26 noiembrie, 2007

Sfârsit de campanie - între Africa si America



Campania electorală nu a avut loc! Am putea spune asta fără să căutăm un efect de stil. Pur si simplu, dincolo de afişe si nişte emisiuni de televiziune în care s-a sters pe jos cu candidaţi din coada listei, trimisi pentru a ostoi setea de sânge a televiziunilor, nu a fost nimic. Nu s-a transmis vreo idee, nu s-a operationalizat vreun concept. Poate doar Partidul National Liberal, uzând de bani multi si outdoor menit sa complexeze, a avut o oarecare coerenţă stilistică, nu a fost ceva deosebit de creativ, dar s-a lucrat corect si decent. PSD a avut program politic in 10 puncte si o idee dar lipsa fondurilor si creatia modestă au facut să nu aibă vizibilitatea necesară si, probabil, nici impactul asteptat.
Dincolo de asta, am văzut doar încercări modeste şi realizări de amatori. Niciunul din partide nu a reusit să transmită o idee pe care să o pună intr-o poveste simplă, care prin imagini si tipologii de personaje să transmită ceva despre oamenii, despre Europa sau despre partidele implicate, măcar. Pînă la urmă tot ideea vechii securităţi că ea promovează Romania in afară, a fost cea mai clară poveste spusă in acestă campanie si s-a şi potrivit accidental pentru că scandalul cu Italia a arătat că bravii nostri liberali au un concurent puternic in promovarea ţării: tiganii nostri rătăcitori prin Schengen.
Mi-am adus aminte că mai toate partidele au experti străini, plătiţi cu milioane de euro sau experti români pe care îi schimbă intre ei ca echipele pe fotbalişti. Recent am citit o mai multe studii despre campaniile electorale din Africa si am observat că marii lideri africani aveau in echipele lor, dar si au si acum, experti in magie, un fel de luptatori cu spiritele, clarvazatori, numiti nganga. Bokassa, Sekou Toure sau Mobutu au avut la dispositie un fel de Witch – doctors, meseriaşi pusi să influenteze ocult masele in favoarea lor. Sigur, dacă Mama Omida sau alte vrajitoare de pe langa Bucuresti ar vorbi am afla cu surpriza că si mari polkiticieni romani le-au trecut pragul, ei personal sau nevestele lor grijulii. Tot mai mult, in ultimii ani, cercetatori occidentali in comunicare demonstrează că luptatorii africani cu spiritele si vrajitoarele nu sunt cu mult deosebitii de spin – doctorii care sunt priviti ca salvatorii candidatilor, mai ales in America, experti in publicitate capabili sa schimbe radical imaginea candidatilor si să ghidoneze opinia publică spre a vedea vultur acolo unde e cioară, sau tigru acolo unde, in realitate, avem doar un pisoi alăptat de curva politică.
Cultura politică de la noi predispune la o apropiere mai mare a consultatilor politici de ngangi din Africa, decât spin-doctorii americani. Consultantii apar la televizor si explică faptul că totul tine de bani, cine bagă multi bani in opera lor, are cele mai multe şanse de castig. Si in Africa interviurile facute de sociologi, in Camerun sau Nigeria, arată o explicatie asemanatoare: cine a avut mai multi bani sa-si ia cei mai tari nganga, va castiga orice alegeri.
Atit consultatantii politici cît si clarvazatorii africani işi crează o mitologie bine alimentată prin prietenii lor din mass-media. Una din este ca sunt creatorii adevarati ai personalitatilor politice, sau cei care i-au reinventat. Un lucru care-i apropie si mai mult pe toti consultatntii politici, africani americani sau români este mitologia echidistantei ideologice: ei sunt amorali, obiectivi si neatinsi de vreo ideologie, Deci pot lucra cu oricine si mai ales pot lucra chiar si simultan cu candidati care sunt in competitie. A fost cazul si la marele James Carville si sotia lui, care a lucrat pentru Clinton si George Bush in acelasi timp. La noi sunt cazuri destule, chiar si in campania aceasta, dar in Romania functionarea este si mai interesantă, sunt consultanti care anticipează crize si atacuri ale adversarilor, pe care ei insisi le produc, prin sfaturile date celorlaţi. Isi spun mercenari si afirmă peste tot că absenta convingerii ideologice face parte din meserie si doar aşa pot păzi un candidat de capcane, ceva apropiat de teoria eunucilor care păzesc haremul.
La noi, de la cazanul lor de intelepciune incearcă să-i hraneasca pe toti combatantii: in acesta campanie, un slogan destul de prost a fost vandut unui alt partid, după ce primul plătitor si-a ales deja. Ca si nganga, care pleacă din localităţile lor si consultatntii politici sunt meseriasi nomazi: fie calatoresc departe de profesia care le-a oferit diplomă si specializarea, fie se mută de la un partid la altul, fie umblă de la tara la tară. Ngangii africani spun ca au încă o pereche de ochi, dobandita prin initiere in vrajitorie, spin-doctorii americani fac previziuni pe baza sondajelor secrete (si in general sunt sociologi sau politologi) la noi sursa specializării este la fel de secretă ca a ngangilor.

Dar ceea ce-i apropie pe spin doctori sau pe ngangii din Romania sau Africa de spin doctorii americani este că isi părăsesc stapânii care le un moment dat nu mai pot plăti (si Clinton a recunoscut) si apoi scriu carti, marturisesc pe blog sau la televiziune multe lucruri penibile despre fostii stăpâni. Ngangii de peste tot au transmis o idee pe care o cred si clientii lor, dar si publicul: ei sunt sursa secretă de putere a omului politic. Si îi mai apropie ceva, fie că sunt nganga, consultatnti, consilieri, spin-doctori sau clarvazători: ei niciodată nu sunt responsabili pentru esecuri, nu îşi asumă responsabilitatea. Mereu este de vină partidul, candidatul sau opinia publică. Ei nu-si contabilizează eşecuri, doar presupusele victorii. Campania electorală nu a avut loc, dar ngangii si-au luat cu siguranţă banii si fac deja proiecte pentru locale.
publicat in 26 noiembrie 2007
in Qmagazine

23 noiembrie, 2007

O campanie electorală ratată


Douăsprezece argumente



Temele de campanie au fost destul de vagi. Fără teme de dezbatere publică care să atragă atentia si să crească interesul. Doar PSD a avut o secventializare a zece teme, dar ele au ramas enuntate si doar ilustrate, prin tipologii umane si sociale. Daca aceste teme ar fi fost operationalizate creativ si integrate intr-o poveste simplă despre viitorul european al Romaniei, aceasta ar fi fost o campanie excelentă comunicational si politic. Desi campania avea o tematizare implicită, integrarea Romaniei in UE, nici măcar acest lucru nu a fost folosit pentru a ghida calibrarea mesajelor de catre majoritatea actorilor politici;

Fără strategii clare. Nu s-au văzut decat vag optiuni strategice, am putut distinge doar tactici. Dacă PD, ca si lider in sondaje putea să-şi permită o strategie defensivă, pozitile doi si trei sunt obligate, conform oricărei teorii a competitiei, la strategii ofensive;

A lipsit componenta informatională a campaniei, atât la euroalegeri, cât si în cazul referendumului pentru uninominal. Oamenii declară senini că nu stiu ce votează si asta pentru ca nu a existat o precampanie de atmosferă care să pregatească informational publicul. Mass-media a făcut eforturi dar ea singură nu avea cum sa anime o campanie de informare, interesul direct fiind al institutiilor de stat, politicienilor si partidelor;

Nu s-au valorificat oportunitatile de a folosi evenimente mediatice si a le transforma in evenimente politice. Criza romilor din Italia a demonstrat că amatorismul este incă foarte mare in echipele noastre de comunicare. PNL si PSD au avut o ocazie forte buna sa atace decisiv PD cu ocazia faptului că PD a votat alaturi de PPE in scandalul cu Italia. In mod normal era totul o mană cerească intr-o ţara cu traditie a comunicării politice acest eveniment ar fi reorientat toată campania. Nici gafele lui Cioroianu nu au fost folosite intr-o tactică mai agresivă de decredibilizarea a PNL, care venea cu un mesaj autoritar si cu tonalitate de number one;

S-a mizat pe lideri, nu pe mesaj. De la alcătuirea listelor si continuând cu programarea la dezbateri de televiziune, s-a incercat o personalizare excesivă a campaniei desi lungile liste de partid contraziceau acestă tactică si o aruncau in aerm de fapt.. Monopolitzarea atentiei de catre lideri este un impediment in receptarea mesajelor. In plus, orgoliul liderilor si o nefericită teorie a locomotivelor electorale dau campaniilor noastre o nefirească respectare a ierarhiei in schemele de programarea aparitiilor publice;

A fost o campanie-noncombat. Nu am avut o campanie dialogică, aproape că nu a existat nici un dialog politic. Fiecare partid s-a multumit sa-si exprime propriile teme, putină polemică politică a fost generată doar de situatii de agenda politică cu caracter cotidian. Desi PSD lansase o temă de fortă cu care a prefatat campania cu ocazia motiunii de cenzură („Zero fonduri europene”), tema nu a fost operationalizată in comunicarea standardizata si in imagini desi ar fi putut structura o o polemică puternică care ar fi animat campania si ar fi mobilizat simpatizantii partidelor. Cel mai flagrant aspect de noncombat a fost acela că PNL si UDMR nu au structurat o campanie antireferendum in care sa prezinte sistemul de uninominal propus de Guvern si ProDemocratia. Singura campanie mai ofensivă a fost cea a Presedintelui Băsescu, dar vorbind singur nu a putut anima campania.

Nu am avut o tematizare ideologică, candidatii si partidele nu s-au pozitionat politic clar si pregnant. Pozionarea politică este inceputul diferentierii sau chiar nucleul acestui proces obligatoriu in constructia de imagine. Era o ocazie bună si pentru a vorbi despre diferitele variante ale proiectului european dar si despre proiecte politice disticte.

Nu s-a folosit polarizarea dreapta-stanga, o componentă de mesaj cu mare impact li usor de vizibilizat o pozitionare politică. Cred ca PSD putea câstiga cel mai mult din asta pentru că Europa socială este un proiect de stanga. Si partidele celelalte ar fi putut obtine efecte de credibilitate si mobilizarea a simpatizantilor prin polarizarile simple stanga – dreapta. De exemplu, nu i-am auzit pe liberali vorbind despre „Europa liberală” sau PD ar fi putut sintetiza teme ale creştin-democraţiei. Poate că in această campanie s-au văzut cel mai bine si lacunele de cultură politică pe care le au staffurile tuturor partidelor.

A lipsit creativitatea. Până si presedintele Basescu a folosit o sinteza a tutoror elementele comunicationale folosite pâna acum, de la ardei, la 322. Unele campanii au fost corecte din punct de vedere formal (PNL, PSD, PD) dar in conditiile apatiei anticipate creativitatea comunicatorilor ar fi putut crea audinta si accelera dezbaterile. PSD a folosit valori dar in expresia lor politică, fara a le traduce in mesaje cu continut concret si emotional. O singura inovatie: Traian Basescu si folosirea unui hotline, dar prea putin pentru o campanie in care se făcea o repetitie generală pentru alegerile locale de anul viitor;

Comunicarea vizuală a fost saracă iar sloganele fără forţă, sonoritate, credibilitate si ritm. Despre acestea as vrea să fac o analiză tehnică in zilele viitoare.

Internetul a fost folosit putin desi era potrivit pentru ca problematica europeană, mai complicată decat textele politice cotidiene, găsea aici un public mai educat, mai inteligent si mult mai participativ. Foarte putin a fost utilizat internetul si pentru razboi comunicational. Posibilitatile anonimatului din spatiul virtual nu au fost folosite pentru campania negativă. Exceptie PNL care postat niste jocuri si a lansat si o polemică soft cu Traian Basescu.

Nu am avut o veritabilă orchestrare a comunicării electorale. Nu s-a văzut nici o complementarizare a mesajelor si nici o secventializare, un plan de campanie. Parcă totul s-a spus din prima zi, tot ce a urmat fiind redundanţă planificată pentru castigarea unor noi tipuri de publicuri dar fără a modifica nici canalele, nici a modula expresia pentru publicuri diferite.

PS. Am incercat sa ma refer la continuturi comunicationale cu detasarea unui cercetator in comunicare. Daca cineva o sa aiba senzatia ca am fost partinitor cu colegii mei care au facut campania PSD, atunci il rog sa separe exemplificarile legate de acest partid de corpul textului si sa faca un examen critic independent, raportandu-le la criteriile de analiză enunţate.


16 noiembrie, 2007

SOLIDARITATE PENTRU OMORAREA SOLULUI

E o tradiţie deja ca ambasadorii statelor mari ale lumii să functioneze ca niste comisari politici la noi. Era chiar un banc despre faptul ca suntem băieti buni dar trebuim impinsi de la spate, cu o referire la un anumit ambasador. Nu cred că ei isi doresc asta, uneori poate au facut-o pentru ca nu era altă cale. Ne-a plăcut mereu să-i gâdilăm şi să cerem condamnarea adversarilor politici, să le cerem sfaturi sau confirmări. Face parte din destinul nostru parcă, sau din ineficienta politicii noaste de peste un secol, să fim o natiune mereu subordonată.
In timpul guvernării Năstase, ambasadorii ţărilor NATO si UE au fost elemente de presiune constantă asupra guvernului. In mai multe sensuri, uneori cu efect negativ, de alte ori cu efect pozitiv. Multe din reforme nu s-ar fi putut face fără o presiune externă. Dar, de multe ori ne simteam nedreptăţiti, mai ales cei din Palatul Victoria, de interventiile preelectorale ale ambasadorilor straini importanti. Acum, de la distanta timpului, stiu ca au avut dreptate in ceea ce priveste justitia, descentralizarea sau transparenta. In materie de privatizări stiu si azi că nu au facut totdeauna o presiune cinstită.
Dar când era atacat Guvernul toată lumea sărea să sfâşie, nimeni nu-si aducea aminte ca Romania este o ţară independentă, care are dreptul la „neatîrnare", cum spunea un arhaism comunist. Opozitia sărea să confirme orice critică, să ceară demisii, să facă apel la popor ca să dărâme guvernul. Era, până la urmă, rolul opozitiei politice si chiar datoria ei. Un exemplu, iată cum a reactionat Tăriceanu in 06 05 2003: „Îngrijorarea comunităţii internaţionale s-a manifestat printr-un semnal pe care ambasadorul SUA Michael Guest l-a dat atunci când a declarat că acest fenomen este o problemă serioasă şi România trebuie să ia măsuri urgente în această direcţie. Reacţia conducătorilor României a fost neadecvată, iar ultimele declaraţii de la Berlin ale preşedintelui Iliescu în care îl îndemna pe ambasadorul SUA să manifeste prudenţă şi califica intervenţia acestuia ca un amestec nedorit în treburile interne ale României relevă o neînţelegere profundă a realităţilor lumii de astăzi şi un semnal extrem de negativ către Administraţia americană şi către comunitatea oamenilor de afaceri străini din România.În contextul integrării României în Uniunea Europeana şi în NATO conceptul de neamestec în treburile interne este total depăşit. Dacă vrem să ne integrăm cu adevărat în Uniunea Europeană şi în NATO nu ne mai putem prevala de acest concept şi nu mai putem să nu ţinem cont de observaţiile îndreptăţite şi pertinente ale oficialilor ţărilor cărora România le solicită sprijinul. Acest tip de reacţii nu au decât "meritul" de a stârni neîncredere cu privire la intenţiile politice pe termen lung ale României, şi aceste lucruri trebuie asociate cu lipsa unor reale reforme economice care fac ca România să rămână în continuare un candidat problemă, un candidat cu şanse reduse de a îndeplini criteriile de aderare la UE.
Cu altă ocazie, Eugen-Gheorghe Nicolăescu : „Partidul Naţional Liberal consideră că recentele afirmaţii ale ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Quinton Quayle, conform cărora corupţia este o frână în dezvoltarea României şi că fenomenul trebuie eliminat, dovedesc ineficienţa PSD. Guvernul condus de Adrian Năstase nu şi-a făcut temele la acest capitol decisiv pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană: corupţia "vlăguieşte România de putere", iar autorităţilor le lipseşte voinţa politică de a stârpi acest periculos flagel (18 06 2004) »
Ce era mai frustrant, guvernant fiind, era că o parte din trecutele critici ale ambasadorilor NATO si UE erau critici destul de generale asupra administratiei românesti, nu zic că nu erau intemeiate dar, subiectivi fiind, ne venea si nouă să cerem dovezi. Doar în unele cazuri se indicau cazuri sau critici concrete si de multe ori criticile venea in jurul sarbatorilor sau vacanţelor, când cei din administratie au tendinta sa se mai si odihnească. Acum însă ambasadorul SUA a facut niste critici concrete, care, culmea, chiar si premierului îi par intemeiate. Schimbarea Codului Penal in favoarea infractorilor cu gulere albe este recunoscută chiar de politicienii din Parlament care au făcut deja amendamente si schimbări.

Cum sa nu-i dai dreptate ambasadorului SUA? Este clară intentia celor care au vrut să-i incrimineze si pe jurnalistii care folosesc informatii din dosare, interceptari telefonice cu infractorul pus in gardă, posibilitatea procurorilor de a opri procesele oricând pe chestiuni de procedură, pedepse mari doar peste pagube de peste 10 milioane de euro, perchezitii aprobate de impricinat, lungirea proceselor prin nesfarsite expertize. Erau toate portiţe pentru infractori cu gulere albe, cei care de 17 ani scapă printre degetele unei justiţii corupte sau timorate.
Diferenţa faţă de alte dăţi este că acum chiar si opoziţia sare în ajutorul puterii, iar domnul Tăriceanu a uitat că "în contextul integrării României în Uniunea Europeana şi în NATO conceptul de neamestec în treburile interne este total depăşit". Ambasadorul Taubman este criticat si de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Gh. Funar si multi altii. Pe Olteanu nu-al luăm in calcul, el a facut o gafă de comunicare, dar era indreptatit să aibă o reactie, era totusi Presedintele Camerei. Emotionantă această crestere a solidarităţii cu guvernul, iţi vine sa aplauzi, nu alta!

Toata lumea se ocupă de eticheta sau cod deontologic al diplomatilor, desi cu totii recunosc ca, in fond, ambasadorul SUA are dreptate. Asadar, propun să fim mult mai radicali şi mult mai vigilenti, tovaraşi! Aveti grijă, cu câteva zile inainte, un sondaj INSOMAR arăta că 83% din romani cred că, după integrare, coruptia a rămas la fel sau a crescut. De ce nu s-au pronuntat politicienii la acestă cifră de sondaj? Nu e interesantă pentru opozitie, nu este relevantă?

Deci, cum procedăm?

Incepem cu solul care a venit să ne spună adevarul, el ar trebui omorât, e tehnică veche a sociatătilor primitive. Ne aduce vesti proaste, nu contează că are dovezi, nu ar trebui să-si permită, el – străinul. Il expulzăm pe solul obraznic si ramânem fericiţi că politicienii au mai castigat o batalie impotriva justitiei.Iar după ce am terminat cu Ambasadorul SUA, să ne concentrăm pentru a-i pedepsi pe sociologii de la INSOMAR. Iar la urmă, dar acesta va fi sfarsitul, să ne unim cu toţii impotriva poporului, el a răspuns strîmb la sondaj, el vrea să compromită ţara si nu se gandeste la imaginea noastră externă. Multe guverne sfarsesc in a crede ca poporul nu le merită. Oricum, ca să-l citez pe Premier, conceptul de neamestec in treburile interne este depăsit, dar vine din urmă conceptul de neamestec in treburile Guvernului României. Ce frumoasă solidaritate se poate naste.

13 noiembrie, 2007

Monica Frassoni sau despre femei in politica

Ne tot mirăm de ce Parlamentele din tarile nordice au mai mult de 50% femei şi guvernele de asemenea. E un moft, e o activitate nerentabilă, bărbaţii lor de ce se lasă conduşi? Spre asta merge lumea? Barbaţii mioritici mârâie sceptici, dar nici femeilor mioritice din politică nu le vine să creadă că acesta este viitorul, ele s-au obişnuit cu masculinizarea politicii de la noi si după ce au intrat in politică se simt mai bine alături de barbaţi.

Mi-am readus aminte de aceste lucruri, luni seara, in Parlamentul European, când am participat aseară la confruntarea romano-italiană privind decretul guvernului italian de expulzare. Comisarul Frattini a venit cu o lungă polologhie in care a amestecat programele pentru romi, situatia lor de neicluziune, cu prevederile Directivei 38 din 2000 care permite expulzarea unui cetatean european. A cautat să ne spună ca decretul va trece prin Parlamentul italian, ca se vor face modificări, ca se va vedea ce va ieşi. Evident a încercat să nu facă nici o evaluare, să tragă de timp si ne-a testat si vigilenta, indicand o serie de interpretari abuzive ale directivei 38, de exemplu posibilitatea sde expulzare a unor catateni inactivi care sunt o povară pentru sistemul de asigurări dintr-o tara europeană. Evident, sefii de grupuri, inscrisi la cuvânt, căci era rost de vizibilitate, nu l-au criticat pentru aberatiile spuse, ei aveau discursuri retorice pregătite dinainte. Multi parlamentari au vorbit frumos despre Romania si despre faptul romii nu pot pune o eticheta doar bazata pe omofonie, nici pe Romania dar nici pe Roma, capitala Italiei. S-a vorbit mult şi demagogic despre drepturile omului. Italienii au încercat să salveze imaginea Italiei prin două strategii discursive: atacandu-l pe Frattini, cu care au sters pe jos datorita unui interviu cioroianian (vine de la Cioroianu, nu de la Cioran, doamne fereste!) sau atacând guvernul italian. De fapt au atacat guvernul pentru că nu a fost destul de promt in a alunga ţiganii inainte de scandal. Prin ambele stratageme au făcut toate eforturile să ascundă xenofobia italienilor şi ultimele acte de violenţă îndreptate împotriva românilor. Majoritatea celor care au vorbit au fost bărbaţi, luptători adică, conform unei definiţii sexiste a politicii contemporane. Cu toţii au incercat penibil, mai ales colegii de stânga, sa-l ascundă, in spatele vorbelor lor, pe demagogul rasist Walter Veltroni. La un moment dat italienii s-au încurcat în iţele demagogiei şi au inceput să se certe intre ei. Românii care au vorbit au vorbit bine, raspicat şi, doi din trei, în engleză (singurii care nu au vorbit in limba lor), au vorbit corect politic, dar nu au sărit calul, au arătat că sunt europeni. Am văzut cum nici barbatii români şi nici italienii nu sunt pasionali, si nici sinceri, jucau un joc destul de penibil al corectitudinii politice. În acele momente s-a ridicat la cuvânt o femeie măruntică, negriciosă, cu expresie de studentă sau asistentă robace, Monica Frassoni - Presedintele Grupului verzilor din PE. Le-a vorbit conclavului de bărbaţi care isi innodau limbile în smecherii lingvistice despre ipocrizia lor si despre o metehnă a lui Fratini: a spune altceva in functie de auditoriu. Dar ultimele propozitii au căzut ca un trăznet peste intregul conclav al ipocriziei: cum îşi permite Italia, o ţară unde mafia are o cifră de afaceri de 80 de miliarde de euro, să facă atîta scandal pentru niste amărâţi de emigranţi români si sa jignească Romania. Vorbea despre ţara ei, cu durerem dar cu sinceritate. S-a făcut o liniste de mormânt, bărbaţii politicieni ipocriţi care nu aveau curajul nici să spună adevărul, nici să se lupte deschis fiecare pentru dreptatea poporului său, au început să se uite pe sub mese, prin mape sau pe pereţi. Monica Frassoni a primit aplauze dar după ea discursurile au continuat să curgă la fel, gestul ei de curaj şi demnitate a fost ingropat din nou de hărmălaie.

Am văzut atâtea bărbaţi fără bărbăţie în politica natională sau europeană încât astept clipa cand femeile vor fi mai multe in politică. Vorbesc de femei adevarate, cu vocatie, nu secretarele promovate de politicieni, amantele sau nepoatele. Sunt sigur că politica atunci ar fi preocupată să facă lumea mai bună şi chiar ar reuşi să faca asta. In acea seară mi-aş fi dorit să fiu Presedintele Romaniei pentru a putea să-i dau cea mai mare decoratie a tarii mele femeii acelea firave care intr-o seara de noiembrie, prin curaj si sinceritate, a recâştigat demnitatea politicii, pentru trei minute.


PS. Omagiile mele blogeriţelor. E 1-0 pentru voi!

10 noiembrie, 2007

Cronicarul



In 1990, când nu aveam blogosfera, istoria se scria cu alte ocazii si alte mijloace. Istoria este o constructie, literară aproape, si dacă nu aş avea mai multi prieteni dragi, excelenti intelectuali proveniti din istorici, aş spune că istoria este 50% mitologie şi discurs identitar. Au fost cronicari care au scris istorii duble, pe placul celor care plăteau dar si pentru posteritate. Mereu insă s-au scris istorii naive, nefabricate dar influentate de ideologiile sau fantasmele vremii. Ele sunt marturii importante si ne pot ajuta si pe noi insine să facem o arheologie a sentimentelelor sau emotiile sedimentate in cunoasterea si atititudinile noastre de acum. Ma emotionează aceasta compunere scrisa de un micut moldovean (se vede poetica textului cronicaresc moldav) in decembrie 1990. Viata a fost mai usoară, dar mai usor de inteles, zice elevul Tănase Daniel din Braila.
Mi-ar plăcea să-l cunosc pe Daniel, sa-l invit la o băută, cred ca acum ar trebui sa aibă peste 30 de ani, si să-l intreb, după ce ne-om fi făcut per tu: De unde ai stiut tu mă, Daniele, că viaţa va fi mai greu de inteles in democratia noastra, sau cum naiba s-o fi numind ea la Braila in port?

Hei, il stie cineva pe Daniel Tănase, cronicarul ?






09 noiembrie, 2007

ORASUL FĂRĂ FRICĂ

(Despre cum nu seamana Madridul cu Clujul)

Am primit un semnal discret de remember de la citynews.ro din Cluj, la Madrid, dupa o noapte in care am scris continuu in camera de hotel din Piata Castilla, comoda si usor de transformat in birou. Eram oarecum obosit si dornic sa privesc orasul ca un spectator detasat. Nu era prima data cand treceam prin Madrid, dar acum aveam aparatul de foto cu mine si m-am gandit sa caut romani. Semnalul tinerilor mei prieteni clujeni mi-a dat inca o sarcina, haide sa vedem ce asemanari as putea sa gasesc intre cele doua orase.
Am hoinarit cateva ore cautand figuri, ascultand cu ureche ascutita ce vorbeau dar mai nales muzicala spaniola vorbita in zeci de dialecte. M-am uitat direct la figurile oamenilor, am incercat sa compar femeile noastre cu spanioloaicele astea micute (si obosite cum spune Beigbeder in ultimul lui roman). Toata dupa masa nu am intalnit nici macar un barbat care sa treaca de 1.90 de centimetri, astfel ca aveam si o ciudata perspectiva de sus, ca un foisor miscator care se muta de ici colo prin furnicarul madrilen. Am tot cautat sa ghicesc in miscarea buzelor unora mai albi ceva cuvinte romanesti dar ... am auzit asa ceva mult mai tarziu.
Primul lucru care m-a socat a fost naturaletea cu care oamenii intrau in contact vizual cu mine. Lucru rar chiar si in alte orase europene, madrilenii comunica cu deschidere din priviri cu toti cei care le ies in cale. Desi au trecut prin razboaie civile si tot felul de alte cruzimi si, regulat, prin atentate distrugatoare, oamenii acestui oras nu sunt infricosati. Nu se uita disperati in stanga si dreapta doar, doar vor descoperi un teriorist, cum fac locuitorii Londrei. Nu se impacienteaza daca un strain se apropie si-i intreaba ceva intr-o limba pe care nu o cunosc cum se inatampla uneori in vreun oras german sau austriac. M-am plasat ca japonezul pe un traseu turistic de facut cu metroul si am inteles cum se apara majoritatea madrilenilor de frica: multi dintre ei aveau carti in maini. Nu ghiduri turistice si nici romane politiste sau horor, carti de beletristica serioasa, eseuri si chiar filosofie. M-am apropiat obraznic de mai multi ca sa vad autorul si titlul si ei nu s-au ferit, imi zambeau larg si se ofereau sa-mi spuna ceva despre carte. Din pacate putini stiu engleza sau franceza, iar spaniola mea este saraca datorita fotbalului pe care-l jucam cand aveam ore la filo, in studentie.
Mi-am adus aminte despre un text al meu despre spaimele clujenilor. Am primit zeci de telefoane si sute de mailuri de confirmare, am facut si o emisiune maraton de televiziune despre asta. Vorbeam acolo despre spaimele celor venit in timpul industrializarii fortate care dupa 1900 erau paralizati de frica de a nu fi dati afara din oras. Lipsa locurilor de munca si framantarile haosului tranzitiei nu aveau cum sa le inteleaga decat ca o incercare indreptata impotriva lor. Atunci spaima lor a primit un raspuns si o explicatie, valabila mai bine de un deceniu: de vina sunt ungurii care vor sa ne ia Transilvania. La fiecare 15 martie, echipe de zgomote incercau sa trezeasca aceste spaime si reuseau, chiar daca maghiarii erau greu de mobilizat, greu de scos din mutenia lor de un secol. Intre biserici si credinciosii lor s-au tras garduri grele. Intre maghiari si romani s-au construit cazemate de hartie si celuloid.
Si Emil Boc a folosit o sperietoare a sistemului ticalosit, neocomunismului sau partidului stat. A castigat pina la urma cu ajutorul peremistilor, caci oamenii isi recunosteau cel mai usor frica. Le era familiara, traisera deja cu ea de 15 ani. Frica unora de altii in Cluj este paradoxala, caci aici nu au fost violente intre locuitori, nici macar in timpul razboaielor. Toata istoria lui Clujul a fost un oras linistit nu ba cunoscut macelurisau atentate, chiar si perioada ocupatiei horthiste a fost linistita la Cluj. Si totusi, inca imi staruie in minte imaginea unor batrani unguri din Grigorescu care am venit la o adunare electorala a UDMR,unde eram si eu cu Ioan Rus, si carora nu le venea sa creada ce au auzit despre armonie si comunicare romano-maghiara: Adica, domnule Dincu, a zis o batranica cu ochi albastri, dumneavoastra nu vreti ca noi ungurii sa parasim acest oras. Deci, putem ramane? Am vazut-o plangand si imi pare rau atunci ca mi-a fost rusine sa plang si eu, barbateste oprindu-mi lacrimile in gat.
Romanilor inca le este frica de unguri, iar ungurilor le este frica de romani. Celor care sunt clujeni de trei generatii le este frica de hoarda de tarani ce vin peste ei, ortodocsii se tem ca greco-catolicilor isi pot lua bisericile inapoi, universitatile se ascund unele de altele si nu pot crea un spatiu academic comun de manifestare, iubitorii lui U Cluj se tem ca rivalii lor de la CFR vor deveni campioni, toti se tem ca securitatea (sau securitatile) inca ii mai urmaresc.
Ar trebui sa vina cineva care sa nu-i mai sperie pe clujeni, sa nu le mai zgandareasca vechile rani. Poate cineva care sa vrea sa-i conduca cinstit, vorbindu-le despre cate mai au de facut impreuna, despre cum trebuie sa se ingrijeasca fiecare de vecinul si aproapele sau, despre cum sa se salute in fiecare dimineata unii pe altii si cum sa nu-si bata reciproc in calorifere.
Pe madrileni poate ca violenta extrema i-a lecuit de frica. Sau poate cartile acelea pe care le poarta in maini peste tot le dau o alta viziune asupra vietii, poate ca, vorba batranului meu dascal de filosofie: aceasta disciplina, baiete, te ajuta sa te pregatesti pentru moarte. Bine, bine, profesore, am doar 18 ani i-am spus eu! Stiu, stiu mi-a spus profesorul meu, dar daca lasi frica sa-ti intre in oase, atunci mori in fiecare zi cate putin. Mi-am adus aminte astfel de profesorul meu de filosofie, Grigore Gazdac, la Madrid, intr-o seara aramie de noiembrie in timp ce constatam care este privinta in care Clujul nu seamana deloc cu capitala Spaniei.

Madrid 7 nov 2007

publicat in CITY NEWS CLUJ, 9 nov 2007

Cititi www.citynews.ro

07 noiembrie, 2007

TRAGEDIA ROMILOR, DRAMA NOASTRA

In faţa problemelor pe acare le avem in Italia, cel mai grav lucru ar fi să devenim mai rasisti decât suntem vis a vis de populatia roma. Si asa, există un lucru care, in orice cercetare sociologica despre minoritati, îi uneste pe români si unguri: atitudine egală de respingere a populatiei roma. Nu ne onorează acest lucru, însă este posibil de explicat.
Acum îi găsim pe romi peste tot in Europa in situaţii care ne dezavantajează şi ne strică imaginea. Acest lucru trebuie însa tratat cu luciditate, realism şi pragmatism. Am lansat impreună cu o echipă de experti romi prima Strategie guvernamentală pentru imbunătăţirea situatiei romilor, in 2001, si am constatat cu ocazia studiilor de teren pe care le-am făcut cât de greu este să încerci schimbarea situaţiei. Prima
Dar si tragedia lor nu trebuie să o minimalizăm. Romii trăiesc intr-o cultură traditională care nu este prea deschisă la nou, deci nu-i ajută să evolueze. O cultura care nu valorizează şcoala si mai ales o cultura dizidentă, opusă culturii majore - ceea ce de multe ori favorizează nasterea unei subculturi delincvente. Este un adevar tragic de la care trebuie să plecăm. Trebuie insă inventate proiecte guvernamentale finantate pentru a-i duce pe romi la scoală si pentru a integra această populatie pornind de la tineri.

In ultimii ani, fără presiunea Uniunii Europene, s-au făcut puţine lucruri pentru romi. Ne-am bucurat în secret pentru că au plecat in Europa si am scapat noi de responsabilitate. Am lasat doar fundatiile si societatea civilă să facă programe pentru multiculturalism. La Cluj există un centru national pentru diversitatea etnică, fostă filială a fundatiei Soros, care oferă expertiză si coordonează multe programe printr-o muncă entuziastă a unor sociologi, psihologi, economisti, dar este nevoie de interventie guvernamentală serioasă. Este nevoie de bani multi si de atitudine constantă timp de două, trei decenii.
Tragedia unui copil nascut intr-o familie de romi este totală: are 75 % sanse să nu meargă la şcoală si tot atâtea să facă puşcărie. Aproape nu are nici o şanşă, indiferent cât este de dotat de la natură. Nu putem lăsa destinul să actioneze orb în cazul acestor oameni. Guvernul va trebui să se lupte pentru apărarea acestor oameni.
Europa trebuie făcută să inteleagă că probleme romilor este o problemă europeană. Romii sunt ai tuturor si nu are nici o relevantă că un popor prin excelentă nomad, a fost surprins de tragerea unei Cortine de Fier in acestă parte a Europei. Trebuie să afirmăm clar in reletia cu UE: nu este normal ca resursele să la punem impreună iar problemele doar să ne rămână doar in seama noastră. Pentru integrarea romilor este nevoie de foarte multi bani pe care Romania nu-i are in acest moment. Păcat că la noi guvernantii negociază în genunchi.
Să nu ne căutăm ţapi ispăsitori pentru propriile noastre slăbiciuni. Deşi este adevărat că la romi există o mai mare incidenţă a infractionalităţii, acest lucru se datorează faptului că trăiesc la margiunea societăţii, sunt mai săraci şi au o cultură tradiţională. O anumită cultură delinventă au si unii români plecati peste hotare: boxerii ce au furat la Chicago nu erau romi si nici alte cazuri de sportivi care ne-au facut de râs peste hotare. Si noi va trebui să ne delimităm cultural de o oarecare „populara economie a hotiei", cum inspirat spunea un jurnalist.
Au fost robii nostri şi sunt fraţii si surorile noastre. Va trebuie să trecem peste orice resentiment sau stereotip negativ, să-i sprijinim să se elibereze de delincventă, analfabetism şi violeţă. Tragedia lor este totală si nu ne poate lăsa indiferenţi. Este o primă criză serioasă de adaptare la modernitate. Tragedia lor trebuie s-o privim ca şi drama noastră. Stânga românească va trebui să producă nişte proiecte politice serioase pentru romi. Sunt sigur că alături de colegii mei din PSD si societatea civilă vom imbunatati strategia lansată tot de noi acum 6 ani, strategie pe care dreapta de la putere a lasat-o baltă.

PS. Cand să inchei acest articol am observat că a început deja bătălia de discursuri politice pe seama acestei situaţii. Cred că Premirul si Presedintele se vor bate pe influentarea opiniei publice si imagine, dar lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Europa va incepe să calce in picioarele drepturile românilor care lucrează sau călătoresc, iar noi ne vom sfâşia in ţară pentru niste amărâte de voturi. Politicianismul este cea mai boala a noastra.






Pentru cei care nu stiu, anexez un afis publicitar: vânzare de sclavi in anul 1852




Publicat in 4 noiembrie 2007

pe http://www.inpolitics.ro/

Interviu pentru Inpolitics

Vreau un PSD care să poată echilibra derapajele sistemului capitalism si egoismele oligarhiei noi


Interviu acordat DIANEI DRAGOMIR , manager general INPOLITICS
Publicat in 3 nov 2007, http://www.inpolitics.ro/
Mi-e rusine de multe ori pentru ceea ce se intampla in politică

1.De ce nu candidati pentru Parlamentul European?

In primul rând, nu sunt un fan al diplomatiei si apoi pentru că naveta saptamânală Cluj- Bucuresti – Strasbourg – Bruxelles ma indepartează de copiii mei Adriana – care implineste 20 de ani si Adrian de 6 ani, dar si de catedră si studenţi. Am considerat de asemenea că Vasile Puscaş este cel mai competent pentru a face acest lucru si cum suntem din aceeasi organizatie, era normal să ma retrag eu.

2. O vorba romaneasca spune: „Fa-te frate cu dracu’ pana treci podul”. Participarea presedintelui Traian Basescu la evenimentul lansarii candidatilor PSD pentru europarlamentare poate reprezenta o astfel de „strategie”? Ce a vrut sa arate PSD invitandu-l pe seful statului?

Nimeni nu a inteles ceva coerent. O mare greseală de strategie, marca sectorul cinci, ori o forma de trădare a intereselor PSD . Un mod de a-l absolvi pe Traian Basescu de vina de a fi fost prezent la lansarea candidaţilor PD. A fost si o modalitate prin care Vanghelie l-a umilit pe Ion Iliescu si l-a pus intr-o situatie dificila pe Mircea Geoană. Dar dacă o coroborez cu o altă strategie, incredibila, retragerea consilierilor PSD din Consiliul General si asigurarea astfel a unei majorităţi confortabile pentru Videanu, parca intelegem ce se intamplă acolo. Dar cum nimeni nu spune nimic, ma uit si eu mirat ca Moromete si beau tutun.

3. Presa centrala sustine ca ati retractat partial afirmatiile din interviul publicat marti, 30 octombrie, in Gazeta de Cluj. Bateti in retragere de teama unei posibile sanctionari? Sau considerati ca o „curatire” a PSD-ului poate reprezenta o idee fantezista, boicotata de unii membri PSD?

Nu am retractat nimic, am facut doar precizarea unor circumstante in care am dat acest interviu. Vechi de doua saptamani si destul de banal, continind lucruri pe care le-am spus de multe ori si le-am scris de mai multe. Nu mi-e frică de nimeni si de nimic. In schimb, mi-e rusine de multe ori pentru ceea ce se intampla in politică, atunci cand ma uit in ochii batrînilor care au muncit o viaţă si nu au bani de medicamente. Cand am demisionat din toate functiile m-am sanctionat singur iar gureşii care s-au activat să mă atace vorbesc tâmpenii. Mă poate da afară doar organizatia numarul 16 din Cluj Napoca ... acolo însă sunt batrani pesedisti intelepţi. Judecatii lor ma supun şi o respect. Nu am continuat dezbaterea cu indignatii de serviciu pentru că suntem in campanie si avem alte treburi iar presedintele ne-a rugat să nu ne duelăm acum. Stiu ca indignatii s-au autosesizat si că vor sa creeze un motiv de scandal, dar urlă degeaba, la următoarea confruntare deschisă ei obtin maximum 30%, ca si la ultimele două congrese. Este o strategie a vechilor comunisti de a incerca sa proiecteze o viziune de consens absolut, in care chiar si cei care au spus adevarul sa ajunga sa spună: am avut si eu o idee dar nu sunt de acord cu ea. Eu am spus tuturor jurnalistilor ca nu vreau sa comentez propriile mele idei, le afirm pur si simplu. Nu retractez nimic iar după ce vor trece alegerile europene sper să existe orizontul de asteptare public pentru a putea să completez si sa justific atitudinea mea fata de starea de lucruri despre acre am raspuns in acel interviu. Ii astept in spatiul public sa discutam despre stânga si modernizarea ei, despre păcate si responsabilitati.

4. Sunteti in PSD, constant, de multi ani. Ce va doriti de la PSD mai departe?

Vreau un partid de stanga modern, european, vreau să ducem mai departe ce a inceput Adrian Nastase in 2001 si a continuat Mircea Geoană după congresul din martie 2005. Au fost puse bazele unui partid compatibil cu Internationala Socialistă si este ilogic să ne intoarcem la FSN. Vreau un partid de care să nu fuga tinerii si in care sa vina oamenii datorită adeziunii la valorile solidaritatii, coeziunii, echitatii si dreptătii sociale. Un partid care sa poată echilibra derapajele sistemului capitalism si egoismele oligarhiei noi. Un partid care sa se revolte impotriva nedreptatilor si care să faca ceva pentru oameni, nu doar pentru voturi. Vreau să nu le fie rusine copiilor nostri cu noi părintii lor militatanti de stanga si eventual sa si voteze cu noi. Sunt sute de mii de români care vor acest lucru, nu doar cei care fac politică. Vreau un partid care sa fie furnizor de normalitate pentru societate si viata publică. Nu vreau prea mult, cred, căci au trecut cei 20 de ani despre care zicea Brucan.

Este anormal să acceptăm infrangerea, saracia si mizeria..

5.Veti ramane in PSD orice s-ar intampla sau aveti niste „ambitii”, „dorinte”, care daca nu se realizeaza va veti reconsidera cumva legatura cu acest partid? Ati renuntat deja in aceasta vara la functia de vicepresedinte...

In campania de decredibilizare a mea o serie de „colegi”, mai ales bucuresteni, anunta mereu că voi pleca la PD. Este visul lor erotic, nu voi pleca vreodată la un alt partid. Am renuntat la mai multe functii ca sa dau un semnal prietenilor si colegilor mei privind aberatiile de management politic din ultimii ani si pentru a sanctiona lasitatea de a nu depasi inertia si falsa unanimitate. Când am vazut ca majoritatea colegilor din BPN are aceeasi viziune cu mine, dar accepta tăcerea si ma aprobă dar nu actionează, mi-am dat seama că trebuie căutata solidaritatea celor multi, ei poate au mai mult curaj. Cei care au crezut că au scăpat de mine s-au bucurat degeaba... Doar la PCR cine iesea din biroul de partid era un om mort. Acum exista sfera publică unde se pot da bătalii cinstite cu arme legale si cu milioane de judecatori. Traditia partidistă de la noi, din păcate, nu valorizează dezbaterea ci consensul si unanimitatea falsă.

6. Pe scena politica a anului 2007, marcata de mutari ale politicienilor de la un partid la altul, mai are rost sa vorbim de un „crez partizan”, pe care, in mod teoretic, ar trebui sa il aiba fiecare membru de partid?

Pare aberant să crezi in ceva, sa actionezi conform crezului si sa vorbesti deschis in public despre visele tale. La noi, adevarul este prima victima iar valoarea nu este decat un indiciu minor pentru aprecierea indivizilor. Totusi, este anormal să acceptăm infrangerea, saracia si mizeria. Nu este normal sa ne resemnăm in fata suferintei celort multi. Nu este normal ca o natiune sa nu-si gandească viitorul, sa nu si-l planifice. Dacă ne gandim doar la propria noastra bunastare vom ajunge ca la un moment dat sa trebuiasca sa ne inconjuram casa cu sarma ghimpată, sa ne ghettoizăm. Nu e absurd să lucram la propria noastră izolare? Ca intelectual de stanga cred ca este important sa credem in viitor, indiferent de calea de a-l construim cred ca trebuie sa fim alaturi de cei care au pierdut competitia. Nu.i respect pe cei care nu se angajează, si nici pe egoistii se gandesc doar la ei insisi. Cred ca politica este moartă dacă nu-i imprumutam ceva din sufletul nostru.

7.Facand referire la scrisa recent de d-voastra, „Politica inutila”, considerati ca politica romaneasca tinde catre inutilitatea initiativelor luate la nivel guvernamental?

Cred că politica este o activitate foarte seriosă si indispensabilă dar politica ultimilor 17 ani a produs doar subdezvoltare durabilă, a ramas datoare societatii romanesti. Poporul român a avut parte de miopie politică si lipsa de responsabilitate din partea politicienilor precum si de un proces in care s-a ucis speranta. A fost directionat doar spre politică idolatră si au fost mereu inspaimantat ca sa voteze, nu a fost invitat să participe la construirea propriului destin. Cautati cuvantul viitor in programele politice si o sa vedeti ca aproape nu există. De aceea cred ca actuala clasă politică si-a incheiat misiunea istorică si trebuie facută o tranzitie cat mai rapidă spre altceva. In cartea mea am incercat sa inventariez o parfte din păcatele naostre si sa proiectez o speranta. Sper intr-o carte viitoare, pe care am inceput-o, să aduc un proiect pentru Romania, aşa cum poate fi gândit cu uneltele unui sociolog neresemnat. Cred că este nevoie de angajare intelectuală pentru urmatorul deceniu, altfel condamnam Romania pentru inca 200 de ani.

In spatiul virtual există deja formata o noua generatie politica, responsabilă si serioasă, dornică de dezbatere şi dialog

8. Cum priviti noua modalitate de a face politica prin intermediul Internetului? Reprezinta o modalitate de imbunatatire a practicii politice sau o indepartare nedorita de la „dulcele stil clasic”?

Noile forme de comunicare votr schimba radical politica. Este greu inca sa ne inchipuim viteza si continutul viitoarei forme de participare politică virtuală. Cert este ca se deschide o nouă formă de spatiu public pe care nu o pot bloca politicienii care acum se opun uninominalului. Un prim semn la noi a fost victoria la mustată a lui Traian Băsescu care a castigat datorita campaniei pe internet. Aici s-a facut diferenta mai ales in mobilizare la vot si aici s-a născut si un spatiu de contestare ce i-a surprins pe adversari. Inca spatiul virtual este populat si animat si de mici echipe de mercenari sau de anarhisti care se ascund sub anonimat pentru a face politica injuraturii. Dar, dincolo de derapaje, in spatiul virtual există deja formata o noua generatie politica, responsabilă si serioasăm dornică de dezbatere si dialog. Aceasta generatie nu va mai putea fi cucerită cu glumite si mici smecherii sau jocuri de cuvinte, va fi nevoie de demonstratii cu proiecte si mai ales de a crea un cadru participativ pentru a construi proiecte cu participarea tuturor. Politicienii nu vor mai putea face baie de multime prin piete, vor trebui sa se obisnuiasca cu variantele electronice.


9. Care este atitudinea PSD, dupa parerea d-voastra, vizavi de faptul de a face politica pe blog? D-voastra aveti blog pe inpolitics, Adrian Nastase este printre cei mai „reputati” bloggeri, din mediul politic, Mircea Geoana a incercat si el...Cristian Diaconescu si-a facut si el intrarea, la fel Dan Mihalache, Gabriela Cretu..

Bloggingul politic a explodat peste tot in lume si politicienii mobili nu refuza aceasta forma de expresie. Este si o varianta mai ieftina de a face politica, nu trebuie sa te sustina baroni locali sau oligarhii centrali. PSD se afla in plutonul fruntas al experimentului acesta si paote ca acset mod de comunicare va putea selectiona o nouă clasa politică, s-ar putea ca internetul sa fie sita care va cerne, sau unul din filtre mocar. Ma gandesc si la faptul ca ma simt foarte apropiat de toti oamenii citati inainte ... deci ceva ne apropie, dincolo de forma de comunicare. Cand in anii 70 Mc LUHAN a lansat paradigma „mediumul este mesajul” poate ca nici nu a bănuit că in doar cateva decenii s-ar putea ca un canal de comunicare inexistent atunci urma sa fie decisiv pentru schimarea comunicarii politice.


10. Intr-un interviu acordat in anul 2002 Gazetei de Cluj, ati declarat ca sosirea in Bucuresti v-a determinat sa renuntati la sensibilitate, bazandu-va mai mult pe ratiune. Isi mai gaseste loc sensibilitatea in actuala modalitate de a face politica?

Eram intr-o functie executivă unde nu era timp si loc de efuziuni. Eram intr-o cursă contracronometru pentru a recupera marile probleme ale Romaniei si nu era timp de altceva. Politica insă nu se poate face fără implicare iar cea de stanga nu există în lipsa participării empatice. Trăim alături si trebuie sa ne preocupe soarta celorlalti. Organizarea de grup a constituit saltul de la animalitate la civilizatie. Fac politică şi cu sufletul de aceea am prieteni multi in politică, dar si adversari consecventi. De aceea pot să gestionez victoria cu discretie, fără să să ucid fără rost, dar si infrângerea fără să s-o iau razna căci stiu deja cum să câstig urmatoarea bătălie. Am intrat in politică fără să vreau, din intâmplare si atât cât voi rămâne trăiesc cu toată fiinta mea acest lucru. Dacă va fi sa plec, nici macar nu voi intoarce capul, dar stiu sigur că doar eu voi hatărî acest lucru. Nimeni altcineva.

01 noiembrie, 2007

Despre forta metaforei si monopolul asupra limbajului

M-am mirat încă odată de vertijul politic pe care-l poate stârni o metaforă care se întalneste cu un complex de culpabilităţi. Intr-un interviu intarziat, deci defazat, şi publicat intr-o revistă marginală, am spus lucruri pe care le-am mai spus de multe ori, mai asezat si mult mai argumentat. Aici insă unii au facut munca de decriptare a metafortelor, s-au identificat si au sărit ca arşi. Adica au dat metaforei ceea ce ea cere: referentialul concret.

De unde vine totuşi forta metaforei?

Metafora este o imagine integratoare a unei lumi si ea concentrează un colt de realitate un univers intreg, cu o istorie proprie, cu atitudini, cu emotii. Probabil că este foarte greu să contrazici o metaforăm este greu să polemizezi cu ea, s-o banalizezi. Informatiile pot fi taxate ca false, mincinoase, dar metafora aduce un colt de univers despre care nu poti spune că nu există.

Prin limbaj se poate stăpâni lumea si cei care au lucrat in sistemul de propagandă comunist au deja acest lucru in reflex. De aceea ei se lupta pentru proprietatea asupra institutiei numirii lucrurilor. Marea mea vină este că am folosit din viteză si emotie negativă niste metafore pentru care nu aveam permis (de port simbol). După revolutie, primul nostru Prim Ministru, a sprijinit nasterea unei reviste si a unei miscări politzice care avea ca principal rol cel de a pune etichete, a stigmatiza. Sa ne amintim cum s-au nascut principalele etichete: Tapul, Stolojan-Robotul, Nastase-Bombonel, Ardei Umplut, Capitalismul de cumetrie, Arogantul sau Prostănacul. Baietii au gasit si un mod de a se apăra fata de posibilel procese definind intreprinderea injuraturii ca forma de comunicare politică printr un imprumut de gen literar: Pamfletul. Ca si cum viata politică isi are sediul la Casa Vernescu.

Poate si dimensiunea demiurgică a actelor de limbaj era oarecum monopol in acesti 18 ani de democratie. Cine esti tu, mă, provincialule, să dai nume lucrurilor? Acum se mai democratizează viata politică si se mai spulberă monopolul acesta datorită multipolarizării lumii noastre (ce expresie incâlcită!).

Mai sunt si alte instante de monopol politic si de control in societatea noastră. Trebuie să te mişti cu grijă in spatiul politic, oricand poti calca pe un asemenea cuib de viespi...