăi in mijlocul lasităţii generale fără să fac nici un gest. Unii mă critică pentru limbajul de pe blog. Am văzut domnisoare oripilându-se retoric pe la televiziuni, dar dacă este atât de greu de suportat cuvântul, vă dati seama cât de greu este să acceptăm realitatea? In conditiile rinocerizării cotidiene măcar să punem etichete pe lucruri, altfel deriva si nevroza vor fi de neoprit. Pentru a schimba lumea nu ajunge să falsifici imaginile ei. Realitatea trebuie schimbata si atunci se vor schimba si imaginile ei

***

După ce mi-am scris demisia mi-am adus aminte instantaneu niste versuri ale poetului adolescentei mele, Mircea Dinescu. Erau depozitate undeva si poate le-a eliberat doar amintirea libertăţii. Sper că memoria mea nu le-a pocit:

PSALMUL ATEULUI

De ce ţi-e ruşine să fii genial

când unii trag un curcubeu prin bale

când flutură batiste spre rănile tale
ca-n faţa ţăranilor o piele de cal
de ce ţi-e ruşine să fii genial
şi taci ca eroul ucis de urale
când cade cortina de muşte în hale
şi ies măcelarii în haine de bal
de ce ţi-e ruşine să fii genial
când dealu-i silit să-şi renege o vale
şi floarea să-şi muşte vârtos din petale
şi marea-i cusută la ţărm val cu val
de ce ţi-e ruşine să fii genial.

Imi cer scuze, in numele poetului pentru cuvântul ultim, din versul al doilea.
***
Azi e ziua lui Vasile Puscas, Old Man, cum ii zicem noi. Ne-am gândit să-i facem un cadou. Sper că ne-a iesit. La Multi ani, bătrâne!

Pentru cei care, totusi vor ceva explicatii despre cum vedem noi coltul acesta de lume politica azi apare in revista „22” un interviu al meu cu Armand GOSU. In postez mai departe, datorită amabilitatii Domniei sale:
Revista 22
Revanşa lui Iliescu
interviu cu Vasile Dancu

Care este adevărata miză a redeschiderii conflictului în PSD cu doar câteva luni înaintea alegerilor generale?
În primul rând, cred că a fost o mare greşeală a conducerii centrale, care s-ar putea să aibă consecinţe pentru toamnă. Se încearcă, de fapt, a se regla, în perspectiva unei posibile guvernări, relaţiile de putere din interior. Sigur, organizaţiile din Transilvania au fost sacrificate de la început, în discuţiile pe care le-am avut, atunci când s-a votat uninominalul la consiliile judeţene într-un singur tur. A fost sacrificiul pe care ardelenii l-au acceptat până la urmă, pe principiul că pot fi maximizate câştigurile mari în perspectiva ajungerii la putere. şi atunci, într-un fel sau altul, oamenii au acceptat acest lucru, deşi nu uşor. Cred că acesta a fost mai degrabă folosit ca o revanşă împotriva ardelenilor şi a grupului de la Cluj. Pentru că, dincolo de faptul că nu există în statut asemenea aberaţii – dizolvarea conducerii de către acel Consiliu executiv naţional sau retragerea mandatului preşedintelui, acestea sunt atributele congresului sau ale conferinţei judeţene, asta scrie foarte clar în statut –, cred că a fost vorba de o poliţă plătită celor care au militat pentru reformă şi modernitate la Congresele trecute, în care Mircea Geoană a câştigat. Chiar ne-au fost reproşate direct aceste lucruri. Evident că am senzaţia că este o mişcare mai largă. Absorbţia totală a statului, din ultimii ani, are reflexe şi în partide. S-a văzut că apropierea puterii îi face pe cei care se vor gândi că fac următoarea ordine în stat să facă ordine în primul rând în partidele lor. Modul cum a fost trimis Orban în afara conducerii este un reflex, seamănă cu ce s-a întâmplat şi la PSD. Poate că această coaliţie tăcută care există între PNL şi PSD a găsit aceleaşi soluţii. În orice caz, asta cred că afectează foarte grav capitalul simbolic al partidului.
Dar până la urmă, miza tuturor acestor mişcări de pe scena politică este dată de fixarea celor două partide, PSD şi PNL, pe un aliniament anti-Băsescu, cu proiectul clar de a guverna împreună.
Traian Băsescu este folosit, mai degrabă, ca un pretext pentru unele partide de a face un fel de surogat de politică de opoziţie. Cred că noi ar fi trebuit să facem un program alternativă şi la Băsescu, şi la Tăriceanu.

Faptul că grupul de la Cluj este perceput ca fiind apropiat de PD-L, faptul că Orban a lăsat deschisă portiţa negocierilor cu PD-L şi Traian Băsescu şi toţi aceştia sunt acum sancţionaţi, atât în PNL, cât şi în PSD, e o pură întâmplare sau aici e vorba de nişte tacticieni care pregătesc rândurile oştilor pentru bătălia finală din toamnă?

Nu cred că este o cauzalitate iluzorie. S-ar putea să existe nişte tacticieni în spate, care încearcă să defrişeze terenul politic pentru toamnă. Problema este însă că nu cred că există asemenea strategii foarte bine puse la punct şi tacticieni ascunşi în cabinete capitonate. Pentru că modul în care se face aceasta, cel puţin la noi, nu este gândit, s-a făcut nestatutar. Or, cu personajele scoase în faţă, care compromit imaginea partidului, mi se pare că... Nu ştiu, poate că strategia există, dar tacticile folosite, dacă există, atunci sunt greşite, pentru că s-ar putea să afecteze aritmetica electorală din toamnă, aritmetica simplă pe care o văd unii, după care se poate face uşor o majoritate de 50 şi ceva la sută. Strategic se greşeşte cu decapitarea Transilvaniei, căci, în Moldova şi în Sud, PSD a valorificat, în iunie, în proporţie de 95%, indicele de favorabilitate şi intenţie de vot. În Transilvania suntem pe la 60%, deci este loc pentru a aduce voturi în plus în toamnă. Dar un asemenea comportament faţă de filialele ardelene va îndepărta oamenii, îi va demotiva şi demobiliza.
Sunteţi dezamăgit de Mircea Geoană? Ce partitură a jucat el în tot acest scandal? Pe blog vorbiţi cu tristeţe despre vechile speranţe puse în el. De ce l-aţi susţinut atâta timp pe Mircea Geoană?
L-am susţinut pe Mircea Geoană pentru că a acceptat un program de modernizare a partidului, a acceptat să se lupte pentru asta, pentru că e foarte greu să găseşti în România pe cineva în stare să se lupte cu Ion Iliescu. Există un reflex conformist în faţa luptei cu sistemul. Mircea Geoană a avut toate atuurile în acel moment. De asemenea, Mircea Geoană a promovat, chiar dacă n-a putut duce până la capăt, toate proiectele. A promovat la început descentralizarea, a făcut un nou statut, pe care noi acum îl călcăm în picioare, care ne acorda autonomie individuală, am început o descentralizare a partidului. Foarte mulţi au mârâit atunci. Am început un proiect şi Mircea Geoană s-a comportat, în acel moment, ireproşabil. Sigur, acum presiunea asupra lui Mircea Geoană creşte şi, în faţa acestei presiuni, poate că el nu poate să reziste. Probabil că e pus în situaţia de a fi dependent mai degrabă de unii decât de ideile reformatoare. Poate că e un fel de acceptare tacită... Poate că este obiceiul la Bucureşti să te pui în fruntea valului atunci când vine, indiferent de unde provine, cel mai bine e să te urci pe val.

Se împart portofolii înainte de câştigarea alegerilor

De trei ani vorbiţi de descentralizarea partidului. Iar acum, că Oprişan, Constantinescu, Dragnea, lideri locali, au devenit influenţi la nivel central graţie descentralizării şi rezultatelor obţinute la alegerile locale, dvs. cădeţi victima politicii pe care aţi promovat-o.
Descentralizarea cred că e necesară şi în Vrancea, ca şi în Cluj... Nu este vorba de descentralizare aici. Este vorba de competiţia care se naşte la un moment dat între regiuni şi monopolizarea centrului de anumite zone. Pentru că nu am nicio problemă, pot să-i respect pe cei care obţin voturi. E vorba de procente, că voturi obţinem mai multe la Cluj decât la Vrancea, chiar dacă avem un procent mai mic. Însă problema este alta aici. Trebuie să se înţeleagă că există un capital simbolic al unui partid care ţi-aduce, până la urmă, voturi şi care se compune din mai multe forme: din capital electoral direct, din cei care aduc sprijin material, din cei care aduc programe, din militanţii care vin cu sufletul şi cu timpul lor la partid. Deci este vorba de echilibru. Sigur că este mai greu de cerut un echilibru atunci când ai o zonă descentralizată şi ai mai multe regiuni care, inevitabil, ajung şi în competiţie unele cu altele, atunci trebuie să fie centrul puternic. Altfel, singura formă de echilibru stabil este un centralism puternic, cu un lider providenţial în frunte. Dar asta nu cred că va mai ţine în România foarte mult.

Oprişan, Constantinescu, Dragnea sunt iniţiatorii acestui conflict cu grupul de la Cluj sau ei sunt doar instrumentele altora?

Sunt şi instrumente, dar şi subiecţi. Vor să se apropie de manetele puterii înainte, de exemplu, de a ajunge la ele Adrian Năstase. Dincolo de asta, este şi apropierea puterii. Au spus-o şi direct aceşti oameni, au cerut direct ministere, la prima întâlnire a noastră, când i-au cerut şi lui Ion Iliescu să termine cu sărăcia ca stindard. Au spus: de-acum înainte, toate ministerele vor veni la noi, pentru că noi am câştigat alegerile. Deci, poate că este şi o bătălie în perspectiva viitoarei guvernări, a viitorului nucleu care distribuie şi redistribuie resursele. Deci, cred că asta ar fi în principal şi e până la urmă un lucru normal. Partidele sunt structuri de competiţie. Este normal, aşa se face selecţia până la urmă. Sigur, ar fi bine dacă s-ar respecta regulile fundamentale prin care oamenii s-au asociat în aceste partide, regulile, regulamentele şi celelalte lucruri.
Din ce spuneţi dvs. înţeleg că mai degrabă ar fi un joc propriu al celor trei: Oprişan, Constantinescu, Dragnea, poate ajutaţi şi de Miron Mitrea. Deci, n-am avea de a face cu o capacitare a acestor lideri de filiale împotriva grupului de la Cluj.
Cred că se pot înţelege două lucruri. Este şi o revanşă pe care Ion Iliescu o visa împotriva noastră. Pentru că a venit şi el să ne atace. şi mai este lupta pentru putere din partid.
Ce-l mai mână pe Ion Iliescu, la 78 de ani, în luptă? Ce proiecte politice mai are preşedintele Iliescu?
A spus că nu vrea să iasă din politică decât cu picioarele înainte. şi că nu-şi doreşte funcţii. La vârsta asta, administraţie nu cred că mai vrea să facă. În jurul oricărui lider, după ce a fost preşedinte atâţia ani, există o mare echipă de oameni care i-au fost fideli şi i-au rămas fideli şi care trebuie să-i ducă mai departe ideile, o anumită idee de ordine şi stabilitate, să-i apere moştenirea istorică şi, mai presus de toate, să-şi păstreze scaunele. Deci, nu este aşa de simplu, când un om care a făcut numai politică toată viaţa şi care nu a mers la serviciu în altă parte, să spui că nu mai are proiecte. Are proiecte, cu siguranţă, şi pot fi chiar mai puternice decât dorinţa de funcţie. Dorinţa pură de a consuma puterea cu care a fost învăţat înainte poate fi mai tare decât o motivaţie banală, vulgară de funcţie. Deţinerea puterii şi spectacolul supunerii celorlalţi produce în creier dopamină şi vasopresină, adevărate droguri naturale pentru creier.
Poate că şi anchetele procuraturii, dosarul revoluţiei, mineriadele şi acestea pot fi o motivaţie destul de solidă care să-l ţină activ în politică.

Îl enervează foarte tare de fiecare dată când se vorbeşte despre asta. Mai degrabă pentru că faptul generat de contestare, contestare a autorităţii lui. Pentru că, din punctul meu de vedere, nu cred că se mai gândeşte Ion Iliescu la posibilele consecinţe. Domnia sa se simte cu mult deasupra ordinii sociale sau politice. Dar nu contest că asta ar fi principala motivaţie. S-ar putea să fie.

PSD şi Transilvania

De câţiva ani tot spuneţi că PSD are nevoie de un program special pentru Transilvania. Cine v-a împiedicat să concepeţi acest program?

Eu am lucrat mai mult la acest program. După congresul din martie 2005, m-am dus la Tg. Mureş la Consiliul Naţional cu un asemenea program. şi atunci, şi Mircea Geoană, şi colegii mei mi-au zis că este prea mult, că trebuie să ne stabilizăm. Mi s-a spus: o să ne apucăm să facem o strategie, ardeleneşte, să o punem în practică. De mai multe ori am discutat despre asta, despre necesitatea unui proiect. Nu era un proiect secesionist acesta în nici un fel. Era un proiect care să ne ajute să ne întâlnim undeva cu societatea din Transilvania, un proiect pe care mulţi dintre ei după aceea l-au lansat ca proiect al meu la Cluj. Era vorba de o Transilvanie a comunităţilor puternice. Dar mereu s-a spus: bun, dacă facem asta va fi interpretat ca regionalism, o să creăm o emoţie puternică în societate, nu avem nevoie de asta. În general, ni se recunoaşte nouă, ardelenilor, acest declic al diferenţei pe care îl avem. Noi nu ne considerăm mai buni. Totdeauna ni s-a spus: iară vă credeţi voi mai buni? Uitaţi că nu obţineţi rezultate electorale. Este respins acest reflex al diferenţei. Noi de fapt nu vrem să facem niciun fel de autonomie. Doar că nu ne place – şi am spus în proiectele mele – astea sunt linii ale mentalităţii transilvane şi dacă noi nu suntem atât de deştepţi (am spus asta colegilor mei de mai multe ori) să facem un proiect în interiorul PSD, atunci îl vor face alţii în alte partide sau o vor face în afara partidelor. Am spus câteva lucruri simple. Am avut discuţia de foarte multe ori cu colegii mei. Sunt câteva lucruri care nu ne plac. Nu ne place centralizarea excesivă, pentru că noi ştim să ne autoorganizăm în comunităţi. Există această tradiţie în Transilvania. Aici, în Trasilvania, ne-am luptat pentru asta. Apoi, nu ne place să se aranjeze la Bucureşti contractul nostru social cu alte etnii. Nu suntem conflictuali, noi nu am avut războaie interetnice în 700 de ani în Transilvania. De aceea, modul în care mereu s-a făcut ceva de la Bucureşti, pentru ca să ni se regleze de acolo relaţia noastră cu ceilalţi, i-a deranjat pe oameni. Am avut în programul meu lucruri care ţin de respectarea înţelegerilor, de descentralizarea efectivă, europeană. Am visat în 2005 că lucrurile se vor schimba, am primit garanţii, am început descentralizarea, am pus vicepreşedinţi pe regiuni, dar nu am fost destul de pragmatici să continuăm lupta şi după 2005. Am rămas apoi singur, iar singur nu poţi face mare lucru.
Si, totuşi, PSD face scoruri modeste în Transilvania. De ce?
Este o situaţie complexă şi o societate diferenţiată cu adevărat social, etnic religios. Votul se împarte, nimeni nu primeşte puterea absolută. Degeaba dăm vina pe lideri, degeaba decapităm întregi regiuni istorice. Pentru că ţine de conjunctura istorică, ţine de mentalităţi, de anumite sensibilităţi ale ardelenilor. În primul rând, probabil, din faptul că unii dintre reprezentanţii PSD provin din vechiul sistem, au legături cu vechiul sistem, iar anticomunismul este prezent în Transilvania şi în Banat. Oamenii sunt sensibili la anumite personalităţi din vârful partidului nostru. Procentul maxim de 13% obţinut de Ion Iliescu la Cluj Napoca este un indiciu pentru un tip de explicaţie. În schimb, cu Adrian Năstase preşedinte, care a obţinut peste 100.000 de voturi în judeţul Cluj, noi am reuşit să batem Alianţa D.A. în judeţ, dublându-ne scorul. Am multe studii de brand politic unde am observat foarte pregnant acest lucru. Apoi, este un reflex împotriva centralismului. Funar a câştigat 12 ani nu pentru că a practicat un naţionalism exagerat, nu pentru naţionalismul lui a fost votat la Cluj, ci pentru faptul că se opunea Bucureştiului, care are mereu tendinţa de a nu avea încredere în Transilvania. Funar a fost primul primar ales în sec. XX de către clujeni. şi aici a fost un reflex. Tema tradării Bucureştiului era tema principală, mementoul cu tricolorul declanşa doar un asemenea tip de asociere. Tot ce s-a ales după 1989 a fost ales după acest reflex. Sunt lucruri care ţin mai degrabă de modalitatea în care se articulează programele politice. Noi, în materie etnică, de exemplu, am încercat în 2004, chiar am făcut „marea împăcare“ la Cluj, împreună cu UDMR, cu maghiarii, cu toată scena politică maghiară, şi rezultatele au fost foarte bune. Sunt foarte multe explicaţii. Sunt lucruri pe care trebuie să le studiem cu atenţie. Eu am propus de mai multe ori să facem nişte studii empirice foarte serioase să vedem ce înseamnă autonomia comunităţilor pentru transilvăneni. De exemplu, făceam studii în România, în toată ţara şi era comparaţia între Muntenia cu Moldova şi Transilvania. În Muntenia şi Moldova oamenii cereau în mod cert de la puterea politică resurse, în Transilvania cer mai degrabă libertatea de a-şi cheltui propriile resurse. Sunt tipuri de filosofie diferite. De aceea, noi, aici, în Transilvania, am avut un mare handicap în această perioadă, prin faptul că la Bucureşti PSD susţinea guvernul liberal, în timp ce autostrada Transilvania era blocată; un proiect pe care noi l-am susţinut în 2004 a înaintat numai cu 10 km, în 4 ani. Modul cum se distribuie resursele este important în politică.

„Nu sunt imbecil!“

Ce caută în politică un om care scrie pe blogul său: „Sunt un subiect politic autonom care gândeşte liber şi se conformează propriilor convingeri“?

Eu cred că în partide nu este nevoie numai de oameni care execută ordinele. Partidele au produs foarte puţine idei în ultimii ani, au produs foarte puţine programe şi proiecte. Eu am ajuns în guvernul PSD fără să fiu membru de partid şi având o înţelegere de a rămâne independent cu guvernul Năstase de atunci, pentru ca să-mi pot face meseria. Pe urmă, am văzut că nu se poate face acest lucru, că nimeni nu are încredere în tine dacă eşti independent. Eu am venit în PSD pentru un proiect societal, pentru un proiect politic, pe care nu poţi să-l faci decât dacă ţi se respectă autonomia. Nu vorbesc de libertate absolută, nici de autonomie absolută. În interiorul unei credinţe puternice de stânga, am nevoie, ca să pot să mă exprim, de această libertate. Am tăcut de mii de ori, atunci când multe lucruri nu mi-au plăcut, dar când este vorba de lucruri esenţiale, nu pot să-mi anulez propria mea umanitate. Mi s-a spus, în câteva situaţii, de câte o jurnalistă de televiziune: „Vai, domnule, dar folosiţi un limbaj nespecific, folosiţi un limbaj foarte dur. Aşa ceva nu se poate“. Păi eu sunt viu în politică şi ăsta este primul lucru. În al doilea rând, dacă nu ne place limbajul, vă daţi seama, realitatea este de o mie de ori mai dură. De aceea, eu cred că partidele care nu-i vor lăsa pe oameni să gândească, care nu-şi vor respecta membrii vor avea de pierdut. Mă gândesc la situaţia de la Consiliul nostru naţional din 11 iulie. PSD este în faţa unei mari încercări. Dacă partidul va demonstra, menţinându-şi o hotărâre ilegală, nedreaptă, incorectă, atunci populaţia nu va putea avea încredere într-un partid care nu-şi respectă propria legitate, propria legalitate. Ce încredere va mai putea avea în viitor? Revenind la limbaj, la autonomie şi indepedenţă, cred că trăim în populism, există un limbaj de lemn, totul sau majoritatea lucrurilor se desfăşoară sub semnul ipocriziei şi al dublului discurs. Eu cred că politica românească se va schimba atunci când vom renunţa la această rinocerizare, care, pe zi ce trece, este tot mai evidentă, când vom începe să punem etichete pe lucruri, să nu mai bâjbâim, pentru că, altfel, este imposibil să mergem înainte.
Poate să fie vorba şi de inadecvarea proiectului dvs. politic sau a tipului de acţiune? Când vorbiţi de reforma în PSD nu vă întrebaţi dacă PSD poate fi reformat. Problema asta nu v-o puneţi. Veniţi şi spuneţi că vreţi să reformaţi, după care plecaţi repede la Cluj. L-aţi lăsat pe Geoană „singur acasă“. A rămas în braţele lui Hrebenciuc şi acum vă miraţi că nu mai vorbeşte de reforma din PSD.
Vă răspund la această întrebare după 11 iulie, după Consiliul naţional, când o să am un diagnostic, cu toate că îl văd eu de acum.

Plecaţi din PSD dacă se va confirma decizia Comitetului executiv?

Nu plec din PSD, dar aş putea fi alungat din PSD. Se spune de multă vreme că vreau să plec. Mai mult, au încercat să mi se pună tot felul de etichete negative că plec la un partid sau la altul. Eu nu mi-am pus niciodată problema să plec din partid decât dacă mă las de politică. Nu sunt imbecil, ca atunci când scap dintr-o cazarmă să fug repede într-o alta. Asta ar fi o mare tâmpenie. Pe de altă parte, nu avem ce face, destinele ţărilor sunt legate încă de viaţa partidelor, orice am spune noi. Sunt legate de democratizarea din partide, de energia pe care o pot filtra partidele şi de buna credinţă a partidelor. Cred că destinele ţărilor sunt legate de asta. În ultima vreme, foarte multă lume vorbeşte de partide regionale. Nu vreau să fac un partid regional. Unii spun că ăsta este proiectul meu. Dar Transilvania nu se poate dezvolta fără un proiect politic care să-i gândescă dezvoltarea. Nu unul secesionist sau federalist, dar unul care să ne permită să ne dezvoltăm elementele de individualitate şi să ne folosim eficient resursele. Din păcate, acum ei nu mai merg la vot. Emil Boc, de exemplu, a câştigat majoritatea din 30% prezenţi. Pe de altă parte, cum să-i mobilizezi pe ardeleni pentru stânga, dacă te desfiinţează Oprişan sau Nicuşor Constantinescu, oameni care reprezintă ceva care îi enervează pe ardeleni, aroganţă şi netransparenţa acumulării lor materiale.
S-a tot speculat asupra relaţiilor dintre grupul de la Cluj şi PDL. Nu veţi trece la PD-L?
Astea sunt zvonuri lansate de ţucălarii de la conducerea partidului nostru, care încearcă să le facă pe plac şefilor. Asta este o jignire care ni se aduce nouă. Din acest punct de vedere, vreau să vă spun că adversarii ne respectă mai mult decât colegii noştri, câteodată. Nu avem cum să umblăm cu traista-n băţ dintr-un partid în altul. Ceea ce vrem noi este ca partidul în care suntem acum să se modernizeze şi să-şi asume destinul României, dar să-şi asume şi destinul Transilvaniei, în acelaşi timp. Să-şi asume destinul Transilvaniei într-un mod coerent. Pornindu-se de la ceea ce vor oamenii. În acest moment este un mare dispreţ din partea partidelor pentru ceea ce vrea Transilvania, ce vrea Moldova sau Banatul sau alte regiuni. Fiindcă există în mintea lor o Românie politică abstractă. De aceea România bate pasul pe loc de două decenii.

Ambiguitatea PSD

Sunteţi împotriva alianţei cu PNL şi a ideii unui guvern de coaliţie PSD–PNL? Nu de puţine ori, aţi reproşat conducerii PSD că sprijină guvernul lui Popescu Tăriceanu, în loc să facă opoziţie. Nu vă place PNL?
Ceea ce am făcut noi aici la Cluj, proiectele comunitare le-am făcut deocamdată numai cu PNL. Deci am putut colabora cu liberalii. Tăriceanu îmi pare un prim-ministru serios şi sunt prieten cu mai mulţi oameni din echipa guvernamentală. Dincolo de prietenia sau de simpatiile noastre personale, suntem constrânşi în politică să fim pragmatici. Noi suntem în opoziţie. Opoziţia este împotriva guvernului oriunde, aceasta este definiţia opoziţiei politice, să le apere interesele oamenilor faţă de guvern. Or, noi am rămas într-o ambiguitate. Am fost şi eu la o întâlnire cu PNL. Se negociau diferite probleme ale unor proiecte de legi. Dar ne-am lovit de dispreţul, de refuzul lor de a colabora, spunându-ne că electoratul lor nu ne suportă, nu suportă o legătură a lor cu noi. Or, dincolo de asta, mi s-a părut de asemenea greu de acceptat ca noi, un partid mare, să fim la remorca unui partid mai mic, a unui partid liberal, de dreapta, cu care avem foarte puţin în comun. Sigur că se poate gândi un proiect, un contract politic, cum se întâmplă în stânga şi în dreapta, în Germania, Austria şi în alte locuri, dar aici am o suspiciune, pentru că ani de zile – şi eu îi înţeleg pe prietenii noştri liberali – identitatea lor în spaţiul public a avut ca pilon principal anticomunismul, antiiliescianismul, antipesedismul. şi, din dorinţa lor de a-şi păstra puterea – sper să greşesc –, cred că vor face toate eforturile ca în toamnă, după ce vom fi trecut peste această perioadă de opoziţie în care noi nu facem opoziţie, tare mi-e teamă că vor reface Alianţa D.A.

Luaţi în serios acest scenariu?

Este şi acesta un scenariu posibil pe care nu putem să-l lăsăm deoparte. Cred că judecăm superficial politica, de multe ori numai ca relaţii între oameni. E adevărat că politica noastră din Est e umorală, dar, când este vorba de interese, atunci cred că dreapta are mai mari şanse să se înţeleagă cu dreapta, sacrificând unul sau doi oameni, sau prefăcându-se că îi sacrifică, decât să facă o alianţă cu stânga. Cred că noi ar fi trebuit să fim mult mai consecvenţi făcând o politică de stânga, de opoziţie, în care să ne reconstruim şi partidul, să-l modernizăm şi cu siguranţă că aveam foarte mari şanse să revenim la putere fără să avem nevoie de alianţe cu dreapta. Din păcate, abandonul nostru de a lupta cu guvernul a consfinţit un adevăr trist: societatea noastră este ideologic moartă, nu mai poate produce contraputeri. În schimb, avem doar centre de putere neinteresate de România.
În condiţiile în care reforma internă a eşuat, PSD este suficient de matur ca, în cazul în care revine la putere, să ducă o politică coerentă şi să nu mai repete erorile din trecut?

Reformarea PSD a mers mai greu sau mai uşor. Ceva tot s-a făcut. Una este să faci un proiect şi alta să-l pui pe teren, să lucrezi cu oameni. Viteza cu care faci schimbările trebuie gândită foarte bine. Eu cred că noi am transmis un mesaj de ambiguitate prin poziţionarea incertă în spaţiul politic. Asta este adevărat. Aş fi ipocrit să spun că descentralizarea nu a mers deloc. A mers până la un punct şi s-a terminat brusc. Dar puteam s-o ducem mai departe, în relaţiile cu oamenii. Poate că sunt şi puţin subiectiv după ce s-a întâmplat la Mamaia. Ce s-a întâmplat acolo e specific unei perioade care probabil este de dinainte de Adrian Năstase. Adică reforma a început odată cu Adrian Năstase, nu a început odată cu congresul din 2005. Adrian Năstase a adus oameni noi la partid, din societatea civilă, din universităţi, din ţară, a făcut documente principale de factură ideologică social-democrată europeană, care au depăşit chiar şi calea a treia. ştiu că avem din acea perioadă foarte multe lucruri care s-au făcut. Cred că şi modernizarea PSD va merge înainte, chiar dacă vor mai fi sincope, cum a fost aceasta. Partidul trebuie să alerge un pic pentru a ajunge la timpul prezent al politicii europene. PSD trebuie să-şi asume destinul României cu adevărat, adică să renunţe a investi energie în competiţie internă şi în logici combinatorii şi să construiască o strategie durabilă pentru socieatea noastră. Dacă nu, vom rămâne la acest stadiu barbar în care politica a învins societatea.

Interviu realizat de Armand Goşu
3 iulie 2008

01 iulie, 2008

Ar fi trebuit dizolvat Ion Iliescu pentru rezultatele din judetul Cluj?

Ca dovadă a respectului datorat vârstei şi experienţei politice incontestabile a domnului Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, nu am dorit să intrăm într-o polemică având ca subiect rezultatele alegerilor din judeţul Cluj.

Apreciem însă sfatul pe care l-am primit recent de la domnia sa, de aceea am stat cu picioarele în lighean şi cu statisticile în mână şi ne-am uitat la rezultatele obţinute de Ion Iliescu în judeţul nostru, compeţiile electorale la care a participat:


1996 Ion Iliescu J udetul Cluj 67.149 voturi 15,29%
2000 71.129 voturi 18,30%



Municipiul Cluj-Napoca

1996 ION ILIESCU 22.083 voturi 11%
2000 24.611 voturi 13,33

Toate sub 20%, Domnule Presedinte!

Cu modestie, Domnule Presedinte, eu, cel despre care spuneti ca nu ma pricep la munca politica, singura a dată când am candidat pentru o funcţie publică a fost în anul 2004, la alegerile pentru Parlamentul României, unde am obţinut 82.558 voturi, adică un procent de 25% din voturile valabil exprimate in judetul Cluj.

Este valabila logica luării de notite?

Cifrele prezentate mai sus arată fără echivoc că legitimitatea politică a domnului Ion Iliescu nu s-a creat niciodată în Transilvania, unde a pierdut alegerile. Ne întrebăm în registrul dezbaterii din aceste zile: Ion Iliescu ar fi trebuit dizolvat pentru rezultatele slabe obţinute în aceste competiţii electorale in judetul Cluj? Iar Nicuşor Constantinescu ar fi fost şi atunci partener la o astfel de decizie?



Vasile Dâncu,

Preşedinte PSD Cluj