30 ianuarie, 2008

IESIREA DIN TACERE

Un prieten italian, intelept si sensibil, mi-a trimis azi un mesaj de felicitare pentru alegerea mea intr-o functie politică cu urmatorul text: “Un sef politic nu trebuie sa-i asculte pe toti cei care vorbesc, trebuie sa aiba capacitatea de a asculta la cei care nu pot sa vorbesca”. I-am multumit in gand si am stins televizorul vinovat. Mi-am dat seama că de trei ani ne uitam la spectacolul sinistru al unei politici de galagie si cearta, cică pentru interes national si legalitate. Constituţia si legile sunt pretexte pentru cei care se prefac a reprezenta diferite categorii de cetăţeni. De fapt, politicienii puterii se reprezintă doar pe ei iar de vorbit vorbesc mai ales in numele unui pseudo-capitalism in care democratie inseamna numai libertatea de vot. Televizoarele sunt pline de teme care nu interesează pe nimeni, iar din ziare aceleaşi mutre nu ne mai spun nimic. Lipsa unei culturi de stanga face ca sa nu mai avem politicieni sau intelectuali care sa ne indemne să visăm că lumea poate fi schimbată.

Am ajuns să-i credem pe apologetii dreptei care spun ca legile piatei pot face ordine intre lupi si miei, cand ei se amestecă in libertate desi avem in fata un adevar incontestabil: viata este un infern pentru tot mai multi oameni. O mamă se aruncă de la etaj cu copilul in brate si din revistele colorate ne zambesc trist tinere femei frumose care isi pierd copii in tribunale după ce s-au lăsat păcălite de capitalisti care vroiau doar să se inmultească cu ele si să aibă copii frumosi. Primii 300 din bogatii Romaniei au deja 20% din PIB, primii 1000 probabil au 50%. Problema este ca toti am plecat acum 17 ani de al aceaşi linie de start, cu bagaje putine si cu buzunare goale. Oamenii sunt o marfă pentru ei. L-am uitat cu totii pe sindicalistul Sahleanu care a fost ucis la comanda unora din primii nostri capitalisti. Noi toţi suntem si o să fim o marfă pentru capitalism daca nu reusim sa ne solidarizăm pentru a rezista.Cei din top vor institui pe zi ce trece, tot mai puternică, democratia batei si vor pune un zid de sticlă intre ei si saraci, pentru a se vedea numai de-afară inauntru, căci nu pot trăi fără exibitionism.

Acum 10 ani Ioan Rus m-a invitat la biroul lui de la partid, nu stiu pentru ce, nu aveam sigur o chestiune politică. M-am plimbat o jumatate de oră printre oamenii de pe o stradă principală din Cluj, m-am uitat in stanga si dreapta, să nu ma vadă cineva, si am intrat in viteză. Printre colegii mei de la Universitate si studentii mei era o mare rusine să faci parte dintr-un partid sau să fii vazut pe-acolo. Recunosc acum că atunci mă inselam, nu stiam că nu trebuie sa astepti ca altii sa schimbe lumea in locul tău. Cu ce drept le ceri altora să facă asta, sau îi critici, dacă tu nu faci nimic? Cand esti parte a nepăsării generale, nu meriti nimic. Iti meriti soarta!

Trebuie să ne dorim să schimbăm lumea si să credem ca acest lucru este posibil. Dacă nu participam la schimbare, ea se va face oricum, dar fără noi. Nu cred in ideea ca, si la noi, capitalismul a triumfat si nu mai trebuie pus in discutie, iar cei care o fac devin dusmanii poporului. In Romania, mai ales, nu mai conteaza cine si cum a obtinut capitalul atata vreme cat oamenii gasesc la acesti "capitalisti" un loc de munca.

Cei multi nu pot să vorbească, nu mai are cine sa-i audă si nici ei nu mai cred că merită să-si strige nefericirea si cel mai greu este sa-i scoti pe oameni din tacere. Sa-i convingi să caute o cale de a vorbi, de a protesta, de a se exprima. Unii plecă aiurea in lume, altii raman aici, in linistea cea aducatoare de amorteală, de marasm si de iluzia ca totul e bine si traim in cea mai bună dintre lumile posibile! Anana Stratulat, femeia care a primit un Bentley de culoarea ochilor ei, a descoperit ca durerea in tacere este mai mare si unele vise ne costă scump. Cristina Datcu nu a mai descoperit nimic, ea a murit in tacere, poate cu mult inainte de a se strivi de caldarim, alaturi de fetita de doi ani.

In fiecare zi ar trebui să facem un mic pact intre invinsi, cum i-ar zice Sabato: adică să iesim din tacere, să refuzăm a mai fi parte a nepasarii generale!


articol publicat in www.qmagazin.ro

19 ianuarie, 2008

Stânga pe care va trebui s-o reinventăm



Stanga modernă nu se naşte prin decret intr-o ţară postcomunistă.

Necesitatea unei veritabile dezbateri despre stânga, dezbatere care nu a avut loc până acum. De cateva ori s-a discutat, dar discutie a fost substituită de dezbateri despre guvernare de stanga. Din păcate, discutia despre stânga si rolul ei este blocată chiar si in Europa de confuzii, incoerente, neinţelegeri si presiunea dreptei.

Presiunea asupra stangii este foarte evidentă in urmatorul exemplu:
„Ideea numită socialism este moartă şi intelectualii francezi care au incercat să facă din colectivism un lucru respectabili se ascund. Este un mare eveniment pentru civilizatia occidentală. Partea culturii franceze care este inspirată din socialism este si va rămâne o nulitate mondială. Dar Franţa a inceput să se indepărteze de scursurile acestei ideologii insipide pentru a isi reocupa locul său, ce a unei societăţi mândre si realizate” .
Éditorial du Wall Street Journal du 31 octobre 1983, citat in Libération du 2 novembre 1983.


In România, a fost complicat de a contrazice pe cei care se autintitulau ca fiind adevaratii reprezentati ai stangii. Nici macar polermica dintre PDSR si PD, partide de stanga, rupte din copacul FSN, nu a adus contributii decisive la nasterea unui curent de opinie solid de stanga.

Nu prea avem contibutii doctrinare serioase care sa ajute la constituirea unei culturi de stanga. Cu riscul de a fi subiectiv cred că in 2003, am lucrat alaturi de Adrian Nastase si un grup de prieteni la „SPRE NORMALITATE”, un document interesant, la limita stângii, influentat de a treia cale si Tony Blair. Din păcate, partidul nu a fost in stare sa digere asemenea text, era poate prematură sa vorbesti despre depăsirea stangii clasice când nici măcar nu aveam o asemeneea stangă.

Bruiajul distinctiei stanga-dreapta nu are ca agent doar ideea „sfarsitului ideologiilor” , falimentată deja, ci si ceea ce am putea numi eclipsa distinctiei, in ultimii 25 de ani se face prin golirea de continut a conceptului de catre unele incercari de depasire: Blair, Schroder chiar si ultima campanie electorală a candidatei stangii franceze Segolene Royal, care a pierdut partidul pe drum. Desi fără un succes prea mare, constant apar incecari de a repozitiona partide sau candidati pe centru (nici stanga, nici dreapta) si chiar programe care incearcă sa aducă alte unghiuri de vedere si problematici transversale cum a fiost si este incă un curent numit „ecologie politică” si care pune in centru ideea raporturilor complexe dintre om si natură din perspectiva resurselor si a progresului uman.

Inventia centrului, nu rezista dinamicii complexitatii jocului politic – poate ca centrul politic nici nu există. Centrul este un loc in care se refugiază sau isi trag sufletul diversi politicieni, de stânga sau de dreapta, in perioade de criză economică si socială.

Nu cred că are rost să ne pierdem in complicatele discutii despre criterii care diferentiază stanga de dreapta politică. Cred, alături de Norbert Bobbio, că egalitatea este steaua polară a stângii, criteriu care rezistă timpului.

Nu ne vom pierde in lunga dezbatere a criteriilor de diferentiere. Cred că actuale sunt astăzi pentru noi discutarea unor chestiuni de fond privind baza subânteleasă a discursului de stanga si abordarea posibilităţilor de a pune in practică idei de stanga in condiţiile economiei si societătii capitaliste de astăzi. Cred că am inceput să lucrăm la teorii ale unei stangi moderne dar ne bazăm pe gandirea economică a secolului al XIX lea.

Pare evident: Nu există incă in Romania o cultură de stanga veritabilă. Acest lucru influentează prestatia partidelor dar si moscarile electoratului.


Stanga se limitează sa facă acompiamente sociale pentru capitalism.

Putem să credem in corectiile si acompaniamentele sociale pe care le aducem capitalismului. Nu este prea totuşi putin să te limitezi la a cere salariu minim, pensii mai mari, garantii sociale pentru angajati? Mai putem vorbi in acest caz de o viziune economică de stanga, sau ne ocupăm doar de repararea exceselor capitalismului?

Exemplu: Pensiile private, a fost o lege facuta stramb cu noi, pesedistii in Parlament. Am aruncat atatia bani fara ca sa ne asigurăm, sa conditionam intr-un fel o rentabilitate minima pentru fonduri. Am capitalizat societati de asigurări, fără garantia că nu se aruncă acesti bani pe apa sambetei cum s-a intamplat cu fondurile mutuale



Confuzia periculoasă dintre piata si capitalism

Sunt concepte folosite ambiguu, mai ales in discursul politic ca si sinonime desi nu este cazul nici măcar a unei sinonimii partiale. Chiar si Ion Iliescu in textul trimis colegilor de Senat, inainte de aceasta dezbatere, are un fragment in care criticand derivele comunismului spune că a fost o greseală “ignorarea rea pieţii şi a legilor sale obiective şi substituirea lor cu arbitrariul sistemului de dominaţie partid-stat”. In general, toate sistemele ideologice de stanga fac eroarea de a recunoste piata ca si criteriu unificator pentru caracterizarea lumii contemporane. De aici pleacă si confuzia dintre piaţă si capitalism. Dar să vedem diferentele.

Piata este intr-adevăr un mod de reglare economică fondat pe concurenţă si atomicitatea actorilor. Capitalismul este un mod de proprietate si un proces. Capitalismul este leagat de proprietatea mijloacelor de productie de actori privati care cauta sa acumuleze si să concentreze capital pentru a se pune la adapost de concurenta.

In 2007, premiul Nobel pentru economie a fost obţinut de catre trei americani, Leonid Hurwicz, Eric Maskin şi Roger Myerson pentru lucrarile legate de teoria teoria jocurilor aplicată la analiza mecanismelor pieţei. "Aceasta teorie ne permite sa distingem situatiile in care pietele functioneaza bine de cele in care pietele functioneaza prost", a afirmat Comitetul Nobel. Deci piata este totusi mai mult o metaforă, ea nu garantează egalitatea actorilor si nici aplicarea unor legi care garantează progresul. Dacă ar fio asa nu ar trebui să ne chinuim cu consilii ale concurentei care insa, nicairi in lume, nu fac fată imaginatiei si presiunii celor care crează mecanisme imperfecte de competitie.

Capitalismul contine elemente care sunt greu de despărţit: proprietatea si concentrarea capitalului, care contrazic atomicitatea actorilor si deci concurenta perfecta. Piata si capitalismul pot sa intre in contradictie de multe ori. Dacă piaţa favorizează inovatia, competitia in beneficiul consumatorilor , capitalismul, prin logica concentrării, distruge concurenta si crează dezechelibre si raporturi de dominare. Pervertirea economiei de piată este o realitate astăzi in epoca globalizării si a multinationalelor care au PIB uri mai mari decat statele.

Acceptăm prea uşor această capcană de acceptare a capitalismului ca si sinomim pentru piaţa perfectă.

Piata este eficace dar nu este legitimă in toate domeniile. Liberalizarea pietei de energie este foarte bună, dar există domenii unde păstrarea operatorilor publici, eventual in parteneriat cu operatori privati este necesară.

Sectoarele educatiei si culturii, oricat se deschide piata, au functii publice pe care le poate indeplini doar operator public, cu misiune specifică: canalele publice de radio si televiziune au ratiune de a exista indiferent de cat de mult se diversifică oferta.

Campul de interventie al statului trebuie deci discutat rational si fara inhibitii, pornind de la nesimilaritatea dintre capitalism si economie de piata. Nu ajunge să spunem in programele de partid că piata este pentru economie, dar că noi nu acceptăm „societatea de piaţă”.

Eficacitatea reglării prin piaţă nu ar trebui să elimine rolul planificarii strategice pornind de la nevoi publice. Segolene Royale spune la un miting anul trecut că piata este ca aerul pentru pasari sau apa pentru pesti, dar ambele pot fi poluate


O iluzie a stangii: statul este instrument principal al stangii

Textul lui Ion Iliescu se termină apoteotic cu ceea ce nu trebuie să facă statul in economie, precum si ceea ce are de făcut. Trec peste discutarea retetei interventiei statului, valabila cred mai ales in societati de penurie.

Vă propun să analizăm însă ce este statul?

Statul nu mai este nici un proprietar important, nici aparator al celor slabi nici un aparator al minoritatilor. Este tot mai mult o fictiune si un instrument pentru cei care se afla la putere.

In functie de raporturile de forta politice, statul este în capitalism influentat de raporturile de dominare. Dincolo de concesiile făcute celor dominati, statul serveste interesele claselor dominante. Să fim seriosi, statul trimite jandarmi sa bata manifestantii care ar mărsalui prin Bucuresti ca sa reprezinte interesele a 4 milioane de agricultori. In plus statul centralizează puteri executive, judiciare si coercitive.

Statul in acest moment este instrument pentru dreapta. A pus in practică o cotă unică de impozitare, au schimbat legile privind restituirea proprietăţilor.
Statul in acest moment este instrument de dreapta, simpla actiune a statului nu garantează o politică de stanga.

Statul este intărit sau slăbit in functie de interesele celor care vin la putere. Raspunde la raporturi de forţă divergenţe, Parlamentul se luptă cu grupurile de interese, dar nu cu mare forţă, el mai face legi pentru o fabricuta de bere a unui mic capitalist. Guvernul este o constructie a liberalilor, exponenti ai capitalismului romanesc, nu a celor multi.

Din păcate, am preluat miturile neoliberalismului si le ducem mai departe incercand sa aducem corectii capitalismului.

Si mai putem pune o întrebare, dar nu mai răspundem la ea aici: ce spatiu de manevră are un guvern social democrat intr-o tara capitalistă?

Sau altă intrebare: se poate face stanga fără o luptă cu capitalismul?

Lipsa competiţiei de idei cu dreapta politică

Confruntarea de idei lipseste aproape total în societatea noastră dar in politică este secetă totală. Gandire moale, consensuală si o serie social-defetisme . Acceptăm cu nonşalanţă că statul nu poate face mare lucru, nu avem bani de pensii si salarii etc. Acceptăm prea usor că nu este dificil să ajungem la egalitate, ea nu e perfecta si nu se poate impune prin deciztii dar uităm că toate politicile noastre trebuie să ducă spre asta. Chiar olupta contra inegalităţilor este astăzi o actiune defensivă, actionăm să corectăm excesele aproape asa cum face societatea civilă. Fară a confruntare de idei, rolul partidelor scade si se denaturează. Partidele trebuie sa-i ajute pe oameni să se plaseze in cadrele unui proiect de sociatte prin repere ideologice identificabile. Asta este functia principala nu cea de seducere a electoratului , nici de vanătoare de voturi.

Cand oamenii devin doar masină de vot se pierde substanţa militanta. Noi nu avem un câmp de dezbatere de stanga care sa formeze substanta pentru militantism. Nici măcar nu s-a constituit un camp intelectual de dezbatere. Autoritatea personajelor a rezolvat totul... Cultura dezbaterii nu s-a incetătenit nici in PSD. Cand am avut dezbatere internă legate de alegerile anticipate din 2003 sau de cota unică, competiţia a fost de aplicare a autorităţii, nu o dezbatere la care să participe cadrele partidului şi militanţii.

Militantismul s-a devalorizat si dacă mergem în ritmul ăsta el tinde să dispară. Pe de altă parte, anul trecut a creat o confuzie totală in randul militantilor de stanga. Ce sa inteelaga militatntii cand o motiune de cenzura nu este votată de personalitati de stanga care astfel salvează guvernul de dreapta. Chiar dacă am raţionat după paradigma răului cel mai mic, salvarea unui premier de dreapta, in lupta lui impotriva autoritarismului unui Presedinte tot de dreapta inseamnă confuzie totală si inducerea ideii că ideile de stanga nu contează in faţa unor interese sau oportunităţi de moment. Dar mai ales, prin asemenea inconsecvente, partidele de stanga isi rup legăturile cu reţelee sociale care sunt defavorizate de această guvernare de dreapta.

Elitele de stanga nu se văd

Militantii de dreapta sunt clientii televiziunilor, iar cei de stanga lipsesc. Opinia publică este mobilizată nu prin luări de pozitie ale liderilor ci prin productia de sondaje de opinie. Dar, cum spune Bourdieu opinia publică este un artefact, ea nu există, ci se crează.
Sondajele intraebă despre lucruri care oamenii nu si le pun in mod curent, deci impun o problematică. Oamenii nu-si recunosc ignoranta cand sunt pusi să hotarască intre alternative pe care nu le cunosc, de exemplu votul uninominal. Sondajele aditioneaza răspunsuri individuale si crează senzatie de expresie colectivă, dar nu este vorba de colectivităţi reale, ci colectivităţi statistice. Opinile aditionate sunt egale in constiuirea unor rezultate de sondaj pe cand in viata reală unele categorii de populatie au resurse si motivatie mai mare pentru a impune anumite atitudini care, statistic, pot părea minore la un moment dat.
Am câteodată senzatia, ca inafara unor politicieni, doar Dragos Bucurenci este intelectual declarat de stanga, dar si el a trecut la ecologism văzind cât este singur. Atat de singur, incat nici măcar nu-l atacă cei de dreapta.

Politică fără confruntare reală

Lipsa unei bătălii de idei si a unui camp intelectual de dezbatere crează senzaţia că nu nu există competitie politică, iar stanga nu furnizează o alternativă. Asocierea mecanica a totalismului comunist cu stanga si continuitatea unor lideri din vechiul in noul sistem a creat imposibilitatea coagularii imaginii unei stangi-alternativă. Viziunea neoliberală nu beneficiază de alternativă in ochii oamenilor. Câmpul politic este unul de dezbatere intre indivizi, nu intre proiecte de societate. Războaiele de tip „Biletelul” si cruciada mapelor sunt cele mai bune exemple în acest sens. Oamenii percep că miza competiţiei politice este individiuală şi nu au cum să coaguleze alte raspuns decat votul sau ... absenteismul.

Cum aplicam valorile de stanga marilor provocari de astăzi? Este cea mai importanta problema a stangii

Cum identificăm marile intrebări, cum aplicăm raportarea la valori in construirea problematicilor politice. Sa luăm două exemple

Egalitatea . Nu este o valoare respectată nici măcar in interiorul partidelor. Toate partidele au incă mecanisme si structuri feodale, cum se le numesc sociologii, care conduc la clienteliesm: nepoti , fii, cumetrii si fini. Nu sunt limitate mandatele succesive si cumul de mandate, avem o proasta separare a puterilor in stat, inagalitatea de infrastrucutră intre regiuni, discriminarile legate de originea indivizilor: 2% din copiii de la tara ajung la studii superioare. Am făcut pasi importanti dar nu am facut incă din egalitate steaua noastră polară.

Locul tinerilor în societate. De aproape două decenii nu am reusit să eliminam cu nimic determinismul social. Stanga a condus peste 10 ani dar si in perioada noastră a crescut acestă fractură socială. Pur si simplu am uitat că educatia si cultura sunt armele noastre principale in politică.

Am dat burse pentru copii de la tară dar ei erau deja pierduti de sistem, am facut multe strategii de la lapte si cornm la Sali de sport si calculatoare, dar ne-am lasat coplesiti de realitatea polarizării sociale pe care am luat-o ca un dat obiectiv, parcă am spus: acesta e capitalismul, o stim din cărţi, nu avem ce face, hai să reglam ce putem sau să alinăm suferinţe!

Dar dacă ne-am fi concentrat pe o strategie a reconstrucţiei liceelor profesionale si a bacalaureatului profesional. Invatamantul din liceele profesionale le-a pierdut stanga pe drum desi este o cale pentru integrare socială, scade si rata somajului.

O scăpare din vedere: Statul nu este totul

Incă nu am contientizat că speranţa exclusivă in stat este o greşeală. Statul nu este totul, socitatea civilă are un rol esential in progresul unei societăţi. Corpurile intermediare ale societăţii nu au fost valorizate de stanga atunci cand s-a aflat la putere dar şi în opoziţie: asociatiile, sindicatele, colectivităţile locale. Stanga românească a fost şi este incă foarte centralistă.

Stânga modernă este descentralizatoare, ea trebuie să se sprijine pe mecanisme de democratie locală, altfel are putine şanse să se lupte cu capitalul si capitalismul.

Intarirea puterii locale este ultima tendinta a stangii europene. Din pacate este vorba de o traditie centralista. Rationalizarea politicilor publice si muncii politice prin multiplicarea actorilior ceea ce se poate numi guvernare poliarhica.


Nevoia unui examen realist al maladiilor stangii romanesti

Stânga românească nu a avut curaj în ultimii 15 ani
Nu a avut curaj să-şi asume transformarea radicală, a ezitat să se angajeze în restituirea proprietăţilor, a făcut timid o privatizare cu spaima de a nu ne cumpăra strainătatea şi întârzierile ne-au adus în situaţia de a pierde bruma de eficienţă şi de a ajunge acum, de fapt, în situaţia de care se temea cel mai tare. Nu a spus oamenilor că trebuie să muncească mai mult, că trebuie să se şcolarizeze ca să nu-şi piardă locurile de muncă. Nu a avut curajul de a ne rupe de trecut şi nici curajul de a păstra ceea ce însemnau avantajele concurenţiale ale societăţii româneşti socialiste, atâtea câte erau. Acum vedem cum o serie de actori politici declară că vor să facă o nouă stângă, dar nu au curajul de a se lansa în acest proiect decât agăţaţi de PSD, nu au curajul să înfrunte electoratul şi apoi să vină cu propunere de alianţe.

Amneziile stângii

Tăcerile stângii au făcut foarte rău politicii noastre. Stânga nu a vorbit despre responsabilităţile din perioada totalitară. Nu cred că exagerez, dar aş putea spune că stânga a tăcut paralizată de frică. În 1990 a refuzat dezbaterea despre trecut. Sacrificarea lui Nicolae Ceauşescu nu ajungea însă pentru cei 50 de ani de drame. Nu am căutat vinovaţi, dar asta a însemnat să fim de acord cu următoarea aberaţie: comunismul i-a atins pe toţi românii în mod egal, fără excepţie, ca o boală incurabilă. Dezbaterea moştenirii odioase nu am rezolvat-o nici până astăzi şi orice tabu social creează tot felul de sechele.

Boala camuflării, ascunderii
Desele unificări sau absorbţii, schimbarea siglelor, folosirea culorii albastre şi nu roşu, culoarea internaţională a stângii, sunt alte simptome ale fricii. La fiecare alegeri generale, PSD-ul de astăzi a participat sub altă siglă şi alt nume. A inventat coaliţii cu partide care nu intrau în parlament, doar pentru a nu fi singur. Acum, cei care visează la un pol social se folosesc de aceeaşi logică. Să faci alianţe electorale numai pentru că oponenţii sunt o alianţă dovedeşte o gândire strategică de amator, din moment ce PSD-ul a înglobat toate partidele din spectrul de stânga, cele mai importante fiind PSM şi PSDR.
Cochetarea cu populismul
Căderea în populism şi ştergerea unor limite dintre partide sau programe, a unor graniţe şi delimitări politice necesare au darul de a crea o mare confuzie pe scena politică. Am ajuns ca, astăzi, primul guvern de dreapta autentic, cum se autodenumeşte, să dea bani de Paşte pensionarilor în loc să facă un program de pensii decente sau de medicaţie corectă şi gratuită pentru bătrâni. Dar, trebuie să recunoaştem, nici stânga nu a scăpat de populism. Populismul este tendinţa unora de a crede că politica se reduce la programe de cheltuire a banului public. Poate că doar ultimul premier al stângii a fost conştient că înainte de a cheltui pentru protecţie socială trebuie să faci planuri pentru a produce cât mai mulţi bani, cei care vorbesc acum despre noua stângă se gândesc doar la moduri de a cheltui. Acum avem un triumf al populismului de dreapta, ucigător pentru societatea noastră, dar am văzut la dezbaterile stângii o frenezie a unora de a crede că scăparea săracilor de sărăcie ţine doar de voinţa unor politicieni de a deschide vistieria.
Izolarea unei elite şi transformarea ei în subiect politic
Stânga ce a luat puterea prin alegerile din 1990 a generat, fără voie, o elită însingurată, izolată, care a ajuns să se înroleze politic, să lupte uneori cu disperare împotriva stângii. Mineriadele au trasat o barieră între masele speriate de viitor şi elita intelectualilor plasaţi fără voia lor în altă tabără. Este o fractură majoră, această elită a lucrat mereu la delegitimarea stângii, la păstrarea fricii de comunism, la lăţirea unei vinovăţii colective. Dacă stânga ar fi atacat probleme grele ca: responsabilităţile din perioada comunistă, adevărul revoluţiei, problemele restituirii rapide a proprietăţilor, azi ar fi stinse mai multe focare de conflict politic. Nefăcând aceste lucruri, elita producătoare de mesaje a fost mereu de partea cealaltă, degeaba unii politicieni se mint organizând forumuri ale culturii sau ale intelectualităţii de stânga.

Alergia la critică
Politicienii şi partidele de stânga nu au asigurat dezvoltarea unei gândiri critice, de stânga. Unanimitatea este şi boala stângii, ca şi boala întregii politici româneşti. A funcţionat credinţa falsă că unitatea stă în unanimitate. După pierderi de alegeri nu se fac analize şi nimeni nu este vinovat. Când se fac, ori când au loc alegeri – oamenii acceptă cu greu verdictul, cei învinşi pleacă de cele mai multe ori, fac partide sau trec la alte partide. Fără mai multe centre de gândire şi curente, este greu ca stânga să se adapteze la o viaţă socială de o mare complexitate. Şi nici înnoirea nu este posibilă fără a tolera puncte de vedere care valorizează alternative la drumul principal.
Agorafobia
Politica românească se ascunde prin birouri şi după geamuri fumurii, nu vrea să dea ochii cu viaţa. Deşi stânga a condus 10 ani din 15 România, se află acum într-o stare de subdezvoltare durabilă. Există o explicaţie? Este moştenirea comunismului o explicaţie? Este toată istoria ultimilor 150 de ani? Trebuie să vorbim despre toate acestea, trebuie să dezbatem, să căutăm soluţii, dincolo de certuri interminabile şi vinovăţii inventate de cei care trebuie să dea seama pentru ce au făcut. Nu am dezvoltat o reflecţie sistematică asupra societăţii, iar cei care au condus mai bine de un deceniu vin şi acum şi ne spun că au soluţia miraculoasă. Societatea nu interesează pe nimeni, politicienii comandă sondaje pentru a se uita în ele ca într-o oglindă, restul nu contează.
Ideofobia - alergia la programe şi proiecte politice
Este justificată ca o alergie la ideologie sau la teorie în general, dar este de fapt o alergie la planuri şi strategie. Se spune mereu că trebuie să vorbeşti simplu, pe înţelesul oamenilor, şi e corect. Dar nu este adevărat că oamenii vor să audă numai de bani, pensii, cupoane sau salarii. Cultura de stânga se bazează şi pe valori. În cultura noastră, ideile nu au forţă asupra vieţii. Oamenii politici sunt interesaţi mai mult de monopolul resurselor politice sau gestiunea lor. Din nefericire, prezenţa la televiziune este piatra unghiulară a politicii. Avem nevoie de o stângă mai inteligentă. Nu de oameni inteligenţi ducem lipsă, ci de încurajare pentru cei care pot propune programe şi proiecte politice. Nimeni nu citeşte programele partidelor, nimeni nu se oboseşte să-i adune pe specialiştii din universităţi pentru a croi proiecte pentru societatea românească. Politicienii de toate culorile au o gândire suficientă sieşi.
Autismul politic
Stânga nu a avut adversar în aceşti ani, dar nici dialog substanţial cu cei de dreapta. Nu a avut capitalişti cu care să se lupte. A trebuit să-şi inventeze duşmani, aşa cum a făcut şi aşa-zisa dreaptă. Am folosit cuvântul tranziţie pentru a vorbi despre nimic! Iar strategia de parcurgere a tranziţiei a fost, vorba unui sociolog polonez: cum să faci să nu fii împuşcat de cei care au arme sau înfometat de cei care au resursele productive. Politica nu a produs un câmp de dezbatere publică, doar câmpuri de bătălie în care adversarii se împroşcau cu noroi. Închisă în sine, stânga nu a reuşit să creeze o cultură politică care să educe masele.
Complexul lui Oedip
Statul este părintele stângii, dar stânga nu şi-a asumat explicit şi programatic modernizarea statului ca o premisă pentru eficienţa socială, mai degrabă l-a ucis. A preferat un stat ascuns, invizibil. Îmi aduc aminte că premierul Năstase a încercat câteva luni să afle de la Octav Cosmâncă numărul exact al funcţionarilor publici. Nu s-a reuşit câteva luni, tergiversându-se pe discuţia legată de servicii publice, dacă profesorii ori medicii sunt sau nu funcţionari publici. Până la urmă a primit o cifră, dar nu credea nimeni că este corectă. Nu ministrul era de vină, pur şi simplu sistemul refuza să producă de frica schimbărilor şi a pierderii locurilor de muncă. Sistemul păstra o ambiguitate de statut care să permită replieri continue şi şmecherii balcanice. Suntem o societate fără stat! Vedem cum se gestionează crizele inundaţiilor, gripa aviară şi alte forme de ameninţare socială. În 28 noiembrie 2004 nu am putut număra voturile, verifica liste şi prezenţa la vot, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a putut să dea explicaţii corecte şi rapide dacă au fost sau nu fraudate alegerile. Stânga nu doar că nu a avut curajul modernizării rapide a statului, dar i-a lăsat şi îi lasă, în continuare, pe cei de dreapta să facă praf şi ceea ce a mai rămas din statul român. Sunt convins că pentru a moderniza statul trebuie să modernizăm mai întâi stânga românească.

Un fel de concluzie:

Nu ajunge să ne uităm pe dinamici electorale pentru a intelege ce se întâmplă cu stanga românească. Stânga romanească are probleme de proiect, de personal, de organizare şi de electorat. Dar bolile stângii sunt bolile politicii româneşti. Stanga ar trebui să-si schimbe metoda, modul de gandire modele de actiune, conceptia despre stat si piată dar si un nou alt tip de raporturi cu cetăţenii. Stanga traditională se ocupa de reglementări, de nationalizări, punea taxe si cheltuia pe protectie pasivă. Acum e nevoie de adaptari mai subtile la o realitate schimbată. Dar, in primul rând, este nevoie de o cultură de stânga si aceasta trece prin cultivarea dezbaterii ideologice.


Comunicare prezentata la masa rotunda Locul si rolul stangii in Romania Contemporana, organizat de ISD "Ovidiu Sincai" in 18 ianuarie 2008 la Bucuresti

15 ianuarie, 2008

Fotbal, politica si eu - fundalul




Aceasta imagine a facut azi, 15 ianuarie coperta ziarului Gandul intr-un articol despre un presupus meci de fotbal dintre pesedistii de la Motru. Articolul care-l incrimineaza pe colegul si prietenul meu Victor Ponta ilustreaza textul cu o fotografie de arhivă, fara a preciza aceasta. Imi place postura si fotografia in general dar nu ma incântă faptul că jurnalistul s-a folosit si de imaginea mea pentru a ilustra ideea de "meci de partid". Macar pentru că eu am fost actorul unor meciuri serioase, nu miuţe.








Precizez deci ca sunt capabil de crima de a juca fotbal cu alti pesedisti, de regula noaptea, deci fara a prejudicia orele de sport din licee, iar aceasta fotografie este din anul 2005 si a fost facuta in sala Polivalenta din Bucuresti cu ocazia unui meci amical impotriva tinerilor lui Victor Ponta. Nu stiu dacă Victor a fost la Motru sa joace fotbal, dar eu nu am fost niciodata acolo!






PS. La Evenimentul zilei, unde nu este patron finul lui Mircea Geoana, adica prietenul nostru Adrian Sarbu - majoritar la Gandul, fundalul are un personaj mai important. Comparati si vedeti diferenta! Strategii jurnalistice diferite, nu-i asa?! Eterna ramane doar bucuria de a invoca deontologia sau deontologiile.










13 ianuarie, 2008

Dreptul la iarnă

Tot mai frecvent, dacă ninge in timpul iernii, Capitala României ne oferă cel mai jalnic spectacol al functionarii administratiei româneşti. Este de vina Dumnezeu! Nu ne putem lupta cu stihiile naturii. Ce vreti, nu putem sa scoatem zapada din oras, asteptăm primavara. Nu avem contractre decat pentru 30% din strazi.... Incredibil, asta spun primarii din Bucuresti, ce apar bronzati, in timpul noptii de prin Dubai sau Brazilia, atunci cand sunt intrebati de ce nu isi fac datoria de a curata orasul de zapadă. S-ar putea crede ca a trecut un tsunami peste Bucuresti, dar nici vorbă, a fost doar o zi de ninsoare de vreo 24 de ore.

De sapte ani de cand fac politică nu reusesc sa gasesc un fir logic in functionartea administratiei Capitalei. Azi am ajuns însa la o concluzie care pare usor exagerată sau absurdă, insă din păcate, alta nu pot să găsesc: coruptia si politicianismul sunt cele mai importante ratiuni de a fi si a funcţiona. Tot ce se face pentru oras are conotatii si etichete electorale. Dacă ne uităm in parcurile putine si prost ingrijite vedem inscriptii cât copacii: Acest parc a fost refacut de Primaria Sectorului X, Primar Xulescu. Primariile si unii primari îşi afisează realizarile ca si cum ar fi niste Mecena sau niste sponsori, nu functionari in slujba cetăţenilor. Am văzut ca unele partide nu au candidat serios, am vazut situatii incredibile in care consilierii unor partide sunt retrasi pentru ca primarul general sa aibă majoritate usoară. Totul in timp ce, in declaratii, bătălia politică pare necruţătoare. Rezultatul votului este, uneori ciudat, candidatii cateodată nu sunt cei mai buni pe care un partid sau altul i-ar putea arunca in luptă. Bordurile se schimba in fiecare an, centrul si arterele principale se asfaltează in fiecare vară. Bugetul insa se cheltuie, fara sa ramână urme prea consistente desi este imens. Cand vine o ploaie mai serioasă Capitala este sub ape si e dezastru national. Dacă este cald vara, cum ar trebui să fie, Bucurestul rămâne fără curent. De fapt, in ultima vreme, intreaga noastră societate, a devenit parcă tot mai meteosensibilă. Am tot dat vina pe odioasa mostenire comunistă peste un deceniu si jumătate dar acum nu mai este normal sa facem asta. Au trecut aproape două decenii, timp in care unele tari europene s-au schimbat radical.

Tot ce se intampla la noi are o cauză clară: incompetenta celor care se ocupă de administratie si serviciile publice. La ce se pricep totusi primarii si sefii departamentelor din primariile noastre: la politică. Sunt meseriasii talk-showurilor, excelenti colectori de voturi, organizatorii de vanghelioane, proprietarii functiei si .... potentiali miliardari. Luptători pentru imagine si angrenati doar in actiuni care pot aduce profit politic, majoritatea primarilor generali si sectoriali se ocupă de imagine. De fapt, Capitala se ocupă mai mult cu politica. Şi cu producerea de ... bani. Incep sa-i inteleg tot mai bine pe locuitorii acestui mare oras: nervosi, agresivi, neincrezători, violenti, grabiti, individualisti si necooperitivi dacă administratia le propune ceva. Este un adevarat supliciu să fi locuitor al acestei capitale.

In copilărie si in tinerete stiam sute de poezii despre iarnă. Multe nu le-am uitat nici astăzi dar imi par a face parte dintr-o altă lume. Un spectacol al neputintei noastre de a organiza o viata urbană civilizată ne ia fericirea de a ne bucura de zapadă. Ce să trebuie să-i răspund copilului de sapte ani care se repede la geam si striga fericit: Tată, afară ninge!?

Măcar să interzicem pastelurile de iarnă din manualele scolare, ele pot crea confuzie in randul copiilor care s-ar putea să nu inţeleagă că iarna este un adevarat dezastru pentru ţară şi mai ales pentru Capitala ei. In general, poetii trecutului, nostalgici ai iernii, ar trebui interzisi.

Promit si eu să uit toate poeziile despre iarna spre care gresit am fost indreptat de profesoara de română si tatăl meu. As vrea să salvez, totusi, o poezie a ingerului Nichita care, dragi edili ai Micului Paris, nu este decât aparent o poezie despre iarnă, sau dacă n-o să mă credeti, atunci recunosc: e vorba despre iarnă doar in munti, nu in orasul nostru minunat, terorizat de acest adevarat flagel. Este o filă din Noduri si Semne: M-am însingurat / pentru că am simţit că tu nu mă mai iubeşti,-/ lacrima mamei mele de gheaţă era, - / stăteam şi rânjeam şi o rugam să plângă, / dar iarnă se făcuse în munţi. / M-am dat de mâncare lupilor, / dar lupii erau friguroşi şi bolânzi. / Mâncaţi-mă! am strigat la ei, am strigat. / Noi nu, mi-au răspuns, / noi nu mâncăm om îngheţat!
Am stiut că atunci când ne exercităm dreptul de vot pierdem o parte din fragila noastră libertate, dar acum am aflat un lucru mai grav: dacă votăm cu ochii inchisi ne pierdem si dreptul la iarnă.

text aparut in www.qmagazine.ro

10 ianuarie, 2008

Politica fără mesaj

tribute to Parazitii

Politica noastră este surdă, mioapă dar mai ales … mută. Nu transmite nici un mesaj, doar simulează, în campanii, diverse mesaje cu ajutorul unora care se pricep la publicitate. Dar nici în campanie electorală, comunicarea nu are loc căci oamenii nu sunt obisnuiti să asculte căci nu au o relatie de comunicare intială, iniţiată cu mai mult timp inainte. Deşi în fiecare zi, gălăgia politică este asurzitoare, mesajul este aproape nul.

Nu vorbesc aici despre ceea ce spun profesorii la şcolile de ştiinţe politice, despre cum se construieste mesajul în discursuri sau programele partidelor politice. Această scolastică ţine de observatie şi de didactică, poate o fi bună pentru a învăţa pe altii, dar abilitatea de a face politică adevarată nu se prea învăţa la şcoală. Cred că şi eu le spun studenţilor de la cursurile de marketing politic că mesajele trebuie să se întâlnească cu orizontul de asteptare al publicului, că trebuie să fie simple, scurte, usor de retinut şi cât mai vii, mai emotionalizate. Dar asta este teorie pentru cercetatori sau analisti, pana una alta politicienii nu se nasc la facultatile de politologie sau sociologie.

Politicienii adevaraţi sunt purtători de cuvânt al unor atitudini colective pe care le fructifică sau chiar le crează în unele cazuri. Fiecare moment social şi politic se structurează pe scheletul unor atitudini sociale şi politice, date subiective pe care încearcă să le descopere sociologii prin sondaje, interviuri sau focus-grupuri. În unele cazuri ei chiar reuşesc să facă asta, dar asta nu inseamnă că, în mod automat, rezultatele studiilor se transformă în mesaj politic în care oamenii să se recunoască şi pe care să-l poată urma. Pentru a reformula în comunicarea politică ceea ce ai gasit printr-o schema de cercetare este nevoie de multe lucruri asupra carora nu voi insista aici.
Aici vom vorbi doar de personajul politic, care va spune mesajul. Acesta trebuie să aibă talent şi empatie în comunicarea cu oamenii. Unii pot să fie buni actorii şi simulează foarte bine, chiar şi emotiile. Dar majoritatea nu au decât sansa de a fi sinceri, de a se identifica cu mesajul şi al transmite adată cu credinta că este o cauză cu care se identifică şi ei. Fără asta, oamenii simt falsul şi simularea, iar credibilitatea nu apare. Sunt lideri politici care nu pot citi decât discursuri goale, formate doar din jargonul politic şi administrativ al campaniilor sau ideologiei de partid. Am avut experienţa sa văd oameni care ocoleau tocmai cuvintele cele grele, adevarate, cele care contin sânge şi sudoare din discursul scris de alţii. Aşa cum am văzut politicieni care nu puteau spune decât cu jumatatea de gura cuvantul prieten, altii care se speriau pur şi simplu de cuvantul justitie sau lideri care preferau să se refugieze după un limbaj de lemn, asociat cu un zâmbet fals.

Liderul care are o poveste de spus, sau care este sincer cât se poate, are mult mai mare sansă să găsească rezonanţă la ceea ce spune. Oamenii simt falsul şi sunt greu de păcalit. De multe ori, din lipsă de alternativă, ei votează cine stie ce caricatură, dar asta nu inseamnă că i-a convins.

Oamenilor trebuie să le vorbeşti despre ei şi viaţa lor, nu despre tematicile abstracte sau despre macropolitică. Nu doar că nu sunt pregătiţi pentru discursuri savante, dar vor să vadă ce poate face politica pentru ei, măcar pentru că li se cere ceva în schimb, adică votul.

Mi-a venit în gând să scriu aceste rînduri nu pentru a teoretiza despre semiotica sau pragmatica mesajului politic, ci pentru că am discutat azi cu un prieten jurnalist, un baiat destept care invaţă în fiecare zi câte ceva, şi mi-a confirmat o senzatie pe care o am tot mai acut şi eu: mesajul politic este tot mai slab, dacă nu cumva tinde chiar să devină inexistent. M-am odihnit grozav în campania pentru euroalegeri, imi spunea prietenul meu jurnalist de politică, pentru că nu a fost nici o comunicare, nici o polemică şi nici măcar un dialog pe care să fiu nevoit să-l urmaresc. Este adevarat, se pare că tot mai mult politicienii comunică incercand să valorifice anumite reflexe ale populatiei, il loc să caute să comunice cu electoratul. De aceea, sunt indreptăţit să spun că partidele nici nu prea au electorat fidel, poate doar niste publicuri captive prin poziţie şi conditie socială, publicuri care au dobandit niste reflexe aproape conditionate.

Sa luăm doar campania de euroalegeri, unde nu am auzit nimic despre spaimele integrarii, nici urmă de eurosceptici sau eurorealisti măcar. Toţi candidatii au spus că promovează Romania şi interesele ei, dar nu au spus care interese şi ce legatura au aceste interese cu nevoile omului de pe stradă. Sigur toti au spus un lucru incorect şi mincinos: că viitorii deputaţi europeni vor aduce fonduri europene pentru ţară şi popor, lucru pe care nu are cum să-l facă nici un eurodeputat.

Televiziunile de ştiri născute ca ciupercile, în ultimii ani, îi urmăresc pe politicieni peste tot de dimineaţă până seara şi nu fac decât să dilueze şi mai mult o esenţă care nu prea exista. Se discută multe ore pe zi despre cele mai banale gesturi şi de fapte fără nici o semnificatie pentru economia globală a comunicarii dintre politicieni şi populatie. Politicienii ajunsi la televizor vorbesc despre factualitatea politica, despre razboiul dintre palate şi vot uninominal, stereotipuri repetate la infinit şi golite de sens spre disperarea jurnalistilor care işi dau seama că nu primesc raspunsuri care să aibă sens sau să facă istorie.

Dar mesajul politic nu se produce doar in politică si de catre politicieni. Mesaje politice şi sociale trimite şi literatura sau arta. Mesajele politice se produc în fiecare straturi ale societăţii şi de cele mai multe ori ele exprimă atitudini veritabile, nascute din trăire şi din experientă. De mai multe ori ele apar pentru că mesajul politicienilor pe aceste teme lipseste. Cu ajutorul unor limbaje specifice, oamenii isi comunică atitudinile şi emoţiile generate de interactiunea lor cu politica sau cu problemele pe care şi politica este obligată să le abordeze.

In acest sens vă propun să analizăm fară a cădea în pudibonderii de doi lei, textul “Mesaj către Europa”, una din ultimele piese ale trupei Paraziţii. Am fost şi eu apostrofat de unii când am vorbit despre realitatea dureroasă a unor mosteniri lugubre ale comunismului în politica românească de azi. Cei supăraţi şi cu musca pe căciulă au spus că limbajul a fost dur, de mahala, sau nepermis. Dar s-au ferit să combată sensul, adică mesajul. Am primit sute de mesaje de incurajare atunci şi doar o critică pe mail, încurajata de Organizatia PSD din Focsani. Haideti să citim impreună textul băieţilor de la Parazitii, mai bine ar fi să-l ascultam sau să vedem videoclipul excelent imbogatit vizual, fără false pudori şi fără a încerca să dăm vina pe cuvinte. Fără să folosească toate cuvintele şi temele specifice Hip-Hop-ului, politicienii care se ocupă de relatia cu Europa, ar putea lua ca bibliografie aceste versuri. Nu va luati după unele mici derapaje, nu doar lingvistice, dincolo de fascinatia pentru Europa sau dorinţele de a câştiga bani la Madrid sau Roma, milioane de oameni din Romania se recunosc cu siguranta in strigatul de demnitate al băietilor de la Parazitii.




Mesaj pentru Europa

Nu suntem ciori, nu stăm în corturi
facem eforturi
să ne elevăm şi nu cântam pe strazi în Viena la acordeonNoi nu cersim cu handicapul la vedere
să facem avere
şi nu ghicim viitorul în palma în dughene mizere Noi nu purtăm fuste înflorate şi nu furăm din buzunare
Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne daţi ajutoare

(Pentru cei care sunt mai pudici sau care strambă din nas la intalnirea cu viaţa adevarată, exemplificarea se opreste aici. Pentru oamenii vii, exemplificare completă este postată în continuare)


Mesaj pentru Europa

Nu suntem ciori, nu stam în corturi
facem eforturi să ne elevam şi nu cântam
pe strazi în Viena la acordeon
Noi nu cersim cu handicapul la vedere
să facem avere
şi nu ghicim viitorul în palma în dughene mizere
Noi nu purtăm fuste înflorate şi nu furăm din buzunare
Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne daţi ajutoare
Dati vina pe noi din Berlin in Pamplona
de mi sare voma
Manca-mi-ati p**a – n-o sa gasiti un roman in rulote la Roma
Noi ingheţăm în săli de clasa de la 6-7 ani
6-7 ore pe zi fără caldură, mancare şi bani
Avem parinti săraci acasă şi un lucru e sigur –
Ni se cultiva dorinta de a reusi in viata de unul singur
Ne confruntam cu legi noi
date de boi

Danseaza cu noi valsul p**ii mele -
un pas inainte doi inapoi
Ma p*s pe gay si nu-i normal ca copiii mei sa vada
homosexuali care se ling in gura ostentativ pe strada
E la moda sa fim toleranti dar nu reinviem Sodoma
Vă putem trimite bulangii pachet la Barcelona
Suntem ruda saracă deci nu putem fi frati
Mesaj pentru Europa: Cred ca ne confundati

N-avem 7 frati acasa
Mama chiar nu e bolnava
Tata si-a baut cafeaua si a plecat la munca-n graba
Facem facultati si dăm pe cărti ultimul ban
N-o sa fim vreodata gunoieri la Amsterdam
Vorbim 3 limbi si va putem conduce avioanele
Dar nu putem in p**a mea sa socializam cu tomberoanele.

Fortam usi inchise, traim cu vise nepermise
Si muncim legal un an pentru un pumn de fise
Baga la cap repede, crede-ne,
noi nu mancam lebede


Ne respectam, ne rezolvam singuri problemele
Javrele si curvele in Madrid va-ngroaşă şatrele
Noi, romanii, stam la rând să umplem teatrele
Votăm în scârba, e-adevarat si tara-i praf,

pulbere fină
Caci e mai ieftin sa dai banu` jos cand cumperi o ruina
Banii pe 10 ani de la UE dispar in vile,
in strazi inexistente si tehnologii inutile

Daca-avem pile, băi cârnatilor,
pardon bai fratilor
Putem cere detalii picante in Padurea Spanzuratilor

Sunt inofensiv, dar gandul meu e criminal (bis)


(Trupa Parazitii / din albumul SLALOM PRINTRE CRETINI)