04 septembrie, 2008

VISUL SĂRACILOR ÎNTR-O ROMÂNIE-CAZINOU

Sociologii din lumea intreagă au fost intrigați să observe că săracii votează masiv cu dreapta. In unele țări, cum este și România, săracii sunt principalii contributori la banca de voturi a dreptei. Săracii votează de cele mai multe ori cu dreapta împotriva interesului propriu. Mai multe studii recente au descifrat enigma: este triumful sperantei asupra interesului propriu. Săracii sunt expuși când dreapta vine la putere dar ei nu observă căci ei se visează viitor bogătași. Intrebati fiind americanii, într-un sondaj recent, dacă se plasează în primii 1% dintre bogatii Americii, 19% dintre se cred ca făcând parte din acesta castă a celor mai bogati 1%. Nu trebuie să ne miram și nici să-i credem nebuni, acesti oameni se consideră un fel de pre-bogati, sunt cei care speră, sau poate au interpretat anumite semne in acest sens.

De accea admiratia săracilor se indrepta spre cei bogati si asta aproape că ar fi normal. Anormal este însă că spre cei bogati se îndreptă si solidaritatea lor, astfel că este greu să articulezi proiecte sociale sau politice care se bazează pe solidaritatea celor mulți. Empatia cu cei săraci vine mai degrabă din zona intelectualilor in Occident sau in America si mai puțin din zona semenilor lor. Decît să recunoască faptul că au nevoie de ajutor, săracilor le este mai simplu să viseze că va veni ziua cand vor spune adio patronului, vor arunca sculele cât colo și se vor muta la vilă. Imi aduc aminte că primul mare câstigator la loto de după Revolutie, un tanar din Tulcea, a emis fraza celebră: de azi n-am sa mai muncesc niciodată!

Degeaba vin sociologii si arată că mobilitatea socială este tot mai lentă, că sunt tot mai multe sanse ca fiul să nu poată depăși conditia tatălui. In țara tuturor posibilităților, Statele Unite ale Americii, un un studiu al OECD din 2007 arată că dacă cel putin unul din parinți se afla in cohorta de 20% a celor mai saraci din societate, copilul are 40% să nu depăsească conditia familiei.
De ce ignoră oamenii datele stiintelor sociale dar si cele ale evidentei? Nu ar putea să observe realitatea pe baza unei logici simple că nimeni din cunoscutii lor nu s-au imbogatit miraculors, nimeni din familie, nici din colegi de muncă? Pur si simplu s-a produs o puternică mutatie la nivelul imaginarului. Politica de comunicare a dreptei, in varantele ei liberaliste sau neoliberaliste, foloseste deja de decenii ceea ce psihologii numesc efectul Seherezada (mai nou sociologii îi spun storytelling, adică arta de a spune povești). Conducătorii campaniilor electorale stiu deja foarte bine că realitatea nu este importantă, realitatea este perceptie, așa încât nu trebuie să te simți inhibat când promiți maselor. Să dam tuturor o sansa – este un discurs al castigătorilor la loto, toată lumea este fascinată de sloganul manipulator: 100% din castigatorii la lotto si-au încercat șansa. La Cluj avem un exemplu care nu mai are nevoie de prea multe explicatii: fenomenul Caritas. In Campania din Franta, Sarkozi le-a spus francezilor: Impreună, totul este posibil si a invins cu ajutorul voturilor celor săraci.

Un specialist in storytelling observă că istoria este marcata de povesti si mituri universale, dar astăzi arta de a spune povesti electorale si publicitare produce o ruptură a imaginarului cu povesti care nu au osatura de intelepciune si normă etică, ca si povestile lui Homer sau Shakespeare, ci produc doar canalizare de emotii spre modele artificiale, populează spatiile simbolice cu istorii degradate si personaje fără substanță. La noi efectul Seherezada este tot mai des intâlnit, e ușor ca fetele de liceu să se viseze în rol de Moni sau burlacul bătrâior pe post de Iri. Presedintele Băsescu le spunea romanilor că merită tot ce este mai bun, Oprescu a vorbit despre autostrazi zburatoare care traversează Capitala, Geoană trimite oameni in Cosmos, Guvernul Traiceanu face planuri de autostrăzi sau aeroporturi, chiar dacă in patru ani a dat in folosință doar cinci kilometri din Autostrada Transilvania. Nimeni insă nu-i opreste să le spună că sunt doar povesti si că ar fi frumos să vorbească despre proiecte concrete cu plan si sursă de finantare, cu termene de executie și date despre impactul prezumat.

Fascinatia poveștii este regula dominantă in politica de azi. Dispare Vadim si buticul lui nationalist pentru că povestile eroice de tip clasic, cu Mihai Viteazu sau Avram Iancu, nu mai au trecere la săraci. Discursurile dreptei de la noi desubstantializează si depolitizează narațiunea politică. Andreea Esca intră in manualul de istorie nu doar prin efracție editorială, ci pentru că ea inlocuieste cu siguranta ceva și în imaginarul săracilor. Aici avem o deplasare spre dreapta importantă pe care, din păcate, nu este observată de PSD sau alte forme politice de stânga.

Cum si unde se regăsește solidaritatea celor slabi printre normele sociale de azi? Nu este nicăieri, poate are forma unui teledon, când poti să-ți liniștești conștiința dând ceva unor năpăstuți. Guvernul Tariceanu practică perfect un sincretism ideologic care depolitizează orice. Ia toate măsurile de stânga pe care le viseaza PSD, pe unele nu stiu dacă le-ar accepta un guvern PSD si arată că dreapta si stanga sunt doar inventii.

Unii ar putea să spun că sunt epuizate valorile stangii pentru că nu te mai aplaudă nimeni dacă spui că munca este o valoare. Nu este așa insă trebuie sa recunostem că nu la asta visează societatea narcotizată de povesti, ea visează să se imbogatească printr-o minune. Particularitatea României este socantă și în ceeea ce priveste mitul antreprenorului, figură centrală a liberalismului in Occident. Românii nu visează sa facă o afacere care să-i imbogățească, de doua decenii 80% din români cred că oamenii de afaceri de succes au realizat asta prin noroc, mită, coruptie sau alte metode imorale. Nici intreprinderea nu este la noi ca la francezi ”celula de bază a societatii” , ci mai degrabă un loc de unde să pleci rupând ușa la sfârșitul celor opt ore. Costel Busuioc este mai usor model decât Dan Iordăchescu sau Angela Gheorghiu, pentru că ultimii au muncit foarte mult pentru a face carierele de excepție.

Stanga nu prea este pregatită pentru ameliorarea formei discursului, s-a bazat pe valori și un continut pe care-l credea valoros o eternitate. Mereu defensivă, stânga a devenit un fel de asistenta socială care e greu să mai fie fascinantă, căci le aduce aminte săracilor de problema lor cea mai mare. In plus poate să le deranjeze visul . Dreapta incearcă să lichideze si ultima forma de proprietate: proprietatea socială. Stanga nu are curaj să lanseze proiectul apărării sferei personale a individului: acolo unde e vorba de munca lui, salariul, sanatatea sau educatuia copilului. Deageaba se luptă doar cu proiecte impotriva sărăciei, este nevoie de mult mai mult curaj.

Dacă dreapta îi stimulează cu cinism pe săraci să viseze intr-o Romanie - cazinou, stanga încă nu și-a dat seama că a pierdut bătălia și sărăcii sunt tot mai consecvenți în a alege speranța, uneori impotriva interesului propriu.

...


Cititi acest editorial in www.ziuadecj.ro

2 comentarii:

  1. Foarte bun articolul! Dreapta nu mai este azi neo-conservatoare sau neo-liberala in mod autentic, ci devine tot mai populista, de la Bush si Sarkozy pana la Basescu. Este deci oarecum impropriu sa o numim dreapta, cineva care ar fi sustinut valori liberale sau conservatoare cu cateva decenii in urma nu s-ar mai recunoaste deloc in discursul liderilor de azi.

    Pe langa cultivarea imaginarului si deplasarea centrului de greutate dinspre eficienta unui politician spre perceptia publica asupra sa, mai putem constata si recrudescenta irationalului in toate zonele vietii publice. Daca revenirea religiei clasice era fireasca dupa o jumtate de secol de ateism fortat, avalansa de paranormal si atitudini anti-stiintifice, nu doar din Romania ci si din occident, este demoralizanta.

    Stanga poate avea succes numai in conditiile cresterii constate a nivelului de educatie a poporului, dar asistam la un fenomen invers, cultivarea mediocritatii si desconsiderarea ratiunii si a muncii. Ascensiunea demagogilor este deci explicabila.

    Dar care este solutia? Sa fie internetul o sansa inca insuficient exploatata?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sangele care vascularizeaza dreapta nu poate decat sa lase urme de intumescenta pe potentialul de gandire al cetatii si in parte sa impregneze doar un prolix ritual contractualist reciprocitatilor astfel ca recviemului de carton, in care a ajuns savarsirea izului crestin democrat privitor catre o dreapta tot mai departe ideologic de valoare empatica electival si stranie chiar demagogic in amagirea pavloviana civica, la care asistam cu blazare tinde spre cronicizare.

    Tarisoara fata de glob sau inapoi de Europa imi apare drept o incizie fara de care sangele nu mai poate sa pulsioneze gesticulatiile politicului fie ele si laxe INSA ea insasi pacatuieste pentru faptul ca nu emuleaza acelei incizii, altfel descris avem o politica discursiva care naste judecati de valoare insa doar diminuativ dar NEomonim totusi total ii este gestul de consecinta care apare lipsit de mimica devalmasiei Cuvantului Politic sau a covivialitatii cu interesul pragmatic al cetatii...

    raportul speranta / cazinou ,
    nimic mai mult decat starea de NEfapt a inversarii rolurilor, mijloacele cred ca l au adus pe cetateanul sarac si lipsit inaintea acelui prag al blazarii urmare a cosmarului voluptos al ratarii momentului atingerii unei puteri de clasificare in configuratia din mijlocul societal... iremediabil pierduta speranta de mijloc a ramas doar iluzia perfuzata cand latent cand cinic atent de la stanga la dreapta public sau privat a ideilor de cazinou...

    despre proprietatea sociala / asistentialul care demasca

    veacul si StraVeacul imi apare mai specific tocmai pentru ca stanga sa isi poata naturaliza sau resurectiona discursul bazat pe etica echilibrului de moralitate in munca dar si in masura echilibrata de rasplatire a moralitatii de etica in rezultatul muncii...

    daca echitatea dezvoltarii comunitare a fost inlocuita de un libertinaj dezordonat al supraEvaluarii Eului, individului ii ramane nu doar "privilegiul" refugiului ratarii trend ului dinamicii dezvoltarii societale in ispita nemijlocita a eficientiei venale de profit si fireste rapide ci si acel elementar pergament diafan al satietatii intru Sine, ca o ultima incercare macar de incremenire intr un project secundar de clonare pavloviana, multumirea firmiriturala de la masa "bogatilor"...
    atat desfiintarea proprietatii sociale cat si demascarea faptului ca stangii ii lipseste carenta de NEcuraj si permanenta in tarele unui asistentialism recuperatoriu ca adancire in anomia problemelor societale isi au in individ un departe care asteapta apropierea de tel sau poate mai simplu un aproape treptat indepartat din pricina de discrepantele irealitatii deloc mediate dialogal de catre politicieni... curajul stangii ar fi aducerea veacului si a StraVeacului printre oameni la pas cu omul iar asta se intocmeste tocmai in linia unui asistentialism coerent de punere in aplicare a projectelor vitale corespondente intentiilor sociale...

    Este mai fascinant sa il ai rapid inainte pe cel cu un profit de o rapiditate uimitoare care iti da fiori pe sira spinarii fie din invidia care aduce stigmatul pe constiinta fie din frica pe care tiO inspira nu doar aroganta ci si dominatia masochista a patronatului DECAT sa te lasi sedus placut si parcursiv de sudoarea clipelor muncii inerente succesului care lasa urmare modestia "bunul gust" al prosperitatii sau exemplul faptului ca nuantele imbogatirii pot fi si naturale.

    www.fanu.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere