28 septembrie, 2008

Dusmani ai poporului în deșertul politic

Acum că se apropie campania electorală avem parte de un peisaj al unei Românii isterizate de politică. Sefii partidelor se aruncă într-o luptă care ar trebui să dea imaginea unei mini-apocalipse. Strategii de campanie le spun, probabil, că trebuie activați membrii si simpatizanții. Unii mai scoliți cred că este nevoie să se facă demarcări clare de teritoriu si marcaje ideologice. Fiecare idee trebuie marcată cu fierul roșu al ideologiilor, să se știe că este de stânga, de drepta sau de centru. Comunicatorii cu pretenție de spin doctors le spun liderilor că este nevoie ca să se spună povești credibile in care trebuie să apară trei roluri măcar: Dusmanul (Zmeul, adică), Salvatorul (adică partidul sau) si Victima, care este poporul. Oamenii trebuie să știe clar că sunt victime ale adversarului politic și că își datorează partea de fericire acelui Făt Frumos care apare pe ritmurile din We are the champions.

Construirea instituției dusmanului poporului devine astfel cea mai importantă preocupare de precampanie și campanie, suntem într-un proces de directionare a emotiei negative spre adversarii politici. Pentru PNL si Tăriceanu dușmanii poporului sunt foștii colegi de guvernare și peremiștii. Există si un dusman pe care-l infierează mai puțin in public, dar care este considerat indezirabil doar in sedințele de partide: PSDul lui Geoană și Iliescu. Pentru Boc și pedelisti dusmanul poporului este combinatie de penelisti si pesedisti dar mai ales maleficul 322, adevarat 666 al numerologiei politice. Partidul Social Democrat are un dusman ”de moarte”, cum ar zice prezentatoarele de la sport, aflat in combinatia Băsescu -PD-L, dar și un dusman de bun de pus in discursuri, dreapta si guvernul corupt si neperformant al liberalilor.

In toată acestă nebunie si bătaie cu noroi un singur lucru crează contrast prin soliditatea si permanența lui: suferința oamenilor. Ea nu va dispărea niciodată, insă politica si politicienii ar trebuin să caute soluții, să intrebe pe experti ce ar trebui făcut pentru a schimba câte ceva. Dacă politicienii s-ar uita mai atent ar constata că foamea este încă cel mai mare dușman al poporului. Sunt peste trei milioane de români aflați sub limita stabilită pentru un trai decent. Pentru milioane de țărani bătrâni, fără pensie sau cu pensii de batjocură, dusmanii cei mai mari sunt izolarea și singurătatea. Din patru in patru ani primesc cupoane de motorină sau mici stipendii pentru rercoltă, iar la alegerile locale primarul le aruncă cîteva lopeti de balast pe ulitele noroioase. Atât, în rest doar o lungă așteptare a copiilor plecati la oraș sau în Europa. Pentru bătrânii pensionari de la oraș, țintă privilegiată pentru toate partide, pensile mărite sunt repede anulate de creșterile la preturile utilitatilor si produselor de strictă necesitate, iar dusmanii lor principali boala și mizeria, rămân să-i insotească până la cimitir. Profesorul de română sau de matematică nu are timp să se preocupe de dusmanii politicienilor care-l momesc cu creșteri salariale în campanie, căci este invins de rușinea că nu-i ajung banii pentru carti sau o haină mai bună.

Politicienii nu se pot apropia de electorat pentru că au probleme cu identificarea dusmanului poporului. Dusmanii din fictiunea politicienilor nu au nici o legatură cu dusmanii adevarați care-i îngenunchiaza pe români. Solidaritatea ar insemna un razboi impotriva suferintei, saraciei, bolii, singurătății pe care să-l ducem toti, fiecare cu mijloacele lui.

Politica noastră este bolnavă de individualism pentru că nu este in stare sa renunțe la bătaia de stradă nici atunci când ar trebui să încerce a gândi la ceea ce ar trebui să se întâmple în viitorii patru ani. Măcar din patru in patru ani ar trebui ca elita politică să facă efortul de a se lupta cu un dușmanii reali, nonfictivi ai românilor.

Nu poti face nimic acum, îmi spune un bun prieten, journalist de politică, nimeni nu te va urma dacă faci proiecte serioase, stii că politica este circ și spectacol, nu doar la noi. Suntem si prea saraci, nu avem cultură politică iar institutia dusmanilor fictivi este mai eficientă. In plus, din proiectele de cadouri electorale, le mai pică si oamenilor câte ceva.
Trebuie să faci compromisuri pentru a rămâne în luptă, imi spune un politician important, încercând să mă convingă să-mi schimb o decizie. Multi gandesc așa la început, dar trebuie să te adaptezi, să faci compromisuri.

Stiu cum e, am facut și eu compromisuri. Dar compromisul este renuntarea la o valoare pâna mai ieri sfântă pentru noi. Ne resemnăm și începem să ne reconstruim universul fără acea valoare. Lumea noastră devine tot mai săracă in valori, stima de sine este afectată fără să ne dăm seama, intrăm intr-un lanț al slăbiciunilor. Viața noastră se simplifică, adică se goleste, încep să dispară oameni din viața noastră, fiecare prieten pierdut ia cu sine o valoare in care credeam odată. Nu te mai porți intoarce inapoi la viața normală, te influenteaza o culpabilitate si incapacitate de a te uita in urmă, te impinge mereu inainte … Nu stii practic spre ce mergi, dar te chinui să contabilizezi succese sterpe.

Politicienii, captivi in cusca politicii, nu mai au curajul să dea ochii cu viața reală. Nu se pot închipui decât eterni candidați, mereu alesi, totdeauna utili prin experienta deosebită câstigată. Fiu ai compromisului, politicianul roman se isterizează din patru in patru ani in confruntarea, reală sau simulată, cu dusmanul fictiv din alt partid, sau chiar cel din partidul propriu, dar nu are curajul de a se uita inapoi pentru a vedea că dușmanii adevarati i-au nimicit firava sa armată si el marsăluieste tot mai singur prin desertul politic.




editorial in www.qmagazine.ro



.....

4 comentarii:

  1. Si iarasi si iarasi am vazut in penumbrele tinutului romanesc cum reactivarea candidatilor prin cosmetizare sau prin acea resuscitare imperativa neechivoca de context conjectural(vedem cazul Gusa Cosmin revenit la ale social democratiei cruditati imbibate in euri) insa, ba chiar in unele cazuri reimbalsamare dupa o prealabila spalare a unor cadavre politice readuse la viata nu prin strigatul din Crez ci prin sumbrul experiment al clonarii adaptate la veacul ce va sa vie(vezi Ptrica Roman mai nou mare liberal) AVEA sa arate faptul ca meleagurile nu pot aduce "politicului" politica reala, doar in aparenta noul se isca drept inovatie in fapt este o vechitura cusuta cu ata murdara...

    Victime, colaterale avem doar in cazul celor implicati direct (carnita de tun) fara spate bine inclaustrat nu ideologic ci de a dreptul pRezervat intereselor de casta, cat despre victimele care fac din portretul unei natiuni virile, o fada urma a desertaciunii civice, consecinta caricaturii frigiditatii blazarii elective, celor lipsiti chiar si de minima etica a pasilor catre urne, din lipsa de ratiuni morale suficiente unei determinari ideologice sau chiar interesate...
    Victime certe sunt si cei care deja aezi, ai impestritarii activisti, sunt perdanti din diverse NEportiviri de alegare interesata sau inpotativitati de convivialitate dezinteresata, ramasi pe margine lasa in urma lor din 4 in 4ani resentimentele celei mai vagi uri de Eu, pe astia nu i incanta deloc sau niciodata umorul lui Seinfeld, pamfletele Profesorului Mircea Mihaies ii scot din minti si le lasa spre cauterizare negii hulei si adulatori de dublul limbaj al "deontologilor" impartiti in partinitate prin functiune de partizanatele dinspre casta bine conturate de regiile articulate pe bazele de rezidenta parazitara...

    "Discursivitatile" prind treptat un ax deloc demn de relevanta urechilor aflate la adapostul unei acustici cat de cat doctrinare, sunt cam ca n curtea scoalelor undeva intre orele de sport si cele de atelier, vina este aruncata ca o minge de care cam toti ar vrea sa se scape si nimeni nu urmareste decat un egal daca se poate alb, pana si faultul este o maniera a tacticizarii remizei/rocadate, ipoteza de job a lui "dau ca sa dai" este azi mereu premeditata de cazualul lui "nu ai pe cineva undeva", or ei "politicenii" se cam au intre ei pe fundamente dintre cele mai de pace si prietinie intre ipochimeni. Cu siguranta ca pasarea demagogica sau nepasarea acuta fata de "suferinta oamenilor" s a savarsit ca o alternativa la ereditatea minciunii, un altfel de panaceu al refuzului perpetuu sau o altfel de analgezica NElimpezime a reprezentarii cetate / "politician"...

    Vorbiti de salarizare jenanta si batrani la limita supravietuirii, despre starea de fapte a ignorantei "politicienilor" fata de popor si despre marele dusman al natiunii, foamea, care sa fim seriosi l a cam indrumat pe roman in 89 sa paseasca in strada spre a i dezVizuina pe tirani INSA stau si gandesc ca o data cu astia s a cam dat liber la fauna de prada adica la sacalitate, la hoitarizare, la cartitizare, la nevastuicitat, la vulpezitate si nu in ultimul rand astazi vedem ca n Creanga ca ursul ba chiar si lupul nu se rusineaza sa isi ceara drepturi urbane... Nu vreau sa mi amintesc de calatoriile spre acasa cu acel tren "foamea" dar nu voi uita niciodata cum prin Cluj si nu numai vad pensionari bolnavi cu o pensie de mizerie (nu ca aceea de care se lafaie securistii) pe chipurile carora se citeste demintatea si care stau cu mana intinsa si nici macar nu au curajul sa te priveasca in ochi cand le dai un banut, de rusine din cauza situatiei in care i a adus asa zisA "democratie romaneasca", probabil pentru o paine macar si iarasi si iarasi nu voi uita cum tot la Cluj batranele de pe sate stau cu flori sau recoltele pamantului si vand ca sa poate platii medicamentele care le dau speranta unei batrneti din nefericire nationala tot mai anosta...

    Dusmania dintre politicieni este nu doar falsa ci si imbuibata cu asperitati de conjunctura, nu o voi crede indiferent cat de tandra este injuratura reciproca dar si cat de ranchiunoasa le este setea de sange al electivitatii de persuasiune si rug al vanitatii de avidizare aplaudaceasca, care samana din ce in ce mai lamentabil cu paninea si circul, cu sau fara sare... de aia dusmania nu are valente reale iar ura intre ei si jocul de a justitia si joaca de a retorica nu isi au rostul fiindca nu au principalul ingredient al realitatii, sinceritatea...

    Un scenariu, posibil

    Ar fi o situatie sa devenim noi romanii un fel de Fratele cel Mare si sa i survolam fara sa stie sa le auzim discutiile private sa le privim macar o data chiolhanurile de teapa Golden Blitz sa i auzim cum ne jignesc cu expresii ca alea cu si despre "creierii pe noptiera" sa i auzim cum ne insulta si cum ne injosesc, cu mojicia specifica celor care nu au nici tara nici inima nationala, OARE atunci cand patrundem in spatiul celei mai intime si inamovibile increngaturi de "simbioza promiscua" a acestora nu le vor tremura nadragii si nu vor fi ei "pupeze cacacioase" in momentul in care s ar afla in fata reactiunii unde noi romanii le vom da un vot de blam chiar si cei mai indoctrinati dintre "noi" prin neprezentare si vremea lor sa se opreasca iar la punctul zero...

    iata o ipoteza de lucru

    Ca bine ziceti "individualism" la care as mai adauga o vitalitate extrema a vanitatii, intr o tara a discrepantelor de tot soiul, "clasa politica" garanteaza saracia si ocroteste ticalosia, aproba tacit sau indirect nesimtirea impreuna si incurajeaza intr un regim reciproc avantajos imbogatirea fara vreun just temei si uite cam asa se ajunge la pregnanta tarii lui si asa imi pica si mie ceva si lui ceva si rest dupa rest facem de un ban pentru un trai la limita decentei...

    Inca ceva va amintiti ca inainte de 89 se prezentau recolte record, ei bine azi urmasii alora nu mai pot prezenta recorduri post dar vin cu aprioricitati halucinante sau mai clar vin cu niste promisiuni care colosalmente ma fac sa vaz doar monstruos sistemul ticalosit si sa simt enorm cosmarul nesimtirii cu care s a pricopsit iremediabil tarisoara...

    Un OM foarte drag mie mi a spus intr o buna zi ca a fost pus in fata inevitabilului compromis, de atunci valoarea care pana in anterioritate insemna ceva a inceput sa o intreVada doar rarisim, mi a mai zis ca se bucura ori de cate ori ii este dat sa priveasca in ochii aproapelui si sa vada vreo lumina dupa adevaruri mi a mai zis ca a pronit cu gandul sa nu faca vreodata vreun compromis si a sfarsit prin ca intelege inexorabila frivolitate a fatarniciei lumii care te ispiteste inevitabil la compromis

    Bine spus "cusca", viata reala le este straina iar biroul si birocratia este nemasurata ignoranta deloc socratica, macar Socrate a cam coborat filosofia spre intelesul tuturora, el a priceput ceea ce in Cetate inseamna atitudinea filosofului, cat despre acesti "prizonieri ai politicii inutile" ce sa afirm decat ca nu au nici macar acel orizont anular al vietii civice si atunci pretentia la "politica" de la ei mi se pare cu totul si cu totul exagerata...

    Fiu al ticalosiei care in travesti si a asumat cu aroganta incuibatoare tirania inaintelui 89,"politicianul roman" nu mai este nici macar in apetenta de a se camufla astazi in rigoarea cosmetizarii de rutina macar a amagirii ci cu tupeu apare in fata natiei si promite bani, da consumptibile, tine pomelince de pavlovizare, simuleaza interes pentru chipurile romani si Romania si nu in ultimul rand disimuleaza atat cat poate fatarnicie, el nu are destin iar daca ar fi sa i aflam sortii nici macar pe astia nu si poate asuma, supt vremi tine tarisoara in zadarnicul inventar al vremurilor adancite intr un tot mai vag si lipsit de ecou anonimat al deriziunii...

    Imi dau seama ca acei care se inscriu in politica socratic si nu se pliaza pe aceasta caricatura sau mazgalitura falsa pecete in destinul national al Romaniei, incercand sa aduca o nota altfel "politicului" care sa duca la iesirea din demagogie si la evadarea din ticalosie catre demintate si spre interesul legitim al vietii firesti a poporului, isi asuma un mare risc acela de a si alege desertul spre a curata desertaciunea celorlalti si desigur singuratatea care poate dura un veac sau in veci de veci daca stau bine sa imi indrept privirile catre inceputul de circarie si painarie care a cam inceput prin toate culorile si la aia portocaliti si la aia ingalbeniti si la aia cu plus la mijloc rosii cu alb, doar maghiarii stau pe margine si jubileaza la fiecare pas eronat al "clasei politice romanesti" tocmai spre pastrarea rolului lor din 89 incoace... de centura

    Stimate Domnule Profesor scrieti ce scrieti si tat imi dati si mie privilegiul de a ma prilejuii opinand.

    wwww.fanu.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru FANU,

    Multumesc mult pentru comentariile serioase ce imbunatatesc continutul blogului meu. Asa am si gandit in initial: niste texte - pretext care sa deschida dialogul. In scurt timp sper sa ma mai eliberez de sarcini si sa pot intretine dialogul. Deocamdata sunt restant si imi cer scuze.

    Multumesc!

    Vasile Dancu

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar e un text pretext, nu e doar comunicare de dragul comunicarii :)…
    - dusman real sau dusman fictiv?
    - din interior sau din viata reala ?
    - compromis (cu zeci de valente) sau valoare pura in glob de cristal ?
    - regret sau bucuria libertatii ?

    ‘’ Solidaritatea ar insemna un razboi impotriva suferintei, saraciei, bolii, singurătătii pe care să-l ducem toti, fiecare cu mijloacele lui. ‘’
    - chiar si cu mijloace politice?
    - chiar si prin valentele acceptabile ale compromisului?
    - ce e acceptabil?
    - chiar si prin configurarea ideala a dusmanului fictiv?
    - singur sau in colectivitate ?

    Oricum? .. .

    Solidaritatea, pana la urma poate insemna si acceptarea colegilor de arme, raniti, ciungi, isteti, tampiti, betegi, buni de fuga, aiuriti….
    Solidaritatea poate insemna si a invinge strigatul singur dat in mijlocul creatiei stiintifice colective a dusmanului fictiv…
    Solidaritatea poate fi definita si prin intoarceri, fara teama pasului inapoi…
    Solidaritatea poate fi toleranta…poate fi o prostie, dar poate fi o prostie frumoasa pentru ca are oricum o virtute: nu izoleaza

    Oricum ramane un pretext interesant, oricum raman mii de intrebari si zeci de mii de nuante. Da, oricum.

    Claudia

    RăspundețiȘtergere
  4. Sindicalimsul, o institutie reformabila, pe ici pe colo, prin punctele esentiale...:
    http://sorinplaton.wordpress.com/2008/10/06/interesul-national-vs-interesul-sectar/

    Divide et impera, un nou val de dezorganizare si control al exilului romanesc:
    http://sorinplaton.wordpress.com/2008/10/06/spre-controlul-diasporei-exilului/

    Cu stima,
    1=

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...