24 martie, 2008

Ce cred proștii despre politică?

Politica, crede prostul, este locul unde oamenii pe care el îi simpatizează sunt incurcați de oamenii pe care nu-i simpatizează să facă Binele Natiunii. Despre Binele Națiunii prostul nu stie prea multe, dar se emotionează când se vorbește despre el la televiziune sau în campanie. El este convins că politica îi împarte pe oameni in buni și răi, iar el îi simpatizează exclusiv pe cei buni. Prostul crede ca tara asta ar fi un paradis dacă am fi reușit să alegem un anumit om in fruntea statului. Dar mai grav, crede prostul, este faptul ca omul providential l-am avut sau il avem, cu siguranta, dar a fost blocat de consilieri, mintit de sfetnici, oprit de securisti, influentat de nevastă. Nu se gandeste cum ar aduce bogăția peste țară un singur om, dar daca il intrebi iti spune: ar veni investitii străine cu nemiluita, americanii ar aduce ajutoare mai multe, nemții ne-ar da bani pentru apa noastră minerală pură, oamenii ar munci mai cu spor și ar plăti impozite de bunăvoie etc. Prostul se entuziasmează de cate ori vede pe unul care vine in campanie cu parul si spune ca va eradica, va băga in pușcărie, va beli, va pune mitraliera pe ei. Este bucuria prostului să se gândească la viitoarele măceluri sau la puscăria pe care o vor infunda cei care nu-i plac. Ce-i drept, de fiecare dată a văzut că in urma promisiunilor nu s-a intampalt nimic, dar el a uitat acest aspect. El se uită mai departe cu nesaț la televizor să-și găsească politicianul care-l va salva de la sărăcie și țara de corupție. Se uită prostul la televizor si îi simpatizează pe cei care nu se lasă, vorbesc repede, peste intelocutori si peste moderator si au raspuns la orice. Se loveste prostul peste ceafă si spune cu voce tare: Uite, tu, muiere, ce bine combate, ce al dracului e tipul astă, e bun că-i diliu!. De regulă, prostul nu vorbeste despre politicieni decat cu Domnul, chiar si atunci cand nu sunt prezenti si chiar și atunci cand nu votează cu ei, e o forma de respect si este ca si cum ar fi servitorul lor, ca si cum le-ar duce cafeaua la pat cu ocazia respectivă. Se simte si el făcand parte din societatea politică, atunci cand vorbeste despre politicianul Domn X. Dacă s-a intamplat să participe le vreo baie de mulțime și politicieni de la Bucuresti au trecut la mai putin de trei metri de el, sau l-au atins cumva, atunci omul nostru este în al șaptelea cer. Prostul se uită la televizor la cat mai multe emisiuni politice si crede că acolo este locul in care se face politica, acolo se dau pensii, se măresc salarii. Prostul este sigur că prețurile se pot stabili la guvern și că nimic nu ne impiedică să facem salarii cât casa, totul este să nu se prindă cei de la UE, NATO sau FMI. Ei sunt cei care nu ne lasă. In multe situatii, amicul nostru crede că ar fi bine sa interzicem partidele politice si, eventual, sa lasam un singur partid, la putere, partidul pe care il iubeste el, căci opozitia nu are rost, prea îi incurcă pe cei care vor să facă treabă. Prostul se uită în spate și crede că scrutează viitorul. Iși aduce aminte ce bine era demult și se chinuie să trezească morții, cu credința că soluțile vechi care le-au avantajat demult, vor fi valabile tot timpul. Pentru orice se întâmplă negativ el va cauta mereu vinovați dinafara grupului său, a partidului sau a țării. In general, el este sigur că nu se poate face nimic dacă nu va ramane in politică
Prostul cand ajunge la putere o infulecă pe nerăsuflate, vrea totul si nu acceptă s-o împartă cu nimeni. Vrea să ia toate resursele si toate functiile. Se aruncă asupra functionarilor și vrea sa-i aducă pe toti in partidul său, ori îi lasă fără serviciu. Se vede doar pe el în toate oglinzile si vrea ca el si ai lui sa ocupe toate vitrinele. Dacă castigă incepe sa-si exibe rănile si cicatricile ca semne de noblețe. Vorbeste doar despre luptele duse si se plânge cât de mult a fost năpăstuit. Măsoară eroismul in dosare penale, cine nu le are însemnă că nu s-a luptat pentru partid, spune el, sau a pactizat cu dusmanul. Prostul vorbeste in numele unui electorat fix, care nu se schimbă, nu pleacă, nu moare, nu emigrează. Este o schemă mentală pe care o perpetuează ca pe un abtibild lipit de creier. Categoriile sociale pe care le percepe a nu-l vota, prostul le urăste sau le gnoră, pur și simplu. El nu recunoaste niciodată că a pierdut și de aceea nici cauzele nu pot să-i fie clare. Sunt câteva cauze principale: a fost furat de adversari, sondajele trucate au influentat electoratul sau electoratul lui nu a mers la vot, pe cand electotratul adversarului a avut un comportament electoral exact pe dos. Prostul se revolta impotriva celor care cred ca este important să ai o strategie sau un plan bun de campanie: trebuie să mergi intre oameni, sa vorbesti cu ei, sa afle mesajul tău, restul este o prostie, la naiba cu intelectualii, cu cei care merg la televizor sau au pretentia ca politica trebuie sa fie facută si cu inteligentă, nu doar cu șoșonari. Prea multi intelectuali vorbesc in politica, spune el, dacă ai bani și poti umple cât mai multe pungi cu ulei, zahar si un chil de făină, alegerile sunt rezolvate. Dacă prostul este complex școlarizat, atunci este valabil cunoscutul catren: "Cu prostul nescolarizat, / te lupti putin, si ai scapat/dar duci o lupta colosala, / cu prostul care are scoala". Poti intalni diferite tipuri de prosti, mai ales la nivelul de leadership politic. De exemplu, prostul solemn este un gen de prost care se incruntă cu gravitate de cate ori spune cate-o banalitate și nu este aplaudat. Nu-si aduce nimeni aminte să fi spus vreodată ceva cu sens, dar iși asortează corect pantofii la cureaua de pantaloni si geantă. Prostul slugarnic este periculos pentru că se teme de orice schimbare și trebuie să fie mereu ecoul unui sef. Prostul fudul se viseaza orice si candidează oriunde. Nu lasă nici o ocazie fără să se autopropună, să pretindă, să ceară, ori să se simtă frustrat pentru că există mereu cineva mai mare in functie, in grad sau in avere. Nu se simte bine fără birou, secretară, gardă de corp care să-l apere. Să-l apere de amenițări imaginare, căci de dispretul oamenilor nu te poate apăra decât bunul simț. Prostul nevrotic are senzatia că nu a fost integrat in echipă, că se petrec în spatele lui masinatii, că mereu cineva vrea să-i ia locul, că se întîmplă multe lucruri fără el. Prostul ajuns, destul de usor de gasit, se luptă să-și schimbe vocabularul, mașina casa, nevasta, țigara și prietenii din tinerețe Mai este și prostul destept, cel care se încurcă în propria stiință și în sfaturile consilierilor și ajunge să facă prostii mai mari decât ar face șoferul sau bucătăreasa lui. Probabil sunt multe tipuri ideale de prostie in politică, dar putem sa Ie rezumăm într-o categorie amplă: Prostii de Ceilalti. De regulă, prostul crede că toti alegatorii sunt prosti. Nu își dă seama că și mama lui e alegator si soția, chiar și el … cel puțin atunci când merge să se voteze pe sine.

7 comentarii:

  1. Foarte curajos articolul! Daca electoratul "traditional" al PSD ar sti sa citeasca bloguri, ati avea mari probleme. Reforma partidului este in esenta o reforma a mentalitatilor, lucru valabil pentru intreaga societate romaneasca. Sa speram doar ca masa critica va fi atinsa inainte ca promotorii schimbarii sa renunte unul cate unul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru articol! Din pacate concluzia e trista ... e plina tara de PROSTI (nu numai prin modul in care percep politica)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am şi eu o credinţă de "prost" pe care nu o regăsesc în articol. Credinţa mea este că această structură politică a fost inventată pentru ca fiecare partid în parte să susţină o latură a dihotomiei sau o anumită clasă, distinct evidenţiată. Sistemul politic în care trăim este astfel construit încât partidele să aibă fiecare câte o felie se societate asupra cărui să vegheze.
    Ce este astăzi? Astăzi avem prea multe partide care nu au nici un fel de suport ideologic. De fapt sunt toate. Ţăranii nu mai votează cu Partidul Ţărănesc, muncitorii nu mai votează cu Partidul Muncitoresc, poate cei cu meserii liberale să mai voteze cu Partidul Liberal...
    Dacă întrebi membri de partid unde este documentul numit doctrina partidului, vor ridica din umeri şi vor arăta cu degetul, indecis, spre statut sau programul politic. Politica înseamnă ideologie, astăzi ideologia se face după ureche, rezultă că politica este un paravan pentru o structură de gaşcă. Cum poate conduce un partid o ţară cu o ideologie care variază între 10 rânduri şi două pagini? Îmi aduc aminte că în liceu exista un laborator de CSP (cunoştinţe social-politice) şi priveam la o bibliotecă întreagă care conţinea ideologia Partidului Comunist. Astăzi Partidele îşi pot pune ideologia într-o foaie, dacă scriu mai înghesuit.

    "Politica, crede prostul, este locul unde oamenii pe care el îi simpatizează sunt incurcați de oamenii pe care nu-i simpatizează să facă Binele Natiunii"

    Atunci poate să fiu eu prostul care crede că astăzi politica este un război al ideilor şi principiilor filozofice. Îşi mai aminteşte cineva de faptul că doctrinele ar trebui să fie o structură de adevăruri structurate astfel încât teoriile înalte care conduc societatea să aibă şi ele valoare de adevăr? Mai ştie cineva de exemplu că odată se ducea o luptă între partide de a rezolva probleme ca cele legate de infinit? Este cineva în politica românească care îşi mai aduce aminte scrierile despre ontologie dezvoltate de Călina Mare, sau despre Teoria fatalismului scrisă de Vasile Conta?

    "Prostul crede ca tara asta ar fi un paradis dacă am fi reuşit să alegem un anumit om in fruntea statului."

    Eu sunt prostul care mai cred că politica ar trebui să aibă o ţintă, un ţel, care mai cred că social-democratul visează la un om social-democrat într-o societate social-democrată, care mai cred că liberalul visează la un om liberal într-o societate liberală...
    Eu sunt cel care mai speră că cel (adunaţi rezultând "cei") ajuns în fruntea mea, ca exponent al poporului, nu va conduce ţara la fel ca mine ci pentru a duce la un ideal. Dar ce ideal se construieşte atunci când parlamentul îşi schimbă jumătate din parcul auto în fiecare an, ce conştiinţă superioară este în interesul personal pe care cei mai mulţi îl văd înainte de interesul social de moment şi, mai ales, al interesului de peste 100 de ani. Nimeni nu se mai gândeşte la soluţii pe termen lung, toată lumea peticeşte, exact aşa cum este peticit Bucureştiul pentru că trece un şef de stat o fracţiune de secundă pe lângă un gărduleţ proaspăt vopsit. Politica vopseşte obiectele pe care le primeşte în inventar şi spune că totul este bine, dar rugina mănâncă în continuare pe sub vopseaua lucioasă. Într-o lume a politicii nesimţite, cei mai buni sunt cei ca domnul Ioan Ghişe, omul care îmi explică cu răbdare, în ultimele 12 luni, că eu trăiesc de 10 ori mai bine ca înainte de 2004, statistica certifică acest lucru.

    De ce nu vin candidaţii cu un proiect de buget la alegeri? Cât de uşor este să spui, "partidul nostru crede că învăţământul, sănătatea şi cultura sunt cele mai importante priorităţi naţionale". Trec peste faptul că prioritate nu pot fi trei lucruri, eventual patru, cu prioritatea de dreapta, dar ce spune această declaraţie... absolut nimic. Aş vrea să văd un buget şi să constat cât de prioritate e fiecare dintre ministere şi, după alegeri, aş vrea să văd că acel om politic care a promis prioritatea o şi respectă, conform bugetului lui. Păi ce impresie să-mi fac eu dacă astăzi premierul oferă un buget pe care îl trece prin parlament şi după o lună face o rectificare bugetară care trece dintr-o parte în alta aproape un sfert de buget?

    Să nu merg însă la infinit cu această logoree.

    Mai bine mă întorc de unde am plecat, la gazda noastră, domnul Vasile Dâncu, şi la partidul său, PSD, şi întreb:
    Va produce PSD o filosofie social-democrată pe care să o numească Doctrina Partidului Social-Democrat din România? Va da PSD exemplu celorlalte partide pentru a se transforma şi ele din partide urechiste în partide doctrinare? Vom avea vreodată posibilitatea să ieşim din stadiul de conducători proşti şi alegători proşti?

    RăspundețiȘtergere
  4. Cat de corect si chiar frumos e prezentat uratul din politica. Pare o parodie reusita, din pacate e o realitate reusit prezentata.
    Imi aminteste si de prostitutia pe care ti-o cer adesea colegii de partid, cand vor sa te vada asemanator micutului invingator de etapa trecatoare, care ia in mana coasa si harletul chiar daca nu au nici o legatura uneltele respective cu garagatia intelectual - constitutionala a micului demagog de bresa local-nationala si viceversa. Si cererea e motivata aparent corect, de dorinta de castig cu orice pret.
    E drept ca fiecare vot conteaza pentru rezultatul politic, dar a perpetua uratul cotidian ca muierea flatata de descoperirea politicianului bagaret, cu gura mare, din televizor, doar pentru a ajunge mai tarziu sa incanti muierea, trecand la mai putin de 3 metri de ea, este un blestem pe care ne incapatanam cu orice pret sa il ignoram mirandu-ne sistematic mai apoi, de relele ce ni se intampla.
    Imi place ce citesc, imi place nu doar continutul artistic, pamfletul, ci in special imi place faptul ca textul trece dincolo de Prostii de Ceilalti si ii reflecta fara teama chiar si pe Prostii nostri… Nu-mi place ca exista si ai nostri, dar se pare ca ne transmitem mereu boala de la unii la altii, nemafiind valabil nici un leac impotriva contaminarii cu bolile intime ale cautatorilor fara protectie in haznaua voturilor cu orice pret…

    RăspundețiȘtergere
  5. EXCELENT ARTICOLUL SI EXCELENT COMENTARIUL LUI "BIBLIOTECARU". cel din urma ilustreaza perfect idea pe care fiecare individ cu bun simt o poate percepe fata de sine: de a fi precaut sa nu se regaseasca in una din multiplele ipostaze cu prosti. Intr-adevar, mare e gradina.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oprescu deranjeaza la culme sistemul represiv-reactionar, fiind asociabil noua, "shoshonarilor"...
    http://sorinplaton.wordpress.com/2008/06/13/oprescu-este-unul-dintre-noi/

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...